28 ian. 2014

Biserici și Unirea din 2014

Am fost la biserică și asta e ceva peste care nu se poate trece aiurea.
La arte, în fiecare an și la fiecare Unire, se întâmplă lucruri diferite.
Acu' 1 an sau 2 am plecat să facem hora și-am făcut hora stând cu fundu' pe gardurile reci ale Grădinii Publice.
Anu' ăsta așteptam să termin ultimele 2 ore și le-am terminat la biserică. Că zisă doamna de religie, că nu mai făceam română, că unii de la noi îl jucau pe Cuza și pe-ai lui.

După nu știu câți ani de la înmormântarea bunică-mii, am ajuns în biserică. Mov-albastră în cap, cu 3 perechi de cercei în urechi și cu toate păcatele capitale.
2 ore în picioare, mai mult curioasă și deloc credincioasă în ale ortodoxismului.
De altfel.
Număru' de credincioși din biserică era cam același cu ăla de necredincioși. Peste-o generație, 2, religia n-o să mai fie îndoctrinare.
S-a repetat episodu' de la înmormântarea bunică-mii, când, în biserică fiind și-n timpul slujbei, m-am trezit singurul om în picioare printre toți evlavioșii așezați în genunchi și cu frunțile pe covoarele cu praf și noroi uscat. Era iarnă, iar eu mă uitam fix la preot și preotu' se uita fix la mine. Peste o generație, 2, femeile o să înțeleagă că nici măcar iubirea pentru dumnezo nu înseamnă frecatu' pe jos în biserici și plecarea capului.
N-am putut să ascult foarte mult ce zisă preotu'-șef Casian, pentru că nu poți să asculți un om care cere toate alea sfinte, bune și milostive, dar are nevoie de 2 oameni care să-i care trena când merge, că el e preotu'-șef și are nu știu câte straturi de haine pretențioase de sărbătoare. De parcă călugării ăia simpli care poartă niște cârpe simple n-ar fi  mai de băgat în seamă și de ascultat decât preoții. Peste o generație, 2, poate preoția n-o să mai însemne mult, mult, cât mai mult s-avem.
Primaru' era fascinat de copchiii ăia minusculi în costume populare și făcea o cruce când făcea toată lumea cruce.
Profu' de istorie, după o juma' de oră, ne zisă că ne-am face un bine dacă am pleca încet, încet. Slujbele noastre nu țin decât minim 2 ore în care credința înseamnă să-l cinstești pe dumnezo, iubire necondiționată, chiar dacă el nu știe cine ești și chiar dacă tu nu știi dacă el chiar este. De fapt, e un fel de mă rog pentru tine în speranța că și tu ai grijă de mine. Vreodată.

După ce-am analizat picturile de pe pereți, o discuție în 5 despre apă sfințită și facem sau nu facem copii?, 2 cuvinte despre Unire și fără număr despre religioase, cu 0 guri de colivă și înghețată pân' la măduvă am plecat acasă.
Îmi asum orice filmare și poză, iar experiența n-o să se mai repete.

pampam.

2 comentarii: