23 iul. 2014

Hugh Laurie, neanderthalul la concerte și cum rămâi fără facultate

Pe bune, nu faceți ca mine. Numa' dacă plângeți după un an pauză și nu știți cum să le spuneți alor voștri.
Aveam dosare pregătite pentru 2 facultăți, 4 specializări. În dimineața cu înscrieri am luat un singur dosar și m-am înscris la o singură specializare, că eram sigură că intru după mediile din anii trecuți. Doar că fix acum s-a dublat număru' ăstora de-au descoperit asistența socială și spiritul de om bun din ei, iar eu am ajuns pe listele de așteptare. Că nu mi-era de-ajuns episodu' de la bac, a mai apărut și asta. M-am uitat pe liste și-aș fi intrat la toate celelalte, mi s-a părut că cineva-și bate joc de mine din nou, mi-am retras dosaru' și deja îmi caut de muncă până la vară.
Crecă e singura dată când nu mi-am făcut un plan b, că altă ocazie n-am putut să găsesc. Da' e ok, facultatea rămâne tot acolo, nu-i ca și cum chiar pierzi ceva cu adevărat.

Concert genial, 2 ore, 2 melodii la bis, vreo 13 instrumente din ce-am văzut, 6 voci de-alea de te ating grav, decor în detaliu, n-am dansat, bătut din palme și oohoo decât aproape tot timpul până la sfârșit. Plătit din banii de la bunică-mea care mă iubește atât de mult încât i-au învățat numele curierii și poșta, o să-i cumpăr multe flori într-o zi.
Hugh Laurie care nu e dr. House pe scenă, acest viitor moș sexos cu umor din plin, care-a știut că e-n București și nu în Budapesta și care, deși își lungește concertele cu povești, tot vorbește destul de mult, că vorbește frumos. Ah, și normal că măcar jumate din tipele din sală erau în extaz, adică oricum au început să-și strige iubirea, că nu mai știa omu' ce să zică, așa m-amuză astea și soții lor sunt ceva gen bună, am venit cu nevastă-mea care te iubește.
Sala Palatului plină, de altfel.

Era tipu' ăsta în spatele meu care-a zis suntem prea disperați să imortalizăm momentu', încât uităm să-l trăim

Pe ideea asta mi-am închis telefonu' cu o oră înainte și l-am deschis după ce-am plecat.
Pe ideea asta, erau interzise aparatele foto-video, dar în primele 15 minute de concert, când ditamai sala era perfect întunecată, cu excepția scenei, vedeai 3 sferturi din oameni cu telefoanele filmând și mâinile ridicate. A fost ăsta în fața mea care n-a stat decât 2 ore cu telefonu' filmând. Era ca și cum nuștiucâte nave spațiale ar fi aterizat cu luminițele aprinse și-ar fi uitat să mai plece, că adormiseră extratereștrii cu degetele pe butoane. Sau era ca și cum ai fi plătit pentru un om de-l auzi și vezi live, da' stai să te uiți în telefonu' care filmează cu purici. Ah, stai, asta chiar s-a întâmplat. Sigur te-ajută vizualizările de pe youtube și sigur ți-ai luat bilet pentru like-urile de pe facebook.
După 15 minute au renunțat, dar 15 îs 2-3 melodii și 2-3 glume.

Mi se pare ignoranță maximă să freci telefonul, în timp ce omu' ăla de pe scenă îți zice o vorbă despre cum ar fi drăguț să fii mai bun, dacă asta vrei; sau despre cum ar fi drăguț să fim mai al naibii de fericiți; sau despre ce caută uraganu' Katrina în melodia care urmează; sau despre ce povești au melodiile pentru care ai plătit să le-asculți; sau despre cum îți mulțumește continuu că ești și tu acolo.
Să pierzi cele mai mișto părți și să dai un răspuns de umplutură când cineva te întreabă cum a fost, pentru că tu nu știi exact, na, ai uitat să mai ridici capul din telefon. Trist.

Și-apoi au fost neanderthalii supremi care, după ce nu s-a mai filmat, au băgat blițurile. Nu e asta mișto? Să te trezești că te lovește o lumină dublă-n față, când era mai intim și mai de suflet pe melodiile pe care le-ai așteptat de luni întregi.
Și-apoi ăștia care nu știau sau au uitat, evident, c-au concert seara și că intrarea se face de la 7 la 8, că poate vrea și omu' să intre pe scenă să-ți cânte. Nu, ăștia au venit după 8, vino la 8 jumate dacă vrei, concertu' te-așteaptă, nu deranjezi un rând întreg, pe întuneric, ca s-ajungi la tine la loc, nu, întârzie cu încredere, importantule care ești.
Și-apoi ăștia deștepți care-au venit și ziceau că oricum omu' n-a făcut nimic decât să joace-n dr. House și-atât, iar concertele de genu' sunt calme și liniștite. Da, mă, de-aia pe la 10 toată Sala Palatului dansa retardat pe jazz retardat la fel ca dansul lui Laurie retardat, aham. Deștepții pământului care vin la concerte și nu știu cine și ce cântă.
Și-apoi ăștia care lasă până și-n interior sticle și pungi, împuțiți pe care-i doare spatele să se-aplece după gunoiul lor, c-ascultă jazz și analizează melodiile ca niște culți, da' lovesc cu picioru' într-un bidon și nu se apleacă după el.

Mi-aș da banii din nou, mi-aș închide telefonu' din nou și-aș fi acolo pe bune din nou. Că fiecare concert se termină cu o gură de aer din care te încarci și nu cu o baterie irosită.

pampam.

Un comentariu:

  1. un an acasă e mai mult decât binevenit. mai ales dacă știi clar că aia e facultatea pentru tine

    RăspundețiȘtergere