Pagini

22 aug. 2014

Când se lasă seara peste Galați 2

E bine să pleci dintr-un oraș în care simți că te irosești, dar e ciudat să știi că mai ai câteva zile în orașul în care ai strâns 19 ani fără o lună de lucruri, locuri și oameni.

La Dunăre e locul meu de suflet. Știu diminețile fericite în care așteptam s-ajung la Dunăre pentru că chilleală. Dar e mai mult decât dimineți fericite. Am făcut Dunăre continuu de vreo 4 ani încoace. Faci Dunăre dimineața, prânz, seara, noaptea, când poți să vezi 3 culori la orizont, stelele pe cer sau soarele pe apă, pe faleza superioară sau pe pietrele de la Perseus, vară, iarnă, toamnă, primăvară, când ești bine și vrei să râzi, când ești nașpa și vrei să te plângi, singur sau cu ai tăi, cu bere sau fără, cu săniuța sau fără, cu bani sau fără.
E jegoasă Dunărea, da' când trec pe-acolo, trec prin toate amintirile de care mi-e drag și rahaturile pe care știu (uneori doar în teorie) că nu-i ok să le mai fac.

Eram super fascinată la15, 16, 17, o micuță mimoză virgină în creștere, și mă știam cu tipu' ăsta de la Dunăre, genul de om revelație din viața ta peste care n-ai cum să treci complet, că părțile bune și rele din el sunt și-n tine, că faci pentru el ce nu face pentru tine, că pe cât de mișto a fost, pe-atât de rău s-a terminat, că treci peste alea proaste și le păstrezi pe alea frumoase. Un tip, un prieten, un neam, tanti de la ziare, omul ăla.
Orele mele de mate și sport însemnau ce rece e Dunărea iarna și ce bine miroase pielea ta dimineața. Mesajele de la orange erau niște glume proaste care blocau rețeaua. Și cuvintele erau la fel de importante ca faptele. Că le-auzeam prima dată.
Imaginea cu Dunărea dimineața e imaginea celor mai bune și celor mai urâte zile din anii de-atunci.
Poate că dacă profii mei de mate ar fi văzut cum ninge acolo ar fi fost și ei mai calmi.

Eram super implicată la malu' Dunării când aveam prieteni care acum nu mai vorbesc, dar cu care puneam filozofii la cale despre cum o să continuăm să vorbim fericiți într-un minunat și îndepărtat viitor, pentru că prietenii vorbesc și-atunci când nu se mai văd zilnic la liceu, în oraș, față-n față. Cred că Dunărea se umflă de vreo 2 ori pe an, în rest, curge la fel, da' poate oamenii se plictisesc să fie atât de constanți și de-aia se umflă mai des.

Eram super panicată când am cunoscut-o pe Ina la planetariu, această oază de veselie care-ți aduce aminte că ești bătrân abia pe la 80. Toate energiile mișto sunt în cerceii ăia de la ea, că e o zână bună și magică a  Galațiului. I-am purtat până s-au distrus. Acum îi port distruși. Pe Ina și pe Cami (pe cami n-am cunoscut-o la dunăre și nu e o zână, dar e o floricică rară a Galațiului) le-aș face mici cum se făcea Alice în Wonderland și le-aș băga în sticluțe cu iz de Dunăre și le-aș lua cu mine, dar fie, au și ele o viață, mă obișnuiesc cu gându'.

Eram la fel de panicată în ultimele luni de liceu, o criză de-asta cu ce fac cu viața mea, eu am suportat vântu' zilnic și banca de sus, într-o lume paralelă, a trebuit să suporte câte-un oftat pe minut, toate dorurile mele de oameni care nu mai vin, toate frustrările după 8 ani la arte care nu m-au ajutat cu aproape nimic, toate speranțele de a da măcar în următorii 50 de ani peste oameni buni la care să țin ca la ăștia de-acum, toate dorințele mele simple pentru viața mea simplă, și, în sfârșit, toate înjurăturile cu care mă înjur de una singură.
Pentru că chestia aia cu viața ta e rezultatul acțiunilor tale e prea mișto ca să nu fie adevărată.

Și pe cât de mare e gura de aer de la faleză când am zile aiurea, pe-atât de mult aștept turta dulce, ciocolata de casă și colacu' secuiesc din noiembrie, vinu' fiert și oamenii care încălzesc cu îmbrățisări alți oameni.

Dacă n-ai loc să faci Dunăre, atunci faci jos la trenuri, în Grădină. Sau pe clădirea aia de după biserica cu vitralii. Biserica cu vitralii e superbă. Sau sus la ANL-uri, lângă bibliotecă. În bibliotecă găsești liniște în scaune moi. Sau pe operele din fier de la ultimu' leu. Sau în spate la Modern. E ceva clădire veche în spate la Modern superbă. Sau în spate la Nespălata, dar niciodată la Nespălata. În spate la Nespălata sunt mâțe cu clopoței la gât. Unele au pete de vaci. Sau în spate la magazinu' cu țigări de la Nespălata. Doamnele de-acolo sunt mereu drăguțe, și-n spate la magazin e mereu umbră și calm. De-acolo poți să vezi orizontul de la Dunăre. Sau în spate la Potcoava. La Potcoava e aglomerat, dar în spate sunt doar oamenii pe care vrei să-i ai. Sau în spate la tatuaje. În centru aglomerat, dar în spate la tatuaje e ceva bar mic și relaxat. Toate sunt în spate, pentru că în față e plin.
Și dacă n-ai loc nicăieri, atunci pleci.

pampam.

6 comentarii:

  1. Drum bun, Joe. Lumea nu stă-n loc, iar frumusețea se arată în multe locuri.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. nu mai vreau să ies din camera mea niciodată. frumusețea e aici.
      okey, săru'mâna

      Ștergere
  2. :)) mă vizualizez cu față de floricică.
    enjoy the ride ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ai voie să fii doar albastră, movă sau curcubee. o să mă opresc acum

      Ștergere
  3. "zână bună și magică a Galațiului"? ce-ai fumat? dă și mie, să mă văd și eu așa :)))
    și acum stau și mă întreb de ce nu te întâlnesc eu niciodată prin oraș, că bântui fix pe unde mișun și eu :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. dacă mai și fumezi ajungi prea magică și nu-i ok
      soarta nu ne vrea împreună, :))oh. băi, nu știu, eu vorbesc din amintiri mai mult, n-am mai ieșit aici că nu prea mai am cu cine

      Ștergere