Pagini

25 iun. 2017

Studentul, asistatul social al țării

Au trecut trei săptămâni de când am încheiat a patra sesiune și al doilea an de facultate din viața mea. E vară, e soare, e lumină naturală multă, e superb, e perioada aia mișto din an în care fugi din oraș într-o vacanță super relaxantă care te deconectează de la aceast univers crunt, e tot ce vrea omul să facă acum, e tot ceea ce am făcut și eu după ultimul meu examen. Sigur, a fost o vacanță uriașă de 5 zile după un an de relații internaționale și politici interne și externe, ce facultate inutilă și ușoară ca toate celelalte, doh. Dar m-am bucurat extrem de acest răsfăț pe care nu-l meritam.
Însă nu. Există oameni pentru care vacanța nu există. Soarele nu există. Vara nu există. Relaxarea nervilor nu există. Există oameni pentru care faptul c-au reușit să atingă măcar 25 de ani și c-au ajuns să plătească taxe și impozite e atât de important, încât cred că noi, restul, putem fi plebii lor de ocazie. Noi, restul, studenții, asistații, care nu produc, nu aduc, nu fac nimic pentru țară.

Trecând peste faptul că noi, restul, studenții, suntem această ciumă, acest model de așa nu, acest simbol al mentalității *de ce mai dați la facultate, că oricum nu faceți nimic cu ea gen*. Ceea ce oricum e foarte trist. Să încurajezi pe cineva să nu urmeze niște studii superioare, indiferent că sistemul e încă răhăcios, e foarte trist. Sistemul o să mai fie răhăcios mult timp de-acum încolo, probabil. Dar mult timp de-acum încolo nu putem să rămânem toți absolvenți de liceu în șomaj, pentru că sistemul ăla răhăcios încă mai scoate câțiva oameni mișto. Șomajul nu.


Eu n-am cerut să călătoresc gratis cu CFR. Că oricum călătoresc rar cu CFR. Mă duc de vreo trei ori pe an acasă și de vreo două-trei ori în locuri care nu-s acasă, iar la unul dintre ele nici măcar n-ajunge CFR. Am mers anul ăsta în vacanță, am mers și anul trecut, am mers și-acum doi ani, am mers de când mi-a zis taică-miu ia banii ăștia și mergi să vă bucurați de viață. Nu era mare pagubă pentru mine, că cu CFR gratis sau fără CFR gratis, de plecat noi, restul, studenții, tot plecăm, și ăștia, restul, studenții, care fac cinci ore pe tren în loc de trei cu mașina, tot nu pleacă. Cu CFR gratis sau fără CFR gratis. Dar da, suntem niște asistați sociali. Că am gratuitate la un tren care vine cu 30 de minute întârziere în stație, care e murdar, care pute, care mă sufocă la 40 de grade, care se oprește în mijlocul câmpului și care merge când are chef angajatul să meargă, asta chiar mă încântă.

Așa cum nu eu am cerut să călătoresc cu abonamente și bilete super mega reduse în transportul în comun. E fix aceeași treabă. Nu merg cu transportul în comun din Iași decât dacă e iarnă sau mi-e foarte lene. Nici măcar nu-mi scot abonamente. Nici măcar nu profit de aceste avantaje de asistat social, și chiar dac-aș profita, n-aș avea niciun motiv pentru care să mă simt prost că nu dau 60 de lei pe-un abonament, așa cum dau ceilalți oameni care au un statut de angajat full time, pentru că pot să aibă un statut de angajat full time. Ceea ce eu nu pot în majoritatea timpului. Pentru că sunt un student la zi, pentru că deja mă împart între sesiuni, stagii de practică, voluntariate, și pentru că nu vreau să mai adaug ceva la astea. Iar asta e fix doar problema studentului și restul, adulții, ar putea să-și vadă doar de problema lor. Gen cum să mai facă o facultate ca să fie și ei asistați.

Așa cum nu eu am cerut burse și pe timpul vacanței de vară, pentru că oricum n-am avut niciodată intenția de a lua o bursă. Cred că eu mă descurc fără și, mai important, cred că există unii dintre noi pentru care un milion două sute la cămin lunar e mult, dar pentru care facultatea e o șansă. Sigur, lucrurile astea sună foarte lacrimogen, dar lucrurile astea se întâmplă. Probabil că există facultăți unde studenții iau burse pentru simplul fapt că se prezintă (adică sigur există), dar din nou. N-am cerut noi toate astea. N-am cerut eu nimănui să fiu o asistată social.

Și eu plătesc o chirie mare în Iași, și eu muncesc ca un sclav, și eu am plătit și plătesc taxe din banii mei munciți ca un sclav, și eu plătesc pentru alții care freacă menta, așa cum plătesc intelectualii pentru bursele și gratuitățile noastre de asistați sociali. Dar așa funcționează societatea. Ne ținem unii pe alții ca o plasă de prins pește.
Nu dorm eu pe perne din puf, nu-mi întinde nimeni vreun covor roșu când ies din scara blocului meu foarte comunist și jegos, nu mănânc la cină crabi sau ce pana mea mănâncă oamenii cu bani la cină, nu fac averi miraculoase pe spatele adulților care-și rup spatele la muncă ca să-mi plătească mie bursele și bilete CFR și toate astea, săracii.

Hai să nu mai.