Pagini

21 feb. 2016

Toate lucrurile pe care le faci la sala de sport când nu faci sport

Oh, uite, o postare după ce-am supraviețuit găurii negre a sesiunii, super, cine-ar fi crezut.
Între timp, am început să pășesc, într-un mod total jenibil, într-o sală de fitness sau așa. Pentru că, cumva, cele 10 ore de istorie dintr-o zi (serios. istoria n-a fost iadul. istoria încă e iadul), cele 150 de ore în bibliotecă care m-așteaptă și cele mai mici guri de aer cu mirosul de tămâie al Iașiului nu erau de-ajuns să mă leșine. Pentru că, cumva, când ai lucruri multe care te leșină, mai vrei încă ceva, ca să te leșine complet. Ceea ce nu e bine, copii. Oamenii trebuie să respire și ei alte chestii, cum ar fi roua de pe palmierii unei insule aproape uitate sau ceva tot atât de minunat.
Revenind. Merg la sală și-i văd pe alții cum nu fac sală, heh. Adică dacă te-ai îngrijorat vreodată că te duci și-n prima jumate de oră nu te mai ține inima și vai, ce-o să faci cu tot timpul rămas, uite.

Poți să fii tipa aia care se ia de celelalte tipe
Când ai 50 de kile și picioare de struț, oamenii te displac atât de mult, încât ar fi dispuși să te interzică într-o sală de sport de orice fel ar fi aia, cu poza ta pe ușa de la intrare. Primul pas al struțului în sală scoate la suprafață frustrări feminine și șocuri adânci. Aparatele de fitness se opresc. Ganterele cad zgomotos pe podea. Drama se instalează. O tensiune se-așterne în sufletele noastre. Vine întrebarea. Ia uite-o și pe-asta, ce caută la sală?

Oamenii, adică fetele. Pentru că fetele merg la sală ca să fund, picioare de struț și 50 de kile. Numai și numai. Trag la aparate până se fac râuri de transpirație și grăsime topită. Când pielea începe, în sfârșit, să le-atârne pe os, e timpul să meargă acasă. Nu e ca și cum aș avea eu sau orice alt struț de 50 de kile ce să facem într-o sală de sport. Dar hei, știi de ce au nevoie struții de 50 de kile ca să nu-i ia vântul pe stradă? De mușchi. Și mușchii se fac la sală. Știi de ce are nevoie oricine? De sport. Sportul se face și la sală.
Sala nu e teritoriul graselor și lucratului de fund pentru serile romantice cu pisi. Sala e un teritoriu comun. Hai să nu mai.

Poți să fii tipa aia care ține aparatele ocupate, ganterele în brațe și mingile pe cap
Oamenii obosesc la sală, se înțelege. E greu să dai calorii jos, e greu să-ți faci din propriul fund o minge de bowling, e greu să pui mușchi și da, e greu să te ridici de la aparat înainte să adormi acolo cu suflarea tăiată și ultimele 2 picături de apă în sticlă. De aia vor fi mereu plăntuțe leșinate pe pernele moi ale bicicletelor de dat jos straturi de carne de porc din iarnă. Pentru că plăntuțele cred că dacă ele nu mai pot duce, atunci nimeni nu mai poate duce. Pentru că plăntuțele cred că dacă ele vor doar fund, doar abdomen, doar brațe, atunci doar fund, doar abdomen, doar brațe să fie. 2 ore de sală? 2 ore de fund. Mai are și altcineva nevoie? Nu. Sunt astea un Smeagol al aparatelor? Sunt.

E bine să nu le-arunci o ganteră, e bine să le dai un cot ușor. Crede-mă, pe timpul, banii și cheful tău de lucrat nu vrei să aștepți să se ridice o plăntuță la viață.
(dacă ești un struț, sigur nu vrei, pentru că hei, aparatele pentru struți sunt mai puține decât aparatele pentru dat jos carnea de porc)

Poți să fii tipa aia care știe prea mult sport ca să mai și facă ceva
Ai crede că pentru asta sunt instructorii. Dar nu. Cineva o să fie acolo să umple sala cu energia unei tipe care știe sport la modul neprofesionist, pentru că a învățat cum se programează bicicletele și cum se întinde o saltea, cum se ține spatele și care e poziția mâinilor. Așa că dă pe-afară puțin. Uită-te la mine cât sport știu și tu nu, haha, ce aiurea ții gantera aia. E ca și cum ți-ar da un pseudo-instructor bonus, atât că tu chiar n-ai nevoie de un pseudo-instructor bonus. Poate dacă aduce măcar puțin cu Johnny Depp. În rest, poți să fii propria ta scârbă arogantă și atotștiutoare, care acaparează jumate din sală cu exercițiile ei duper profesioniste.

Poți să te uiți, să mănânci, să pui un selfie cu sala și să te prefaci că-ți ștergi o transpirație imaginară de pe față, în timp ce-ți critici glorios și în gând colegele. Ca și cum vei slăbi doar privindu-le cum măresc vitezele. Bravo, ultimul loc în care să scoți mâncare din geantă era sala și tu ai ajuns acolo. Probabil cel mai amuzant lucru e că singura parte a corpului care pare că face efort e falca dreapta. Dar de ce-ai face asta, de ce-ai comenta glorios pe cineva în timp ce molfăi niște batoane de slăbit inutile, când oricum o faci și-n situații care nu presupun bani, timp, o ganteră în cap și alte chestii de-astea. Gen hei, vacă, știu că tu dai lapte, dar cât te mulgi singură și cât mă uit puțin la petele tale atât de negre, aș vrea să-mi scoți direct o omletă.

Sau poți să mergi la sala de sport și să faci sport.

2 comentarii:

  1. Mie mi s-au lungit urechile de atâta așteptare. Acum sunt un iepure ...
    Mai trag și eu de fiare (da' nu ale pădurii) că, cică, mușchi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bv, bv. Numa' să nu tragi prea mult, că ce-i mult strică

      Ștergere