Pagini

22 iun. 2016

Când aroganța e pentru proști

Hai să facem puțin diferența între aroganța aia puțin scuzabilă, peste care poți să treci, că oamenii-s foarte încrezători în ei, pentru c-au făcut lucruri importante și mișto și pana mea, tu n-ai ce să le comentezi, că n-ai.Tot ce depășește aroganța asta, care se rezumă la rezultatele tale din viață, e de căcat. Până și asta e de căcat, că ai așa o repulsie, dar se poate mai rău. Să fii arogant și să n-ai de ce să fii arogant. Dar, revenind.

Uite, de exemplu, aroganța aia pe care eu am întâlnit-o de-un an încoace și pe care poți s-o accepți dând ochii peste cap oleacă și asta a fost, că-n momentul în care un profesor de 60  de ani îți spune că el e stăpânul, pentru că el are 40 de ani de filosofie și carte în spate, cam la datul ochilor peste cap te poți rezuma.
Mediul ăsta destul de fancy de facultate unde-am dat de mulți bărbați la costum și mai puține femei , dar care țin la imaginea lor de zâne deștepte, e un mediu în care oamenii îs bazați pe ce-au ajuns, și le place, uneori, să scoată asta în evidență când se compară cu alții din mediul lor sau nu. 
Cam asta e aroganța pentru mine. Să te simți bazat și să te compari cu altul pe care nu-l consideri la fel de bazat ca tine, dar să faci din asta și-o mică-mare înțepătură, *pur întâmplător*. Adică nu zici eu sunt deștept și ăla e mai puțin deștept, dar e ok. Zici, vorba unui profesor de-al meu, *haideți să fim serioși, se vede diferența de nivel dintre noi și ei*. Noi înseamnă mereu tu, ei înseamnă oricine altcineva care e mai jos decât tine. Și pe lângă asta, ca să fie aroganța aroganță, oamenii bazați o să-ți lase mereu impresia asta că au un aer pe care tu nu poți să-l atingi când trec pe lângă tine.
Ca și cum am vorbi de dragoni sf din povești cu Harap-Alb. E greu s-ajungi la umărul lor.

Să fii bazat pentru că ești foarte deștept sau pentru c-ai ajuns foarte sus, atât de sus încât îți permiți să scoți perle de-astea pe gură. Totul stă în faptul că-ți permiți. Aroganța stă în faptul că ai în spate ceva care te susține. Când începi să nu-ți mai permiți, dar ești totuși arogant, ești și prost. 

Și ajungem în partea cealaltă. La aroganții proști. 
Aroganții proști îs aroganți fără să fie bazați, Orice afirmație fără o bază e ca un elefant fără urechi. Știm cu toții că elefantul fără urechi nu e elefant. Nu e deloc. Așa și cu ăștia. Ești un arogant fără să ai de ce? Rănești lumea cu aerul pe care-l respiri.

Uite, de exemplu.
Grașii care sunt grași și se iau de alți grași pe tonul ăla super arogant. La modul haha, uite-o și pe aia, uite-l și pe ăla, ce gras împuțit, cum trăiește, cum mănâncă, cum respiră, cum iubește, cum o iubește, haha, eu măcar îmi iau un tricou cu un număr mai mare. Da, dar tot gras ești și tu. Nu poți să te iei de grași, când tu ești un om gras. Baza ta e undeva în ceruri și un gras nu e cu nimic mai în regulă decât un gras la capitolul fizic, că de fizic vorbim. Pentru că doi grași sunt aceeași treabă. Poate dac-ai spune ce prost e grasul ăla că nu știe cât fac 2 plus 2, în condițiile în care tu știi. Dar și-atunci, ar trebui s-o spui fără partea cu gras, pentru că grăsimea voastră e ceea ce aveți în comun.

Oamenii urâți care se iau de alți oameni urâți. Sau haide. Oamenii care nu-s atât de frumoși și se iau de alți oameni cărora lor nu li se par a fi atât de frumoși. Nu poți să faci asta. Nu poți să te legi de imaginea cuiva atât timp cât nu arăți extraordinar. Extraordinar, gen fizionomia romanilor sau așa. Nu poți să te legi de nimeni și de nicio parte a corpului, culoare de păr, trăsătură fizică. Taci, serios. Taci până o să fii o zână din povești, și nici atunci nu e ok să te legi de imaginea altora, pentru că oricum, cu ce te-ar ajuta imaginea altora în viață. Dar e amuzant. Orice om care arată aproape decent și care se leagă de aspectul altor oameni e amuzant. Ca și cum părerea lor ar conta. Ca și cum faptul că nu ești nici măcar aproape frumos îți dă dreptul să critici imaginea altora. Hah.

Oamenii ăia care se cred speciali că au o personalitate, dar singurele lor legături în viață sunt mama și persoana proprie. Știu că e tentant să fii un tristuț care se relaxează în timp ce se crede superior față de o grămadă de oameni de pe pământ, și-apoi să ieși puțin afară și să nu-ți ajungă nimeni la nas, pentru că ce mișto ești. Dar hei, atunci când vine curierul să-ți aducă un pachet, stai jumate de oră să te gândești cum să-i spui un bună.
Nu poți să te crezi și sigur nu ești mai superior decât alții. 

Toți oamenii ăștia ar spune că nu se cheamă aroganță. Se cheamă libertate de opinie sau căcat. Dar nu. E aroganță și toți oamenii ăștia ar avea nevoie să se uite întâi la ei.
E aerul de superioritate pe care vrem să-l arătăm când ne dorim ca restul să nu ne ajungă la umăr. Pe grași să nu-i ajungă ceilalți grași. Pe urâți să nu-i ajungă ceilalți urâți. Pe speciali să nu-i ajungă ceilalți speciali. E aerul pe care-l luăm când ieșim în lume și credem că suntem cei mai faini, fără să fim cei mai faini încă. Oh, ironia. Dar e ok. De obicei, ăștia care merg cu nasul la cer fără să aibă un motiv real pentru care merg cu nasul la cer, sunt mai nasoli decât ăia pe care-i cred ei cei mai nasoli. Oh, ironia din nou.



2 comentarii:

  1. Dacă nu ți s-a spus succes la examene, ei bine ... succes! Dacă le-ai terminat deja, felicitări .. cred! Dacă ești în vacanță, distracție plăcută! Apa era caldă, când am fost ultima oară la plajă...

    RăspundețiȘtergere