Pagini

23 nov. 2013

Când se lasă seara peste Galați

La Nespălata ne-așteaptă o pisică cu zgardă colorată și clopoțel în fiecare zi când plecăm pe jos spre casă.
Un pic mai jos, la Elice, ne-așteaptă un câine maroniu, plin de blană moale, care e cald când se pune pe picioarele tale și așteaptă să-l mângâi cât mai mult.
Când urci de la Viva spre Păpădie, ne-așteaptă o pisică neagră cu un ochi și una cu pete de vacă.
Tipele se crizează c-or rămâne singure cu 70 de pisici. Pisicile nu se crizează c-or rămâne singure cu 70 de tipe. Pisicile s-ar gudura pentru asta, s-ar miorlăi lent și lung, ar toarce și nealintate și-ar suna în fiecare zi din clopoțel, pe la Nespălata, când până și Nespălata e goală, tristă și nespălată.
Oamenii zic că oamenii sunt câini.Uneori.Câinii nu zic că câinii sunt oameni.Niciodată.
Bărbații spun că femeile-s vaci. Boii nu le spun niciodată vacilor că-s femei. Pentru că femeia e femeie și vaca doar mâncă iarbă și dă lapte din 4 țâțe.

Dunărea arată mai bine iarna, pentru că iarna e mai calmă, pentru că iarna e mai rece, pentru că oamenii se încălzesc acasă,  pentru că nu mai e vară să se încălzească în boscheții ăia de la foișor.

Undeva aproape de Dunăre mă doare burta nu de la mâncare, nu de la baie, nu de la stop, nu de la boală. Pentru că undeva în iarnă și undeva aproape de Dunărea care începea să înghețe, era un domn de-mi făcea poze în zăpadă și-atunci m-am gândit c-aș putea să-i zâmbesc de sub fular. De amorul artei. Lui i-aș cere pozele.
Și-atunci de fapt, m-am gândit că încep cele mai frumoase amintiri cu oameni pe care nu-i mai am. De amorul amintirilor frumoase. Că omu' drag lasă mai multe de bine în urmă și după ce pleacă decât lasă rele. Că dragu' ți drag și rămâne drag. Oricum. Cu defectele de pe lume. De dragul amintirilor frumoase. Unora, foarte puțini, le-aș spune că mi-s dragi pe veci și i-aș pupa pe frunte. Lung și lent ca pisica de se miorlăie, ca un câine de schiaună, ca apa din gura peștilor pe Nespălată.

Undeva aproape de Dunăre mã doare burta de amorul amintirilor frumoase.

Plouă des, lung și lent și n-am înțeles de ce e frumos să zici că plâng norii, plânge ceru', plânge dumnezo, plânge cine mai e pe-acolo. Ploaia nu e lacrimi, dumnezo n-ar avea de ce să plângă, norii și ceru' nici atât. Morții nu plâng, pe morți îi plângem.
Nu-mi place ceața, că mă lasă în aer. Nu-mi place iarna, că e iarnă.
Nu-mi place când aduni multe, multe și nu le lași să iasă și brusc te-apucă un timp în care plângi sau vrei să plângi sau știi că poți să plângi în 2 secunde pâna la multe, multe. Fără nori, cer și dumnezo, lung și lent, cu sughițuri sau nu, ca oamenii ăia de râd și nu știu de ce, pentru toate zilele de dat cu mingea în perete, rupt foi și scrâșnit din dinți. Nu cred în oamenii slabi care plâng, nu cred în oamenii puternici care plâng, nu cred în oameni de-un fel care plâng, cred că oamenii plâng ca o chestie normală. Aici nu intră și copchilu' abia făcut.

Lângă cinema, pus pe colț, există un Feng Shui mic, da' bun. Are lucruri de luat acasă, de păstrat și de întreținut. Și nici nu-s toate doar pentru pasionați. Mai mișto e tanti de-acolo care-ți explică că acasă tre să faci, să ai grijă, să speli, să cureți, să lași la uscat, toate ca să-ți păstrezi energiile bune și să nu împrumuți rele. Și dacă nu crezi în astea, poți să-i vezi pe ăia care apar și-ți iau toată energia din tine de nu mai știi de capu' tău. Sau pe ăia care-ți rămân și nu se mai duc, așa cum rămâne gutuia seacă sau siropu' de tuse în gât. Sau pe ăia care se uită urât. Sau pe ăia care ți-au zâmbit și-apoi s-au întors să te mânce de peste tot. Sau pe ăia de-s mulți cu ei personal, vorbesc foarte mult, explică foarte mult, bârfesc foarte mult, se crizează foarte mult, orice foarte mult și tu simți că nu le poți sta în preajmă mai mult de-o oră, că nu poți să-i duci în spate.

Ăștia sunt energiile alea de pe medalionul feng shui pe care tre să-l cureți acasă, c-altfel le porți naibii cu tine. Tu medalion, ei energii.
Ăștia sunt stările proaste din starea ta proastă.
Ăștia sunt, vorba lu' tanti, energii rele. De ocolit.

Pe faleza superioară sunt niște bănci de 2 locuri. De-acolo se prinde un răsărit, un apus și-o Dunăre albă, lucioasă, care seamnănă cu marea. Perfecte. Perfecte cât să nu poți să le porți cu tine. Perfecte cât să crezi că perfectul există, da' să te oftici că n-ai și să-l negi.Perfecte cât să te facă să știi doar de ele,de tine și unii nebuni răi să te numească pe tine nebun.

pampam.

.

17 nov. 2013

Dai carte,dai parte

Eu dacă nu-l aveam pe Om care ține 4 perechi de ochelari și biblioteci întregi de cărți citite,nu m-apucam să caut în toate rafturile de prin casă chestii de citit,pentru că n-aș fi avut ce să caut.
Dacă nu erau cărți la biblioteca școlii din 1-4,nu coboram în pauze să văd dacă s-a adus cartea aia cu bărbatu' pe cal,frumos și viteaz și nu mă chinuiam să țin minte că-l cheamă Decebal și e din istorie.Pentru cartea aia mi-am făcut și legitimație,că era coada lungă și toată lumea și-o dorea.
Dacă nu primeam cărți cu comentariile literare despre texte și tradițiile românești,ajungeam să citesc despre cum se cumpără inimi de sf. valentin.Da' eu am avut norocu' să le primesc.Și încă le am.
Profa mea de română din 5-8 era frumoasă,tânără și mai și iubea cărțile.Când le mirosea pe alea vechi,aveai impresia că atinge culmea fericirii.Fizic.De-atunci știu că-i o întreagă tehnică.Nici exact în nara nasului,nici la distanța la care să nu mai simți adierea.De-atunci știu că întâi cartea și-apoi filmul.De-tunci știu că cititul e plăcere sigură.
Dacă n-aveam biblioteca principală la 5 minute de liceu,îmi luam câmpii.Pentru că sunt disperată cu cărțile și dacă n-am chef sau nu-s bine,m-am cărat acolo.Cărți bune,cărți multe,dimineața e așa liniște cu muzica aia pe fundal,nu stă nimeni pe capul tău și-acu' au pus niște locuri pentru citit care arată boem.Ca de bibliotecă.

Dacă nu eram în momentu' ăsta în care ne dăm civilizați și moderni,dacă nu eram pe lângă capitală,ci în fundu' dealului unde n-ai decât oi,mai ziceam.Da' să n-avem cărți într-o bibliotecă și biblioteca să fie a liceului...Deștepți necitiți mai erau doar la începuturi când n-aveau pe ce pune mâna.Zic c-acum am avea pe ce.

Povestea mai multă aici
De la alții la mine.De la mine la voi.De la voi mai departe.Dacă vreți și puteți.
Cu like-u',cu cărți,cu bani,cu mesajul împrăștiat.

pampam.

9 nov. 2013

Șăzi cuminti și vezi-ți de lungu' nasului

Clachez rar spre deloc.Da' se mai întâmplă.
Am ușa încuiată pentru 2 zile,telefonul închis până duminică seara,un bol de arahide,mâncare,somn și Ravel cu Bolero cântă în casă de la 10.Să se facă liniște.Să nu fie nici musca,nici copilu' ei.Nimeni.Să rămână soarele la colțu' dormitorului cât mai mult.
Școala nu te face (cu mult)mai deștept.Nu când 4 zile din 7 apuci să mânci normal,dormi jumătăți de nopți,ai 5 teste în 3 zile,iar 3 dintre ele sunt modele de bac puse într-o oră și-un atestat de-un metru pe 70.
Îmi cade păru',am slăbit tot ce puteam să slăbesc și ultimu' an se numără doar în secunde pe oră și vacanțe.Să se facă liniște.

Și-acu' despre lungu' nasului.
Ăia care se uitau urât când tu fumai și-ți ziceau că nu-i bine,că pute,că mori,ăia o să se apuce de fumat.Prietenele tale care-ți ziceau că vezi,nu te duce la om acasă,c-o să te lege de calorifer cu cătușele și-o să te violeze,prietenele alea o să ajungă și ele acasă la om.Și tu rămâi mut,că de scos ochii e urât.Ăia de vin ei de la țară și tu-i vezi și zici că,vai,săracii,hai să-i ajutăm să le fie bine,ăia ajung să te lovească în față cu câți bani au în portofel și câte aere de oraș și-au luat,acum că s-au ajuns.Nu e deloc rușine că vii de la țară.E aiurea că te crezi mândră de oraș.Și orașu' nu ne face mândre.Mai degrabă mândră de la țară decât mândră că mi-s dată cu ojă să-mi acopere mizeria de sub unghii.
Mândră mai înseamnă și femeie.  
Țară mai înseamnă și origini.
Cred din ce în ce mai mult că,dacă nu poți să te faci plăcut prin tine,atunci te faci plăcut prin orice.Sau măcar încerci.

Despre o oră de română.Să vă feriți de oamenii care-s dispuși să facă orice până-și duc lucrurile la capăt.
Orice e orice.De la cel mai mic la cel mai mare gest.

Mă enervează că-mi schimb părerile despre oameni,pentru că pe ei îi schimbă banii.Doar întrețin.Anturajele.Ți le modelezi după placul tău,nu te modelezi după placul lor,când placul e de rău.Anii.Nu-ți dau dreptul să fii mai deștept,când nu ești.
Mă enervează că unii care se trezesc că au peste noapte,uită cum era când n-aveau.
Prietenii mei bătrâni nu s-au trezit niciodată să zică că ei le știu pe toate,oamenii foști sau prezenți,apropiați mie și cu bani încă știu cum e să mânci și icre scumpe și cartofi la kilogram,să porți și șosete uzate și câte o pereche cu etichetă pe zi.Că nu ne-au făcut pe toți în puf de gâscă și dacă ei au făcut rost de puf,atunci nu li s-a urcat la cap.Că-s oameni simpli.

Plec din Galați,da' rămân venită de-aici.Cunosc oameni noi,da' prietenii vechi nu trec la coadă.Iubesc,da' există un singur primul.Termin cu artele și schimb profilu',da' păstrez aceeași plăcere pentru pictură,estetic și monumentală.Sper la primii mei bani,da' n-o să uit că în unele zile aveam un leu în buzunar și căutam cei mai ieftini biscuiți.Din diferite motive.Primesc toate sfaturile de pe lume dacă le cer,da' îmi amintesc fiecare trece pe care l-am primit când aveam nevoie.

pampam.