26 ian. 2014

Șăzi cuminte și scoate-ți morcovul din fund!

Se știe foarte bine că nu suport triștii. Ești trist, mută-te de lângă de mine, că altfel mă mut eu.
Dacă nu se știe, aflați.

În rest, sunt un om deschis. Cel mai deschis. Te cunosc, vreau să te cunosc, vorbim, râdem, glumim.
Șoferii de la ia-mă, nene!, oamenii din autobuzele de cursă lungă, tanti de la farmacie, tanti de la lenjerie intimă, ăia de te servesc în baruri, ăia de-ți cer ceva și nici nu te cunosc, aia de mi-a zis odată că n-am coaie dacă nu recunosc că n-am vrut s-o primesc la masa noastră, deși nu eu am fost aia care n-a vrut, gunoieru' care ia hainele de nu-mi mai trebuie, vecinii care mă opresc mereu, oricine, uite-mă ce deschisă sunt.

Da' doar triștii n-ar fi fost de-ajuns.

Apar unii care știu să facă 3 chestii principale. Să fie sclifosiți, urâcioși și victime. Permanent.
Nu, bă, că stai, că zahăru' la cubuleț e mai dulce și face cafeaua mai aiurea și adu-mi alta. Nu, că lămâia e cu coajă și coaja e amară. Lumina e prea tare. Noaptea e prea rece. Vai, ce pute carnea asta, mă ia cu leșin. Vai, balegă de vacă în grajd. Banana asta e prea coaptă. Roșia e prea roșie. Niciodată ca tine, mereu ca mine. Niciodată vreo idee de-a ta, mereu o idee de-a mea. Niciodată s-accept ceva, mereu să trăiesc doar cu mintea mea. Sictir, marș și dispari. Niște aere de nesuferiți.

Of, drama vieții mele și viața mea-i o dramă continuă. Of, uite câte rahaturi pățesc și doar eu le pățesc. Of, cineva să mă salveze. Of, probleme mici, neimportante și existențiale. Of, avem de toate, da' cui îi pasă? Ne fixăm pe tot ce găsim. Of, sunetul meu preferat.

Zi bună. N-o să ți se răspundă. Lasă un comentariu. N-o să ți se răspundă. Zi ceva, orice, orice care se întâmplă să fie drăguț, încearcă să fii drăguț, ceva cu substrat, ceva timid. N-ai șanse. O să ți se răspundă cu fundu'.
De ce pana mea să-ți ții comentariile activate, dacă nici nu te obosești să răspunzi la ele.
De ce pana mea să vrei să fii sociabil și nu știu cum pe net, dacă tu ești cu ace în fund.

Poate că unii sunt foarte antisociali. Da' să tacă naibii în patu' lor de-acasă și gata. Sau să-și facă o lume în care se sictiresc și se sclifosesc și se plâng și se comportă ca niște cactuși și n-acceptă nimic pe tonuri idioate între ei. Sau să nu mai sară când le zici că nu-s ok. Sau să nu mai fie morcoviții din lumea lor morcovită. Ca vânzătoarele alea de la magazin care zici că te înjură când le ceri ceva, deși asta e meseria lor. Și ca secretarele care zici că te ucid cu priviri când le ceri o adeverință, deși asta e meseria lor.

pampam.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu