Pagini

10 ian. 2016

Sesiunea. Tehnici de supraviețuire

Iată-ne ajunși în această fază deloc frumoasă din facultate. Cât timp oamenii se ocupă cu problemele reale ale lumii, gen pacea mondială și tratarea cancerului, viața unui student se concentrează pe o singură, mare și ca un ghimpe în fund problemă. Sesiunea. Bine, și timpul care nu e, și muzica tare și foarte urâtă din cămin, și faptul că e zăpadă multă și e greu să-ți iei zacusca de-acasă, și toate lucrurile pe care ai vrea să le faci în loc să înveți, și și și. Dar, în principal, sesiunea. Și vai, ce invenție proastă, ce idee tâmpită să bagi materie de trei luni și-un pic într-un examen de o oră sau două, toate examenele în două săptămâni, materia împărțită și dată mai pe fugă, aproape absolut deloc timp să-ți aerisești creierul. Chiar preferam testele săptămânale, pentru că, nu știu de alții, dar la istorie oricum cam așa e sistemul. Și e ok. Știu să-ți zic despre ce-am scris în teste, c-am citit cu grijă și spor. N-o să știu sigur ce-am scris în sesiune, după sesiune.

Dar revenind. Sesiunea e de căcat și, ce să vezi, e un bac la puterea a zecea, la modul că tot bagi materie în tine ca-n tobă, tot ține de cât de bine au dormit profii înainte să-ți corecteze lucrarea sau să-ți dea subiectele, tot nu reușești să rămâi cu ceva, și, mai ales, tot îngrași grămada de porci din lume în două zile. Și-apoi mori fără păr în cap. Din experiență deja. Așa că uite cum să rămâi măcar cu câteva fire de păr prețioase și rebele.

1. Nu e ok să-ți asculți toți profii demoralizatori înainte de sesiune
Nu e ok să asculți pe nimeni care-o să-ți strice motivația, planurile, programul sau o să-ți spună că e bine și-n restanțe, că sunt șanse mari să nu iei din prima, că nu e nevoie să te zbați ca găina la tăiat și să înveți toată bibliografia, pentru că merge și fără. Știi, ca-n liceu, când aveai colegi care-ți ziceau tocilar, pentru că învățai. O să fie și -acum din ăștia. O să fie studenți enervanți de anul doi sau trei sau șapte care-ți vor spune haha, așa învățam și eu la început, haha, ce gândeam oare, haha, nu mai fă.
Dar hei, cred că cel mai important e să știi că sesiunile nu se compară, așa cum facultățile nu se compară, așa cum nu la toate există bibliografie de 30 de cărți pe obiect, așa cum și alea două amărâte de cărți și cursuri pe care le au alții, nu se respectă. Sesiunea mea cu șase examene de teorie istorie credeam că e apogeul. Dar apoi a apărut sesiunea prietenilor de la litere cu opt examene teorie litere. Iar sesiunea de la arte cu un examen teorie? e cât cinci la sută din ale noastre. Nu e ca și cum avem toți același nivel de trecere, învățare și examene.

Să ai 20șiceva de ani și să te mai caci pe tine că nu tre să înveți cât e nevoie în sesiune îi jenibil.

Poate le iei pe toate din prima, poate nu, aia e, dar tre să fii dus cu capul să nu încerci pentru că îți zic unii că nu e mișto să încerci, fii serios.

În ordinea asta de idei demoralizatoare, la istorie, 80 la sută din profi suferă de-o ironie, și-o subtilitate, și-un simț al înțepării în fund atât de bine dezvoltate, încât le-ai vrea și tu la anii lor. Ceea ce e mișto în tot restul timpului, dar nu în sesiune. Sigur fiecare facultate are așa ceva. Proful ăla care înainte de examen cu două săptămâni îți tot spune că va fi amuzant pentru el și că vă vedeți în restanțe. Dar hai să nu. Hai să ne motivăm altfel. Hai să nu vrem să ne ocupăm tot timpul cu restanțe, că nu de-aia suntem profi și studenți. Cât de incredibil e că sunt oameni care găsesc plăcere în asta?

2. Nu e ok să leșini pentru niște examene
Pentru că toate trec, serios. Mai ales examenele. Nu te ține niciun prof legat de facultate cu restanța de la el. La un moment dat chiar se termină, chiar o să-ți dea un cinci sau mai mult până la urmă, chiar o să fie bine și-o să poți pleca în viață să faci lucrurile pe care vrei să le faci în viață. Așa că nu merită să te ucizi încet prin suprasolicitarea ființei tale minunate pentru așa ceva. Merită să te pregătești, da. Dar cu apă multă, ca și cum ți-ai adus râuri acasă, și mâncare bună lângă tine, sau hai, mâncare de orice fel lângă tine, somn neapărat, și-un program decent în care pauzele nu sunt din cinci în cinci ore, când deja nu mai aer de respirat. N-ai crede, dar pauzele fac ca lucrurile să-ți rămână acolo unde ai vrea tu să-ți rămână, în cap.

Aș putea să zic aici că nu e ok nici să îngrași porcii în două zile, dar după două săptămâni de vacanță în care am uitat la propriu că sunt la facultate, aș fi chiar nesimțită s-o zic. Totuși, e un sfat bun. E bine să le iei ușor, ca atunci când mânci carne grasă de Crăciun, dar o mânci cu grijă, că ți se întoarce înapoi, că n-ai nici memorie, nici stomac de elefant. Și ai timp și de bere după.

3. Nu e ok să procrastinezi
Două lucruri poți să faci în sesiune. Sa înveți sau să te apuci de toate lucrurile care te țin din învățat, doar ca să nu înveți. De la curățenie la decolorarea părului la călcatul cămășilor din dulap la orice alt lucru care nu e urgent atunci, pentru că singurul lucru urgent e învățatul. Știu că e greu, și urât, și în unele cazuri, inutil. Dar există situații mai rele în care ai putea fi, gen ai putea sorta gunoaie la o groapă de gunoaie, -30 de grade sau așa, fără mănuși. Un gând din ăsta e tot ce-ți trebuie când vrei să iei pauză mai devreme și vrei să te apuci să dai aiurea cu mătura, să fugi la pisi sau să-ți aprinzi o țigară. Pauzele sunt pentru astea, restul timpului e pentru toba de carte din voi, tovarăși! Procrastinează după examene, c-o să ai tot timpul din lume până la sesiunea următoare.

4. Și e ok să-ți faci absolut toate tabieturile de care ai nevoie și care te ajută
Indiferent că stai la cămin, la gazdă, acasă, la cort în fața facultății. Vrei să înveți la șase dimineața, pentru că atunci reține creierul tău informație multă și grea? Învață la șase dimineața. Vrei să subliniezi cu cinci culori, până arată foile de curs ca niște lucrări de grădiniță? Subliniază cu cinci culori. Vrei să-ți faci rezumate la rezumate la rezumate? Fă-ți și întinde-le covor și mergi pe ele ca un iisus de fiecare dată când vrei să procrastinezi.Vrei să-ți faci 150 de scheme pe care să le lipești pe pereți? Fă-ți 150 de scheme și lipește-le pe pereți. Vrei să-ți pui sonata K448, ca să ai memorie mai bună? Pune-ți sonata K448.Vrei să tacă și musca, că ai nevoie de liniște? Zi-i să tacă. Vrei lumină? Fă-ți lumină. Vrei să bei câte-o gură de lapte de cocos la fiecare jumate de oră? Bea câte o gură de lapte de cocos la fiecare jumate de oră.
Fiecare om care se leagă de tabieturile tale merită o pălmuță peste față.


Atât. Spor, noroc și inspirație.

3 ian. 2016

5 motive pentru care corporatiștii sunt de căcat

Ca să nu ne înțelegem greșit. Nu omul cu job-ul de corporatist (sau orice alt job mâncător de viață), în sine, e de căcat. Probabil omul chiar e foarte mișto, cel mai minunat, pisi cu care te vezi peste zece ani împreună într-o casă mare și frumoasă, colegul care-ți dă în pauze țigări și mâncare, prietenul pe-al cărui umăr îți lași râurile de lacrimi când ai râuri de lacrimi. Mă rog. Omul care parcă n-ar avea vreodată părți proaste. Și totuși. Cea mai mare parte proastă a lui e că are un job, iar job-ul lui e să fie un corporatist cu cartelă la gât într-o companie din asta cu birouri, etaje din sticlă și foarte multe formalități, cămăși călcate bine, termeni dubioși și-un program imposibil. Serios, nu poți să ceri foarte multe de la ei, pentru că.

1. Corporatistul n-are timp.
Niciodată. Absolut ni cio da tă. Dacă programul lui începe de dimineață, o să termine ziua târziu, și-o să doarmă până dimineață iar. Dacă programul lui începe de ziua târziu, o să termine dimineață, și-o să doarmă până ziua târziu iar. Nu poate să facă multe în privința asta, nu e vina lui, n-ai ce să-i ceri și tu ceva în plus, că i se cer destule la muncă. Un zombie intelectual sau așa, a cărui viață se împarte între birou, teste, proiecte, dosare, o pauză de țigară și, în sfârșit, somn. Vrei să vezi, totuși, dacă mai e în viață? Tu, pisi sau tu, prietenul lui de-o viață sau tu, maică-sa, prinde o jumate de oră liberă și fă-ți repede o programare, că nu se știe când mai are timp. 
Și din chestia asta cu timpul, rezultă toate celelalte chestii de căcat din viața corporatistului. Sau invers.

2. Petrece mai multă vreme cu colegii de muncă decât cu tine, colegul lui de viață reală
Cu colegii de muncă și cu calculatorul din dotare. Înainte să te ceară de soție, o să se pună în genunchi în fața monitorului, ca să exerseze. Dacă vrea să-ți ia un cadou, o întreabă pe colega aia cu țâțe mari ce vor femeile. Orice corporatist are o colegă cu țâțe mari. I se face rău și i se încinge creierul? Omul care o să aibă  voie să urce în ambulanță o să fie, evident, un coleg. Pe tine te sună când îți găsesc numărul, adică după ce se face bine și se trezește. Nu știi unde a dispărut prietenul tău de 5 zile? E sigur la birou și mai completează niște teste pe calculator.
Și asta e super frustrant. 

3. Are un program stabil nasol
Dar, de fapt, programul stabil nu e niciodată stabil, ceea ce-l face și mai nasol decât era la început. Programul stabil înseamnă cam toată viața petrecută la birou. La un moment dat, corporatistul rămâne atât de mult după program, încât crede că 12 ore în loc de 8 e un lucru normal, și nu zice vreodată nu. Ai crede că e chiar fericit în cutia lui office micuță, ca și cum s-a născut cu dorința asta, ca și cum lichidul din burta mamei lui n-a fost lichid, a fost cu adevărat o cutie office micuță, ca și cum e mediul lui natural. E mai ușor să scoți un urs din peșteră în mijlocul iernii, decât să-l chemi pe corporatist acasă.
Dacă vrei, poți să-ți iei un scăunel și să privești frumos pe geamul clădirii, ca și cum te-ai uita la rândunele care mâncă pâine. O frumusețe.

Am prins șefi care cereau să stai după program sau colegi care-o făceau cu drag și spor. Nu înțeleg treaba asta. De ce favoruri din astea? Dacă nu mă plătești în  plus, dacă nu-mi dai un sanviș în plus, dacă nu-mi dai un pahar cu apă în plus, că poate-i un un job pe care-l urăsc și leșin când aud vestea, dacă nu scrie că-s obligat, de ce? 
De ce nu putem să avem și viață?

4. E veșnic obosit și aproape veșnic serios
Pentru că are un program nasol, niciodată timp să doarmă și-l strânge puțin nasturele de la gât, știm. Un zâmbet amar apare timp de 2 secunde pe fața prietenului tău când, deodată, capul îi cade de pe umeri pe masă, între farfuria cu carne roșie și paharul cu apă. E deja într-un somn adânc, ca atunci când își permitea să fie un rebel ce pierdea nopțile la petreceri obscure. Ce vremuri. Acum, singurul lucru rămas din spiritul lui rebel înseamnă câte-un mesaj fugitiv în timpul programului. De aia, copii, nu trebuie niciodată să lăsați un job, un om sau un ceva să pună stăpânire pe voi. Pentru că capul vostru trebuie să rămână mereu pe umeri.

5. Cutiuța lor office micuță le dă un aer de morcoveață inutilă
Evident că nu le dă tuturor. Dar ăia care-s foarte inabordabili, aparent superiori și ciufuți, pentru că au un costum la dungă și le lucesc pantofii, ăia sunt groaznici. Nici dacă le-ai cere să-ți arunce o privire, și nu ți-o aruncă.  Haha, de parcă ritmul ăsta de viață robotizat ne-ar ajuta pe noi, cei umili, cu ceva, haha (în afară de bani, dar pana mea, îi faci tu și altfel). Și înțeleg atât de mult cum te schimbă un job sau un mediu sau un om, însă hei, o funcție din asta oficială și 10 cravate nu-ți dau dreptul să fii un fund cu ceilalți oameni care au doar 5 cravate. Funcția ta oficială se oprește cam pe unde ieși din clădire. De-acolo poți să-ți cobori nasul puțin mai jos și să-ți relaxezi morcovul.

Și mai tre să calci și atâtea cămăși.