Pagini

25 aug. 2014

Există prostie inocentă sau?

Puteți să fiți și de 10 ori mai mari ca mine, pe-asta n-ați mai auzit-o.

Nu sufăr mereu de prostie, am momentele mele, se mai întâmplă. Da' eu știu la ce și când dau în gropi, georgiana, ești proastă acu', te faci de căcat, oprește-te, și mă opresc. Știu foarte puțină matematică, fizică și chimie, nu mă bag, nu mi-e greu să-ți zic bă, nu-s cu astea, schimbă subiectu'. Nu știu să-mi dau cu părerea pe toate problemele existențiale ale vieții, tac la alea la care nu știu, le evit, nu mă pricep nici la sfaturi în toate căcaturile, da' tac, frate, tac, nu mi-e greu nici cu astea să-ți zic bă, nu știu, nu mă prind, nu dau cu presupusu', nu cunosc, caută-ți alt om.
Că-s proastă uneori, că nu știu uneori, că vorbesc aiurea și că realizez asta, slavă zeilor. Și, vorba aia minunată, tre să fii măcar puțin deștept ca să știi când ești prost. Sau ca să nu vorbești fără să știi.

Nu vorbesc cu neamurile mele tocmai pentru că nu suntem pe-aceeași lungime de undă și există un risc mare de-a ne enerva reciproc, și-o dăm în altele mai urâte dup-aia.
Când a murit maică-mea am aflat că tre să-i dau toate hainele, lucrurile, mobila, mâncarea de pomană. Ideal ar fi să ajungă la neamuri că-s apropiate, le păstrează bine (yeah, sigur) și aberații de-astea inventate de fanatici.
N-am vrut să dau hainele maică-mii, că e ciudat să le știu în altă parte, mă doare-n fix că-s neamuri, că erau ale ei, multe, frumoase, bune, unele noi, unele le-aș fi purtat eu cu ușurință și drag, plus că nu m-ar fi deranjat cu nimic în șifonier, le-aș fi păstrat mai bine decât alții. Nu că tre să dai, pomana e pomană. Meh, fie, și le-am dat. Au ajuns la mătușă-mea, care, de 5 ani, încă n-a terminat de purtat toate alea, că n-are unde, nu i se potrivesc, nu e maică-mea, le ține pentru zile bune și onomastici. Practic, s-a mutat pomana dintr-un șifonier în altu'.

Mătușă-mea era bolnavă înainte să moară maică-mea. Ca orice boală netratată, s-a agravat sau așa lasă ea impresia, ca atunci când nu vrei la școală și te prefaci că ești răcit și se găsește cineva să te creadă, mă rog.
Ea zice că moare, mai ales că i s-a întâmplat maică-mii și na, ca oile, o să murim toți acum, c-am văzut la altu'.  Eu zic că nu moare. Și chiar dac-ar muri, ar muri de boală, e acolo, e diagnosticată după cum zice, deci na, boala chiar e ceva plauzibil din care să mori.
Unchiu-mea a hotărât că, citez, poartă hainele de la maică-mea, maică-mea e moartă, deci pe mătușă-mea o atrage moartea din cauza asta. Eu sunt undeva între șoc și criză de râs nervoasă, nu sunt sigură dacă e ok să te iei de un om care deranjează prin prostie fără să-și dea seama sau dacă nu-i ok și e mai bine să-l lași să plutească în balta lui în continuare.

Adică, pe bune?
Chiar e posibil să gândești asta? Și chiar e posibil să mi-o și zici? Ca și cum ai zice ți-ai făcut pomană cu haine bântuite.
Ironia e că și eu port haine de-ale maică-mii tot de aceiași 5 ani până azi, frecvent. Dar eu simt că mă atrage viața spre ea, nu moartea. Ce chestie ciudată. Și ceva-mi spune că, dacă totuși maică-mea n-ar avea altceva mai bun de făcut decât să-și trimită spiritele morții în haine ca să mai ia pe unu' lângă ea, atunci le-ar trimite la mine, logic, ca un copil minunat ce-am fost și ca un viitor ajutor minunat la trimis spirite în continuare. Mătușă-mea chiar nu e mai bună decât mine.
pampam.

22 aug. 2014

Când se lasă seara peste Galați 2

E bine să pleci dintr-un oraș în care simți că te irosești, dar e ciudat să știi că mai ai câteva zile în orașul în care ai strâns 19 ani fără o lună de lucruri, locuri și oameni.

La Dunăre e locul meu de suflet. Știu diminețile fericite în care așteptam s-ajung la Dunăre pentru că chilleală. Dar e mai mult decât dimineți fericite. Am făcut Dunăre continuu de vreo 4 ani încoace. Faci Dunăre dimineața, prânz, seara, noaptea, când poți să vezi 3 culori la orizont, stelele pe cer sau soarele pe apă, pe faleza superioară sau pe pietrele de la Perseus, vară, iarnă, toamnă, primăvară, când ești bine și vrei să râzi, când ești nașpa și vrei să te plângi, singur sau cu ai tăi, cu bere sau fără, cu săniuța sau fără, cu bani sau fără.
E jegoasă Dunărea, da' când trec pe-acolo, trec prin toate amintirile de care mi-e drag și rahaturile pe care știu (uneori doar în teorie) că nu-i ok să le mai fac.

Eram super fascinată la15, 16, 17, o micuță mimoză virgină în creștere, și mă știam cu tipu' ăsta de la Dunăre, genul de om revelație din viața ta peste care n-ai cum să treci complet, că părțile bune și rele din el sunt și-n tine, că faci pentru el ce nu face pentru tine, că pe cât de mișto a fost, pe-atât de rău s-a terminat, că treci peste alea proaste și le păstrezi pe alea frumoase. Un tip, un prieten, un neam, tanti de la ziare, omul ăla.
Orele mele de mate și sport însemnau ce rece e Dunărea iarna și ce bine miroase pielea ta dimineața. Mesajele de la orange erau niște glume proaste care blocau rețeaua. Și cuvintele erau la fel de importante ca faptele. Că le-auzeam prima dată.
Imaginea cu Dunărea dimineața e imaginea celor mai bune și celor mai urâte zile din anii de-atunci.
Poate că dacă profii mei de mate ar fi văzut cum ninge acolo ar fi fost și ei mai calmi.

Eram super implicată la malu' Dunării când aveam prieteni care acum nu mai vorbesc, dar cu care puneam filozofii la cale despre cum o să continuăm să vorbim fericiți într-un minunat și îndepărtat viitor, pentru că prietenii vorbesc și-atunci când nu se mai văd zilnic la liceu, în oraș, față-n față. Cred că Dunărea se umflă de vreo 2 ori pe an, în rest, curge la fel, da' poate oamenii se plictisesc să fie atât de constanți și de-aia se umflă mai des.

Eram super panicată când am cunoscut-o pe Ina la planetariu, această oază de veselie care-ți aduce aminte că ești bătrân abia pe la 80. Toate energiile mișto sunt în cerceii ăia de la ea, că e o zână bună și magică a  Galațiului. I-am purtat până s-au distrus. Acum îi port distruși. Pe Ina și pe Cami (pe cami n-am cunoscut-o la dunăre și nu e o zână, dar e o floricică rară a Galațiului) le-aș face mici cum se făcea Alice în Wonderland și le-aș băga în sticluțe cu iz de Dunăre și le-aș lua cu mine, dar fie, au și ele o viață, mă obișnuiesc cu gându'.

Eram la fel de panicată în ultimele luni de liceu, o criză de-asta cu ce fac cu viața mea, eu am suportat vântu' zilnic și banca de sus, într-o lume paralelă, a trebuit să suporte câte-un oftat pe minut, toate dorurile mele de oameni care nu mai vin, toate frustrările după 8 ani la arte care nu m-au ajutat cu aproape nimic, toate speranțele de a da măcar în următorii 50 de ani peste oameni buni la care să țin ca la ăștia de-acum, toate dorințele mele simple pentru viața mea simplă, și, în sfârșit, toate înjurăturile cu care mă înjur de una singură.
Pentru că chestia aia cu viața ta e rezultatul acțiunilor tale e prea mișto ca să nu fie adevărată.

Și pe cât de mare e gura de aer de la faleză când am zile aiurea, pe-atât de mult aștept turta dulce, ciocolata de casă și colacu' secuiesc din noiembrie, vinu' fiert și oamenii care încălzesc cu îmbrățisări alți oameni.

Dacă n-ai loc să faci Dunăre, atunci faci jos la trenuri, în Grădină. Sau pe clădirea aia de după biserica cu vitralii. Biserica cu vitralii e superbă. Sau sus la ANL-uri, lângă bibliotecă. În bibliotecă găsești liniște în scaune moi. Sau pe operele din fier de la ultimu' leu. Sau în spate la Modern. E ceva clădire veche în spate la Modern superbă. Sau în spate la Nespălata, dar niciodată la Nespălata. În spate la Nespălata sunt mâțe cu clopoței la gât. Unele au pete de vaci. Sau în spate la magazinu' cu țigări de la Nespălata. Doamnele de-acolo sunt mereu drăguțe, și-n spate la magazin e mereu umbră și calm. De-acolo poți să vezi orizontul de la Dunăre. Sau în spate la Potcoava. La Potcoava e aglomerat, dar în spate sunt doar oamenii pe care vrei să-i ai. Sau în spate la tatuaje. În centru aglomerat, dar în spate la tatuaje e ceva bar mic și relaxat. Toate sunt în spate, pentru că în față e plin.
Și dacă n-ai loc nicăieri, atunci pleci.

pampam.

18 aug. 2014

Nu putem să fim toți domnișoare

Acum vreo 3 săptămâni coboram la un popas să fumez. Proaspăt rasă-s cap, cu teniși la fustă și 3 perechi de cercei în ureche. Da' așa arăt eu în cel mai normal mod posibil, uneori uit de ce se uită oamenii limitați insistent la mine, dar apoi sunt ceva de genu' oh, georgiana, n-ai păr și ești movă, e ok, și râd. Numai că acum era un maxi taxi întreg care se holba evident dreaptă, stângă, față, spate, cap, picioare, a trebuit să ocolesc mașina și să fumez undeva după, în partea opusă, mai aveam puțin și luam popasu' în stradă, printre camioane și praf.
Toată copilăria mea am avut neamurile babe care mi-au zis continuu că domnișoarele poartă roz, merg drepte și nu poartă adidași vara.
Și-acu sunt femininele astea care cred c-au inventat feminitatea și că dacă nu ești ca ele, atunci nu ești bine.

Ieși în bar. Ești o boschetară. Ieși în bar noaptea. Dublă boschetară. Ce să caute o fată într-un bar care nu e nici jumate dintr-o cafenea elegantă sau dintr-un club fițos cu baie de șampanie la 12 noaptea, ploaie de șervețele, canapele scumpe, muzică ieftină și boxe cu animatori, în care o noapte costă cât 2 săptămâni de viață? N-are ce să caute. Doar n-o să-ți iei ceva lejer pe tine, niște țigări de la colț, o bere și-o să stai la povești cu cine vrei tu într-un loc modest. Doar n-o să te duci la un concert în aer liber unde stai cu paharu' de bere în mână. Doar n-o să uiți că fetele trebuie să rămână mereu niște domnișoare cu ținută.
Și stai, că mai bei și bere. Boschetară. Bei bere cot la cot cu tipii. Dublă boschetară. Bei bere doar cu fetele. Niște boschetare toate. Ce să caute o fată la bere cu băieții? Cum poți tu, ca fată să bei bere? E împotriva firii și naturii. Fetele beau vin scump că așa știu că se bea când faci sex și apă cu lămâie care face cât 2 beri, că apa nu face burtă. O carafă întreagă, cam cât ar bea și-o vacă.
De-aia a venit un moș la mine, în timp ce-și plimba câinele, să țipe că nu ți-ar fi rușine că ești fată și bei bere, aruncă berea sau chem poliția. N-am știut dacă să râd încet sau să râd tare.
Și mai și fumezi țigări la bucată de la colț, că ai ghinionu' să nu-ți ia maică-ta pachete de la 15 ani. Boschetară săracă și tristă. Kentu' la bucată nici nu e același cu ăla din pachet. Ăsta la bucată e special scos pentru boschetare. De fapt, domnișoarele nici nu fumează de-astea, domnișoarele au auzit că slim-urile cool la cafea sunt ok.

Ai fost măcar o dată-n vamă și ți s-a părut ok. Boschetară maximă. Ce să caute o fată în locul boschetărelii maxime? Sigur faci sex pe 10 lei cu alt boschetar într-un cort infect, ca să-ți iei o bere, un cui la poștă sau o noapte de cazare la cort. Și oricum, crecă adormi în comă pe plaja aia jegoasă unde adorm toți ratații alcoolici și drogați. Ar merita legați de calorifer, gunoaiele societății, nu fac nimic bun pe lume, niște neînțeleși. O fată n-ar trebui să calce în locul ăla (ăsta e chiar un citat), poate ți se rupe o unghie, îți stă în gât nisipu' sau poate pleci băiat, te corup ăia, cine știe.

Prietenul tău nu e epilat complet, prost pensat, cocalar țăran cu păr excitat în cap, n-are nici mușchi lucrați la refuz, chiloți de firmă și mulți bani. Un aurolac. Crecă mai poartă și plete de fată sau e un nespălat cu barbă. Nu vă alintați scârbos, nu-ți declară versuri din manele, nu vă faceți cadouri mari, în loc de 100 de trandafiri primești o petală, sunteți simpli, împreună și împărțiți mai multe decât sexul. Boschetari. Mai ascultați și muzică din aia de satane și vă împărțiți nota în bar.
Și tu ești rasă-n cap. Boschetară anti feminină. Cum stă un tip cu tine? Fetele au păr în cap. Uneori lung și nespălat, mă rad eu mai des decât se spală unele, dar contează că au păr și asta le face fete.

Și să vezi că porți bocanci la fustă, chestii de la tipi și skateri la 40 de grade. Ai și haine nașpa, nimic kitschos sau la fel cu oile la modă, nu știi să te îmbraci clar. Marilyn Monroe era brusc urâtă, săracă și fără gust când a făcut pozele alea într-un sac de cartofi, vai de capu' ei, crecă nu mai avea bani de haine. Și după cum arăți, ai și vreun tatuaj din ăla ca pușcăriașii, numai pușcăriașii fac de-astea. A să te bată dumnezo că-ți bați tu joc de corpu' tău. Tu ești o domnișoară. Nu-ți permiți. Și sigur vorbești urât, înjuri ca bărbații, așa vorbește o fată? Boschetară vulgară. Ți se vede educația de-acasă și feminitatea din părți.
Fetele nu tre să înjure, înjurăturile-s pentru băieți (ăsta e alt citat).

pampam.

14 aug. 2014

Atunci când ții prea multe rahaturi printre amintiri

Am prins ploaia de stele pe la 11 și 10, cu luna plină în spate, 3 nopți cu lună plină, cu aceeași dorință pe care-o pun de 2 săptămâni, mereu îmi pun dorințele până se îndeplinesc, nu contează dacă niște resturi de roci nu m-ajută cine știe ce, într-o super liniște. Un răsărit când am plecat și-un apus când m-am întors, aerul ăla tare în care singurul fum e fumu' de când gătește bunică-ta la plită și cel mai verde miros de verde, pentru astea rezist mare parte din an până plec din oraș și mă disperă fiecare țăran venit din Spania care-și mai ridică, cu fiecare vară, câte-o casă cu 4 etaje și 5 băi la mama naibii, poalele pădurii, nu s-ar mai sătura de pus bolțari și dat găuri în locuri în care n-are sens și-n care nu se potrivesc.
Și-am găsit-o pe bunică-mea care crește roșii cherry și nu știe că-s roșii cherry, care îmi dă fețe de masă tricotate, că poate-mi găsesc un băiat bun care vrea față de masă pe masă și care, când am plecat, mi-a zis ai grijă de tine, că tu te termini cu mintea și capu'.

Așa am ajuns eu cu 40 de minute de meditație pe zi și 2 saci de gunoi cu rahaturi care crezi că-s amintiri, da' care, când dai de ele, te-ajută la fel de mult cât cel mai urât flashback al tău. Doar că astea sunt mai multe, mai la vedere și mai inutile, e imposibil să nu dai cu ochii de ele și să nu te simți aiurea pentru atunci când era nașpa și-ai făcut porcării pe care-ai fi putut să nu sau pentru atunci când era bine și nu mai e acu' sau pentru atunci când orice.

Lucruri de la tipi cu care nu mai ai treabă de-un an și ceva, fugi de ei în supermarketuri, da' bine că le ții mesajele de dimineață, că-ți plăcea să te trezească neapărat, chiar dacă te trezeai înainte s-aștepți, poeziile perverse, tricourile, felicitările cu urși, ambalajele, țigările nefumate, atențiile, măslinile. Jurnalul din a4a-a5a în care scriai cum îți place ție de vecinu' de joacă de la bloc. Cadouri de la prieteni care nu erau cadouri, erau ceva din obligație și care nu erau prieteni, erau ceva de umplutură, nu ne suportăm, dar trebuie, noroc că liceul se termină într-un final și nimeni nu tre să mai suporte pe nimeni. Desene de 8 martie din clasa a4a pe care maică-ta n-a putut să le mai păstreze, c-avea deja prea multe. Toate caietele din 1-12 care sigur te mai ajută cândva să mai scoți un 5. Abecedarul din clasa întâi, cine știe, poate uiți și te-apuci iar de la zero. Carnete de note în care ai doar fb, că toată lumea lua fb. Hărți din 1600. Reviste Bravo de la 14 ani, când era primul poster cu Pink cu păr roz. Tablourile și hârtiile din 8 ani de arte, atâta mi-a rămas de la acest minunat și încă în viață liceu și atâta țin la perioada asta că sunt bucăți la ghenă.

În 2 săptămâni plec de-acasă și bagajele mele înseamnă haine, cărți, cercei, cearșafuri și tigăi. Mă simt ca ăștia care se duc la moaște și zic că renasc.

pampam.

2 aug. 2014

Bine, pa

În fiecare an vine perioada asta în care m-apucă grav doru' meu de ducă veșnic, nici nu contează unde, ideea e să plec. Contează mai mult cu cine, dar pentru că am prieteni ocupați și următorul meu tip va fi în secolul următor, plec singură să mă unesc cu universu' și să mă refac, exact cum zisă aia de la horoscop dimineață.

Nu mai bani de mare, evident, lasă tu, c-ajungi la iarnă, mereu ai vrut asta, acu și-așa îs prea mulți și n-ai loc să te miști.
Nu mai am bani nici de Meledic, de 3 ori am trecut prin Buzău într-o săptămână și n-am ajuns pe-acolo, da' lasă tu, treci în primăvară.
Când n-ai cu ce, trăiești din de-astea automotivaționale.
Așa că-mi pun iar bocancii, chiloții și cărțile-n rucsac și plec la pădure la bunică-mea unde încă nu există semnal, slavă zeilor, și unde încă mă plâng prietenilor mei cu purici, câinii, mâțele și motanii (mâțele și motanii nu-s tot aia, mi se pare că mâțele-s mai fițoase și se lasă mai greu, fix ca la oameni).

Ne citim.

pampam.