Pagini

30 iun. 2015

Am fost în Anglia ca să văd dacă e mai simplu să mori de foame

O să par snoabă pozitivă acum, ca să fiu hateriță în postarea următoare.


E ceva în englezi care te face să ieși din casă cu plăcere și să pierzi vremea. Probabil nu sunt la fel de frumoși fizic ca românii (tipele oricum nu sunt), dar chiar au ceva mișto în ei când zic neața pe stradă, când îți zâmbesc aiurea, când te întreabă femeile de la supermarket dacă ești bine și drăguță, te-ajut cu ceva?, când îți zic taximetriștii c-o să fie în regulă și ziua ta de muncă o să treacă, când vine șeful tău și-ți mai zice o glumă. Pe mine mă obsedează lucrurile astea când ies din casă, și-a fost prima chestie pe care-am observat-o la ei.
Nu te duci la pâine și te gândești că iar e tanti aia care-ți răspunde în scârbă. Nu urci în autobuz cu frică să nu cumva să-l stresezi pe șofer când îi ceri un bilet. Nu te duci să umbli după acte cu panica că iar sunt angajații morcoviți. Nu simți că-s mohorâți și-și numără zilele pe care le mai iau.
Evident, un român o să te pună în temă că să nu-i crezi, că-s niște monstruleți falși, care râd fals și te-ajută fals. Dar asta fac românii în alte țări. Se înjură cu ceilalți români și i-ar bate pe ăia în a căror țară s-au dus, că era acasă prea rău.

Ai zice că da, că asta e datoria lor, că lucrează cu publicul, că clientul nostru-stăpânul nostru și tre să se comporte ok. De acord. Dar oamenii de pe stradă nu lucrează cu niciun public, iar la noi nu se întâmplă asta atât de mult. Știi cum îți zic mulți de la noi că le place ceva la tine sau că-i enervează fața ta? Prin faptul că se holbează. Holbatul e limita.
Sau bine, ai zice că-s așa veseli și drăguți pentru că-și permit să ducă vieți bune și să-și plătească chiria la timp. N-au nimic în spate care-i apasă. Dar nu poți să spui că absolut toată lumea tristă de la noi tre să-și verse oful în capul tău. Că unii din ei nici n-au vieți nasoale, și tot sunt niște săculeți de rahat. Și că unii din ei, oricât de nasoale le-ar fi viețile, nu fac nimic ca să și le schimbe. Poate doar să se plângă.

În ordinea asta de idei, aș fi putut să ies îmbrăcată doar în chiloții lui Superman, că n-ar fi interesat pe nimeni. De fapt, chiar am văzut un tip îmbrăcat în chiloții lui Superman. Era, cel mult, amuzant. Și oamenii i-ar fi făcut, cel mult, poze, dar nici asta. Aș fi putut să merg de mână cu tipe, travestiți, păpuși gonflabile. Aș fi putut să fiu vopsită dubios în cap. Aș fi putut să port pulover în iunie. Să beau o bere în parc. Să stau singură și să desenez rațe. Dar hei, am făcut lucrurile astea și n-a durut pe nimeni în fund. Chiar nu-i interesează ce fac caprele tale.


În rest.
Au autostrăzi, ceea ce e normal. Au bandă doar pentru autobuze. Au muncitori care construiesc fără să le ia ani, ceea ce iar e normal. Au o arhitectură masivă, rece, dar foarte mișto, care, probabil, cade la un cutremur de 10 grade sau așa. Au coșuri de gunoi și coșuri de gunoi pentru răhăței de câine. Știi ce-are fiecare stăpân de câine în buzunar? O pungă pentru răhăței de câine. Au bun simț să oprească la zebră mereu, benzile pentru bicicliști se respectă și găsești rampe pentru oameni cu handicap peste tot.
Au ideea asta că nu e ok pentru femeile însărcinate să muncească de la un anumit număr de luni în sus. Și că nu e ok pentru femei să muncească lucruri de bărbați, când asta le afectează în vreun fel. Nu e peste tot, dar există. Și e ok, pentru că un depozit cu muncă brută nasoală nu e locul în care să fii feministă și să vrei să te bați în cine ridică mai mult.

Au un sistem de sănătate atât de bine pus la punct și pe bani atât de puțini, c-ai crede că e o farsă. Serios, chiar există. Nu știu dacă de-asta, dar moșii aleargă la o vârstă la care presupui c-o să faci pipi în pat, că nu mai poți să mergi. Iar englezoaicele astea care arată toate ca regina, mai au puterea să-și conducă mașinile alea scumpe până la cafeneaua aia scumpă unde iau un mic-dejun scump în grup. Niște regine toate (nici nu e scump, măcar). Dar chiar n-o să le vezi că ocupă autobuzele dimineața, ca s-ajungă în piață să vadă ce mai e pe-acolo.
Și pentru că au sistem de sănătate ok, s-au gândit să facă și-un sistem de ajutoare pentru aproximativ orice. Animale, copii, cupluri care stau în chirie, femei cu cancer, cercetare, oameni fără muncă, veverițele din parc.

Și pentru că sunt o țară ca restul țărilor din lume, totul e mai scump în capitală. Dar asta înseamnă că totul e mai ieftin și decent în părțile care nu sunt capitală. Ieftin înseamnă ma ieftin ca la noi, uneori. Ieftin înseamnă că-ți iei mâncare pe-o săptămână și-ți faci și-un moft, dar nu se cunoaște ca o gaură în buzunar.
Nu e asta amuzant? Că au salarii mult mai mari, dar prețuri (la mâncare, de exemplu) mici? Și că la noi e invers? Sau că un nou născut are un ajutor mai mare decât banii părinților de la muncă? Sau că banii pe care-i muncești acolo în 2-3 zile, înseamnă un salariu minim pe economie pe-o lună aici?

N-au povești și tradiții la fel de multe ca la noi. Nu mâncă exagerat, nu întind mese timp de 3 zile, nu se pregătesc cu o săptămână înainte, nu sunt atât de încântați că sărbătorile vin, și nu e ca și cum ar fi ceva rău. Românii sunt triști din cauza asta. De parcă nu golesc supermarketurile și-acolo, cum fac aici de paște.

pampam.

23 iun. 2015

Mă întorc la liceu cu aceeași groază, după un an

Liceul e  oribil.
Perioada luată la general e foarte mișto pentru mulți dintre oamenii care-au ajuns în punctul ăsta. Anii în care descoperi, înțelegi, te schimbi, citești mai mult și mai bine, vrei să faci din hobby-ul tău un mod de viață, ai planuri, te gândești, te întrebi, cunoști, suferi, trăiești, crești. Minunat. Anii mei de suflet. Dacă n-ar fi fost, aș fi rămas o prostuță ignorantă, cu 5 prieteni, 3 de complezență, care poartă tricouri cu guns n roses și e cheală pe-o singură parte. Nu m-aș fi suportat. Dar m-am format așa de bine în anii ăia, încât acum aș fi dispusă să mă căsătoresc cu mine.
Însă liceul în sine e oribil. Nu faptul că mergeam într-o clasă ca să pierd aiurea vremea m-a făcut să cresc. E un loc din adolescența ta care poate să-ți dea apucături mintale. Uită-te la profii tăi și analizează-i. O să înțelegi.

A11a și a12a au fost coșmarul vieții mele. Nu cred că se mai simțea cineva atât de rău ca mine. Dac-ar mai fi fost un an, aș fi intrat într-o depresie adâncă. Știi cum e să te trezești dimineața și să ai impresia că consumi aer degeaba, irosești viață degeaba, pierzi timp degeaba, te epuizezi într-un loc degeaba, ocupi spațiu degeaba și totuși tre s-o ții la modul ăsta? Așa mă simțeam eu când plecam spre liceu. Ca să fie treaba treabă, în ultimele săptămâni de a12a îmi venea să plâng doar la gândul că mi-am ales un liceu care mă face să mă simt așa. Serios.

Cu 70 la sută șanse să nu facem 3 ore din 5 în ziua aia și să găsesc 2 tampoane lipite pe ușa clasei, scopul meu în viață era să mai tai o zi de pe calendar. Chiar tăiam zile de pe calendar.

Pentru că liceul a fost un loc oribil în care mă duceam pur din obligație. Niște profi lipsiți de cea mai mică urmă de chef (așa ajung profii să fie prin a12a, săracii), dar absolut stresanți și plini de panică, intrau la clasă ca să dicteze, să te streseze și să te umple de panică. Atât. Scrieți copii, numai scrieți. Îndopați-vă. Momentan, ăsta e rolul vostru. Nu știți să faceți altceva. După ce scrieți, dăm repede 3 teste în 2 ore, ca să facem niște note. Să fie. Și-apoi să ne continuăm dictarea.
Dimineața, la ora 9, diriga ne lua la rând și ne arunca cu ouă în cap. Te făcea de super râs, dar hei, măcar ne făcea pe toți.
În dimineața următoare, profa de specialitate nu se mai chinuia să explice de ce. Doar spunea că nu suntem în stare de nimic.

Da, la un anumit interval de timp, profii au chestia asta cu proștilor, nesimțiților sau inconștienților. Spre sfârșit, intervalul de timp însemna săptămânal. Dac-am fi reacționat ca ei, când se enervau, i-am fi legat de scaun și le-am fi pus gume în păr. Glume clasice.

Unii din ei sunt subiectivi și se chinuie să nu-ți arate asta, dar le iese atât de prost. Atestatele sunt  un circ. Dai exagerat de mulți bani pentru lucruri care nici nu există măcar. Colegii tăi sunt foarte nasoli.  Ți se repetă treaba asta cum că nu e nimic de capul tău. Ți se interzice treaba asta cu inițiativa proprie. 2 din 10 atestate la arte sunt aproape originale. În restul de 8 sunt ideile, îndrumările și culorile profilor. Într-un loc în care se presupune că te-ai dus să-ți dezvolți ideile tale personale.
Cel mai prost dintre proști o să-ți găsească un defect, și-a doua zi, tot liceul știe de asta. Secretariatul ăla plin de morcoveală. Absolut fiecare prof crede că te-ai născut cu aceleași cunoștințe pe care le are el acum, și-a doua oară când îi ceri să-ți explice, țipă. E un sistem prost care pune opera de-a12a în a10a și invers. E un sistem prost care te pregătește pentru ce urmează cam deloc.

E un loc oribil și cu organizare inutilă unde mă întorc tot din obligație și tot fără tragere de inimă.

pampam.

20 iun. 2015

Feminismul e ok

Există lucruri pe care le auzi sau prin care treci ca tipă, și de care chiar n-ai nevoie în viață. De obicei, vin de la tipi care s-au născut cu ideea asta că au drept absolut asupra fetelor. Îi știm toți, ne-am săturat de ei. Mici sclave care tre să fie perverse când au ei chef, să facă mâncare când le e lor foame, să desfacă un bax de bere când le e lor sete, să le calce cămașa când pleacă la muncă și să le strângă chiloții, șosetele și farfuriile de la masă. Să le facă neapărat un băiat, să-i anunțe când începe meciul și să nu-i deranjeze când se joacă pe ps3. Să le-accepte fluierăturile, înjurăturile, palmele, violurile, abuzurile, căcaturile. Pentru că noi le cerem mereu. Purtăm fuste și nu facem fasole cu ciolan. N-a mers cu tine, alta la rând.
De ce-ai accepta așa ceva și de ce n-ai inventa o chestie care luptă împotriva ăstora. Adică feminismul. Cât nu ajunge într-o extremă în care alergăm în sânii goi și uităm de ce alergăm în sânii goi, feminismul e ok.

Nu-ți iei mașină ca să poți să oprești la semafor sau zebră și să le zici tipelor chestii care nu se rezumă doar la oh, julieta, ochii tăi frumoși. Să le zici, să le strigi, să le fluieri la modul ăla puțin flirtos și cu zâmbetul pe față. Și oricum, se strigă și se fluieră la vaci, oi sau căluți.
Nu ieși afară în gașca de țărani macho ca să tragi de mânecă fete, să le-analizezi evident ca pe stripteusele alea de le plătești ca să poți face asta, să le ridici fustele și să râzi de ele pentru că nu sunt idealul tău de frumusețe (care probabil e la fel de dubios ca ei).
Nu te caci pe tine la un loc de muncă unde ai colege de sex feminin, și nu-ți închipui că ești șef peste ele, femei slabe și în minoritate ce sunt, care n-ar trebui să munească și care-ar trebui să stea la cratiță. Pentru că există 5 feluri de șefi care vă bagă morcovi în fund la toți în același fel, oricum.
Nu termini relații și-apoi apari când ai chef în viața fostelor tale pe care-ai avut grijă să le faci de 2 lei ultima dată. Poate, poate capeți ceva.
Nu te naști tip ca să fii un zeu plin de tine, să faci un tipar care să te mulțumească cât ai nevoie și să crezi că fetele sunt acolo ca să sex veșnic și să fantezii cu mâncare și bere la infinit.

Nu e mișto să te stresezi că dacă ți se vede un centimetru de umăr gol, o bretea de sutien sau piciorul gol la 50 de grade în iulie, un nebun din ăsta plin de masculinitate o să zică că ți-ai cerut-o. Și nu e mișto să te gândești cu ce-ar fi bine să te îmbraci ca să poți să ieși din casă fără să atragi atenție de genul ăsta. Și nu e mișto să mergi și să-ți zici în minte stai să vezi că ăsta clar face ceva.
Nu fluier băieți pe stradă, nu le zic că-s foarte cocalari, țărani și urât tunși, nu mă opresc în fața lor ca o retardă, nu agăț pe facebook, nu fac nimic care să-i deranjeze. Dar nu e ca și cum contează.

pampam.

8 iun. 2015

7 ani de-acasă

Am 7 ani de-acasă și atât de multă educație câtă poate să primească un om în creștere. Zic bună ziua, mulțumesc, te rog, țin uși deschise, dau locuri uneori, ajut babe să meargă până la colț, le citesc eticheta în supermarket, salut șoferii care opresc la zebră, stau la coadă, nu mă cert pe ultima pungă de orez, nu merg pe banda de bicicliști, încă îmi cunosc profii pe stradă, respect viețile altora, nu fac show-uri despre cât de minunată sunt, nu mă leg de alții aiurea, gesturi de-astea de oameni care n-au devenit nesimțiți total.
Chiar și-așa, oricât de bine-crescut ai fi, cineva o să-ți zică că ești un arogant nesimțit, probabil și vulgar, fără respect și cei 7 ani de-acasă. Cineva, adică oamenii ăștia care cred că cuvintele te duc în iad, falși modești, și care cer respect, deși sunt niște rahați cu principii nasoale. Uite, pentru că i-am făcut rahați sunt prost crescută. Cuvântul în sine e unul vulgar. Dar serios.

Știi oamenii care nu vorbesc urât, pentru că așa e frumos, dar care cred în dumnezeu și-au inventat înjurături cu el? Dumnezeii mă-tii e o chestie fără sens și oribilă când te crezi religios și bine-crescut, dar n-are importanță. E o scăpare. Suntem ființe. Se iartă. Nu e cu organe și morți. Nu te face să pari chiar atât de scârbos. Restul, în schimb, ar trebui să te facă să-ți fie rușine cu tine. Să te duci să te speli la gură imediat ce-ai ajuns acasă.
Ești vulgar pentru că la 5 sau 7 dimineața, când îți sună alarma să pleci la muncă sau la liceu, te trezești greu cu ce pula mea. Pizda mă-sii. Mama mă-sii. Căcat. Morții ei. Te enervează oamenii și le zici că-s muiști. Spui la fund cur. La sâni țâțe. Prietenilor tăi coaie. Și, mai ales, ești fată. Restului de oameni li se mai acceptă lucruri, dar tu, ca fată, îți permiți să faci cam un sfert din ele. Ieși cu boschetari care vorbesc urât și ticul tău verbal e ce căcat. Ești o fată vulgară.
Că nu facem toți căcat, nu ne-am născut din pulă, și astea sunt problemele nostre reale legate de educație. Că dacă-ți ies nervii pe nas zici dumnezeu să ne-ajute să trecem și pe asta, în loc de îmi bag picioarele sau așa.

Sunt într-o țară în care fuck off, fucking fuck, shit fuck, shitty fuck, holy shit și alte variațiuni sunt niște formulări obișnuite, la care nu se mai înroșește nimeni și nu mai sare de fund în sus. În același timp, se mulțumește exagerat și se poartă chestia asta cu hai să nu fim mârlani unii cu alții, să nu ne călcăm pe verde, să ne vedem de caprele noastre. Parcă mă interesează mai mult dacă te comporți ca un căcat decât dacă vorbești ca unul.
Nu cred că vrei să fii așa prost și să ai impresia că oamenii sunt niște distruși pentru că folosesc cuvintele ALEA.

Și poate vulgaritatea începe pentru mine în momentul în care ies cu fustă, dar fără chiloți, fac poștă la bere cu vreun boschetar cu 3 boli pe mâini, și-apoi agăț niște tiriști. A doua zi apar la tv și mă laud cu asta. Tot fără chiloți. Devin o jenibilă din aia care dă din buci pentru bani și primesc numai mesaje cu ce ți-aș face. Mai rău, mi-ar plăcea ce se întâmplă și imaginea mea despre mine ar fi una bună.
Dar bucile plătite ne plac, nu ne deranjează vizual. Sunt și ele o artă. În schimb, ne zicem că vorbim urât și suntem vulgari, pentru că căcat.


Cunosc oameni care desenează, scriu, vând lucruri, le fac, primesc proiecte, oameni mișto, frumoși, deștepți, amuzanți, talentați, devreme acasă. Niciunul din ei nu e modest și cred că dacă fac ceva bine, sau arăt bine, sau am ajuns într-un punct bine în care-mi permit să nu fiu modestă, e fix problema mea cât mă laud sau recunosc asta. Și, de obicei, recunosc. Dar nu e ca și cum o fac ca să-ți scot ochii. O fac pentru că e acolo, e o chestie care-mi iese într-un fel și sunt împăcată cu asta.
Modestia prefăcută, în schimb, există tocmai de-asta. Tocmai ca să scoți ochii altora. Nu crezi nici tu c-arăți nasol azi, dar știi sigur că atragi atenție așa. Nu mai ești nevoit să te lauzi, pentru că te laudă altcineva. Nu mai pici oaia neagră arogantă, pentru că te prefaci că nu ești una. La modul vai, dar ce bine arăți. Oh, mersi, dar azi chiar nu, oh. Cum să nu, mai ești și modestă, ptiu. E așa de bine când ne pupăm fundurile subtil.
Hai să acceptăm că e ok să facem asta, și de lăudăroșii ăștia să zicem că-s proști crescuți.

În aceeași idee de aroganță și nesimțire, e fix problema mea cât respect, pe cine respect și de ce. Așa cum există oamenii ăia cu care n-ai nimic în comun, ăia cu care n-ai ce să vorbești, ăia cu care nu poți să ieși la o bere, ăia a căror față îți spune că nu sunteți pe aceeași lungime, așa sunt și ăștia cărora nu le zici bună. Că n-ai de ce. Nu te inspiră decât la ce treabă avem noi și de ce ne-am vorbi? E un drept. E dreptul tău de-a fi nesimțit din când în când, de-a alege cui să zici bună, și de-a părea cu nasul pe sus.

De aia-s fără cei 7 ani de-acasă, vorbesc urât, sunt arogantă și n-am respect.
Mama mă-sii. Sunteți și voi la fel.

pampam.