De ce un antisocial e antisocial

Există oameni cu care vorbești și există oameni cu care nu. E cea mai simplă variantă posibilă pe lume prin care ar fi normal ca cineva să se prindă că nu, nu ești nașpa pentru că nu vorbești cu el și nu, nu faci asta intenționat. Sau. Există oameni cu care te împaci și există oameni cu care nu. Sau. Există oameni care mâncă cartofii cu maioneză și există oameni care mâncă cartofii cu ketchup. Sau. Există oameni cu care rezonezi și există oameni cu care nu. Sau. Există oameni cu care te simți bine și există oameni cu care nu. Sau. Există oameni cu care ai o chimie și oameni cu care nu. Să nu mai zic de există atât de puțin timp încât n-am nevoie să-l consum pe oameni care-l irosesc prin faptu' că n-au nici cea mai mica treabă cu mine. Sau cu care n-am ce vorbi, nu mă împac, nu rezonez.
Vorbești cu un om când ai ce. N-avem ce, nu vorbim. Simplu. Te împaci cu un om când ai de ce. Mânci cartofi cu un om când îi mâncați la fel. Rezonezi cu un om când sunteți la comun în chestii semnificative. Te simți bine cu un om când are cu ce să te facă să te simți bine. Nimic din astea? Perfect. Nu-ți trebuie mai mult ca să știi că x și y nu fac z.

E ca la șampon. Te speli, îți face mătreață. nu te mai speli și-a doua oară, că prima a fost de-ajuns. Ca la vin. Prea dulce. Ca la bere. Prea amară. Ca la haine. Ca la tunsoare. Ca la culoarea de pe pereți. Ca la orice chestie care are nevoie de prima dată ca să te convingă pentru a doua.
Dar nu. Să ne băgăm unii pe gâtul celorlalți până dăm pe-afară, ca și cum am fi ultimii oameni rămași pe planetă.

Ești un antisocial arogant, ciudat și rău când nu vorbești mult, prost și despre orice cu fiecare om din viața ta, mai mult sau mai puțin, indiferent că ai ce să vorbești sau nu. Probabil că ție-ți place alb și lui negru, ție bicicletele și lui mașinile, ție umorul și lui morcoveala, ție noul și lui banalul, ție maioneza și lui ketchup-ul, opusele nu se atrag în cazul vostru și, prin urmare, n-aveți ce să vorbiți, atmosfera e mai penibilă decât o poză cu tine de-acum 10 ani, eventual fără haine, dar nu contează, ai de ales între a face ceva de umplutură și a fi antisocialul care nu vorbește cu oamenii lucruri de umplutură. Și probabil că v-ați cunoscut la bere, ceai sau cafea, pentru că niște prieteni comuni, același grup, aceeași masă, aceeași casă, practic nu e nevoie să vă și legați pentru totdeauna, mai ales dacă n-aveți cum, dar exact când tu grandești asta, prietenul tău prin alianță va începe să creadă că nu vrei să vorbești cu el și că ești antisocial. Nu pentru că nu ai ce să vorbești, nu-ți inspiră ceva bun și nu poți, ci pentru că nu vrei. Mereu vei fi oaia neagră care nu vrea. Dacă cumva, într-o zi, cineva va încerca să-ți ofere și niște îngrijiri sau consiliere, un psiholog sau un psihiatru, nu te panica, oamenii mai fac asta când văd că nu ești ca ei și nu vrei să fii ca ei.

De obicei, scuza mea e că mi s-a terminat berea, ceaiul, mâncarea, mi-e somn sau mi-e frig și sunt tristă. Pentru că, de obicei, nu sunt un om antisocial. Sunt un om care cu unii oameni vorbește și cu unii nu, care are nevoie de o jumate de oră cu un om cu care rezonez fără să-l fi cunoscut vreodată în loc de 5 ore cu un om cu care nu rezonez și pe care-l știam de ani., luni sau săptămâni. Pentru că, de obicei, există oameni pe care-i înghit la prima vedere și oameni pe care nu pot, și asta  nu mă face antisocială, mă face un om care nu e de umplutură.

pampam.