Pagini

8 feb. 2018

Țigara electronică

Am plecat de la bucățica asta de artă.


Pentru că am o memorie proastă, nu-mi amintesc când s-a interzis fumatul în locuri publice închise, dar îmi amintesc că a fost mult prea multă panaramă pentru cât de calm a devenit totul după. Era ca și cum o revoluție stătea să înceapă, dacă cineva n-ar fi zis repede că ok, nimeni nu mai fumează în bar. Dar pentru că cineva a zis repede că ok, nimeni nu mai fumează în bar, țara asta a mai scăpat de o revoluție și noi, cei triști, ne-am resemnat.
A trebuit să fumez iarna afară? A trebuit, am făcut. A trebuit să mă ridic și să las prieteni, pisici, beri, cafele, discuții la masă? A trebuit, am făcut. A trebuit să nu-mi aprind o țigară în stație în cele 20 de minute de așteptat când era foarte frig, pentru că era o stație acoperită? A trebuit, am făcut. A trebuit să nu fumez în orice alt spațiu public cu copii, că-i deranja pe copii? A trebuit, am făcut. Am făcut toate lucrurile pe care le-ar face un fumător. Și-o grămadă de alte lucruri pe care le face un om ok care nu vrea să deranjeze alți oameni ok în jurul lui. Gen nu-ți tragi mucii, folosești un șervețel, nu mănânci zgomotos dintr-un sendviș cu ceapă când stai la coadă la bancă, nu mergi ca un struț când a plouat afară și-s bălți și stropești ca un struț cu tălpi late.

Gen nu fumezi o țigară electronică într-un spațiu public închis, pentru că ești foarte mișto și țigara e foarte electronică, cum e mișcarea asta a oamenilor cool din Iași, cel puțin. Că pana mea, ești într-un supermarket unde oamenii vin să cumpere ce are un supermarket, nu să fie absorbiți într-un nor de putoare cu miros de mucegai. Sau că pana mea, ești în Universitate și e doar 8 dimineața, o oră indecentă la care oamenii abia își găsesc puterea de a respira regulat. Cum ar putea vreodată cineva să-și găsească puterea să fie absorbit într-un nor de putoare cu miros de pipi? Sau că pana mea, ești în bar și în bar nu se fumează. Pur și simplu. Pentru că am stabilit deja că fumatul e un gest răhăcios și nimeni nu mai face acest gest răhăcios în bar. Credeam că ne-am calmat cu toții.

Și ce e cu fetele alea sexi care te pun să vezi cum e să fii și tu un nor de putoare, când te întorci seara acasă și te prind când îți iei pâine. 5 din 7 zile ale săptămânii. Nu poți să fii sexi și să mă întrebi de ce nu vreau să fumez. E ca și cum aș întreba eu de ce nu vrei să faci ceva mai mult cu viața ta. Nu e niciuna din astea ok.

3 comentarii:

  1. Mă uimesc cei care o fumează înăuntrul mașinii și scot fumul ăla gros și alb afară, de zici că-s cu Maria și Ioana.

    RăspundețiȘtergere