Pagini

8 feb. 2015

Despre cum polițiștii intră peste tine-n casă când vor, în 2015, încă

Nu-mi plac polițiștii, jandarmii, paznicii, gardienii, mascații, wbc-iștii și toate neamurile lor (bine, dacă mai sunt, să-i lăsăm pe ăia ok în pace). Mi se par niște infatuați care cred că faptul c-au terminat studii de deștepți și că poartă uniformă călcată îi face mai buni, mai mari, mai tari, mai cu drepturi, mai superiori, mai de luat în seamă, mai uber decât restul. Căcare de sine. Ăștia peste care-am dat eu, în majoritate, erau doar niște proști îmbrăcați oficial, care mergeau ca niște iepuri cu morcovi în fund, la modul eu îs un polițist, hehe, nu te pui tu cu mine. Dar pentru că nu mă interesează de uniforme, și de gradele de pe cămașă, și de studiile dubioșilor ăstora, zic să rămânem doar la proști.

Poliția aia cu care te amenință orice țăran la orice căcat pe care-l faci, ca și cum poliția e acest zeu responsabil al lumii care bagă frica, controlul și ordinea-n tine, fără de care lumea ar fi haos. Ce să vezi, cu ei responsabili, aham, sau fără, lumea e un haos. Uneori, haosul e mai mare cu ei, că-mi aduc aminte cum pentru o tampoanre minoră a fost nevoie de 6 mașini de poliție cu nume și mărimi diferite și 40 de minute de frecuș cu un caiet în mână pentru declarații pe care nici nu le luau. Zici că le notau cu mintea. Și evident că o parte din ei erau acolo ca să-și cumpere țigări de la mega image, cât se bateau șoferii între ei și restul blocau circulația, se înțelege.
Ai luat amendă pe ratb? Chemăm poliția. Ai băut bere la un concert? Chemăm poliția. Ai protestat? Chemăm poliția. Ai râs mai tare pe stradă? Chemăm poliția. Are poliția mereu grijă de tine, vezi tu. O bate pe vecină-ta grav? Cheamă poliția, că oricum ei nu fac nimic, n-au libertatea asta să se bage, nu ține de ei sau de tine, să moară aia, dacă codul lor zice că nu se bagă, atunci nu se bagă. Treaba lor e să dea o amendă, să scrie un avertisment și să ia o declarație. Responsabili, v-am zis.

Totuși, dacă vrei să bați pe cineva și nu te ține, cheamă un jandarm sau un mascat, că ăstora le place maxim. Zici c-atunci când dau cu bastoanele se încarcă cu viață în ei. Cu cât mai multă poftă la lovire, cu atât mai multă viață. Cu cât mai dese, cu atât mai bine. Să fie. E mișto cum un polițist rezolvă (teoretic) cazuri de violență, dar un mascat învață și își scoate o diplomă (cred) ca să bată tocmai pentru că și el vrea să rezolve cazuri. Doar că cu puțin mai multe sechele din copilărie decât un polițist. Dacă mă întrebi, ei, în sinea lor, îs niște bastoane trimise în stradă pentru control, dar dacă lor le place să se creadă omuleți buni, fie.

Sau uite, ia-l pe gardianul de la vreun liceu, poate chiar ăla care la 8 și 5 minute îmi urla în cap mai repede, că e târziu, hai mai repede! Dac-ar ști câte țigări fumate-n baie sau alte dubioșenii a pierdut cât timp urla ca un obsedat. În rest, gardienii de liceu sau alte instituții de-astea, au impresia că știu totul, au puterea supremă și dețin ordinea în mâini. Doar ideea de gardian îi face să urle cu tot sufletul, să fie acolo trup și urlet, să creadă că ei te-au făcut, ei te omoară, că liceul, magazinul, bancomatul e al lor.

Vrei puțină atenție? Chiar puțin mai multă? Ieși afară, caută un loc unde stau niște wbc-iști, o să-i vezi repede, c-au niște mașini cât jumate de bloc, iar ei sunt cât jumate de mașini. Unii dintre ei mâncă șaorme mari, deci na, îi vezi tu în cel mai scurt timp. Uneori poate-o să crezi că vezi în depărtare o ceafă de porc sau așa. Nu e, e un wbc-ist. Treci prin fața lor. O să ai parte de toată atenția, bonus cu fluierături, perversiuni, țărănisme, mârlănii, ceva. Nu-i prinzi niciodată pe picior greșit, deci mergi la sigur. 

Ideea era că, oricât nu-mi plac mie ăștia, n-aș fi putut nici măcar să inventez vreodată că un polițist a intrat peste mine în casă, în ditamai amiaza, fără să bată, fără să întrebe, fără să se prezinte, fără să strige de la ușă băi, ești sechestrată de un nebun care umblă pe-aici, cumva? înainte să intre ca-n pădure. Dar omul chiar a intrat ca țăranul în mijlocul holului, ca și cum are dreptul să facă oricând asta. Stau la 90, și-acum mă gândesc cum nu l-a bătut nimeni din alea 89 de apartamente dinainte. Probabil că dacă aș fi fost în chiloți, uitându-mă la pornache, ar fi interpretat că are dreptul să facă mai multe decât doar să intre.

Și nici n-ajungem iar la partea aia cu în loc să mă simt în siguranță, mă simt amenințată sau așa, nuu.
Da pe bune acu, de unde și până unde?

pampam.

11 comentarii:

  1. Trebuia să-i dai o palmă și după aia să întrebi cine e și ce e cu el acolo.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ce palmă să-i dau, că mai aveam puțin și ieșeam pe geam

      Ștergere
    2. Sunt două situaţii în cazul ăsta: ieşeai pe geam ori de nervi, ori de frică ... (?)

      Ștergere
    3. ce crezi, panică level 100

      Ștergere
    4. :-) Red alert! .... Să-mi spui cum ai scăpat din asta.

      Ștergere
  2. politia e buna si necesara, astea cu acab is niste tampenii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. poliția e bună când face ceva pe bune. vrei să ne batem?

      Ștergere
  3. faptu ca tu esti vie azi, se datoreaza in mare masura politiei.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. i-auzi. interesant
      simt iz de bătrânel în vocea ta

      Ștergere
    2. posibil sa simti, ca revoltele astea difuze fara prea multa judecata impotriva politiei au iz de copilutz.

      Ștergere
    3. oh, shit. mi se mai întâmplă

      Ștergere