Facultatea îți dă boli mintale

Din motive deloc interesante de înscrieri la facultăți posibil inutile în viață și aducătoare de boli mintale și mai grave decât astea de-acum, am mers 10 ore într-un maxi taxi-căruță în care-am suspinat după CFR. Pentru cei care au un fund fin și sensibil, mâncă somon la fiecare mic dejun, și termenul de maxi taxi-căruță e unul abstract, viața e mereu zen, sper s-aveți funduri fine în continuare. Pentru noi, restul, o mașină cu găuri lipite cu ceva pastă gri, aparatele de aer condiționat acoperite cu bandă adezivă și geamuri perfect închise la alea 40 de grade, e o mașină care ne duce pe drumul spre succes. Aha. În miros de salam cu ceapă, ca să-ți amintești când ești un corporatist pe care nu-l suportă nimeni ahh, mai știi când am plecat și eu de jos în miros de ceapă spre facultate? De-acolo mi se trage, de la moșul ăla care mânca cu bale la gură. Aha.

10 ore. 10 ore la înscrieri. Apoi 10 la confirmări. Apoi 10 la celelalte confirmări. 
Știi ce poți să faci în toate astea 100 de ore de drum? În afara faptului că dai mulți bani? Vorbești singur. Vorbești cu tine, în mintea ta obosită și stresată și anxioasă și obsedată. Uneori, dacă nu mai poți în minte, îț pui așa mâna la gură și te întorci puțin spre geam. N-o să te vadă nimeni.
Oare fac bine ce fac? Oare iau decizia bună? Și dacă nu dau la facultatea AIA? Dacă intuiția mea zice prost? Voi muri de foame? Oricum voi muri de foame, cu sau fără, ce să mai. Și-atunci de ce-mi mai chinui coatele atâția ani? Ce ți-e și cu presiunea asta-n societate. Dar marile genii? Marile genii n-aveau atâtea studii în cap. Uite, de-aia bem și fumăm și nu ne place viața. Și dacă mor acu, pe drum? Nu pot să mor, că-s prea tânără. Ia să mai verific dosarele astea. Să vezi c-am uitat ceva și tre să mă întorc sau să vină cineva tot cu căruța asta până-n mama Moldovei, să vezi că mă trimit acasă. Da' și ce? Oricum toți prietenii mei se plâng de facultate, ar fi un semn că nu e nevoie de ea.
Mai știi când îți ziceau că nu contează la ce dai? Și că ei vor să renunțe? Și c-ar face alte lucruri cu viața lor? A cui îi e vina? A noastră nu. Să scriu o carte?

Și nu poți să citești cele 3 cărți pe care le iei cu tine, pentru că dacă ai rău de mașină și miști puțin capul în jos, sus, dreapta, stânga prin toate gropile prin care treci, pe-acolo pe la Vaslui, ce oraș minunat, vai de capul nostru, bam-îți legi niște pungi de vomă la gură ca să fii scârbos.
Și nu poți să iei aer, că n-ai pe unde.
Apă rece n-avem.
Continui să vorbești. Adormi. Îți cade capul de vreo 5 ori, și te trezești ca să nu-ți rupi gâtul.
Continui să vorbești. Mintea ta e acolo pentru tine. Până o ia rara de tot, dar acum încă mai e acolo pentru tine.

Au trecut 6 zile de la înscrieri, vreo 6 ore jumate de la rezultatele care oricum n-au apărut câte aveam nevoie, un număr infinit de refresh la pagini de facebook și site-uri cu admiteri. Clasic. Dacă nici noi nu mai știm să așteptăm în liniște, atunci cine?
Toate generațiile de nervi plutesc acum leșinați în bălțile lor personale din capul tău. Oare-am intrat? Oare nu? Ce se întâmplă dacă nu? Viața merge mai departe. Normal c-am intrat, dar să vedem unde. Și cum? Plătim taxa, mă urcă cineva și pe mine la buget? Am cămin, am pat, am baie? Încep deja să fiu boschetară și să dorm în cutii de carton pe străzi? Vor veni prietenii mei să-mi aducă mâncare? O să mă descurc într-un oraș nou, într-un sistem nou, într-un mod de viață nou? Oare oamenii ăia care fac listele s-au culcat deja? Știu că au de făcut listele? Ne bagă și pe noi cineva în seamă, morcoviților? Cum o să fie? Sper să fie bine. Sper să nu fiu dezamăgită așa cum zic toți ăia care-au terminat și așa cum mă aștept și eu să fiu. Mai avem speranță? Ne pierdem tinerețea? Sper să nu fie ca în liceu. Se merită? Mă ia inima.

Ia uite, iar vorbești cu tine. Simți puțin cum ești pe câmpii. Ce-ai ajuns.


Peste câteva luni îți faci un masaj la tâmple de 3 ori pe zi. Nervii tăi leșinați nu s-au mai trezit.
O să fie bine.