Pagini

26 aug. 2015

La răscruce de drumuri sau ceva tot atât de profund

Ne-am adunat aici pentru câteva confesiuni rare și sărăcăcioase. Rare, că-s cumva personale și blogul ăsta devine mai mult pentru alții care caută pe google cum să nu mai fiu introvertit. Și sărăcăcioase, pentru că insolație. Prima confesiune ar fi că insolația e o senzație groaznică și-ar trebui să vă feriți de ea stând în casă și făcând ce vă place să faceți în casă. Soarele e superb și din pat.

Ultima dată când am fost disperată după anii mei, a fost la 17. Acum sunt din nou. Încă 2 luni fără o zi, e timp. Aș vrea ca de ziua mea să vină Hugh Laurie cu tot cu orchestră și să-mi cânte St. James Infirmary. Ca să nu mai dau eu repeat la player. Să-și dea ei singuri. Dar să mi-o cânte fix cum mi-a cântat-o în București. Sau cum a cântat-o aici. Sau în orice alt live minunat pe care-l face cu oamenii ăia mișto. Aș plânge râuri de fericire și nostalgie, m-ar unge pe sufletul acesta întunecat și pielea mea ar avea orgasm în toate cele 6 minute. Serios, niște oameni au descoperit că pielea are orgasm de la muzică foarte bună. La noi la țară se cheamă piele de găină sau așa. Probabil apoi l-aș sechestra, ca să-mi cânte mereu St. James Infirmary, dar există șanse și să nu fac asta., doar pentru că mă gândesc la viața lui și la faptul că, sechestrat fiind, n-o să vrea să-mi cânte. Dar, totuși, aș vrea un Hugh Laurie de ziua mea, măcar pentru faptul că nu cer niciodată nimic de ziua mea (poate un mesaj care să nu fie pe facebook?).

Dar uite de ce răscruce de drumuri tocmai la 20.

Viitorul e acest monstruleț fără picioare și siguranță, care începe să te strângă de gât în timpul liceului. Cred că cel mai enervant lucru asupra căruia tre să tragi o concluzie într-un anumit timp, și să fie concluzia bună.
De obicei, oamenii hotărăsc de pe la 18 ani cam ce vor să facă cu viața lor, că așa știu de la ceilalți oameni care-au hotărât ce vor să facă în continuare la 18 ani și hei, pe la 40 se gândesc să înceapă o chestie din aia de-ți schimbi modul de viață și job-ul și felul în care mânci, că nu mai e ok și ei ar fi dorit altceva pentru ei.
Asta pentru că la 17 nu poți să hotărăști care e cel mai bun drum pentru tine după liceu, vezi ce dezastru aș fi fost acum dac-aș fi continuat să cred că e bine ce voiam și ce idei aveam atunci. Și tot asta pentru că la 18 te bați între ce-ți place, ce face bani mai încolo, ce vor ai tăi cu viața ta și faptul că experiența de la bac e un stres. O să te deicizi, dar pe la jumatea primului an, tu și prietenii tăi vă dați seama c-ar trebui să renunțați și să faceți altceva.
Pe bune, nu știu pe nimeni care să-mi fi zis că e pe deplin mulțumit cu ce facultate face. O grămadă, pentru că nu fac ce se așteptau la facultatea lor de suflet, și cealaltă grămadă că n-au ales facultatea lor de suflet. Evident, restul au pus punct și-au luat-o de la alt capăt. Și evident, n-am prieteni la medicină sau informatică, fascinați de părticica lor de viitor frumoasă.

Și evident, vorbim de atâtea alte lucruri, cum ar fi câți copii vrem sau nu vrem și-n câte case vrem să stăm cu chirie sau câte vrem să construim.

Așa că, ca un om calm și lent ce sunt, mi-am mai luat 2 ani de gândire și filozofeală pentru îndeplinirea scopului meu în viață, adică ăla de a fi guru. Și de a fi fericită cu ce înseamnă viața mea, mă rog. 20 sunt pentru mine o treabă minunată tocmai pentru că în alea 1001 nopți nedormite am putut să despic firele ca o nebună, ca să pot fi mulțumită pe toate planurile de om matur în devenire.
Ce facem cu părinții care-s oarecum dezamăgiți de facultate, ce facem cu toți oamenii nasoli, ce facem cu pisi care nu se comportă cum se comportă un pisi, ce facem dacă n-avem un pisi, criteriile noastre sunt prea stricte, avem criterii?, planuri de viitor realizabile?, ce-am putea face pentru niște bani?, mai slăbim, ne mai îngrășăm?, cum ne controlăm mai bine bolile?, vom dormi vreodată liniștiți?, cum o să fie viața noastră?, vrem pisici sau câini?, ce mai gătim ca să nu murim?

Încă 1001 de nopți și toate vor avea răspunsuri. Ca și-n cazul facultății, nu vor fi sigure din prima. Dar așa râde viața de tine, e ok. Atâta c-o să ai impresia că ești deja babă, și te dor oasele. Dar e faptul că ești încă atât de tânăr, încât crezi că tot universul se învârte doar după tine.

În rest, sănătoși să fim, că și-așa nu suntem.

18 aug. 2015

Vama Veche din 2015

În 2013 am zis că nu mai merg. A fost și-atunci destul de palpitant într-un sens urât, așa c-am zis mai bine să nu mai. Dar hei, e aproape singurul loc la mare unde mai pot merge și unde cred că e ceva altfel. Foooarte puțin. Așa că din curiozitatea care a omorât pisica, am ajuns din nou în Vamă ca să văd marea și ca să văd ce mai e și ce nu mai e. Eram optimistă, serios. Și-a fost o gură de aer foarte mișto, e clar în top 3, dar nu pentru c-ar fi rămas Vama specială. Pe principiul nimic nu se pierde, totul se transformă, locul ăla se schimbă cu fiecare 3 luni de vară și asta e numai din cauza oamenilor. Tipuri noi, planuri noi, stațiuni noi, peisaje noi.
Și pentru că e 2015 și unii simt nevoia să nu mai trăiască ca-n anii 80.

Uite ce mai e și ce nu.

Marea. Marea e tot acolo, neschimbată, tot caldă, tot curățică (mai curată decât arată la știri), calmantă, relaxantă, în valuri, albastră, minunată, zen, cum o vrei. Și soarele ca să te prăjească. Și puțin de briză cu miros de alge, ca să știi că ești acolo. Focurile pe plajă, scoicile în nisip și puii de meduză în apă.
Și restul e vizibil schimbat.

Plaja aia rebelă, sălbatică, pustie, liberă pe care să dormi dimineața, mai e așa într-o măsură mică. O confuzie te lovește în cap, că te uiți și n-ai unde să-ți pui pătura. Tre să mergi undeva spre capăt, unde se termină băieții care te întreabă dacă vrei un șezlong, și undeva spre capătul opus, la nudiști. Între astea două, e o mare adunătură de nisip formată din alte 50 adunături de nisip mai mici, care se cheamă plaje private și au program, șezlong pe 10 culori, și alte fițoșenii de-astea. Chiar era nevoie de atâtea, ca să nu te mai întorci acasă cu nisip în fund și să te iriți grav. De ce pana mea ai vrea să te întorci cu nisip de la mare sau să stai trântit direct pe jos. Nu mai sunt vremurile alea.
Îs așa de multe, încât nu vezi marea-n față, dar presupun că oamenii nu se mai duc la mare pentru mare și pentru pătură pe nisip sau cort pe timp de noapte. Da, e interzis să-ți pui cortul pe plajele private. Nu sună asta dubios? Campare interzisă în Vamă?

Muzică bună la Expirat și Goblin, dar prinzi câteva ore dimineața, și-apoi abia când vine noaptea. În rest, un bumți bumți oribil de zici că li s-au stricat boxele. De altfel, muzica a evoluat atât de mult, încât niște manele de jale se-aud din mașini parcate pe trotuare, în caz că ți se face dor de vreo manea și-ai auzit prea mult Pink Floyd sau te-a părăsit pisi în Vamă și n-ai pe ce plânge.
Că tot veni vorba, sunt mai multe mașini decât poate să facă față locul ăla, și niște oameni care sunt acolo dintr-o greșeală. Tot felul de pipițe care nu vor să-și strice hainele și se uită  scârbos cum ți-ai stricat tu încă o pereche de teneși. Tot felul de țărănoi cu glume proaste de Mamaia, care uită că sunt într-un loc în care oamenii nu arată pe gustul lor.
E sufocant și plin și te întrebi de unde descoperă atâția dubioși locul ăsta și de ce.
2 jandarmi umblă în fiecare seară să facă ordinea în caz de bătaie între tabere. Haha.

Prețuri mari, mâncare scumpă, berea 10 lei, iaurtul 4 lei, cazare la suprapreț, totul e scump (fără campinguri, campingurile sunt mișto și ieftine). Niște baruri noi cu nume fancy, niște hoteluri urâte, niște pensiuni de fiță, care se vor a fi acolo pentru hipioții cu bani. Hipioții cu bani. Toate pline. Dar măcar acum nu mai poate nimeni să zică că Vama e locul boschetarilor săraci. Că nu mai e și că-ți trebuie bani dacă te duci să stai. Sau oameni care plătesc pentru tine, în cazul meu și-al altora care țin minte prost că Vama e ieftină.

Sunt mai mulți nudiști. Mai puțini chitariști. Mai puțini milogi. Mai puțini agresivi. Mai puțini rebeli din ăștia care nu mai știu de capul lor de la băutură. Mai mulți care n-au venit să se facă praf și cu care poți să povestești. Mai fancy tipele, mai calmi tipii. Mai puțini rockeri. Mai mulți hipsteri. Aceiași oameni ai Vămii care-s acolo din iarnă până-n vară și n-au niciun ban, dar trăiesc din țigările și berea altora și-s fericiți. Majoritatea sociabili, majoritatea mișto, majoritatea mai mulți decât ăia nasoli, încă, și asta-i bine.
Mai puțin din imaginea aia clasică cu locul drogaților și boschetarilor.
Și dacă nu te-apuci să sapi de nebun după ace, n-o să le găsești. Nu mergi pe-o plajă de ace infectate care-ți intră în talpă, cum mergea isus pe apă, să fim serioși.

Nu mai e la fel cum zic ăia din 90, care mergeau în 90 acolo. Nu mai e la fel nici ca acum 2 ani, măcar. Nu mai e atât de mult loc sub soare, nu mai e aceeași muzică, nu mai e siguranța că cineva n-o să se uite urât pentru că ai șalvari și ești ras pe mijloc, oamenii se uită și te analizează, uneori comentează, nu mai e același farmec și se duce din spirit. Dar atmosfera încă nu e în faza de Mamaia. Și dacă ești cu ăia care trebuie și te obișnuiești cu peisajul, e mai bine ca-n alte părți. Vezi vreo discotecă care se dărâmă sub zgomotul muzicii urâte din Costinești.
În rest, astea veșnice. Cazare pentru sex și orice asemănător, tipi care agață prost, cioburi pe lângă baruri, chiștoace, coșurile de gunoi care încă sunt o problemă, cozi la orice, toalete puține, pișu în mare. Dar tot e bine că avem baldachin.


2 Mai, în schimb, e această oază de liniște absolută în care poți să meditezi la nemurire cât vrei. Se-aude doar marea și uneori vreun pescăruș, plajă curată, prea mică ca să fie transformată în ceva fandosit, fiecare cu cortul lui, pace. Cazare ieftină, condiții bune, stațiune de familiști  în care poți să fugi când vrei să-ți citești cartea sau să-ți bei berea zen. Oameni destul de puțini spre nudiști, o grămadă de copii în rest. Dar nudiștii. Nudiștii se comportă ca și cum tu, acest intrus cu haine, le-ai invadat imperiul și-i faci să se simtă prost când treci pe lângă ei. Tu nu te uiți la ei să-i analizezi, dar ei se uită la tine. Așa că mi-am terminat cartea și m-am întors să rezist eroic la zgomot și să-mi fac povești de zis la 60 de ani.

11 aug. 2015

Să fumeze femeia sau să nu fumeze?

Ce amuzanți sunt soții ăștia (sau, mai rău, burlacii) cu burtă de bere și job-uri pe care nimeni nu poate să le definească exact, când se trezesc să mai facă puțin balamuc despre tipele care fumează. Că ce împuțite, că ce put, că ce unghii murdare, că ce piele îmbătrânită o să aveți, că ce dizgrațioase și de la țară păreți, că ce dinți oribili, și, în ultimul rând, c-o să muriți devreme. Dar asta e mai puțin important, pentru că înainte să moară, tipele care fumează nu vor mai arăta bine și nu vor mai fi niște lady pentru acești micuți burtoși de casă. Și ce păcat ar fi, și ce rău ne-ar părea tuturor, și ce tristă ar fi lumea, ce s-ar face fără ei.
De parcă tipele s-ar duce sau ar face o scrisoare deschisă pe net și s-ar lega de burțile lor masculine, de ficatul lor bolnav, de cum miros dimineața după băută, de faptul că și ei vor muri repede și urâți, și de faptul că nu vor mai fi arătoși ca-n filme pentru ele.
Nu. Că există oameni care iubesc alți oameni cu burți, și există oameni care iubesc alți oameni cu tot cu țigări și unghii galbene. Nu e nevoie să slăbească toți burtoșii, și nu e nevoie să se lase toate fumătoarele. Bărbați fără burtă sunt, dacă vrei unul fără. La fel și femei care nu fumează, dacă vrei una care nu fumează. Ai de unde alege.
Dar de ce să nu arătăm că avem cojones și de-aia femeia trebuie să fie fix cum vrem noi.

Și toți oamenii ăștia care vor să interzică fumatul în bar, se strâmbă la fiecare fum, se uită urât când îți aprinzi țigara, au impresia că ești un om oribil, prost, inconștient, toți ăștia obsedați de anti fumat, care uită și zici că se fac că nu văd de câte vome tre să ocolească pe stradă, și câți beți în boschet, și de câți beți tre să te ferești, și câtă bere bea un bărbat cât timp face nimic, și câți oameni mor din alcool, o iau rara, devin violenți, soți nașpa, tați denaturați, șoferi amețiți, povestea continuă.
La ăștia nu se duce nimeni să le zică să-și stingă țigara, pe ăștia nu-i mai face nimeni proști că dau bani pe bere, deși funcționează pe același sistem ca țigările, și la ăștia nu se mai uită nimeni urât și nu mai crede nimeni că fac o greșeală.

Serios, cu atâtea alte prostii pe lume, nu poți să-ți vezi de seara ta, să mergi într-un loc unde nu se fumează și să dai de femei care nu put?

Din motive personale și povești uimitoare, știu că alcoolul e nasol. Nu beau decât vin acasă, cât îți zice doctorul că e bine pe zi, și bere când ies la bere cu prietenii de bere, și-atunci mă opresc devreme din băut și trec pe altele. Nu-mi plac oamenii care beau mult. Nu accept să stau în preajma unor oameni care beau mult. Tipii ăștia care nu mai știu să meargă când pleacă de la bar sunt niște clovni fără costum. Și cred că alcoolul e, de la un moment dat încolo, ceva care te face să fii o bucată de carne moale și fără judecată, care plutește aiurea în spațiu, pentru că nu știe ce să facă altceva cu corpul în timpul ăla.
Știi bărbații care au probleme cu alcoolul, dar le interzic femeilor fumatul? Pentru că bărbatul are voie să fie un vierme care intră în toate gardurile, dar femeia n-are voie să devină urâtă. Asta e ideea. Nu că ne îmbolnăvim și murim, ci că devenim urâte și ne miroase gura.

Și chiar dacă nu ajungi în faza asta de băutor înrăit. Chiar dacă e un tip care stă pe fotoliul din fața meciului de fotbal seară de seară, cu o băluță de bere la gură și tricoul transpirat puțin ridicat, că poate se mai șterge cu el pe la barbă. Cu ce e asta mai ok decât o tipă care fumează? Și cum e asta mai atrăgător în timp pentru o tipă pe care-o aduci acasă la tine ca să trăiți împreună frumos? E ca și cum ai zice pisi, dacă mai vrei să fii frumoasă pentru mine, lasă-te de fumat, că puți și-ți apar riduri. Dar eu o să am voie în continuare să-ți respir bere la nas când ne culcăm. Că eu și-așa nu tre să fiu un pachet ok pentru tine. E de-ajuns să fii tu pentru amândoi.

Ce ratat ești dacă crezi că e nevoie ca tipele să fie perfecte pentru tine. Și ce nasol tre să fii dacă ai argumente de-astea și ia uite de ce nu mai poți să fluieri toate bunăciunile care fumează.

3 aug. 2015

Criza de la 20 de ani

Ultima mea vacanță a fost în aprilie 2014 sau așa, adică vacanța de paște din a12a. Apoi a început calvarul. O criză continuă de adult în devenire, care trebuie să facă aia, și aia, și aia, fără să existe vreo șansă să se termine în curând. Dar acum o să fug puțin până la mare să-mi liniștesc cei 2 nervi bătrâni și încă în viață, ceea ce e recomandat pentru aproape toți oamenii la 20 de ani. Însă înainte.


Nu înțeleg de ce crizele oamenilor încep abia de la 30 de ani în sus. 40, 50, femeia la 35, bărbatul la 40 și ceva, schimbarea totală a garderobei, mobilei sau regimului alimentar, demisia urmată de înconjurul lumii, pragul de la 80, criza vieții veșnice, criza morții care vine, trezirea la realitate, momentul ăla intens, secunda în care realizezi, nebunii din astea. De ce nu putem să avem fiecare o criză legată de vârsta la care am ajuns? Poate simțim toți nevoia să ne căcăm pe noi cu mici drame, felii seci de pâine cu pateu  și schimbările uriașe care se întâmplă în viețile noastre și ne fac s-o luăm puțin pe câmpii. Poate oamenii care ating criza de 30 sau cei care nu cunosc stresul la 16 simt nevoia să-și aducă aminte sau să vadă cum o să fie la al doilea număr mare din viața lor. Că primul e 18.
Și ăsta e rolul meu aici. Să vă provoc și vouă stres.

1. Aproape toți oamenii sunt săraci la 20 de ani.
Te înțeapă inima de fiecare dată când dai bani. Și nici nu poți să dai bani pe ce-ți vrea sufletul și pofta. Ai altele mai importante acum. Știi senzația de când erai mic și treceai pe lângă vitrine cu maimuțoaie scumpe, iar ai tăi ziceau că altă dată, acum n-avem bani? Ai fi zis ce căcat. Dar nu știai, așa că te resemnai tăcut. Ei bine, o să simți senzația aia din nou. O să fie oribil și-o să începi să oftezi trist. O să crezi că o ții din sărăcie în sărăcie și vei fi nevoit să faci asta toată viața.
Va trece, să fim serioși, toată lumea se descurcă cumva.

2. Aproape toți oamenii beau la 20 de ani.
În principal bere, că asta e baza. Ieftină, multă  și de găsit oriunde. Apoi, în aceeași categorie, pișoarca, vinul și restul băuturilor pe care la fac ai tăi sau bunică-ta la ei acasă. Aici e puțin nasol, că pișoarca (adică rachiu cu gust de spirt la 5 lei) e atât de proastă pe cât e de ieftină. Și vinul, mustul, cornata, căpșunata, alte neamuri sunt la porție și nu chiar atât de ieftine cum este berea. Apoi, cele mai scumpe, de fiță, bune și de care n-o să ai tu parte în perioada asta sunt tăriile, vezi whisky cu gheață sau așa. E bine să te oprești la bere sau vin, serios. E bine să te oprești la o anumită cantitate de bere și vin, ca să n-ajungi să faci lucruri urâte pe care nu le-ai recunoaște treaz. Și ca să nu te distrugi până la criza de 40 de ani, când sigur o să fii în depresie și vei vrea și mai mult vin.
De ce beau oamenii la 20 de ani?
Unii pentru că atât pot și asta vor face toată viața.
Unii pentru că așa e mișto.
Și restul pentru că se întorc la camera de cămin sau la chiria aia împuțită după 3 zile de facultă și 2 de job. Iar berea aia din frigider e numai bună pentru criza mică de adult obosit și sictirit prin care treci.

3. Aproape toți oamenii cresc la 20 de ani.
Vine o zi în viața ta când te trezești dimineață și te lovește revelația asta. Ai crescut puțin și te faci mare și simți așa o senzație dubioasă, parcă se schimbă povestea. E vreme să fii băgat și tu în seamă mai  mult. Mergi pe wc și te gândești lung la asta. Wc-ul oricum va deveni locul tău de tras pe dreapta. În ordinea asta de idei, uite cum o să fie.

Dacă n-ai prieteni, aia e. Îți faci.
Dacă ai prieteni cu care te vezi des, o să vă dați câte-o bere, acum că nu mai aveți prostia de la 14, naivitatea de la 16 și gusturile vechi, în general.
Dacă ai și mai mulți prieteni (și nu trăiți toți în același loc, lucru imposibil), o să te vezi cu ei rar. Pentru că sunteți fiecare în cele 4 colțuri ale țării sau planetei, aveți vieți de oameni la 20 de ani care fac facultăți și merg la job (cel puțin, unii dintre voi), iar trenurile sunt scumpe. Dar vă vedeți și un lucru minunat se va întâmpla.
5 ore de discuții puerile pe care le aveați la 17 ani, discuții de genul ce coșuri are ăla, haha sau ce iubită urâtă are fostul meu, vor fi acum 5 ore de drame în floarea vieții. Ale voastre. N-o să știți care să vorbească primul. Sunteți obosiți, plictisiți, nu mai vreți, relațiile cu pisi merg prost, e nașpa cu banii, ai voștri vă bat la cap când mergeți acasă, aveți nuștiuce boli, colegii sunt nașpa, i-a murit pisica, teoria la facultă e așa grea, pateul pe pâine rezistă.
Și totuși, sunt niște ani așa  mișto, câte experiențe, dar voi așa de bătrâni deja.

Ai aroganțele tale personale. Și asta înseamnă că poate nu mai vrei să arăți ca un boschetar la 15 ani și să ai grijă de tine. Că vrei să-ți selectezi foarte bine oamenii din viața ta după criteriile de-acum, chiar dacă uneori sunt oameni din fosta gașcă. Că nu mai accepți tot felul de rahaturi de la pisi. Că poate te îmbraci altfel, mânci altfel, trăiești altfel, citești altceva, gândești diferit, consideri că vrei să schimbi lucruri și idei la tine, iar asta nu tre să fie treaba oamenilor care hotărăsc să nu depășească faze, dar să comenteze dacă tu o faci.

Dacă nu crești, deci povestea nu se schimbă, aia e. Atât s-a putut.

4. Toți oamenii au wc-ul lor la 20 de ani.
Tocmai ce ziceam, wc-ul va ajunge, pe parcursul anilor, unul dintre prietenii tăi fără viață, ceea ce uneori va fi bine. O să fie acolo în momentele tale critice, de dimineață până noapte, să te sprijine la propriu și la figurat. Cânt te trezești și adormi pe el, când ajungi obosit și nu vrei să te mai ridici, când îți vomiți berea, mâncarea proastă sau aerele, când vrei să citești și n-ai liniște, când vrei să filozofezi și să faci pișu în același timp. Dar, mai ales, când n-ai net pe laptop să vedeți un film, dar are prietena ta un telefon și cică prinde niște semnal fix în baie, fix pe wc, dacă-l ții într-o anumită poziție. Nu pot să pun poza asta minunată din motive de intimitate și chiloți, dar crede-mă, wc-ul merită respectul tău. Pentru că e locul crizelor tale de tot felul.

5. Aproape toți oamenii mâncă pateu, orez, paste, supă și fast-food la 20 de ani.
Dar cam atât. Cam aici se oprește meniul tău zilnic. Evident, cartofii și ouăle sunt acolo mereu, că așa e pur românesc, și de sărbători se adaugă mâncarea de sărbători. Sarmale, bucăți de porc, miel în zeamă și ouă vopsite. Eu nu mânc carne decât dacă e pui, fast food deloc și sarmalele tre să fie cu legume. Așa că se face un an întreg de când am inventat și reinventat rețete cu pui, orez, paste și supe dubioase, iar la gustări pateu seara și zacuscă dimineața. Mereu cu gândul în minte că nu există loc în frigider decât pentru un castronel cât ăla de la câine. Și mereu acoperit, că dacă curge lapte de la colegă-ta. Dac-aș fi știut c-o să fie așa, aș fi inventat rețete înainte să plec de acasă. Am trecut, în schimb, printr-o săptămână în care am mâncat doar pâine cu condimente la cuptor.
Cel mai important e să mânci. Încearcă orice, dar dă-i stomacului tău ceva.

6. Aproape toți oamenii trec prin stări nasoale la 20 de ani.
Foame, jenă, stres, presiune, anxietate, oboseală, extenuare. Există toate motivele din lume pentru fiecare. Nu-ți ajunge mâncarea și n-ai timp să gătești sau poftă să mânci, stai la coadă la poștă cu 10 babe și nu știi cum se plătește o factură, nu faci față ritmului de la facultate, ai un program de căcat, nu ești atât de sociabil cât ți se cere să fii, îți urăști jobul, șefii și rutina, dar hei, te așteaptă o bere rece de băut pe wc acasă. Înainte să cedezi, trebuie să-ți găsești o metodă simplă de relaxare. Dar chiar și ăsta e un stres.

7. Există un final fericit pentru aproape toată lumea. Într-un final.
Toate crizele posibile de la 20 de ani de pe lume te vor lovi peste față chiar înainte să faci 20 de ani și vor râde de tine cum te chinui ca un Sméagol. Râzi, râzi nervos, plângi, plângi înfundat, oftezi, nu te mai trezești când sună alarma, faci o noapte albă de băută, ieși la aer ca să n-o iei rara, ești într-un carusel din ăsta de stări. Dar din când în când o să fie minunat și amuzant și palpitant, pentru că sunt niște ani mișto și n-ai cum să treci prin ei doar leșinat. Și, mai ales, n-ai cum să nu-ți amintești de ei la criza următoare, când o să fii deja antrenat.

Vă las acum să meditați la această perioadă complexă a vieții.