Toate lucrurile la modă în 2015

Cumva, se întâmplă ca o parte din lucrurile astea să le fi trăit deja acum câțiva ani, când nimeni nu credea că ești ok cu ele și toți te trimiteau la colț. Acu' e timpul să le readuci în viața ta, fără să mai simți că ești singur pe lume, căci lumea te va primi în sânul ei.


Blugii rupți
Purtam blugi rupți la 15 ani și oamenii îmi ziceau că m-au mușcat câinii (doar de genunchi, evident) sau c-am mers în 4 labe sau că mi-au mâncat moliile hainele sau că eram o din aia satanistă care ascultă muzică de sataniști. Oamenii se uitau la mine ca la boschetari. Era ceva oarecum neobișnuit să vii așa la școală și profii de matematică s-ar fi luat sigur de tine când te scoteau la tablă. Ai fi fost gluma colegilor tăi de clasă la fiecare oră de matematică, iar asta, în cazul meu, se întâmpla la arte, unde aproape că nu existau limite. Deci era grav. Așa că nu purtai mereu blugi rupți. Și nu rupți oriunde.
Au trecut 5 ani și zici că nu mai există blugi care să nu fie rupți. 9 din 10 oameni au pantalonii tăiați în genunchi, la buzunare, la gleznă, mai sus de gleznă, în față, la spate, găuri mici, găuri mari, ascultă muzică de sataniști, merg în 4 labe și au fiecare o molie periculoasă acasă. 9 din 10 magazine scot colecțiile de blugi gata tăiați. Sigur au un angajat nou pentru care au inventat un job nou și i-au zis tu stai în spate și tai pantalonii ăștia în genunchi cât de inestetic poți. Că dacă mai există oameni care nu vor să fie cool, să-și facă singuri pantaloni netăiați.
Serios, atât de mult ne-a luat ca să nu râdem de găuri în blugi și să fie ceva mișto?

Barba la tipi. Chelia la tipe. Ochelarii de tocilar. Hipsterul
Nu știu despre fete, dar e anul bărboșilor și ăsta nu poate să fie decât un lucru minunat. Am văzut atâția tipi care arătau bine brusc doar pentru că-și creșteau păr pe față, încât mi se pare oribil și nedrept că nu există ceva așa de simplu și pentru mine, care să distragă atenția de la un metru de cearcăne și trei coșuri pe frunte.
Lucru care se întâmpla pe vremea când eram cheală pe partea stângă și oamenii nu înțelegeau de ce mai am păr pe partea dreaptă. Au fost atât de curioși, încât și-au făcut asta-n cap câțiva ani mai încolo. Nu mai e neobișnuit, e fițoșenie în pozele de la concerte.
Și da, când ți-ai pus ochelari prima dată, ai primit toate poreclele din lume despre ochelari. Nimeni nu înțelegea că-ți corectezi un defect de vedere și era de parcă ai fi ieșit în chiloți din casă. Dar hei, pentru că n-ai putut să te răzbuni niciodată, o face moda pentru tine. Doar uită-te la toți oamenii care n-au probleme de vedere, dar poartă niște ochelari cu lentile false ca și cum ar avea. Nu e amuzant că fac lucrul ăla de care râdeau, dar nici măcar nu-l fac de nevoie, ci de imagine?

India. Spiritualitatea. Zeii. Semnele astea

Pe la 17 ani purtam o pereche de cercei cu Om pictat pe ei și singurii oameni care știau ce e Om, de unde e și interpretările pe care le are, erau ăia care citiseră despre și ți-ar fi dat o explicație decentă legată de ce știu ei că e Om. Adică puțini, că e mult de citit. Mai mullt ăștia pe care lumea i-ar fi văzut ca oi negre nonconformiste, de găsesc esența universului într-un sunet cu o explicație mai interesantă decât biblia.
În rest, eram o dubioasă de religie creștin ortodoxă, care purta un semn dubios luat de la alte popoare. Cine știe ce-o însemna și cine știe cu ce oameni umblam de-am aflat de așa ceva.
Găseai pandantive sau de-astea în Vama Veche și ăia care te întrebau ce înseamnă, se uitau cu sprânceana ridicată când le explicai. Acum găsești tricouri cu Om, pantaloni, cearșaf, huse de telefon, rame de ochelari în magazine în care n-ai fi crezut.

Au trecut 3 ani de-atunci, fenomenul ăsta legat de spiritualitate și pace a evoluat, oamenii știu mai mult sau mai puțin să explice ce e aia și de ce adoptă, merg mai mult în India și poartă mai mult șalvari. Dar clar aș fi mișto acum cu cerceii ăia. Asta dacă n-aș avea o hamsa la gât cu care există șanse să mă sufoc noaptea mai mereu. Cât de la modă sunt. Tot din Vamă, că acolo se găsea ușor, tot o dubioșenie din asta pe care nu e neapărat s-o înțelegi, atât timp cât o porți pentru că-ți place, aha. Mâna Fatimei a devenit atât de cool, încât are niște reprezentări care n-au nicio legătură cu ce înseamnă la bază. Niște femei s-au gândit s-o facă din pietre super prețioase și scumpe, că sigur merge la vânzare. Și există tatuaje temporare cu asta, pentru că de ce nu?

Iar al treilea ochi te trimite cu gândul la masonerie (n-are treabă), și dacă nici masoneria nu mai e la modă, atunci ce?

Henna
Poate n-ai apucat să-ți faci un tatuaj temporar cu hamsa, dar nu poți să treci prin vară fără un tatuaj cu henna făcut la prietena ta acasă.

Iarba
Știi oamenii ăia cu șosete cu frunze de marijuana pe ele la vedere? E o modă care nu trece. Totul trece, numai iarba nu. E metoda care nu expiră niciodată. Atenția pe care o primești când iarbă e de neegalat. Singurul om care zice că nu mai face asta e fostul tău care s-a întors după 10 ani și care-ar vrea să pară că s-a schimbat și nu știe cum să-ți arate. Dar ăsta chiar e un ciudat. Cine face așa ceva? Toată lumea mișto e pe iarbă acum. Până și bunică-ta la țară are grijă de plantații de cânepă fără să știi, pentru c-a auzit undeva că are efecte benefice. Nu ești cu adevărat la modă, dacă n-ai pus măcar o poză cu tine când fumai. Și la descriere high-prietenii știu de ce sau ceva de genul ăsta. Râzi așa cu subînțeles când vine vorba de asta, ca să pară că știi cum e. Și te-ai scos, ești direct din 2015.
Pentru cei care nu s-au prins că nu e ok, aici intră și țigările.

Unicornii
Să fim serioși, toată lumea crede în ei. E noua religie, n-ai cum altfel.

Arsenie Boca
Nu știu absolut nimic despre Arsenie Boca și de ce e atât de prezent acum, dar presupun că a fost un preot sau un călugăr care vorbea frumos și oamenilor le-a plăcut de el. Așa cum fac uneori preoții sau călugării. O grămadă de alți oameni vorbesc frumos, dar numai preoții au morminte sfinte. Am înțeles că la al lui se întâmplă lucruri și energii, așa că dacă vreodată o să vreau să fiu la modă cu Arsenie, o să mă rezum la poze cu citate. N-o să fie nevoie, cel mai posibil. Dar tu poți să încerci oricând, poze sunt pentru toată lumea.

Aparatele foto cu film
Pentru unii din noi cu copilărie fericită, aparatele astea erau minunea. Pentru buton, dar mai ales pentru film. Cum desfăceai filmul la geam ca un boem, ca să vezi câte poze-ai stricat și care ți-au ieșit. Îți mâncai unghiile două săptămâni până le scotea ăla calde-n plic. Era mai ceva ca la Crăciun. Cred c-am irosit film aiurea doar pentru că era o chestie mișto de făcut în vacanțe.
Dar hei, apoi au apărut chestiile digitale, și aparatele cu card, și telefoanele și aparatele foto cu film au fost aruncate într-un colț de mobilă. Dac-ai fi mers cu așa ceva prin oraș anii trecuți, cineva ar fi venit să-ți dea bani de un telefon. Acum e fancy. Acum se fac târguri vintage la care vin oameni să cotrobăie după vreun Polaroid nu foarte scump, ca să aibă la ce se uita când îs bătrâni, în caz că le cade curentul.

Probabil va continua.

Facultatea îți dă boli mintale

Din motive deloc interesante de înscrieri la facultăți posibil inutile în viață și aducătoare de boli mintale și mai grave decât astea de-acum, am mers 10 ore într-un maxi taxi-căruță în care-am suspinat după CFR. Pentru cei care au un fund fin și sensibil, mâncă somon la fiecare mic dejun, și termenul de maxi taxi-căruță e unul abstract, viața e mereu zen, sper s-aveți funduri fine în continuare. Pentru noi, restul, o mașină cu găuri lipite cu ceva pastă gri, aparatele de aer condiționat acoperite cu bandă adezivă și geamuri perfect închise la alea 40 de grade, e o mașină care ne duce pe drumul spre succes. Aha. În miros de salam cu ceapă, ca să-ți amintești când ești un corporatist pe care nu-l suportă nimeni ahh, mai știi când am plecat și eu de jos în miros de ceapă spre facultate? De-acolo mi se trage, de la moșul ăla care mânca cu bale la gură. Aha.

10 ore. 10 ore la înscrieri. Apoi 10 la confirmări. Apoi 10 la celelalte confirmări. 
Știi ce poți să faci în toate astea 100 de ore de drum? În afara faptului că dai mulți bani? Vorbești singur. Vorbești cu tine, în mintea ta obosită și stresată și anxioasă și obsedată. Uneori, dacă nu mai poți în minte, îț pui așa mâna la gură și te întorci puțin spre geam. N-o să te vadă nimeni.
Oare fac bine ce fac? Oare iau decizia bună? Și dacă nu dau la facultatea AIA? Dacă intuiția mea zice prost? Voi muri de foame? Oricum voi muri de foame, cu sau fără, ce să mai. Și-atunci de ce-mi mai chinui coatele atâția ani? Ce ți-e și cu presiunea asta-n societate. Dar marile genii? Marile genii n-aveau atâtea studii în cap. Uite, de-aia bem și fumăm și nu ne place viața. Și dacă mor acu, pe drum? Nu pot să mor, că-s prea tânără. Ia să mai verific dosarele astea. Să vezi c-am uitat ceva și tre să mă întorc sau să vină cineva tot cu căruța asta până-n mama Moldovei, să vezi că mă trimit acasă. Da' și ce? Oricum toți prietenii mei se plâng de facultate, ar fi un semn că nu e nevoie de ea.
Mai știi când îți ziceau că nu contează la ce dai? Și că ei vor să renunțe? Și c-ar face alte lucruri cu viața lor? A cui îi e vina? A noastră nu. Să scriu o carte?

Și nu poți să citești cele 3 cărți pe care le iei cu tine, pentru că dacă ai rău de mașină și miști puțin capul în jos, sus, dreapta, stânga prin toate gropile prin care treci, pe-acolo pe la Vaslui, ce oraș minunat, vai de capul nostru, bam-îți legi niște pungi de vomă la gură ca să fii scârbos.
Și nu poți să iei aer, că n-ai pe unde.
Apă rece n-avem.
Continui să vorbești. Adormi. Îți cade capul de vreo 5 ori, și te trezești ca să nu-ți rupi gâtul.
Continui să vorbești. Mintea ta e acolo pentru tine. Până o ia rara de tot, dar acum încă mai e acolo pentru tine.

Au trecut 6 zile de la înscrieri, vreo 6 ore jumate de la rezultatele care oricum n-au apărut câte aveam nevoie, un număr infinit de refresh la pagini de facebook și site-uri cu admiteri. Clasic. Dacă nici noi nu mai știm să așteptăm în liniște, atunci cine?
Toate generațiile de nervi plutesc acum leșinați în bălțile lor personale din capul tău. Oare-am intrat? Oare nu? Ce se întâmplă dacă nu? Viața merge mai departe. Normal c-am intrat, dar să vedem unde. Și cum? Plătim taxa, mă urcă cineva și pe mine la buget? Am cămin, am pat, am baie? Încep deja să fiu boschetară și să dorm în cutii de carton pe străzi? Vor veni prietenii mei să-mi aducă mâncare? O să mă descurc într-un oraș nou, într-un sistem nou, într-un mod de viață nou? Oare oamenii ăia care fac listele s-au culcat deja? Știu că au de făcut listele? Ne bagă și pe noi cineva în seamă, morcoviților? Cum o să fie? Sper să fie bine. Sper să nu fiu dezamăgită așa cum zic toți ăia care-au terminat și așa cum mă aștept și eu să fiu. Mai avem speranță? Ne pierdem tinerețea? Sper să nu fie ca în liceu. Se merită? Mă ia inima.

Ia uite, iar vorbești cu tine. Simți puțin cum ești pe câmpii. Ce-ai ajuns.


Peste câteva luni îți faci un masaj la tâmple de 3 ori pe zi. Nervii tăi leșinați nu s-au mai trezit.
O să fie bine.

Lolita

Nu-mi place Lolita. Nici cartea, nici filmul. Poate puțin substrat, ceva, dar nu-mi place Lolita. Fetele o venerează. O copilă de 14 se cuplează cu un bărbat care a rămas cu frustrări din copilărie, i le descoperă, i le controlează, la un moment dat îi cere bani ca să sex și e o mică perversă care fuge cu alt obsedat de copii apoi. Și-l lasă și pe el, că rămâne însărcinată pe la 18 sau așa cu un tip sărac.Și dacă e sărac, își aduce aminte că la 14 ani făcea prostii cu taică-su vitreg, care e aproape nebun acum și-l ucide pe obsedatul numărul 2, și-i cere niște bani de mâncare. Moare la naștere, dar e ok, a fost palpitant până atunci și-a reușit să inspire multe vieți rebele.
Pedofilii sunt oribili și Lolitele de-acum înțeleg prost povestea.

Trebuie să fii destul de cretină ca să te lauzi cu 10 iubiți pe lună și 5 prostioare pe noapte, când tu treci clasa a9a sau așa. Să te lauzi că nu ești virgină, când nu ți-ai terminat înmulțirile la mate și să râzi pe bune de colegele tale care-și rezolvă înmulțirile și nu știu să sex. Ceea ce e perfect normal.
Nu e ideea că le faci. Fă-le câte vrei, grădina ta, așa să-ți ajute. E ideea că le expui la modul cum? tu ai 30 de ani și n-ai avut atâția pisi ca mine? eu abia ce vin de la unul, cum? ai 15 ani și n-ai avut primul sărut? trebuie să fii un om nasol atunci, cum? tu nu știi ce e iubirea?. Și să te crezi mișto pentru asta. Te întreci în cine are vieți mai palpitante și destrăbălate așa devreme. Ce cretină trebuie să fii să te bați în prostii de-astea acum și să te iei de alții, când oricum dai de ele tot restul vieții tale, când vor fi lucruri normale pe care le fac toți oamenii la ei acasă. Și n-o să te mai bage nimeni în seamă.
Cum mințeau fetele înainte la colțul blocului că poartă tanga, ca să fie cool. Pentru că în 2000, tanga erau cool. Dar erau niște chiloți amărâți și dacă te simțeai prost că n-aveai, o rugai pe maică-ta să te lase să-ți iei o pereche măcar. Nu te căcai pe tine cu cine e mai mișto, pentru că știe cum să fie o mică Lolită.

Trebuie să fii destul de cretină să te lauzi că te-a cerut pisi de soție când ați terminat amândoi liceul. Pe la jumatea anului ați făcut un copil, în unele cazuri întâmplător, și-acum n-aveți foarte multe planuri de viitor, bani sau resurse personale, dar vreți totuși o nuntă. Și după nuntă sau între timp abia aștepți să le scoți ochii colegelor tale de liceu, prietenelor și tipelor mai întregi la cap. Că uite ce-ai tu și n-au ele. Ce bine te înțelegi cu soacră-ta, ce frumos doarme copilul, ce job-uri puține găsești, dar bine că e iubire și vă țin părinții.
De obicei, oamenii se bat în câți copii și câte nunți au la revederea de 10 ani. Acum revederea s-a mutat chiar cu 10 ani mai devreme, ce să vezi. Ca și cum toată lumea vrea un copil la vârsta la care încă te mai țin ai tăi cu borcane de zacuscă trimise pe tren ca să nu mori de foame. Ca și cum e normal pentru oricine. Ca și cum interesează pe cineva. Ca și cum n-ar ști fiecare ce să facă cu viața lui și are nevoie de ponturi. Hei, tu. Fă un copil ca mine.
N-ai cum să vii să-mi zici să fac și eu unul, că pofta vine mâncând. Ești anormală, ai probleme. Serios, mămicile exasperante sunt chiar exasperante. Și la 18 sau mai puțin sunt și jenibile.

Trebuie să fii destul de cretină să-ți placă, să accepți și să fii de acord cu tot felul de forme de hărțuire verbală sau mai mult pe care tipii insistă să le folosească pe stradă, la muncă sau acasă. Să fii de acord când se trezește unul să zică că femeile care fumează miros a hoit și că nu mai sunt frumoase pentru ei, după o vârstă. Să te sperie ideea asta că nu mai ești frumoasă pentru un mascul care-ți zice că miroși a hoit. Să râzi când îți strigă unu că ce buci ai. Să ieși și-a doua oară cu ăla care prima dată se-aștepta să sex, pentru că ți-a plătit cafeaua, și-a trebuit să inventezi o scuză. Să apari la televizor și să cânți o melodie în care te numești pe tine, ca fată, trofeu din vitrină.
Ce cretină trebuie să fii să pui paie pe foc, într-un loc în care știi sigur că există bărbați oribili care cred că au dreptul să facă un săculeț de rahat din tine. De ce-ai încuraja asta, ca femeie?

De ce mai mergi cu soțul tău pe stradă, care se ia de fete aiurea, fie că au aspectul meu atât de dubios sau nu, dacă nu știi să-i zici bă, chiar nu-i frumos ce faci, neanderthalule.

pampam.

Am fost în Anglia ca să văd dacă e mai simplu să mori de foame

O să par snoabă pozitivă acum, ca să fiu hateriță în postarea următoare.


E ceva în englezi care te face să ieși din casă cu plăcere și să pierzi vremea. Probabil nu sunt la fel de frumoși fizic ca românii (tipele oricum nu sunt), dar chiar au ceva mișto în ei când zic neața pe stradă, când îți zâmbesc aiurea, când te întreabă femeile de la supermarket dacă ești bine și drăguță, te-ajut cu ceva?, când îți zic taximetriștii c-o să fie în regulă și ziua ta de muncă o să treacă, când vine șeful tău și-ți mai zice o glumă. Pe mine mă obsedează lucrurile astea când ies din casă, și-a fost prima chestie pe care-am observat-o la ei.
Nu te duci la pâine și te gândești că iar e tanti aia care-ți răspunde în scârbă. Nu urci în autobuz cu frică să nu cumva să-l stresezi pe șofer când îi ceri un bilet. Nu te duci să umbli după acte cu panica că iar sunt angajații morcoviți. Nu simți că-s mohorâți și-și numără zilele pe care le mai iau.
Evident, un român o să te pună în temă că să nu-i crezi, că-s niște monstruleți falși, care râd fals și te-ajută fals. Dar asta fac românii în alte țări. Se înjură cu ceilalți români și i-ar bate pe ăia în a căror țară s-au dus, că era acasă prea rău.

Ai zice că da, că asta e datoria lor, că lucrează cu publicul, că clientul nostru-stăpânul nostru și tre să se comporte ok. De acord. Dar oamenii de pe stradă nu lucrează cu niciun public, iar la noi nu se întâmplă asta atât de mult. Știi cum îți zic mulți de la noi că le place ceva la tine sau că-i enervează fața ta? Prin faptul că se holbează. Holbatul e limita.
Sau bine, ai zice că-s așa veseli și drăguți pentru că-și permit să ducă vieți bune și să-și plătească chiria la timp. N-au nimic în spate care-i apasă. Dar nu poți să spui că absolut toată lumea tristă de la noi tre să-și verse oful în capul tău. Că unii din ei nici n-au vieți nasoale, și tot sunt niște săculeți de rahat. Și că unii din ei, oricât de nasoale le-ar fi viețile, nu fac nimic ca să și le schimbe. Poate doar să se plângă.

În ordinea asta de idei, aș fi putut să ies îmbrăcată doar în chiloții lui Superman, că n-ar fi interesat pe nimeni. De fapt, chiar am văzut un tip îmbrăcat în chiloții lui Superman. Era, cel mult, amuzant. Și oamenii i-ar fi făcut, cel mult, poze, dar nici asta. Aș fi putut să merg de mână cu tipe, travestiți, păpuși gonflabile. Aș fi putut să fiu vopsită dubios în cap. Aș fi putut să port pulover în iunie. Să beau o bere în parc. Să stau singură și să desenez rațe. Dar hei, am făcut lucrurile astea și n-a durut pe nimeni în fund. Chiar nu-i interesează ce fac caprele tale.


În rest.
Au autostrăzi, ceea ce e normal. Au bandă doar pentru autobuze. Au muncitori care construiesc fără să le ia ani, ceea ce iar e normal. Au o arhitectură masivă, rece, dar foarte mișto, care, probabil, cade la un cutremur de 10 grade sau așa. Au coșuri de gunoi și coșuri de gunoi pentru răhăței de câine. Știi ce-are fiecare stăpân de câine în buzunar? O pungă pentru răhăței de câine. Au bun simț să oprească la zebră mereu, benzile pentru bicicliști se respectă și găsești rampe pentru oameni cu handicap peste tot.
Au ideea asta că nu e ok pentru femeile însărcinate să muncească de la un anumit număr de luni în sus. Și că nu e ok pentru femei să muncească lucruri de bărbați, când asta le afectează în vreun fel. Nu e peste tot, dar există. Și e ok, pentru că un depozit cu muncă brută nasoală nu e locul în care să fii feministă și să vrei să te bați în cine ridică mai mult.

Au un sistem de sănătate atât de bine pus la punct și pe bani atât de puțini, c-ai crede că e o farsă. Serios, chiar există. Nu știu dacă de-asta, dar moșii aleargă la o vârstă la care presupui c-o să faci pipi în pat, că nu mai poți să mergi. Iar englezoaicele astea care arată toate ca regina, mai au puterea să-și conducă mașinile alea scumpe până la cafeneaua aia scumpă unde iau un mic-dejun scump în grup. Niște regine toate (nici nu e scump, măcar). Dar chiar n-o să le vezi că ocupă autobuzele dimineața, ca s-ajungă în piață să vadă ce mai e pe-acolo.
Și pentru că au sistem de sănătate ok, s-au gândit să facă și-un sistem de ajutoare pentru aproximativ orice. Animale, copii, cupluri care stau în chirie, femei cu cancer, cercetare, oameni fără muncă, veverițele din parc.

Și pentru că sunt o țară ca restul țărilor din lume, totul e mai scump în capitală. Dar asta înseamnă că totul e mai ieftin și decent în părțile care nu sunt capitală. Ieftin înseamnă ma ieftin ca la noi, uneori. Ieftin înseamnă că-ți iei mâncare pe-o săptămână și-ți faci și-un moft, dar nu se cunoaște ca o gaură în buzunar.
Nu e asta amuzant? Că au salarii mult mai mari, dar prețuri (la mâncare, de exemplu) mici? Și că la noi e invers? Sau că un nou născut are un ajutor mai mare decât banii părinților de la muncă? Sau că banii pe care-i muncești acolo în 2-3 zile, înseamnă un salariu minim pe economie pe-o lună aici?

N-au povești și tradiții la fel de multe ca la noi. Nu mâncă exagerat, nu întind mese timp de 3 zile, nu se pregătesc cu o săptămână înainte, nu sunt atât de încântați că sărbătorile vin, și nu e ca și cum ar fi ceva rău. Românii sunt triști din cauza asta. De parcă nu golesc supermarketurile și-acolo, cum fac aici de paște.

pampam.

Mă întorc la liceu cu aceeași groază, după un an

Liceul e  oribil.
Perioada luată la general e foarte mișto pentru mulți dintre oamenii care-au ajuns în punctul ăsta. Anii în care descoperi, înțelegi, te schimbi, citești mai mult și mai bine, vrei să faci din hobby-ul tău un mod de viață, ai planuri, te gândești, te întrebi, cunoști, suferi, trăiești, crești. Minunat. Anii mei de suflet. Dacă n-ar fi fost, aș fi rămas o prostuță ignorantă, cu 5 prieteni, 3 de complezență, care poartă tricouri cu guns n roses și e cheală pe-o singură parte. Nu m-aș fi suportat. Dar m-am format așa de bine în anii ăia, încât acum aș fi dispusă să mă căsătoresc cu mine.
Însă liceul în sine e oribil. Nu faptul că mergeam într-o clasă ca să pierd aiurea vremea m-a făcut să cresc. E un loc din adolescența ta care poate să-ți dea apucături mintale. Uită-te la profii tăi și analizează-i. O să înțelegi.

A11a și a12a au fost coșmarul vieții mele. Nu cred că se mai simțea cineva atât de rău ca mine. Dac-ar mai fi fost un an, aș fi intrat într-o depresie adâncă. Știi cum e să te trezești dimineața și să ai impresia că consumi aer degeaba, irosești viață degeaba, pierzi timp degeaba, te epuizezi într-un loc degeaba, ocupi spațiu degeaba și totuși tre s-o ții la modul ăsta? Așa mă simțeam eu când plecam spre liceu. Ca să fie treaba treabă, în ultimele săptămâni de a12a îmi venea să plâng doar la gândul că mi-am ales un liceu care mă face să mă simt așa. Serios.

Cu 70 la sută șanse să nu facem 3 ore din 5 în ziua aia și să găsesc 2 tampoane lipite pe ușa clasei, scopul meu în viață era să mai tai o zi de pe calendar. Chiar tăiam zile de pe calendar.

Pentru că liceul a fost un loc oribil în care mă duceam pur din obligație. Niște profi lipsiți de cea mai mică urmă de chef (așa ajung profii să fie prin a12a, săracii), dar absolut stresanți și plini de panică, intrau la clasă ca să dicteze, să te streseze și să te umple de panică. Atât. Scrieți copii, numai scrieți. Îndopați-vă. Momentan, ăsta e rolul vostru. Nu știți să faceți altceva. După ce scrieți, dăm repede 3 teste în 2 ore, ca să facem niște note. Să fie. Și-apoi să ne continuăm dictarea.
Dimineața, la ora 9, diriga ne lua la rând și ne arunca cu ouă în cap. Te făcea de super râs, dar hei, măcar ne făcea pe toți.
În dimineața următoare, profa de specialitate nu se mai chinuia să explice de ce. Doar spunea că nu suntem în stare de nimic.

Da, la un anumit interval de timp, profii au chestia asta cu proștilor, nesimțiților sau inconștienților. Spre sfârșit, intervalul de timp însemna săptămânal. Dac-am fi reacționat ca ei, când se enervau, i-am fi legat de scaun și le-am fi pus gume în păr. Glume clasice.

Unii din ei sunt subiectivi și se chinuie să nu-ți arate asta, dar le iese atât de prost. Atestatele sunt  un circ. Dai exagerat de mulți bani pentru lucruri care nici nu există măcar. Colegii tăi sunt foarte nasoli.  Ți se repetă treaba asta cum că nu e nimic de capul tău. Ți se interzice treaba asta cu inițiativa proprie. 2 din 10 atestate la arte sunt aproape originale. În restul de 8 sunt ideile, îndrumările și culorile profilor. Într-un loc în care se presupune că te-ai dus să-ți dezvolți ideile tale personale.
Cel mai prost dintre proști o să-ți găsească un defect, și-a doua zi, tot liceul știe de asta. Secretariatul ăla plin de morcoveală. Absolut fiecare prof crede că te-ai născut cu aceleași cunoștințe pe care le are el acum, și-a doua oară când îi ceri să-ți explice, țipă. E un sistem prost care pune opera de-a12a în a10a și invers. E un sistem prost care te pregătește pentru ce urmează cam deloc.

E un loc oribil și cu organizare inutilă unde mă întorc tot din obligație și tot fără tragere de inimă.

pampam.

Feminismul e ok

Există lucruri pe care le auzi sau prin care treci ca tipă, și de care chiar n-ai nevoie în viață. De obicei, vin de la tipi care s-au născut cu ideea asta că au drept absolut asupra fetelor. Îi știm toți, ne-am săturat de ei. Mici sclave care tre să fie perverse când au ei chef, să facă mâncare când le e lor foame, să desfacă un bax de bere când le e lor sete, să le calce cămașa când pleacă la muncă și să le strângă chiloții, șosetele și farfuriile de la masă. Să le facă neapărat un băiat, să-i anunțe când începe meciul și să nu-i deranjeze când se joacă pe ps3. Să le-accepte fluierăturile, înjurăturile, palmele, violurile, abuzurile, căcaturile. Pentru că noi le cerem mereu. Purtăm fuste și nu facem fasole cu ciolan. N-a mers cu tine, alta la rând.
De ce-ai accepta așa ceva și de ce n-ai inventa o chestie care luptă împotriva ăstora. Adică feminismul. Cât nu ajunge într-o extremă în care alergăm în sânii goi și uităm de ce alergăm în sânii goi, feminismul e ok.

Nu-ți iei mașină ca să poți să oprești la semafor sau zebră și să le zici tipelor chestii care nu se rezumă doar la oh, julieta, ochii tăi frumoși. Să le zici, să le strigi, să le fluieri la modul ăla puțin flirtos și cu zâmbetul pe față. Și oricum, se strigă și se fluieră la vaci, oi sau căluți.
Nu ieși afară în gașca de țărani macho ca să tragi de mânecă fete, să le-analizezi evident ca pe stripteusele alea de le plătești ca să poți face asta, să le ridici fustele și să râzi de ele pentru că nu sunt idealul tău de frumusețe (care probabil e la fel de dubios ca ei).
Nu te caci pe tine la un loc de muncă unde ai colege de sex feminin, și nu-ți închipui că ești șef peste ele, femei slabe și în minoritate ce sunt, care n-ar trebui să munească și care-ar trebui să stea la cratiță. Pentru că există 5 feluri de șefi care vă bagă morcovi în fund la toți în același fel, oricum.
Nu termini relații și-apoi apari când ai chef în viața fostelor tale pe care-ai avut grijă să le faci de 2 lei ultima dată. Poate, poate capeți ceva.
Nu te naști tip ca să fii un zeu plin de tine, să faci un tipar care să te mulțumească cât ai nevoie și să crezi că fetele sunt acolo ca să sex veșnic și să fantezii cu mâncare și bere la infinit.

Nu e mișto să te stresezi că dacă ți se vede un centimetru de umăr gol, o bretea de sutien sau piciorul gol la 50 de grade în iulie, un nebun din ăsta plin de masculinitate o să zică că ți-ai cerut-o. Și nu e mișto să te gândești cu ce-ar fi bine să te îmbraci ca să poți să ieși din casă fără să atragi atenție de genul ăsta. Și nu e mișto să mergi și să-ți zici în minte stai să vezi că ăsta clar face ceva.
Nu fluier băieți pe stradă, nu le zic că-s foarte cocalari, țărani și urât tunși, nu mă opresc în fața lor ca o retardă, nu agăț pe facebook, nu fac nimic care să-i deranjeze. Dar nu e ca și cum contează.

pampam.

7 ani de-acasă

Am 7 ani de-acasă și atât de multă educație câtă poate să primească un om în creștere. Zic bună ziua, mulțumesc, te rog, țin uși deschise, dau locuri uneori, ajut babe să meargă până la colț, le citesc eticheta în supermarket, salut șoferii care opresc la zebră, stau la coadă, nu mă cert pe ultima pungă de orez, nu merg pe banda de bicicliști, încă îmi cunosc profii pe stradă, respect viețile altora, nu fac show-uri despre cât de minunată sunt, nu mă leg de alții aiurea, gesturi de-astea de oameni care n-au devenit nesimțiți total.
Chiar și-așa, oricât de bine-crescut ai fi, cineva o să-ți zică că ești un arogant nesimțit, probabil și vulgar, fără respect și cei 7 ani de-acasă. Cineva, adică oamenii ăștia care cred că cuvintele te duc în iad, falși modești, și care cer respect, deși sunt niște rahați cu principii nasoale. Uite, pentru că i-am făcut rahați sunt prost crescută. Cuvântul în sine e unul vulgar. Dar serios.

Știi oamenii care nu vorbesc urât, pentru că așa e frumos, dar care cred în dumnezeu și-au inventat înjurături cu el? Dumnezeii mă-tii e o chestie fără sens și oribilă când te crezi religios și bine-crescut, dar n-are importanță. E o scăpare. Suntem ființe. Se iartă. Nu e cu organe și morți. Nu te face să pari chiar atât de scârbos. Restul, în schimb, ar trebui să te facă să-ți fie rușine cu tine. Să te duci să te speli la gură imediat ce-ai ajuns acasă.
Ești vulgar pentru că la 5 sau 7 dimineața, când îți sună alarma să pleci la muncă sau la liceu, te trezești greu cu ce pula mea. Pizda mă-sii. Mama mă-sii. Căcat. Morții ei. Te enervează oamenii și le zici că-s muiști. Spui la fund cur. La sâni țâțe. Prietenilor tăi coaie. Și, mai ales, ești fată. Restului de oameni li se mai acceptă lucruri, dar tu, ca fată, îți permiți să faci cam un sfert din ele. Ieși cu boschetari care vorbesc urât și ticul tău verbal e ce căcat. Ești o fată vulgară.
Că nu facem toți căcat, nu ne-am născut din pulă, și astea sunt problemele nostre reale legate de educație. Că dacă-ți ies nervii pe nas zici dumnezeu să ne-ajute să trecem și pe asta, în loc de îmi bag picioarele sau așa.

Sunt într-o țară în care fuck off, fucking fuck, shit fuck, shitty fuck, holy shit și alte variațiuni sunt niște formulări obișnuite, la care nu se mai înroșește nimeni și nu mai sare de fund în sus. În același timp, se mulțumește exagerat și se poartă chestia asta cu hai să nu fim mârlani unii cu alții, să nu ne călcăm pe verde, să ne vedem de caprele noastre. Parcă mă interesează mai mult dacă te comporți ca un căcat decât dacă vorbești ca unul.
Nu cred că vrei să fii așa prost și să ai impresia că oamenii sunt niște distruși pentru că folosesc cuvintele ALEA.

Și poate vulgaritatea începe pentru mine în momentul în care ies cu fustă, dar fără chiloți, fac poștă la bere cu vreun boschetar cu 3 boli pe mâini, și-apoi agăț niște tiriști. A doua zi apar la tv și mă laud cu asta. Tot fără chiloți. Devin o jenibilă din aia care dă din buci pentru bani și primesc numai mesaje cu ce ți-aș face. Mai rău, mi-ar plăcea ce se întâmplă și imaginea mea despre mine ar fi una bună.
Dar bucile plătite ne plac, nu ne deranjează vizual. Sunt și ele o artă. În schimb, ne zicem că vorbim urât și suntem vulgari, pentru că căcat.


Cunosc oameni care desenează, scriu, vând lucruri, le fac, primesc proiecte, oameni mișto, frumoși, deștepți, amuzanți, talentați, devreme acasă. Niciunul din ei nu e modest și cred că dacă fac ceva bine, sau arăt bine, sau am ajuns într-un punct bine în care-mi permit să nu fiu modestă, e fix problema mea cât mă laud sau recunosc asta. Și, de obicei, recunosc. Dar nu e ca și cum o fac ca să-ți scot ochii. O fac pentru că e acolo, e o chestie care-mi iese într-un fel și sunt împăcată cu asta.
Modestia prefăcută, în schimb, există tocmai de-asta. Tocmai ca să scoți ochii altora. Nu crezi nici tu c-arăți nasol azi, dar știi sigur că atragi atenție așa. Nu mai ești nevoit să te lauzi, pentru că te laudă altcineva. Nu mai pici oaia neagră arogantă, pentru că te prefaci că nu ești una. La modul vai, dar ce bine arăți. Oh, mersi, dar azi chiar nu, oh. Cum să nu, mai ești și modestă, ptiu. E așa de bine când ne pupăm fundurile subtil.
Hai să acceptăm că e ok să facem asta, și de lăudăroșii ăștia să zicem că-s proști crescuți.

În aceeași idee de aroganță și nesimțire, e fix problema mea cât respect, pe cine respect și de ce. Așa cum există oamenii ăia cu care n-ai nimic în comun, ăia cu care n-ai ce să vorbești, ăia cu care nu poți să ieși la o bere, ăia a căror față îți spune că nu sunteți pe aceeași lungime, așa sunt și ăștia cărora nu le zici bună. Că n-ai de ce. Nu te inspiră decât la ce treabă avem noi și de ce ne-am vorbi? E un drept. E dreptul tău de-a fi nesimțit din când în când, de-a alege cui să zici bună, și de-a părea cu nasul pe sus.

De aia-s fără cei 7 ani de-acasă, vorbesc urât, sunt arogantă și n-am respect.
Mama mă-sii. Sunteți și voi la fel.

pampam.

Adulții sunt niște babe comuniste

Am aproape 20 de ani și fac lucruri de adulți pe care nu toți adulții le fac. Probabil și tu faci la fel. Ai multe job-uri și mergi la facultate, plătești câtă apă consumi și faci economie la pateu pe pâine. Treci printr-o rutină banală, dar aglomerată, și discuțiile cu prietenii nu mai sunt la nivelul ăla de *uite-o frunză, hai să râdem*, ceea ce-i mișto. Ghici ce.

Cu toate astea, cu toate experiențele scârboase de viață prin care ai trecut, cu toate lucrurile pe care le-ai învățat, cu toate căcaturile, cineva peste 25 de ani se va lua de tine constant. Cât timp ai între 10 și 25 de ani, cineva matur se va lua de tine constant. Nu de cazul ăla clasic și super cunoscut, când ai 16 ani și probleme false. De tine, pur și simplu, ca om mai tânăr și mai nașpa decât el. Mucea ce ești, pubertule, copii care abia descoperă cum să sex, naivilor, proștilor, adolescenților cu coșuri coapte, nu știți ce e viața, aveți de învățat, ce proști sunteți voi, ce adult sunt eu la cei 30 de ani.
Cui îi pasă, serios?
Cui pasă că ai 30 de ani, un job din care-ți plătești chiria și-un mod automat pe care trăiești? Ai învățat să agăți în bar și știi cum funcționează lumea. Unii dintre noi fac lucrurile astea fără să fie bătrâni, și dacă nu sunt niște guru în ale vieții, vor ajunge. Cu toții vom face asta la un moment dat. Aproape toți. Atunci lumea va fi brusc adultă și mișto. Ca și cum faza asta cu adult care n-are coșuri și știe să sex bine te face ceva mișto.
Nu-i pasă nimănui.

Cu atât mai puțin cu cât descoperi cât de neinteresant e să nu mai ai 17 ani, când nu era nevoie să te cunoști pe stradă cu femeia aia de la curent care-ți primește facturile. Și nu era nevoie să-ți iei libere și pauze, pentru că nu mai poți să te împarți între munci. Și nu era nevoie să ai agende cu program peste care nu poți să sari.
Chiar vrei să lași 17 ani, doar pentru că un disperat matur îți zice că haha, ce plod ești încă, vorbim peste 10 ani. E o babă de 30 de ani care-a uitat că era un pubert jenibil cu păr slinos și-un leu în buzunar. E o babă care se ia și de restul babelor de autobuz, și de tine. Doar el e miezul. Nu e ca și cum mori dacă nu ajungi așa. Nu e ca și cum trebuie să ajungi ca el cât mai repede.

Uite un exemplu de banalitate profundă.

Îmi iau liber o zi, înainte să ajung la alea 2 job-uri de adult. E o pregătire sufletească.
Mă trezesc exagerat de dimineață, (un lucru oribil) ca un adult cu muncă. Am echipe cu colegi mișto, dar se întâmplă să ai echipe cu colegi pe care nu-i înghiți. Ca un adult. N-o să fie plăcut. Primesc o listă de sarcini de la șefii mei, pe care trebuie să le fac într-un anumit timp. Adulții au șefi. Sunt niște sarcini ok, dar se întâmplă să ai sarcini nasoale, care te vor face să-ți urăști viața și să vrei să fii boschetar pe punga ta. În unele cazuri, șefii sunt la fel de nasoli ca și colegii, deci te vei simți ca fiecare porc la tăiere pe care l-ai mâncat de fiecare Crăciun. Exact ca un adult.
După 8 sau 12 ore de sarcini și șefi și colegi, ajung acasă. Mânc prost, număr bani de dat și mă plâng la oameni care se plâng la mine. Realizezi cum a trecut timpul și cum nu mai poți să te culci pe banca de la școală. Te întristezi.

În mod normal, faci asta 5 zile din 7. 5 zile din 7 îți repeți mantre și replici motivaționale inventate de tine. La modul hai, rezistă pentru weekend. Hai încă puțin, prietenii tăi te vor alina cu niște butoaie de bere. Hai că poți, o să se termine și-o să ajungi acasă să mânci, să ce vrei tu. Hai, n-o s-o ții toată viața așa. Hai, c-o să fie bine. Hai încă o zi, o zi înseamnă bani.
Hai, că vine o vreme în care ne lovește norocul pe fiecare și-o să ai o muncă relaxantă și plină de plăceri infinite, chestia aia la care visezi și pentru care te pregătești.

Și asta e. Dacă n-ai ajuns vreun artist care-și face programul singur, viața ta se rezumă la weekend și câteva ore libere pe săptămână. Știi diminețile din liceu, când nu te duci la primele 2 ore, că nu se întâmplă nimic, așa că mergeți la o țigară? Nu le mai ai. Doar bucură-te de ele cât timp nu ești încă o babă comunistă. Știi pe enervanții ăia care-ți scot ochii cu faptul că ei cresc, îmbătrânesc și mor mai repede decât tine, iar tu nu? Chiar sunt enervanți. Să nu fii unul din ei. Știi că ai tot timpul să ajungi un iisus înțelept pe lume? Nu e nevoie să te bați cu ăștia în cine e mai zeu.

pampam.