Cum să (nu) te lași de fumat

O s-o iau cu sfârșitul și sfârșitul e că nu m-am lăsat de fumat, tocmai pentru că metodele astea sunt foarte proaste și inutile, așa că uite.


Totul ar fi trebuit să înceapă de la crizele mele de inimă care, la un moment dat, n-au mai fost 2 pe an, au fost mai multe pe lună și, evident, țigările erau unul din motivele alea pe care mi-l scoteau oamenii în ochi, ca niște frecători la minte ce sunt cu fiecare ocazie pe care o prind. Dar pentru că eu nu vreau să trăiesc atât de mult, crizele mele de inimă n-au contat așa tare încât să mă las de fumat (iar asta, copii, este o atitudine nechibzuită și ignorantă cu care să tratezi viața, și nu, nu e bine. dar hei, e viața voastră și oamenii ăia din tineri și nechibzuiți au trăit mult). Așa că, de fapt.
Totul a început la o bere, cum încep poveștile fascinante de la bere, când, în timp ce-mi aprindeam țigara cu numărul 1500, inima mea a auzit un *hai să ne lăsăm de fumat* și s-a rupt fix în 2. De la berea aia au trecut 2 săptămâni sau așa, când a urmat o altă bere la care, în timp ce-mi aprindeam țigara cu numărul 1500 și ceva, inima mea a auzit din nou un *hai să ne lăsăm de fumat* și s-a rupt în 4.

Cum adică să ne lăsăm de fumat? E oare un semn că toți oamenii cu care ies îmi repetă asta? E oare un semn că mereu va fi o colegă de cămin care-ți va spune c-o deranjează adierea aia de țigară când vii din bar, când nici tu nu simți adierea? E oare un semn că țigările sunt mult prea scumpe comparativ cu ce-ți oferă, adică aproape nimic după ce te-ai obișnuit cu ele? E oare un semn că sunt din ce în ce mai studentă săracă și țigările din ce în ce mai pentru oameni cu bani? E oare un semn inima mea ruptă în bucăți?
Am hotărât astfel, mai mult pentru că sărăcie, să las puțin țigările rele, și scumpe, și împuțite, și, hurr durr, cancerigene la o parte. Și, ca orice om în viață care vrea să treacă peste ceva în viață, am început să înlocuiesc ceva cu altceva, ca să am altceva care să mă preocupe. Ceea ce e perfect logic și foarte nesănătos. Toate prostiile care pornesc de la principiul ăsta sunt răhăcioase.

Mi-am pus un elastic verde la mână.
Serios, chiar mi-am pus un elastic la mână, cum îți puneai la grădiniță și simțeai că ai brățări. Nu e ideal deloc, pentru că un elastic la mână îți strânge pielea și-ți lasă o urmă de om dubios care face lucruri nesănătoase la el acasă. Nu vrei asta. Nu vrei să ai urme de grădiniță, care te mănâncă în public și arăți ca și cum ai uitat să-ți iei pastilele. Nu vrei să-ți tragi câte-un elastic usturător de fiecare dată când visezi o țigară, ce pana mea. Abia suporți gândul unei pișcături de țânțar. Oameni suntem și putem și altfel. În ritmul ăsta ajungi într-o zonă sado-maso tot atât de neplăcută ca fumatul, crede-mă, că dacă ai fi crezut că-i plăcută, o descopereai înainte să-ți pui un elastic pe mână cu care să te lovești obsesiv.
Mi-am scos elasticul, evident (apropo, un elastic pe mână înseamnă un elastic vizibil jegos).

Am lăsat țigările acasă.
Și asta nu e o idee bună decât dacă ori ești foarte timid, ori ești foarte ambițios și în ambele cazuri n-o să ceri cuiva o țigară, n-o să iei de pe jos, n-o să cauți în gunoi, n-o să accepți de la un prieten, n-o să te lași să cazi în groapa oamenilor care-au încercat înaintea ta să renunțe la fumat și n-au reușit, nimic. N-ai țigări, nu fumezi. Dar hei, fix în prima zi în care le-ai lăsat acasă, vor veni la tine 2 tipe sexi și cu picioare mișto și-ți vor da un pachet de țigări gratis, pentru că le-ai băgat în seamă. Sau pur și simplu o ploaie de pachete va cădea din cer, ca-n poveștile lui Murakami, și țigările vor fi peste tot, și tu trebuie să reziști ca un om de fier, iar asta cu lăsatul acasă e apă de ploaie, nimeni nu e atât de ambițios (sigur, teoretic nu suntem niște animăluțe care nu se pot controla și renunțatul la ceva nesănătos din viața noastră ar trebui să fie ceva ușor de pus în aplicare. îhî)

Am înțeles apoi că există niște cărți care te ajută, la modul că sunt atât de bine scrise pentru fumătorii care vor să se lase, încât le citești și simți cum vocea din carte e acolo cu tine ca să te țină la suprafață și să nu fugi la o țigară. Pas cu pas, ca pe copiii ăia de-i înveți alfabetul literă cu literă. Ei bine, unii dintre noi au job-uri cu șefi nasoli sau seminarii de câte 6 ore cu pauze de 10 minute uneori, deci timpul, oamenii, banii și viața nu ne permit să stăm cu capul într-o carte fancy pentru fumători care nu mai vor să fie fumători, și să citim câte-un capitol la fiecare jumate de oră.
N-am încercat cărțile, dar am încercat să-mi umplu timpul cu dulciuri sau alte bazaconii care te consumă la fel de mult de bani, măsele, inimă sau timp, până ajungi să ai 5 dependențe în loc de una. O să-ți cadă o măsea de la cele 2  tablete de ciocolată pe zi, o să pleci cu 6 pulovere din magazin, n-o să mai ai bani de mâncare și-o să faci o boală din aia de stomac, o să te ia capul de la o mantră pe care ai învățat s-o repeți de fiecare dată când vrei o țigară, o să fie oameni care te vor freca la cap cu toate lucrurile astea nesănătoase, ca atunci când te frecau cu țigările și, ghici ce, lumea va fi la fel.

Pentru că mai am 4 țigări în pachet, voi lua o pauză de la pauza de țigări. Dar aștept cu nerăbdare sfârșitul.