Comentați ideea lui Aristotel

Fericirea nu e doar plăcere.

O prietenă mi l-a făcut cadou pe Cărtărescu la un târg de carte. Atâta de mult îl voiam pe Cărtărescu, c-acum dorm cu el la cap și-atunci am salivat curcubee. În cinstea prieteniilor care nu se bazează pe obligații la zile de naștere sau pe obligații în general. Cadourile din obligație sunt de căcat din start, iar trebuie e un cuvânt urât, oricum. În cinstea telefoanelor care-ți ridică moralul la 8 dimineața, genul de telefon care nu începe cu neața, ce faci?, începe cu zi ce-ai pățit, uite ce spun eu și ridică-te din pat. Pentru ăia 20 la sută care nu înseamnă probleme de amor, sex, școală și bani, e bine să ai oameni care-ți ridică moralul la 8 dimineața. În cinstea prietenilor care-ți arată că tu, ca prieten, nu ești mai puțin important decât vreun pisi.
Pe lângă astea, zilele mele încep cu îmbrățișări largi, dragi și de departe. Pentru toate zilele proaste în care nu vrei să te ridici din pat e bine să ai oameni care-ți trimit îmbrățișări largi, dragi și de oriunde.

Am terminat liceul după un an în care în fiecare dimineață mi-a venit să plâng că nu se mai termină. A fost nevoie de 4 ani de liceu ca să văd că îți ratezi viața când poți să faci ce-ți place, dar faci ce nu; când poți să ai ceva mai bun, dar te oprești la mediocru; când meriți mai mult, dar te complaci și-ți mai și lași impresia că nu pute.
Pe lângă astea, în loc de 2 pagini pe care trebuia să le vorbesc la atestat, am zis niște bazaconii de mi-au venit pe loc. Mi s-a zis c-am vorbit frumos, pe modelul proștilor fericiți și-al relaxaților câștigați. E ca și cum un boschetar se satură mai mult cu punga decât te saturi tu cu mâncarea. Pentru fiecare neuron mort din cauză de stres e bine să ai o zi de optimism, chiar și forțat; o zi de relax, chiar și fără spa; o zi de boschetăreală, chiar și fără pungă.

Tricourile cu foștii mei sunt la gunoi, cică-i ok să te setezi pe prezent. Am bilet la Hugh Laurie pe 12 iulie, că mofturile lungi și dese-cheia marilor succese. Mi-am luat o carte cu Dali, Dali purta pantofi cu numere mai mici ca să-și țină mintea activă. Colțunașii sunt desertul meu preferat, lucrurile simple sunt bune. Se încinge aerul de vară, iarna e doar pentru vin fiert. Nu mai știu ultima dată când mi-a zis cineva că-s proastă, dar știu că nu sunt. Nu mai știu ultima dată când mi-a zis cineva că-s un om urât, dar știu că am oameni care mă văd ca pe un om frumos. 4 luni fără alarmă, măcar una de pat, măcar jumate în afara orașului.
Pe lângă astea, mă iubesc pe mine mult și sunt zen, atât de zen.

Fericirea nu e doar plăcere, iar eu n-am putut să scriu toate astea în teza la filosofie. Le-am scris aici.

pampam.

Despre cum să fugi de foști

În cazuri normale, când treci pe lângă un fost prieten, iubit sau tip de-o zi, îi zici bună, cum mai e viața ta, eu fac bine, pa, conversație penibilă de genul de ce a trebuit să ne întâlnim. Sau îi zici doar bună. Sau doar treci pe lângă și te faci că plouă.
În alte cazuri, există un infinit de alte chestii pe care să le faci când dai de-un fost și nu-i zici bună, nu-l întrebi personale sau nu  treci pe lângă și doar  te faci că plouă. Și nu-i zici bună nu din ciudă, ci pentru că nu poți.

Uite, de exemplu, dacă mergi calm și-n fața ta, la 10 metri, e fostul, dar cu spatele, faci imediat dreapta și intri într-un supermarket, chiar dacă n-ai la tine decât banii de-o ieșeală, n-o să cumperi nimic și-o să pari ciudată. Intri pur și simplu, stai lângă paznic, urmărești pe geam din unghiul potrivit să vezi ce face, și-aștepți să plece. Apoi ieși și continui să mergi la fel de calm, suni o prietenă și înjuri. Dacă ești c-o prietenă, o pui să cumpere ceva ca să mai tragă de timp. Important e să ai mereu un supermarket pe-aproape, vedere bună la distanță și-un paznic care nu te dă afară pentru că te-ascunzi de-un fost și-l mai și pândești.

Sau. Dacă autobuzul tău oprește la semafor, iar la semafor e și fostul, te faci mică-n scaun, te-ascunzi după baba de lângă tine, te holbezi cu grijă și cu patos, măsori din cap până-n picioare, îți rupi gâtul după ce pleacă autobuzul, suni o prietenă și înjuri. Important e să ai o babă pe-aproape, să-nveți arta holbatului și să te poți face mică oricând. Și când ești la geam, îți pui mâna-n cap și capul între picioare, ca la struți, broaște sau arici, te prefaci c-ai o scamă pe pantaloni, șireturile dezlegate sau cauți ceva în geantă. Uneori, în ultimele 5 secunde, ai șansa să-l privești profund în ochi și să-i transmiți că ce mișto erai când erai mișto și ce nenorocit ai fost când ai fost nenorocit. N-o să alerge după autobuz.

Sau. Dacă ai ieșit de la liceu și dai nas în nas cu cel mai bun prieten al fostului ori simți că-n cercul de oameni spre care te îndrepți e și fostul tău, atunci te comporți ca și cum ți-a intrat ceva în ochi, te mâncă sau te înțeapă, așa că te concentrezi să-ți acoperi fața cât mai mult. Întorci capul, crezi c-ai văzut ceva, mergi cu spatele, începi o discuție fascinantă cu cineva, te chinui s-arăți relaxat, traversează strada, ia-o printre copaci și mașini sau ocolește locul și mergi juma de oră în plus, suni o prietenă și înjuri. Important e să ai mereu pe unde să ocolești și să știi cum e să-ți intre ceva în ochi pe bune. Poți să ai căștile, în cazu' în care te strigă, și dacă nu, te prefaci surprinsă când îl auzi sau vezi și e deja prea târziu.

Sau. Dacă fostul e lângă barul în care vrei să mergi, e în drumul tău spre magazinul cu țigări la bucată sau afli că e la concertul la care te duci, atunci te-amesteci în mulțime și te strecori ca și cum ai avea motor în fund, speedy gonzales, la modu' poate dacă mă fac că nu-l văd, nu mă vede nici el, suni o prietenă și înjuri. Important e să ai mereu un bar de rezervă, 2 magazine cu țigări la bucată și ochi pentru oricine altcineva la concert. Dacă te îmbeți, rogi pe cineva să te țină de la prostii;  dacă n-ai foc, freacă niște pietre pe care le porți, evident, în buzunar; dacă aveți locuri apropiate, inventează o dramă și fă schimb cu cineva.

Poți oricând să crezi că ești invizibilă, c-o să treci nevăzută, că ai bula proprie, c-ai greșit brusc drumul și de-aia schimbi direcția, că ceva e altfel la el și nu i-ai dat bună cã nu l-ai recunoscut sau că soarele de pe cer ți-a atras mai mult atenția.
Cel mai important e să ai minute pentru înjurat.

pampam.

termin liceul şi sunt fericită

Am crezut că pot doar cu o postare despre asta, dar nu.

Sfârşitul de liceu se rezumă la certificate, buletine, acte, milogeala pentru hârtii la secretariat, drumuri dus-întors, dosare, 40 de lei pentru diplome de-a10a şi-a12a, 30 de lei pentru tocă, robă şi eşarfă, vreo 20-30 de lei pentru seturi întregi de poze făcute şi refăcute pentru diplome, aproape un milion pentru atestatul practic şi ăla teoretic, schimbă titlul de pe pagina atestatului teoretic, că fără titlul ăsta nou, de care n-a auzit nimeni, nu ţi-l primeşte, aţi prins ideea. Bine, colegii mei au dat şi minim 6 milioane pentru banchet, dar na, distracţia n-are preţ.

12 ani de şcoală se rezumă la învaţă să mânci pe batistuţă, învaţă să ai grijă de prima ta responsabilitate-uniforma, învaţă baza cât mai ai timp, învaţă să calculezi şi fără degete, învaţă să scrii şi fără dictare, fă-ţi atenţie distributivă, împarte-te pentru fiecare oră, că fiecare prof crede că obiectul lui e cel mai important şi-l doare-n fix de restul obiectelor, învaţă să fii un papagal care papagaliceşte pentru 10, descurcă-te să vorbeşti la profii care mai cred că elevul nu tre să fie papagal, ce bine c-am terminat, o vezică slabă, un stomac mai distrus, nişte nervi morţi, nişte cearcăne mai adânci şi probleme existenţiale de genul ce sistem de căcat, ce organizare de filme cu proşti şi cu ce m-ajută toate astea?

Oricum 12 ani de şcoală sunt prea mulţi.
1-4 se rezumă la batistuţă, la vaccin, la uniforma aia super apretată, cu guler-mileu şi şorţ pe care nu trebuia să verşi lipici la lucru manual, la noţiunile de bază puţin mai complicate, pe care le înveţi cât mai ai timp, la nivelul pe care ţi-l descoperi pentru prima dată în afara cuburilor de la grădiniţă, la alinierea în şir drept şi la educaţia de la şcoală, nu-ţi bate colegul, nu fi egoist, nu fura pachetul cuiva.
1-4 sunt mişto, Pinochio din culegerea cu povetiri era mişto, nu mă bârfeam cu prietenele mele de-atunci, că n-aveam habar să facem asta şi-mi plăcea de mor să învăţ despre mediu la ştiinţele naturii.

5-8 se rezumă la tobă de carte, bagă-n tine ca-n sacul de box, nu te vor ajuta cu nimic dacă nu te axezi în viitor pe ele, n-o să ţii minte nicio teoremă, formulă şi socoteală cu necunoscute, nu există majoritatea aia de profi care se laudă că-ţi explică calm şi-a doua oară dacă-i rogi, o să descoperi c-ai o pasiune care nu e cu numere şi ştiinţă şi aia o să conteze, bagă bani în pregătire, prinde-te de alea care contează, promovează, fă-ţi temele ca să te prefaci în faţa profului că ştii ceva şi treci peste, o să se termine, matematica n-o să te urmărească toată viaţa şi nimeni n-o să-ţi dea în cap că nu ştii de-astea.
5-8 sunt stresanţi, lucrurile care ţi se bagă pe gât sunt grele, prietenele tale de-atunci descoperă bârfa şi-mi plăcea de mor să învăţ gramatică şi biologie.

9-12 se rezumă la aproape nimic. Pe bune.
A9a e primul an de liceu, te simţi mare, nu eşti decât un plod care nu e special şi unic, la fel de plod ca ceilalţi. E scuza ta pentru orice, n-am ştiut că se face aşa, nu ştii dacă să iei lucrurile în serios, nu ştii cum e proful ăla nou, e bal, e miss, e curvăsăreală, e hai să fumăm în faţa liceului ca ăia mari, poate e cool să greblăm apoi frunze, e hai să fim ce nu suntem şi să ne-o luăm în cap. De fapt, intri în pâine.
A10a e, la uman, ultimul an cu mate şi fizică, iar asta e tot ce contează. Te zbaţi să treci, profii te ţin în suspans, li se face milă, te trec, trăieşti o eliberare profundă, s-a mai dus un an în care n-ai făcut decât să treci şi să crezi că la liceu nu e chiar cine ştie ce. Singurele noţiuni cu care am rămas eu după ăştia 2 ani sunt la biologie şi română. Măcar la română să ştii ceva, chiar dacă până la bac uiţi.
A11a e an de trecere şi de pregătire pentru a12a. Ai timp să iei note, s-auzi cum eşti prost şi ameţit, cum anul viitor ai bac, cum o să te-apuce panica, groaza şi n-o să mai ştii de tine înainte de bac tocmai pentru că eşti prost şi ameţit şi n-ai început să te pregăteşti şi nici nu mai ţii minte din anii trecuţi, când ai învăţat ca un papagal.
A12a se rezumă la recapitulare, atâta c-auzi iar aceeaşi placă obsesiv. Amețiți, inconştienţi, indiferenţi, nu vă pasă, cum puteţi să trăiţi aşa, nu vă înţeleg, viaţa voastră se opreşte aici, tu abia aştepţi să termini şi simulările alea chiar sunt nişte prostii unde numai de învăţat nu se învaţă şi unde numai de anti-copiat nu se ţine cont.
În a12a îţi dai seama cât de penibil erai în a9a.
9-12 sunt (cu excepţia câtorva ore bune de română şi câtorva de ştiinţe sociale şi biologie) plictisitori, lucrurile care se repetă sunt rutină naşpa, lucrurile care nu se întâmplă sunt pierdere de timp, prietenele tale de-acum se bârfesc şi te bârfesc, ţin minte să-mi fi plăcut Eminescu anul trecut, Iona anul ăsta, ceva pe la filosofie, ceva pe la psihologie, Moromeţii în a10a, Eliade în a9a.

Unul, maxim 2 din 10 prieteni îţi rămân după liceu, iar dacă ai senzaţia asta încă înainte să fi terminat, atunci e clar.
Jumate din teorie ţi-a omorât creierii degeaba, pierdut timpul aiurea şi distrus nervii fără rost.
Iubirile din liceu nu înseamnă căsătorie. Totuşi, sunt frumoase.
Şcoala nu te ajută cu nimic e pentru oameni cu ochi de cal. Şcoala nu te face mult mai inteligent poate.
Nu-ţi face bine să fii papagal.
Liceul ţi-l faci cu mâna ta.

pampam.

Și ce dacă ai penis?

Există genul de tip borfăitor care are impresia că penisul face tot și că el, tipul, e un superman cu chiloții sub pantaloni, dar superman nu pentru c-aleargă să te salveze, ci pentru că are un penis. Lumea se învârte în jurul lui, lumea se oprește la el și la nivelul ăla, tipele tre să fie la ordinul lui, plăcerea e doar a lui, are viață proprie și conduce triumfător, iar dacă se nimerește, iese învingător.

Muncitorul de la drumuri și canalizări, care fluieră și se uită pervers. Slinosul care scuipă o flegmă când treci pe lângă. Pedofilul de pe internet, care-ți cere poze obsesiv. Taximetristul transpirat care se holbează după funduri la semafor. Ăia din căruță care strigă după tine. Ăla de dimineață, de la geamul de bucătărie, un bloc din drumul tău zilnic, care te face atentă prin clipociri din buze. Vecinii tineri maneliști care nu te lasă să intri în scară. Bărbatul de la colț sau nu, care se pișă la modu' evident. Tipul din Vamă sau moșul de pe stradă, care-și scoate penisul la tine. Maniacul care te urmărește obsesiv.
Iubitul tău care găsește tupeul de zeu Adonis ca să-ți zică că tu ești ce mai vacă, când el e, de fapt, cel mai porc. Vacă e doar un termen generic pentru când e doar vina ta că v-ați certat, e doar vina ta că n-ați făcut sex, e doar vina ta că nu se poate concentra pentru treburi importante, e doar vina ta că bate vântu', nu i se aprinde țigara, n-are chef, e prost dispus, e în perioada aia a lunii. Soțul tău care te bate din vina ta. Frustratul ăla sexual care te violează din vina ta.

De obicei, ocolești muncitorii, sari peste flegme, îi dai ignore pedofilului, te uiți urât la taximetrist, ai căștile și întorci capu' pe lângă geamu' ăluia de la bucătărie, îl suni pe tata să țipe la vecini, te faci că nu-l vezi pe ăla care se pișă, nici pe ăla care-și scoate penisul, fugi în aglomerație până nu te mai urmărește nimeni, ăștia nu ocupă decât o părticică din ziua ta, niște disperați care-ți pun imaginația violentă în mișcare și care te fac să crezi că oamenii sunt aiurea.

Da' ce-l face pe iubitul tău să-ți zică că e vina ta cea mai mare, că tu nu ești ok într-o chestie care înseamnă minim-maxim 2 și-n care chestie lucrurile se împart veșnic.
Nu e doar vina ta că v-ați certat, posibil ca fix ăla să te fi enervat sau să fi pus paie pe foc.
Nu e doar vina ta că n-ați făcut sex, posibil ca fix ăla să nu te fi stârnit fizic sau nici măcar să fi încercat asta. Ca și cum e de-ajuns să simtă el și pentru tine, sunteți telepatici, tu poți direct și doar la gândul că el se simte în stare de sex. Ca și cum vrei să mânci cartofi prăjiți, da' tu muști din ei când îs cruzi, ca și cum nu cureți tu cartoful și-l pui în ulei, se curăță și se pune singur în farfurie, numa' să-l mânci, că el e după dorința ta, mereu pregătit și gata de acțiune. Hop-țop. Adică, tu, zeu Adonis, nu ți se pare că gemi de jenibilitate, de cât de plin de sine ești și de rușine, că ai tu penis, da' cartofu' tot crud îl mânci?
Nu e doar vina ta că ești iubită-sa și nu se poate concentra, posibil ca fix el să nu știe să se împartă cum trebuie. Vântu' bate că bate, țigara nu ți se-aprinde că nu poți să ți-o aprinzi singur și n-ai chef pentru că ori ești ciufut, ori pur și simplu ești în perioada aia mai proastă.
Sau pe soț ce-l face să creadă că poa să dea în tine ca-n animal, că el oricum dă și-n animal, și-n femeie, de la câtă putere emană și de la câtă superioritate își închipuie că are. Eu am voie să cred despre tine că ești animal preistoric?
Sau pe frustratul ăla bolnav ce-l face să creadă că plăcerea forțată e tot plăcerea aia la care speră el și-n lipsa căreia a ajuns un frustrat, și-atunci își permite să folosească prostia cu fata care poartă fustă și de-aia.

De ce să fii atât de borfăitor și să mai ai și energia să le scoți pe ochi tipelor exact asta, că-s nașpa.

De aia erau eunucii atât de supuși. Că n-aveau instinct din ăsta de mascul feroce, care simte să-și rupă cămașa și să-și arate pectoralii, burta și aroganțele de om din peșteră.

pampam.

Limbi străine: joie de vivre sau ce fac cu viața mea

Mai am 2 săptămâni de liceu și mi se pare vis.
Primul motiv pentru care zâmbesc dimineața e că mai am 2 săptămâni de liceu.
Principalul motiv pentru care încep să ignor că-s plictisită, acrită și epuizată maxim e că mai am 2 săptămâni de liceu.

M-am dus la arte că-mi plăcea să pictez și că voiam să fac bani mulți din asta.
La 12 ani am auzit ideea aia cu artiștii sunt niște boschetari care fac foamea. Dă și tu la ceva de oameni normali și de viitor. Da, bine.
În 8 ani la arte auzi de-atât de multe ori, de la gurile astea sparte, că artiștii-s niște boschetari, încât ajungi să crezi că e pe bune, că începi să semeni cu un boschetar, că ăsta e drumul tău în viață, că e ok să se creadă că artiștii-s boschetari.
După 8 ani la arte am la fel de multă încredere în unii din colegii mei care merg în continuare pe arte cum am în faptu' că artiștii nu-s boschetari. Adică multă. Și dacă nu le iese, o să-mi placă tot atât de mult de ei, c-or să fie niște boschetari fericiți care nu s-au zbătut să închidă gurile babelor și care nu se complac în niște birouri dotate și vieți în rând cu lumea, că uite, ies bani frumoși, te-ai ajuns și te știe societatea. Ah, și oricum, un artist, oricât de boschetar ar fi, scoate un ban pe-un portret la mare, cât tu stai și te uiți cum scad bursele, acțiunile, pensiile, pana mea.
Iar dacă tu ești fericit cu un mod de viață formal, artistul e fericit cu un mod de viață nonconformist, altfel, ciudat, dubios, spune-i cum vrei. Da' nu e boschetar pentru că e altfel decât tine și-și permite mâncarea de dimineață în pat.

Dau la asistență socială că-mi plac oamenii, că mai bine te-ajut decât să m-ajuți și că nu mai sper să fac bani mulți din asta, să am casa mea, mașina mea, familia mea, stabilitate, normalitate, ordine în viață, carieră, de-astea.
Că după 30 și ceva de ani de carieră și bani mulți într-un mediu răhăcios, Omul mi-a zis că n-ar fi ok să m-audă și pe mine cum îmi plâng zilele și cum îmi pierd viața cu ceva ce mă face să înjur momentu' în care m-am apucat de-o meserie. Că după 4 ani de liceu la arte, care mi-au ieșit pe gât rău, știu că obligat-forțat nu merge. Și că mă mulțumesc cu chirie, cu transport în comun, cu genul ăsta de muncă care-mi face plăcere, cu prieteni și cu bani cât să-mi fac mofturile, că n-am mofturi scumpe.
Posibil să mor de foame cu plăcerea mea cu tot, da' na, rahaturile se întâmplă și mi se pare mai rahat să fac de-a sila.

M-au iritat oamenii care mi-au zis că mor de foame cu arta.
Mă irită oamenii care-mi zic că mori de foame cu generația asta ratată, care nu știe să facă nimic, care e dusă, fără chef de muncă, nu mai face copii, nu mai ridică stâlpu' familiei, nu mai ține societatea, căcat.
Mă irită babele care-mi zic uite-o și pe asta cu plăcerea ei, câtă inconștiență.
Mă irită babele care mor dacă nu-și freacă un pic grija de cum vrei să-ți faci viața.
Și nu înțeleg de ce să stai pe capu' unei generații de-o bați la cap cu cât de ratată e, că eu nu mă duc la unu' să-i zic lol, ce urât îți stă în costumu' ăsta și ce mă plictisești cu câtă matematică știi. Poate eu îmi iau barcă, fac înconjuru' lumii cu ea, mă spăl în lac, mânc o vrabie și n-am realizat nimic în viață care să te mulțumească pe tine. Poate-mi ajunge să trăiesc, poate nu vreau să mă rup în munci ca tine și poate nu eu tre să accept mai mult c-ai prins tu vremuri grele la care să mă conformez, ci tu s-accepți că eu prind vremuri noi cu care să te obișnuiești.

Și-am mai auzit și idioțenia asta cu noi, oamenii normali care ne mirăm la chestii mișto, da', de fapt, nu ne mirăm, că doar filosofii se mirau, noi doar suntem proști și patetici. Ce dacă am prins un răsărit genial, un lan cu maci, marea pentru prima dată, un colț de liniște care nu-i în oraș, un om frumos, o lucrare bine făcută, și-așa sunt niște prostii la care nu-ți permiți să te miri, că nu te-ai născut filosof.
De când am auzit chestia asta, mi-am distrus bocancii pentru poze din pădure, număr zilele până ajung să mă mir cât de frumoasă-i marea, mă chiorăsc după fiecare răsărit și caut mereu oameni frumoși.

pampam.

karma

Sunt un om insistent și nesimțit.
Insistența aia care mă face să am neapărat fiecare chestie de mi-o pun în cap.
Nesimțirea aia care nu te lasă să mori de foame și care nici nu știu dacă-i nesimțire, da' nici nu contează. N-o să fiu genul care se bagă în față la coadă, care-ți fură locul în autobuz, care mâncă ca o văcuța pe banii altora, care profită de starea materială bună a altora, care comentează sfidător și cu tupeu în fața unor oameni de nu merită, care-și vede de interesele personale și calcă pe capete, și, mai ales, n-o să fiu genul care-ți întoarce fundu', spatele și umăru' când ceri ajutor sau ai o nevoie cât de micã, mai ales dac-am schimbat mai multe decât un bună.
Ideea e că nu deranjez și că eu sunt mereu acolo.

Cunosc, în schimb, nesimțiți cu un ego uriaș, ca și cum ai fi o combinație între cel mai acid oțet și lămâie. Mie mi se acrește-n gură numa' la gându' că. Alții trăiesc la modu' ăsta.
Cunosc nesimțiți insistenți ca junghiu' dintre coaste, care se zbat numa' pentru nevoia lor, da' care n-o să-și pună umăru' și pentru tine, când tu nu mai ai cu ce să-i ajuți. Pe mine mă dor coastele și-mi vine să intru în pământ numa' la gându' că. Alții trăiesc la modu' ăsta.
Cunosc nesimțiți care-ți întorc fundu' într-un mare stil, că ei așteaptă ajutoru' tău, da' pe-al lor n-o să-l primești nici din a3a încercare. Eu îmi acopăr fundu' cât mai mult. Alții trăiesc ca să ți-l arate.
Cunosc nesimțiți care sunt nesimțiți cu tine chiar dacă nu le-ai făcut nimic, chiar dacă le-ai mirosit ciorapii la țigara de dimineață, chiar dacă ți-ai amintit de ziua lor de naștere, ai ținut mult la ei, ați împărțit intimitate, paturi, mâncare, relații, prietenii, timp, gânduri, perioade din viață. Cum, bă, să fii așa? Cum să te faci că te uiți pe sus când tre să fii acolo pentru cineva care-a făcut asta pentru tine, și să te mai și lauzi că toți oamenii sunt buni. Să-nțepenești tu pe scaun, pe bune?

Cu toți ăștia am schimbat mai multe decât un bună.
Nu-i ok. Dar cred foarte mult în karmă. Și cred că dacă m-ai scuipat, viața o să te scuipe pe tine și-o să ai senzația că nu mai scapi de balele care curg; dacă m-ai înjurat, o să te înjure; și dacă ești un nesimțit de-și bagă picioarele, karma o să-și bage picioarele la fel de nesimțit ca și tine, de-o să le simți pe gât, pe nas și pe toate găurile.

pampam.

Sfătuitorii și oamenii cu principii

Nu e ideal să ai un mai mult decât prieten cu 6 ani mai mare, nu e ideal să ieși în bar și să bei bere din sticlă, nu e ideal să mori devreme, c-ai început să fumezi înainte de 18, nu e ideal să nu-ți apreciezi și păstrezi virginitatea cel puțin până la 18, că-ți distrugi puritatea si legătura cu dumnezo, nu e ideal să-ți omori părul cu vopsea, nu e ideal să-ți faci tatuaje ca la pușcăriași, nu e ideal să-ți dai găuri de pierce ca la porc, și, cel mai important, nu e ideal să te pună păcatu' să treci peste cuvântu' ălor mari, chestia aia cu când te-așezi și tu la casa ta ca oamenii, îți găsești o muncă decentă, faci un copil și-o oală de borș pe aragaz.

Bă, uite, un mai mult decât prieten de-al meu era cu 6 ani mai mare. Și ce? 6 ani diferență au însemnat multe din lucrurile pe care eu le știu acum și rahaturile pe care am început să le schimb la mine, că eram un plod nașpa. Nu încurajez relațiile în care prietenașu' își crește prietenașa, eu vreau sex și orgasm-tu vrei maturitate și iubire puerilă, da' încurajez toți sfătuitorii ăștia ai  poporului și susținătorii moralului să-și înșire sfaturile pe tavă frumos, în cazu' în care și le înșiră. Că eu dac-am avut un tip mai mare n-am ajuns nici proastă, nici curvă, nici distrusă, nici nu ți-am afectat viața cumva și nici nu mă cunoști.
Probabil că e ciudat să auzi de-o tipă de 15 cu unu' de 21, da' vezi dacă rezolvi ceva când o faci cea mai proastă sau curvă.

Aseară am ajuns la 11 acasă, c-am fost în bar să beau bere, să fumez țigări și să stau la o bârfă. Și ce? Ai mei nu m-au crescut aiurea, educația nu înseamnă să nu fumezi, boschetară nu sunt, deșirată pe drum până acasă n-am mers, bilet la autobuz plătesc, plămânii mei sunt plămânii mei, dacă-mi zici că mor devreme îmi faci un bine, că nu vreau s-ajung bătrână, fumez în locuri pentru fumat și n-o să-ți dau cu sticla în cap. Din nou nu încurajez, din nou nu ți-am afectat viața, din nou e plăcerea mea de care te legi, din nou te încurajez să-ți vezi de viața ta și să-ți scrii sfaturile în dormitor. Că dacă-mi fac rău știu asta, că nu-i bag pe gât copilului tău berea și țigara, le bagă singur, că dacă ești un adult de puțin peste 20 de ani și-mi zici te învăț de bine din greșelile mele, o să-ți zic că eu vreau să învăț din ale mele și că de adulți care-mi scot pe ochi vârsta lor m-am plictisit.
O să-i zic și eu unui prieten care-i beat, căzut în boscheți băi, nu-i ok. Da' tu nu poți să zici vai, ce generație retardă din cale-afară. Că ai cu 5 ani mai mult decât mine și că-ți dai cu părerea despre o generație care nu înseamnă 2 retarzi de i-ai văzut la tine-n scară.

Sunt movă în cap, am încercat albastru, am avut și-un roșcat, am câte 3 cercei în fiecare ureche, dreapta duce mai mulți, un tatuaj pe piele și următoarele în plan, arăt fix ca un om, nu ți-e rușine cu mine, mă doare-n fix că se supără dumnezo că-mi bat joc de corpul meu, pentru că n-aș crede în asta nici pe bani, pe la închisoare n-am trecut și părul meu e moale, frumos, spălat și la locul lui. Nu mă gândesc ce-o să le zic copiilor mei despre asta, că n-am nici cel mai mic gând legat de copii. Nu mă gândesc cum o să se zbârcească tușul pe pielea bătrână, că nu-mi pasă. Și nu mă interesează cum se uită oamenii la mine, că dacă mă faci într-un fel după culoarea părului, gaura din ureche, tatuaju' sau blugii rupți, o să trec pe lângă tine cum trec pe lângă colegii mei pe care nu-i salut de când ne știm.

Virginitatea sper s-o purtați la vedere și să fiți fericiți veșnic. Voi, dumnezo, mândria de-a fi virgin, impresia de-a fi curată, lauda pentru care te-ai păstrat a soțului de care depinzi, ceea ce-i trist, prostia asta oarbă și cam atât.
Și dacă tot e plină lumea de părinți care fac copii, că vor să primească o cană de apă la bătrânețe sau care fac copii, că devine deja un scop în viață sau care fac copii, ca să aibă fratele o soră sau care fac copii și-i cresc ca să nu zică că nu i-au crescut, eu mai bine nu. Copilu' nu e un tipar de normalitate și fericire, în care intri ca să te accepte și pe tine lumea. Nici căsătoria. Nici serviciu' super plătit. Nici casa-n care încui și descui. Dacă vrei, e un tipar pentru o parte din voi, Omul, bunică-mea, neamurile cu ochi de cal, ăștia care aveți deja o viață ca toți oamenii, vă bucurați de ea, va credeți mișto și vă luați de restu'.

Poate tiparu' meu de fericire e un cort la mare, un tip cu 6 ani mai mare, o Ciuc, țigări cu mentă, poveștile mele din tatuaje, 3 perechi de cercei, plăcerea fizică și părul meu mov.
Poate unii nu-s făcuți să-ți placă ție și asta nu înseamnă că-s proști, curve și generații de 2 lei.

pampam.