Pagini

30 mar. 2014

Care-i faza cu cutremurele?

Aș putea să mor împușcată, înecată, probabil arsă, călcată de mașini, da' n-aș putea să mor în cutremure. Mă lasă sufletu' la fiecare cutremur, frica mea principală e că mă prinde cutremurul în pijamale și-o să fiu nevoită să ies în pijamale afară, și cred că m-ar lăsa inima chiar înainte să înceapă să se cutremure lumea cu adevărat. Doar imaginea unor bucăți de beton care cad peste mine mă face să vreau să mor înainte de asta. Măcar să nu le mai simt deasupra mea. Nu e palpitant să trăiești cutremurele de-acum cu povestea cutremurului din '77, pe care o știi de la ai tăi, imaginată în cap și exagerată în alte o mie de feluri. Scenariile apocaliptice despre tot sunt specialitatea tipelor.

Problema e că un cutremur la 18 ani e altfel. La 5-10 ani nu-ți pasă foarte mult, că ai tăi nu vor să-ți provoace un atac de panică și nu-ți explică dacă muriți.
Dar nu poți să mori la 18 ani și nici să nu te panichezi. Că nu poți și că ar fi normal să realizezi că n-ai făcut decât să treci peste 1m50, să mergi 12 ani la școală și poate să te descoperi cât de cât. Bine, te-ai îmbătat, halucinat, împerecheat, da' nu e ca și cum ai făcut pe bune ceva, la modu' uite, mi-a ieșit și mie ceva în toți anii ăștia și nu m-am frecat doar pe banii, casa și grija altora. Practic, ai făcut aproape nimic. Bine, există copii care muncesc și se întrețin de mai mici, dar eu nu zic de ăia. Eu zic de mine, o sedentară care a făcut bani doar din bursă și din banii de la neamuri, și de alții la fel ca mine.

Nici măcar n-am dat bac. Nici măcar nu m-am înscris la bac. Dac-o întrebi pe bunică-mea, nici măcar n-am învățat să fac borș moldovenesc. Dacă-l întrebi pe Omul Tată, nici măcar n-am învățat să-mi mătur în cameră. Dacă le întrebi pe babele neamului, nici măcar n-am învățat să fiu feminină. Dacă mă întrebi, nici măcar n-am reușit să plec de-acasă și să mă lovesc cu capu' de sus și să nu fie nimeni care să-mi întindă o pernă moale.
Adică, dacă n-ai fost un mare ratat, până pe la 30-40 de ani tre să fi făcut ceva, orice cu viața ta. 5 lei c-ai vândut o chestie, ți-ai luat un cort în care te lăfăi, ți-ai luat o rulotă în care trăiești și faci înconjuru' lumii, faci muzică, pictezi tablouri, desenezi portrete pe malu' mării, scrii cărți urâte pe care le vinzi, inventezi poezii proaste care prind la public, ți-ai găsit un tip, un om, un moș care te crește cu bani, ți-ai găsit sufletu' pereche cu care faci combinații și trăiești din pădure în pădure, job-uri serioase, facultăți, familii, ești liber, rebel sau constrâns, da' faci ceva care te ține în viață.

(o pungă de aurolac  nu e chiar ceva potrivit. sau o gură de canal. sau un rest de țigară de pe jos. sau alte resturi. sau alte lucruri de le fac ăia care par că sunt în viață și că probabil au bani și tu nu înțelegi de unde îi au. să te târâi prin viață ca un boschetar nu e cine știe ce, chiar dacă asta te tine în viață)

Tot ce am eu sunt 42 de lei de alocație, o pensie de urmaș și banii Omului. Adică bani pentru care nu fac nimic.
Tot ce-am făcut a fost să cresc 1m70, să aproape termin liceul, să mă complic tare cu probleme adolescentine și să-mi pierd timpu'.
De aia nu pot să mor. De aia nu mi-a venit timpul. De aia, nu știu cât de grav e, vorbesc cu fiecare cutremur și-l rog să se oprească. Te rog, te rog, te rog. Mai ales dacă sunt în pijamale. Și mai ales dacă simt că n-am făcut mare lucru cu viața mea și nu sunt bine cu chestia asta.

Să vă rugați cu mine la următorul cutremur. Poate dacă suntem mai mulți...

pampam.

21 mar. 2014

Fete (3)

Eu încă cred că femei frumoase erau din '20 până în '60, că femei frumoase sunt și-acum, că femei frumoase vor fi mereu. Că femeile  frumoase cu trăsături ca la carte nu se folosesc de asta sau că nu au trăsături ca la carte, dar tot rămân frumoase, că nu pun accentul pe asta până se urâțesc foarte tare.
Încă cred în mai puțin e mai mult, mai puțin de arătat e mai mult de văzut.
Pe alea de-atunci le vedeai frumoase chiar și-n sacu' de cartofi, iar pe astea de-acum nu le vezi, că e plină lumea de fete plasticate, dezbrăcate și proaste.
Timpuri diferite, tot femei, alte gusturi, alte preferințe, alt ce se caută?

Citez dintr-o colegă de-a mea dac-aș avea țâte așa de mari aș purta ditamai decolteul.
Citez dintr-o altă colegă de-a mea da' și eu le am mari, la mine se văd așa și pe dincolo.
Citez vizual din colegele mele cu grăsimea peste pantaloni, sânii umflați care trec prin sutien și prin bluză și fundurile alea care, dacă n-ar fi mari și bombate, le-ar face ele să fie așa printr-o anumită cale, că la sâni se descurcă.
Ce gusturi tre să ai ca să-ți placă genu' ăsta de tipe? Genu' care strigă de ce urmărim căcatu' ăsta în timpul unui documentar în care se spune fată, de ești tu fată, nu tre să te îmbraci pentru alții, nu tre să te îmbraci pentru nota mare la geografie, iubitu' tău libidinos, privirile perverse, instinctul de turmă, aspectu' de centuristă. Genu' care are impresia că frumusețea e artificială, luată din reviste sau că frumusețea stă în tiparu' din magazinele cu modele la geam și marfă în trend.

Nu poți să fii mândră că ești foarte grasă la 18-19 ani și că nu-ți pasă că asta sigur îți dăunează, cel puțin la nivel de sănătate, că sânii tăi nu stau în sutien, că ți-i ridici intenționat naiba știe de ce, că ai un fund umflat, că ți se văd chiloții prin pantaloni, că îți trebuie un tub de boială pe față ca să fii frumoasă, că ești o căpriță întreținută, că atragi doar așa și doar prin asta.
Nu poți să te iei de alții când tu nu ești bine. Pentru că tu nu ești normalul și n-ai cum să le ceri altora asta. Cumva, anormalul altora e mai frumos, mai ordonat, mai decent, mai bine.
Nu poți să-mi zici că nu-s fată, dacă pe tine tot ce te-ajută sunt hainele scumpe și urâte, semințele sparte la liceu și câteva părți ale corpului de le faci să fie vulgare, scârboase și inestetice, iar feminitatea ta se confundă cu aspectu' cocălăresc.
Nu poți să le zici altora că nu se uită nimeni la ele, dacă tu ieși în evidență prin prost gust, ieftin și kitsch.

Există un simț al esteticului, care e legat de-un simț al penibilului. Și nu ține neapărat de haine.

pampam.

5 mar. 2014

Fete (2)

Nu înțeleg tipele frumoase care au tipi urâți, dar e ok, accept asta, că mă tot chinui să-mi bag în cap frumosu' meu e urâtu' tău și urâtu' tău e frumosu' meu.

Da' pe astea care se agață de toți oamenii care le fac rău, de toți ăia care le rănesc în fundurile inimilor lor și-apoi își plâng zilele de nebune, de toate resturile și rebuturile care vin, fac ce vor din tine, pleacă, iar vin, te freacă ca pe ușa de la baie când ai mulți musafiri, pe astea nu le înțeleg neam.
N-o cred pe asta cu iubirea mare nici dacă m-ai tortura. Aș muri torturată și tot n-aș crede în de-astea cu iubești un om așa de mult încât îi ierți orice, iubești un om așa de mult încât îl accepți cu toate rahaturile, defectele și porcăriile de pe lume, iubești un om așa de mult încât îți pierzi viața pe care nu ți-o face el fascinantă. Hai, să mă lăsați, că așa zic și femeile bătute vânăt, că ele iubesc pe om și n-au ce face, nu pot pleca, suportă bătaia. De ce să nu ne omorâm din iubire, că iubirea e așa un sentiment frumos? De ce să nu ne întoarcem la toți ratații care-și bat joc, genul ăla care vine la tine, da' pe drum se găsește cu alta și trece o fugă și pe la ea.
Și dacă suntem de-aceeași vârstă și ai relații de vârsta asta și vii și-mi zici că iubire absolută la infinit, fac orice pentru tine, când nici nu-ți trece prin cap ce e orice, să mă lași din nou. Mai bine-mi zici că plăcere și dorință și că-l vrei pe ăla și-o să-ți zic că și eu vreau mult pe fostu' meu sau alte chestii, da' uneori chiar tre să se termine sau chiar nu se întâmplă să fie.
Bine, iartă o dată, a doua și-a treia, da' desprinde-te la un moment dat, că te iubești, nu te războiești și că oamenii, zilele și viața nu intră în sac.

Nu-mi dau seama cum ajung tipele cu minte la cap să se prostească din niște chestii de doi lei, dintr-o floare cu care nu se face primăvară, dintr-un gest mic și convingător pe care ăla îl face așa convingător că are antrenament.

Mai rău decât să te tot întorci la un rebut e aia cu stau într-o relație ca să nu stau singură, stau într-o relație până apare altcineva, stau într-o relație de nevoie, stau într-o relație că poate se mai întâmplă ceva bun. Cât de trist și grav să fii când stai cu cineva pentru că trebuie, pentru că restu' au relații, pentru că nu vrei să se zică despre tine că ești singur, pentru că n-ai ce face și tragi de lucruri până se schimbă ceva și te lovește fericirea.
Cât de trist e să stai cu cineva despre care ai păreri foarte proaste legate de orice și care nu-ți dă nimic în afară de un sărut și-o plimbare amărâte.
Și cât de trist e să știi asta, dar să negi sau, mai aiurea, să știi asta, dar să nu vrei să schimbi ceva.

Cum e să meriți lucruri bune și să știi că le găsești, dar să te irosești cu toate nimicurile care-ți stau în cale și nu le dai la o parte.

pampam.

Fete

Mi se pare stupidă chestia asta cu tipele de maxim 18 ani, care se cacă pe ele cu soacre, cumnate, cumnați, căsătorii, copii, m-am mutat la soacră-mea,  soacră-mea îmi face mic dejunul, cumnată-mea mă iubește, mă simt ca o prințesă în fiecare dimineață, ne gândim la nume pentru copii, oh, dar vai, am o nouă vânătaie de la ăla, că știe să muște gâturi ca un animal și nu e nimic anormal în toate astea.

Păi, bă, unde mai e perioada aia a ta de adolescență naivă spre maturitate, pe care-o trăiești ca un adolescent între naivitate spre maturitate, să-ți aduci aminte că te-ai lovit cu capu' de toate de care trebuia să te lovești. Nu că la 18 ani soacră-ta îți prăjea ouăle perfect cum se prăjesc ouăle și în fiecare dimineață te trezeai cu respirația urât mirositoare a iubitului tău și totul era atât de romantic.

Perioada când descoperi la ce se refereau alții când ziceau despre fluturii din stomac și despre cum te ia cu bine, cu rău și iar cu bine și fix când te ia cu și mai bine, tre să pleci acasă sau la liceu sau undeva, că nu tre să se vadă c-ai lipsit și ești mândră sau fericită că ai ajuns să trăiești zilele astea palpitante cu primul tău suflet pereche.

Sau unde mai e mesajul ăla sfânt pe care-l aștepți cu ochii în telefon ca s-auzi hai la mine, că-s singur și te duci cu toată fericirea și cu toate zâmbetele de fetiță fascinată de cel mai mișto tip al ei și pe drumul de câteva minute, tu ai timp să fantazezi fără număr. Și după ce te-ai dus, îți dai seama că nu ești chiar cu toate hainele pe tine și asta nu neapărat pentru că ai făcut prostioare rapide, ci pentru că e la fel de comod ca la tine acasă, doar că e posibil ca maică-sa sau oricine să intre pe ușă atunci. Așa că începi să te îmbraci și-n timp ce te îmbraci descoperi că ai mai multe viteze, nu doar aia a melcului.

Sau unde mai e fericirea maximă când primești ceva și nu știi pe unde să-l ascunzi ca să fie bine păstrat, da' să nu-l găsească nimeni și cu prima ocazie când ești singur să te uiți din nou la el.

Mirosu' ăla pe care-l recunoști oriunde și pe care abia aștepți să-l miroși când vă vedeți, expresiile, zâmbetele, gesturile, locurile, senzațiile, orice răhățel care poate nu contează foarte mult, da' le apreciezi, că le vezi așa, răruț-drăguț, timid, până nu te mai saturi.
Sau unde mai e tot farmecul anilor ăștia prea tineri pentru lucruri serioase, soacre și alte prostii, când tu îl faci să dispară conștient și te mai și lauzi cu asta, cu maică-ta care s-a luat cu taică-tău la 18 ani și-ți dă voie și ție să te crezi mare.

Adică de ce să trăiești așa zisele iubiri simple, intense, cu crize în pernă și cu lucrurile mici, cu răspunde naibii la telefon și cu pisi, mi dor de tine și te vreau, dar e mama sau tata sau liceul sau facultatea sau munca, când poți să-ți cari toată viața la el acasă? Maică-sa să te țină în puf ca pe o întreținută, să luați masa împreună de complezență, să nu fii chiar în largul tău, că dacă nu te place sau nuștiuce, să ai grijă să nu se audă cum faci pipi din primele zile, să mânci cu grijă ca să nu le distrugi viceul, ăla să știe când te duci să-ți schimbi absorbantu' sau tamponu' și să creadă în secret că ești scârboasă cu sângele care curge din tine, de-astea de viață casnică.

Și nu m-ar interesa dacă n-aș fi nevoită să ascult lauda de sine și povești nemuritoare, da', mai ales, personale, despre sexu' de azi noapte, mușcăturile pe gât și soacre care fac cafeluța, în timp ce eu vreau să-mi mânc pachetu' în pauză și-n liniște, ca să nu-mi rămână în gât.

Nici măcar nu înțeleg cum ajung alții să facă din asta o împlinire absolută a vieții lor, ca și cum li s-ar termina viața și n-ar avea timp de toate, fără să-și dea seama că ei și-o scurtează, da' zău dacă m-aș lega de asta când n-ar mai trebui să ascult lucruri pe care nu vreau și nu trebuie să le aflu de la oameni cu care n-am vreo treabă.

Din cauza genului ăsta de tipe ajung eu se aude da' tu când îți mai faci un iubit, da' tu când vrei să faci un copil, da' tu când vrei să te-așezi la casa ta, da' tu când îți faci o viață ca tot omu'?
Și-atunci eu abia aștept să le zic da' voi când o să vă vedeți de viețile voastre triste și nefericite pentru mine, dar fericite și normale pentru voi?

Și nu, nu e normal să fii logodit sau căsătorit pe facebook când tu abia ai primul sau al doilea buletin, nu e normal să te lauzi că soacră-ta te ține în puf la ea acasă și nu e normal să crezi că astea sunt niște lucruri cu care dai peste nas altora, așa cum cred și alea cu copii că le fac în ciudă tipelor fãră și așa cum cred și alea cu soți(i) că le fac în ciudă tipelor fără.
pampam.

3 mar. 2014

Chestia asta cu simulări BAC

O să scriu răpide despre asta, că se face balamuc mare pentru ceva plictisitor.

Pentru cei curioși-nevoie mare, nu, nu am făcut la simulare română. Poate de vreun 5, 5 jumate, 6. Că n-am vrut, că atunci când am văzut că e Ion la ultimu' subiect, m-a apucat lenea de-a scrie, plus că știam din amintiri și, cu riscu' de a pierde puncte, n-am vrut să scriu din amintiri, că nu am luat-o în serios, că nu găsesc un rost pentru simulări, că eu cred că-s niște du-te-vino, hai să ne stresăm, panicăm și îngrijorăm și că, cel mai important, nu cred că acum puteți să vă vedeți nivelul. Nu. Nivelul s-a văzut în toți anii și nivelul o să se vadă la BAC, când o să fiu panicată, o să fiu motivată și-o să învăț mult, pentru că dacă nu învăț, știu că nu plec de aici. Simplu. Dacă-mi pare de ceva rău, atunci îmi pare rău de porcăria absolută de la sfârșitul argumentativului, pe care am scris-o ca să nu stau degeaba.

La istorie învăț tot, că îl iubesc pe profu' meu de istorie, că e un om bun și că la el crăp de rușine dacă vine și-mi zice ce-ai făcut, măi? De fapt, crăp de rușine dacă nu știu la istorie, nu știu de ce.
La geografie învăț tot ce-apuc, că mi se pare că n-ai cum să nu iei cel puțin 7 dacă ai baza și n-ai de ce să iei mai puțin de 7 la geografie.

În ordinea asta de idei, am trecut să vă zic și că o doamnă de religie care nici nu s-a prezentat când a intrat la oră, m-a ridicat de pe scaun, răzbunătoare și frustrată că râdeam în timpul poeziilor ei religioase, să-mi scoată ochii cu faptul că nu știu ziua și anul în care s-a născut Eminescu. Presupun că sunt o incultă și proastă. Nici nu știu cum puteți să mă mai citiți. Să-mi fie și să vă fie rușine!
Așa mult mă enervează ăștia care te mâncă de fund și-apoi te mângâie pe umăr.

pampam.