Pagini

22 iun. 2016

Când aroganța e pentru proști

Hai să facem puțin diferența între aroganța aia puțin scuzabilă, peste care poți să treci, că oamenii-s foarte încrezători în ei, pentru c-au făcut lucruri importante și mișto și pana mea, tu n-ai ce să le comentezi, că n-ai.Tot ce depășește aroganța asta, care se rezumă la rezultatele tale din viață, e de căcat. Până și asta e de căcat, că ai așa o repulsie, dar se poate mai rău. Să fii arogant și să n-ai de ce să fii arogant. Dar, revenind.

Uite, de exemplu, aroganța aia pe care eu am întâlnit-o de-un an încoace și pe care poți s-o accepți dând ochii peste cap oleacă și asta a fost, că-n momentul în care un profesor de 60  de ani îți spune că el e stăpânul, pentru că el are 40 de ani de filosofie și carte în spate, cam la datul ochilor peste cap te poți rezuma.
Mediul ăsta destul de fancy de facultate unde-am dat de mulți bărbați la costum și mai puține femei , dar care țin la imaginea lor de zâne deștepte, e un mediu în care oamenii îs bazați pe ce-au ajuns, și le place, uneori, să scoată asta în evidență când se compară cu alții din mediul lor sau nu. 
Cam asta e aroganța pentru mine. Să te simți bazat și să te compari cu altul pe care nu-l consideri la fel de bazat ca tine, dar să faci din asta și-o mică-mare înțepătură, *pur întâmplător*. Adică nu zici eu sunt deștept și ăla e mai puțin deștept, dar e ok. Zici, vorba unui profesor de-al meu, *haideți să fim serioși, se vede diferența de nivel dintre noi și ei*. Noi înseamnă mereu tu, ei înseamnă oricine altcineva care e mai jos decât tine. Și pe lângă asta, ca să fie aroganța aroganță, oamenii bazați o să-ți lase mereu impresia asta că au un aer pe care tu nu poți să-l atingi când trec pe lângă tine.
Ca și cum am vorbi de dragoni sf din povești cu Harap-Alb. E greu s-ajungi la umărul lor.

Să fii bazat pentru că ești foarte deștept sau pentru c-ai ajuns foarte sus, atât de sus încât îți permiți să scoți perle de-astea pe gură. Totul stă în faptul că-ți permiți. Aroganța stă în faptul că ai în spate ceva care te susține. Când începi să nu-ți mai permiți, dar ești totuși arogant, ești și prost. 

Și ajungem în partea cealaltă. La aroganții proști. 
Aroganții proști îs aroganți fără să fie bazați, Orice afirmație fără o bază e ca un elefant fără urechi. Știm cu toții că elefantul fără urechi nu e elefant. Nu e deloc. Așa și cu ăștia. Ești un arogant fără să ai de ce? Rănești lumea cu aerul pe care-l respiri.

Uite, de exemplu.
Grașii care sunt grași și se iau de alți grași pe tonul ăla super arogant. La modul haha, uite-o și pe aia, uite-l și pe ăla, ce gras împuțit, cum trăiește, cum mănâncă, cum respiră, cum iubește, cum o iubește, haha, eu măcar îmi iau un tricou cu un număr mai mare. Da, dar tot gras ești și tu. Nu poți să te iei de grași, când tu ești un om gras. Baza ta e undeva în ceruri și un gras nu e cu nimic mai în regulă decât un gras la capitolul fizic, că de fizic vorbim. Pentru că doi grași sunt aceeași treabă. Poate dac-ai spune ce prost e grasul ăla că nu știe cât fac 2 plus 2, în condițiile în care tu știi. Dar și-atunci, ar trebui s-o spui fără partea cu gras, pentru că grăsimea voastră e ceea ce aveți în comun.

Oamenii urâți care se iau de alți oameni urâți. Sau haide. Oamenii care nu-s atât de frumoși și se iau de alți oameni cărora lor nu li se par a fi atât de frumoși. Nu poți să faci asta. Nu poți să te legi de imaginea cuiva atât timp cât nu arăți extraordinar. Extraordinar, gen fizionomia romanilor sau așa. Nu poți să te legi de nimeni și de nicio parte a corpului, culoare de păr, trăsătură fizică. Taci, serios. Taci până o să fii o zână din povești, și nici atunci nu e ok să te legi de imaginea altora, pentru că oricum, cu ce te-ar ajuta imaginea altora în viață. Dar e amuzant. Orice om care arată aproape decent și care se leagă de aspectul altor oameni e amuzant. Ca și cum părerea lor ar conta. Ca și cum faptul că nu ești nici măcar aproape frumos îți dă dreptul să critici imaginea altora. Hah.

Oamenii ăia care se cred speciali că au o personalitate, dar singurele lor legături în viață sunt mama și persoana proprie. Știu că e tentant să fii un tristuț care se relaxează în timp ce se crede superior față de o grămadă de oameni de pe pământ, și-apoi să ieși puțin afară și să nu-ți ajungă nimeni la nas, pentru că ce mișto ești. Dar hei, atunci când vine curierul să-ți aducă un pachet, stai jumate de oră să te gândești cum să-i spui un bună.
Nu poți să te crezi și sigur nu ești mai superior decât alții. 

Toți oamenii ăștia ar spune că nu se cheamă aroganță. Se cheamă libertate de opinie sau căcat. Dar nu. E aroganță și toți oamenii ăștia ar avea nevoie să se uite întâi la ei.
E aerul de superioritate pe care vrem să-l arătăm când ne dorim ca restul să nu ne ajungă la umăr. Pe grași să nu-i ajungă ceilalți grași. Pe urâți să nu-i ajungă ceilalți urâți. Pe speciali să nu-i ajungă ceilalți speciali. E aerul pe care-l luăm când ieșim în lume și credem că suntem cei mai faini, fără să fim cei mai faini încă. Oh, ironia. Dar e ok. De obicei, ăștia care merg cu nasul la cer fără să aibă un motiv real pentru care merg cu nasul la cer, sunt mai nasoli decât ăia pe care-i cred ei cei mai nasoli. Oh, ironia din nou.



15 iun. 2016

5 lucruri mai grele după BAC

Aparent, iar e perioada aia din an în care toată lumea se isterizează pe chestia asta.
Mă enervează ăștia cu BAC-ul, că nu înțeleg că nu-i o dramă, și pe ăștia cu BAC-ul sigur îi enervez eu, pentru că și lor li se pare că dacă nu mai e BAC, nu mai e nicio dramă. Dar hei, chiar asta e chestia. Nu e un mit. Examenul din liceu chiar nu-i o dramă. Drama începe fix după. Serios, dramă. La modul că o să-ți dorești să fii în liceu și să dai examenul ăla în mod repetat, doar ca să nu cunoști cum e lumea de fapt, pentru că lumea ta înseamnă grătar cald și salată cu două lingurițe de sare, așa cum îți place, bani de buzunar, pisi, prieteni și somn infinit. Dar n-o să mai fie.
Uite, ca să vezi, pe 9 iunie, din una dintre sălile facultății de istorie, niște zeci de elevi ieșeau cu lacrimi în ochi, vene umflate și roșii la față de la un examen oral. A fost cea mai grea zi a noastră din tot anul. A fost ca la tăiere. A fost ziua în care... Dar s-o luăm cu începutul.

BAC-ul e numai așa, o apă de ploaie, care să te ude oleacă și să poți intra în viață puțin, puțin obișnuit cu ce cascadă te așteaptă. Să nu fii total nepregătit. Pentru că o să fie o cascadă de lucruri răhăcioase din care n-o să poți să mai ieși, care-o să-ți mănânce viața și pe care n-o să știi cum să le gestionezi foarte bine. Adică o să bâjbâi. Lucruri gen.

1. Chirii, gazde, facturi sau cămin
Căminul a fost pentru mine cea mai urâtă experiență din ultimii 5 ani, fără niciun pic de exagerare și recomand mai bine locuitul într-o casă de carton sau, și mai bine, într-un cort aproape de facultate. Pentru că condițiile mizerabile ar fi aceleași, ba chiar la cutie n-ar fi așa miros, ba chiar la cutie n-ai călca în gunoaiele altora, ba chiar la cutie ai sta singur. Și căminul te învață că singurătatea, așa cum o grămadă de artiști filozofi (care nici măcar n-au stat la cămin), au zis, e ceva neprețuit. Oh, da.
Dar ok, poți să vii la cămin și să te îmbolnăvești de nervi sau de infecții sau de crize interioare violente, și să trăiești cu asta pe conștiință, știind foarte bine că tu ai plătit ca să treci prin așa ceva.
E regretul meu maxim din studenție și mă bazez pe karmă în ceea ce privește oamenii cu care-am trăit (cu greu trăit).

În rest, da. O să-ți urăști proprietarul doar pentru că vine să ridice chiria, să verifice dac-ai dus gunoiul și să vadă dacă miroși a bere sau dacă ți-ai făcut patul. O să urăști să mergi la facturi, pentru că o să fie jenant la facturi. Și-o să urăști toate chestiile astea în general pentru că presupun să ai grijă cât consumi și să dai bani. Și la bani ajungem acum.

2. N-o să ai bani
Nu sunt un copil din părinți bogați, așa c-o să mă rezum la restul copiilor care nu sunt din părinți bogați. Banii vor fi povara sufletului. O să te reîntorci în perioada copilăriei, când te opreai la vitrine cu maimuțoaie și rămâneai cu privirea. N-o să ai bani, pentru că n-o să ai job, iar ăia pe care o să-i ai, o să ajungă la chirii, facturi, mâncare, bere și tot felul de porcărioare din gaura neagră a porcărioarelor. Și chiar dacă o să ai bani, gaura aia neagră cu lucruri pe care le vrei ori pentru că crezi că le meriți, pentru că suporți la limită chinul, ori pentru că crezi că le meriți, pentru că suporți cu succes chinul, în gaura aia se vor duce toți banii tăi. Apa cu vitamine la 5 lei. N-are nimeni nevoie de apă cu vitamine la 5 lei. Dar o să dai banii pe așa ceva, pentru că pe 9 iunie o să ieși și tu cu lacrimi de la un examen oral. Și-apoi n-o să mai ai bani. Și viața o să fie din nou un chin.

Știi cum se recunosc studenții în supermarket? După fețe și după cât calculează cumpărăturile pe telefonul ăla pe care nu-l vor schimba în următorii 10 ani. Și asta o să te apese câțiva ani, până la un job.

3. Sesiune
Hah. Aici e cu dus și întors. Pentru că facultăți diferite și nivel diferit, deci sesiuni diferite la nivel diferit, oricât de nesimțit ar suna asta și oricât de bine ajungem sau nu. Dar pentru că sunt un copil la Istorie, o să mă rezum la restul copiilor care vor da la facultăți pe bune. Cred că undeva mai sus ca nivel de învățare sunt astea de științe exacte și astea gen medicină și drept. Cred că mai jos sunt facultățile la care n-ai dreptul să te plângi și la care sesiunea are examene unde punctajul începe de la 4, gen Sociologie. Hai să nu.

Revenind. Sesiunea. Ca putere de acumulare, sesiunea e perioada din an care te aduce la nivelul la care ești nevoit să știi o carte de 500 de pagini în 3 zile și 3 nopți. Pentru un singur examen, dar tu o să ai 5 sau 6 sau 8 într-o săptămână. BAC-ul e apa de ploaie. BAC-ul nu te apasă pe spate așa cum te apasă cursurile, seminariile și cărțile pe care le ai de pregătit în câteva zile. BAC-ul se înmulțește cu 5 sau 6 sau 8 acum. E un sistem idiot. Cel mai idiot. Când profesorii îți vor povesti, nu vor uita niciodată să menționeze cât de idiot e. Dar tu o să te supui ca un copil harnic.
Ca somn, nu dormi. Ca supraviețuire, ori exces de cafea, ori exces de mâncare. Ca trăire, ai toate trăirile pe care le poate avea un om înr-un an, doar că tu le ai într-o săptămână. Farmecul sesiunii e că oricât ai avea impresia că n-o să reușești, o să reușești. O să bagi în tine râuri de teorie și n-o să știi cum s-a întâmplat asta.
(sigur, până să bagi râurile alea în tine, o să încerci să faci toate lucrurile pe care nu le-ai face într-o sesiune. să coși haine sau așa ceva. pentru că e greu, bă. o să ajungi să nu te culci seara, pentru că știi că mâine e încă o zi de sesiune și nu vrei să te trezești.)

4. Fără mami și tati
Fără mami și tati înseamnă că ești singur, și pentru copiii dependenți de mami și tati, o să fie nasol. Mai nasol decât BAC-ul.
Fără mami și tati și bani e și mai nasol. O să descoperi cum pâinea goală chiar e delicioasă și-o să știi să gătești cartofi în 150 de feluri. Serios. Într-o zi, casierii de la supermarket vor ști ce vrei să cumperi numai văzându-ți fața. Adică cartofi.

5. Ești un adult și ți se cere un comportament de adult
Cred că toate cursurile de introducere au fost despre cum acum suntem adulți și trebuie să ne comportăm sau să gândim sau să vorbim ca niște adulți. Ca niște mici Cenușărese care se schimbă la 12 noaptea.
N-o să accepte profii din alea cu mi-a mâncat câinele tema, n-o să accepte proprietarul că nu ți-au băgat ai tăi banii încă, că mor și ei de foame, n-o să-l mai ierți pe pisi numai cu o floare, n-o să mai poți să oprești alarma în fiecare dimineață, n-o să mai poți să ieși mereu afară în pijamale, prostii din astea.
Secretul e ori bula de nesimțire, ori morcovul în fund. O să te obișnuiești.

Dar e ok, mai e puțin timp să ne bucurăm de BAC.