Sfaturile astea pentru liceu. Ediția de lux

 

alte ilustrații frumoase aici-click.

Gurul din mine s-a întors cu sfaturi pentru supraviețuit în liceu, care merg bine și după ce termini. Aș fi ignorat subiectul ăsta. Dar hei, o ilustrație am văzut și un moment de oarecum nostalgie apăru. N-ai cum să nu-ți aduci aminte cum ai devenit alt om după generală. Cum n-aveai niciodată pix, dar mereu o țigară pentru colegii tăi care fumau și n-aveau țigări, că știau că ai tu.


Nu m-aș întoarce în liceu decât dacă aș fi plătită bine și-ar trebui să fac ceva interesant, nu să frec menta în bancă, așteptând să văd dacă are proful chef sau nu de oră. Iar asta e imposibil, deci nu m-aș întoarce. E de căcat, sistemul e unul atât de prost și inutil, profii sunt învechiți, o grămadă de colegi nasoli care trec prin pubertate, deci dublu nasoli ca oameni, și, cel mai important, scopul pentru care te duci acolo, adică să te învețe, și să te pregătească, și să facă din tine un genial cu o viitoare viață bună, nu e. Scopul ăsta se pierde pe drum și se transformă în linguri uriașe de lucruri teoretice băgate forțat pe gât.

Trecând peste astea, uneori am momente de nostalgie. Pentru viitorii copii din viața mea, ai mei, ai prietenilor, ai internetului, ai tuturor, care merg în prima zi de liceu și sunt pierduți în spațiu, uite aceste învățăminte.

1. Dă mâna cu dracul până treci puntea
E cel mai important sfat pe care l-am reținut încă din generală. Fără el, ar fi fost mai rău decât a fost. Asta nu înseamnă că pupam profii în fund. Să pupi profii în fund e ceva oribil și tu ești nasol dacă faci asta.
Să dai mâna cu dracul însemna să fii ăla cuminte și în banca lui, care nu e chiar prost și pe care nu poți să-l dai afară de la oră, că e un elev bun, știe toată lumea asta. Nu face balamuc, nu strică, nu deranjează, știe și ceva teorie, nimerește să facă și-un exercițiu la mate. Ca un schimb. Eu, elev, îți respect ora și mă pregătesc la notă (discutabil), tu, profesor, ții cont de asta. Am dus-o așa toți cei 12 ani de școală. A fost bine.

Puteam să râd 15 minute pe ceas în orele de fizică, și profa să se facă că nu vedea. Pentru că nu mă interesa fizica aproape deloc, dar știa că ori încercam când era nevoie, ori nu-i deranjam ora. Prin a12a aveam deja puterea să vorbesc în timpul orei de istorie. Ăsta era apogeul într-o clasă în care primeai 3 pentru șușoteli. Am manipulat profele de franceză până în faza în care refuzam o zi de ascultare, pentru că știau că sunt unul din cei maxim 8 copii cu care puteau face franceză. Până și profii de mate evitau să râdă de mine atât de mult cum făceau cu alții. Anarhie.

Soartă pe care le-o doresc și altor copii întregi la minte, măcar ca impresie.

2. Protejează-te
Bă, asta cu protejatul e pe 2, putea să fie și pe 1, pentru că educația sexuală e importantă și totuși nu există în școli, când școlile sunt așa-zisele locuri care te formează. Sigur, te formează legat doar de anumite aspecte. Că la ce neam de pudici suntem, care cred în Moș Crăciun și berze cu scutec în cioc, și la ce fel râd băieții când aud de ciclu, educația sexuală e o ciumă. Mă rog.
Ideea e să te protejezi. Cel puțin până ajungi în faza de relații serioase sau în care amândoi sunteți controlați și vreți o familie mare și frumoasă. Să citești, să cauți singur, să afli, să știi cum stă treaba și să te protejezi. O boală din asta dubioasă nu e ceva de trăit în viață. Și n-ai tu puterea să crești un copil în super tinerețe, 16 ani, nebun, fără bani. Lasă. Să-l crească alții e aiurea, așa că mai bine deloc.
Și serios, orice tip care refuză un prezervativ sau n-are mereu unul la el sau te pune doar pe tine să pastile, nu merită timpul și implicarea.

3. Nu fi cool, pentru că par și alții cool
Liceul e un loc în care e nevoie să te integrezi, cum e lumea, în general, pentru că altfel va fi trist. Dar nu tre să faci orice ca să te primească unii pe lângă ei. Toți oamenii care par mișto, nu sunt chiar atât de mișto, iar toate lucrurile mișto pe care vrei să le faci acum, nu vor mai fi mișto sau sunt deja nasoale. Vezi fumatul sau nuștiuce haine pe care le adopți. Clișeu, dar nu ești mișto, ești nasol că te dai ce nu ești, și mai depui și efort, bani sau timp pentru asta.
Probabil că dacă tre să te schimbi pentru ei, sunt niște oameni răhăcioși. Chiar n-o să-i mai pese nimănui când terminați. Sunt anii ăia în care crești, și descoperi, și te definești, cum ai crescut și te-ai lăsat de lapte la țâță. Concentrează-te de asta, și-o să ai tot timpul după să fii cool. Tot timpul, adică atunci când n-o să mai pari un pubert jenibil.

(se înțelege că eu am fost aproape anonimă și că nu ieșeam la fumat în fața liceului. dar viața nu s-a terminat acolo. vor apărea apoi oameni care te vor crede mișto fără să fi încercat să pari așa. pe bune)

4. Relațiile nu tre să fie centrul universului tău
Nici măcar nu știi ce e o relație cu adevărat. Gândul de bază legat de relațiile din liceu e că n-ai nicio garanție că vor rămâne și după. Al doilea gând de bază e că n-ai nicio garanție c-o să-ți mai placă de omul ăla și după. Și al treilea gând de bază e că lumea, oamenii, persoana ta nu se învârt în jurul lui sau ei, și că în afara relației tale, mai ai și 5 poezii de analizat la română, câțiva prieteni și nevoie de timp pentru tine. Nu tre să te legi de pisi ca cleiul ăla de copac, și-apoi să suferi 2 ani după despărțire. Am fost acolo și ce treabă nasoală e.
În rest, fiecare cum se descurcă și cât de frumos poate să trăiască îndrăgostelile, și fluturii, și crizele de liceu. Dar sinuciderea, copii, nu e o soluție. Viața nu se termină nici la o relație. Viața nu se termină în liceu. Mai încolo, orice e posibil. Dar nu în liceu.

5. Nu-ți pune profii în cap. Sau gardianul școlii. Sau ce oameni mai întâlnești
Pentru că, cine știe, o să vină o zi când ai nevoie de ceva de la ei și nu te vor ajuta. Sau calmul e o metodă mult mai ok, pur și simplu. Aerele alea de macho dur se termină undeva prin primele zile de a9a, preferabil. Așa că vezi 1.

6. Dar nu fi prostul satului
Poate în a9a și a10a mai ai încă gura închisă ca să nu primești un 3. Dar apar apoi cazuri în care nu poți să taci, că te calcă în picioare și n-au voie, și nici nu poți să sari cu palma la ei. Așa că vezi 1 iar, dar puțin mai autoritar. Cam cum vorbesc oamenii cu convingere când sunt convinși de ce zic.
Cazuri gen elevi pletoși care, la vocea autoritară a directorului, erau tunși aproape de zero. Cum mi s-au pus note aiurea și cum se pun note pe ochi frumoși. Cum mi se dicta ca la dictare ce culori să bag în propriul atestat. Cum urlă morcoviții ăia de la secretariate că-i stresezi, deși nu le ceri decât să-și facă munca. Cum te caută poliția prin baruri, c-ai plecat de la o oră (ce pana mea?). Cum insistă un prof pe decolteul tău. Și alte o grămadă de lucruri de interior, pe care sigur le are fiecare liceu și toată lumea se face că nu sunt.

7. Trage apa și spală-te pe mâini.

8. Nu te stresa prea mult, că ai nevoie de nervi mai încolo
Eu sunt un om stresat din naștere. Rare momentele în care capul meu e liniștit, dar dacă știam ce căcat e după liceu și ce fel râde viața de noi, îl linișteam forțat atunci, că mare lucru palpitant în afară de problemele imposibile la mate și termenii din chimie, nu se întâmplă. E mai simplu decât pare. Stai acasă, te țin ai tăi, ieși la bere cu toată gașca, că e toată gașca lângă tine, ia uite, maică-ta ți-a făcut și mâncare caldă, n-ai cum să pici la taxă de la buget, n-ai un șef care te apasă în spate, n-ai de întreținut pe alții, nu numeri zilele până la salariu, n-ai o agendă specială pentru calculat cheltuieli, n-ai cheltuieli. Dar încă te plângi după 3 săptămâni c-a început școala. Ăsta e un moft. Și ești enervant.

9. Nu te mai căca pe tine
Vai, ce rebeli eram când refuzam să purtăm uniforma și cravata și așteptam să ne-arunce alți colegi o cravată pe geam, ca să putem intra în liceu, ce super, îți dai seama ce comunist e ăla că ne pune să purtăm un sacou. Vai, hai să fumăm în clasă și să ardem băncile, oh doamne, și să punem manele, ca să moară ceilalți colegi mai mișto și cu gusturi mai bune, și să lipim absorbante pe uși, să umflăm prezervative, o m g. Hai să întârziem, să fim depresivi, să plângem că ne-a lăsat pisi și să monopolizăm toată ora de română, să trecem pe roșu, să aruncăm cu banane, să zicem că ce părinți proști aveam, că ne dau doar 3 lei pe  zi, hai să ne căcăm pe noi în grup, de ce nu?
Pe bune, nu e haios. O să-ți fie rușine după.

10. Învață tot ce poți să înveți la ore sau în afara lor, pentru că acum poți să acumulezi multă informație, ca un tânăr în floare ce ești, și pentru că îți vei dori ca atunci când o să faci 25 de ani sau așa, să poți purta o discuție coerentă care nu se rezumă la ce mișto era să dormi în ora de română.

În rest, din alea clasice cu trăiește clipa și bucură-te cât mai poți.
Și crecă gata.

Prietenia cu fostul e ca o șaorma cu de toate

Treaba asta, oricum o dai, e destul de simplă, dar am complicat-o noi, începând cu fetele de 15 ani și terminând cu tipele divorțate. Pentru că așa se întâmplă, ne ia 4 ani să trecem peste o relație de 2, totul e mai încurcat în mințile noastre și nimeni nu-și imaginează vreodată că o să ajungă în ziua în care foștii le vor fi, în sfârșit, indiferenți. Nu indiferenți la modul că dacă mor, nu le duc o floare sau dacă zic un bună, nu le răspund. Indiferenți la modul că nu mai țin icoane cu ei și nu mai tremură la imaginea cu fețele lor fotogenice.
Dar ziua aia vine și te trezești într-o dimineață că îngerii cântă și luminița de la capăt e așa de puternică ca atunci când te-ai născut și viața era fără griji. Aproape c-ai uitat ziua ăluia de naștere și cum îi plăcea să bea cafeaua. Însă brusc, îngerii se opresc, luminița începe să pâlpâie și un tip sau o tipă care te știe și cu chiloți, și fără, se întoarce glorios în viața ta, ca și cum nimic nu s-a întâmplat. Femeile care scriu la reviste de femei ar zice că e rândul lor să se stea la picioarele tale. Și serios, o să fie distractiv. Pentru toate gălețile cu ciocolată, toate nopțile nedormite, toate lacrimile amare, o să fie distractiv. O să ai măcar ocazia să fii un troll minunat, dacă nu mai mult.

Va zice o chestie din asta dubioasă de băgare în seamă și tu vei exclama zgomots oh, se întâmplă.
Și foarte multe nu se vor întâmpla.

Se va întâmpla gândul ăsta în minte cu o armată de gladiatoare sexi, gen Xena, care bat puternic și furios pasul pe loc, în semn de luptă. Au niște sulițe ascuțite, bune de băgat în fund, și și-ar rupe sandalele de gladiatoare în fugă, până l-ar prinde. Clar că există cel puțin 100 de motive din cauza cărora mintea, corpul și sufletul tău nu sunt gata pentru omul ăsta nenorocit încă o dată. Cele 100 de motive sunt aceleași în fiecare revistă de femei, dar, de obicei, e pentru că încă simți să-l ucizi în somn sau nu te-ar atinge cu nimic să fie din nou acolo. E dreptul tău de Xena să nu vrei o bucată de trecut în prezent.
Poate ți-au cântat îngerii într-o zi, dar faptul că nu mai ai icoane cu un fost, nu înseamnă și că totul e bine și frumos. Pe bune, există (o grămadă de) oameni cărora e ok să le zici nu, cry me a river, pa. Cum ar fi niște tipi sau tipe care au plecat din viața ta, dar au avut așa cojones să se întoarcă deodată. În cel mai rău caz, să le zici cam tot ce-ai adunat în 4 ani și e de scos ochii.

Sau se va întâmpla gândul ăsta în minte cu o privire aruncată într-un viitor în care relația ta de amiciție cu un fost aduce a o șaorma cu de toate. Ești prietenă cu el, ești prietenă cu actuala lui, vei fi prietenă și cu viitoarea actuală, ai trecut cu totul peste, a trecut și el, te știe sub toate formele, te știe cu și fără, te știe cum reacționezi și la ce, tu îl știi pe el, v-ați împăcat bine atunci și vă împăcați și acum, nu v-ați mpăcat bine atunci, dar vă împăcați acum, pui, vită, cartofi, usturoi, lipie proaspătă. Aveți toate ingredientele pentru ca relația să meargă bine sau ca șaorma să iasă ca la carte, cum ar zice revistele.
Uneori, când totul e mai frumos (ca atunci când șaorma e proaspătă), scapă o glumă de interior jenibilă cu un fetish de-al tău sau așa, și-n sufletele voastre se aude un pleosc (ca atunci când îți cade sos pe pantaloni). Dar acum sunteți ok și confortabili unul cu altul și o dregeți voi cumva (ca atunci când te ștergi cu un șervețel). Vă bucurați de momentele astea minunate (ca și când te bucuri de o șaorma super gustoasă), și nu vă bateți capul cu ce-a fost, nici nu contează (ca și când uiți că de la ultima ți s-a făcut rău).
Ăsta e idealul, așa se umple un stomac. Sau un trecut.

Singura cale de mijloc e atunci când vă vorbiți rar, oficial și, mai ales, vă respectați viețile reciproc, fără să continuați să vă porcăiți, stalkeriți sau deranjați cu căcaturi gen boule, ce mi-ai distrus viața și vaco, nu erai în stare să faci o oală de mâncare. Pentru unii, singura cale de mijloc e aia cu doar sex și doar hai la un vin, ceea ce probabil e minunat pentru ei.
Iar singura cale care nu e de mijloc e atunci când nu-ți ajunge niciodată indiferent și plănuiești să-i spargi ouă în cap toată viața. Adică genul ăla care nu crede în prietenie cu un fost.

Și cam aia e. Sunt tipe care cred că fostul e un porc și nu merită, și sunt tipe pe care nu le deranjează genul ăsta de legături super duper imposibile. Pentru primele nu se pune problema de așa ceva, pentru restul minunea există. Așa cum sunt oameni care mâncă mai mult șaorma și oameni care mâncă mai mult frunze de varză.
Poate am eu o minte foarte tânără și nu văd lucrurile cum le vede o tipă de 40, care n-a avut parte de o șaorma bună în viață. Dar hei, ce bine.

*ăsta chiar nu e un îndemn la șaorma. chiar e despre foști. chiar nu știu cum se cere o șaorma. aș fi zis de borșu' acrit de la bunică-mea, da' nu știa nimeni.

Astenie, Haruki Murakami, nemurirea sufletului

Un prieten de-al meu care împlinea 27 de ani, îmi povestea fix în ziua aia cât de albastru se simte, cât de bătrân e și cât de dezamăgit în punctul ăla al vieții lui. 27 mi se pare destul, în condițiile în care eu nici măcar nu mă văd făcând ceva concret atunci. Și cred că dezamăgirea  la cu cât mai mulți ani ai e o senzație groaznică. Nu te aștepți să fii dezamăgit, te aștepți să fii împlinit. Așa că cel mai bun lucru pe care l-am putut face a fost să ne zicem că ce minunați suntem și că totul o să fie sigur mai bine. După 4 luni, așteptăm încă să fie sigur mai bine. Căci unul dintre noi suferă de iubiri și relații complicate, iar altul, adică eu, sufăr de faptul că plec pentru a suta oară departe de patul meu de-acasă, unde nu e nevoie să mă obișnuiesc cu nimic, că le știu deja pe toate și sunt un om comod care nu vrea să se obișnuiască mereu și mereu cu lucruri. De altfel, obișnuința e răhăcioasă.

Masochistă și astenică fiind uneori, mă afund mai mult în pat cu gândul că nici nu știi cum faci 27 și te trezești bătrân, dezamăgit și cu mai puține lucruri realizabile.

Dar apoi, un fost coleg de muncă mi-a oferit o scenă de-asta profundă, meditativă și plină de pozitivism asupra vieții, cum numai americanilor le place să bage în filme, ca să te facă să plângi și să le dai 5 steluțe din 5. Lor, numai lor.
Bătrân, grizonat și puțin cocoșat, în timp ce-și rula tutunul în foiță și ne miram amândoi ce soare nici prea cald, nici prea cu dinți e în iulie, îmi zice că dacă n-ar fi fost mulțumit de viața lui la 50 de ani pe care-i are, ar fi înnebunit. Și c-o să înnebunesc și eu dacă continui să mă irosesc în rahaturi și să-mi pierd tinerețea. Sigur, să fac toate lucrurile pe care simt să le fac, ca o tânără în floarea vieții ce sunt, dar să nu le fac ca și cum aș fi scăpat de la zoo. Să nu-mi pierd tinerețea, să fac cumpătat, să trec peste, să trăiesc. Și s-ajung apoi să fiu veche și bătrână, dar să-mi placă viața mea și să-mi placă de mine, așa cum îi plac lui mașinile vintage și familia minunată pe care-o are în fiecare zi acasă. Sau așa cum se place el pe el la 50.

Era ca o carte din aia motivațională, atât că colegul meu chiar părea că le zice pe bune.
Sunt niște siropoșenii, dar faptul că nu eram într-un film american și-n fiecare dimineață de muncă eram mai fără viață decât el, le face să pară credibile.
5 steluțe din 5. Profit de pozitivismul ăsta zaharos de fiecare dată când mă afund mai mult în pat.

Și Murakami, că e sufletul meu.

''Tu trebuie să dansezi cât ține muzica. Pricepi ce-ți spun? Dansează mai departe, fără să te oprești. Nu te întreba de ce, nu te gândi ce sens are. Dacă începi să te gândești la lucrurile astea, ți se opresc picioarele. O dată oprite [...] legăturile tale se vor destrăma complet. Se vor pierde pentru totdeauna.
Trebuie doar să dansezi [...]. Trebuie să dansezi bine, să te admire toată lumea. Dacă faci asta, atunci poate că o să te pot ajuta. Așa că dansează. Dansează cât ține muzica.''

Cum își cer fetele violul

Evident că trăim niște vremuri în care la fete se zice pizde și la tipi coaie sau bă, pulă. Necenzurate. Ăștia suntem, aia e, și organele merită toată atenția noastră, că sunt acolo și le avem și ne ajută. Până trece treaba asta, oamenii vor continua să te agațe scârbos, pentru că pizdele nu merită efortul din flirtul decent al celor sănătoși la cap, și vor continua să înțeleagă că da, că și tu ți-o cauți, când de fapt tu nu. Tu chiar ai o limită între hai la o bere și hai să sex diseară, dar e mult prea fină pentru bolovanii ăștia de care dai când ieși din casă și-ar vrea să sex cu oricine, atât timp cât e fată și ei nu sunt gay. 

Și uneori vor trage de tine, pentru că nu-i așa, fetele o cer mereu subtil și tipii doar erau prin preajmă să le ajute. Tras de tine înseamnă orice, de la cuvintele pe care ți le zice un neanderthal pe stradă la mâini pe fund și sex forțat. Hărțuirea e un fenomen urât, nu e nevoie să existe, și-aș vota oricând pentru castrare. Gen te-am ciupit puțin ca să te trezești la realitate și să vezi că bună e doar un bună și că n-ai de ce să-mi iei aerul pe stradă.
Serios, în lumea paralelă a tipilor răhăcioși, există ghidul ăsta pe care l-au inventat ei despre fete și despre cum strigă ele pisi, te vreau, dar fără s-o zică cu voce tare. Semne, poziția picioarelor, gesturi, haine, mușcături perverse de buze, rujul aprins, crăpătura de la fustă, fusta în sine, privirea, unghia degetului mic, felul cum merge, respirația. Tot ce se poate.

Doar faptul în sine că te-ai născut tipă, le provoacă lor chestia asta cu superioritatea și libertatea de-a interpreta aiurea și de-a te trage de mânecă pe stradă. Că li se pare ceva normal. Că li se pare că tu o cauți. Și cred că fetele ar trebui să se ridice și s-arunce cu ouă la un moment dat.
De-asta.

Stai pe plajă și vine unu' ca să-ți ceară o brichetă, după ce te-a studiat juma de oră. Are un pachet de țigări la el, deci fumează serios, dar îți cere o brichetă. Pentru că bricheta pe plajă sau în bar sau pe stradă e acest mijloc de-a te băga în seamă cu cineva. N-o să-i ceară tipului de lângă el, nu, o să vină la tine, fată care stai în bătaia soarelui tocmai de-aia. Îl chemi și-o știi. Îți place și ție, recunoaște, nu fi mimoză, că așa sunteți voi fetele, vă place și nu recunoașteți. Și vine și-a doua oară. Și-a treia te întreabă ce carte citești și dacă vrei să fumați o țigară împreună. Tu i-ai dat bricheta, tu ai cerut-o, tu ai acceptat. Meriți și nu e ok să te plângi.

Te-ai cazat la o pensiune și te trezești seara cu acest libidinos în cameră, care și-a deschis pensiune ca să bea bere și să pipăie (sau mai mult) tipe cu 20 de ani mai mici decât el toată ziua și toată noaptea. Dacă ești la mare, probabil ești și în chiloți sau ceva tot atât de scurt. Așa că e fix problema ta, tu ți-ai căutat-o, ca fată nu-ți permiți să mergi în picioarele dezgolite nici măcar la mare, nici în fața unui tip. Și nu-ți permiți să te cazezi undeva unde există cel puțin un bărbat, pentru că altfel se pune c-ai știut în ce te bagi. Ca și cum știm toate în ce ne băgăm și la ce să ne așteptăm și de ce să ne ferim, pentru că bărbatul a ajuns să aibă imaginea asta oribilă și arhicunoscută și totul e normal, atât timp cât noi n-o căutăm. Serios? În ce lume e normal să te gândești hm, n-o să-mi iau fustă, că mi se observă picioarele și știu în ce fel vor reacționa tipii. Hei, sunt doar niște picioare.

Dacă, totuși, te vede și stârnești acești demoni din el cu care se naște și pe care nu poate să-i controleze, ca un animăluț foarte puțin evoluat ce e, pici vinovată. Știi cum zic babele, bărbatul încearcă, dacă vede că are unde și nu iese fum fără foc. Gen conștient, inconștient, strigi prin porii tăi violează-mă acum! Cine nu și-ar dori asta?

Ți-ai luat fustă, că erau 60 de grade afară? Nu te criza acum că ți-o ridică unul pe stradă. Ți-ai asumat asta când ți-ai luat fusta pe tine. Ai acceptat o țigară, o bere, o vorbă, să-ți plătească nota, să te ducă acasă, să-ți facă un cadou spontan, deși nu era nevoie, să te sune, să te întrebe? E ca și cum i-ai zice da la toate fanteziile personale și restul invitațiilor la cafea. E un semn de la femei pentru bărbați. În capul unora asta se confundă cu *nu-mi plătesc nota, țigara, berea, dar îți plătesc mai încolo cu sex.*
Vrei să fii om bun și să-l ajuți pe ăla, că era rătăcit prin oraș? Acu dă-i și numărul de telefon, că de-aia l-ai și ajutat, de fapt. Ca să-ți ceară numărul. Te duce unu' în pădure să lucruri perverse, când te-a luat la ia-mă, nene? Te duce, că te-ai urcat la el în mașină, ai vrut, deci a înțeles că ești păpușa lui gonflabilă de-acum. Se bagă unul în sânii tăi? Normal, pentru că ai sâni și sânii o cer ei pentru tine. De ce ai sâni? Să-i dai jos. Dacă poți, să te naști a doua oară, dar băiat.

Știi câți tipi își cer violul? Niciunul. Că n-au nevoie. Că nu e pentru ei. Că tipii nu cer, doar iau sau dau sau își închipuie că fac asta când se duc la culcare și se visează zei cu aripi.

La răscruce de drumuri sau ceva tot atât de profund

Ne-am adunat aici pentru câteva confesiuni rare și sărăcăcioase. Rare, că-s cumva personale și blogul ăsta devine mai mult pentru alții care caută pe google cum să nu mai fiu introvertit. Și sărăcăcioase, pentru că insolație. Prima confesiune ar fi că insolația e o senzație groaznică și-ar trebui să vă feriți de ea stând în casă și făcând ce vă place să faceți în casă. Soarele e superb și din pat.

Ultima dată când am fost disperată după anii mei, a fost la 17. Acum sunt din nou. Încă 2 luni fără o zi, e timp. Aș vrea ca de ziua mea să vină Hugh Laurie cu tot cu orchestră și să-mi cânte St. James Infirmary. Ca să nu mai dau eu repeat la player. Să-și dea ei singuri. Dar să mi-o cânte fix cum mi-a cântat-o în București. Sau cum a cântat-o aici. Sau în orice alt live minunat pe care-l face cu oamenii ăia mișto. Aș plânge râuri de fericire și nostalgie, m-ar unge pe sufletul acesta întunecat și pielea mea ar avea orgasm în toate cele 6 minute. Serios, niște oameni au descoperit că pielea are orgasm de la muzică foarte bună. La noi la țară se cheamă piele de găină sau așa. Probabil apoi l-aș sechestra, ca să-mi cânte mereu St. James Infirmary, dar există șanse și să nu fac asta., doar pentru că mă gândesc la viața lui și la faptul că, sechestrat fiind, n-o să vrea să-mi cânte. Dar, totuși, aș vrea un Hugh Laurie de ziua mea, măcar pentru faptul că nu cer niciodată nimic de ziua mea (poate un mesaj care să nu fie pe facebook?).

Dar uite de ce răscruce de drumuri tocmai la 20.

Viitorul e acest monstruleț fără picioare și siguranță, care începe să te strângă de gât în timpul liceului. Cred că cel mai enervant lucru asupra căruia tre să tragi o concluzie într-un anumit timp, și să fie concluzia bună.
De obicei, oamenii hotărăsc de pe la 18 ani cam ce vor să facă cu viața lor, că așa știu de la ceilalți oameni care-au hotărât ce vor să facă în continuare la 18 ani și hei, pe la 40 se gândesc să înceapă o chestie din aia de-ți schimbi modul de viață și job-ul și felul în care mânci, că nu mai e ok și ei ar fi dorit altceva pentru ei.
Asta pentru că la 17 nu poți să hotărăști care e cel mai bun drum pentru tine după liceu, vezi ce dezastru aș fi fost acum dac-aș fi continuat să cred că e bine ce voiam și ce idei aveam atunci. Și tot asta pentru că la 18 te bați între ce-ți place, ce face bani mai încolo, ce vor ai tăi cu viața ta și faptul că experiența de la bac e un stres. O să te deicizi, dar pe la jumatea primului an, tu și prietenii tăi vă dați seama c-ar trebui să renunțați și să faceți altceva.
Pe bune, nu știu pe nimeni care să-mi fi zis că e pe deplin mulțumit cu ce facultate face. O grămadă, pentru că nu fac ce se așteptau la facultatea lor de suflet, și cealaltă grămadă că n-au ales facultatea lor de suflet. Evident, restul au pus punct și-au luat-o de la alt capăt. Și evident, n-am prieteni la medicină sau informatică, fascinați de părticica lor de viitor frumoasă.

Și evident, vorbim de atâtea alte lucruri, cum ar fi câți copii vrem sau nu vrem și-n câte case vrem să stăm cu chirie sau câte vrem să construim.

Așa că, ca un om calm și lent ce sunt, mi-am mai luat 2 ani de gândire și filozofeală pentru îndeplinirea scopului meu în viață, adică ăla de a fi guru. Și de a fi fericită cu ce înseamnă viața mea, mă rog. 20 sunt pentru mine o treabă minunată tocmai pentru că în alea 1001 nopți nedormite am putut să despic firele ca o nebună, ca să pot fi mulțumită pe toate planurile de om matur în devenire.
Ce facem cu părinții care-s oarecum dezamăgiți de facultate, ce facem cu toți oamenii nasoli, ce facem cu pisi care nu se comportă cum se comportă un pisi, ce facem dacă n-avem un pisi, criteriile noastre sunt prea stricte, avem criterii?, planuri de viitor realizabile?, ce-am putea face pentru niște bani?, mai slăbim, ne mai îngrășăm?, cum ne controlăm mai bine bolile?, vom dormi vreodată liniștiți?, cum o să fie viața noastră?, vrem pisici sau câini?, ce mai gătim ca să nu murim?

Încă 1001 de nopți și toate vor avea răspunsuri. Ca și-n cazul facultății, nu vor fi sigure din prima. Dar așa râde viața de tine, e ok. Atâta c-o să ai impresia că ești deja babă, și te dor oasele. Dar e faptul că ești încă atât de tânăr, încât crezi că tot universul se învârte doar după tine.

În rest, sănătoși să fim, că și-așa nu suntem.

Vama Veche din 2015

În 2013 am zis că nu mai merg. A fost și-atunci destul de palpitant într-un sens urât, așa c-am zis mai bine să nu mai. Dar hei, e aproape singurul loc la mare unde mai pot merge și unde cred că e ceva altfel. Foooarte puțin. Așa că din curiozitatea care a omorât pisica, am ajuns din nou în Vamă ca să văd marea și ca să văd ce mai e și ce nu mai e. Eram optimistă, serios. Și-a fost o gură de aer foarte mișto, e clar în top 3, dar nu pentru c-ar fi rămas Vama specială. Pe principiul nimic nu se pierde, totul se transformă, locul ăla se schimbă cu fiecare 3 luni de vară și asta e numai din cauza oamenilor. Tipuri noi, planuri noi, stațiuni noi, peisaje noi.
Și pentru că e 2015 și unii simt nevoia să nu mai trăiască ca-n anii 80.

Uite ce mai e și ce nu.

Marea. Marea e tot acolo, neschimbată, tot caldă, tot curățică (mai curată decât arată la știri), calmantă, relaxantă, în valuri, albastră, minunată, zen, cum o vrei. Și soarele ca să te prăjească. Și puțin de briză cu miros de alge, ca să știi că ești acolo. Focurile pe plajă, scoicile în nisip și puii de meduză în apă.
Și restul e vizibil schimbat.

Plaja aia rebelă, sălbatică, pustie, liberă pe care să dormi dimineața, mai e așa într-o măsură mică. O confuzie te lovește în cap, că te uiți și n-ai unde să-ți pui pătura. Tre să mergi undeva spre capăt, unde se termină băieții care te întreabă dacă vrei un șezlong, și undeva spre capătul opus, la nudiști. Între astea două, e o mare adunătură de nisip formată din alte 50 adunături de nisip mai mici, care se cheamă plaje private și au program, șezlong pe 10 culori, și alte fițoșenii de-astea. Chiar era nevoie de atâtea, ca să nu te mai întorci acasă cu nisip în fund și să te iriți grav. De ce pana mea ai vrea să te întorci cu nisip de la mare sau să stai trântit direct pe jos. Nu mai sunt vremurile alea.
Îs așa de multe, încât nu vezi marea-n față, dar presupun că oamenii nu se mai duc la mare pentru mare și pentru pătură pe nisip sau cort pe timp de noapte. Da, e interzis să-ți pui cortul pe plajele private. Nu sună asta dubios? Campare interzisă în Vamă?

Muzică bună la Expirat și Goblin, dar prinzi câteva ore dimineața, și-apoi abia când vine noaptea. În rest, un bumți bumți oribil de zici că li s-au stricat boxele. De altfel, muzica a evoluat atât de mult, încât niște manele de jale se-aud din mașini parcate pe trotuare, în caz că ți se face dor de vreo manea și-ai auzit prea mult Pink Floyd sau te-a părăsit pisi în Vamă și n-ai pe ce plânge.
Că tot veni vorba, sunt mai multe mașini decât poate să facă față locul ăla, și niște oameni care sunt acolo dintr-o greșeală. Tot felul de pipițe care nu vor să-și strice hainele și se uită  scârbos cum ți-ai stricat tu încă o pereche de teneși. Tot felul de țărănoi cu glume proaste de Mamaia, care uită că sunt într-un loc în care oamenii nu arată pe gustul lor.
E sufocant și plin și te întrebi de unde descoperă atâția dubioși locul ăsta și de ce.
2 jandarmi umblă în fiecare seară să facă ordinea în caz de bătaie între tabere. Haha.

Prețuri mari, mâncare scumpă, berea 10 lei, iaurtul 4 lei, cazare la suprapreț, totul e scump (fără campinguri, campingurile sunt mișto și ieftine). Niște baruri noi cu nume fancy, niște hoteluri urâte, niște pensiuni de fiță, care se vor a fi acolo pentru hipioții cu bani. Hipioții cu bani. Toate pline. Dar măcar acum nu mai poate nimeni să zică că Vama e locul boschetarilor săraci. Că nu mai e și că-ți trebuie bani dacă te duci să stai. Sau oameni care plătesc pentru tine, în cazul meu și-al altora care țin minte prost că Vama e ieftină.

Sunt mai mulți nudiști. Mai puțini chitariști. Mai puțini milogi. Mai puțini agresivi. Mai puțini rebeli din ăștia care nu mai știu de capul lor de la băutură. Mai mulți care n-au venit să se facă praf și cu care poți să povestești. Mai fancy tipele, mai calmi tipii. Mai puțini rockeri. Mai mulți hipsteri. Aceiași oameni ai Vămii care-s acolo din iarnă până-n vară și n-au niciun ban, dar trăiesc din țigările și berea altora și-s fericiți. Majoritatea sociabili, majoritatea mișto, majoritatea mai mulți decât ăia nasoli, încă, și asta-i bine.
Mai puțin din imaginea aia clasică cu locul drogaților și boschetarilor.
Și dacă nu te-apuci să sapi de nebun după ace, n-o să le găsești. Nu mergi pe-o plajă de ace infectate care-ți intră în talpă, cum mergea isus pe apă, să fim serioși.

Nu mai e la fel cum zic ăia din 90, care mergeau în 90 acolo. Nu mai e la fel nici ca acum 2 ani, măcar. Nu mai e atât de mult loc sub soare, nu mai e aceeași muzică, nu mai e siguranța că cineva n-o să se uite urât pentru că ai șalvari și ești ras pe mijloc, oamenii se uită și te analizează, uneori comentează, nu mai e același farmec și se duce din spirit. Dar atmosfera încă nu e în faza de Mamaia. Și dacă ești cu ăia care trebuie și te obișnuiești cu peisajul, e mai bine ca-n alte părți. Vezi vreo discotecă care se dărâmă sub zgomotul muzicii urâte din Costinești.
În rest, astea veșnice. Cazare pentru sex și orice asemănător, tipi care agață prost, cioburi pe lângă baruri, chiștoace, coșurile de gunoi care încă sunt o problemă, cozi la orice, toalete puține, pișu în mare. Dar tot e bine că avem baldachin.


2 Mai, în schimb, e această oază de liniște absolută în care poți să meditezi la nemurire cât vrei. Se-aude doar marea și uneori vreun pescăruș, plajă curată, prea mică ca să fie transformată în ceva fandosit, fiecare cu cortul lui, pace. Cazare ieftină, condiții bune, stațiune de familiști  în care poți să fugi când vrei să-ți citești cartea sau să-ți bei berea zen. Oameni destul de puțini spre nudiști, o grămadă de copii în rest. Dar nudiștii. Nudiștii se comportă ca și cum tu, acest intrus cu haine, le-ai invadat imperiul și-i faci să se simtă prost când treci pe lângă ei. Tu nu te uiți la ei să-i analizezi, dar ei se uită la tine. Așa că mi-am terminat cartea și m-am întors să rezist eroic la zgomot și să-mi fac povești de zis la 60 de ani.

Să fumeze femeia sau să nu fumeze?

Ce amuzanți sunt soții ăștia (sau, mai rău, burlacii) cu burtă de bere și job-uri pe care nimeni nu poate să le definească exact, când se trezesc să mai facă puțin balamuc despre tipele care fumează. Că ce împuțite, că ce put, că ce unghii murdare, că ce piele îmbătrânită o să aveți, că ce dizgrațioase și de la țară păreți, că ce dinți oribili, și, în ultimul rând, c-o să muriți devreme. Dar asta e mai puțin important, pentru că înainte să moară, tipele care fumează nu vor mai arăta bine și nu vor mai fi niște lady pentru acești micuți burtoși de casă. Și ce păcat ar fi, și ce rău ne-ar părea tuturor, și ce tristă ar fi lumea, ce s-ar face fără ei.
De parcă tipele s-ar duce sau ar face o scrisoare deschisă pe net și s-ar lega de burțile lor masculine, de ficatul lor bolnav, de cum miros dimineața după băută, de faptul că și ei vor muri repede și urâți, și de faptul că nu vor mai fi arătoși ca-n filme pentru ele.
Nu. Că există oameni care iubesc alți oameni cu burți, și există oameni care iubesc alți oameni cu tot cu țigări și unghii galbene. Nu e nevoie să slăbească toți burtoșii, și nu e nevoie să se lase toate fumătoarele. Bărbați fără burtă sunt, dacă vrei unul fără. La fel și femei care nu fumează, dacă vrei una care nu fumează. Ai de unde alege.
Dar de ce să nu arătăm că avem cojones și de-aia femeia trebuie să fie fix cum vrem noi.

Și toți oamenii ăștia care vor să interzică fumatul în bar, se strâmbă la fiecare fum, se uită urât când îți aprinzi țigara, au impresia că ești un om oribil, prost, inconștient, toți ăștia obsedați de anti fumat, care uită și zici că se fac că nu văd de câte vome tre să ocolească pe stradă, și câți beți în boschet, și de câți beți tre să te ferești, și câtă bere bea un bărbat cât timp face nimic, și câți oameni mor din alcool, o iau rara, devin violenți, soți nașpa, tați denaturați, șoferi amețiți, povestea continuă.
La ăștia nu se duce nimeni să le zică să-și stingă țigara, pe ăștia nu-i mai face nimeni proști că dau bani pe bere, deși funcționează pe același sistem ca țigările, și la ăștia nu se mai uită nimeni urât și nu mai crede nimeni că fac o greșeală.

Serios, cu atâtea alte prostii pe lume, nu poți să-ți vezi de seara ta, să mergi într-un loc unde nu se fumează și să dai de femei care nu put?

Din motive personale și povești uimitoare, știu că alcoolul e nasol. Nu beau decât vin acasă, cât îți zice doctorul că e bine pe zi, și bere când ies la bere cu prietenii de bere, și-atunci mă opresc devreme din băut și trec pe altele. Nu-mi plac oamenii care beau mult. Nu accept să stau în preajma unor oameni care beau mult. Tipii ăștia care nu mai știu să meargă când pleacă de la bar sunt niște clovni fără costum. Și cred că alcoolul e, de la un moment dat încolo, ceva care te face să fii o bucată de carne moale și fără judecată, care plutește aiurea în spațiu, pentru că nu știe ce să facă altceva cu corpul în timpul ăla.
Știi bărbații care au probleme cu alcoolul, dar le interzic femeilor fumatul? Pentru că bărbatul are voie să fie un vierme care intră în toate gardurile, dar femeia n-are voie să devină urâtă. Asta e ideea. Nu că ne îmbolnăvim și murim, ci că devenim urâte și ne miroase gura.

Și chiar dacă nu ajungi în faza asta de băutor înrăit. Chiar dacă e un tip care stă pe fotoliul din fața meciului de fotbal seară de seară, cu o băluță de bere la gură și tricoul transpirat puțin ridicat, că poate se mai șterge cu el pe la barbă. Cu ce e asta mai ok decât o tipă care fumează? Și cum e asta mai atrăgător în timp pentru o tipă pe care-o aduci acasă la tine ca să trăiți împreună frumos? E ca și cum ai zice pisi, dacă mai vrei să fii frumoasă pentru mine, lasă-te de fumat, că puți și-ți apar riduri. Dar eu o să am voie în continuare să-ți respir bere la nas când ne culcăm. Că eu și-așa nu tre să fiu un pachet ok pentru tine. E de-ajuns să fii tu pentru amândoi.

Ce ratat ești dacă crezi că e nevoie ca tipele să fie perfecte pentru tine. Și ce nasol tre să fii dacă ai argumente de-astea și ia uite de ce nu mai poți să fluieri toate bunăciunile care fumează.

Criza de la 20 de ani

Ultima mea vacanță a fost în aprilie 2014 sau așa, adică vacanța de paște din a12a. Apoi a început calvarul. O criză continuă de adult în devenire, care trebuie să facă aia, și aia, și aia, fără să existe vreo șansă să se termine în curând. Dar acum o să fug puțin până la mare să-mi liniștesc cei 2 nervi bătrâni și încă în viață, ceea ce e recomandat pentru aproape toți oamenii la 20 de ani. Însă înainte.


Nu înțeleg de ce crizele oamenilor încep abia de la 30 de ani în sus. 40, 50, femeia la 35, bărbatul la 40 și ceva, schimbarea totală a garderobei, mobilei sau regimului alimentar, demisia urmată de înconjurul lumii, pragul de la 80, criza vieții veșnice, criza morții care vine, trezirea la realitate, momentul ăla intens, secunda în care realizezi, nebunii din astea. De ce nu putem să avem fiecare o criză legată de vârsta la care am ajuns? Poate simțim toți nevoia să ne căcăm pe noi cu mici drame, felii seci de pâine cu pateu  și schimbările uriașe care se întâmplă în viețile noastre și ne fac s-o luăm puțin pe câmpii. Poate oamenii care ating criza de 30 sau cei care nu cunosc stresul la 16 simt nevoia să-și aducă aminte sau să vadă cum o să fie la al doilea număr mare din viața lor. Că primul e 18.
Și ăsta e rolul meu aici. Să vă provoc și vouă stres.

1. Aproape toți oamenii sunt săraci la 20 de ani.
Te înțeapă inima de fiecare dată când dai bani. Și nici nu poți să dai bani pe ce-ți vrea sufletul și pofta. Ai altele mai importante acum. Știi senzația de când erai mic și treceai pe lângă vitrine cu maimuțoaie scumpe, iar ai tăi ziceau că altă dată, acum n-avem bani? Ai fi zis ce căcat. Dar nu știai, așa că te resemnai tăcut. Ei bine, o să simți senzația aia din nou. O să fie oribil și-o să începi să oftezi trist. O să crezi că o ții din sărăcie în sărăcie și vei fi nevoit să faci asta toată viața.
Va trece, să fim serioși, toată lumea se descurcă cumva.

2. Aproape toți oamenii beau la 20 de ani.
În principal bere, că asta e baza. Ieftină, multă  și de găsit oriunde. Apoi, în aceeași categorie, pișoarca, vinul și restul băuturilor pe care la fac ai tăi sau bunică-ta la ei acasă. Aici e puțin nasol, că pișoarca (adică rachiu cu gust de spirt la 5 lei) e atât de proastă pe cât e de ieftină. Și vinul, mustul, cornata, căpșunata, alte neamuri sunt la porție și nu chiar atât de ieftine cum este berea. Apoi, cele mai scumpe, de fiță, bune și de care n-o să ai tu parte în perioada asta sunt tăriile, vezi whisky cu gheață sau așa. E bine să te oprești la bere sau vin, serios. E bine să te oprești la o anumită cantitate de bere și vin, ca să n-ajungi să faci lucruri urâte pe care nu le-ai recunoaște treaz. Și ca să nu te distrugi până la criza de 40 de ani, când sigur o să fii în depresie și vei vrea și mai mult vin.
De ce beau oamenii la 20 de ani?
Unii pentru că atât pot și asta vor face toată viața.
Unii pentru că așa e mișto.
Și restul pentru că se întorc la camera de cămin sau la chiria aia împuțită după 3 zile de facultă și 2 de job. Iar berea aia din frigider e numai bună pentru criza mică de adult obosit și sictirit prin care treci.

3. Aproape toți oamenii cresc la 20 de ani.
Vine o zi în viața ta când te trezești dimineață și te lovește revelația asta. Ai crescut puțin și te faci mare și simți așa o senzație dubioasă, parcă se schimbă povestea. E vreme să fii băgat și tu în seamă mai  mult. Mergi pe wc și te gândești lung la asta. Wc-ul oricum va deveni locul tău de tras pe dreapta. În ordinea asta de idei, uite cum o să fie.

Dacă n-ai prieteni, aia e. Îți faci.
Dacă ai prieteni cu care te vezi des, o să vă dați câte-o bere, acum că nu mai aveți prostia de la 14, naivitatea de la 16 și gusturile vechi, în general.
Dacă ai și mai mulți prieteni (și nu trăiți toți în același loc, lucru imposibil), o să te vezi cu ei rar. Pentru că sunteți fiecare în cele 4 colțuri ale țării sau planetei, aveți vieți de oameni la 20 de ani care fac facultăți și merg la job (cel puțin, unii dintre voi), iar trenurile sunt scumpe. Dar vă vedeți și un lucru minunat se va întâmpla.
5 ore de discuții puerile pe care le aveați la 17 ani, discuții de genul ce coșuri are ăla, haha sau ce iubită urâtă are fostul meu, vor fi acum 5 ore de drame în floarea vieții. Ale voastre. N-o să știți care să vorbească primul. Sunteți obosiți, plictisiți, nu mai vreți, relațiile cu pisi merg prost, e nașpa cu banii, ai voștri vă bat la cap când mergeți acasă, aveți nuștiuce boli, colegii sunt nașpa, i-a murit pisica, teoria la facultă e așa grea, pateul pe pâine rezistă.
Și totuși, sunt niște ani așa  mișto, câte experiențe, dar voi așa de bătrâni deja.

Ai aroganțele tale personale. Și asta înseamnă că poate nu mai vrei să arăți ca un boschetar la 15 ani și să ai grijă de tine. Că vrei să-ți selectezi foarte bine oamenii din viața ta după criteriile de-acum, chiar dacă uneori sunt oameni din fosta gașcă. Că nu mai accepți tot felul de rahaturi de la pisi. Că poate te îmbraci altfel, mânci altfel, trăiești altfel, citești altceva, gândești diferit, consideri că vrei să schimbi lucruri și idei la tine, iar asta nu tre să fie treaba oamenilor care hotărăsc să nu depășească faze, dar să comenteze dacă tu o faci.

Dacă nu crești, deci povestea nu se schimbă, aia e. Atât s-a putut.

4. Toți oamenii au wc-ul lor la 20 de ani.
Tocmai ce ziceam, wc-ul va ajunge, pe parcursul anilor, unul dintre prietenii tăi fără viață, ceea ce uneori va fi bine. O să fie acolo în momentele tale critice, de dimineață până noapte, să te sprijine la propriu și la figurat. Cânt te trezești și adormi pe el, când ajungi obosit și nu vrei să te mai ridici, când îți vomiți berea, mâncarea proastă sau aerele, când vrei să citești și n-ai liniște, când vrei să filozofezi și să faci pișu în același timp. Dar, mai ales, când n-ai net pe laptop să vedeți un film, dar are prietena ta un telefon și cică prinde niște semnal fix în baie, fix pe wc, dacă-l ții într-o anumită poziție. Nu pot să pun poza asta minunată din motive de intimitate și chiloți, dar crede-mă, wc-ul merită respectul tău. Pentru că e locul crizelor tale de tot felul.

5. Aproape toți oamenii mâncă pateu, orez, paste, supă și fast-food la 20 de ani.
Dar cam atât. Cam aici se oprește meniul tău zilnic. Evident, cartofii și ouăle sunt acolo mereu, că așa e pur românesc, și de sărbători se adaugă mâncarea de sărbători. Sarmale, bucăți de porc, miel în zeamă și ouă vopsite. Eu nu mânc carne decât dacă e pui, fast food deloc și sarmalele tre să fie cu legume. Așa că se face un an întreg de când am inventat și reinventat rețete cu pui, orez, paste și supe dubioase, iar la gustări pateu seara și zacuscă dimineața. Mereu cu gândul în minte că nu există loc în frigider decât pentru un castronel cât ăla de la câine. Și mereu acoperit, că dacă curge lapte de la colegă-ta. Dac-aș fi știut c-o să fie așa, aș fi inventat rețete înainte să plec de acasă. Am trecut, în schimb, printr-o săptămână în care am mâncat doar pâine cu condimente la cuptor.
Cel mai important e să mânci. Încearcă orice, dar dă-i stomacului tău ceva.

6. Aproape toți oamenii trec prin stări nasoale la 20 de ani.
Foame, jenă, stres, presiune, anxietate, oboseală, extenuare. Există toate motivele din lume pentru fiecare. Nu-ți ajunge mâncarea și n-ai timp să gătești sau poftă să mânci, stai la coadă la poștă cu 10 babe și nu știi cum se plătește o factură, nu faci față ritmului de la facultate, ai un program de căcat, nu ești atât de sociabil cât ți se cere să fii, îți urăști jobul, șefii și rutina, dar hei, te așteaptă o bere rece de băut pe wc acasă. Înainte să cedezi, trebuie să-ți găsești o metodă simplă de relaxare. Dar chiar și ăsta e un stres.

7. Există un final fericit pentru aproape toată lumea. Într-un final.
Toate crizele posibile de la 20 de ani de pe lume te vor lovi peste față chiar înainte să faci 20 de ani și vor râde de tine cum te chinui ca un Sméagol. Râzi, râzi nervos, plângi, plângi înfundat, oftezi, nu te mai trezești când sună alarma, faci o noapte albă de băută, ieși la aer ca să n-o iei rara, ești într-un carusel din ăsta de stări. Dar din când în când o să fie minunat și amuzant și palpitant, pentru că sunt niște ani mișto și n-ai cum să treci prin ei doar leșinat. Și, mai ales, n-ai cum să nu-ți amintești de ei la criza următoare, când o să fii deja antrenat.

Vă las acum să meditați la această perioadă complexă a vieții.