Pagini

29 ian. 2014

100 de zile de fericire

Aici am dat peste chestia asta mișto. 100 de zile în care să-ți faci timp și chef să recunoști un motiv de te-a făcut să te simți bine în ziua aia. De să-l pozezi.100 de zile la rând. 100 de poze. (posibil ca peste o săptămână să nu mi se mai pară mișto, da' nici nu contează. de fapt, fascinant e că, în loc de obligațiuni, te-apuci de mofturațiuni)
Și-am zis că e ceva de pe listele alea cu nu știu câte lucruri pe care le faci într-o viață. Mai ales când mi frică să ies afară, gândesc atât de mult c-o dau din fericire în supărare, iar viața mea devine una prea sedentară, că mă învârt între liceu-BAC-atestat-admitere.
100 de zile o să fiu fericită pe facebook și pe blog. Pentru că facebook-ul e singura variantă cu tag pe care pot s-o aleg și pentru că la blog țin prea mult ca să nu vă umplu și vouă feed-ul cu fericiri.
De mâine.

Și da, se poate și fără. Eu vreau cu.

Dacă încercați, spor!
Dacă nu, fiți fericiți și fără!

pampam.

28 ian. 2014

Biserici și Unirea din 2014

Am fost la biserică și asta e ceva peste care nu se poate trece aiurea.
La arte, în fiecare an și la fiecare Unire, se întâmplă lucruri diferite.
Acu' 1 an sau 2 am plecat să facem hora și-am făcut hora stând cu fundu' pe gardurile reci ale Grădinii Publice.
Anu' ăsta așteptam să termin ultimele 2 ore și le-am terminat la biserică. Că zisă doamna de religie, că nu mai făceam română, că unii de la noi îl jucau pe Cuza și pe-ai lui.

După nu știu câți ani de la înmormântarea bunică-mii, am ajuns în biserică. Mov-albastră în cap, cu 3 perechi de cercei în urechi și cu toate păcatele capitale.
2 ore în picioare, mai mult curioasă și deloc credincioasă în ale ortodoxismului.
De altfel.
Număru' de credincioși din biserică era cam același cu ăla de necredincioși. Peste-o generație, 2, religia n-o să mai fie îndoctrinare.
S-a repetat episodu' de la înmormântarea bunică-mii, când, în biserică fiind și-n timpul slujbei, m-am trezit singurul om în picioare printre toți evlavioșii așezați în genunchi și cu frunțile pe covoarele cu praf și noroi uscat. Era iarnă, iar eu mă uitam fix la preot și preotu' se uita fix la mine. Peste o generație, 2, femeile o să înțeleagă că nici măcar iubirea pentru dumnezo nu înseamnă frecatu' pe jos în biserici și plecarea capului.
N-am putut să ascult foarte mult ce zisă preotu'-șef Casian, pentru că nu poți să asculți un om care cere toate alea sfinte, bune și milostive, dar are nevoie de 2 oameni care să-i care trena când merge, că el e preotu'-șef și are nu știu câte straturi de haine pretențioase de sărbătoare. De parcă călugării ăia simpli care poartă niște cârpe simple n-ar fi  mai de băgat în seamă și de ascultat decât preoții. Peste o generație, 2, poate preoția n-o să mai însemne mult, mult, cât mai mult s-avem.
Primaru' era fascinat de copchiii ăia minusculi în costume populare și făcea o cruce când făcea toată lumea cruce.
Profu' de istorie, după o juma' de oră, ne zisă că ne-am face un bine dacă am pleca încet, încet. Slujbele noastre nu țin decât minim 2 ore în care credința înseamnă să-l cinstești pe dumnezo, iubire necondiționată, chiar dacă el nu știe cine ești și chiar dacă tu nu știi dacă el chiar este. De fapt, e un fel de mă rog pentru tine în speranța că și tu ai grijă de mine. Vreodată.

După ce-am analizat picturile de pe pereți, o discuție în 5 despre apă sfințită și facem sau nu facem copii?, 2 cuvinte despre Unire și fără număr despre religioase, cu 0 guri de colivă și înghețată pân' la măduvă am plecat acasă.
Îmi asum orice filmare și poză, iar experiența n-o să se mai repete.

pampam.

26 ian. 2014

Șăzi cuminte și scoate-ți morcovul din fund!

Se știe foarte bine că nu suport triștii. Ești trist, mută-te de lângă de mine, că altfel mă mut eu.
Dacă nu se știe, aflați.

În rest, sunt un om deschis. Cel mai deschis. Te cunosc, vreau să te cunosc, vorbim, râdem, glumim.
Șoferii de la ia-mă, nene!, oamenii din autobuzele de cursă lungă, tanti de la farmacie, tanti de la lenjerie intimă, ăia de te servesc în baruri, ăia de-ți cer ceva și nici nu te cunosc, aia de mi-a zis odată că n-am coaie dacă nu recunosc că n-am vrut s-o primesc la masa noastră, deși nu eu am fost aia care n-a vrut, gunoieru' care ia hainele de nu-mi mai trebuie, vecinii care mă opresc mereu, oricine, uite-mă ce deschisă sunt.

Da' doar triștii n-ar fi fost de-ajuns.

Apar unii care știu să facă 3 chestii principale. Să fie sclifosiți, urâcioși și victime. Permanent.
Nu, bă, că stai, că zahăru' la cubuleț e mai dulce și face cafeaua mai aiurea și adu-mi alta. Nu, că lămâia e cu coajă și coaja e amară. Lumina e prea tare. Noaptea e prea rece. Vai, ce pute carnea asta, mă ia cu leșin. Vai, balegă de vacă în grajd. Banana asta e prea coaptă. Roșia e prea roșie. Niciodată ca tine, mereu ca mine. Niciodată vreo idee de-a ta, mereu o idee de-a mea. Niciodată s-accept ceva, mereu să trăiesc doar cu mintea mea. Sictir, marș și dispari. Niște aere de nesuferiți.

Of, drama vieții mele și viața mea-i o dramă continuă. Of, uite câte rahaturi pățesc și doar eu le pățesc. Of, cineva să mă salveze. Of, probleme mici, neimportante și existențiale. Of, avem de toate, da' cui îi pasă? Ne fixăm pe tot ce găsim. Of, sunetul meu preferat.

Zi bună. N-o să ți se răspundă. Lasă un comentariu. N-o să ți se răspundă. Zi ceva, orice, orice care se întâmplă să fie drăguț, încearcă să fii drăguț, ceva cu substrat, ceva timid. N-ai șanse. O să ți se răspundă cu fundu'.
De ce pana mea să-ți ții comentariile activate, dacă nici nu te obosești să răspunzi la ele.
De ce pana mea să vrei să fii sociabil și nu știu cum pe net, dacă tu ești cu ace în fund.

Poate că unii sunt foarte antisociali. Da' să tacă naibii în patu' lor de-acasă și gata. Sau să-și facă o lume în care se sictiresc și se sclifosesc și se plâng și se comportă ca niște cactuși și n-acceptă nimic pe tonuri idioate între ei. Sau să nu mai sară când le zici că nu-s ok. Sau să nu mai fie morcoviții din lumea lor morcovită. Ca vânzătoarele alea de la magazin care zici că te înjură când le ceri ceva, deși asta e meseria lor. Și ca secretarele care zici că te ucid cu priviri când le ceri o adeverință, deși asta e meseria lor.

pampam.

17 ian. 2014

Zău că nu-s o scârbă

Știu că oamenii mă cred o scârbă. Nu mereu, nu oriunde, nu oricând, da' știu că las impresii de scârbă.

O tipă îmi zisă într-o zi că mi-ar trebui niște lămâi, pentru c-am aruncat un pix pe bancă cu un gest de foarte mare plictiseală și lehamite. Dar asta e o stare generală de la liceu, pana mea. Nu pot să fiu un om super de treabă cât stau toate orele alea pe un scaun de lemn și fac un mare nimic printre care, slavă zeilor, se mai bagă niște urme de ore mișto și stări bune ale fetelor mele.
Ea a înțeles că sunt o scârbă ignorantă, cu aere și fumuri. Nu-s așa. Nu mereu, nu oriunde, nu oricând, nu cu oricine.

Și când par așa, par pentru că sunt un om obiectiv și realist. Să-ți dai seama că ești mai deștept decât un prost, mai talentat, mai frumos, mai bun, mai inteligent, mai sus decât jos, chestia asta nu te face un ignorant și-un arogant și-un om cu un ego foarte mare și cu impresii foarte multe. Te face doar un mai deștept, talentat, bun care știe astea. N-o să însemne că din cauza asta nu te văd pe stradă. Nu te văd pe stradă, că m-ai făcut tu să nu te văd pe stradă, că nu-mi placi foarte mult, că n-avem nicio treabă și că e mai ok să nu ne vedem pe stradă.

Și dacă nu vorbesc cu unu' cu care nu vreau să vorbesc, atunci e pentru că eu cred că n-avem ce să vorbim. Nu pentru c-aș fi superior, ci pentru că nu avem ce să vorbim. Și n-aș vorbi cu tine nu pentru că sunt un om nașpa care nu crede că pacea lumii și să fim toți niște oameni mai buni unii cu alții, ci pentru că eu cred și-n pacea aia cu putem să fim mai buni doar prin faptu' că ne suportăm și acceptăm tacit.
Cred că e loc sub soare pentru toți, da' nu cred că e loc sub soare pentru noi, toți, să ne iubim la infinit, să ne îndrăgim și să ducem o viață minunată împreună. Că încă nu ne apropie pe toți atât de multe lucruri.

Și dacă încă mai las impresii de scârbă, atunci se întâmplă când nu-mi pasă, mă doare în fix, în fund, în cot și în căcat. Pentru că pe mine chiar mă doare de multe în fix, în fund, în cot și în căcat. Sunt de obicei chestii de care nu tre să mă doară.
Și dacă încă mai las impresii de scârbă, atunci se poate să ți se pară.
Și dacă încă mai las impresii de scârbă, atunci unele lucruri nu se schimbă și pe mine mă doare-n fix. Pardon, acum sunt o scârbă.

pampam.