7 ani de-acasă

Am 7 ani de-acasă și atât de multă educație câtă poate să primească un om în creștere. Zic bună ziua, mulțumesc, te rog, țin uși deschise, dau locuri uneori, ajut babe să meargă până la colț, le citesc eticheta în supermarket, salut șoferii care opresc la zebră, stau la coadă, nu mă cert pe ultima pungă de orez, nu merg pe banda de bicicliști, încă îmi cunosc profii pe stradă, respect viețile altora, nu fac show-uri despre cât de minunată sunt, nu mă leg de alții aiurea, gesturi de-astea de oameni care n-au devenit nesimțiți total.
Chiar și-așa, oricât de bine-crescut ai fi, cineva o să-ți zică că ești un arogant nesimțit, probabil și vulgar, fără respect și cei 7 ani de-acasă. Cineva, adică oamenii ăștia care cred că cuvintele te duc în iad, falși modești, și care cer respect, deși sunt niște rahați cu principii nasoale. Uite, pentru că i-am făcut rahați sunt prost crescută. Cuvântul în sine e unul vulgar. Dar serios.

Știi oamenii care nu vorbesc urât, pentru că așa e frumos, dar care cred în dumnezeu și-au inventat înjurături cu el? Dumnezeii mă-tii e o chestie fără sens și oribilă când te crezi religios și bine-crescut, dar n-are importanță. E o scăpare. Suntem ființe. Se iartă. Nu e cu organe și morți. Nu te face să pari chiar atât de scârbos. Restul, în schimb, ar trebui să te facă să-ți fie rușine cu tine. Să te duci să te speli la gură imediat ce-ai ajuns acasă.
Ești vulgar pentru că la 5 sau 7 dimineața, când îți sună alarma să pleci la muncă sau la liceu, te trezești greu cu ce pula mea. Pizda mă-sii. Mama mă-sii. Căcat. Morții ei. Te enervează oamenii și le zici că-s muiști. Spui la fund cur. La sâni țâțe. Prietenilor tăi coaie. Și, mai ales, ești fată. Restului de oameni li se mai acceptă lucruri, dar tu, ca fată, îți permiți să faci cam un sfert din ele. Ieși cu boschetari care vorbesc urât și ticul tău verbal e ce căcat. Ești o fată vulgară.
Că nu facem toți căcat, nu ne-am născut din pulă, și astea sunt problemele nostre reale legate de educație. Că dacă-ți ies nervii pe nas zici dumnezeu să ne-ajute să trecem și pe asta, în loc de îmi bag picioarele sau așa.

Sunt într-o țară în care fuck off, fucking fuck, shit fuck, shitty fuck, holy shit și alte variațiuni sunt niște formulări obișnuite, la care nu se mai înroșește nimeni și nu mai sare de fund în sus. În același timp, se mulțumește exagerat și se poartă chestia asta cu hai să nu fim mârlani unii cu alții, să nu ne călcăm pe verde, să ne vedem de caprele noastre. Parcă mă interesează mai mult dacă te comporți ca un căcat decât dacă vorbești ca unul.
Nu cred că vrei să fii așa prost și să ai impresia că oamenii sunt niște distruși pentru că folosesc cuvintele ALEA.

Și poate vulgaritatea începe pentru mine în momentul în care ies cu fustă, dar fără chiloți, fac poștă la bere cu vreun boschetar cu 3 boli pe mâini, și-apoi agăț niște tiriști. A doua zi apar la tv și mă laud cu asta. Tot fără chiloți. Devin o jenibilă din aia care dă din buci pentru bani și primesc numai mesaje cu ce ți-aș face. Mai rău, mi-ar plăcea ce se întâmplă și imaginea mea despre mine ar fi una bună.
Dar bucile plătite ne plac, nu ne deranjează vizual. Sunt și ele o artă. În schimb, ne zicem că vorbim urât și suntem vulgari, pentru că căcat.


Cunosc oameni care desenează, scriu, vând lucruri, le fac, primesc proiecte, oameni mișto, frumoși, deștepți, amuzanți, talentați, devreme acasă. Niciunul din ei nu e modest și cred că dacă fac ceva bine, sau arăt bine, sau am ajuns într-un punct bine în care-mi permit să nu fiu modestă, e fix problema mea cât mă laud sau recunosc asta. Și, de obicei, recunosc. Dar nu e ca și cum o fac ca să-ți scot ochii. O fac pentru că e acolo, e o chestie care-mi iese într-un fel și sunt împăcată cu asta.
Modestia prefăcută, în schimb, există tocmai de-asta. Tocmai ca să scoți ochii altora. Nu crezi nici tu c-arăți nasol azi, dar știi sigur că atragi atenție așa. Nu mai ești nevoit să te lauzi, pentru că te laudă altcineva. Nu mai pici oaia neagră arogantă, pentru că te prefaci că nu ești una. La modul vai, dar ce bine arăți. Oh, mersi, dar azi chiar nu, oh. Cum să nu, mai ești și modestă, ptiu. E așa de bine când ne pupăm fundurile subtil.
Hai să acceptăm că e ok să facem asta, și de lăudăroșii ăștia să zicem că-s proști crescuți.

În aceeași idee de aroganță și nesimțire, e fix problema mea cât respect, pe cine respect și de ce. Așa cum există oamenii ăia cu care n-ai nimic în comun, ăia cu care n-ai ce să vorbești, ăia cu care nu poți să ieși la o bere, ăia a căror față îți spune că nu sunteți pe aceeași lungime, așa sunt și ăștia cărora nu le zici bună. Că n-ai de ce. Nu te inspiră decât la ce treabă avem noi și de ce ne-am vorbi? E un drept. E dreptul tău de-a fi nesimțit din când în când, de-a alege cui să zici bună, și de-a părea cu nasul pe sus.

De aia-s fără cei 7 ani de-acasă, vorbesc urât, sunt arogantă și n-am respect.
Mama mă-sii. Sunteți și voi la fel.

pampam.