Pagini

24 mar. 2015

A cerși o țigară sau a cerși mai multe?

Prima mea țigară mi-am luat-o din banii de pachet. 60 de bani. Restul țigărilor pe care nu le-am plătit au fost de la prieteni, din motive reale de mi-am uitat țigările acasă sau mi s-a terminat pachetul. Ori de la tipe fancy care-ți dau pachete pe stradă. Ori de la tipi care nu mi-au luat bani pe ele, când m-am dus să cerșesc cu bani. Pe vremea aia încă purtam tricouri cu guns n roses, probabil de-aia.
Dar acum e un fenomen.

De obicei ai 14-15, hai 16 ani când mai faci asta. Uneori, foștii mei colegi de 19 (restul studenților sunt cazuri speciale). Deși tu ai impresia c-o să se întâmple ceva grav, nu, chiar n-o să intri în sevraj dacă stai la masă cu prietenii tăi fără să fumezi, pentru că ai 16 ani și cu țigară sau fără e tot aia. Vorbiți aceleași chestii și vă comportați tot ca niște maimuțele gălăgioase. Dacă mai ai impresia că ești cool pentru asta e trist. Singurul om care crede că trebuie să fumezi într-un bar ești tu, iar tu, ce să vezi, n-ai țigări. Ai, fumezi. N-ai, nu fumezi. Ai prieteni care fumează, o să-ți ofere cu drag. N-ai prieteni care fumează, asta e. Ți s-a terminat pachetul, poți și fără. Dacă mori, gândește-te că mori într-un bar, și oamenii te vor crede cool din nou.
Ai bani să ieși într-un bar, s-ajungi acolo, să-ți plătești berea, dar n-ai bani de-o țigară, pentru că mai merge asta cu cerșitul, ceva  la care te pricepi și tu bine? Ești de căcat și deranjant. Cel puțin pentru toți oamenii la fel de zgârciți ca mine, cu la fel de puțini bani ca tine (sau mai puțini), și care strâng pentru 2 țigări la bucată și-un pachet ocazional. Pe bune. Stai acasă sau fumează din pix. Vezi că sunt și pixuri albe.

Să fumezi, în mare parte, țigări pe care doar le cerșești de la oameni pe care oricum nu-i cunoști și n-o să-i cunoști vreodată-n viața ta, e ca și cum te îmbraci în haine pe care ți le dau alții, că-s nevoiți și nu vor să-ți vadă chiloții. Așa și ăștia. Oamenii care-ți dau țigări îți dau ori pentru că i-ai prins în niște zile pacifiste, ori pentru ești foarte enervant și decât să te audă, mai bine-ți dau o țigară.
Serios, vrei să nu mergi gol pe stradă, ia-ți haine. Vrei să fumezi, cumpără-ți țigări sau strânge chiștoace de pe jos până faci de una întreagă. Vrei să mânci, dar și să fumezi, ia-ți o țigară în loc de 3, și-un pachet de biscuiți de săraci. Îs la fel de buni, crede-mă. Dar cumpără-ți singur, bă, chiar și dacă ești o tipă foarte mișto care face rost de țigări gratis de la oameni la fel de mișto. Chiar și dacă ești pur și simplu tipă care face rost de țigări gratis de la oameni mișto. Chiar și dacă ieși cu prieteni datorită cărora nu mai ții minte când ți-ai plătit ultima dată berea, mâncarea sau țigara. Chiar și dacă pleci sigur pe tine de-acasă cu impresia că cineva o să fie foarte drăguț la bar și dispus să-ți întrețină viciile scumpe de om care n-are bani să și le întrețină singur. Oricum ar fi, tu doar cumpără-ți. Nu ești mișto că fumezi țigări pe care le cerșești mereu. Oricum nu ești mișto că fumezi, dar tu mai și ceri și faci din asta un obicei.

Că poate nu vrei să te țină minte oamenii doar pentru asta. Cum îi țin eu minte pe colegii mei care-mi cereau țigări, foc, bani, mâncare, și cărora le dădeam uneori, dar mă enervau cumplit, pentru că eram la fel de săraci, dar doar unii dintre noi cerșeau. Ratații care atunci când ies din casă se gândesc cu cine merg la o bere ca să le plătească și lor. Fata asta de 14 ani care venise să vadă Cărtureștiul, dar înainte de toate să-mi ceară țigări. Băiatul ăsta care stătea la o masă cu 100 de prieteni gălăgioși și micuți, dar a venit la altă masă să ceară o țigară. Cum te simți când cerșești de la oameni cu pachete  și mai mult păr pe față decât ai tu în cap? Nu te simți ca un pubert care vrea lapte de la sân și n-ajunge la el? Boschetarii care te apucă de fund în Gara de Nord dacă nu le dai țigări. Chiar, știi cine mai cerșesc ca tine? Boschetarii ăia adevărați cu sacoșă de rafie ruptă. Dar până și ăia cerșesc bani ca să-și cumpere țigări din banii cerșiți de ei. Nu ți se pare că tre să te lași?

Pe bune. Sunteți enervanți. Luați-vă țigări sau opriți-vă.

pampam.

18 mar. 2015

Despre frumusețe, iubire și alte lucruri subiective

Uite niște idei despre frumusețe care au expirat de ceva timp și-au devenit niște glume ușoare, dar continui să le folosești, deși nimeni nu te mai crede.

Sufletul contează înainte de toate.
Nu, replica asta nu te mai face un om mișto sau profund, serios acum. Într-o lume în care dai add oamenilor în viața ta după o poză de profil și una de la mare, sau într-o lume în care te cuplezi cu cineva după prima poză de pe tinder, singurii oameni care mai zic asta sunt ăia foarte urâți, ăia foarte simpli și ăia foarte mincinoși. Și măicuțele, dar oricum măicuțele se văd doar pe ele între ele, sub niște saci, iar idealul lor de suflet frumos este sufletul lui dumnezeu, deci nu se pun la numărătoare. Poate nu conștientizezi, dar nu e vorba doar de pisi trebuie să fie deștept și cu personalitate mișto, nu contează cum arată, și te-ai scos cu profunzimea sufletului tău. Chiar nu e de-ajuns. E vorba și de ha, ce grasă-i aia, ha, ce bețe are aia, ha, ce sprâncene are ăla. Incă rămâi la fel de neprofund ca și sufletul contează înanite de toate.
E ca și cum le-ai spune fetelor sau tipilor la discuția dintre fete sau tipi despre cum a fost la prima vedere de 2 minute că bă, ce suflet frumos avea ăla sau aia, în loc de bă, atâta de frumos arăta, că-mi venea să plâng. Sau nu.

Fiecare e frumos în felul lui.
Poate chestia asta mai merge din când în când. Ai tinde să zici asta, mai ales că acum o folosesc oamenii care cred în planete, univers și Bob Marley într-un hamac rasta. Știi, oamenii care-ți spun într-un mod pacifist că suntem făcuți din praf de stele și că dacă ne dăm mână cu mânâ, înconjurăm planeta și facem pacea. Dar replica asta folosită de ei nu e decât încă un mijloc prin care încearcă să te încarce cu pozitivismul lor și fanteziile frumoase despre lume.
Și poate că într-o zi o să facem pacea din mână în mână, dar până acolo, replica asta e o consolare proastă, puțin patetică, puțin negândită și greu de crezut. Pentru că uite, bărbații ăștia nu sunt frumoși în niciun fel. Bărbații ăștia și restul cazurilor asemănătoare care mor așa, pentru că se cred atât de frumoși din toate punctele, încât nu vor să schimbe ceva la ei. Și rămân niște urâți care nu au ceva frumos și care nu sunt făcuți din praf de stele. Probabil că și dacă ar trebui să le cauți o trăsătură mișto, n-ai vrea să faci asta.

Dar asta cu frumusețea subiectivă e veșnică. De la tipii cu texte zaharoase la prietenii cu
remarci drăguțe la oamenii de pe stradă cu complimente sau înjurături la întâmplare, și până la țigăncile care m-au scuipat într-o zi, ești frumos sau urât pentru cineva. Peștele tău din balta în care te găsești sau peștele din balta în care nu. De-aia la 20 de ani te întrebi cum ai putut să-l placi pe tipul ăla de la 15. Iubitul prietenei tale e urât, prost și cu glume nașpa. Prietenii tăi sunt cei mai frumoși și îi vrei așa de mult în viața ta, încât restul oamenilor care n-au prieteni chiar atât de frumoși, vor spune că faceți prostioare acasă. Nu poți să înțelegi ce vede fratele tău la iubită-sa cu multe coșuri. Tipele la băieții ăia mârlani. Tipii la fetele alea vulgare și proaste. Ei între ei. Ei nu înțeleg ce-ar vedea cineva la mine. Ce urâtă sunt eu pentru cineva care are gusturi opuse. Și ce mișto sunt pentru oamenii care merg pe stradă cu mine. E atât de simplu. Cu excepția oamenilor cartof de care-ți aduci aminte când ești în depresie și a ălora care par zei mereu, toți urâții sunt frumoși și aproape toți frumoșii sunt uneori și nașpa.

Și-o să iubești subiectiv pe cineva poate așa de dubios, încât prietenii tăi se întreabă ce se întâmplă cu tine. Și-o să mânci subiectiv chestii care sunt scârboase pentru alții, citești cărți bune, dar porcării pentru profa ta de română, bei bere, când oamenii beau cafea, fumezi slim-uri când ești tip, o să te învârți într-un cerc de subiectivism, iar viața ta o să fie atât de mișto cât ai tu impresia că e. Ceea ce e minunat. Probabil unele din astea chiar sunt aiurea, dar până ieși din coconul tău frumos ca să le realizezi, Bob Marley o să fie acolo pentru tine să te susțină și mai mult cu melodii optimiste și praf de stele. Chiar și după.

pampam.



13 mar. 2015

Dar hei, CFR încă pute

După ce-am numărat vreo 30 de bilete de CFR strânse în câțiva ani și îngălbenite deja ca la anticariat, mi-am dat seama c-aș fi putut cu banii ăia (care înseamnă enorm pentru ce-ți oferă oamenii ăștia în schimb), să-mi cumpăr propriul meu tren. Ce proastă am fost. Probabil aș fi cumpărat unul foarte ieftin, dar n-ar fi întrecut noile trenuri vechi pe care le-au băgat în locul vechilor trenuri noi.
Vechile trenuri noi, adică alea de le-ai văzut prima dată că erau curate, se deschideau ușile fără să faci mușchi la mâini, și-aveau niște dungi albastre pe ele. Normal c-ai crezut că aia e, avem și noi săgeată albastră care merge repede, bine și fără să se rupă la colțuri, așa să ne-ajute zeii. Dar nu, nu erau săgeți albastre. Erau niște trenuri care mergeau la fel ca alea antice, doar că arătau prețios și ideea asta te făcea să crezi că merg cu 2 kilometri mai repede.
Și ce să vezi, mergeu atât de bine și de repede, încât o parte din trenurile alea nu mai sunt, cel puțin pe ruta Galați-București de câteva luni. Pentru că acum câteva luni trenurile alea noi s-au stricat în zăpadă sufocantă, rece și umedă, prea mult pentru niște trenuri noi deja învechite, și-au început să ia foc cu oamenii în ele. Așa că trenurile noi s-au făcut din nou trenuri vechi, vintage, hipsterești, coolish. Reinventare se cheamă.

Compartimente-bifat. Uși la compartimente care nu se închid, și ți-e frig la picioare-bifat. Jeg-bifat. 8 locuri într-un compartiment-bifat. 8 locuri din mușama din aia maro cu sigla CFR pe ea-bifat. Coșuleț de gunoi din tablă-bifat. Și-o oglindă murdară-bifat. Grilajele îngălbenite pentru  genți-bifat. Holul pe care abia pot eu să încap, iar eu sunt un struț fără burtă-bifat. Ești nevoit să dezvolți, înainte de plecare, o întreagă strategie ca-n jocurile pentru deștepți, de-a ajunge la compartiment cu tot cu bagaje, fără să le cari unul câte unul, ca să poți să încapi? Ești nevoit. E posibil să-ți rupi un deget, un călcâi sau talpa întreagă pe cele 3 scări care au fost concepute pentru picioare de iepuri, pisici, urși koala sau furnici? Posibil. Găini și pui de găini în sacoșe? Aham. Senzația că te dai cu fundul de pietroaie? Da, timp de 4 ore. Zgomote de filme horror? Mereu acolo ca să nu poți să dormi.

E trenul copilăriei tale, dacă te-ai născut până-n 2000 sau așa.  Personalul albastru sau roșu în care făceai saună vara și te trăgeau babele de fălcuțe. Dacă n-ar scârțâi, pocni și face sunete de moș cu reumatism la fiecare mișcare, ai putea să te relaxezi și să te transpui în vremea celor 4, 5, 6 ani pe care-i aveai când mergeai la bunică-ta și mâncai Papi cumpărat din Bârlad, acest loc de popas al tuturor personalelor din Moldova. Și sigur, dacă nu te-ai panica că la fiecare frână muriți. Și sigur, dacă nu ți-ar trece prin minte că e 2015, că mergi cu căruța, și că un tren nou e scos și înlocuit cu unul vechi care e mai bun decât ăla nou.

Dar e bine. Ca o mare iubitoare de mers cu trenul ce sunt, nu stau doar pe colțul scaunului fără să m-ating de ceva, și înjurând. Dar am văzut deja răsăritul, mi-am ascultat muzica, am stabilit că am o carte proastă la mine, așa că singurul lucru pe care pot să-l mai fac e să mă plâng despre cum aș fi putut să-mi iau un tren și nu mi-am luat când a fost să fie.


pampam.

3 mar. 2015

Cum să mori din răceală

Nu tre să faci nimic. Numai să fii tip și să răcești.

A mai văzut cineva cum face un tip care bolește? Cum se transformă de la o simplă răceală? Cum lumea se apropie tot mai mult de Armaghedon și afară începe să plouă? Cum nici cel mai bun psiholog, nici Oprah în emisiune n-ar putea să-l calmeze puțin? Oare Bacovia o dăduse deja în gripă? Dar nici măcar când e răcit, posibil doar când simte că-l atinge un început de răceală, fie ea chiar și ușoară? Când doar îi curge nasul timp de 2 șervețele din pachetul de 10, strănută o dată pe zi, și-l doare puțin la ceafă, cât să doarmă și să se trezească fericit și sănătos? Când răcește pur și simplu, așa cum răcesc oamenii cât sunt în viață, pentru că curent, vreme aiurea, astenie, deși ei cred că sigur li se întâmplă ceva ciudat, sigur e ceva care nu se explică în cuvinte, și sigur le-a pus gând rău, ce naiba o mai fi și asta.
Știe cineva un loc în care putem noi, tipele și restul ființelor care nu invocă sfârșitul lumii la o răceală, să ne adunăm până le trece capul și le curg cei 2 muci? Sau nu s-a gândit nimeni la așa ceva încă?

Pe bune acum.
E o chestie de strategie pe care o fac doar tipii ca să bage până și răceala în depresie și s-o facă să renunțe cât mai repede? E o chestie de corpuri diferite, deci tipuri de răceli diferite, iar răceala lor e, de fapt, de 10 ori mai răceală ca a noastră, și sfârșitul chiar se întâmplă înăuntrul lor? Adică de ce tipele funcționează cu pastile sau ceai sau somn sau legume sau aer sau doctor, și tipii funcționează cu ooofff, nu mai pot, pastile sau ooofff, o să mor, ceai sau ooofff nu mai pot-o să mor, somn sau ooofff nu știu ce să mă mai fac sau ooofff viața mea sau ai auzit-o pe-asta?, ai auzit cum am tușit?, asta e, semnul! O să mă izolez sub pătură pentru următoarele săptămâni, ca să nu fac nimic și ca să mă sufoc în speranța că-mi trece chestia asta dubioasă și nemaivăzută. Dar să știi de pe acum că alea 6 beri din frigider poți să le dai abia după ce mor. Și lasă, nu mai încerca să faci, să dregi, să ai grijă de mine, că eu oricum mor. Măcar dacă știam ce am, dar așa mor degeaba. Of.

Bă, du-te și ia o pastilă.
Nuu, ce pastilă, că nici pastila nu mai are efect. Le iau pe toate acu și să vezi că până diseară tot mor eu.
Bă, du-te de fă-ți un ceai și niște infuzie.
Nuu, ce infuzie să mai fac, că degeaba. Mi-e dat să mor de răceală, mor de răceală.
Aha, deci știi ce e.
Eh, c-o fi răceală, n-o fi, cine știe.
Bă, du-te de fă-ți un ceai, ia o pastilă și culcă-te.
Nuu, ce să mă mai și culc, că dacă mă culc, sigur mor în somn. Mai bine consum energie în timp ce-mi plâng de milă. Eu cu mine, împreună până la moarte.
Un vin fiert.
Nuu, ce, acu să mor și beat, n-am chef de vin fiert, n-am chef de nimic în viața asta crudă și neagră.
Bă, du-te la doctor dacă zici că nu te-ajută astea cu ceva.
Nuu, ce să-mi facă doctorul, nu vezi că nu mai trece, n-ai ce-i face. Până aici mi-a fost.

Armaghedonul nu vine atât de des pe cât cred tipii când bolesc, pentru că s-ar plictisi și el. Plus că n-ar mai fi atât de special, iar filmele despre el ar deveni un clișeu și mai plictisitor. Tipii, în schimb, nu se vor plictisi niciodată să se plângă. Și nu vor obosi. Și fiecare răceală va fi bine primită, atâta timp cât putem să ne mai plângem. Adică cât pot să se plângă. Adică cât încă mai au puterea să creadă și să-i dispere pe ceilalți cu ideea că înăuntrul lor se naște, crește, se dezvoltă o ciudățenie malefică și înfometată de viață.

pampam.