Interviul de angajare

Am 21 de ani și 9 luni. Până la 21 de ani și 9 luni am avut 4 job-uri cu normă întreagă, ca un copil minunat, responsabil și matur ce-și ia viața în mâini care am fost mereu. Pentru că încă sunt un copil minunat, responsabil și matur, muncesc și vara asta. Deci 5 job-uri. Muncesc vara ca să am bani la toamnă, când fac deja 22 de ani și intru să muncesc ceea ce-și dorește suflețelul meu, care va depăși etapa interviurilor sezoniere. Iată, visul unei nopți de toamnă, visul nostru, al tuturor.
Dar până am ajuns să am 5 job-uri, am mers la interviuri pentru tot felul de job-uri mai mult sau mai puțin răhăcioase, pentru că până ajungi să muncești ce vrea suflețelul tău, trebuie să muncești mai întâi ca să te poți menține în viață, ca să ai cu ce să cumperi o sticlă de apă și doi cartofi, ca să-ți păstrezi suflețelul energic. Pentru asta tre să mergi la interviuri, și despre interviuri, partea distractivă a procesului de angajare, sunt multe de zis. Gen. Persoana care e acolo să te intervieveze.

Angajatorul care întârzie
O oră. O oră și.
Eu sunt un om punctual. Oamenii, în general, ar trebui să fie punctuali. Punctualitatea ține de cuvânt și cuvântul ține de caracter. N-am întârziat la grădiniță, n-am întârziat la școală, n-am întârziat la liceu, nu intru după profesor niciodată la facultate, plec cu o oră mai devreme cam în toate cazurile când tre să plec, și-o singură dată am întârziat anul ăsta din motive de cozi ceaușiste. Dar sunt un om punctual și cred că ești un nesimțit dacă-ți închipui că e ok să-mi rupi din timpul, energia, viața mea ca să te aștept. Există o sută de mii de alte lucruri pe care le-aș putea face în loc să stau într-un loc și să bat din picior.
Așa cum cred că orice angjator care întârzie nu merită să aibă angajați. Să programezi un interviu la 1 și tu să vii la 2 e ca atunci când ai mei ziceau că Moș Crăciun mi-aduce o Barbie, dar mi-aducea o imitație din plastic fără genunchi din ăia de erau flexibili și cu niște fire de păr din ăla țepos. Nu mai avea niciun farmec, că nu așa vorbisem. Evident că n-o aruncam naibii imediat, dar nu era cea mai preferată a mea. O aruncam naibii mai târziu. Până-mi aduceau ce-am zis să-mi aducă. Ceea ce fac și cu job-urile la care omul care are nevoie de angajați întârzie o oră.


Angajatorul care e pasiv-nesimțit
Adică tu, ca om încă puțin decent în viață, investești timp înainte de un interviu, te gândești cum să-ți ordonezi mai bine CV-ul, te gândești ce poză mai ok să-ți pui, te gândești ce cămașă iei, te gândești cu ce să-ți acoperi cearcănele, te gândești ce cuvinte zici și ce cuvinte nu zici, te gândești ce răspunzi la *și cum vă vedeți peste 5 ani* și ce nu, te gândești cât să zâmbești și cât nu, te gândești. Și ăsta, pasivul ăsta nesimțit, ce face? Se foiește puțin în scaun, că-l doare puțin în fund de cât ai gândit tu, că are chef puțin să te asculte, c-aveți chimie puțină și te-a mirosit el de când ai intrat. Așa că atunci când ai intrat a hotărât să fie un pasiv nesimțit și să zboare cu privirea peste CV, peste tine, peste viziunea ta de viitor și să-ți zică că vă auziți voi într-un viitor apropiat, dacă e.
Nu, nu ne auzim. Nu, nu e.


Angajatorul care e best friends forever
Eu, tu și alți oameni anxioși, aproape antisociali și cu prieteni puțini nu știm cum să abordăm tipul ăsta de om. Ca atunci când ieși din țară și ajungi în altă țară, unde oamenii îți zâmbesc și vânzătoarele îți zic bună ziua și o zi frumoasă. Adică acum ce pana mea fac? Le zâmbesc și eu sau le zic la fel? Sau ca atunci când îți aduce pisi flori și nici măcar nu te-a înșelat. Adică cum vine asta? Sau ca atunci când te duci să adopți un copil, dar îți zice statul că poți să adopți 2. Omg. Putem vreodată mulțumi îndeajuns pentru așa ceva?
Așa și cu angajatorii calzi ca o pâinică de la bunică-ta. Să-i suni când ai nevoie de informații sau nu? Să le dai mesaj? Să le zâmbești și când îți dai demisia? E ok să-i atingi? După cât timp poți să nu le mai spui dumneavostră? Dacă ei sunt acolo la orice oră pentru tine, e dumneavoastră prea mult pentru ei? Sau dacă ei te-au luat sub aripa lor, așa cum părinții tăi te-au luat sub grija lor, tre să le oferi un dublu dumneavoastră, respectiv matale, așa cum faci cu ai tăi?
Probabil că niciodată nu vom ști.

Angajatorul care e disperat
Evident că m-am dus la fiecare interviu cu disperarea pe față. Chiar și-acum, iar acum nu pot să spun că mor de foame. Există oameni pe lume care mor mai rău de foame decât mine. Dar gândul că vine octombrie și eu încă nu am o șansă să devin milionară în lei m-a disperat cu fiecare zi în care am deschis ochii. Și tot așa de disperat cât ești tu, e și el. Angajatorul. Omul care rămâne fără oameni și nu știe cum să facă rost mai repede de alții. Sigur, în Iași n-am întâlnit așa ceva, pentru că Iașiul, această metropolă fabuloasă, e sufocat de fițele și aerele oamenilor care vor să angajeze, dar nu angajează, oricât de disperați ar fi. Dar am întâlnit în București. Era aproape ca în filme. Tu fugi, el se agață, tu fugi, el se agață mai tare, tu disperi că nu mai poți să fugi, el disperă că e așa greu să te prindă, tu ai reușit să fugi, el încă încearcă să te prindă. Ceea ce e oarecum amuzant.

Angajatorul care e predispus la ochi frumoși, țâțe și picioare
Știm cu toții, nici nu mai.


Angajatorul care e narcisist și n-are nevoie de angajați
Oamenii ăștia n-ar trebui niciodată să țină interviuri, pentru că oricum ei sunt atât de mișto și au o perspectivă asupra viitorului atât de sclipicioasă, încât n-au nevoie de angajați. Se au pe ei, ei sunt de-ajuns în cadrul firmei lor. Adică, da, tu te pregătești, te duci la interviu, ți se pun întrebări, are loc o formalitate din asta în teorie. Dar. Ceea ce tu nu știi e că e chiar o formalitate. E un interviu de angajare pe bune? Nu. Te lasă cineva să răspunzi la întrebări? Nu. Îți ascultă cineva și perspectiva ta? Nu. Vorbește angajatorul cu el, despre el, pentru el, că oricum pe tine te-a pierdut? Da. Îți mai și spune la sfârșit că vă auziți? Sigur. O să se audă el cu el acasă, într-o oglindă, când nu mai e nicio prezență în jur să-l deranjeze vizual? Da.


Merită stresul, timpul și nervii? Evident că nu.

5 motive pentru care e nasol să fii profesor tânăr

OMG. E a treia lună din 2017 și pe blogul ăsta nu s-a mai scris absolut nimic. Dar hei, cred că asta e prima seară din 2017 în care am ceva de zis.

Am 21 de ani și mă pregătesc să predau istorie la o clasă de copii foarte curând. Adică când o să am deja 22 de ani, dioptrii mai mari la ochelari și-o dungă la pantalonii mei de viitoare profă mai ascuțită decât aroganța asta enervantă de care sufăr. O să fie un an de dungi ascuțite la pantaloni și aroganțe de-o parte și de cealaltă.
Până atunci, predau istorie la o grupă de studenți. Așa că pentru mine, examenul maturității n-a fost BAC-ul. Pentru o grămadă dintre noi, ăștia care vrem să fim în sistem, ca să fie bine să nu fie mai rău, examenul maturității începe în fața unor copii care te desconsideră, ca niște scârbe mici, din primele cinci minute de intrat în clasă. Pentru că ăștia pe care vreau eu să-i învăț lucruri, nu mai poartă uniformă, nu mai au doar doi lei în buzunar pe zi, nu mai citesc o carte tipărită, nu mai înțeleg raportul dintre profesor-elev și foarte puțini dintre ei înțeleg de ce mai avem nevoie de istorie și de ce vin eu în fața lor. Ceea ce face ca începutul unei cariere deja blamată să fie și mai răhăcios. Pentru că.

1. Copiii ăștia nu primesc educația pe care generația mea a primit-o,
Eu nu știam să înjur la 10 ani, că dacă încercam măcar să înjur, primeam o telecomandă peste fund. Și nu-mi plăcea să primesc telecomandă peste fund, să fim serioși, cui i-ar fi plăcut? Așa că nu înjuram. Înțelegeam că noțiunea de urât pe care maică-mea mi-o explicase era ceva care nu trebuia să facă parte din mine, ca copil cuminte și pur ce eram încă. Poate că eram eu un copil care-și dezvolta spiritul ăsta conservator de-acum. Poate că ai mei au avut mai mare grijă. Poate că știam să-mi aleg copiii de la cutia cu nisip care, la rândul lor, dezvoltau și ei spiritul conservator de-acum. Poate că eram o dubioasă.
Dar hei, copiii ăștia sunt vulgari de mici. Îi aud pe stradă și ceva din mine se rupe. Ceva din mine se întreabă dacă dunga pantalonilor mei o să fie destul de rezistentă la toate reacțiile verbale negative pe care le-aș putea primi în primul an de predare a unui obiect care, ce-i drept, nu trezește atât de mult interes într-o țară de informaticieni și corporatiști.

2. Copiii ăștia cresc în puful în care generația mea n-a crescut.
Eu aveam doi lei la școală. Upgradată la 3 mai încolo. Că știam că-s un copil care în 5 ore de cursuri n-are nevoie de mai mult. Prin liceu eram deja la alt nivel, că mi-am dat seama că pot să-i strâng și să fac mai multe cu ei. Gen țigări. Dar până la țigări, am mers pe jos și-am făcut foamea, și când venea taică-miu să-mi dea bani, aveam deja. Erau 10 lei și mi se părea c-o să cuceresc lumea cu ei. E ăsta puf? Nu. Aveam nevoie de puf? Nu. Cresc ăștia de-acum cu aura banilor în jurul lor? Cresc. E nasol că cresc așa și li se pare că totul li se cuvine? E.
Faptul că avem școli scumpe pe care le știm ca pe niște școli scumpe, nu bune, e profund trist. Faptul că avem școli care scot fițe în lume, nu oameni cel puțin deștepți, e iar profund trist.


3. Copiii ăștia știu ce e aroganța de care generația mea nu știa.
Nu știu să fi ridicat capul și să mă fi uitat cu scârbă la profesorii din fața mea în primele luni când i-am întâlnit. Ei erau niște oameni mai mari și mai mișto decât mine, iar eu eram o mucoasă la propriu. Nu puteam și n-aveam de ce să ridic vocea la ei, nu puteam și n-aveam de ce să-i cred niște ratați, nu puteam și n-aveam de ce să mă uit urât. Nu știam ce-i aia scârbă, oricum, că nu consideram că am de ce să fiu o scârbă arogantă. Eram, din nou, o mucoasă.
Dar hei, elevii claselor de-acum au impresia că știu ce înseamnă aroganța, au impresia că-s mai deștepți decât mine, au impresia că ei îs mișto, eu nu, au impresia că ei controlează ora, nu eu, nu tu ca profesor tânăr. Așa că elevii claselor de-acum se uită cu scârbă, cu superioritate, cu prejudecată, rahaturi de-astea pe care nu știu foarte bine să le stăpânească. Ceea ce e foarte amuzant, pe-o parte. Și atât de frustrant, pe cealaltă.

4. Copiii ăștia au foarte multă energie pe care tu n-o mai ai.
Evident că la 21 de ani energia mea ar trebui să fie maximă. Sunt un om tânăr, toată viața în față, toată încărcătura de care poate dispune cineva. Cred că e, pentru că altfel aș fi murit cu ritmul vieții mele din prezent, în care ziua începe la 7 dimineața și se termină, teoretic, la 9 seara, când ajung acasă. Dar doar faptul că ziua începe la 7 dimineața mă face să plâng puțin cât stau pe wc, locul unde, de obicei, energia mea se scurge aproape toată. Doar gândul că am o facultate de dus în spate, o muncă cu acte, o casă de curățat, o mâncare de făcut, DOAR gândul mă face să vreau să rămân pe wc tot restul vieții. E evident că energia a 30 de copii n-o egalează pe a mea sau invers. E evident că teoria impune să te impui ca un mic Hitler, ca apoi scârba să fie totală. Și, poate cel mai trist, e evident că îmbătrânești mai repede decât o fac ei.

5. Îs mulți, bă, și ești ca o cloșcă care încearcă șă-și bage toate ouăle sub ea, dar nu poate din prima.

Probabil atât.

5 semne că trăiești nesănătos și-o să mori tânăr

Eu știu că treaba asta cu trăitul nesănătos e o povară pentru o grămadă dintre noi. Aoleu, câte 2 ciocolăți am mâncat la ultimele două episoade de serial, în loc să fac ce mi-a zis șeful să fac pe mâine. Aoleu, nu m-am trezit ca să alerg. Aoleu, ce mă înțeapă inima de la cartofii ăia de azi-noapte.
Și știu că treaba asta cu viața lungă și prosperă, în care depui mari eforturi ca să fie prosperă, e o povară și mai mare pentru o grămadă dintre noi. Nu e cazul meu, că mi se pare că dacă tragi de viață s-o lungești, e trist. Dar eu sunt aici pentru marea grămadă dintre noi. Cu exemplu direct din mine, pentru că nu sunt cel mai nesănătos om de pe pământ, care va muri cel mai tânăr, dar sunt destul de în ultima perioadă. Așa că 5 semne reale de alarmă.
(plus că, să fim serioși, nu vrei să-ți începi lista de rezoluții pe 2017 cu gândul c-o să mori tânăr)

1. Ultima dată când ai dormit bine a fost când erai la grădiniță
Ceea ce e foarte nasol pentru corpul tău. Fie, poate nu chiar la grădiniță, dar dacă în 24 de nopți ale lunii n-ai reușit să dormi bine, așa cum n-am reușit nici eu, e foarte nasol pentru corpul tău. Oamenii merg în deșert ca să vadă oaze fabuloase, fumează iarbă, ascultă muzică psihedelică, pana mea. La tine o să fie doar lipsa de somn. Doar faptul că corpul tău se simte așa de căcat, încât se comportă ca și cum nu s-ar simți așa. Într-o noapte, retardul va fi atât de crescut, încât episoadele tale de somnambulism vor vinde bilete pentru tot blocul de moși odihniți.
Dar apoi o să te lovești de-un copac, o să crezi că e o pernă mișto, și-o să adormi acolo, iar singura dorință de pe lista de dorințe a omului disfuncțional și epuizat din tine va fi să doarmă puțin. Adică mult. Și cum mai e minunată viață dacă tu o dormi? Nu mai e. Și cum te mai bucuri de salar, de-un 10 la examen, de iubi, de-o cafea dimineața, de-o măslină? Nu te mai bucuri. Pentru că nici nu mai ajungi la ele. Pentru că chiar ești un om disfuncțional, care nu trebuie să facă nimic altceva cu viața lui pentru  câteva nopți la rând, doar să doarmă. Dormi acum, e ok.

2. Ultima dată când ai mâncat cum trebuie a fost când te hrănea maică-ta
La ore stabilite și având grijă să mesteci tot și bine, gen.
Că-n rest, sunt sigură că acum 4 nopți, când era doar 4 dimineața, existam mai mulți pe pământ care mâncam niște cartofi prăjiți, fumam o țigară și beam 3 guri de cafea rămase de dimineața trecută.
Într-un bloc din Iași eram sigur două persoane. Dar în blocurile din țară chiar îs sigură că eram mai mulți care conștientizam și ne mințeam că dac-am mâncat prost multe zile la rând, putem să mai mâncăm prost încă o dată-n viață. Până vine 2017 și ne revenim. Până ne ucidem stomacul și ne ia un doctor să facă ce vrea cu el. Până cădem și nu ne ridică cineva, că crede c-am băut sau așa.

Până ne învățăm minte și mestecăm cum trebuie, mâncăm când trebuie, cât trebuie, ce trebuie, ce să mai, până înțelegem că dacă avem o singură masă în zi, și aia e un cartof înghițit direct, există marele risc de a muri într-o manieră foarte jenantă. Sufocat cu un cartof. Nici măcar cu un sfert de linguriță de icre de fiță. O bucățică de crevete. Un os de rechin. Nu. Un cartof.
3 mese ok pe zi, 2 gustărele, deci. Ca să nu ne auzim pe la știri și să ne recunoaștem ca pe oamenii cu un monstru în stomac care nici nu știe să mestece.

3. Ultima dată când ai respirat a fost când aveai un orar de patru ore la școală
Și era așa frumos. Se simțea aerul când ieșeai afară, se simțeau plămâni fericiți, se simțea viața cum era trăită prin tine.
Despre cum e să-ți începi ziua la 6 dimineața și să o închei 14 ore mai târziu, când ajungi acasă, unde te pregătești conștiincios pentru ziua următoare, nici nu mai insist. Dar da, ultimul lucru pe care apuci să-l faci e să respiri, să dormi, să mânci 3 mese ok și 2 gustări și să le mai și mesteci cum trebuie.
Ceea ce e super nesănătos pentru noi, ființe evoluate ale acestei lumi, care mai au nevoie, din când în când, și de micile fericiri ale vieții răhăcioase. Gen plimbările pe lângă o apă cristalină, în timpul cărora nu ești nevoit să-ți planifici următoarele 5 zile de muncă, yey.

(aș vrea doar să menționez că e Crăciunul și de Crăciun învăț pentru marile examene ale acestei ierni. dar ascult niște valsuri rusești în același timp, crezând că măcar o jumate a creierului meu e fericită. și așa vă invit și pe voi, uneori, să faceți. să luați o pauză să respirați)

4. Ultima dată când ai fost sănătos a fost când beai doar lapte
Pentru că pana mea, bem râuri de cafele, fumăm din pachete cu poze hidoase, mâncăm prostii, dormim puțin, n-avem timp să respirăm, nu știm să ne bucurăm de o pauză, răhăcisme de-astea. E cineva sănătos? Nu e. Murim așa mai repede? Murim. Vrem să fim sănătoși și să ajungem super bătrâni? Sigur? Ne iese? Poate dacă nu ne băgăm picioarele. Sau poate avem cu toții niște gene foarte bune în familie, și nu tre să ne mai chinuim.

5. Ultima dată când te-ai bucurat de viață a fost când încă credeai în Moș Crăciun
Și de-aia creierul plânge și suspină. Până într-o zi.


Astea fiind zise, an fain celor ce mai trec pe-aici. Și celorlalți.

5 lucruri pe care poți să le faci înainte să urăști homosexualii

Sunt în sesiune, momentan. Dar știm cu toții că sesiunea te îndeamnă la cu totul alte lucruri decât învățat serios. După 3 seriale și 2 emisiuni pe care mi-e rușine să le numesc, am respirat puțin, puțin pe internet și hei, tipa asta Liana, pe care eu o știam că prezintă lucruri la un post anonim de la televizor, gen TVR, face o petiție cu 3 milioane de semnături împotriva familiilor gay. Oau, ce oau. Adică oamenii se bat pentru drepturi, liberte, egalite, fraternite în general, dar tipa asta care prezintă lucruri la un post anonim și inutil face o petiție anti lucrurile astea. Și-apoi 3 milioane de oameni triști o urmează, ca și cum viețile lor ar fi diferite după, și ca și cum familiile lor ar depinde de familiile altora. Trist. Dar uite, oamenii ăștia nu știu că există o grămadă de alte rahaturi pe care să le faci în loc să fii hater. Lucruri care chiar te ajută și de care chiar depinzi.

1. Poți să te speli regulat
Pe dinți, pe cap, pe corp.
Am aflat din toate programările mele săptămânale și recent la dentist cât de mult contează să cunoști arta asta a curățatului gurii pe care o folosești ca să palavragești despre ce alegeri fac alții în viața lor personală. E bine și recomandat să te speli de 2 ori pe zi, să freci, să cureți, să clătești cu produse fancy și scumpe, și să împiedici să-ți pierzi dinții de căluț înainte de a înjura oameni care se iubesc. Poate nu cum vrei tu să accepți, dar tot se iubesc. Serios, e mai important să-ți ții dinții în gură și să-ți investești timpul în asta, decât să profiți că-i ai și să-i scoți la iveală în contexte din astea nasoale.
De cap și de corp nici nu mai vorbim. Probabil dacă ai nevoie de argumente pentru așa ceva, ar trebui să facem o petiție împotriva oamenilor nespălați care au tupeul să iasă din casă. Adică ce e mai important? Să miroși a levănțică și să strălucești în soare sau să arunci cu rahat în oameni care nu aruncă cu rahat în tine?

2. Poți să înveți să mănânci cum trebuie
O grămadă de oameni nu mănâncă cum trebuie. De aia grașii se iau de slabi și slabii se iau de grași, și nimeni nu crede că arată așa cum ar trebui să arate, și fugim toți de analize așa cum fugim de căluți turbați. Dar hei, înainte să te iei de niște oameni care se iubesc, învață să mănânci. Pentru că iubirea lor nu-ți dăunează. Dar faptul că ești tu prea gras sau prea slab, da. Și ghici ce, semnătura ta pe o petiție anti cupluri gay nu te ajută. Cât investești energie în hatereala asta ieftină, ai putea să investești în urcat dealuri cu unghi de 45 de grade după ce-ai mâncat conform unor indicații. Indicațiile alea îți merită semnătura.

3. Poți să te relaxezi puțin
Crede-mă. E important să știi să te relaxezi. O petiție anti cineva presupune să fii anti cineva, și să fii anti cineva presupune energie negativă. Gen stres, nervi, mâncat pe dinăuntru, chestii din astea urâte, care te ucid mai repede și de care românii se plâng de la naștere, de care vor să scape, dar pe care nu le elimină niciodată cu adevărat. Tocmai acum e momentul. De ce să vrei să fii hater, când poți să fii pe treaba ta?
Petiție anti? Nu, mersi. De aia există cărțile sau filmele sau textele sau serialele sau teatrul sau opera sau muzica sau Buddha sau berile sau jocurile de societate sau cerul sau site-urile cu ploaie pe fundal. Să te relaxezi. Se căsătoresc doi tipi? Să fie ei sănătoși. Adoptă un copil? Să fie și mai sănătoși? Uită-te puțin la Al Pacino, bea o bere, ascultă clopoței și toate duhurile tale proaste se duc de unde au venit. Sunt ei fericiți, tu ai mai puține riduri și mori mai târziu? Da. Iese toată lumea câștigată? Iese.

4. Poți să-ți faci un scop real în viață.
Da, e uimitor cât de porniți sunt oamenii legat de chestii de genul, chestii care implică să te legi personal de alți oameni. Și da, ești de căcat și vai de tine dacă faci din asta un scop. Iar că semnezi o petiție în sensul ăsta înseamnă că faci din asta un scop. Dar ce crezi? Când maică-ta te-a născut, și-a închipuit c-o să crești un om mare și frumos, care o să aibă în viață un scop mare și frumos, și pentru care n-o să-i pară rău de orele lungi de durerile iadului. Și tu acu ce faci? Militezi împotriva unor oameni care nu iubesc la fel ca tine. Ce căcat ești. Dintre toate lucrurile pe care să te concentrezi în viața ta, gen studii sau muncă sau bani sau pasiuni sau băi cu spumă sau propria ta familie, tu te concentrezi pe cum să condamni lucrurile din viața altora. Pe bune acum, scopul tău real sigur e acolo și te așteaptă. Doar du-te după el.

5. Poți să înveți să iubești și să-i lași pe alții să iubească
Ce vrei tu și ce vor ei. Serios. Cum tu iubești ce vrei, așa poate fiecare să iubească ce vrea. E fix singura chestie de care tre să ții cont. Poate n-a scris dumnezeu în biblie. Dar hei, poate vremurile lui dumnezeu erau diferite. Și poate gândirea lui dumnezeu era diferită. Și poate vrei să gândești și tu pentru tine, în vremurile de-acum.
Nu vă atingeți, nu vă loviți, nu vă afectați, nu vă deranjați. Iubirea ta e iubirea ta, a altuia e a altuia. Gusturile chiar nu se discută, mai ales în materie de așa ceva. Gusturile se discută doar când te afectează direct. Și nu, căsătoria unor oameni de același sex nu te afectează.

Mă reîntorc la introducere în arheologie, cu mențiunea că oamenii răi se dezintegrează mai repede. Și când o să vă dați seama că n-o să vă mai găsească nimeni rămășițele ca să vi le publice frumos, de la cât de urâcioși ați fost, o să fie târziu. Și-o să vă pară rău.

Toate semnele că îmbătrânești prematur

Pubertatea e mișto și-ar trebui să apreciem ce e mișto, când e mișto. Pentru că o grămadă de rahaturi de vieți mature și responsabile după, care te vor face să suferi profund și să vrei să plângi iar din cauza unor coșuri pe frunte, nu din cauza unor facturi care-ți mănâncă viața. N-o să poți să pubertate din nou, oricum. Dar o să poți ori să fii rebelul, anarhistul, excentricul generației tale, ori să fii rebelul, anarhistul, excentricul cu dureri de genunchi. Aia e, unora ni se întâmplă. Pentru că eu am fost mereu baba cu 70 de pisici în acest corp atât de tânăr, știu sigur cum și când ajungi să fii rebelul, anarhistul, excentricul cu dureri de genunchi. Adică să ai 20, dar să prezinți semne de 50.

1. Geanta ta e un dulăpior cu medicamente pentru cel puțin 3 afecțiuni
Nu mi se întâmplă, pentru că eu sunt genul babei care refuză total să ia pastile. Dar am prietene care poartă după ele un dulăpior mobil cu medicamente. În geantă. Da, la fel de rebele în floarea vârstei. Da, n-au terminat medicină sau ceva. Dar da, zici că vin dintr-un viitor unde-au fost deja super bătrâne și știu ce să scoată pentru somn, pentru sinuzită, pentru ficat, pentru cap, te doare capul?, stai, c-aveam eu ceva, să-mi arăți în care parte a capului te doare mai exact. Un bandaj? O pungă de vomă în caz că ți se taie de la atâtă facultate? Puțină apă cu gheață ca să punem pe genunchi? Orice nevoie are corpul tău de zeu în formare, tu și prietenii tăi sunteți pregătiți ca și cum, într-o zi, toate farmaciile din lume ar rămâne fără stoc.
Pentru că, ce să vezi.

2. Simți cum ai cel puțin 3 afecțiuni
Asta clar mi se întâmplă. Nu car o farmacie după mine, car un spital cu boli. Simt cum dacă trec prin fiecare parte a corpului, o durere care n-ar trebui să fie acolo decât peste 40 de ani, fix acolo e.

Poate o să-ți pui ochelari, dar apoi o să-ți dai seama că o să fie mereu nevoie să-ți tot pui ochelari, alți ochelari, și la fiecare pereche nouă o să primești o cutie din aia în care să-ți aduni lacrimile de tânăr îmbătrânit prematur, îhî. Poate o să înțelegi prin ce trecea bunică-ta atunci când simțea ploaia în piciorul ei drept înainte să plouă. Poate o să înțelegi cum e să simți o hartă a vremii în propriul corp. Poate într-o dimineață o să te trezești și-n 5 secunde o să crezi deja c-ai murit ori c-o să mori, pentru că timp de 5 secunde inima ta a bătut prea tare sau a bătut prea încet. În ziua aia, și-n toate zilele, prieteni de-ai tăi mai tineri te vor căra pe toate scările din viața ta, căci scările sunt un blestem al lumii pentru tine. Oh, sufletul meu. Poate o să trăiești cu dureri atât de mari de spate sau de oase sau de cap, încât facultatea o să aștepte, facturile o să aștepte, viața o să aștepte ca ele să treacă. Și ele nu vor mai trece decât la moarte, pentru că tânăr și în forță n-o să mai fii, heh.

3. Singurii oameni treji la 4 dimineața sunteți tu și bunică-ta
Există două lucruri pe care le fac oamenii bătrâni cu viața lor. Scad în înălțime (dubios) și nu mai dorm noaptea (și mai dubios).  Bunică-mea adoarme 3 ore seara sau așa, ca apoi să se ridice în fund și să te privească în liniște cum dormi, cât timp ea nu doarme. Când se face, în sfârșit, 6 e fericită că a ajuns la o oră rezonabilă la care se poate da jos din pat pentru o nouă zi, hei. Tu probabil încă n-o să scazi în înălțime, dar o să prinzi ora 4 dimineața întrebându-te ce faci cu viața ta la ora 4 dimineața. Și aici intervine punctul în care te sfătuiești cu prietenii tăi la fel de îmbătrâniți prematur, cu doctorul de familie, orice alt om bătrân din cercul tău de oameni sau cu, cel mai sigur, bunică-ta. Sau, de ce nu, proful ăla antic de la cursuri, care te vede că adormi la cursuri, care o să-ți zică ce ia el din plante, ca să iei și tu din plante. Pentru că da, și el era treaz la 4 dimineața odată.

4. Singurii copii pe care-i mai suporți sunt ai tăi, iar ăia îs câini, pisici sau pui de elefanți
Evident că ultima generație mișto și norocoasă a fost a mea. Sau a ta. Evident că toți copiii care vin după sunt niște mucoși care se cred buricul pământului și care nu mai știu cum e să bați o minge la bloc și cum e să fii puțin silențios, puțin discret, puțin cu capul pe umeri când ieși din casă și dai de alți oameni. Serios. Am auzit că tinerii mai tineri decât mine încă se simt bine când primesc amendă pe autobuz și le scrie poliția o hârtie c-au luat amendă pe autobuz, haha, atât de mișto. Și sentimentul e cumva reciproc. Copiii te vor simți c-ai îmbătrânit prematur și acru și că vrei să le dai câte 2 palme când îi vezi, pentru cât de enervanți îs. Și nu te vor suporta nici ei.

Sunt atât de babă, încât pot fi oricând găsită la intrarea în facultate băgând spaima restanțelor și vieții răhăcioase de adult în copiii care ajung să ne viziteze ca pe animale la zoo.
De altfel, faptul că copiii tăi sunt niște câini sau niște pisici sau niște pui de elefanți pe care-i numești copii e de-ajuns.

5. Și singurele lucruri pe care preferi să le faci în loc să pierzi nopțile în baruri, ca la 20 de ani și fără bani, sunt să pierzi nopțile în pat cu râuri de mâncare care se topesc în burta ta casnică. Dar pe bune acum. Știi cât de greu e să te motivezi să ieși, s-ajungi în bar, să socializezi frumos, să reușești să duci noaptea până la capăt, să nu faci ceva dubios de care n-o să râzi mai târziu, să nu deranjezi pe nimeni, să nu te deranjeze nimeni, să ajungi înapoi și să te mai simți și bine a doua zi? E greu. Dar știi ce ușor e să vegetezi ca o plantă de pat? Super ușor.
Și oricum. Îmbătrânești. Nopțile astea o să le duci din ce în ce mai puțin. Cât prieteni de-ai tăi beau ceva bere nouă fiță, tu te plângi că te doare genunchiul drept și plângi că personajele tale preferate din serial mor.

6. Memoria ta e atât de proastă, încât începi să crezi că dezvolți alzheimer
De aia vei avea grijă mereu de o agendă mare pentru acasă, o agendă mai mică pentru geantă, o aplicație pe telefon care să-ți amintească chestii, câteva sticky notes pe unde apuci și neapărat un punct făcut cu pixul pe degetul arătător, să știi că tre să plătești căminul mâine. Zile de naștere, ziua în care intră banii, ziua în care tre să mergi să dai banii pe întreținere, ce mâncare tre să mai iei, cum o cheamă pe sora lui pisi, ce program are pisi peste 2 săptămâni, ce program ai tu peste 2 săptămâni, sunt toate acolo, notate cu 4 culori fosforescente.
Uneori uiți agenda mică pentru geantă în geanta cealaltă, dar e ok. De aia există o aplicație pe telefon.

7. Ai impresia că în spatele tău apasă o greutatea cât planeta asta de mare și că viața e lungă, lungă și drama e dramă, dramă și of, de ce le trăiesc eu pe toate. Dar viața o să râdă așa bine de tine, încât atunci când crezi c-ai îmbătrânit deja prematur, nici măcar n-ai început.
Dar tu te gândești deja ce citat vrei pe piatra funerară care va fi cea mai fabuloasă piatră funerară din toate. Pentru că auzi prost, vezi prost, te simți prost, dar îmbătrânești, mori și putrezești cu stil.

Sfârșit.

Ghidul oamenilor mari pe care nu ți-l zice nimeni

E noapte și două tipe își plâng viețile una către cealaltă. A fost o săptămână grea și enervant de ocupată, dar oricum știu și ele că se vor vedea dimineață la 24 shop non stop ca să treacă din nou printr-o nouă săptămână grea și enervant de ocupată, pentru că, cumva, săptămânile grele și enervant de ocupate au început și nu s-au mai terminat. Însă vor continua să se plângă, căci asta le rămâne oamenilor să facă în cele zece secunde de pauză din viețile lor chinuite.
(uneori, în cele zece secunde de pauză, prieteni de-ai tăi mai bătrâni îți vor spune că hei, stai așa, încă n-ai crescut destul de mult. o să fie și mai greu. dar astea-s deja alte povești)

Se gândesc amândouă că cel mai rebel lucru pe care-l mai pot face e să mănânce pe ascuns în marile biblioteci sărace și foarte prost organizate ale lui Cuza, și se întreabă reciproc cum au ajuns aici.
Ei bine, copii, totul începe când fiecare dintre noi zice un *ce n-aș da să fiu și eu om mare, ca să fac ce fac oamenii mari*. Și pe principiul ai grijă ce-ți dorești. că ți se întâmplă, căcatul ăsta devine realitate pe nepregătite. Ca o bulă mare de săpun cu dero care-ți pocnește în ochi deodată. De aia trebuie să învățăm cum să ne luăm săpunul din ochi, ca să nu chiorâm. Cum ne intrau pietricele în fund când ne jucam cu puța în nisip, și știam să fugim repede la mama să ni le scoată și să fie viața din nou super ok. Partea nasoală e că-ți vor intra mult mai multe în fund decât pietricele, și că n-o să-ți mai permiți să fugi la mama, dar pentru asta există cele zece secunde de pauză în care să țipi. Sau pentru asta există lucruri pe care să le faci mai mult și altele pe care să le faci mai puțin.

În condițiile asta urâte, nu vrei să pierzi timp și ore de somn.
Serios. Somnul contează. Somnul e sfânt. Somnul îți dă putere cum îi dă satisfacția viață profului sau șefului când ai tu rateuri din lipsă de somn. Probabil una din cele mai nasoale senzații cu care să-ți începi diminețile e când sună alarma și tu simți cum leșini pe dinăuntru. Nu vrei asta, crede-mă, am fost acolo. Nu mai e primul an de liceu în care erați toți mișto pentru că vă culcați la 4 dimineață după ce ajungeați din bar, și-a doua zi te trezeai cu un energizant, că și-așa n-aveai nimic important de pregătit. Și nu, n-aveai. Dar acum o să ai și pentru când frecai menta pe mese-n club.
Eu n-apuc să dorm cât aș vrea, pentru că și-atunci când dorm mă trezesc să verific cât mai am până-mi sună alarma. De la ultimele nopți de anarhie am avut nevoie de jumate de săptămână ca să fiu în regulă. De-aici știu atât de bine cum e să fii neproductiv, și să simți cum corpul tău se închide puțin câte puțin, și s-ajungi să trăiești doar ca să dormi o oră, măcar o oră.

Nu vrei să bei oricât de multă cafea intră în tine.
Vrei, știu. Cu fiecare zi pe care o s-o începi devreme, viața fără cafea o să ți se pară și mai pustiu. Dar cafeaua chiar e nasolă. De la toate hainele pe care-ai vărsat-o înainte s-o bei până la aparatele care rămân fără zahăr și bei o amăreală care-ți face dimineața mai urâtă, și până la crize de inimă, cafeaua e nasoală. Poate-ai crede că e ca-n filme și că-n timp ce vântul îți flutură pletele, un sexos din ăsta trendy intră-n tine și-ți varsă puțin cafeaua, și bam, de-atunci ți-a luat cămașa la spălat și-ați rămas veșnic împreună. Nu e, scuze. De toți banii dați pe cafele îți iei o pernă mare și super fancy care te adoarme direct cum pui capul pe ea, ca să dormi și ca să nu mai ai nevoie de cafea.
Eu beau într-o zi cam câtă cafea aș fi băut forțat în două săptămâni acasă. De-aici știu cât de nasoală e. Pe același principiu, și alte băuturi, după preferințe, vezi, mai ales, bere, că asta  mi se pare că e baza, sau vezi orice fel de nebunii din astea în exces mai au oamenii când pleacă de-acasă și nu se mai întorc.

Nu vrei să fii dezorganizat, împrăștiat sau bezmetic.
Pentru că dacă ești dezorganizat, pierzi timp, bani, aer, viață, o să-ți intre pietricele de toate mărimile în fund, și n-o să mai știi pe unde să le scoți, pentru că nici n-o să mai ai cum. O să rămâi cu trei proiecte mari pe ultima sută și n-o să le faci pe toate decent, nu mai ajungi să-ți plătești chiria și-o să dormi într-un cort făcut din hârtii pentru proiecte eșuate, uiți să iei pâine și, mai rău, mâncare, deci rămâi fără viață în tine, și n-o să mai dormi la noapte chiar deloc, deci e ca și cum ai fi mort. E ca și cum tot vârtejul ăla în care crezi tu c-ai intrat când te-au trimis singur și pe banii tăi în lume, ești, de fapt, tu. E ca și cum ești masochist cu tine.
Și pentru că o să fii foarte enervant pentru alți oameni cu care lucrezi din plăcere sau nu. Dar da, există unii dintre noi care își iau agende, calendare, tot felul de bilețele și ca să le folosească, nu doar de design și fiță, și e ok ca tu să fii unul dintre ei.
Mai am eu vreo trei agende pentru oameni cu intenție și conferințe la care nu vor ajunge niciodată, pentru că sunt puse la 9 dimineața, îhî.

Nu vrei să fii pupincurist.
Sunt sigură că oamenii își pot face așa timp în viața lor, încât să pupe funduri nu de nevoie, ci pentru că sunt funduri care să le placă lor, și sunt sigură că există atâția alți oameni care vor face asta în locul tău deja. Așa că n-o face și tu. E jenibil. Probabil o să pierzi chestii, dar cu toții pierdem la un moment dat, aia e, tu o să pierzi pentru că n-ai pupat funduri urâte, felicitări.

Nu vrei să rămâi singur și trist pe lume.
Așa că atunci când prietenii tăi, pisi sau părinții îți trimit palme insistente și mesaje cu dormi și tu puțin mai mult, nu mai bea atâta cafea, ia-o mai ușor, fă să-ți fie bine și să nu mori, fă-ți timp să ne mai suni, tu ascultă-i.

Nu vrei să mai faci ce făceai și-n liceu.
Adică nu vrei să mai suferi de aerele oamenilor la 17 ani, când purtai blugi cu găuri în fund și când universul se învârtea pe lângă tine și nu invers, când ai straturi infinite de aroganță și când nu știi cum să vorbești cu oamenii, așa că te comporți ca și cum ai avea doi ani. Ești deja la al doilea buletin, doar treci peste.

Nu vrei să te panichezi.
Asta-mi aduce aminte de niște colegi de-ai mei care, după două zile de cursuri și introduceri, s-au întors în Vaslui. Ce crezi că fac acum în Vaslui? Probabil mâncă semințe. Ce crezi c-ar fi făcut în Iași? Probabil mai mult.
Pentru că orice om care se panichează face lucrurile prost, și-atunci o să fie și mai rău. Și, în principal, pentru că toate dubioșeniile astea stresante vor trece, și vor veni altele, și vor trece, și vor veni alte altele, și tot așa, și-o să te saturi să te tot panichezi la fiecare perioadă nouă și uneori nasoală din viața ta. Englezii au o vorbă mișto pe care nu vreau s-o traduc, că e mișto așa. Deal with it. Nici cei mai mari anxioși nu rămân toată viața în grota lor, și nici cele mai nasoale lucruri nu sunt atât de nasoale încât să nu poți trece peste ele cumva, deși faptul că crești și tre să înveți să trăiești cu asta nu e atât de nasol.

Și clar nu vrei să-ți irosești viața doar între somn, cafele și făcut de bani pentru chirie.
Ceea ce e greu, dar vorba profilor mei istorici *noi când mai trăim?*
Pentru că oamenii mari au așa o impresie c-ai ieșit din liceu un pubert și te-aruncă în viață ca pe-un adult deja, și te lasă acolo să te descurci cum te pricepi tu mai bine. Învață să porți o cămașă călcată, învață cum să vorbești la interviuri, învață cum să zici bună ziua consilierului de la bancă, ai grijă de cele cinșpe carduri, fiecare cu rolul lui, verifică mereu dacă te încadrezi în toate termenele-limită, ai grijă să termini toate termenele-limită, nu uita să plătești tot ce trebuie plătit, sună și tu pe-acasă, vezi să nu-ți cadă capul.

Niște profi de-ai mei ar spune că *nu mai trăiți.* Dar tre să fii puțin nebun ca să crezi că se poate așa ceva. Și asta e altă chestie pe care oamenii mari nu ți-o zic, adică că se cacă mult pe ei și că vor încerca mereu să-ți mănânce viața, cum le-au mâncat-o și lor alții. Să pară că acum e punctul culminant din viață, când o să-ți ocupi timpul doar cu rahaturi formale până nu mai ai timp să respiri, iar asta e ordinea lucrurilor de-acum. Da, bine. Tu vei găsi puțin timp să respiri și să alergi în chiloți prin casă, dacă asta îți place, indiferent că-n alea două jumătăți de oră ai fi făcut cinci lucruri pe care tot va trebui să le faci mai încolo.
Cum mi-am lăsat eu weekend-ul ăsta doar pentru făcut un mare nimic. O să regret, o să-mi iasă pe ochi, o să mi-l scoată alții pe ochi, o să-l recuperez mâine noapte, dar hei, noi când mai trăim?

*ca să învârtim puțin cuțitul în rană, există o grămadă de oameni mari care chiar o duc destul de simplu și ușor. dacă nu ești unul din ei, îmi pare rău. mai ai puțin timp să dormi.

Fetele poartă roz și băieții albastru

Uite aproape dialogul ăsta care s-a întâmplat în zilele noastre.

-Ce e, fată sau băiat?
-Fată.
-Păi și tu nu știi că la fată se ia cu roz? Trebuia să iei pantaloni roz, dacă tot.
*fără replică, groază-n ochi, fără speranță în suflet.* ca atunci când se întâmplă ceva care te șochează atât de mult, încât *fără replică, groază-n ochi, fără speranță în suflet*
-Ce te uiți așa? Fată roz, băiat albastru. Nu tre să crezi tu, nu sunt prostii. Nu vezi și pe stradă că fetele poartă roz, băieții albastru? De mici. Nu e vorba de ce crezi tu. Așa stă treaba.

Dar hei, să crești un copil după reguli pe care el nu le cunoaște deloc, deci n-are cum să fie de acord cu ele sau nu, și pe care le-ai văzut la alți oameni pe stradă, e ca și cum ți-ai dorit de mult să faci un robot pătrățos din lego să prindă viață și acum ai găsit ocazia perfectă. Un copil fără putere de decizie. La fel ca restul, dar să fie și cumva mai bun. Un lego nu știe ce se întâmplă cu el. Ce bine. Și ce nasol că un copil poate să știe, dar îl modelezi tu încă de pe vremea când n-are cum să folosească asta, ca să nu cumva să pară defect și să poarte albastru cu Superman. Să faci copii și să-i crești după cum i-au crescut ceilalți oameni cu copii. E ca și cum îi tai de la rădăcinile lor de plăntuțe cu viață în creștere. E ca atunci când bagi în apa plăntuțelor tale niște chimicale, că vrei tu să crească mai mult pe partea dreaptă decât pe partea stângă.

Serios, chiar asta se întâmplă. Copiii chiar cresc după cum îi influențezi tu cu modul tău de viață și de gândire și, când pleacă prima dată de acasă, când ies prima dată la groapa cu nisip, când fac pișu pe ei, când își aleg prima dată oamenii cu care vor face pișu în grup, când încep să facă toate lucrurile pe care le fac, le vor face cu influențele de la mama și de la tata care le-a zis aia și cealaltă. De aia influențele de la mama și de la tata nu trebuie să fie și de la restul oamenilor cu copii de pe stradă. Poate ăia nu știu nimic și sunt foarte proști. Poate fac parte din ceva foarte dubios din care tu n-ai avea cum să faci parte vreodată. Poate sunt cu adevărat nasoli. De ce să creștem toți așa?

În ordinea asta de idei, a avut și maică-mea niște tentative. Se juca cu personalitatea mea neformată cum mă jucam eu cu nervii ei, când purtam tricouri cu mașini în loc de săndăluțe albe. M-a trecut pe rochii după ce m-a tuns cheală, pe sandale după adidași, și pe pantaloni după fuste. Dar apoi și-a dat seama că nu mai merge și că e personalitatea mea pe care trebuie să mi-o formez și cu care să mă joc cum am eu chef. Și iată, astăzi pot să fiu o boschetară tunsă cu 3 de la mașina de tuns sau pot să fiu o tipă fancy în rochițe de fete tunsă cu 3 de la mașina de tuns.
Nu arăt la fel de drăgălaș ca atunci, dar sunt sigur un om mai mișto. Și a fost minunat că nu a trebuit să dorm pe preș când am descoperit că mașina de tuns nu e doar pentru bărbați, cum vor să creadă toate frizerițele proaste, și când am descoperit că o culoare nu e pentru un sex, cum își impun mințile de cal să creadă. Că, ce să vezi, am fost un copil care însemna mai mult decât o rochie. Și sigur toți copiii înseamnă mai mult de atât.

Plus că hainele roz sunt mai scumpe, se murdăresc mai repede și dau ideea asta de panseluțe vulnerabile, și gingașe, și delicate. Cine pana mea mai vrea să pară panseluță gingașă, și vulnerabilă, și delicată acum.

Criza de la 20 de ani

Ultima mea vacanță a fost în aprilie 2014 sau așa, adică vacanța de paște din a12a. Apoi a început calvarul. O criză continuă de adult în devenire, care trebuie să facă aia, și aia, și aia, fără să existe vreo șansă să se termine în curând. Dar acum o să fug puțin până la mare să-mi liniștesc cei 2 nervi bătrâni și încă în viață, ceea ce e recomandat pentru aproape toți oamenii la 20 de ani. Însă înainte.


Nu înțeleg de ce crizele oamenilor încep abia de la 30 de ani în sus. 40, 50, femeia la 35, bărbatul la 40 și ceva, schimbarea totală a garderobei, mobilei sau regimului alimentar, demisia urmată de înconjurul lumii, pragul de la 80, criza vieții veșnice, criza morții care vine, trezirea la realitate, momentul ăla intens, secunda în care realizezi, nebunii din astea. De ce nu putem să avem fiecare o criză legată de vârsta la care am ajuns? Poate simțim toți nevoia să ne căcăm pe noi cu mici drame, felii seci de pâine cu pateu  și schimbările uriașe care se întâmplă în viețile noastre și ne fac s-o luăm puțin pe câmpii. Poate oamenii care ating criza de 30 sau cei care nu cunosc stresul la 16 simt nevoia să-și aducă aminte sau să vadă cum o să fie la al doilea număr mare din viața lor. Că primul e 18.
Și ăsta e rolul meu aici. Să vă provoc și vouă stres.

1. Aproape toți oamenii sunt săraci la 20 de ani.
Te înțeapă inima de fiecare dată când dai bani. Și nici nu poți să dai bani pe ce-ți vrea sufletul și pofta. Ai altele mai importante acum. Știi senzația de când erai mic și treceai pe lângă vitrine cu maimuțoaie scumpe, iar ai tăi ziceau că altă dată, acum n-avem bani? Ai fi zis ce căcat. Dar nu știai, așa că te resemnai tăcut. Ei bine, o să simți senzația aia din nou. O să fie oribil și-o să începi să oftezi trist. O să crezi că o ții din sărăcie în sărăcie și vei fi nevoit să faci asta toată viața.
Va trece, să fim serioși, toată lumea se descurcă cumva.

2. Aproape toți oamenii beau la 20 de ani.
În principal bere, că asta e baza. Ieftină, multă  și de găsit oriunde. Apoi, în aceeași categorie, pișoarca, vinul și restul băuturilor pe care la fac ai tăi sau bunică-ta la ei acasă. Aici e puțin nasol, că pișoarca (adică rachiu cu gust de spirt la 5 lei) e atât de proastă pe cât e de ieftină. Și vinul, mustul, cornata, căpșunata, alte neamuri sunt la porție și nu chiar atât de ieftine cum este berea. Apoi, cele mai scumpe, de fiță, bune și de care n-o să ai tu parte în perioada asta sunt tăriile, vezi whisky cu gheață sau așa. E bine să te oprești la bere sau vin, serios. E bine să te oprești la o anumită cantitate de bere și vin, ca să n-ajungi să faci lucruri urâte pe care nu le-ai recunoaște treaz. Și ca să nu te distrugi până la criza de 40 de ani, când sigur o să fii în depresie și vei vrea și mai mult vin.
De ce beau oamenii la 20 de ani?
Unii pentru că atât pot și asta vor face toată viața.
Unii pentru că așa e mișto.
Și restul pentru că se întorc la camera de cămin sau la chiria aia împuțită după 3 zile de facultă și 2 de job. Iar berea aia din frigider e numai bună pentru criza mică de adult obosit și sictirit prin care treci.

3. Aproape toți oamenii cresc la 20 de ani.
Vine o zi în viața ta când te trezești dimineață și te lovește revelația asta. Ai crescut puțin și te faci mare și simți așa o senzație dubioasă, parcă se schimbă povestea. E vreme să fii băgat și tu în seamă mai  mult. Mergi pe wc și te gândești lung la asta. Wc-ul oricum va deveni locul tău de tras pe dreapta. În ordinea asta de idei, uite cum o să fie.

Dacă n-ai prieteni, aia e. Îți faci.
Dacă ai prieteni cu care te vezi des, o să vă dați câte-o bere, acum că nu mai aveți prostia de la 14, naivitatea de la 16 și gusturile vechi, în general.
Dacă ai și mai mulți prieteni (și nu trăiți toți în același loc, lucru imposibil), o să te vezi cu ei rar. Pentru că sunteți fiecare în cele 4 colțuri ale țării sau planetei, aveți vieți de oameni la 20 de ani care fac facultăți și merg la job (cel puțin, unii dintre voi), iar trenurile sunt scumpe. Dar vă vedeți și un lucru minunat se va întâmpla.
5 ore de discuții puerile pe care le aveați la 17 ani, discuții de genul ce coșuri are ăla, haha sau ce iubită urâtă are fostul meu, vor fi acum 5 ore de drame în floarea vieții. Ale voastre. N-o să știți care să vorbească primul. Sunteți obosiți, plictisiți, nu mai vreți, relațiile cu pisi merg prost, e nașpa cu banii, ai voștri vă bat la cap când mergeți acasă, aveți nuștiuce boli, colegii sunt nașpa, i-a murit pisica, teoria la facultă e așa grea, pateul pe pâine rezistă.
Și totuși, sunt niște ani așa  mișto, câte experiențe, dar voi așa de bătrâni deja.

Ai aroganțele tale personale. Și asta înseamnă că poate nu mai vrei să arăți ca un boschetar la 15 ani și să ai grijă de tine. Că vrei să-ți selectezi foarte bine oamenii din viața ta după criteriile de-acum, chiar dacă uneori sunt oameni din fosta gașcă. Că nu mai accepți tot felul de rahaturi de la pisi. Că poate te îmbraci altfel, mânci altfel, trăiești altfel, citești altceva, gândești diferit, consideri că vrei să schimbi lucruri și idei la tine, iar asta nu tre să fie treaba oamenilor care hotărăsc să nu depășească faze, dar să comenteze dacă tu o faci.

Dacă nu crești, deci povestea nu se schimbă, aia e. Atât s-a putut.

4. Toți oamenii au wc-ul lor la 20 de ani.
Tocmai ce ziceam, wc-ul va ajunge, pe parcursul anilor, unul dintre prietenii tăi fără viață, ceea ce uneori va fi bine. O să fie acolo în momentele tale critice, de dimineață până noapte, să te sprijine la propriu și la figurat. Cânt te trezești și adormi pe el, când ajungi obosit și nu vrei să te mai ridici, când îți vomiți berea, mâncarea proastă sau aerele, când vrei să citești și n-ai liniște, când vrei să filozofezi și să faci pișu în același timp. Dar, mai ales, când n-ai net pe laptop să vedeți un film, dar are prietena ta un telefon și cică prinde niște semnal fix în baie, fix pe wc, dacă-l ții într-o anumită poziție. Nu pot să pun poza asta minunată din motive de intimitate și chiloți, dar crede-mă, wc-ul merită respectul tău. Pentru că e locul crizelor tale de tot felul.

5. Aproape toți oamenii mâncă pateu, orez, paste, supă și fast-food la 20 de ani.
Dar cam atât. Cam aici se oprește meniul tău zilnic. Evident, cartofii și ouăle sunt acolo mereu, că așa e pur românesc, și de sărbători se adaugă mâncarea de sărbători. Sarmale, bucăți de porc, miel în zeamă și ouă vopsite. Eu nu mânc carne decât dacă e pui, fast food deloc și sarmalele tre să fie cu legume. Așa că se face un an întreg de când am inventat și reinventat rețete cu pui, orez, paste și supe dubioase, iar la gustări pateu seara și zacuscă dimineața. Mereu cu gândul în minte că nu există loc în frigider decât pentru un castronel cât ăla de la câine. Și mereu acoperit, că dacă curge lapte de la colegă-ta. Dac-aș fi știut c-o să fie așa, aș fi inventat rețete înainte să plec de acasă. Am trecut, în schimb, printr-o săptămână în care am mâncat doar pâine cu condimente la cuptor.
Cel mai important e să mânci. Încearcă orice, dar dă-i stomacului tău ceva.

6. Aproape toți oamenii trec prin stări nasoale la 20 de ani.
Foame, jenă, stres, presiune, anxietate, oboseală, extenuare. Există toate motivele din lume pentru fiecare. Nu-ți ajunge mâncarea și n-ai timp să gătești sau poftă să mânci, stai la coadă la poștă cu 10 babe și nu știi cum se plătește o factură, nu faci față ritmului de la facultate, ai un program de căcat, nu ești atât de sociabil cât ți se cere să fii, îți urăști jobul, șefii și rutina, dar hei, te așteaptă o bere rece de băut pe wc acasă. Înainte să cedezi, trebuie să-ți găsești o metodă simplă de relaxare. Dar chiar și ăsta e un stres.

7. Există un final fericit pentru aproape toată lumea. Într-un final.
Toate crizele posibile de la 20 de ani de pe lume te vor lovi peste față chiar înainte să faci 20 de ani și vor râde de tine cum te chinui ca un Sméagol. Râzi, râzi nervos, plângi, plângi înfundat, oftezi, nu te mai trezești când sună alarma, faci o noapte albă de băută, ieși la aer ca să n-o iei rara, ești într-un carusel din ăsta de stări. Dar din când în când o să fie minunat și amuzant și palpitant, pentru că sunt niște ani mișto și n-ai cum să treci prin ei doar leșinat. Și, mai ales, n-ai cum să nu-ți amintești de ei la criza următoare, când o să fii deja antrenat.

Vă las acum să meditați la această perioadă complexă a vieții.

Facultatea îți dă boli mintale

Din motive deloc interesante de înscrieri la facultăți posibil inutile în viață și aducătoare de boli mintale și mai grave decât astea de-acum, am mers 10 ore într-un maxi taxi-căruță în care-am suspinat după CFR. Pentru cei care au un fund fin și sensibil, mâncă somon la fiecare mic dejun, și termenul de maxi taxi-căruță e unul abstract, viața e mereu zen, sper s-aveți funduri fine în continuare. Pentru noi, restul, o mașină cu găuri lipite cu ceva pastă gri, aparatele de aer condiționat acoperite cu bandă adezivă și geamuri perfect închise la alea 40 de grade, e o mașină care ne duce pe drumul spre succes. Aha. În miros de salam cu ceapă, ca să-ți amintești când ești un corporatist pe care nu-l suportă nimeni ahh, mai știi când am plecat și eu de jos în miros de ceapă spre facultate? De-acolo mi se trage, de la moșul ăla care mânca cu bale la gură. Aha.

10 ore. 10 ore la înscrieri. Apoi 10 la confirmări. Apoi 10 la celelalte confirmări. 
Știi ce poți să faci în toate astea 100 de ore de drum? În afara faptului că dai mulți bani? Vorbești singur. Vorbești cu tine, în mintea ta obosită și stresată și anxioasă și obsedată. Uneori, dacă nu mai poți în minte, îț pui așa mâna la gură și te întorci puțin spre geam. N-o să te vadă nimeni.
Oare fac bine ce fac? Oare iau decizia bună? Și dacă nu dau la facultatea AIA? Dacă intuiția mea zice prost? Voi muri de foame? Oricum voi muri de foame, cu sau fără, ce să mai. Și-atunci de ce-mi mai chinui coatele atâția ani? Ce ți-e și cu presiunea asta-n societate. Dar marile genii? Marile genii n-aveau atâtea studii în cap. Uite, de-aia bem și fumăm și nu ne place viața. Și dacă mor acu, pe drum? Nu pot să mor, că-s prea tânără. Ia să mai verific dosarele astea. Să vezi c-am uitat ceva și tre să mă întorc sau să vină cineva tot cu căruța asta până-n mama Moldovei, să vezi că mă trimit acasă. Da' și ce? Oricum toți prietenii mei se plâng de facultate, ar fi un semn că nu e nevoie de ea.
Mai știi când îți ziceau că nu contează la ce dai? Și că ei vor să renunțe? Și c-ar face alte lucruri cu viața lor? A cui îi e vina? A noastră nu. Să scriu o carte?

Și nu poți să citești cele 3 cărți pe care le iei cu tine, pentru că dacă ai rău de mașină și miști puțin capul în jos, sus, dreapta, stânga prin toate gropile prin care treci, pe-acolo pe la Vaslui, ce oraș minunat, vai de capul nostru, bam-îți legi niște pungi de vomă la gură ca să fii scârbos.
Și nu poți să iei aer, că n-ai pe unde.
Apă rece n-avem.
Continui să vorbești. Adormi. Îți cade capul de vreo 5 ori, și te trezești ca să nu-ți rupi gâtul.
Continui să vorbești. Mintea ta e acolo pentru tine. Până o ia rara de tot, dar acum încă mai e acolo pentru tine.

Au trecut 6 zile de la înscrieri, vreo 6 ore jumate de la rezultatele care oricum n-au apărut câte aveam nevoie, un număr infinit de refresh la pagini de facebook și site-uri cu admiteri. Clasic. Dacă nici noi nu mai știm să așteptăm în liniște, atunci cine?
Toate generațiile de nervi plutesc acum leșinați în bălțile lor personale din capul tău. Oare-am intrat? Oare nu? Ce se întâmplă dacă nu? Viața merge mai departe. Normal c-am intrat, dar să vedem unde. Și cum? Plătim taxa, mă urcă cineva și pe mine la buget? Am cămin, am pat, am baie? Încep deja să fiu boschetară și să dorm în cutii de carton pe străzi? Vor veni prietenii mei să-mi aducă mâncare? O să mă descurc într-un oraș nou, într-un sistem nou, într-un mod de viață nou? Oare oamenii ăia care fac listele s-au culcat deja? Știu că au de făcut listele? Ne bagă și pe noi cineva în seamă, morcoviților? Cum o să fie? Sper să fie bine. Sper să nu fiu dezamăgită așa cum zic toți ăia care-au terminat și așa cum mă aștept și eu să fiu. Mai avem speranță? Ne pierdem tinerețea? Sper să nu fie ca în liceu. Se merită? Mă ia inima.

Ia uite, iar vorbești cu tine. Simți puțin cum ești pe câmpii. Ce-ai ajuns.


Peste câteva luni îți faci un masaj la tâmple de 3 ori pe zi. Nervii tăi leșinați nu s-au mai trezit.
O să fie bine.

Lolita

Nu-mi place Lolita. Nici cartea, nici filmul. Poate puțin substrat, ceva, dar nu-mi place Lolita. Fetele o venerează. O copilă de 14 se cuplează cu un bărbat care a rămas cu frustrări din copilărie, i le descoperă, i le controlează, la un moment dat îi cere bani ca să sex și e o mică perversă care fuge cu alt obsedat de copii apoi. Și-l lasă și pe el, că rămâne însărcinată pe la 18 sau așa cu un tip sărac.Și dacă e sărac, își aduce aminte că la 14 ani făcea prostii cu taică-su vitreg, care e aproape nebun acum și-l ucide pe obsedatul numărul 2, și-i cere niște bani de mâncare. Moare la naștere, dar e ok, a fost palpitant până atunci și-a reușit să inspire multe vieți rebele.
Pedofilii sunt oribili și Lolitele de-acum înțeleg prost povestea.

Trebuie să fii destul de cretină ca să te lauzi cu 10 iubiți pe lună și 5 prostioare pe noapte, când tu treci clasa a9a sau așa. Să te lauzi că nu ești virgină, când nu ți-ai terminat înmulțirile la mate și să râzi pe bune de colegele tale care-și rezolvă înmulțirile și nu știu să sex. Ceea ce e perfect normal.
Nu e ideea că le faci. Fă-le câte vrei, grădina ta, așa să-ți ajute. E ideea că le expui la modul cum? tu ai 30 de ani și n-ai avut atâția pisi ca mine? eu abia ce vin de la unul, cum? ai 15 ani și n-ai avut primul sărut? trebuie să fii un om nasol atunci, cum? tu nu știi ce e iubirea?. Și să te crezi mișto pentru asta. Te întreci în cine are vieți mai palpitante și destrăbălate așa devreme. Ce cretină trebuie să fii să te bați în prostii de-astea acum și să te iei de alții, când oricum dai de ele tot restul vieții tale, când vor fi lucruri normale pe care le fac toți oamenii la ei acasă. Și n-o să te mai bage nimeni în seamă.
Cum mințeau fetele înainte la colțul blocului că poartă tanga, ca să fie cool. Pentru că în 2000, tanga erau cool. Dar erau niște chiloți amărâți și dacă te simțeai prost că n-aveai, o rugai pe maică-ta să te lase să-ți iei o pereche măcar. Nu te căcai pe tine cu cine e mai mișto, pentru că știe cum să fie o mică Lolită.

Trebuie să fii destul de cretină să te lauzi că te-a cerut pisi de soție când ați terminat amândoi liceul. Pe la jumatea anului ați făcut un copil, în unele cazuri întâmplător, și-acum n-aveți foarte multe planuri de viitor, bani sau resurse personale, dar vreți totuși o nuntă. Și după nuntă sau între timp abia aștepți să le scoți ochii colegelor tale de liceu, prietenelor și tipelor mai întregi la cap. Că uite ce-ai tu și n-au ele. Ce bine te înțelegi cu soacră-ta, ce frumos doarme copilul, ce job-uri puține găsești, dar bine că e iubire și vă țin părinții.
De obicei, oamenii se bat în câți copii și câte nunți au la revederea de 10 ani. Acum revederea s-a mutat chiar cu 10 ani mai devreme, ce să vezi. Ca și cum toată lumea vrea un copil la vârsta la care încă te mai țin ai tăi cu borcane de zacuscă trimise pe tren ca să nu mori de foame. Ca și cum e normal pentru oricine. Ca și cum interesează pe cineva. Ca și cum n-ar ști fiecare ce să facă cu viața lui și are nevoie de ponturi. Hei, tu. Fă un copil ca mine.
N-ai cum să vii să-mi zici să fac și eu unul, că pofta vine mâncând. Ești anormală, ai probleme. Serios, mămicile exasperante sunt chiar exasperante. Și la 18 sau mai puțin sunt și jenibile.

Trebuie să fii destul de cretină să-ți placă, să accepți și să fii de acord cu tot felul de forme de hărțuire verbală sau mai mult pe care tipii insistă să le folosească pe stradă, la muncă sau acasă. Să fii de acord când se trezește unul să zică că femeile care fumează miros a hoit și că nu mai sunt frumoase pentru ei, după o vârstă. Să te sperie ideea asta că nu mai ești frumoasă pentru un mascul care-ți zice că miroși a hoit. Să râzi când îți strigă unu că ce buci ai. Să ieși și-a doua oară cu ăla care prima dată se-aștepta să sex, pentru că ți-a plătit cafeaua, și-a trebuit să inventezi o scuză. Să apari la televizor și să cânți o melodie în care te numești pe tine, ca fată, trofeu din vitrină.
Ce cretină trebuie să fii să pui paie pe foc, într-un loc în care știi sigur că există bărbați oribili care cred că au dreptul să facă un săculeț de rahat din tine. De ce-ai încuraja asta, ca femeie?

De ce mai mergi cu soțul tău pe stradă, care se ia de fete aiurea, fie că au aspectul meu atât de dubios sau nu, dacă nu știi să-i zici bă, chiar nu-i frumos ce faci, neanderthalule.

pampam.

Adulții sunt niște babe comuniste

Am aproape 20 de ani și fac lucruri de adulți pe care nu toți adulții le fac. Probabil și tu faci la fel. Ai multe job-uri și mergi la facultate, plătești câtă apă consumi și faci economie la pateu pe pâine. Treci printr-o rutină banală, dar aglomerată, și discuțiile cu prietenii nu mai sunt la nivelul ăla de *uite-o frunză, hai să râdem*, ceea ce-i mișto. Ghici ce.

Cu toate astea, cu toate experiențele scârboase de viață prin care ai trecut, cu toate lucrurile pe care le-ai învățat, cu toate căcaturile, cineva peste 25 de ani se va lua de tine constant. Cât timp ai între 10 și 25 de ani, cineva matur se va lua de tine constant. Nu de cazul ăla clasic și super cunoscut, când ai 16 ani și probleme false. De tine, pur și simplu, ca om mai tânăr și mai nașpa decât el. Mucea ce ești, pubertule, copii care abia descoperă cum să sex, naivilor, proștilor, adolescenților cu coșuri coapte, nu știți ce e viața, aveți de învățat, ce proști sunteți voi, ce adult sunt eu la cei 30 de ani.
Cui îi pasă, serios?
Cui pasă că ai 30 de ani, un job din care-ți plătești chiria și-un mod automat pe care trăiești? Ai învățat să agăți în bar și știi cum funcționează lumea. Unii dintre noi fac lucrurile astea fără să fie bătrâni, și dacă nu sunt niște guru în ale vieții, vor ajunge. Cu toții vom face asta la un moment dat. Aproape toți. Atunci lumea va fi brusc adultă și mișto. Ca și cum faza asta cu adult care n-are coșuri și știe să sex bine te face ceva mișto.
Nu-i pasă nimănui.

Cu atât mai puțin cu cât descoperi cât de neinteresant e să nu mai ai 17 ani, când nu era nevoie să te cunoști pe stradă cu femeia aia de la curent care-ți primește facturile. Și nu era nevoie să-ți iei libere și pauze, pentru că nu mai poți să te împarți între munci. Și nu era nevoie să ai agende cu program peste care nu poți să sari.
Chiar vrei să lași 17 ani, doar pentru că un disperat matur îți zice că haha, ce plod ești încă, vorbim peste 10 ani. E o babă de 30 de ani care-a uitat că era un pubert jenibil cu păr slinos și-un leu în buzunar. E o babă care se ia și de restul babelor de autobuz, și de tine. Doar el e miezul. Nu e ca și cum mori dacă nu ajungi așa. Nu e ca și cum trebuie să ajungi ca el cât mai repede.

Uite un exemplu de banalitate profundă.

Îmi iau liber o zi, înainte să ajung la alea 2 job-uri de adult. E o pregătire sufletească.
Mă trezesc exagerat de dimineață, (un lucru oribil) ca un adult cu muncă. Am echipe cu colegi mișto, dar se întâmplă să ai echipe cu colegi pe care nu-i înghiți. Ca un adult. N-o să fie plăcut. Primesc o listă de sarcini de la șefii mei, pe care trebuie să le fac într-un anumit timp. Adulții au șefi. Sunt niște sarcini ok, dar se întâmplă să ai sarcini nasoale, care te vor face să-ți urăști viața și să vrei să fii boschetar pe punga ta. În unele cazuri, șefii sunt la fel de nasoli ca și colegii, deci te vei simți ca fiecare porc la tăiere pe care l-ai mâncat de fiecare Crăciun. Exact ca un adult.
După 8 sau 12 ore de sarcini și șefi și colegi, ajung acasă. Mânc prost, număr bani de dat și mă plâng la oameni care se plâng la mine. Realizezi cum a trecut timpul și cum nu mai poți să te culci pe banca de la școală. Te întristezi.

În mod normal, faci asta 5 zile din 7. 5 zile din 7 îți repeți mantre și replici motivaționale inventate de tine. La modul hai, rezistă pentru weekend. Hai încă puțin, prietenii tăi te vor alina cu niște butoaie de bere. Hai că poți, o să se termine și-o să ajungi acasă să mânci, să ce vrei tu. Hai, n-o s-o ții toată viața așa. Hai, c-o să fie bine. Hai încă o zi, o zi înseamnă bani.
Hai, că vine o vreme în care ne lovește norocul pe fiecare și-o să ai o muncă relaxantă și plină de plăceri infinite, chestia aia la care visezi și pentru care te pregătești.

Și asta e. Dacă n-ai ajuns vreun artist care-și face programul singur, viața ta se rezumă la weekend și câteva ore libere pe săptămână. Știi diminețile din liceu, când nu te duci la primele 2 ore, că nu se întâmplă nimic, așa că mergeți la o țigară? Nu le mai ai. Doar bucură-te de ele cât timp nu ești încă o babă comunistă. Știi pe enervanții ăia care-ți scot ochii cu faptul că ei cresc, îmbătrânesc și mor mai repede decât tine, iar tu nu? Chiar sunt enervanți. Să nu fii unul din ei. Știi că ai tot timpul să ajungi un iisus înțelept pe lume? Nu e nevoie să te bați cu ăștia în cine e mai zeu.

pampam.

E sexul pe cale de dispariție sau?

E mișto să te lauzi cu sex. Primii oameni de i-am auzit că se căcau pe ei cu asta erau la liceu și-aveau până-n 18 ani, maxim 19. Hai și 20. Faza aia în care descoperi chestii noi, bune și care-ți fac viața mai fericită, le-ai auzit la alții, voiai să le încerci, acum le încerci în sfârșit, ești ca ei, și-atunci te lauzi cu asta la modul hei, uite ce am eu și tu nu. Ca la guma Turbo, pentru ăia care n-au prins-o. De acord. Nu e ca și cum te dai rotund cu ceva aiurea. Te dai rotund c-o plăcere, mai mult sau mai puțin, după caz. E frumos, e bine, e natural, e sănătos, e pervers, sado-maso, romantic, important, cu sau fără, la tine sau la mine sau la alții, e cum vrei tu să faci să fie, e make love not war, iubire, plăcere, sex pentru toată lumea, picanteriile, amintirile, eșecurile de după, ok.


Dar nu. Aproape fiecare zi de muncă de-a mea începe cu apropouri legate de asta. Să ne înțelegem că colegii mei de muncă au trecut de mult timp de faza de la 17 ani, când sexul e mișto și să te lauzi la alții, și să-l faci, spre deosebire de sexul cu lumina stinsă de la 30 de ani când vrei să faci și-al treilea copil, deși n-ai bani să-i dai de mâncare, iar fața ta spune ohh, la naiba, iarăși tre să facem asta?
L-ai făcut azi noapte, nu l-ai făcut azi noapte, l-ai făcut acum 100 de ani și atunci a fost prima data, îl faci cu ăla pe care-l înjuri și cu care te cerți ca nebuna, tu laudă-te. E un criteriu. Un fel de fac sex, deci exist sau nu fac sex, deci sunt ratat și n-am viață. De fapt, e un criteriu special. Oamenii care fac sex, ăștia care au rămas undeva la joaca cu cuburile, își închipuie că-s un fel de dinozauri, ultimii dinozauri de pe lume, pentru că fac sex. Sau sexul e un fel de dinozaur care dispare și dispare, iar ei sunt speciali că încă-l fac. Special e cuvântul. Sunt ei la fel de speciali cum sunt eu pentru că mânc, beau apă și dorm.
Din păcate, sunt atât de slabă încât nu pot să arunc un meteorit gigant peste ei.

Fiecare zi începe cu genul ăla de bătaie în răspunsuri corecte pe bani, doar că e bătaie în cine-a făcut sex azi noapte și, mai ales, cum. E un maraton la care câștigă cine are cele mai multe replici proaste despre hehe, ghiciți ce-am făcut eu azi noapte? Bă, uite, mulți oameni, poate foarte mulți oameni, au făcut asta azi noapte. Cum ar fi să iasă toți din casă de dimineață și-n loc de bună dimi să zică am făcut sex.
Nu e deloc ideal să auzi asta mereu și-apoi să-ți vezi colegii dezbrăcați în vestiar.

Probabil că până și tipii trec mai repede peste momentul în care-și povestesc episoadele de sex la alți tipi, și probabil că până și ultimii oameni care mai folosesc haha, ce-ai făcut tu azi noapte, știm noi ce-ai făcut tu azi noapte (zilnic, fără măsură și mai rău ca plozii de grădiniță), sunt ăia care încă mai fac glume de clasa a patra cu banane și râd la cuvântul ciclu. Și probabil că ultima data când am auzit atât de multe glume expirate cu capră pe zi a fost când eram la vârsta la care descopeream cuvintele cu mai multe sensuri, adică acum ceva timp, când capră încă suna amuzant constant. La fel ca ciclu, trompe, ouă, Ana are mere și altele.

Pe bune acum. Unde-s vremurile în care ne povesteam ce-am visat azi noapte?

pampam.

Borfăieli

Nu sunt complexată fizic, nu am nicio problemă cu aspectu meu' de slăbănoagă, mă doare-n fix dacă mă vezi pe stradă și-ți pare că-s prea nu știu cum, că-mi lipsește ceva, că tre să schimb. Oamenii care repetă și tot repetă auzi, da' tu ce mănânci, c-ar trebui să te mai îngrași sunt proști. Că greutatea nu depinde mereu de ce mănânci, că nu bagi în tine mereu ca să te mai îngrași, că poți să mânci continuu și să nu iei în greutate, că metabolism diferit, că nu mă îngraș sau slăbesc pentru tine și că nu există trebuie să te îngrași, există îmi convine cum sunt acum și nu-mi face nici rău. Până la urmă, e mai grav să fii gras decât să fii slab. Dacă știi pe cineva care-i veșnic slab, dacă nu înțelegi cel puțin aia cu metabolism diferit sau aia cu nu tre să-ți convină, că eu sunt ok cu mine, dacă încă repeți mâncă și tu, că tre să te îngrași ești prost. În cele mai multe cazuri, ești și grasă și-ți faci rău că nu slăbești în timpu'-n care mă întrebi dacă mânc aer.

Îți trebuie ceva mai mult decât nimic și doar sărăcie lucie ca să poți să mânci niște fasole rece cu ceapă și mămăligă sau cartofi copți pe plită. Ceva mai mult, adică o bucată de pământ pentru fasole, ceapă sau cartofi și alta pentru porumb, posibilitatea să ai cu ce și să poți să-l lucrezi sau să ți-l lucreze alții, ori șansa să faci rost de ele cu ziua de muncă la restul, o oală și-o plită. Dacă te duci măcar într-un sat din Moldova, spre Vaslui sau spre Iași, găsești familii cu copii care n-au cum să mânce mâncarea săracului-cartofii sau fasolea-că-s mai săraci chiar de atât. Și Moldova n-are doar un sat. Dar toată lumea salvează și plânge copiii din Africa. Perfect, toată lumea merită salvată, numa' să nu ne mânce câinii până la somalezi, c-avem și noi somalezii noștri ș-ajungi mai repede la ăștia c-o pâine sau cu ce vrei tu să-i ajuți.

Am prieteni de 25-30 de ani. Mă distrează maxim să-i tachinez cu cât de bătrâni sunt, râd de ei până epuizez toate glumele și combinațiile cu cuvântul bătrân și după ce termin cu astea, încep cu alea proaste, iar ei suportă după 8 ore de muncă. Pentru că mă lasă, pentru că îmi permit, pentru că ei știu că nu-s bătrâni, pentru că la glumă-glumim, la serioase-vorbim pe bune.
Nu cred că adulții tre să fie morcoviți în fund, nu cred că tre să ne măsurăm în ce facturi plătim și-n câte rahaturi pățim zilnic. Da, ai o vârstă(ce porcărie), ești matur, nu ne tragem de șireturi(altă porcărie), plătești taxe și impozite, nu ne comparăm, mai am până să ajung ca tine, da' astea nu te fac să-ți dai aere de genul uite ce mare sunt eu sus și ce mic ești tu jos, să nu împarți o vorbă, o glumă, o bere, o țigară, o atenție, o măslină. Nu e ca și cum ai ajuns la nivelul la care ești prea mare ca să mai ai ochi pentru alții de nu-s colegii tăi de muncă. Nu pari mai prost dacă vorbești cu ăia mai tineri. O să fii doar mai de treabă.

Am crescut într-un cartier de țigani amestecați cu români, Omul avea prieteni la bere țigani, ai mei s-au cunoscut printr-un prieten țigan, iar colegii de joacă din spatele blocului erau și țigani. M-au enervat englezii ăia care au sărit disperați de fund în sus că vine bulucu' de români și le fură și distrug țara ca niște țigani proști ce sunt, m-au enervat francezii când, într-o emisiune televizată, au făcut prostia aia cu cerșitu' pe străzile Franței, ca niște papițoi de 2 ani, mă enervează ungurii care exagerează și nici ei nu-s siguri de ce, mă enervează românii care se scârbesc de toți țiganii. Că fiță, că vai, nespălați,scârboși, sleioși, hoți, nu fac nimic, nu vor să facă nimic, rebuturile societății, trimit copiii la cerșit, te hărțuiesc pe stradă, în condițiile în care există români fix la fel și-n condițiile în care n-au cunoscut toți țiganii și nu-s toți așa. Dar na, doar cuvântul țigan e făcut ca să-ți provoace silă. Că-s țigani.

pampam.

Limbi străine: joie de vivre sau ce fac cu viața mea

Mai am 2 săptămâni de liceu și mi se pare vis.
Primul motiv pentru care zâmbesc dimineața e că mai am 2 săptămâni de liceu.
Principalul motiv pentru care încep să ignor că-s plictisită, acrită și epuizată maxim e că mai am 2 săptămâni de liceu.

M-am dus la arte că-mi plăcea să pictez și că voiam să fac bani mulți din asta.
La 12 ani am auzit ideea aia cu artiștii sunt niște boschetari care fac foamea. Dă și tu la ceva de oameni normali și de viitor. Da, bine.
În 8 ani la arte auzi de-atât de multe ori, de la gurile astea sparte, că artiștii-s niște boschetari, încât ajungi să crezi că e pe bune, că începi să semeni cu un boschetar, că ăsta e drumul tău în viață, că e ok să se creadă că artiștii-s boschetari.
După 8 ani la arte am la fel de multă încredere în unii din colegii mei care merg în continuare pe arte cum am în faptu' că artiștii nu-s boschetari. Adică multă. Și dacă nu le iese, o să-mi placă tot atât de mult de ei, c-or să fie niște boschetari fericiți care nu s-au zbătut să închidă gurile babelor și care nu se complac în niște birouri dotate și vieți în rând cu lumea, că uite, ies bani frumoși, te-ai ajuns și te știe societatea. Ah, și oricum, un artist, oricât de boschetar ar fi, scoate un ban pe-un portret la mare, cât tu stai și te uiți cum scad bursele, acțiunile, pensiile, pana mea.
Iar dacă tu ești fericit cu un mod de viață formal, artistul e fericit cu un mod de viață nonconformist, altfel, ciudat, dubios, spune-i cum vrei. Da' nu e boschetar pentru că e altfel decât tine și-și permite mâncarea de dimineață în pat.

Dau la asistență socială că-mi plac oamenii, că mai bine te-ajut decât să m-ajuți și că nu mai sper să fac bani mulți din asta, să am casa mea, mașina mea, familia mea, stabilitate, normalitate, ordine în viață, carieră, de-astea.
Că după 30 și ceva de ani de carieră și bani mulți într-un mediu răhăcios, Omul mi-a zis că n-ar fi ok să m-audă și pe mine cum îmi plâng zilele și cum îmi pierd viața cu ceva ce mă face să înjur momentu' în care m-am apucat de-o meserie. Că după 4 ani de liceu la arte, care mi-au ieșit pe gât rău, știu că obligat-forțat nu merge. Și că mă mulțumesc cu chirie, cu transport în comun, cu genul ăsta de muncă care-mi face plăcere, cu prieteni și cu bani cât să-mi fac mofturile, că n-am mofturi scumpe.
Posibil să mor de foame cu plăcerea mea cu tot, da' na, rahaturile se întâmplă și mi se pare mai rahat să fac de-a sila.

M-au iritat oamenii care mi-au zis că mor de foame cu arta.
Mă irită oamenii care-mi zic că mori de foame cu generația asta ratată, care nu știe să facă nimic, care e dusă, fără chef de muncă, nu mai face copii, nu mai ridică stâlpu' familiei, nu mai ține societatea, căcat.
Mă irită babele care-mi zic uite-o și pe asta cu plăcerea ei, câtă inconștiență.
Mă irită babele care mor dacă nu-și freacă un pic grija de cum vrei să-ți faci viața.
Și nu înțeleg de ce să stai pe capu' unei generații de-o bați la cap cu cât de ratată e, că eu nu mă duc la unu' să-i zic lol, ce urât îți stă în costumu' ăsta și ce mă plictisești cu câtă matematică știi. Poate eu îmi iau barcă, fac înconjuru' lumii cu ea, mă spăl în lac, mânc o vrabie și n-am realizat nimic în viață care să te mulțumească pe tine. Poate-mi ajunge să trăiesc, poate nu vreau să mă rup în munci ca tine și poate nu eu tre să accept mai mult c-ai prins tu vremuri grele la care să mă conformez, ci tu s-accepți că eu prind vremuri noi cu care să te obișnuiești.

Și-am mai auzit și idioțenia asta cu noi, oamenii normali care ne mirăm la chestii mișto, da', de fapt, nu ne mirăm, că doar filosofii se mirau, noi doar suntem proști și patetici. Ce dacă am prins un răsărit genial, un lan cu maci, marea pentru prima dată, un colț de liniște care nu-i în oraș, un om frumos, o lucrare bine făcută, și-așa sunt niște prostii la care nu-ți permiți să te miri, că nu te-ai născut filosof.
De când am auzit chestia asta, mi-am distrus bocancii pentru poze din pădure, număr zilele până ajung să mă mir cât de frumoasă-i marea, mă chiorăsc după fiecare răsărit și caut mereu oameni frumoși.

pampam.

Sfătuitorii și oamenii cu principii

Nu e ideal să ai un mai mult decât prieten cu 6 ani mai mare, nu e ideal să ieși în bar și să bei bere din sticlă, nu e ideal să mori devreme, c-ai început să fumezi înainte de 18, nu e ideal să nu-ți apreciezi și păstrezi virginitatea cel puțin până la 18, că-ți distrugi puritatea si legătura cu dumnezo, nu e ideal să-ți omori părul cu vopsea, nu e ideal să-ți faci tatuaje ca la pușcăriași, nu e ideal să-ți dai găuri de pierce ca la porc, și, cel mai important, nu e ideal să te pună păcatu' să treci peste cuvântu' ălor mari, chestia aia cu când te-așezi și tu la casa ta ca oamenii, îți găsești o muncă decentă, faci un copil și-o oală de borș pe aragaz.

Bă, uite, un mai mult decât prieten de-al meu era cu 6 ani mai mare. Și ce? 6 ani diferență au însemnat multe din lucrurile pe care eu le știu acum și rahaturile pe care am început să le schimb la mine, că eram un plod nașpa. Nu încurajez relațiile în care prietenașu' își crește prietenașa, eu vreau sex și orgasm-tu vrei maturitate și iubire puerilă, da' încurajez toți sfătuitorii ăștia ai  poporului și susținătorii moralului să-și înșire sfaturile pe tavă frumos, în cazu' în care și le înșiră. Că eu dac-am avut un tip mai mare n-am ajuns nici proastă, nici curvă, nici distrusă, nici nu ți-am afectat viața cumva și nici nu mă cunoști.
Probabil că e ciudat să auzi de-o tipă de 15 cu unu' de 21, da' vezi dacă rezolvi ceva când o faci cea mai proastă sau curvă.

Aseară am ajuns la 11 acasă, c-am fost în bar să beau bere, să fumez țigări și să stau la o bârfă. Și ce? Ai mei nu m-au crescut aiurea, educația nu înseamnă să nu fumezi, boschetară nu sunt, deșirată pe drum până acasă n-am mers, bilet la autobuz plătesc, plămânii mei sunt plămânii mei, dacă-mi zici că mor devreme îmi faci un bine, că nu vreau s-ajung bătrână, fumez în locuri pentru fumat și n-o să-ți dau cu sticla în cap. Din nou nu încurajez, din nou nu ți-am afectat viața, din nou e plăcerea mea de care te legi, din nou te încurajez să-ți vezi de viața ta și să-ți scrii sfaturile în dormitor. Că dacă-mi fac rău știu asta, că nu-i bag pe gât copilului tău berea și țigara, le bagă singur, că dacă ești un adult de puțin peste 20 de ani și-mi zici te învăț de bine din greșelile mele, o să-ți zic că eu vreau să învăț din ale mele și că de adulți care-mi scot pe ochi vârsta lor m-am plictisit.
O să-i zic și eu unui prieten care-i beat, căzut în boscheți băi, nu-i ok. Da' tu nu poți să zici vai, ce generație retardă din cale-afară. Că ai cu 5 ani mai mult decât mine și că-ți dai cu părerea despre o generație care nu înseamnă 2 retarzi de i-ai văzut la tine-n scară.

Sunt movă în cap, am încercat albastru, am avut și-un roșcat, am câte 3 cercei în fiecare ureche, dreapta duce mai mulți, un tatuaj pe piele și următoarele în plan, arăt fix ca un om, nu ți-e rușine cu mine, mă doare-n fix că se supără dumnezo că-mi bat joc de corpul meu, pentru că n-aș crede în asta nici pe bani, pe la închisoare n-am trecut și părul meu e moale, frumos, spălat și la locul lui. Nu mă gândesc ce-o să le zic copiilor mei despre asta, că n-am nici cel mai mic gând legat de copii. Nu mă gândesc cum o să se zbârcească tușul pe pielea bătrână, că nu-mi pasă. Și nu mă interesează cum se uită oamenii la mine, că dacă mă faci într-un fel după culoarea părului, gaura din ureche, tatuaju' sau blugii rupți, o să trec pe lângă tine cum trec pe lângă colegii mei pe care nu-i salut de când ne știm.

Virginitatea sper s-o purtați la vedere și să fiți fericiți veșnic. Voi, dumnezo, mândria de-a fi virgin, impresia de-a fi curată, lauda pentru care te-ai păstrat a soțului de care depinzi, ceea ce-i trist, prostia asta oarbă și cam atât.
Și dacă tot e plină lumea de părinți care fac copii, că vor să primească o cană de apă la bătrânețe sau care fac copii, că devine deja un scop în viață sau care fac copii, ca să aibă fratele o soră sau care fac copii și-i cresc ca să nu zică că nu i-au crescut, eu mai bine nu. Copilu' nu e un tipar de normalitate și fericire, în care intri ca să te accepte și pe tine lumea. Nici căsătoria. Nici serviciu' super plătit. Nici casa-n care încui și descui. Dacă vrei, e un tipar pentru o parte din voi, Omul, bunică-mea, neamurile cu ochi de cal, ăștia care aveți deja o viață ca toți oamenii, vă bucurați de ea, va credeți mișto și vă luați de restu'.

Poate tiparu' meu de fericire e un cort la mare, un tip cu 6 ani mai mare, o Ciuc, țigări cu mentă, poveștile mele din tatuaje, 3 perechi de cercei, plăcerea fizică și părul meu mov.
Poate unii nu-s făcuți să-ți placă ție și asta nu înseamnă că-s proști, curve și generații de 2 lei.

pampam.

Fete (4)

Aș fi scris despre cum neamurile mi-au postat icoane cu sfinți cu mesaje de la mulți ani pe facebook, dar sufăr prea mult acum.

Nu cunosc vreo tipă complet întreagă la minte. Cunosc fete care fac noaptea planuri de răzbunare pentru foști și noile iubite ale foștilor, care-și imaginează că vor da peste un asiatic cu care vor avea familii închegate, care se îndrăgostesc la primul bună, care și-ar face harem, care fug cu iubitu' înainte să-și facă majoratul, care par a fi mereu la menstruație, care par a fi mereu la menopauză, isterice, posesive, bârfitoare, malefice, paranoice, cu priviri urâte, cu nasul pe sus, iubite, soții, mame, bunici.
Frumoase, lungi, talie de clepsidră, forme rubensiene, glezne feminine, apucături masculine, atente la detalii, fascinante, dar nebune.

De exemplu, eu. Singurii bărbați cărora le-aș putea vedea ciorapii aruncați în colțuri, întinde chiloții pe sârmă și potrivi ouăle prăjite dimineața, adică lucruri practice prin care casnicele își arată iubirea, absolut toți sunt trecuți de 35 de ani, unul stă să moară de bătrânețe și absolut niciunul nu știe de existența mea pe lume. Am înjurat pe lângă Despot și m-am chinuit să-i prind privirea la concerte, mă pregătesc să-l văd în vară pe Hugh Laurie, și Sean Penn vine în vise, da' astea nu se pun.
Foștii trebuiau să-și facă griji dacă nu cumva mi-l imaginez pe Johnny Depp în locul lor, iar următorii se vor obișnui să lase orice altceva pentru filmele lui Godard.

De exemplu, străbunică-mea care se băga noaptea sub pat și mânca vopsea verde din cutie. Era oarbă, dar asta nu-i scuza pentru gustul și consistența aia un pic groasă de vopsea verde pe care le simțea în gură. Plăcerea, în schimb, era.
De exemplu,  bunică-mea, să mă ierte, care a fost beată jumate din viața ei. Era chinuită și sărea din necaz în necaz, dar asta nu-i scuza pentru c-a murit din cauză de vas explodat de la alcool, conștientă că n-avea voie alcool. Plăcerea, în schimb, era.

De exemplu, istericele alea care-și trag iubiții de braț și-i sufocă cu atenție și pupici lipicioși când treci pe lângă. Pe modelu' nu parca, proprietate privată. În majoritatea cazurilor, astea-s niște tipe care vor să-ți dea peste nas, care se cred pline de încredere, au impresia că le iese,dar sunt, de fapt, încă câteva din rândul istericelor penibile, care au nevoie să le-atragă atenția tipilor când alte fete trec pe lângă ei.

De exemplu, crizatele alea care sunt veșnic mofturoase, nervoase și cu tendințe violente, de și-au găsit scuză în menstruație sau menopauză. N-ai să vezi că le convine ceva, n-ai să vezi că le mulțumești, n-ai să vezi că-s de acord, că-ți vorbesc mai cald. Le pui o pernă tare, vor moale. Le pui una moale, vor mai tare. Le dai cafea, vor și zahăr. Le pui zahăr, vor și ceai. Le spui că le iubești, te întreabă de ce le spui atât de des. Nu le spui te iubesc, te întreabă de ce nu le spui.
Astea-și bat copiii și-și scot din sărite bărbații.

De exemplu, maniacele alea care te controlează obsesiv. Stresante, enervante, cicălitoare, pe capu' tău, îți iau tot aeru', te sufocă, unde-ai fost?, cu cine vorbești?, de ce vorbești?, la cât ajungi acasă?, zi-mi parola de la telefon, de ce nu-mi mai acorzi atenție?, de ce nu mai suntem ca la început?, ce se întâmplă cu noi?, e doar vina ta, mă ignori.

De exemplu, alea care au foarte multă imaginație și fantazează fantezii imposibile (vezi eu) sau planuri răzbunătoare, pe care speri să nu le pună în aplicare niciodată, că ăla e momentul în care îți dai seama ce zace într-o tipă, cât se nebună devine și cât de mult contează să nu-ți ieși din minți. Și, mai ales, că imaginația nu ți-e prieten. Sunt veșnic recunoscătoare pentru că păpușile voodoo nu-s atât de răspândite și că practicile ocultiste nu se mai poartă.

De exemplu, alea cu manii ciudate, care te pun să-ți speli vasele imediat ce-ai terminat de mâncat, care te-ar ucide pentru o firimitură de pâine pe covor, care te-ar da afară pentru o pată pe perdea, care te-ar pune să ștergi cu limba singurul firicel de praf, care-ar face orice porcărie ca să-și păstreze marea iubire lângă ele, care l-ar ține forțat, care merg pe ideea de dacă nu ești al meu, nu ești al nimănui, și-atunci se descurcă ele cu vreo idee stranie. Ca femeile alea din închisoare în filmu' Chicago.

De exemplu, alea cu obsesii, care-și închipuie că ai ceva cu ele și de-aia încep să aibă și ele ceva cu tine, care vor neapărat copii, chiar dac-ar muri la naștere, care calcă pantalonu' la dungă până te tai în ea, care cred că virginitatea e o comoară și-o valoare, și care cred că locul femeii e la picioarele bărbatului, familiei și neamului. Puritane familiste sau obsedate  care trăiesc doar pentru obsesia-crez a lor.

Și mai sunt restul femeilor care sunt superbe și pentru care vezi ciorapii prin colțuri, întinzi chiloții pe sârmă și prăjești ouălea potrivit dimineața. Cât timp nu dai de alea și cât timp dai de astea, totul e bine.

pampam.

Mâna-n cur

Am început,sunt a12a,iar viaţa  nu e mai frumoasă,eu nu zâmbesc mai mult pentru asta,soarele nu bate mai tare,dimineaţa nu e mai dulce.Teoretic,am început şcoala.Practic,se mai poate discuta.Ideea zilei a zis-o un coleg şi-a făcut-o cel mai bine.Mâna-n cur.Se înțelege ce se vrea.
Eu aş scrie despre cum găsii liceul azi,da' nu pot.
Nu mai duc flori de vreo 4 ani.
De 3 nu mai am emoţiile alea de le vezi şi la părinţii plozilor,şi la bunici,şi la învăţătoarele de-şi iau prima zi de predat în primire,şi la plozii care n-au vreo idee despre ce înseamnă şcoală,pentru că sunt mici şi proşti.Cum eram şi eu.
Nu mai sunt mică şi proastă(legat de liceu) de vreo 2 ani.

Sunt stoarsă de chef,vlagă şi energie.Stoarsă,stoarsă.Ca portocala-n storcător,strugurii sub tălpile ţăranilor,țâța vacii,ţânţarul pe perete,haina la turaţie maximă,pasta-n tubu de dinţi,creierii la matematică.Poate pentru că a10a şi-a11a n-au trecut ca 2 ani,au trecut greu,monoton şi goi,ca 4.Poate pentru că sistemu'.Poate pentru că nu fac la arte ce-am crezut că fac la arte.Poate pentru că nu mai e ceva zilnic de la care să sar din pat,nu să mă întorc zicând de zei.Poate pentru că nu mă simt bine în clasa mea.Poate pentru că lucrurile merg mai greu la noi.Poate pentru că n-avem surse de entuziasm.Poate că e prea mult sau prea puţin în 12 ani.Poate că nu mai vreau eu şi nu-mi mai place şi de-asta iese urât.Poate că dimineaţa la 6,posibil ore,posibil timp pierdut,posibil ceva nou,posibil toate vechi şi vechi-s toate,acasă.Poate că ei.Poate că eu.Poate că vremurile.Poate că învăţăm sau doar ne prefacem.Stoarsă,stoarsă.

Bre,şi voiam şi eu să mă facă ai mei în 60.Da' nu erau nici ei.Atunci să mă fi făcut maxim în 89. 4 cărţi şi minte deşteaptă la jdemii de ani de-atunci.Nu,că era frate-tău.Şi m-au făcut în 95.Ai zice c-am fi evoluat de la ceauşism.Ai zice că şcoala te face mai bun,mai deştept,mai frumos,te scoate mai pregătit şi te-aruncă de la primu' pas la ultimu'-n viaţă,minunat.Eu nu ştiu cine nu-i lasă.

Singura parte bună e că e ultimul.Şi-aşa mă rog să treacă.

pampam.

Câinii,Montana şi tortura.

 (ignoră asta dac-ai citit deja.corectai doar un articol greşit din prostia mea)

Ocupaţiile de bază ale ţării.
3 subiecte există în presa românilor şi alea sunt kitsch,politică şi drame.Dă-le ceva de genu' şi-o să uite să se oprească.O să ţi se aplece,o să fie prea mult,da' n-o să se oprească.Când ţi se-apleacă,freacă mai tare până se duce.

Nu mai pot cu câinii.
Nu e nici primu' om ucis de câini,nici primu' copil.Despre restu' nu s-a vorbit până acum,când se dezgroapă morţii fără oase şi văzui că nişte oameni cu-n copil ucis de câine acum 1 an jumate au rămas la faza cu luatu' de declaraţii.După 1 an jumate.Da' stai să vezi că asta nu s-a întâmplat în Bucureşti.Şi ce?Știu că acum câţiva ani au avut ocazia să facă ceva.Când erau mai puţini şi când aveau bani.S-o fi făcut teoretic şi cu banii în buzunar,da' asta nu-i nimic neobişnuit.
Există o lege simplă cu închisoarea pentru stăpânii câinilor care se hotărăsc să-i arunce în stradă.În cazu' ăsta,fundaţia.Există o soluţie de hai să ne scoatem pe noi şi să întrebăm poporu'.Referendum.Minunat.Să omorâm tot ce stă în cale.La îndemână.Şi dacă e nu?Ar exista şi-o soluţie pentru conducere proastă şi aia să nu mai fie aleasă continuu.În schimb,ieşim la vot şi nu ştim ce votăm.

Nu mai pot cu Roşia Montană.
Într-o ţară în care există mai multe gropi decât străzi,în care învăţământu' e la pământ,sănătatea tot pe-acolo,canalele sunt nişte apartamente la propriu pentru oamenii străzii,nu exploatăm ce se cere exploatat,se face minerit cu cianură şi se caută aur.Superb.Este un cuvânt pentru cianură şi ăla e otravă.Este un cuvânt pentru aur şi ăla e bani.Sunt mai multe cuvinte  pentru revoluţionarii care o să se calmeze într-un stil tipic şi alea sunt să omorâm câinii capitalei (în 2013) e o chestie mai fascinantă pentru ăia din scaune,ca să se mai gândească să renunţe la proiect.

Mai pot,în schimb,cu torţionarul şef de trib.Vişinescu.
Pentru că tre' să moară animalele şi să ne dăm aurul,nu se mai scrie nimic de ăsta.Când eram şi eu aşa pasionată.Am auzit prima dată de temniţele româneşti la Oreste,am zis că ce păcat c-au murit de moarte bună torţionarii tribului.Când am auzit că trăieşte Vişinescu,m-am aprins.Nu,că stai,că să vezi,proces,dovezi,hârţogăraie.Ce aceeaşi moarte prin tortură de-a practicat-o și el?
Nu poţi să zici că ai conştiinţa împăcată,că eşti curat,îngeru' lu dumnezo.Nu poţi să ai jdemii de ani şi apucături de sătănel.Am voie să zic că-i jegos mult?Dacă încalc vreo lege,îmi retrag cuvintele,doar cuvintele.
Şi l-au acuzat de genocid.Abia acum şi numai acuzat.Nts,câte suflete bune.

pampam.

Femininul cu sâni se ţine!

Mi s-a mai pus iar o pată,nu de alta,da' oamenii de vorbesc fără să cunoască,sunt unii din cei de vorbesc prost.

Că Jolie şi-a făcut dublă mastectomie şi că asta nu e dovadă de curaj,de fapt.Că nu asta e soluţia pe care s-o aleagă o femeie normală şi cu creieri sănătoşi.Că nu ăsta e tratamentul care să-ţi aducă siguranţa şi alte de-astea de te lasă să dormi noaptea.Că să-ţi tai sânii te face propriul tău călău fără suflet şi fără milă.
Că,cel mai important,desigur,nu poţi tu ca femeie să-ţi tai bucăţile alea,singurele,de te fac pe tine femeie.
Nimic altceva.Numa' nişte sâni.

Că nu e curaj,e calea uşoară de fugă,e calea prin care să nu stai în picioare să ţii piept bolii.Nici nu ştiu cine mai stă să se gândească dacă asta e o soluţie de curaj sau nu,în afara femeilor de le pasă că nu mai sunt femei dacă-şi taie nişte mărci.Nici nu ştiu cine ar vrea să stea în picioare în faţa bolii ăsteia de te face cum vrea şi cum ai putea să-i ţii piept când rezultatele sunt aproape mereu aproximative.Nu văd unde e fuga.

Că să te informezi înainte.Să te informezi că ce?
Că ai cancer şi că poţi să-l tratezi cu două linguri de miere şi una de lapte,praf eventual,pentru că doamna aia de e ea mare doamnă la tv a găsit leacul minunii?Nu-i ca şi cum cancerul e universal şi are un tratament universal.Mierea de albine se ia dimineaţa pentru gât când nici măcar nu te doare.O fi tratând şi aia celule canceroase,da' oamenii n-au înţeles că astea revin după cum au ele chef,nu după cum vrea mierea.
Că ai cancer şi poţi să-l tratezi cu buruieni,pentru că vreo altă super-femeie a mai găsit ea un leac şi l-a împrăştiat şi la alţii.Bea buruieni şi puneţi-le pe sân,după cum te duce capul.Noaptea tot o să te gândeşti cât cancer ţi-a mai rămas.Asta,sigur,dacă nu ajungi la vreun şaman miraculos care-ţi ia bolile cu mâna şi dacă crezi în astea.
Că există soluţii înainte de tăiere.
Când tu ai peste 60-80 la sută risc de cancer prin moştenire,când cel puţin trei din femeile neamului au avut,au sau nici măcar nu mai sunt,câte soluţii al naibii de bune poţi tu să găseşti şi cât de informată poţi tu să fii?

Nu încurajez nicio mutilare,nicio operaţie,nicio o soluţie extremă şi de ultim moment.Da' nu poţi să condamni femeia pentru că a hotărât ce-a crezut că-i mai sigur,chiar dacă asta înseamnă să-şi scoată sânii.
Se poate ca mierea să fie bună şi buruienile să miroasă frumos,da' n-o să-ţi garanteze niciodată,iar răul se taie de la rădăcină.
Chimioterapia este una din cele mai urâte chestii prin care să treci.Nu ştiu câţi dintre toţi de vorbesc despre astea au ajuns măcar într-un salon unde femeile se recuperează,ca să nu fie un salon unde femeile ajung în stadii în care nu le recunoşti.Pentru că au mâncat miere după cap.

Se întâmplă să mă aştepte o dublă mastectomie.
Cu multele mele şanse de moştenire a bolii,cu femeile neamului care nu mai trăiesc toate şi cu toţi anii umblaţi prin doctori,spitale,aparate stranii,internet,cărţi,nu poţi să-mi zici că nu-s informată şi de aia aleg operaţia.Rahaturile se întâmplă.Ea mă aşteaptă pe mine şi eu o aştept pe ea.Cred că e unul din lucrurile sigure ale viitorului meu la care mă gândesc zâmbind şi pe care îl accept uşor.Pentru că asta mă face mai sigură şi mai bine.Cunosc deja momentele prin care femeile n-ar trebui să treacă,doar pentru că vor ele sâni.Sânii se refac.

Şi dacă mă gândesc că tre' să mergi la control chiar şi după tăiere,ca să-ţi pândeşti boala,iar relaxul nu e total,de unde să fii tu mai bine dacă te ţii de nişte buruieni doar ca să fii femeie cu sâni.
N-am zis că minunile n-au loc.Au,da' nu la toţi,iar cancerul vindecat nu ţine de noroc.

pampam.

Nu mor romanii cand vor mayasii.Nici prostia

SOAD-Hypnotize

 Mi-am promis aseara ca stau la noapte sa astept pe apocalipsa.Sa vina.

 Cum am asteptat o singura data pe Mos Craciunel.Si atat l-am asteptat c-am aflat ca nu-i si noaptea mea era una dusa si trecuta fara visele celea pentru care ma culc.

  Dupa aseara a venit azi-noapte,azi-noapte n-a facut decat sa vina fara visele pentru care ma culc si cu flashback-urile pentru care nu ma culc.Alea de-mi apar cand is nelinistita si nu-mi gasesc loc,alea de zici ca ma tin lipita de zid si ele numa' trag continuu cu flash-uri.Flash-urile is mereu puternice ca-s ale mele si mi le asum.Nelinistita eram pentru ca nu-mi puteam imagina cum ne ia si unde ne duce.Apocalipsa.Si cate cara dupa ea de-i ia atata sa ajunga.Am renuntat sa mai astept,caci noaptea mea era in sine un sfarsit,caci episodu' se repeta,asa c-am cazut lata cat pot eu sa fiu de lata.Aproape deloc.

  Dupa azi-noapte a venit dimineata si eu m-am trezit fix la 7 jumate.

  Mingi de foc,ba.Ploaie cu broaste,ba.Tsunami,ba.Cutremur,ba.Satanel pe cal,ba.Hristos pe apa,ba.

  Apocalipsa,lipsa.

  Curent,da.

  Si zapada asta feerica care nu se mai opreste si nu se mai cara.Asa feerica ca as sta singura s-o scot cu aer cald.Sa ramana doar cate-un petic pentru cand l-apuca doru' pe om.Numa' gheata si frici.Numa' ger.Numa' iarna.Am zis ca celor care si-au dorit,le doresc si eu.

  M-am culcat ca cica-i mai tarziu.

  Mai tarziu era 8 si.Si toti bolboroseau cu spume la gura.Ca nu murim cand vor mayasii.Spiritu' revolutionar si-a facut loc si-a iesit din mine.S-anunte ca toti bolborosesc cu spume la gura numa' de la prostia crescanda din ei,numa' pentru ca-s oleaca disperati dupa rahat pentru spalat creierii,numa' pentru ca-s oameni mari cretini cu o varsta.

  Saracii oameni mayasi n-au facut decat sa zica ca se termina o chestie si-ncepe alta.Ca se schimba o lume cu energie urata intr-una cu energie mai putin urata.Ca se vrea asa.Ca sa fie din rau in mai bine.Ca nu moare omenirea.Si daca ar fi stiut ce provoaca si-ar fi tinut gura,ori n-ar mai fi murit,sa se bucure si ei de pe urma vorbelor.Sa rada de profetiile celor din rasa umana,care-s de-ale lor,da' de fapt nu.Sa rada pana la moarte.

  

  Mai tarziu,acum e 10.

  Am in minte pe cei care-au asteptat si-acum isi plang dezamagirea.Pe cei care s-au pregatit si-a fost irosire de timp.

  Am in minte pe cei pe care schimbarea o sa-i atinga.Ca vor,ca cred.Ca-mi suna mai ok de 2013 fii mai bun pan' la sfarsit!,decat de Craciunel fii mai bun pan' se termina Craciunelu'!

  Am in minte pe cei pe care nu-i doare nici de una,nici de alta.Care n-au nevoie de apocalipsa si pregatiri sa moara,care n-au nevoie de vorbe mayase sa fie mai buni.

Astept apocalipsa anului viitor cu mortii care-o sa invie si judecata care-o sa ma distreze garantat.

pampam.