Limbi străine: Kalokaghatia (4)

Paranteză. Cu toate scuzele pentru oamenii care au comentat aici, am șters majoritatea postărilor. Așa.
Fără scuze pentru oamenii pe care-i urmăream prin friend connect, m-am retras de pe majoritatea blogurilor. Așa.
Să înceapă începutul. Din nou.
Gata.

Kalokaghatia e din greacă, îmi ia juma de oră să pronunț, e de la domnu' prof de filosofie, se traduce prin om bun și frumos și e fix ce-aveam nevoie ca să arăt ce înseamnă om bun și frumos de fiecare dată când am vorbit și vorbesc despre asta.

Omul bun și frumos e motivul pentru care există fericirea. Și cam atât.
Sună nițel patetic. Se mai întâmplă. Voi prindeți esența.

Sigur. E fericirea aia de e fericire pe bune și de-o simți în burtă, în mațe încurcate, în creieri amețiți, în oase, alții ți-o citesc pe zâmbetu' de la 8 dimineața și 12 noaptea, tu crezi că ești prea împlinit să mai exiști printre ăștia normali și pământeni. E fericirea aia de se traduce prin o bucățică, o fărâmă, o clipă, un moment. Momentul e scurt. Fericirea nu e lungă. Fericirea nu e prostia veșnică după care își plâng ochii oamenii triști care n-au parte de oameni buni și frumoși. Nici de fericire, că de-aia îs triști și nu dau de ea.

Omul bun și frumos are defecte pe care tu nu le vezi, pentru că, de obcei, pe ăsta îl iubești la modu' ăla de nu i le mai vezi.
Ai crede că pentru omul bun și frumos s-au făcut toate cuvintele mari pe care unii le folosesc des, prost și degeaba. Orice, pentru totdeauna, mereu, doar tu, te iubesc. Dacă omul n-ar fi și simplu și n-ar crede că astea nu se folosesc deja des, prost și degeaba.

Sau e omul din exemplele clasice cu prietenul care te primește la 3 noaptea să plângi pe umărul lui, maică-ta de te-a crescut bine, taică-tău care era moș crăciunel de crăciunel, bunică-ta care te alinta veșnic și-acum e prea moartă ca s-o mai facă, mai mult decât prietenul care te-a făcut să crezi că la 16 ani poți să iubești, că el era un om pe care să nu-l ratezi, profa care vorbea multe, mărunte și mișto, tipul din stație din fiecare dimineață care e mereu amabil și drăguț, oamenii din baruri cu care legi lucruri scurte, de ținut minte, oamenii de peste tot cu care legi lucruri.

Dacă încă mai e cineva care nu s-a prins, omul frumos nu e frumos fizic sau doar fizic, că are ochi albaștri și buze cărnoase. Și omul bun nu e bun că e samaritean și dă 50 de bani la un cerșetor amărât care vrea bani de pâine.

Omul bun și frumos e om bun și frumos că-l simți așa, că e așa, că împarte așa, că știe să fie așa și nici nu se chinuie pentru asta.Altora nu le iese neam și ceilalți au fost norocoși cu mamele lor de i-au născut.
Omul bun și frumos e bun și frumos interior, exterior, minte, suflet, spirit.

Pe-ai mei îi mai știți de-aici.
Pe lângă ei am mai găsit alții.
Pe lânga ei mai există alții.
Cu ei eu am crescut mare, mult, bine.
Cu ei o fericire și cu o fericire și cu o fericire fac fericire. Sună nițel patetic. Se mai întâmplă. Voi prindeți esența.

Sigur. Ei sunt ăia din exemplele clasice cu oamenii de-i apreciezi abia după ce pleacă și de-aia tre să-i apreciezi când încă n-au plecat, de uiți să le zici merci și de le zici că-i iubești când nu mai sunt de-ai tăi. Ăștia sunt oamenii pe care tre să-i vezi când îi ai.
Pentru că eu nu-i mai am pe cei mai buni dintre buni, pentru că e trist când e așa, pentru că ăia de nu-i mai am n-au aflat tot ce era nevoie, pentru că oamenii vin, pleacă și fericirile se scurtează. Cel puțin măcar o dată.

Când eram eu mică și lumea se uita la televizor, Mircea Radu zicea iubiți-vă mult!
Eu aș zice să v-aveți în grijă, să le-aveți de grijă și cuvintele înainte de fapte și faptele după cuvinte.

În rest. Kalokaghatia pentru toată lumea!

pampam.