De ce au nevoie femeile ca să fie femei

Orice călătorie cu trenul se încheie cu câte-o filosofie de viață. N-ai cum altfel. În ideea asta, am petrecut 5 ore în tren cu o doamnă mustăcioasă și foarte înapoiată, care discuta niște prostii imense cu nepoata ei de 7 ani, sub forma unor învățăminte prețioase. Am tăcut și-am ascultat fascinată, așa că voi reda discursul ei răhăcios.

*Tu nu mai ești o fetiță mică acum.  Ai deja 7 ani și trebuie să înveți să te comporți ca o fată mare, nu ca un copil. Tre să știi să ștergi praful, să ajuți la mâncare, să dai cu mătura, așa trebuie să facă o fată mare și frumoasă. Nu mai ești ca Tudor, să ai 2 ani. Mama ta muncea când era mică. Așa tre să te înveți și tu.*

Tudor, evident, e băiat și Tudor nu va fi nevoit să învețe să dea cu mătura la 7 ani, ca să devină mare și frumos. Pentru că Tudor nu e fată.
Iar mie mi s-a părut totul foarte trist. Pentru că vacanțele la bunici obișnuiau să fie tocmai cea mai mișto fugă de-acasă, cu bunică-ta care te lăsa să fii un miel foarte liber și să mănânci câte bomboane cu ciocolată voia inima ta. Dar doamna asta mustăcioasă era chiar înapoiată și fetița aia de 7 ani nu înțelegea de ce trebuie să fie și ea la fel, dacă ea nu vrea. Ceea ce e perfect ok, pentru că lecțiile despre femei nu se țin la 7 ani  și pentru că nu mai e nevoie ca datul cu mătura și ștersul prafului să le facă pe toate fetele să fie mari și frumoase, femei în viață, doamne în societate. Există o grămadă de lucruri ok care te definesc ca tipă, în timp ce poți fi fixată pe ordine la fel de bine cum e și un bărbat.
Misoginismul ăsta care vine din partea femeilor obișnuite să stea la fundul bărbaților e de căcat și sper foarte tare să nu fie moștenit.

Și eu nu vorbesc acum ca o femeie mișto ce sunt, pentru că nu sunt. Fac abia 21 de ani într-o lună și mai am de crescut frumos, așa că sunt cel mult o tipă mișto și domnișoara Scîrlat la facultate.
Dar am modele de femei în viața mea despre care cred că-s fabuloase și că n-au ajuns să fie atât de fabuloase doar pentru că au învățat să dea cu mătura când erau încă mici. Ci, mai degrabă, pentru că.
1. Îs foarte deștepte.
2. Și pentru că știu că îs foarte deștepte, au încredere.
3. Și pentru că au încredere, au și atitudine.
4. Și pentru că au atitudine, pot fi niște scârbe arogante și impunătoare, așa cum pot fi niște prințese delicate și fabuloase.
5. Și pentru că-s independente și multifuncționale, pot da cu mătura și șterge praful obsesiv, așa cum pot susține o conferință faină de oameni faini.

Iar toate astea nu înseamnă că sunt niște împuțite, care se scaldă în praf, ci pur și simplu că nu tehnica lor avansată de-a da cu mătura le-a făcut așa fete mari și frumoase.

Dar hei, CFR încă pute

După ce-am numărat vreo 30 de bilete de CFR strânse în câțiva ani și îngălbenite deja ca la anticariat, mi-am dat seama c-aș fi putut cu banii ăia (care înseamnă enorm pentru ce-ți oferă oamenii ăștia în schimb), să-mi cumpăr propriul meu tren. Ce proastă am fost. Probabil aș fi cumpărat unul foarte ieftin, dar n-ar fi întrecut noile trenuri vechi pe care le-au băgat în locul vechilor trenuri noi.
Vechile trenuri noi, adică alea de le-ai văzut prima dată că erau curate, se deschideau ușile fără să faci mușchi la mâini, și-aveau niște dungi albastre pe ele. Normal c-ai crezut că aia e, avem și noi săgeată albastră care merge repede, bine și fără să se rupă la colțuri, așa să ne-ajute zeii. Dar nu, nu erau săgeți albastre. Erau niște trenuri care mergeau la fel ca alea antice, doar că arătau prețios și ideea asta te făcea să crezi că merg cu 2 kilometri mai repede.
Și ce să vezi, mergeu atât de bine și de repede, încât o parte din trenurile alea nu mai sunt, cel puțin pe ruta Galați-București de câteva luni. Pentru că acum câteva luni trenurile alea noi s-au stricat în zăpadă sufocantă, rece și umedă, prea mult pentru niște trenuri noi deja învechite, și-au început să ia foc cu oamenii în ele. Așa că trenurile noi s-au făcut din nou trenuri vechi, vintage, hipsterești, coolish. Reinventare se cheamă.

Compartimente-bifat. Uși la compartimente care nu se închid, și ți-e frig la picioare-bifat. Jeg-bifat. 8 locuri într-un compartiment-bifat. 8 locuri din mușama din aia maro cu sigla CFR pe ea-bifat. Coșuleț de gunoi din tablă-bifat. Și-o oglindă murdară-bifat. Grilajele îngălbenite pentru  genți-bifat. Holul pe care abia pot eu să încap, iar eu sunt un struț fără burtă-bifat. Ești nevoit să dezvolți, înainte de plecare, o întreagă strategie ca-n jocurile pentru deștepți, de-a ajunge la compartiment cu tot cu bagaje, fără să le cari unul câte unul, ca să poți să încapi? Ești nevoit. E posibil să-ți rupi un deget, un călcâi sau talpa întreagă pe cele 3 scări care au fost concepute pentru picioare de iepuri, pisici, urși koala sau furnici? Posibil. Găini și pui de găini în sacoșe? Aham. Senzația că te dai cu fundul de pietroaie? Da, timp de 4 ore. Zgomote de filme horror? Mereu acolo ca să nu poți să dormi.

E trenul copilăriei tale, dacă te-ai născut până-n 2000 sau așa.  Personalul albastru sau roșu în care făceai saună vara și te trăgeau babele de fălcuțe. Dacă n-ar scârțâi, pocni și face sunete de moș cu reumatism la fiecare mișcare, ai putea să te relaxezi și să te transpui în vremea celor 4, 5, 6 ani pe care-i aveai când mergeai la bunică-ta și mâncai Papi cumpărat din Bârlad, acest loc de popas al tuturor personalelor din Moldova. Și sigur, dacă nu te-ai panica că la fiecare frână muriți. Și sigur, dacă nu ți-ar trece prin minte că e 2015, că mergi cu căruța, și că un tren nou e scos și înlocuit cu unul vechi care e mai bun decât ăla nou.

Dar e bine. Ca o mare iubitoare de mers cu trenul ce sunt, nu stau doar pe colțul scaunului fără să m-ating de ceva, și înjurând. Dar am văzut deja răsăritul, mi-am ascultat muzica, am stabilit că am o carte proastă la mine, așa că singurul lucru pe care pot să-l mai fac e să mă plâng despre cum aș fi putut să-mi iau un tren și nu mi-am luat când a fost să fie.


pampam.