Pagini

Se afișează postările cu eticheta calatorim. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta calatorim. Afișați toate postările

18 feb. 2018

Am fost în Turda și Turda e ok


E ok pe o scară de la nasol la foarte mișto, adică nici preaprea, nici foartefoarte. Dar uite povestea.

Am fugit repederepede cu un tren de 6 dimineața Iași-Câmpia Turzii, pentru că singura gară din Turda e la Câmpia Turzii, iar Câmpia Turzii nu e tot aia cu Turda. Nu faci mult cu CFR. Vreo 11 ore. În astea 11 ore mănânci 2 feluri de mâncare, vezi vreo 20 de gări, auzi vreo 5 accente, 3 limbi, citești o carte filosofică, o înțelegi și ai timp să meditezi și la viața de apoi și hei, ce repede a trecut timpul. La Cluj am schimbat un tren mediocru cu un tren puțin mai puțin mediocru care venea de la Budapesta și-n care limba majoritară nu era română. Și-apoi în cam o oră ajungi în Câmpia Turzii, unde chiar e urât. E, totuși, o crâșmă cu manele din 2000, un televizor dat pe pro tv, foarte multă băutură de crâșmă și doi băi turcești pentru cei care frecventează crâșmele sau vor, pur și simplu, să facă pipi. Și-apoi în cam jumate de oră ajungi în Turda cu o cursă de autobuz care e 4 lei 50 sau așa dacă cobori în centru. Eu am stat la niște oameni foarte drăguți care aveau casa asta. În super centru, super curat, super fancy, super ieftin, 5 din 5. Și-apoi am ieșit.

Evident că marea atracție pentru care știu oamenii că Turda există e salina de la Turda. Faci vreo 15 minute pe jos din centru până la salină și pentru asta tre să ai o hartă, un GPS sau o putere magică ca să știi drumul, pt că Turda nu are atât de multe indicatoare. Și când ajungi acolo, cineva o să-ți zică că intrarea veche e înfundată și-ai mers degeaba 15 minute. Tre să te întorci și să mai mergi vreo 5 km de deal până la intrarea Durgău. Neapărat cu mașina. E un autobuz care duce acolo sau iei un taxi și dai maxim 15 lei. Și-apoi intri în salină. Foarte mișto. Ca orice altă construcție impresionantă în natură. Impresionant. E 30 de lei biletul întreg, ai un ghid audio dacă vrei să descarci un ghid audio, miroase a bulgări de sare și dacă vrei să le iei alor tăi ceva drăguț, toate lucrurile drăguțe cu sare nu sunt deloc scumpe. E ca atunci când ieși în oraș să te joci biliard, să bei o apă sau să te plimbi cu lebăda pe lac, doar că aici ieși în salină și te joci biliard, bei o apă și te plimbi cu lebăda pe lac. Mna, ca o groapă cu camere din pereți de sare. Mișto.





 





Mai e un muzeu de istorie, pentru că Turda are un castru roman, vezi castrul Potaissa și ruinele lui singuratice care nu interesează pe aproape nimeni și care-a dat atât de mult și divers material istoric, încât s-a putut face un muzeu cu două etaje și-o cameră la subsol. Cred că cel mai bine organizat muzeu obscur de istorie în care am intrat. Are și două schelete descoperite și unul e de prințesă. 
În cazul în care se mai întreabă cineva cum arată o prințesă fără haine de prințesă.
   E în centru și e într-o clădire super drăguță în care mi-ar fi plăcut să stau dacă m-aș fi născut în niște vremuri mai aproape de inima, sufletul și creierul pe care le dețin în aceste vremuri moderne și triste.
Biletul întreg e 6 lei sau așa și n-ai voie să poze sau să calci aproape de schelete.


ăsta nu e de prințesă, doh.
 

Mai sunt niște catedrale mișto, dar pentru că erau închise, am presupus că nimănui nu-i pasă de ele.


uite una dintre ele aici.


Și dacă nu vrei să te îndepărtezi de oraș foarte tare, cam asta ar fi.
Sigur că e atmosfera clasică din partea aia de țară, pe care-o găsești și-n Cluj sau Brașov sau Sibiu sau alte orășele care nu sunt Moldova. Sigur că e arhitectura clasică din partea aia de țară, al doilea cel mai pozat lucru din telefonul meu după cer. Sigur că și ei au reușit să nu distrugă arhitectura din partea aia de țară ca să deschidă un market. Au deschis un market în clădire. Sigur că oamenii au ritmul lor, sigur că sunt foarte amabili și e sigur un loc în care ajungi când vrei foarte multă liniște și atât.
Dacă te simți deja foarte bătrân și ți-e dor de atmosfera discotecilor vip cu mochetă pe jos și muzică techno după 10 seara, e o pizzerie în Turda care te duce fix în zona aia. Dacă te simți foarte acaparat de problemele vieții complicate și vrei să trăiești iluzia unui univers în care grijile nu sunt, e ceva în  Turda care te face să crezi că asta e posibil. Dacă te simți vreodată foarte moldovean, Turda e un loc care să-ți confirme asta

                                                                           


Dar e un loc în care două zile sunt mult.

15 mai 2017

Am fost în Constanța și Constanța e nașpa

Nu ies des din acest centru universitar minunat al țării în care mă aflu, pentru că buget de student și timp puțin de frecat pe drumurile astea lungi pe care le faci dintr-un punct în altul. Nu plec nici măcar până acasă dacă n-am un motiv gen Crăciun sau depresii care nu pot fi tratate decât acasă. Dar de măcar două ori pe an simt o nevoie de om sufocat, așa că-mi pun două haine, o apă și niște sanvișuri într-un ghiozdan și plec împreună cu oameni care se simt la fel de sufocați ca mine. Și-atunci când plec, pentru că se întâmplă atât de rar, îmi doresc să fie într-un loc mișto, cu oameni mișto, cu un pat mișto, cu ceva de văzut mișto. Cer eu sau restul oamenilor de pe lume prea mult? Nu. E Constanța un loc răhăcios? E. Dar hei, poate am nimerit eu într-o zi proastă, într-o zonă proastă (deși zona era un centru), pe lângă niște oameni nașpa. Însă, pentru un oraș care se vrea a fi turistic, 2 lucruri îs importante, oamenii și locurile, iar în Constanța.

Oamenii ori îs dubioși, ori îs neprimitori
Sigur, eu nu sunt un om foarte rău în sinea mea. Și nici foarte pretențios. Mai ales când merg într-un oraș în care mă aștept ca oamenii necunoscuți de-acolo să mă trateze ok. N-aș avea de ce să fiu un om foarte rău. Și nici foarte pretențios. Sigur, m-a crescut mama ca pe o panseluță, dar sunt o panseluță realistă și cu un nivel ok al așteptărilor.
Dar constănțenii au o noțiune diferită pentru ok. Presupun că reacțiile urâte la un accent din Moldova sunt ok, că răspunsurile nesimțite la niște informații pe care le-am cerut sunt ok, că băgarea agresivă în seamă în transportul în comun e ok, că șoferii mașinilor fabuloase (pe care o săracă ca mine nu și le-ar permite vreodată) care nu opresc la zebră sunt ok, că toți dubioșii care fac ca transportul în comun sau plimbarea de seară la care visează turistul să fie nasoale sunt ok, că dac-am vrut să-mi anulez biletul și să plec mai repede, a fost ok ca tipa de la ghișeu să dezvolte o criză cu accent constănțean în toiul serii. Presupun că toate astea sunt ok pentru oamenii din Constanța. Presupun că titulatura asta de oraș mișto la mare le oferă o aură mai diferită decât cea a oamenilor din restul orașelor fără mare. Ceea ce e nasol.

Atracțiile sunt marea
Serios. Adică Constanța are și-un muzeu de istorie fain, și-un pui de moschee, și-o arhitectură veche faină, și ceva cu mozaic roman, și-un cazino, și, în principiu, chestii de-astea vechi, dar mișto, pe care oamenii vor să le vadă într-un oraș înainte să se bage-n mare sau înainte să urce pe munte sau înainte să ajungă să-și monteze cortul în pădure. Sunt sigură că un oraș cu mare n-are doar marea. Înainte să te bagi în mare, în orice oraș turistic ai fi, tre să găsești măcar o hartă la care te duci și te holbezi și te orientezi să vezi ce, unde și cum. Înainte să te bagi în mare, în orice oraș turistic ai fi, tre să găsești măcar un indicator ca la proști, care să-ți zică ce, unde și cum. Înainte să te bagi în mare, în orice oraș turistic ai fi, toate hărțile, toate indicatoarele, toate atracțiile, toate monumentele și neamurile lor la care intrarea presupune și bani, toți câinii care te apucă de picior, toți boschetarii care stau în clădiri fost fabuloase-actual prost întreținute, toate astea ar trebui să fie frumos și bine puse la punct. Pentru că de-aia un oraș turistic e turistic. Și-apoi are și mare.

*eu, ca turist moldovean și neștiutor venit din Iași, unde pietonala centrului e semnalizată, habar n-aveam că nu mergeam pe-un trotuar cu piatră cubică și că mergeam, de fapt, pe stradă. Până când un șofer grozav de grăbit, ca restul șoferilor grozav de grăbiți de-acolo, ar fi putut să-mi ia viața în stil dramatic. Pe piatră cubică, printre clădiri în paragină, într-o vale care măcar avea priveliște spre mare.
*eu, ca turist moldovean care nu înțelege nevoia oamenilor de a adopta un accent ascuțit în vârful limbii, m-am simțit prost, observată fiind din cauza remarcilor mele moldovenești, care remarci nici măcar nu mai sunt cum erau ele moldovenești odată. Să fim serioși. Nu faptul că spunem ce faci în loc de ci faci ne arată statutul extraordinar pe această lume.
*eu, ca turist moldovean, n-am simțit niciodată aroganța ăstora care pierdeau vremea pe stradă, la terasă, acoperindu-mă-n valuri, când veneam în Iași ca turist moldovean. Pentru că există orașe în care aroganța ăstora care stau acolo nu te acoperă în valuri. Constanța nu e unul dintre ele.

Ceea ce mă face să rămân o moldoveancă a dulcelui și înapoiatului Iași.

*bă, și Hotelul Tineretului merită un studiu de caz. Acest loc jegos, împuțit, pătat, mucegăit și profund, dar profund comunist, atât de comunist cum nu s-a mai văzut din comunism, de două stele, care, în mod incredibil, are voie să funcționeze.


17 aug. 2016

Dobrogea, locul ăsta de vacanță


aici e o cetate romană pe care oamenii vin s-o vadă, dar n-o văd.

Am ajuns, în calitate de student umil și supus al Facultății de Istorie, în Dobrogea, respectiv Tulcea, respectiv Slava Rusă, respectiv Cetatea Ibida care, apropo, e foarte mare și probabil foarte frumoasă, dar, pentru un vizitator, e și foarte dezamăgitoare, pentru că bună parte din ea încă e sub pământ. Revenind. N-am ajuns în vacanță, am ajuns în satul ăsta dobrogean și uitat de lume pentru o practică arheologică aka datul la lopată în căutarea istoriilor îngropate, uitate și fabuloase. Pentru cei cu spirit de aventură dezvoltat, care s-au plictisit de confortul aparatelor din sala de sport și sunt în căutarea unor senzații tari și-a unor mușchi bine făcuți, șantierul arheologic e în căutare de și primește cu mare drag oameni noi. Nu vă trebuie decât voință și puterea de a vă trezi zilnic la 6. În rest, datul la lopată și aruncatul târnăcopului în pământ sunt în sângele nostru, nu-i problemă. Mai ales că, după muncă vine și vacanța, vacanță pe care locul ăsta te face s-o numești  mai mult izolare. Dar e bine.

E o liniște din asta profundă și permanentă, pe care o caută artiștii când devin foarte neînțeleși și vor să scrie, să picteze, să facă artă, să revoluționeze, dar nu mai pot. Așa că fug să caute o liniște din asta profundă și permanentă. Sau anxioșii când vor o pauză de la atât de multă lume. Sau, cine știe, vreun păcătos mic care vrea să se reculeagă. Ca o Indie cu vaci sfinte sau așa. Sălbăticia din Dobrogea e locul. Dimineața, când e foarte frig, nu se aud decât păsări. Seara, când e foarte frig, nu se aud decât broaște și greieri. Șerpii îs silențioși și tre să înveți să-i pășești, ca să nu te calce și ei pe tine. Din ce-am văzut eu, se rezumă doar la șoareci. Ziua, când e foarte, foarte cald, nu se aude nimic. Uneori, ultima casă din Slava Rusă punea manele, pentru că manelele erau forța. Dar asta se întâmpla ocazional, pentru că în rest ai fi zis că toate casele alea frumoase și haios colorate sunt de formă.

Deși ai crede că o populație formată din lipoveni e ceva zgomotos și periculos, de care tre să te temi. Dar hei, pentru că tinerii cred că țara asta nu mai e a tinerilor, oamenii îs, în majoritate, bătrâni, super veseli și super primitori, și încearcă numai, ca nou venit ce ești, să te simți minunat. Ca niște borcane cu miere. Iar asta vine din faptul că nu văd des alți oameni. Prima mea interacțiune a început cu *ne pare bine c-ați venit, c-așa mai vedem și noi lumea*. Ceea ce e foarte trist pentru ei și foarte liniștitor pentru turist, pentru că primirea lor, satul lor, gazda lor, mâncarea lor pentru tine.

Și satul e el izolat, dar mâncarea și dulciurile lipovencelor sunt delicioase. Pe principiul lipovencelor, grasă și frumoasă, e o zonă în care se mănâncă bine. Probabil singurul loc unde borșul are 150 de variante și se mănâncă la absolut fiecare masă, dar totul e delicios. De altfel, femeile îs baza muncii, bărbații îs suportul sticlelor de bere. Da, se bea, dar nu spirt pe pâine. Da, e bine să nu te pui cu un sătean amețit care se crede stăpân pe el și pe satul lui, dar percepția asta cu lipovenii înrăiți, cu care am plecat și eu, nu e chiar pe bune.

În rest. Dacă vrei istorie, știu că sunt mai multe cetăți, Histria e chiar superbă, iar la Ibida sunt niște morminte antice descoperite și încă protejate. Dacă vrei religie, știu că sunt câteva mănăstiri. Dacă vrei mare, e ușor să dai repede o fugă la mare. Dacă vrei civilizație, e ușor să iei o mașină și să ieși la civilizație, pentru că fiecare sat are o stație obscură cu un program pe care e ok să-l știi dinainte. Dacă nu vrei civilizație, ai atâția munți, și-atâtea păduri în jur, și-un aer ușor respirabil.
E de preferat să ai o trusă de prim ajutor personală, în caz că ceva, pentru că-s niște sate în care noțiunea de farmacie e destul de neinteresantă pentru oameni. E de preferat să pleci cu bani de rezervă. Și e de preferat să eviți zona, dacă ești o panseluță exagerată, că nu e chiar luxul all inclusive al turcilor. E multă natură și e minunat așa.

                 

18 aug. 2015

Vama Veche din 2015

În 2013 am zis că nu mai merg. A fost și-atunci destul de palpitant într-un sens urât, așa c-am zis mai bine să nu mai. Dar hei, e aproape singurul loc la mare unde mai pot merge și unde cred că e ceva altfel. Foooarte puțin. Așa că din curiozitatea care a omorât pisica, am ajuns din nou în Vamă ca să văd marea și ca să văd ce mai e și ce nu mai e. Eram optimistă, serios. Și-a fost o gură de aer foarte mișto, e clar în top 3, dar nu pentru c-ar fi rămas Vama specială. Pe principiul nimic nu se pierde, totul se transformă, locul ăla se schimbă cu fiecare 3 luni de vară și asta e numai din cauza oamenilor. Tipuri noi, planuri noi, stațiuni noi, peisaje noi.
Și pentru că e 2015 și unii simt nevoia să nu mai trăiască ca-n anii 80.

Uite ce mai e și ce nu.

Marea. Marea e tot acolo, neschimbată, tot caldă, tot curățică (mai curată decât arată la știri), calmantă, relaxantă, în valuri, albastră, minunată, zen, cum o vrei. Și soarele ca să te prăjească. Și puțin de briză cu miros de alge, ca să știi că ești acolo. Focurile pe plajă, scoicile în nisip și puii de meduză în apă.
Și restul e vizibil schimbat.

Plaja aia rebelă, sălbatică, pustie, liberă pe care să dormi dimineața, mai e așa într-o măsură mică. O confuzie te lovește în cap, că te uiți și n-ai unde să-ți pui pătura. Tre să mergi undeva spre capăt, unde se termină băieții care te întreabă dacă vrei un șezlong, și undeva spre capătul opus, la nudiști. Între astea două, e o mare adunătură de nisip formată din alte 50 adunături de nisip mai mici, care se cheamă plaje private și au program, șezlong pe 10 culori, și alte fițoșenii de-astea. Chiar era nevoie de atâtea, ca să nu te mai întorci acasă cu nisip în fund și să te iriți grav. De ce pana mea ai vrea să te întorci cu nisip de la mare sau să stai trântit direct pe jos. Nu mai sunt vremurile alea.
Îs așa de multe, încât nu vezi marea-n față, dar presupun că oamenii nu se mai duc la mare pentru mare și pentru pătură pe nisip sau cort pe timp de noapte. Da, e interzis să-ți pui cortul pe plajele private. Nu sună asta dubios? Campare interzisă în Vamă?

Muzică bună la Expirat și Goblin, dar prinzi câteva ore dimineața, și-apoi abia când vine noaptea. În rest, un bumți bumți oribil de zici că li s-au stricat boxele. De altfel, muzica a evoluat atât de mult, încât niște manele de jale se-aud din mașini parcate pe trotuare, în caz că ți se face dor de vreo manea și-ai auzit prea mult Pink Floyd sau te-a părăsit pisi în Vamă și n-ai pe ce plânge.
Că tot veni vorba, sunt mai multe mașini decât poate să facă față locul ăla, și niște oameni care sunt acolo dintr-o greșeală. Tot felul de pipițe care nu vor să-și strice hainele și se uită  scârbos cum ți-ai stricat tu încă o pereche de teneși. Tot felul de țărănoi cu glume proaste de Mamaia, care uită că sunt într-un loc în care oamenii nu arată pe gustul lor.
E sufocant și plin și te întrebi de unde descoperă atâția dubioși locul ăsta și de ce.
2 jandarmi umblă în fiecare seară să facă ordinea în caz de bătaie între tabere. Haha.

Prețuri mari, mâncare scumpă, berea 10 lei, iaurtul 4 lei, cazare la suprapreț, totul e scump (fără campinguri, campingurile sunt mișto și ieftine). Niște baruri noi cu nume fancy, niște hoteluri urâte, niște pensiuni de fiță, care se vor a fi acolo pentru hipioții cu bani. Hipioții cu bani. Toate pline. Dar măcar acum nu mai poate nimeni să zică că Vama e locul boschetarilor săraci. Că nu mai e și că-ți trebuie bani dacă te duci să stai. Sau oameni care plătesc pentru tine, în cazul meu și-al altora care țin minte prost că Vama e ieftină.

Sunt mai mulți nudiști. Mai puțini chitariști. Mai puțini milogi. Mai puțini agresivi. Mai puțini rebeli din ăștia care nu mai știu de capul lor de la băutură. Mai mulți care n-au venit să se facă praf și cu care poți să povestești. Mai fancy tipele, mai calmi tipii. Mai puțini rockeri. Mai mulți hipsteri. Aceiași oameni ai Vămii care-s acolo din iarnă până-n vară și n-au niciun ban, dar trăiesc din țigările și berea altora și-s fericiți. Majoritatea sociabili, majoritatea mișto, majoritatea mai mulți decât ăia nasoli, încă, și asta-i bine.
Mai puțin din imaginea aia clasică cu locul drogaților și boschetarilor.
Și dacă nu te-apuci să sapi de nebun după ace, n-o să le găsești. Nu mergi pe-o plajă de ace infectate care-ți intră în talpă, cum mergea isus pe apă, să fim serioși.

Nu mai e la fel cum zic ăia din 90, care mergeau în 90 acolo. Nu mai e la fel nici ca acum 2 ani, măcar. Nu mai e atât de mult loc sub soare, nu mai e aceeași muzică, nu mai e siguranța că cineva n-o să se uite urât pentru că ai șalvari și ești ras pe mijloc, oamenii se uită și te analizează, uneori comentează, nu mai e același farmec și se duce din spirit. Dar atmosfera încă nu e în faza de Mamaia. Și dacă ești cu ăia care trebuie și te obișnuiești cu peisajul, e mai bine ca-n alte părți. Vezi vreo discotecă care se dărâmă sub zgomotul muzicii urâte din Costinești.
În rest, astea veșnice. Cazare pentru sex și orice asemănător, tipi care agață prost, cioburi pe lângă baruri, chiștoace, coșurile de gunoi care încă sunt o problemă, cozi la orice, toalete puține, pișu în mare. Dar tot e bine că avem baldachin.


2 Mai, în schimb, e această oază de liniște absolută în care poți să meditezi la nemurire cât vrei. Se-aude doar marea și uneori vreun pescăruș, plajă curată, prea mică ca să fie transformată în ceva fandosit, fiecare cu cortul lui, pace. Cazare ieftină, condiții bune, stațiune de familiști  în care poți să fugi când vrei să-ți citești cartea sau să-ți bei berea zen. Oameni destul de puțini spre nudiști, o grămadă de copii în rest. Dar nudiștii. Nudiștii se comportă ca și cum tu, acest intrus cu haine, le-ai invadat imperiul și-i faci să se simtă prost când treci pe lângă ei. Tu nu te uiți la ei să-i analizezi, dar ei se uită la tine. Așa că mi-am terminat cartea și m-am întors să rezist eroic la zgomot și să-mi fac povești de zis la 60 de ani.

20 iul. 2015

Facultatea îți dă boli mintale

Din motive deloc interesante de înscrieri la facultăți posibil inutile în viață și aducătoare de boli mintale și mai grave decât astea de-acum, am mers 10 ore într-un maxi taxi-căruță în care-am suspinat după CFR. Pentru cei care au un fund fin și sensibil, mâncă somon la fiecare mic dejun, și termenul de maxi taxi-căruță e unul abstract, viața e mereu zen, sper s-aveți funduri fine în continuare. Pentru noi, restul, o mașină cu găuri lipite cu ceva pastă gri, aparatele de aer condiționat acoperite cu bandă adezivă și geamuri perfect închise la alea 40 de grade, e o mașină care ne duce pe drumul spre succes. Aha. În miros de salam cu ceapă, ca să-ți amintești când ești un corporatist pe care nu-l suportă nimeni ahh, mai știi când am plecat și eu de jos în miros de ceapă spre facultate? De-acolo mi se trage, de la moșul ăla care mânca cu bale la gură. Aha.

10 ore. 10 ore la înscrieri. Apoi 10 la confirmări. Apoi 10 la celelalte confirmări. 
Știi ce poți să faci în toate astea 100 de ore de drum? În afara faptului că dai mulți bani? Vorbești singur. Vorbești cu tine, în mintea ta obosită și stresată și anxioasă și obsedată. Uneori, dacă nu mai poți în minte, îț pui așa mâna la gură și te întorci puțin spre geam. N-o să te vadă nimeni.
Oare fac bine ce fac? Oare iau decizia bună? Și dacă nu dau la facultatea AIA? Dacă intuiția mea zice prost? Voi muri de foame? Oricum voi muri de foame, cu sau fără, ce să mai. Și-atunci de ce-mi mai chinui coatele atâția ani? Ce ți-e și cu presiunea asta-n societate. Dar marile genii? Marile genii n-aveau atâtea studii în cap. Uite, de-aia bem și fumăm și nu ne place viața. Și dacă mor acu, pe drum? Nu pot să mor, că-s prea tânără. Ia să mai verific dosarele astea. Să vezi c-am uitat ceva și tre să mă întorc sau să vină cineva tot cu căruța asta până-n mama Moldovei, să vezi că mă trimit acasă. Da' și ce? Oricum toți prietenii mei se plâng de facultate, ar fi un semn că nu e nevoie de ea.
Mai știi când îți ziceau că nu contează la ce dai? Și că ei vor să renunțe? Și c-ar face alte lucruri cu viața lor? A cui îi e vina? A noastră nu. Să scriu o carte?

Și nu poți să citești cele 3 cărți pe care le iei cu tine, pentru că dacă ai rău de mașină și miști puțin capul în jos, sus, dreapta, stânga prin toate gropile prin care treci, pe-acolo pe la Vaslui, ce oraș minunat, vai de capul nostru, bam-îți legi niște pungi de vomă la gură ca să fii scârbos.
Și nu poți să iei aer, că n-ai pe unde.
Apă rece n-avem.
Continui să vorbești. Adormi. Îți cade capul de vreo 5 ori, și te trezești ca să nu-ți rupi gâtul.
Continui să vorbești. Mintea ta e acolo pentru tine. Până o ia rara de tot, dar acum încă mai e acolo pentru tine.

Au trecut 6 zile de la înscrieri, vreo 6 ore jumate de la rezultatele care oricum n-au apărut câte aveam nevoie, un număr infinit de refresh la pagini de facebook și site-uri cu admiteri. Clasic. Dacă nici noi nu mai știm să așteptăm în liniște, atunci cine?
Toate generațiile de nervi plutesc acum leșinați în bălțile lor personale din capul tău. Oare-am intrat? Oare nu? Ce se întâmplă dacă nu? Viața merge mai departe. Normal c-am intrat, dar să vedem unde. Și cum? Plătim taxa, mă urcă cineva și pe mine la buget? Am cămin, am pat, am baie? Încep deja să fiu boschetară și să dorm în cutii de carton pe străzi? Vor veni prietenii mei să-mi aducă mâncare? O să mă descurc într-un oraș nou, într-un sistem nou, într-un mod de viață nou? Oare oamenii ăia care fac listele s-au culcat deja? Știu că au de făcut listele? Ne bagă și pe noi cineva în seamă, morcoviților? Cum o să fie? Sper să fie bine. Sper să nu fiu dezamăgită așa cum zic toți ăia care-au terminat și așa cum mă aștept și eu să fiu. Mai avem speranță? Ne pierdem tinerețea? Sper să nu fie ca în liceu. Se merită? Mă ia inima.

Ia uite, iar vorbești cu tine. Simți puțin cum ești pe câmpii. Ce-ai ajuns.


Peste câteva luni îți faci un masaj la tâmple de 3 ori pe zi. Nervii tăi leșinați nu s-au mai trezit.
O să fie bine.

30 iun. 2015

Am fost în Anglia ca să văd dacă e mai simplu să mori de foame

O să par snoabă pozitivă acum, ca să fiu hateriță în postarea următoare.


E ceva în englezi care te face să ieși din casă cu plăcere și să pierzi vremea. Probabil nu sunt la fel de frumoși fizic ca românii (tipele oricum nu sunt), dar chiar au ceva mișto în ei când zic neața pe stradă, când îți zâmbesc aiurea, când te întreabă femeile de la supermarket dacă ești bine și drăguță, te-ajut cu ceva?, când îți zic taximetriștii c-o să fie în regulă și ziua ta de muncă o să treacă, când vine șeful tău și-ți mai zice o glumă. Pe mine mă obsedează lucrurile astea când ies din casă, și-a fost prima chestie pe care-am observat-o la ei.
Nu te duci la pâine și te gândești că iar e tanti aia care-ți răspunde în scârbă. Nu urci în autobuz cu frică să nu cumva să-l stresezi pe șofer când îi ceri un bilet. Nu te duci să umbli după acte cu panica că iar sunt angajații morcoviți. Nu simți că-s mohorâți și-și numără zilele pe care le mai iau.
Evident, un român o să te pună în temă că să nu-i crezi, că-s niște monstruleți falși, care râd fals și te-ajută fals. Dar asta fac românii în alte țări. Se înjură cu ceilalți români și i-ar bate pe ăia în a căror țară s-au dus, că era acasă prea rău.

Ai zice că da, că asta e datoria lor, că lucrează cu publicul, că clientul nostru-stăpânul nostru și tre să se comporte ok. De acord. Dar oamenii de pe stradă nu lucrează cu niciun public, iar la noi nu se întâmplă asta atât de mult. Știi cum îți zic mulți de la noi că le place ceva la tine sau că-i enervează fața ta? Prin faptul că se holbează. Holbatul e limita.
Sau bine, ai zice că-s așa veseli și drăguți pentru că-și permit să ducă vieți bune și să-și plătească chiria la timp. N-au nimic în spate care-i apasă. Dar nu poți să spui că absolut toată lumea tristă de la noi tre să-și verse oful în capul tău. Că unii din ei nici n-au vieți nasoale, și tot sunt niște săculeți de rahat. Și că unii din ei, oricât de nasoale le-ar fi viețile, nu fac nimic ca să și le schimbe. Poate doar să se plângă.

În ordinea asta de idei, aș fi putut să ies îmbrăcată doar în chiloții lui Superman, că n-ar fi interesat pe nimeni. De fapt, chiar am văzut un tip îmbrăcat în chiloții lui Superman. Era, cel mult, amuzant. Și oamenii i-ar fi făcut, cel mult, poze, dar nici asta. Aș fi putut să merg de mână cu tipe, travestiți, păpuși gonflabile. Aș fi putut să fiu vopsită dubios în cap. Aș fi putut să port pulover în iunie. Să beau o bere în parc. Să stau singură și să desenez rațe. Dar hei, am făcut lucrurile astea și n-a durut pe nimeni în fund. Chiar nu-i interesează ce fac caprele tale.


În rest.
Au autostrăzi, ceea ce e normal. Au bandă doar pentru autobuze. Au muncitori care construiesc fără să le ia ani, ceea ce iar e normal. Au o arhitectură masivă, rece, dar foarte mișto, care, probabil, cade la un cutremur de 10 grade sau așa. Au coșuri de gunoi și coșuri de gunoi pentru răhăței de câine. Știi ce-are fiecare stăpân de câine în buzunar? O pungă pentru răhăței de câine. Au bun simț să oprească la zebră mereu, benzile pentru bicicliști se respectă și găsești rampe pentru oameni cu handicap peste tot.
Au ideea asta că nu e ok pentru femeile însărcinate să muncească de la un anumit număr de luni în sus. Și că nu e ok pentru femei să muncească lucruri de bărbați, când asta le afectează în vreun fel. Nu e peste tot, dar există. Și e ok, pentru că un depozit cu muncă brută nasoală nu e locul în care să fii feministă și să vrei să te bați în cine ridică mai mult.

Au un sistem de sănătate atât de bine pus la punct și pe bani atât de puțini, c-ai crede că e o farsă. Serios, chiar există. Nu știu dacă de-asta, dar moșii aleargă la o vârstă la care presupui c-o să faci pipi în pat, că nu mai poți să mergi. Iar englezoaicele astea care arată toate ca regina, mai au puterea să-și conducă mașinile alea scumpe până la cafeneaua aia scumpă unde iau un mic-dejun scump în grup. Niște regine toate (nici nu e scump, măcar). Dar chiar n-o să le vezi că ocupă autobuzele dimineața, ca s-ajungă în piață să vadă ce mai e pe-acolo.
Și pentru că au sistem de sănătate ok, s-au gândit să facă și-un sistem de ajutoare pentru aproximativ orice. Animale, copii, cupluri care stau în chirie, femei cu cancer, cercetare, oameni fără muncă, veverițele din parc.

Și pentru că sunt o țară ca restul țărilor din lume, totul e mai scump în capitală. Dar asta înseamnă că totul e mai ieftin și decent în părțile care nu sunt capitală. Ieftin înseamnă ma ieftin ca la noi, uneori. Ieftin înseamnă că-ți iei mâncare pe-o săptămână și-ți faci și-un moft, dar nu se cunoaște ca o gaură în buzunar.
Nu e asta amuzant? Că au salarii mult mai mari, dar prețuri (la mâncare, de exemplu) mici? Și că la noi e invers? Sau că un nou născut are un ajutor mai mare decât banii părinților de la muncă? Sau că banii pe care-i muncești acolo în 2-3 zile, înseamnă un salariu minim pe economie pe-o lună aici?

N-au povești și tradiții la fel de multe ca la noi. Nu mâncă exagerat, nu întind mese timp de 3 zile, nu se pregătesc cu o săptămână înainte, nu sunt atât de încântați că sărbătorile vin, și nu e ca și cum ar fi ceva rău. Românii sunt triști din cauza asta. De parcă nu golesc supermarketurile și-acolo, cum fac aici de paște.

pampam.

13 mar. 2015

Dar hei, CFR încă pute

După ce-am numărat vreo 30 de bilete de CFR strânse în câțiva ani și îngălbenite deja ca la anticariat, mi-am dat seama c-aș fi putut cu banii ăia (care înseamnă enorm pentru ce-ți oferă oamenii ăștia în schimb), să-mi cumpăr propriul meu tren. Ce proastă am fost. Probabil aș fi cumpărat unul foarte ieftin, dar n-ar fi întrecut noile trenuri vechi pe care le-au băgat în locul vechilor trenuri noi.
Vechile trenuri noi, adică alea de le-ai văzut prima dată că erau curate, se deschideau ușile fără să faci mușchi la mâini, și-aveau niște dungi albastre pe ele. Normal c-ai crezut că aia e, avem și noi săgeată albastră care merge repede, bine și fără să se rupă la colțuri, așa să ne-ajute zeii. Dar nu, nu erau săgeți albastre. Erau niște trenuri care mergeau la fel ca alea antice, doar că arătau prețios și ideea asta te făcea să crezi că merg cu 2 kilometri mai repede.
Și ce să vezi, mergeu atât de bine și de repede, încât o parte din trenurile alea nu mai sunt, cel puțin pe ruta Galați-București de câteva luni. Pentru că acum câteva luni trenurile alea noi s-au stricat în zăpadă sufocantă, rece și umedă, prea mult pentru niște trenuri noi deja învechite, și-au început să ia foc cu oamenii în ele. Așa că trenurile noi s-au făcut din nou trenuri vechi, vintage, hipsterești, coolish. Reinventare se cheamă.

Compartimente-bifat. Uși la compartimente care nu se închid, și ți-e frig la picioare-bifat. Jeg-bifat. 8 locuri într-un compartiment-bifat. 8 locuri din mușama din aia maro cu sigla CFR pe ea-bifat. Coșuleț de gunoi din tablă-bifat. Și-o oglindă murdară-bifat. Grilajele îngălbenite pentru  genți-bifat. Holul pe care abia pot eu să încap, iar eu sunt un struț fără burtă-bifat. Ești nevoit să dezvolți, înainte de plecare, o întreagă strategie ca-n jocurile pentru deștepți, de-a ajunge la compartiment cu tot cu bagaje, fără să le cari unul câte unul, ca să poți să încapi? Ești nevoit. E posibil să-ți rupi un deget, un călcâi sau talpa întreagă pe cele 3 scări care au fost concepute pentru picioare de iepuri, pisici, urși koala sau furnici? Posibil. Găini și pui de găini în sacoșe? Aham. Senzația că te dai cu fundul de pietroaie? Da, timp de 4 ore. Zgomote de filme horror? Mereu acolo ca să nu poți să dormi.

E trenul copilăriei tale, dacă te-ai născut până-n 2000 sau așa.  Personalul albastru sau roșu în care făceai saună vara și te trăgeau babele de fălcuțe. Dacă n-ar scârțâi, pocni și face sunete de moș cu reumatism la fiecare mișcare, ai putea să te relaxezi și să te transpui în vremea celor 4, 5, 6 ani pe care-i aveai când mergeai la bunică-ta și mâncai Papi cumpărat din Bârlad, acest loc de popas al tuturor personalelor din Moldova. Și sigur, dacă nu te-ai panica că la fiecare frână muriți. Și sigur, dacă nu ți-ar trece prin minte că e 2015, că mergi cu căruța, și că un tren nou e scos și înlocuit cu unul vechi care e mai bun decât ăla nou.

Dar e bine. Ca o mare iubitoare de mers cu trenul ce sunt, nu stau doar pe colțul scaunului fără să m-ating de ceva, și înjurând. Dar am văzut deja răsăritul, mi-am ascultat muzica, am stabilit că am o carte proastă la mine, așa că singurul lucru pe care pot să-l mai fac e să mă plâng despre cum aș fi putut să-mi iau un tren și nu mi-am luat când a fost să fie.


pampam.

21 dec. 2014

Magia Crăciunului din Transferoviar Călători

În sala de așteptare din Gara de Nord, 70 la sută din aerul cald și închis miroase a oameni bătrâni și 30 la sută a porc gătit de Crăciun. 2 femei, una mai babă ca alta, una mai fericită ca alta, una mai gurmandă ca alta, întind pe-un scaun o hârtie soioasă cu carne, caltaboși, cârnați, tobă, un borcan cu muștar, o pungă cu pâine și-o cutie de bere (pe care-o varsă peste muștar), ce bun a fost porcul anul ăsta, a avut de toate, ia și mâncă bine, că pe tren nu mai apuci. Un nene sforăie 2 ore continuu ca și cum ar avea orgasme maxime provocate de somn. La un moment dat scaunul suferă și începe de scârțâie. Nu simte. 2 țărani cu haine murdare și rupte se uită pe-un laptop nou, scos dintr-o sacoșă de rafie, la filme indiene. Tipa cântă și ea melodii de Bollywood. Toată pasiunea ei pentru India se simte în vocea ascuțită de pipiță. Seamănă cu Vitoria Lipan din film, cu tot cu batic. Un grec mutat în România povestește fără diacritice despre cum Grecia e mai frumoasă, în timp ce o botoșăneancă se ceartă la telefon cu cel mai botoșănesc accent. E ca și cum ar zice bancuri. Tot aia.  Gardianul citește un ziar din ăla cu fete de la pagina 5. Băiatul ăsta din Suceava trece pe la fiecare și se laudă cu poze din telefon. E jandarm la o fabrică de legume și e mândru. Toată lumea se duce acasă de Crăciun.

Le mulțumesc mereu fularelor mele că-s mari și pot să râd liniștită în ele.

Cu 3 ore înainte de plecare mă duc să-mi iau bilet la TFC, că TFC-ul chiar e magic și-ți dă biletul la jumate de preț față de CFR, și face și mai puțin în aceleași condiții sau mai bune. Pentru că nu m-am dus cu 3 ani înainte, sau poate 30, stau 4 ore în picioare la clasa a2a, fără locuri, pe holurile trenului sau cu fundu'-n prafu' de pe scări sau cu fundu'-n geanta cu caserole care, slavă zeilor, îs goale, că de-aia le și duci acasă sau cu fundu'-n gențile cu caserolele altora, dar neapărat cu fundu' înghesuit în alte funduri. Pentru că da, se dau bilete fără locuri până la refuz. Poa să se răstoarne trenul, Crăciunul e magie si biletele vor să se vândă singure. Dac-aș fi avut mai mult păr în cap să-mi țină de cald, m-aș fi urcat chiar pe tren.
În caz că ți-ai uitat mâncarea, apa, țigările, nu ți-ai găsit vreun prietenaș, o prietenașă, n-ai apucat să-i zici ăluia din cartier că-l plăceai prin 2008, nu te-a cerut nimeni în căsătorie, acum e timpul. Oricum cunoști toată populația din tren și nici nu știi de unde sare un pic din magia Crăciunului pe holurile cu iz comunist și lumini care pâlpâie la 2 secunde. Dacă merge un pic mai încet, îl prinzi și pe moș crăciun să vă felicite.

Le mulțumesc colegilor mei de hol, 10 la număr, c-au fost mișto.

La casele de bilete jumate îs închise și la jumate ți se pare că se dau gogoși trecute prin ciocolată, zahăr pudră și cocos. Cozile-s atât de lungi tocmai pentru că gogoșile-s calde. Fiecare pufăie pe tonuri diferite tocmai pentru că nu-s toate la fel de calde și cu la fel de multă ciocolată. Doamnele de la case sunt niște bucătărese drăguțe care nu vorbesc urât niciodată și nu-ți aruncă gogoșicile peste față,  nuu, au mereu grijă să fie niște doamne cu adevărat, nu niște morcovite, daa. Mai mare dragul.
Pe peronul București-Galați e coadă la urcat valize și funduri în tren. Fiecare are o înjurătură proprie de-o repetă obsesiv. Cu cât ești mai slab, cu atât mai bine. Acum e momentul ăla în care te lauzi cu asta.
În tren e coadă la cine știe mai bine să-și așeze alea 10 bagaje plus pe el. În funcție de hol și de oamenii cu care nimerești, vei avea 4 ore, 6 sau 12 ore mai mult sau mai puțin fericite.
Câte 5-7 oameni stau la coadă să fumeze câte-un fum la fiecare stație de-un minut, maxim 2. Pe la jumatea drumului, niște bărboși forțoși, masculini și intrați în sevraj țin ușile cu mâna stângă și fumează cu aia dreaptă. Din mers. Începe să sune alarma. E o muzică chiar relaxantă. Ca un baros pe creier. Încercați.
Niște foști colegi de liceu dau un spectacol cu colinde la instrumente în vagon. E coadă la ei.
Gara din Galați. E coadă la coborâre.


Am ajuns acasă tocmai fresh pentru Crăciun. Cel mai fresh.
Mulțumesc mie că m-am dus cu doar 3 ore înainte, aha.

pampam.

26 nov. 2014

București, decât o capitală

(știi că ești în bucurești când nu există doar. există decât decât)

Ai 2 variante când te muți în București. Să-ți placă atât de mult încât să vrei să rămâi. Sau să-ți placă atât de puțin încât să vrei să pleci. Și ai 2 factori importanți de care depinde asta. Zona și oamenii din zonă. În rest, ține de tine dacă te adaptezi sau dacă nu.

De exemplu.

Centru vechi istoric. Mai ales istoric.
Ține de tine dacă o să te obișnuiești cu faptu' că centru vechi istoric nu e mereu nici vechi, nici istoric. Că uneori găsești mai multă istorie la metrou. Că uneori e doar un centru în care terasele se îngrămădesc una-n alta, se bat în meniuri ș ocupă 3 sferturi din pavaj vara, muzica e din aia comercială și dac-o iei de la un capăt la altu' simți că intri într-un vârtej cu oameni mulți care vorbesc mult și se uită la tine mult. Că trebuie să aștepți să se termine sezonul ca să poți să vezi un centru vechi istoric pe bune, în care ai cum să respire(trecând peste toate maghernițele termopanizate și fandosite), pe baba aia cu antichități, pe ăia care cântă, pe clădirile alea mișto, pe detaliile de la clădirile mișto, pe magazinele alea care arată ca pe vremea bunică-tii, pe Lipscani sau ce mai vrei tu să vezi sau să auzi în centru vechi, fără terase, muzică comercială și foarte mulți oameni pe metru pătrat.
(în rest, da, e un oraș al barurilor multe, diverse și-n mare parte mișto și pentru ăla care vrea 3 mici la preț de 2, și pentru ăla hipster care vrea vibe-uri, vama veche aproape sau să-și arate pălăria nouă, și pentru corporatist, și pentru oricine)

Traficul vieții.
Ține de tine dacă o să înțelegi vreodată traficul din capitală, de preferat înainte să mori călcat. Țăranul de oraș sau șoferul de București care și-a luat cumva carnetul, nimeni nu e sigur cum, unii bănuiesc, are o singură regulă pe care-o respectă în trafic și aia e că nu există reguli de respectat în trafic. E mai haos decât haosul în sine. În cazul în care te mai miră ceva în traficuldin București, asta înseamnă că n-ai stat destul aici. Si-n cazul în care nici pe minunatul organ al legii nu-l mai miră nimic, atunci e grav.
Poți să te adaptezi la faptul că era să fii călcat pe verde de 2 ori în aceeași zi, cu poliția lângă tine, în timp ce un șofer ieșea la bătaie spre polițist sau nu. E fix problema ta. Nu e nici a țăranului care nu oprește la roșu pentru el și verde pentru tine, nici a polițiștilor care, în timpul unui accident, intră până la mega image să-și cumpere niște țgări, ci fix a ta că ești un prost din provincie care vrea să treacă pe verde, că așa era acasă la el.
Partea bună a traficului de sus? Nu există. Partea bună a traficului? Metroul de jos. Cu cât stai mai mult jos, cu atât ai șanse mai multe la viață. În cazul în care trebuie totuși să treci la semafor, asigură-te de 10 ori. Până te doare gâtu de-atâta dreapta-stânga. Uneori merge și cu priviri de scârbă spre șoferi, dar alteori e mai bine să nu riști. Țăranul de oraș e dispus să se dea jos din mașină chir și-n timpul mersului doar ca să-ți arate el cine e și ce poate.

Taxi-urile.
Ține de tine dacă ți se pare în regulă să le lași bacșiș taximetriștilor. De fapt, nu. Ține de tine dacă respecți regula asta sau nu, pentru că da, cumva a ajuns o regulă. Chiar și-atunci când te-ai urcat într-o firmă proastă, care-ți ia dublu  decât face. Minim 1 leu, maxim cât se poate. Și dacă nu lași, așteaptă-te la priviri urâte, înjurături misogine și degete din mijloc. Până ajungeți în faza asta, e de preferat să ai mereu un caiet la tine. O să scrii poveștile de viață alea taximetriștilor, glumele, sfaturile, bancurile, înjurăturile pentru Ponta și alte de-astea. Pentru că taximetriștii sunt la fel de sociabili ca-n restul orașelor. Doar că aici distanțele pe care-i suporți îs mai mari.
Bine, câteodată nu ține de tine dacă lași sau nu, pentru că poate ajungi undeva la mama dracu și n-ar fi înțelept să te cerți cu taximetristul pe 5 lei dacă nu vrei să pățești altele în camp și să-ți strice un taximetrist fanteziile tale cu câmpuri.

Bucureștenii.
Ține de tine dacă o să te înțelegi vreodată cu bucureștenii infatuați, de preferat înainte să mori cu nervii, disperații ăia care cred că Bucureștiul e cel mai mișto oraș din țară, țara depinde de el și nu mai e nimic la fel, iar ei sunt cei mai mișto oameni pentru că-s bucureșteni care stau în București.
După 4 luni, sunt omul norocos pentru care 70 la sută din oamenii peste care-am dat au fost mișto, drăguți sau buni la suflet, frumoși, deschiși și pozitivi. Dar 30 la sută ăla de aroganți proști de capitală, face cât restul aroganților proști din restul orașelor mari. Proști care nu se cred proști, evident. De la Galațiul e la țară, nu? la moldovenii-s niște oameni ratați și leneși care beau și fac sex pe sarmale pentru că-s moldoveni, un fel de evrei din 2014, le-am auzit pe toate.
Și probabil că te-aștepți de la un bucureștean prost crescut care se sufocă în propriile aere să-ți facă de-astea. Mai grav e că poți să te-aștepți și de la unu care vine de unde vii și tu. Și-atunci nu știi ce e mai aiurea. Că Bucureștiul are puterea să schimbe oamenii așa urât sau că oamenii-s la un nivel atât de jos încât îi schimbă un oraș la modul ăsta.

Accentul, provincia, etichetele superficiale de tot felul și alte glume (proaste) de-ale bucureștenilor.
Ține de tine dacă le dai palme în gând, în realitate sau deloc.

Nirvane ale Bucureștiului și alte lucruri mișto.
O haină de hipioți dintr-un magazin hipiot cu firma la vedere pornește de la aproximativ 100 de lei în sus. Un hipiot n-ar avea niciodată bani sau dorință de așa ceva. Și oricum, aceeași haină e câțiva lei la un sh. Și astea sunt mult mai multe.
O carte bună de un autor bun și cu copertă mișto din Cărturești sau Humanitas pornește de la aproximatv 20 de lei în sus. Aceeași carte e câțiva lei la anticariat. Și astea-s tot mult mai multe, miros mai bine și nu te înghesuie nimeni la raftul de cărți.
Mâncarea de supermarket te face să crezi că banii te urăsc și au ceva cu tine, așa că fug ca de drac din portofelul tău. Aceeași mâncare la țărani face un total cât jumate din ăla de la supermarket. Ăștia nu crecă-s mai mulți, dar piața e cât un sfert de oraș mic și măcar merită să mergi o stradă-n plus pentru ei.
Absolut orice nimic mai mare sau mai mic(de la jucării antice la reviste vintage la piese de mobilier la aparate foto la haine la scule) din magazinele mari, scumpe și cu etichetă îl găsești la talcioc la prețuri la care nici nu se compară. Plus că, dacă ai impresia că te-ai născut acum 100 de ani, atunci sigur talciocul e o amintire din aia de când erai plod și plecai în weekend dimineața să te uiți la piese de mașini și rățuște cu cheie în apă.

Herăstrăul dimineața, Cișmigiul vara, Gara de Nord oricând, poveștile din Gara de Nord, arhitectura veche cu spirit comunist, colțurile alea în care n-au ajuns multinaționalele, străduțele obscure și alea cu pub-uri construite pe locuri cu povești, imaginația ăstora care le fac, atmosfera din ele, Muzeul Țăranului, și Muzeul Satului, târgurile, controlorii care cred că te sperie cu poliția și-apoi renunță plus restul locurilor din spatele bulevardelor principale.

pampam.

14 oct. 2014

Am fost în Iaşi. M-am blocat în Buzău. Şi-am transpirat la Parascheva

Sâmbătă dimineaţa eram în tren spre Iaşi. Eu şi babele, copiii, mamele şi soţii lor de la Parascheva.
Sâmbătă după-amiaza eu urcam dealul spre gura mea de relaxare, fără bani în buzunar. Babele, copiii, mamele şi soţii de la Parascheva urcau dealul spre dumnezo, cu bani de cadouri pentru moaşte. Eu m-am dus să stau ca să mă odihnesc. Babele, citez, s-au dus să stea ca să se chinuie și să li se ierte păcatele. Copiii nu știau ce fac. Și soții s-au molipsit de la mame. Sau invers.
Am transpirat și obosit la Parascheva numai cât eram prin trecere. Gândul că e normal ca o religie să te facă să stai în picioare zile și nopți până ești leșinată și rezemată de ziduri la propriu e chiar unul de ignorat. Nici nu bate la ochi a ceva anormal. Credința e chiar mai importantă. Credința cere sacrificii.  Credința de genul ăsta. Dacă e s-o iei așa, nici nu tre să te mai mire că lângă icoane erau expuse spre vânzare și pungile cu semințe. Că oamenii înțeleg prin credință chin. Că unii înțeleg doar mâncare caldă. Că totul e o bișniță.
Duminică noaptea, când nici scaunele din trenuri n-ar mai fi suportat vreo poveste despre minuni sfinte, am început să cred că o oră jumate în tren în câmp e o pedeapsă de la mitropolie pentru cât m-am uitat chiorâș.


Ce poţi să vezi în Iaşi.
Istorie, contrast și-un spirit moldovenesc și vechi, care se păstrează, amestecat cu ceva spirit modern, care se cerea, la modul om fi noi capitală culturală, istorică, ce mai vreți, da' să și arătăm ca una în limitele bunului simț, și asta se vede, pentru că nu te duci în Iași și vezi capitala culturală termopanizată, te duci în Iași și vezi capitala culturală care arată ca o capitală culturală, dar aranjată decent.

Dacă vreodată vrei să vorbești foarte mult cu cineva și n-ai cu cine, mergi în Iași. Din câțiva în câțiva pași o să dai de Ștefan cel Mare călare, de Carol, Ferdinand, tipi din ăștia frumoși și viteji cu nume care nu se mai terminau, de le visai noaptea când era să te-asculte la istorie și te trezeai panicat. Acu o să te asculte ei. Probabil că încă nu ții minte ce-a făcut fiecare și-n care an, dar poate pentru că-i vezi atât de des, asta o să te facă să vrei să citești despre. Să mergi în Iași e unul din pașii tăi spre cum să fii mai cult. Sau puțin cult. Pentru că Iașiul îți inspiră asta când nu ești beat, fumat, mahmur, adormit, boschetar, etc.

Dacă vreodată vrei să te rogi la biserică și e prea plină biserica, mergi în Iași. Biserici, ciuperci după ploaie, tot aia. Multe, mici, mari, dese, vechi, reabilitate, cu turnuri sau fără, cu aur sau fără, rotunde, pătrate, sunt acolo, măcar una din ele tre să fie goală.
Mitropolia Moldovei e una din cele mai impunătoare clădiri pe care le-am văzut față-n față. Arată bine pentru o clădire și rău pentru o biserică. Eu știam că Iisus le vorbea oamenilor și-n câmp, ideea era de ce și ce le vorbea. Nu era nevoie să fie așa. Nu era nevoie să-ți lungești gâtul ca s-o poți cuprinde pe toată într-o privire. Nu era nevoie să facă și religia să pară impunătoare. Nu era nevoie să mai lucreze la ea și s-o mai aranjeze oleacă ca să nu pară veche, distrusă sau săracă. Slujba și Parascheva ar fi fost tot acolo.
Mănăstirea Trei Ierarhi e, în schimb, una din cele mai frumoase clădiri pe care le-am văzut. Nu mișto, ci frumoasă, nu evidentă, ci normală, nu cu foiță de aur, ci cu sculptură veche. Nu era nimeni acolo.

Dacă vreodată vrei să mergi într-un centru vechi care nu e centru vechi doar cu numele, mergi în Iași. O să ai loc să mergi pe jos ca oamenii, liniște, atmosferă și imagine de centru vechi. N-o să iasă chelneri să te tragă de mână, n-o să auzi muzică proastă și tare din toate părțile, n-o să te deranjeze aglomerația aia sufocantă și n-o să te bați în fițe, bănet și gusturi de oameni modești sau infatuați.
Dacă vreodată ești în Iași și vrei să-ți începi zilele bine, mergi în Piața Unirii, ia o pâine pentru porumbeii ăia mulți și coboară spre Iarbă. Iarbă (care nu se cheamă cu adevărat iarbă, cred) mi se pare cea mai insprată idee din Iași. Un fel de pat uriaș, doar că dn iarbă, brazi și apă.
Dacă la Iarbă sunt prea mulți hipsteri falși, mergi în Copou. Oricare din ele 2 parcuri Copou, oricum amandouă arată ca niște mici păduri amenajate pentru oameni care caută mici păduri, umbră, miros de tei și castane.

Atâta că e un oraș în deal și-o să-ți iasă sufletul. Dar o să-ți iasă sufletul și pe alte căi mai puțin mișto, de-aia mai bine te trezești într-o dimineață, te urci în tren și te duci să miroși o carte veche, să dai o tură de Copou sau să vezi câte bucle avea Ștefan în bătaia vântului pe cal. În Iași.

pampam.

2 aug. 2014

Bine, pa

În fiecare an vine perioada asta în care m-apucă grav doru' meu de ducă veșnic, nici nu contează unde, ideea e să plec. Contează mai mult cu cine, dar pentru că am prieteni ocupați și următorul meu tip va fi în secolul următor, plec singură să mă unesc cu universu' și să mă refac, exact cum zisă aia de la horoscop dimineață.

Nu mai bani de mare, evident, lasă tu, c-ajungi la iarnă, mereu ai vrut asta, acu și-așa îs prea mulți și n-ai loc să te miști.
Nu mai am bani nici de Meledic, de 3 ori am trecut prin Buzău într-o săptămână și n-am ajuns pe-acolo, da' lasă tu, treci în primăvară.
Când n-ai cu ce, trăiești din de-astea automotivaționale.
Așa că-mi pun iar bocancii, chiloții și cărțile-n rucsac și plec la pădure la bunică-mea unde încă nu există semnal, slavă zeilor, și unde încă mă plâng prietenilor mei cu purici, câinii, mâțele și motanii (mâțele și motanii nu-s tot aia, mi se pare că mâțele-s mai fițoase și se lasă mai greu, fix ca la oameni).

Ne citim.

pampam.

11 apr. 2014

Am fost în București

Ideea oficială-târg de facultăți.
Ideea neoficială-gură de aer, plimbă-te cu trenu', schimbă peisaju', fă o aventură de-aia spontană de-o vrei veșnic, cu oameni de nu-i cunoști deloc.

Ca informație, există un regio până la București și e 15 lei pentru studenți și elevi, 30 pentru oameni mari. Are căldură pe la 7 dimineața și merge mai greuț decât interu', că de aia e mai ieftin. Da' merge.
Ca alte informații, taxiurile din București sunt ieftine, taximetriștii, cel puțin ăia autorizați, nu-s de căcat deloc, plus că unu' din ei dansa pe blues la semafor, bucureștenii știu să-ți zâmbească și cald, să-ți vorbească și deschis și să te-ajute chiar dacă ești moldovean bețiv, prost și pe interes. Presupun că nu-s toți încuiați la minte. E aglomerat, e haos, e pestriț, îți atrage atenția, anormalul nu e foarte anormal, sunt gropi, sunt mașini multe, sunt cozi lungi, atât de multe semafoare, sunt oameni frumoși (oameni așa frumoși am mai văzut doar în Vamă. am salivat grav), sunt clădiri vechi mișto, viață scumpă, viață ieftină, aceeași viață, e soare, e ploaie, e vânt.

E o atmosferă de-aia de lucruri care se bat cap în cap, da' care se amestecă. Oameni care intră în mall ca să cumpere și oameni care se uită, sticla de apă care e 2 lei la supermarket și 8 lei la cinema, clădiri vechi lângă noi, taxiuri pline lângă autobuze aproape goale, simpatici lângă urâcioși, lungu' nasului lângă țărani ajunși, blugi de la Levi's lângă cerșetori.

Am stat o oră și ceva în Cărturești, în spațiul cu fotolii, ceai și pentru citit, cu un album întreg despre Frida Kahlo, da, aia cu o sprânceană și da, aia care a făcut mai multe decât să aibă o sprânceanã. Lângă mine erau 3 domni care-și discutau și plănuiau viețile de 35-40 de ani, niște ingineri cu probleme existențiale de genu' ăsta și-a luat o iubită pe care-o crește și care nu gătește, ăsta a fost refuzat pe bază de nație, că nu-i arab și eu zic să fugim la mare de 1 mai și să dansăm pe plajă cu fete. Totu' se învârte în juru' femeilor, vreau să am o stare la fel de mișto la 40 și am rămas cu bă, dacă poți și te ține, mai bine să mori în plăcere decât să mori pe perfuzii.
Mergeți în orice Cărturești găsiți. Pentru cărți, fotolii, ceai și oameni.

Am mai stat vreo 2 ore cu tot cu reclame, ca să văd Adio, dar mai stai puțin sau Long way down sau filmu' ăla foarte nou despre care zic unii că e pueril și fără efect și șters. Și filmu' e un pic pueril și șters, da' e genu' de film care nu-i profund de la un capăt la altu', pentru că-i profund cam de vreo 3-4 faze scurte. E cu oameni care se salvează între ei, pe ei și nu e de mers la cinema neapărat, dar e de mers la cinema în general.

M-am dus cu o facultate în cap și m-am întors cu 3 și 5 broșuri pe care caut chestii nașpa, ca să rămân la 2, minunat. Am mai puțină ordine în cap și mai mulți oameni buni și frumoși.
M-am dus cu gându' că abia aștept să plec de-acasă, dar pe la 11 jumate noaptea, când mergeam prin ploaie, prin vânt și cu cerceii la pământ, mi-am dat seama că vreau doar să schimb orașul, oamenii și aeru', da' că nu vreau deloc să plec de-acasă, că sunt puiul care vrea patu' lui, mâncă în patu' lui, trăiește în patu' lui, patu' lui de-acasă și viața lui din cameră.
M-am dus, de amoru' istoriei artei, la Universitate Arte, unde-am dat peste o specie ciudată a omenirii, singurul exemplar în toată viața mea. Secretara ciudat de amabilă și drăguță. I-aș face program de vizite.

Nu sunt fascinată de București, nu sunt fascinată de ideea de facultate, nu sunt fascinată de ideea de pui care pleacă din patu' lui, da' crecă tre s-o iau de undeva.

pampam.

17 aug. 2013

Din Şişcani

M-am întors.Şi-aşa aş mai fi stat.

Dacă ai o maşină,ţii drumu' drept prin Bârlad până la Crasna,la intersecţie faci dreapta spre Creţeşti şi cobori în Şişcani.

Dacă n-ai o maşină,iei un maxi din autogară la 6 dimineaţa,chiar dacă pe tabelă scrie 7 fix,iar tu stai şi-ţi dai seama că-i posibil să fi ştiut bine de 6 şi-atunci când pleacă maxi să te urci.Maxi te lasă în Crasna,la poliţie.La câţiva paşi de poliţie există nişte pietre pe care să-ţi aşezi fundu' şi de pe care,în timp ce admiri drumu' european fin de să nu crezi şi iarba de pe dealuri,faci şi-un semn de ia-mă nene!După ce-apare un samaritean,te ia şi te duce pân' la intersecţia din Crasna.De-acolo mergi vreo 50 de paşi la dreapta şi-ajungi la al doilea ia-mă nene!,unde atât de mult i-a deranjat piatra de stat pe ea,încât au scos-o.Nu-ţi mai aşezi fundu',te uiţi să vezi cum şi macii au dispărut,singurii maci ai tăi,mai mâncă un măr dintr-o ogradă,mai fă un semn de ia-mă nene!După ce apare un samaritean,te ia şi te duce prin pădure de ţi se înfundă urechile,te ia şi te coboară pe vale şi pe curbe strânse,un pui de pui de Transfăgărăşan.La Savel.Când termini Savelu',o să vezi Bun venit în Şişcani.Comuna Hoceni.Judeţ Vaslui.
Ai ajuns la bunică-ta.Adică bunică-mea.Cobori la pod şi-o iei pe drum de pietre şi nisip.

Dimineaţa bei cafe cu zahar cu lapte.Pâinea e la alegere.
După cafe,mânci saliam cu ciapă sau măligă cu cartofi sau brânză sau fasole sau carne.
După măligă,dormi.
După dormi,te trezeşti şi te urci la deal prin păpuşoi şi vie.După ce urci,ajungi acolo unde se cheamă imaş.Pe imaş există o cabană cu turişti şi-apoi e numa deal,pădure şi iaz cât vezi cu ochii şi cât nu.Pe deal ai fructe ciudate,găuri de vulpi şi şoareci,în iaz ai broaşte,în pădure ai multe feluri de ciuperci colorate sau albe,căprioare,mistreţi şi umbră.Şi astea-s doar pe o jumate de sat,că pe cealaltă dai de celelalte.

Răcoarea,răcoare.Aerul,aer.Răsăritul,răsărit şi luna,lună,natura,natura,calmul,calm.
Oamenii sunt ţărani care-ţi zâmbesc drăguţ şi te răsfaţă.Au nişte glume ciudate şi din cuvinte am înţeles cam 60 la sută.Mâncarea-i atât de bună la soba aia care aproape c-o să cadă.

Am avut linişte,timp şi spaţiu ca să-mi pun ordine în socoteli şi gânduri şi fapte,ca să strâng vorbe,ca să învăț de la ăi mai mari,ca să-mi dau seama ce şi cum tre' să fac şi ce să nu mai fac,ca să am ciorne multe,ca să am vacanţă.Pentru că da,şi unii dintre noi,cei care freacă băncile cu coatele şi încă mai cresc pe banii părinţilor,au nevoie de vacanţe.
După ce m-am pus la punct,mi-am călcat destul pe mod de-a mânca şi de-a bea,am fost măritată de 2 ori în teoriile oamenilor,mi-am făcut poftele cu roşii care au gust,lapte proaspăt,plăcinte de-a lu bunică-mea şi alte de-ale gurii,mi-am găsit cazări în oraşe pentru vremurile care vin şi după ce m-am revăzut cu marea mea aşa-zisă iubire de copilă,am zis c-ar fi bine să mă şi întorc.

Şi-aşa dor mi-era şi de voi.Vai,vai.
pampam.

4 aug. 2013

Din Vamă

Înainte s-o iau din loc,trec să vă las păreri despre Vama.

Pe scurt,există 3 concluzii.
Vama e raiul bărboşilor,al oamenilor liberi şi-a liniştii de dimineaţă.
Deşi nu sunt sigură că mai merg,am promis să n-o mai fac fără mai mult decât prieten,pentru că Vama are farmecul ei pentru unii dintre cei singuri,iar eu nu fac parte dintre ei;haine groase,pentru că la mare e frig şi vara;fără cazare,pentru că starea mea a depins de astea foarte mult.
Ai 3 lucruri pe care poţi să le faci în Vamă:stai pe plajă,stai în baruri,cumperi chestii.

Pe lung,există mai multe.
Locu' e mişto,doar că e suprapopulat.Cine a zis că,dacă vrei să vezi toată populaţia la mare,atunci te duci în august,a zis-o bine.Există oameni care nu par a avea legături cu ce se întâmplă acolo.Există maşini scumpe care seara,când te calci în picioare cu toţi,nu fac decât să-şi primească de zei şi de neamuri.Singura maşină care pare să fie primită e ambulanţa,iar pe zâmbetul lu' tanti de lângă volan se putea citi cât de obişnuită e cu ce se întâmplă acolo.Există un singur duş unde poţi să nimereşti la coadă.Bine,ăsta e duşul oficial,pentru că,nu-i aşa,mârlănia de-a te uşura în mare rămâne vie.Pe la 2,3 dimineața,un rând de feciori erau aliniaţi ca la zidul de împuşcare.Răsăritul e portocaliu,e la 6 şi e mai viu ca în poze.Mai tare mi se pare că toată populaţia de-a băut la bar noaptea,mai are puterea să ajungă pe plajă.

Marea e albastră şi spumoasă,nisipu' e fin şi deschis,berea e rece.
Mâncarea şi băutura sunt scumpe.
Încă nu ştiu pe ce mi-am dat banii şi încă mă dor toate,dar o să cred că au meritat pentru melodiile de la Viţa,vocea şi mişcările din bazin de le-a avut Minculescu,momentele în care toată lumea de pe plajă se ridica şi cânta lume,lume,soro lume şi două secunde în care cu ură se simţea cu ură.
Combinaţii la tot pasu'.
Noaptea e al dracu' de frig şi aştept ziua în care o să râd despre cum am tremurat în prima noapte şi m-am rugat să iasă soarele din minut în minut,despre cum am tremurat şi în a doua când am renunţat pe la 2 dimineaţa să mai căutăm cazare pe toate străduţele şi-am dormit pe-o bancă din faţa unui bar,tot tremurând.
Ziua e loc mort,seara arată şi se simte ca Vama.
Am prins o ploaie de stele.

Oamenii-s frumoşi interior şi exterior,drăguţi,prietenoşi,fericiţi,darnici,beţivi,drogaţi,leşinaţi,nebuni,băgăreţi în seamă la modu' frumos sau urât,normali.
Am plecat de-aici fără prejudecăţi şi în ideea că cei de-acolo vin la fel şi fără comentarii.M-am înşelat,nu generalizez,da' mi se pare că ăştia nu erau chiar din generaţiile bune ale Vămii.

Principal e că nu mergi,dacă n-ai treabă,că în Vamă avem voie orice.

P.S. N-am apucat să-mi beau berea din bar 13,nici să văd Casino-ul,da' rămân pe data viitoare în Constanţa.

pampam.

29 iun. 2013

Şi ceru-mi spune...2

 Les Elephants Bizarres-Nu mă opri
Se numără zilele de astăzi până pe 30 iulie.
Că ne-aşteaptă marea.Mult.
Nici nu-i de mirare că mi-am curăţat deja tenişii şi mi-am spălat hainele de ştiu că mi le pun în rucsac să mi le murdărească nisipu' şi apa.Mai avem nevoie doar de bilete şi apă rece pe tren.
Nici nu-i de mirare că plănuiam să plecăm încă din iarnă când ne îngheţau coastele,dacă stai să te gândeşti că plec dintr-o casă îmbâcsită de rahaturi şi cuvinte care nu ne fac cinste şi care n-o să ne iasă pe gură,că plec dintr-un oraş aglomerat de bârfele fiecărui colţ,drum şi grup,de toate privirile şi atitudinile pe care dai mai puţin de doi lei,de toate fake-urile şi imitaţiile proaste,de toate etichetele astea şi altele şi de toate dimineţile și zilele  noastre care încă îmi dau dureri de cap şi ochi închişi.
Că plec oriunde altundeva,departe de aici,pentru că gura de aer curat n-o să se ia niciodată din locul cu aer din care tu vrei să pleci şi pe care nu vrei să-l mai respiri.

Se numără zilele de astăzi până pe 30 iulie.
Să ne montăm cortu',să ne trezim cu soarele,să ne zgâriem vocile,să ne fumăm ţigările,să ne bem berea,să ne consumăm şi să ne urcăm pe pereţii Vămii de fericire,şi-apoi să ne culcăm dimineaţă.
CFR o să fie prietenul nostru veşnic,domnu' controlor o să ne iubească pentru că i s-a mai plătit o zi de salar mizer şi noi o să coborâm să ne punem un an întreg în câteva zile.

În speranţa că mi se goleşte mintea,că n-o să dau de tine,tine şi de alţii vechi,că mai sunt locuri,şi-n speranţa că n-o să mă înec,se numără zilele până pe 30 iulie şi până se scrie povestea verii de-acum.
Să ne batem cu nisip.

pampam.