Am ruinat 6 vieți. 6-n plm.

Sunt o stresată, o crizată și despic firul în 100 de multișor. Dar măcar recunosc, știu că nu-i ok, c-aș muri de stres până la 30 și-ar fi trist să mor doar de stres, și-atunci mă zbat să schimb asta. Mai nou, îmi iese acu' că nu e liceu, nu e bac, nu e perioada aia urâtă, grea și stresantă care-a trecut, mă fâțâi cu trenu' din 2 în 2 zile și prind răsăritu' la 6 cu muzică mișto de tren. Dar na, nu e nevoie să te stresezi tu, că te stresează alții mai stresați și stresanți decât tine, fix când ești tu zen maxim, fix când ai crezut că nu mai mori din asta, fix când nu-i momentu'.
Adică de ce să vrei să fii mai bine, când poți să fii un stresat enervant și obositor care mâncă zilele altora și-și consumă timpul prost?

Aveam tren București-Galați la 8:20, azi dimineață. Mă trezesc la 7:00, că așa zisă taică-meu, că așa zisă gazda din București, că aveam timp și că mai era o oră și 20 de minute și nu-s genul care se mută cu cortul în gară sau autogară ca s-aștepte trenu' sau mașina. La 7:15 eram gata. Până la 7:25 am fost forțată să beau lapte, n-are treabă c-am intoleranță la lactoză, uneori cred că bunică-mea și-a făcut clone pe care le-a trimis în lume să mă oblige să mânc mereu și orice. Pe la 7:30 am plecat.
Practic, am fi putut pleca la 7:15. Practic, nu s-a întâmplat nimic, dar totul e o dramă.
Când am ieșit din bloc trece autobuzul magic care duce la gară și taică-meu începe și se crizează că uite, cu 3 minute dacă plecam mai devreme îl luam, vezi ce înseamnă să te trezești târziu și să nu pleci mai devreme? mai bine plec cu o oră înainte și să stau acolo, gata, ăsta s-a dus.
Evident că începe și gazda.
Evident că eu tac, pentru că nu mă prind unde apare vina mea.

Nu mai vine niciun autobuz magic. Luăm altu', coborâm și așteptăm iar. Încă nu vine niciun autobuz magic.
Taică-meu: hm, vezi ce înseamnă, asta e, ghinionu', dacă plecam mai repede, acu' stai și-aștepți.
Gazda: acu' eram deja la gară.

Vine autobuzu' magic, ajungem la gară.
Gazda: hai la o masă, ceva. (se gândește mai bine) ah, da' cât e ceasu', oare? aoleu, e 8:10, hai mai repede la casa de bilete că se-nchid, măriți pasu'.

Evident că gara aia e cât un oraș întreg și casa de bilete pentru România e la mama dracu', pusă după casa de bilete internaționale, sala de așteptare, magazine. Ajungem la aia, 3 bilete, aia zice vai, vai, pleacă trenu' și nu-mi mai dau voie să vă vând bilete (ce e prostia asta, oricum?). Lu' taică-meu îi cade fața, gazdei îi cade fața, prietenei mele îi cade fața. Eu râd. Pentru că, pana mea, e un tren, ok, l-am pierdut, și, unde-i problema? Nu trebuia s-ajungem nicăieri, nu era nimic fixat, numa' acasă, oricând. Hai se ne omorâm între noi, nu mai există 2 trenuri spre Galați, nu, ne-am pierdut viețile acum cu chestia asta, suntem ruinați, am rămas fără case, haine, bani, vai de capul nostru, nu există nici mașini spre Galați, de parcă deja ne luasem biletele și le-am pierdut, ce păcat suprem, se prăbușește lumea peste noi și eu sunt vinovată pentru toate.

Zic hai să luăm mașina, asta e, calmați-vă, e un tren, vă stresați aiurea, plus că e și mai ieftin la mașină. Le-a luat ceva să proceseze informațiile astea complicate și să se hotărască dacă vor să miște picioarele de acolo.
La 9:30 mă așezam, la 10:25 plecam și la 2 am fost aici, în viață și acasă.
Dar în timpul ăsta mi-am dat seama cât îmi doresc să plec de-acasă, s-a aprins taică-meu, gazda, hai să ne stresăm și pe altele dacă tot am avut motivul ăsta de doi lei, hai să țipăm ca maimuțele și să ne luăm unii de alții, s-a aprins maică-sa minunatei mele prietene, iubitu', duamne, ajungi cu o oră mai târziu și nu ajungi cu trenu', dramă și tragedie, asta era, sună telefoanele, cum ai ajuns acolo, cine a putut să facă asta, cade iar lumea peste noi, pf, e Georgiana care a îndrăznit să se trezească cu doar o oră și 20 de minute înainte de tren, nu ești în stare să te trezești, ce ratată, ne strică toate viețile, nu merită nicio privire măcar, ne-a făcut să dăm cu 20 de lei mai puțin și să mergem cu aer condiționat în mașină, pf, exil.

Nu vorbesc cu nimeni de la 11. Îți ia prea mult din timp, plăcere, viață și energie să te încarci cu oameni de genu' și cu stările lor. Nu vreți să muriți doar din stres. Nu vreți să fiți triști. Nu vreți să vă consumați din prostii de-astea de le fac ăștia niște chestii uriașe. Nu vreți s-aveți părinți stresanți, gazde rele, cunoștințe crizate și prieteni care dau importanță la nimicuri.

pampam.

Crecă uneori e bine să te cenzurezi

Stăteam pe-o bancă și vine tipu' ăsta voluntar și zice dacă vrem să răspundem la niște întrebări.
Mă gândesc că pf, nu e chiar momentu' potrivit, e seara mea în care mă plâng de rahaturile mele, fac asta rar și când o fac n-am chef s-apară cineva care-mi fură timpu', dar meh, o fi ca la ăia care vin cu sondajele și termină repede.
Zic ok.

Întrebarea 1. Ce-ați schimba la oraș ca să fie mai bun?
Zic curățenie.
Ăla zice mirat, neîncrezător și flegmatic curățenie?!
Gândesc că bă, da, degeaba te strâmbi tu așa, sună banal și în trend, da' na, cred că dacă reușești să te abții s-arunci un gunoi pe jos și poți să-l ții până la un coș, atunci ești un om ok care are grijă de el și de lume și de lumea în care se foiește și e un om bun, căruia îi pasă, se întreține și îi întreține și pe alții, și dac-am fi așa majoritatea, am fi un oraș mai bun, ce nu ți se pare normal în asta?
Zic da, curățenie.
Ăla zice ok.

Întrebarea 2. Ce l-ai întreba pe dumnezeu dac-ai avea puterea asta?
Gândesc că lol, ce ironie, și ce facem dacă nu cred în dumnezeu, adică prima dată nu tre să mă întrebi dacă cred în dumnezeu?  deja ai plecat pe ideea că-s credincioasă, de ce are toată lumea impresia că trebuie să crezi în asta, sau poate eram de altă religie și mă jigneai profund când îmi ziceai de dumnezeul vostru, era frumos? tu de ce crezi în dumnezeu, ți s-a arătat, dovedit, te păcălești, ai un argument pentru?
Zic l-aș întreba de ce-i malefic și sadic.
Ăla zice malefic și sadic? Hum.
Gândesc că ce hum, frate? ție nu ți se pare că-și bate joc ca-n bancurile proaste și n-ai senzația că râde de tine când ești tu ăla din bancu' prost care nu se mai termină și nu înțelegi ce cauți acolo, crecă de-aia se și zguduie ceru' când plouă, că râde sadicu' ăla.
Nu mai zic nimic.

Întrebarea 3. O întrebare la care n-ați găsit răspuns?
Zic despre ce?
Ăla zice despre orice.
Gândesc că lol, nu mai folosi cuvântu' ăsta, că-i periculos, să-i zic ceva de sex? ah, nu, nu pot, ar fi ciudat. la ce n-am găsit eu răspuns? ce-mi place dunărea seara. nu pot să-l întreb de maică-mea, nici de dumnezeu' lui, săracu', n-are niciun răspuns pentru întrebările mele, tăcere penibilă.
Zic de ce suntem atât de închiși și înapoiați la minte?
Ăla zice ai fost și în alte orașe, ai văzut cum sunt alți oameni?
Gândesc că nu, frate, am cunoscut doar gălățeni, am trăit în peșteră.
Zic da, normal, sunt peste tot așa.
Ăla zice ai fost și-n vest?
Gândesc pfoa, ce mă seci, de parcă m-ai întrebat de fiecare om în parte, ziceam așa, în mare, o părere, în lumea ta frumoasă nu e nimeni închis și înapoiat la minte? treci peste.
Zic nu, n-am fost, bine, poate ăia sunt mai ok, da' vorbesc de ăștia închiși la minte.
Ăla zice închiși și înapoiați din ce punct de vedere?
Gândesc ce căcat nu înțelegi din asta, ce să-ți explic mai mult de atât, n-ai cum să nu te prinzi de ce vreau să zic aici.
Zic închiși la...minte, habar n-am, nu acceptăm lucruri, ne doare de viața altuia și când auzi de ce face cu viața lui nu reușești s-accepți, de ce ne privește ce fac ceilalți dacă tot vorbim rău după, uite de exemplu relațiile homosexuale sau aleger
Ăla nu mă lasă să termin și zice homosexuale, aha, deci chestii noi.
Gândesc bă, nu-s chiar noi, da' mă rog.
Zic da, chestii noi.

Întrebarea 4. Ce teme vreți să abordați la întâlnirile cu voluntari?
Gândesc că alta? ai zis că erau 3, nu joci corect, deja nu mai pot să mă uit  în ochii tăi, mă uit la cer, nu știu, pana mea, oricum plec, nu particip, ceva de tineri.
Prietena mea zice arte.
Ăla zice arte, bun, avem cursuri de chitară, muzică.
Gândesc că omule, sunt movă-n cap și am pe tricou chestii cusute de mine, de ce crezi c-aș fi vreodată la muzică?
Zic nu, am fost la pict

Ăla nu mă lasă să termin, ne ia numele și mail-urile, mă gândesc că ce brânză faci tu cu ele, nu vreau să ți le dau, i le dau până la urmă, ne invită la un concert și la o discuție mai largă, mă gândesc că da, mă, ok, nu venim, lasă-ne, că vreau și eu să plec acasă, să beau apă și să mă bag în pat.
Pleacă.

Și-apoi vine tipa asta cu băiatu' ei cu sindrom down și-l așează pe bancă. Ok. Doar că începe să ne lovească, să tragă de genți, să arunce cu sticle și să muște la propriu.
Gândesc că ce se întâmplă? e normal? copiii ăștia nu tre să fie lângă alți copii la fel, cu care se înțeleg? e ok să fii mamă și să-l lași să-i muște pe unii în oraș? de ce fac femeile asta, pe bune, chinui vieți, copilu' ăsta nu e fericit, nici tu, n-am cum să plec, nu e ok, n-aș da naștere niciodată unui copil bolnav, ești o femeie egoistă care voia neapărat un copil, în orice condiții, pana mea, îți face plăcere să-l vezi așa? nici măcar nu pari fericită, calmează-l și tu puțin dacă tot ești aici, că pe mine m-ai lua la rost când i-aș spune să nu mai muște sau să lase geanta.
5 minute n-am scos o vorbă.

pampam.

Bac

Am plâns până m-am căcat pe mine și mi-am umplut mâneca de muci.
Pentru toate lucrările oamenilor proști, pe care-i cunosc personal, notate cu 8 și pentru lucrările mele care, luate după barem, au punctaj decent, dar n-au și după mâna corectorului. Am înțeles ce-am greșit la simulări, nu înțeleg ce s-a întâmplat la bac, ceea ce-i trist.
Intru la taxă.
Nu scriu despre bac.

Sper să moară într-o zi rahatu' ăsta.

pampam.

Bac oral și țigara de după

Probele orale sunt niște formalități.
Singura chestie din care poți să pici e să nu te prezinți și n-ai de ce să faci asta. La oral ți se iartă o greșeală, 2, ți se spune hai, c-acu se iartă, da' să nu faci așa la scris. Există o jumate căreia îi pasă și-o jumate căreia nu.

La română iei experimentat pe 5 minute de vorbit în care ai acoperit toate punctele din subiecte. Trebuie să fii ori foarte inhibat, ori foarte ciudățel să nu iei măcar avansat c-ai vorbit ceva despre, de exemplu, cum îți formează problemele caracterul sau care e mesajul textului pe care-l primești. Sau receptorul. Am avut colegi de nu i-am auzit vorbind 2 ani, dar au luat experimentat. Ăștia îți dau încredere.
La informatică te foiești de la un program la altu', word-excel-power point, e ca atunci când asamblezi mobilă. Urmărești instrucțiunile de pe foaie, chiar și dacă nu știi bine, găsești tu butoanele, că unele-s evidente, și faci de-un mediu sau avansat, că astea-s rezultatele în mare. Dacă mai răspunzi și la teorie, ieși experimentat. Nu te-ajută cu nimic.
La engleză ai scris plus listening plus oral. Listening-ul e apă de ploaie. Formularea din subiect e aceeași cu dialogul de pe casetă, ideea e să fii pe fază, s-auzi dialogu' și s-alegi varianta la întrebare. Ai 2 casete, a doua e mai nașpa, dacă ți se pare că aia vorbește încâlcit, ascultă a doua oară, că ăștia s-au gândit bine și-ți lasă fiecare casetă de 2 ori. Scrisul e scris. Oralul e mai urât ca la română, ceea ce-i ciudat, că filozofezi mai mult, dar na, dac-ai știut, atunci scrie și citește de pe ciornă, nu ca mine de mi-am uitat ideile și m-am blocat în tavan. Dacă n-ai știut, soarta, concentrează-te pe română, franceză, germană, italiană, ce vrei. Orice-ai lua e ok. Nu te-ajută cu nimic.

Nu e ok să te stresezi, profii vor să termine mai repede decât tine.
Nu sunt 15 minute de vorbit. Sunt 5.
Nu leșina, se poate mai rău. Să pici la scris.
Nu-ți pierde timpul cu oralul, învață la restul.

După astea, pentru prima dată-n viață ai voie să fumezi cu profii, în curtea școlii, în locu' la care visai când te-au eliminat pentru fumat. Să fumezi cu profii după o probă la bac e împlinirea ta supremă de elev care și-a omorât jumate din nervi și atâția ani cu și din cauza lor. Pentru toate zilele, înjurăturile, testele surpriză, războaiele prof-elev.
Nu e vorba doar că stai la o țigară și-o vorbă cu profii, nu, e mai mult de-atât.

Replica preferată a profei mele de specialitate era sunteți de groază. Înainte să-mi predau atestatul scris mi-a zis Georgiana, ce-ai făcut aici, vai de capul tău. Citise 2 pagini, una cu introducerea. Înainte să-mi așez atestatul pe perete m-a pus să mai trag 2 dungi pe care oricum nu le vezi. Sunteți atât de leneși și iresponsabili, nimic nu faceți, ce-ați păzit toată vacanța, într-un an ați făcut o singură lucrare, adică atestatul, voi sunteți sănătoși? Așa generație n-am mai văzut. Sau sunteți proști într-un mod subtil. Denumiri de oameni retardați pe care doar ea le înțelegea. Sau unde ieșiți acum în pauză, voi nu vedeți cât aveți de lucrat? Erau unele dimineți în care intra țipând și pleca la fel. Într-o zi a ieșit pe hol plină de nervi să se calmeze. În fiecare dimineața știam că e foarte posibil să nu-i placă nimic din ce-am lucrat sau, chiar dacă era ok, să mai găsească ceva de făcut. Genul de prof care-ți mâncă zilele.
Azi voia să m-ajute cu cărți pentru facultate.

Replica preferată a profei mele de română, una din ele, era bă, voi nu sunteți sănătoși. Sau sunteți deștepți, da' nu toți. Sau cum dracu, mă, nu sunteți în stare să faceți niște referate, după ce că am amânat atâta și vă mai trebuie și la bac, da' sunteți nesimțiți, chiar așa? Sau Georgiana, tu scrii frumos, da' ori ți-e lene, ori te scarpini cu mâna stângă la picioru' drept.
Profa mea de română a plâns mult din cauza noastră. De fapt, 2 din ele și-au ieșit din minți din cauza noastră. În prima zi ne-a confundat cu unii care s-au luat de ea și ne-a făcut în toate felurile posibile, fără să știm ce se întâmplă. A fost o traumă reciprocă.
Azi era o majoretă pe bancă care se interesa de tine.

Replica preferată a profului meu de istorie era da' chiar așa? nu se poate, măi, să nu învățați, stai jos, 3, sunteți adormiți, ce se întâmplă cu voi, ieși afară. În prima zi s-a luat de mine, c-am râs de el.
Azi dădea încurajări și povestea despre cum o să râdem de perioada asta în câteva săptămâni.

Astăzi, profii ăștia au stat la o țigară și-o vorbă, de-astea cu aveți grijă, veniți când aveți nevoie, ce planuri vă faceți.
De aia e mai mult de-o țigară. Că cu țigara aia ei au mai terminat cu o generație dificilă și tu termini cu fiecare zi în care ți-a venit să-i omori pe la spate, te-au enervat cu notele , ți-au stors vlaga din tine și ți-ai regretat zilele la liceu, respectiv arte. Și mai e și șansa ta de-a fuma în curtea școlii fără să fii eliminat. V-am zis că împlinire.

Mă întorc pe 7 să plâng sau să mă laud.

pampam.

Mai bine ne îndrăgostim pe jurnalele vampirilor

Să plângi sau așa-zis suferi pentru tipi e o fază adolescentină. Începe, plângi, se termină. Așa cum e și faza cu marea iubire la 16 ani de care râzi mai târziu. Mai târziu o să suferi poate pe bune legat de iubitu' tău care te-a lăsat la 40 de ani după ce v-ați iubit nebunește și lumea ți-a căzut în cap.
Asta cu nu merită să plângi sau suferi pentru băieți e o frustrare de tipă care se crede zmeu. Numa' poeții mai aveau probleme de-astea de neînțeleși, de-aia erau singuri și triști și-au scos poezii pe care să le învăț zi-noapte pentru bac.
Nu e ca și cum vorbim de niște gunoaie pe care nu le-arunci la coș că nu merită și le lași pe unde apuci. Vorbești tot de tipu' pentru care crezi c-ai face orice la 16 ani. Sau nu e ca și cum ai un timp de plâns ediție limitată și nu poți să-l irosești cu tipii ăia de te lauzi că-i iubești veșnic. Sau nu e ca și cum e bun și pe placul tău doar când îți aduce flori de sf valentin și-apoi, când nu, e jegul ăla pentru care nu merită să plângi, să suferi și să-ți irosești lacrimile prețioase de prințesă de rasă superioară.

Oricum nu plângi că merită, plângi ca reacție, că-ți vine.
Și oricum nu plângi pentru că nu mi-a răspuns-e cu alta-vreau să mor ori pentru că nu mă vede pe holu' liceului, deși nu știe că-l plac în secret și n-am vorbit niciodată.
Plângi și te stresezi pentru lucruri de genu' o prietenie de 3 ani, 1 an din 3 de relație și-apoi în aer fără niciuna din astea 2.

Căcatul se moștenește și la fete de 15 ani a căror viață se învârte în jurul singurilor 2 tipi din jurnalele vampirilor (sau oricare alte personaje kitschoase), niște păpuși de ceară de-ți plâng ochii cât de perfecți par, se udă, au fantezii, se căsătoresc, fac și copii doar cu ăia, că-n rest, ele nu vor plânge sau suferi ca niște fraiere pentru tipi niciodată. Ce te face la 15 ani să crezi că tipele-s fraiere, când viața ta e legată de niște personaje?
C-așa am auzit-o pe-o tipă zicând că tipii gay îs scârboși că și-o trag în fund, da' vine o zi când și tipele straight și-o trag în fund. Și c-așa aș putea zice că n-o să fiu proastă să mă căsătoresc niciodată, de aici să iasă că toate căsătoritele-s proaste, iar unele din ele să fie chiar tipe mișto.
Pentru că dacă spui n-o să sufăr ca o fraieră, spui că toate-s fraiere. Și e nașpa să crești cu ideea că ești fraieră când plângi pentru oamenii la care ții, chiar și la 16, pentru că ajungi o ignorantă acră.

La 15 ani abia descopeream raiu' bărboșilor, deci n-am plâns la 15 ani pentru tipi. Și nici nu văd de ce-ai începe de pe la 15 să plângi, când încă-ți cauți mărimea, forma și culoarea la sutien. Bine, acum am înțeles că-ți cauți aroma la prezervativ, dar fie, 15 e doar începutul, genul de perioadă în care crezi că te-ai ales cu un prinț pe care-l iubești, dar nu și descoperi asta mai încolo.
Am plâns la 16, după ce m-am prins că nu-i ok să fii rece și nesimțit cu ăia care contează și că, dacă contează, le arăți. Tipu'  contează și la 16-18, pentru că primești, schimbi sau pierzi chestii. Prostii pentru alții, mari pentru tine.
Am plâns la 17, după ce m-am prins că nu te dezbraci când auzi un dezbracă-te de căcat.
Am plâns la 18, după ce m-am prins că nu-i ok când cineva te face să te simți ieftin și în plus.
Că nervi, că ciudă, că cuvinte date și neținute, că nu merge, că merge prost, că te-am așteptat și degeaba, că dor, că amintiri, că de azi ne ștergem de pe unde ne-avem.
Că oameni puțini buni și ăștia pleacă, că m-am atașat de fiecare tip și-a fost aiurea fără, că nu alerg sau mă îndop cu ciocolată sau mă tai. Râd nervos sau plâng. Plângi și la pește când îl arunci în wc, la pisică când fuge, la câine când e bolnav, la o zi cu fundu'-n sus, la un prof care se ia continuu de tine și, mai ales, la oamenii la care ții, dar n-am plâns sau n-am avut stări nașpa din cauza tipilor c-am fost fraieră.

Pentru că rahaturile se întâmplă și nu ești fraieră că plângi pentru asta.
(nu, istericele sunt altceva și nu, nu militez pentru irosirea vieții în plâns)

pampam.

Fete (5)

Să fii pe stop, să te rupă burta-n 2 de-ți vine să te târâi ca Smeagol, să stai 20 de minute-n picioare în autobuz, să te duci la bac, unde aștepți juma de oră în fața liceului ca să pună camerele și microfoanele, spirit feminin autentic.

Ai mei m-au tuns cheală de mică. Bine, apoi mi-au lăsat păr până la fund, ca să mă tundă iar scurt, dar na, probabil era distractiv sau ceva. Ideea e că am poze în care arăt ca un băiețel roșu în obraji și în rochiță de lână. Și-acum arăt la fel, atâta că nu mă mai înroșesc în obraji și rochiile mele sunt tricouri lungi sau șaluri hipioate. Eu sunt omul cu 3 perechi de cercei pe care un tip nu i-ar purta în urechi și fustă care aude ești băiat sau fată?
M-am jucat cu băieții în spatele sau în fața blocului, pentru că fetele mă enervau, erau niște egoiste răutăcioase care cereau, da' ele nu împărțeau. Am renunțat repede la păpuși în holu' scării pentru fotbal pe teren. Lăsam hainele pe care le făceam din resturi de cârpe ca să mă uit cu Omu' la filme cu bătăi între bărbați. Mă jucam cu magneții din trusa de scule și băteam cuie într-o bucată de lemn care era doar a mea. M-am mânjit cu niște roz când eram mică și mergeam pe tocurile Oamei, da' acum port cămăși masculine, deci nu se mai iau alea în socoteală.
Am fost băiețoasă, distracția mea de sâmbătă era în talcioc și încă cred că feminitatea e ceva care ți se potrivește, nu e cazul meu.

Dac-aș fi gay, aș fi tipu' din relație.
Dacă m-ai pune să-mi aleg genu', aș alege masculin și-aș avea o viața mișto.
Prima dată când m-am dus la un tip acasă purtam o cămașă de bărbați, în carouri, pe care i-am furat-o Omului. Cred că femeile sunt frumoase în lenjeriile alea Dita von Teese geniale, dar cred că restul sunt frumoase în cămăși de bărbați.

De aia nu mă împac cine știe ce cu fetele, de aia mă împac mult mai bine cu tipii și de aia n-aș suporta mai mult de-o prietenă feminină și mai mult de una ca mine.
O tură de cumpărături se lasă cu dureri de coloană și somn pe fotoliile alea pe care probezi teniși. Între 2 perechi de pantofi o să existe un detaliu din cauza căruia nu poa să aleagă una. De obicei, culoarea sau, cum mi s-a întâmplat recent, toc cu chihlimbar sau toc simplu. Dacă ai noroc, o s-o pățești și în librării, măcar acolo poți să începi vreo carte. Noroc că-mi place să-i îmbrac pe alții mai mult decât pe mine și noroc că-mi place să citesc. Altfel, nu contează dacă e o fată, îs 2 sau 5. Ziua e la fel de lungă, spatele tot te doare, barba tot îți crește.
O ieșeală se lasă cu jumate de zi de așteptat după fundu' lor. Timpu' de pregătire n-are niciodată limite, e relativ și nu e niciodată ăla de-l calculezi, iar la sfârșit oricum nu știi când a trecut și ce-ai făcut. Altfel, mi se pare talent să-ți faci linia de pe pleoapă perfectă, să ai forma sprâncenelor corectă, nu distrusă, și să ai răbdarea infinită să te epilezi, porți toate măștile din lume și pensezi.
Un iubit se lasă cu 24 din 25 trăncăneală despre el, totul gravitează în jurul lui, orice ai face, orice ai zice, se ajunge acolo. Mi se pare o idioțenie maximă ca măcar să te gândești la ideea de căsătorie și soț când nici n-ai început proba scrisă la bac, dar gusturile nu se discută.
Un kilogram în plus se lasă cu am fundu' mare. Un kilogram în minus se lasă cu nu mai am ce să bag în sutien. Un coș se lasă cu nu mai ies din casă. O privire se lasă cu mă vrea. Mă vrea se lasă cu o viață întreagă. E un bou când nu se lasă. Un detaliu se lasă cu o poveste întreagă. Ceva simplu se lasă cu complicat, lungit și tocat pe toate părțile.

Până și bunică-mea, bă, a făcut din coaja de cartofi o metodă prin care-ți vezi sortitu'.

Ultima mea discuție cu o fată a fost despre iubiți care se cred deja soți și planuri dulci de viitor.
Ultima mea discuție cu un tip a fost despre cum găsim repede timp să petrecem grav la mare.

Îi iubesc la fel de mult, da' tot băiat m-aș face.

pampam.

vecini. plm.

E aiurea să ai vecini care nu fac nimic în viața lor decât să mute mobilă și să găurească pereți.
E și mai aiurea să aibă și plod care nu face nimic în viața lui decât să urle și să scape lucruri ca un retard în capul tău.
E și mai aiurea să te-apuci să citești, să înveți, să te uiți la un film, să mânci, să dormi în liniște și fix atunci să bată cuie și ăla să plângă mereu, tare, clar, răspicat.

Pe plod îl cheamă Bogdan, c-aud zilnic cum maică-sa și taică-su țipă Bogdan, nu mai țipa, ți-am zis să nu mai țipi, pune mâna și mănâncă, că-ți iau jucăriile, taci din gură, ia și-o palmă, ăla plânge mai tare, iar maică-sa nu se simte bine dacă nu scoate și-o futu-ți gura mă-tii la urmă. Ea oricum se înjură pe ea, că gura ei și că-și înjură plodu' de mamă și mama-i ea, da' crecă nu-și dă seama de la cât de isterică a ajuns să fie.
Taică-su dă în fiecare sâmbătă la 9 dimineața găuri cu bormașina sau bate cuie cu ciocanu', nu-mi închipui ce poți să faci atât de multe într-un apartament de 2 camere aproape mic. În fiecare sâmbătă, ca un disperat fără viață cu program de dat găuri, iar duminica face ce i-a mai rămas. Duminica, cine face ceva duminica? Prin iarnă dădea și sâmbătă seara, slavă zeilor că s-a mai calmat.
Aseară nu era decât 10 și eu nu eram decât leșinată de somn și transpirată de căldură, mă rugam s-adorm, dar Bogdan țipa ca dementu' în timp ce dupăia prin casă, parchetu' lui-tavanu' meu, și taică-su muta, freca și hârșâia mobilă dintr-un colț al camerei în celălalt, după ce s-au certat ca gaițele unde și cum s-o mute. Puteai să-mi freci creieru' cu șmirghel, ar fi fost tot aia. Și nu e ca și cum Bogdan doar țipă, nu, Bogdan țipă, urlă sau plânge de zici că-i fac o circumcizie continuă. Și nu țipă doar în casă, ci și pe scară, de-l târâie maică-sa ca pe viermi, și-afară, de-mi venea să-i arunc cu ouă în cap, iar taică-su nu știe să dea sau să răspundă la bună ziua, în schimb își bagă picioarele în tot blocu' cu programu' lui de om prost, singur într-un bloc de 4 etaje, 80 la sută moși și babe.
Mașina de spălat o bagă între 7 dimineața și 9, că poate i se strică mai târziu, și la 11, în loc să-și culce plodu' care nici măcar nu-i la grădiniță, cred, abia dacă încep să se liniștească.

Că dac-aș pune eu niște Slipknot sau Rammstein sau metal grohăitor de nu-l ascult, da' să aibă plodu' un atac și să nu-l mai aud veci, ar bate la ușă și-ar zice să dau mai încet că-i deranjez somnu', pentru că-s genul ăla care n-are nicio treabă cu blocu' în care stă, te deranjează foarte tare, și-și mai face și impresii.

pampam.

Să vorbim despre BAC

Ca să vedeți că dacă ați trecut peste asta acu' ceva timp, nu pierdeți nimic și că dacă mai aveți până acolo, nu e un motiv de stres.

A zis unu' că bacu' e pentru înapoiați și că ești prost dacă nu iei bacu', în sensu' că nu ești deștept-inteligent. Nu, bacu' nu e pentru înapoiați, e învechit doar pentru că ai subiecte cu scriitori clasici, istorie de-acu' mulți ani în urmă, de-aia e istorie, iar geografia nu-i de proști, e de cultură. Că dac-ar fi pentru înapoiați l-ar trece și proștii ăia cu iei, nu iei-semințele același gust are. Și nu, bacu' nu te face inteligent, că una e să iei 9 pe istoria tocită, de-o uiți, și una e să știi pe bune cum au stat lucrurile. Nu e ca și cum se îmbată toată lumea la mare, că suntem deja iluminați de inteligență, în loc să învețe pe ultima sută de metri. Ești prost doar pentru că nu ți-ai rezervat maxim o lună ca să înveți și să-l treci, să-ți iei de-o grijă, și-apoi să fugi la mare, dacă vrei. Sau facultate. Sau munca de la kfc. (În cazu'-n care nu ești cu adevărat prost, cum sunt eu la interpretarea figurilor de stil din poezii)

Subiectul de la oral-română nu e pentru înapoiați. E numa' ușor, că nu-i posibil să pici, că ai șansa să vorbești mai liber și să fii mai puțin crispat, că sunt câteva minute, intri-tragi bilet-îți faci ideile și răspunzi, că n-ai ce să înveți mare lucru și că, dacă-l nimerești pe Victor Rebengiuc, iubirea ta, pe biletu' pe care l-ai tras, atunci e vis. Doar să-ți aduci aminte că tre să și gândești ce zici, că pe Rebengiuc îl vezi și-acasă.
Și na, poate este o profă în comisie la care simți că n-ai cum s-ajungi, căreia nu-i place ce-aude de la tine, îți dai seama că n-o mulțumești, te panichezi, te-oprește când vrei să mai zici ceva, c-ai intrat în subtilități, îți cade ceru' în cap când începi să crezi c-o să-ți dea cel mai mic nivel, și strâmbă din nas pentru că tu crezi că necazurile te formează, iar ea nu-i de acord, dar fie, astea-s detalii pentru care n-are sens să-ți omori nervii ca și mine, timp de 5 ore. Aș fi putut să fiu o miloagă nenorocită și manipulatoare și să-i înșir rahaturile mele cu adevărat rahaturi de m-au format, da' am ieșit frustrată.
Și na, poate sunt unii care vorbesc dezacordat grav și se opresc după 2 propoziții, iar ăstora nu li se zice nimic și mai primesc și-o glumă, dar fie, din nou detalii. Liceul nu e locul potrivit în care să contrazici subiectivismul.
Consolarea ta principală o să fie că lucrurile astea se vor termina, că pe oamenii ăștia n-o să-i mai vezi și că un prof care te cunoaște de 8 ani o să-ți spună că nu se merită să-ți faci griji.

pampam.