Dau o ciocolată pentru fiecare dovadă care arată că sunt gay

Știu că există unii care și-ar dori cu totu' altceva, da' eu pot să fac rost numa' de ciocolată.

Am scris într-o zi despre cum alții mi-au făcut o viață de n-aveam habar de ea.
Tot în ziua aia am scris c-o să urmeze. Sigur.
Și urmează.

Primii oameni care m-au cuplat cu prietena mea, iubită colegă de bancă, perechea crizelor mele de râs, s-au născut în 95 și sunt colegii mei.
Următorii oameni care m-au cuplat cu prietena mea, iubită colegă de bancă, perechea crizelor mele de râs, s-au născut în 95, cred că și în 94 și sunt colegii mei, dar alții. Cu ăștia n-am mai vorbit de...aproximativ de când ne știm. Colegii ăia care fac banchetu' după plăcerea personală și nu colectivă. Acei colegi.
De necrezut, da' printre principalele preocupări ale colegilor mei foarte pasionați de arte, în timp ce-și storc fiecare strop de sudoare pe planșele lor cu talent, se găsesc și două preocupări legate de viața mea și-a prietenei mele. Știți, iubita.

Prietena mea este gay?
Eu și prietena mea suntem împreună? De fapt, sigur suntem, pentru că, nu-i așa, părem prea apropiate.

Eu nu știu ce înseamnă prietenă prea apropiată.
Adică dacă eu te văd pe tine că te pupi și te pipăi cu prietena ta și nu ți-am zis veci că sunteți gay, înseamnă că e prietenie, doar prietenie, deloc prea apropiată?
Eu nu știu de ce să te doară-n fix de cât de gay sunt eu, prietena mea, omu' de la colț, tanti care vinde cartofi la tarabă. Ori chestia asta încă rămâne ceva nemaivăzut pe la noi și-atunci cauți orice ocazie să te miri. Ori chestia asta te face să crezi că ai dreptu' să mai faci un mișto de prost gust tipic unui om atât de deștept. Ori chestia asta te râcâie atât de mult pe interior, pentru că-i o bârfă și nu poți fără astea.
Adică recunosc c-am și eu niște mici dileme în pauzele de la liceu, pauze în care chiar n-am ce face mai bun. Da' nu mă duc la un om apropiat al omului să întreb auzi, cum pana mea face...eh.

Zău c-ar fi mai mișto dacă omu' ar veni la tine și ți-ar zice bă, tu ești gay? Că voiam așa...să știu.
Pentru că prima dată e amuzant s-auzi că ești cuplată cu prietena ta. E și-a doua oară. Oarecum. Da' o să ți se taie ca la maioneză când tu auzi astea de la oamenii cu care stai zilnic și care au primit bârfele direct, când tu chiar ții la un om și când tu ești mâncat din toate părțile de colegii tăi care se laudă că nici nu te văd, nu te aud și nu te suportă. Și nu te suportă, că tu nu-i suporți. Aparent. Scuze proaste.
Vă rog să nu mă suportați așa cum scrie la carte.

Nu sunt cu prietena mea.
Nu sunt gay.
Să fii gay nu te face cu nimic mai aiurea.
Să fii apropiat de prieten se cheamă prietenie.
Poate până la sfârșitu' anului mai găsim și altceva.

Promit ca într-o zi să mă iau c-o tipă. În fața lu' Elvis. Să fie bârfa palpabilă.

Promit că e ultima postare despre acest minunat și fascinant rahat.

pampam.

Vecina mea cu tocuri să vină înapoi.

În afară de ultimul an de liceu mâncat pe pâine, ha, admitere, ha, și abilitatea mea de a fi o nenorocită cu tipii drăguți, viața mea se rezumă la cele 2 mari probleme existențiale.

Unde este vecina cu tocuri?
De ce m-a blestemat cu această minunată familie cu copchil?

Deasupra mea. Exact deasupra camerei mele.
Stătea o vecină care mergea prin casă cu tocurile în picioare. Știu asta sigur, pentru că mereu se auzea tropa-tropa, zdrang-zdrang, dup-dup. Uneori își punea muzică ( urâtă și de proastă calitate ) pe care începea să danseze. Tot în tocuri, pentru că mereu se auzea tropa-tropa, da' în ritmu' melodiilor. Ceea ce era și mai ciudat. Dar mă obișnuisem. Deja mi-o imaginasem cum arată după mintea mea proprie și imaginativă. Era înaltă, brunetă, plete lungi, picioare lungi, puțin groase, sâni mari, tocuri cui, îmbrăcată scurt și în latex. Era oribilă, desigur. Am creat un monstru. Modelul filmelor porno. Mi s-o fi tras de la cât de stresant era tropa-tropa. Da' mâcar nu scotea sunete pe gură, mai ales că la un moment dat a descoperit papucii de casă și nu mai punea muzică la 6 dimineața.

Tragedia vine din faptu' că, într-o zi, n-am mai auzit troace, am auzit niște urlete ciudate și ascuțite, cam cum fac eu când vine cineva și mă ia pe sus și eu nu vreau și-atunci țip și totu' se termină cu bine. Doar că acum e mai ascuțit, mai lung și mai enervant, că e de dimineața weekend-urilor și seara zilelor în care-mi cad ochii în gură. E un copchil. E atât de mic încât scapă lucruri pe jos și eu le simt fix în creierii mei. Sau freacă lucruri de podea. Sau aruncă. Sau scoate alte sunete și mai ciudate, ca și cum o rachetă e în cădere scurtă, da' cu vocea unui copchil care nu știe să vorbească. Doar să țipe.

Singura parte bună e că se arată încă o dovadă pentru de ce să nu faci copii.

Tată-său urlă grav la el. Să tacă, să nu mai arunce lucruri, să tacă, să nu mai fie obraznic, să tacă. Și-atunci plodul începe și plânge mai mult.
Mamă-sa urlă la fel de grav la el.
Uneori, când nu sunt familia de urlători, încep de se alintă, iar părinții devin mai ciudați ca virgulă copchilul.
Sunt un trio minunat pentru blocurile cu pereți atât de subțiri ca să auzi ce vorbește vecinu'.
Sunt un trio minunat pentru când vrei să dormi, să citești, să vezi un film, să n-auzi musca, să n-auzi copchii care țipă și aruncă lucruri pe tavanul tău, de-astea.

Plus că. Acum că vine crăciunelul și zăpada, am început să ascult cum săniuța fuge, nimeni n-o ajunge, cântată cu voce de mamă care și-a dorit toată viața un copchil.

Îmi vreau vecina cu tocuri înapoi. O rog să se întoarcă. Câteva luni cât mai stau aici. Cu tot cu tocuri, dacă ea vrea.
Sau măcar să se facă ceva pentru copchii zgomotoși. Că eu nu ziceam nimic, bre. Și adormeam și singură. N-am chinuit pe nimeni. Asta nu-i treabă.

pampam.

Limbi străine: Kalokaghatia (4)

Paranteză. Cu toate scuzele pentru oamenii care au comentat aici, am șters majoritatea postărilor. Așa.
Fără scuze pentru oamenii pe care-i urmăream prin friend connect, m-am retras de pe majoritatea blogurilor. Așa.
Să înceapă începutul. Din nou.
Gata.

Kalokaghatia e din greacă, îmi ia juma de oră să pronunț, e de la domnu' prof de filosofie, se traduce prin om bun și frumos și e fix ce-aveam nevoie ca să arăt ce înseamnă om bun și frumos de fiecare dată când am vorbit și vorbesc despre asta.

Omul bun și frumos e motivul pentru care există fericirea. Și cam atât.
Sună nițel patetic. Se mai întâmplă. Voi prindeți esența.

Sigur. E fericirea aia de e fericire pe bune și de-o simți în burtă, în mațe încurcate, în creieri amețiți, în oase, alții ți-o citesc pe zâmbetu' de la 8 dimineața și 12 noaptea, tu crezi că ești prea împlinit să mai exiști printre ăștia normali și pământeni. E fericirea aia de se traduce prin o bucățică, o fărâmă, o clipă, un moment. Momentul e scurt. Fericirea nu e lungă. Fericirea nu e prostia veșnică după care își plâng ochii oamenii triști care n-au parte de oameni buni și frumoși. Nici de fericire, că de-aia îs triști și nu dau de ea.

Omul bun și frumos are defecte pe care tu nu le vezi, pentru că, de obcei, pe ăsta îl iubești la modu' ăla de nu i le mai vezi.
Ai crede că pentru omul bun și frumos s-au făcut toate cuvintele mari pe care unii le folosesc des, prost și degeaba. Orice, pentru totdeauna, mereu, doar tu, te iubesc. Dacă omul n-ar fi și simplu și n-ar crede că astea nu se folosesc deja des, prost și degeaba.

Sau e omul din exemplele clasice cu prietenul care te primește la 3 noaptea să plângi pe umărul lui, maică-ta de te-a crescut bine, taică-tău care era moș crăciunel de crăciunel, bunică-ta care te alinta veșnic și-acum e prea moartă ca s-o mai facă, mai mult decât prietenul care te-a făcut să crezi că la 16 ani poți să iubești, că el era un om pe care să nu-l ratezi, profa care vorbea multe, mărunte și mișto, tipul din stație din fiecare dimineață care e mereu amabil și drăguț, oamenii din baruri cu care legi lucruri scurte, de ținut minte, oamenii de peste tot cu care legi lucruri.

Dacă încă mai e cineva care nu s-a prins, omul frumos nu e frumos fizic sau doar fizic, că are ochi albaștri și buze cărnoase. Și omul bun nu e bun că e samaritean și dă 50 de bani la un cerșetor amărât care vrea bani de pâine.

Omul bun și frumos e om bun și frumos că-l simți așa, că e așa, că împarte așa, că știe să fie așa și nici nu se chinuie pentru asta.Altora nu le iese neam și ceilalți au fost norocoși cu mamele lor de i-au născut.
Omul bun și frumos e bun și frumos interior, exterior, minte, suflet, spirit.

Pe-ai mei îi mai știți de-aici.
Pe lângă ei am mai găsit alții.
Pe lânga ei mai există alții.
Cu ei eu am crescut mare, mult, bine.
Cu ei o fericire și cu o fericire și cu o fericire fac fericire. Sună nițel patetic. Se mai întâmplă. Voi prindeți esența.

Sigur. Ei sunt ăia din exemplele clasice cu oamenii de-i apreciezi abia după ce pleacă și de-aia tre să-i apreciezi când încă n-au plecat, de uiți să le zici merci și de le zici că-i iubești când nu mai sunt de-ai tăi. Ăștia sunt oamenii pe care tre să-i vezi când îi ai.
Pentru că eu nu-i mai am pe cei mai buni dintre buni, pentru că e trist când e așa, pentru că ăia de nu-i mai am n-au aflat tot ce era nevoie, pentru că oamenii vin, pleacă și fericirile se scurtează. Cel puțin măcar o dată.

Când eram eu mică și lumea se uita la televizor, Mircea Radu zicea iubiți-vă mult!
Eu aș zice să v-aveți în grijă, să le-aveți de grijă și cuvintele înainte de fapte și faptele după cuvinte.

În rest. Kalokaghatia pentru toată lumea!

pampam.

Când se lasă seara peste Galați

La Nespălata ne-așteaptă o pisică cu zgardă colorată și clopoțel în fiecare zi când plecăm pe jos spre casă.
Un pic mai jos, la Elice, ne-așteaptă un câine maroniu, plin de blană moale, care e cald când se pune pe picioarele tale și așteaptă să-l mângâi cât mai mult.
Când urci de la Viva spre Păpădie, ne-așteaptă o pisică neagră cu un ochi și una cu pete de vacă.
Tipele se crizează c-or rămâne singure cu 70 de pisici. Pisicile nu se crizează c-or rămâne singure cu 70 de tipe. Pisicile s-ar gudura pentru asta, s-ar miorlăi lent și lung, ar toarce și nealintate și-ar suna în fiecare zi din clopoțel, pe la Nespălata, când până și Nespălata e goală, tristă și nespălată.
Oamenii zic că oamenii sunt câini.Uneori.Câinii nu zic că câinii sunt oameni.Niciodată.
Bărbații spun că femeile-s vaci. Boii nu le spun niciodată vacilor că-s femei. Pentru că femeia e femeie și vaca doar mâncă iarbă și dă lapte din 4 țâțe.

Dunărea arată mai bine iarna, pentru că iarna e mai calmă, pentru că iarna e mai rece, pentru că oamenii se încălzesc acasă,  pentru că nu mai e vară să se încălzească în boscheții ăia de la foișor.

Undeva aproape de Dunăre mă doare burta nu de la mâncare, nu de la baie, nu de la stop, nu de la boală. Pentru că undeva în iarnă și undeva aproape de Dunărea care începea să înghețe, era un domn de-mi făcea poze în zăpadă și-atunci m-am gândit c-aș putea să-i zâmbesc de sub fular. De amorul artei. Lui i-aș cere pozele.
Și-atunci de fapt, m-am gândit că încep cele mai frumoase amintiri cu oameni pe care nu-i mai am. De amorul amintirilor frumoase. Că omu' drag lasă mai multe de bine în urmă și după ce pleacă decât lasă rele. Că dragu' ți drag și rămâne drag. Oricum. Cu defectele de pe lume. De dragul amintirilor frumoase. Unora, foarte puțini, le-aș spune că mi-s dragi pe veci și i-aș pupa pe frunte. Lung și lent ca pisica de se miorlăie, ca un câine de schiaună, ca apa din gura peștilor pe Nespălată.

Undeva aproape de Dunăre mã doare burta de amorul amintirilor frumoase.

Plouă des, lung și lent și n-am înțeles de ce e frumos să zici că plâng norii, plânge ceru', plânge dumnezo, plânge cine mai e pe-acolo. Ploaia nu e lacrimi, dumnezo n-ar avea de ce să plângă, norii și ceru' nici atât. Morții nu plâng, pe morți îi plângem.
Nu-mi place ceața, că mă lasă în aer. Nu-mi place iarna, că e iarnă.
Nu-mi place când aduni multe, multe și nu le lași să iasă și brusc te-apucă un timp în care plângi sau vrei să plângi sau știi că poți să plângi în 2 secunde pâna la multe, multe. Fără nori, cer și dumnezo, lung și lent, cu sughițuri sau nu, ca oamenii ăia de râd și nu știu de ce, pentru toate zilele de dat cu mingea în perete, rupt foi și scrâșnit din dinți. Nu cred în oamenii slabi care plâng, nu cred în oamenii puternici care plâng, nu cred în oameni de-un fel care plâng, cred că oamenii plâng ca o chestie normală. Aici nu intră și copchilu' abia făcut.

Lângă cinema, pus pe colț, există un Feng Shui mic, da' bun. Are lucruri de luat acasă, de păstrat și de întreținut. Și nici nu-s toate doar pentru pasionați. Mai mișto e tanti de-acolo care-ți explică că acasă tre să faci, să ai grijă, să speli, să cureți, să lași la uscat, toate ca să-ți păstrezi energiile bune și să nu împrumuți rele. Și dacă nu crezi în astea, poți să-i vezi pe ăia care apar și-ți iau toată energia din tine de nu mai știi de capu' tău. Sau pe ăia care-ți rămân și nu se mai duc, așa cum rămâne gutuia seacă sau siropu' de tuse în gât. Sau pe ăia care se uită urât. Sau pe ăia care ți-au zâmbit și-apoi s-au întors să te mânce de peste tot. Sau pe ăia de-s mulți cu ei personal, vorbesc foarte mult, explică foarte mult, bârfesc foarte mult, se crizează foarte mult, orice foarte mult și tu simți că nu le poți sta în preajmă mai mult de-o oră, că nu poți să-i duci în spate.

Ăștia sunt energiile alea de pe medalionul feng shui pe care tre să-l cureți acasă, c-altfel le porți naibii cu tine. Tu medalion, ei energii.
Ăștia sunt stările proaste din starea ta proastă.
Ăștia sunt, vorba lu' tanti, energii rele. De ocolit.

Pe faleza superioară sunt niște bănci de 2 locuri. De-acolo se prinde un răsărit, un apus și-o Dunăre albă, lucioasă, care seamnănă cu marea. Perfecte. Perfecte cât să nu poți să le porți cu tine. Perfecte cât să crezi că perfectul există, da' să te oftici că n-ai și să-l negi.Perfecte cât să te facă să știi doar de ele,de tine și unii nebuni răi să te numească pe tine nebun.

pampam.

.

Dai carte,dai parte

Eu dacă nu-l aveam pe Om care ține 4 perechi de ochelari și biblioteci întregi de cărți citite,nu m-apucam să caut în toate rafturile de prin casă chestii de citit,pentru că n-aș fi avut ce să caut.
Dacă nu erau cărți la biblioteca școlii din 1-4,nu coboram în pauze să văd dacă s-a adus cartea aia cu bărbatu' pe cal,frumos și viteaz și nu mă chinuiam să țin minte că-l cheamă Decebal și e din istorie.Pentru cartea aia mi-am făcut și legitimație,că era coada lungă și toată lumea și-o dorea.
Dacă nu primeam cărți cu comentariile literare despre texte și tradițiile românești,ajungeam să citesc despre cum se cumpără inimi de sf. valentin.Da' eu am avut norocu' să le primesc.Și încă le am.
Profa mea de română din 5-8 era frumoasă,tânără și mai și iubea cărțile.Când le mirosea pe alea vechi,aveai impresia că atinge culmea fericirii.Fizic.De-atunci știu că-i o întreagă tehnică.Nici exact în nara nasului,nici la distanța la care să nu mai simți adierea.De-atunci știu că întâi cartea și-apoi filmul.De-tunci știu că cititul e plăcere sigură.
Dacă n-aveam biblioteca principală la 5 minute de liceu,îmi luam câmpii.Pentru că sunt disperată cu cărțile și dacă n-am chef sau nu-s bine,m-am cărat acolo.Cărți bune,cărți multe,dimineața e așa liniște cu muzica aia pe fundal,nu stă nimeni pe capul tău și-acu' au pus niște locuri pentru citit care arată boem.Ca de bibliotecă.

Dacă nu eram în momentu' ăsta în care ne dăm civilizați și moderni,dacă nu eram pe lângă capitală,ci în fundu' dealului unde n-ai decât oi,mai ziceam.Da' să n-avem cărți într-o bibliotecă și biblioteca să fie a liceului...Deștepți necitiți mai erau doar la începuturi când n-aveau pe ce pune mâna.Zic c-acum am avea pe ce.

Povestea mai multă aici
De la alții la mine.De la mine la voi.De la voi mai departe.Dacă vreți și puteți.
Cu like-u',cu cărți,cu bani,cu mesajul împrăștiat.

pampam.

Șăzi cuminti și vezi-ți de lungu' nasului

Clachez rar spre deloc.Da' se mai întâmplă.
Am ușa încuiată pentru 2 zile,telefonul închis până duminică seara,un bol de arahide,mâncare,somn și Ravel cu Bolero cântă în casă de la 10.Să se facă liniște.Să nu fie nici musca,nici copilu' ei.Nimeni.Să rămână soarele la colțu' dormitorului cât mai mult.
Școala nu te face (cu mult)mai deștept.Nu când 4 zile din 7 apuci să mânci normal,dormi jumătăți de nopți,ai 5 teste în 3 zile,iar 3 dintre ele sunt modele de bac puse într-o oră și-un atestat de-un metru pe 70.
Îmi cade păru',am slăbit tot ce puteam să slăbesc și ultimu' an se numără doar în secunde pe oră și vacanțe.Să se facă liniște.

Și-acu' despre lungu' nasului.
Ăia care se uitau urât când tu fumai și-ți ziceau că nu-i bine,că pute,că mori,ăia o să se apuce de fumat.Prietenele tale care-ți ziceau că vezi,nu te duce la om acasă,c-o să te lege de calorifer cu cătușele și-o să te violeze,prietenele alea o să ajungă și ele acasă la om.Și tu rămâi mut,că de scos ochii e urât.Ăia de vin ei de la țară și tu-i vezi și zici că,vai,săracii,hai să-i ajutăm să le fie bine,ăia ajung să te lovească în față cu câți bani au în portofel și câte aere de oraș și-au luat,acum că s-au ajuns.Nu e deloc rușine că vii de la țară.E aiurea că te crezi mândră de oraș.Și orașu' nu ne face mândre.Mai degrabă mândră de la țară decât mândră că mi-s dată cu ojă să-mi acopere mizeria de sub unghii.
Mândră mai înseamnă și femeie.  
Țară mai înseamnă și origini.
Cred din ce în ce mai mult că,dacă nu poți să te faci plăcut prin tine,atunci te faci plăcut prin orice.Sau măcar încerci.

Despre o oră de română.Să vă feriți de oamenii care-s dispuși să facă orice până-și duc lucrurile la capăt.
Orice e orice.De la cel mai mic la cel mai mare gest.

Mă enervează că-mi schimb părerile despre oameni,pentru că pe ei îi schimbă banii.Doar întrețin.Anturajele.Ți le modelezi după placul tău,nu te modelezi după placul lor,când placul e de rău.Anii.Nu-ți dau dreptul să fii mai deștept,când nu ești.
Mă enervează că unii care se trezesc că au peste noapte,uită cum era când n-aveau.
Prietenii mei bătrâni nu s-au trezit niciodată să zică că ei le știu pe toate,oamenii foști sau prezenți,apropiați mie și cu bani încă știu cum e să mânci și icre scumpe și cartofi la kilogram,să porți și șosete uzate și câte o pereche cu etichetă pe zi.Că nu ne-au făcut pe toți în puf de gâscă și dacă ei au făcut rost de puf,atunci nu li s-a urcat la cap.Că-s oameni simpli.

Plec din Galați,da' rămân venită de-aici.Cunosc oameni noi,da' prietenii vechi nu trec la coadă.Iubesc,da' există un singur primul.Termin cu artele și schimb profilu',da' păstrez aceeași plăcere pentru pictură,estetic și monumentală.Sper la primii mei bani,da' n-o să uit că în unele zile aveam un leu în buzunar și căutam cei mai ieftini biscuiți.Din diferite motive.Primesc toate sfaturile de pe lume dacă le cer,da' îmi amintesc fiecare trece pe care l-am primit când aveam nevoie.

pampam.

După haină și răsplată 3

Deci eram fericită.Pe bune că eram fericită.
N-am primit încă cadourile,da' mi-am primit atenția și pentru mine atenția contează dacă e de la ai mei.Și-apoi vineri a fost încă o zi de școală normală în care n-am făcut școală.Și-apoi sâmbătă am dormit bine,pentru că vecina mea de sus a descoperit papucii de casă în loc de tocuri.Și-apoi duminică dimineață citeam și eu Onan și mă dădu și pe mine pe spate și mă făcu profundă și m-am apucat de Eliade care mă făcu și mai fericită.Și-apoi am văzut o poză și mi-am dat seama că n-am scris de mult timp despre haine.Și hainele s-au adunat.

Am un tricou cu take it or leave it.
Nu le ridic altar oamenilor,da' singurul meu mesaj de împăcare și uite-mă cum îți declar că sunt ființă umană care trăiește sentimente de îndrăgosteală egoistă,cuprindea și-un take it or leave it.
Pentru un om introvertit,declarațiile se fac 60 în minte,40 în cuvinte.
Pentru un om introvertit, cele mai ciudate 5 minute sunt alea în care recunoști,scrii,spui că lucrurile stau cum stau.
Pentru un om introvertit,lucrurile alea se întâmplă mai mult în interior.

Să iubești doar în cuvinte e ca și atunci când prăjești cartofii cu tot cu coajă și pământ și te lauzi că gătești gustos.
Nenorociții cu zâmbetul pe buze iubesc doar în cuvinte.Adică minciuni frumoase.Adică nu iubesc în felul ăla.Adică se mint,te mint,încurcă cu nu te vreau,da' nici nu te las și fac a pagubă.Din cauza asta oamenii mari cred că oamenii mici nu iubesc.Și nu știu să gătească.Pentru că sunt prea mici ca să le facă și destul de tineri ca să creadă că li s-a întâmplat.
Să te joci cu alții după ce alții s-au jucat cu tine și ție nu ți-a picat bine se-aseamănă cu timpurile în care cineva-ți rupea o mână de la păpușă și tu știai că nu-i ok să rupi și tu pentru că o să ajungeți 2 copii triști,da' până la urmă se întâmpla.
Să faci chestii frumoase pentru cineva chiar și când nu simți ce-aștepți de la cineva-ul tău,mi se pare cea mai bună dovadă.De orice vreți voi.

Am un tricou cu un nume scris pe el.Din plăcere,iubire prietenească și provocare.
Nu-l mai port,pentru că-mi aduce aminte de cum e să fii un nenorocit cu zâmbetul pe buze,care prăjește cartofii în coajă și rupe păpușile altora.

Mințile deschise reușesc,gândesc,simt,văd,învață și trăiesc mai multe.Personal sau nu.
Prezentul se apreciază în prezent,cuvintele nu se repetă doar în minte,oamenii se apreciază când te trezești că-i ai dimineața lângă tine,oamenii buni și frumoși n-au nevoie de complexe fizice.Un om nu se șterge cu alt om,un rău nu se plătește cu alt rău.
Momentele se trăiesc,amintirile se păstrează,flashback-urile se retrăiesc,complimentele se acceptă,jocurile se lasă dracului,răutățile se lasă naibii,vocile nu-s de pus pe rană.
Petele,plăcerile și iubirile dureză până când vor ele să dureze.
Fiecare lucru simțit se face dacă e simțit.Fiecare promisiune o să se întâmple dac-a fost promisiune.Fiecare om la timpul lui,cu scopul lui.Fiecare urmă cu învățarea ei de minte.
Cele mai proaste relații fizice o să existe între unii nepotriviți fizic.
Cele mai bune legături o să existe între unii care nu se cunosc foarte bine.

Am un tricou cu un nume scris pe el.Din plăcere și mai multe de-atât.
Pentru că primul,singurul și,deocamdată,ultimul.

Chestia bună când ți se zice că ești nebun,e că,orice faci,nu mai stai să te-ntrebi dacă o să te ia de nebun sau nu.

pampam.

Mimoz,mimoză,mimozi,mimoze,mimozăm,mimozaţi psihedelic

Aveam un mai mult decât prieten care mă invita frumos la o pătrăţică de LSD sau la o ciupercă uscată,ridată,magică şi fără caşcaval la cuptor.În fiecare seară când era să visăm de-altele de nu le-am mai visat.Auzit.Văzut.Simţit.
Şi mai aveam alt mai mult decât prieten care mă chema timid la o porţie mică de marijuana.Ca să mai reducem din anxietate.
Acum am un şaman.E mai simplu şi mai comod.N-are nevoie de prea multă atenţie,prea mult timp din partea mea,prea multă deschidere şi nu vrea cadouri.Vorbim printr-o telepatie exactă şi fără pic de eroare.În fiecare dimineaţă în care n-am energie şi chef nici să opresc alarma,l-am strigat,a răspuns,rog şi el trimite ori nişte ayahuasca,ori nişte frunzişoare de cocaină,ori nişte salvie,ori tot aşa.Asta e tare.Că niciodată nu ştii la ce te-aştepţi de la un şaman.Şamanul meu.

Sunt o psihedelică înrăită,pentru că ascult psihedelic de să mă bubuie în urechi,cap,inimă şi spirit.Bubuie nu vine de la bumţi bumţi.Psihedelicul este mai mult decât bumţi bumţi.Psihedelicul este halucinant,bubuitor şi transant.De la transă.Psihedelicul e viaţă.Şi spirit.Şi gizăs,ce trip am avut aseară!
Sunt o psihedelică înrăită,pentru că port haine cu motive psihedelice,hipnotizante şi hippioate.Mai sunt şi hippioată.Printre altele.Sau doar arăt?Eh,ce mai contează?Am menţionat că aspectul meu de hippioată costă cât o cameră de închiriat pentru un student care crede în lucruri de-astea,da' n-o urlă prin toţi porii?
Beau.Beau ce-mi dai.Mă-mbăt,uit ce-am făcut,ţin sticla de gât s-apar şi eu în poze,fumez tutun crud şi cred ca-m trăit visul american din Fear and loathing.Am văzut Fear and loathing,pentru că dacă n-ai văzut Fear and  loathing nu eşti psihedelic.

Vorbesc,merg,postez lucruri şi mă cred mişto.Toate le fac mişto.Pentru că e mişto.
Pot să fac sex şi când sunt tripată,în pădure,în cort,în afara cortului,pe goa şi pe chill şi fără cauciuc.
Băi.Şi mai sunt şi ecologistă,atât de ecologistă că postez asta la fiecare juma de oră pe feisbuc,din 3 surse.
Plus că vreau pace în lume.Chiar dacă aşa mult îmi place să bârfesc,jignesc şi comentez oamenii pe care poate nu-i cunosc.

Uneori n-am mai mult decât prieteni cu psihedelice de calitate şi şamanul meu face o criză prin care se ceartă cu spiritele copacilor şi e prea ocupat să-mi răspundă,şi-atunci mai fac rost de nişte lei pentru un cui răhăcios de la spice-uri răhăcioase,care nu ştiu din ce e făcut,da' cui îi pasă? Important e ca fiecare om să afle că eu fumez de-astea şi că sunt cum? Mişto.Drogată ieftin,prost şi vai de capul meu,că atât am putut şi eu să fac,dar mişto.


Deci?Mă credeţi mai mişto acum sau mă chinui degeaba?

pampam.