Pagini

28 iul. 2014

18 nu sunt cine știe ce

Am intrat la facultate, dar am pierdut locul pentru că nu m-am dus să-l confirm. Habar n-aveam. Am aflat dimineață.
Așa m-am trezit cu o minunată criză de râs și cu o stare de relxare maximă. Cred că undeva, în subconștient, voiam pe bune anul ăsta de pauză. În ideea asta îmi închei eu 18, cu 2 luni care nici nu mai contează înainte de 19, c-atâta așteptam să treacă.

Pe sistemu' deja comercializat am doar 18 ani, sunt nebun, iubesc și nu am bani, la 18 mai mergi pe jos acasă ca să nu mai dai banii pe bilet, mânci în mare parte doar de la rafturile cu biscuiți și ciocolată la 1 leu de la liceu, iar banii pe care îi ai, atunci când îi ai, se duc pe nici nu știi ce. Țin la aceiași oameni la care țin de nuștiucâți ani și probabil că-ți dai seama că știi mulți oameni, dar ai foarte puțini. Nu renunț la nici cea mai mică obsesie și mă leg de toate nimicurile, cum ar fi biletele de tren sau câte răsărituri prind cu tine. Și cred că fiecare lucru pe care-l iubești e o rezervă pentru zilele tale albastre.
Nu mai e farmec dacă n-ai învățat toți controlorii din oraș și n-ai stat la pândă cu biletu' lângă capsator, dacă nu te-ai îndrăgostit de jumate de oraș, da' e unu' care-ți ia tot aeru' sau dacă nu te-ai convins în sfârșit că ești perfect rațional, când, de fapt, îți dai seama că vorbești cu tine chiar despre asta, despre cum vorbești singur.

Pe sistemu' tânăr și neliniștit, 18 e cred primul an atât de stresant, obositor, frustrant, în care-ți apar câte 2 coșuri pe zi și-n care treci de la neuroni morți la drame, la așteptarea care-ți mâncă nervii, la golul din stomac de la satisfacție sau  la golul din stomac de la cerul care ți-a căzut în cap, la drumuri frecate, la fugi și umblă după hârțogăraie, la suportă-i pe ăștia care-ți tipă în creieri, că te cred om mare, la fă-ți super multe planuri, că e distractiv, la alt stres și-apoi la relaxare și la un sfârșit, în sfârșit.
Aș fi zis că nu mai e farmec fără toate astea, da' pe mine m-au făcut să fiu o scârbă violentă verbal, ar mai fi lipsit să încep s-arunc cu lucruri în oameni, deci mna, probabil te maturizează și astea cu ceva, inconștient, dar uite, acum e ok să faci unul din lucrurile alea pe care le iubești. Distrage-ți atenția, o să pari nebun, nu contează.

Am așteptat mai mult 17 decât 18. 18 sunt un fel de bulă în care aștepți minunea, că ți-au zis alții și că știi că vine moș crăciun pe horn, dar afli că te-ai amăgit grav și că nu te-așteaptă vreo minune.
După mine, tot ce contează e c-ai terminat 12 ani de școală și asta te pune să te hotărăști ce faci sau nu cu viața ta. Orice-ai alege, n-o să fii tu nici primu' deștept cu facultate, nici ultimu' ratat care vinde la fast-food, e problema ta.

Dacă mai există tipe care-și pierd voit virginitatea la 18, tipi care cunosc fizic femei mature, unii care se îndrăgostesc prima dată, prima floare, bere, țigară, prima ce-ți place ție, alții care abia văd marea, atunci probabil că pentru toți e un an frumos.
Că-n rest, e anul în care-ți faci majoratul (altă prostie și asta, că inviți atât de mulți oameni să dansați pe manele, și cu jumate din ei e o chestie de fațadă) și-n care știi că-ți iei viața în mâini, cumva. O să te gândești atât de mult la asta, c-o să treacă repede. Sau n-o să te intereseze, și-o să fie doar încă un an.

E cea mai seacă postare a mea despre cel mai sec an al meu.

pampam.

23 iul. 2014

Hugh Laurie, neanderthalul la concerte și cum rămâi fără facultate

Pe bune, nu faceți ca mine. Numa' dacă plângeți după un an pauză și nu știți cum să le spuneți alor voștri.
Aveam dosare pregătite pentru 2 facultăți, 4 specializări. În dimineața cu înscrieri am luat un singur dosar și m-am înscris la o singură specializare, că eram sigură că intru după mediile din anii trecuți. Doar că fix acum s-a dublat număru' ăstora de-au descoperit asistența socială și spiritul de om bun din ei, iar eu am ajuns pe listele de așteptare. Că nu mi-era de-ajuns episodu' de la bac, a mai apărut și asta. M-am uitat pe liste și-aș fi intrat la toate celelalte, mi s-a părut că cineva-și bate joc de mine din nou, mi-am retras dosaru' și deja îmi caut de muncă până la vară.
Crecă e singura dată când nu mi-am făcut un plan b, că altă ocazie n-am putut să găsesc. Da' e ok, facultatea rămâne tot acolo, nu-i ca și cum chiar pierzi ceva cu adevărat.

Concert genial, 2 ore, 2 melodii la bis, vreo 13 instrumente din ce-am văzut, 6 voci de-alea de te ating grav, decor în detaliu, n-am dansat, bătut din palme și oohoo decât aproape tot timpul până la sfârșit. Plătit din banii de la bunică-mea care mă iubește atât de mult încât i-au învățat numele curierii și poșta, o să-i cumpăr multe flori într-o zi.
Hugh Laurie care nu e dr. House pe scenă, acest viitor moș sexos cu umor din plin, care-a știut că e-n București și nu în Budapesta și care, deși își lungește concertele cu povești, tot vorbește destul de mult, că vorbește frumos. Ah, și normal că măcar jumate din tipele din sală erau în extaz, adică oricum au început să-și strige iubirea, că nu mai știa omu' ce să zică, așa m-amuză astea și soții lor sunt ceva gen bună, am venit cu nevastă-mea care te iubește.
Sala Palatului plină, de altfel.

Era tipu' ăsta în spatele meu care-a zis suntem prea disperați să imortalizăm momentu', încât uităm să-l trăim

Pe ideea asta mi-am închis telefonu' cu o oră înainte și l-am deschis după ce-am plecat.
Pe ideea asta, erau interzise aparatele foto-video, dar în primele 15 minute de concert, când ditamai sala era perfect întunecată, cu excepția scenei, vedeai 3 sferturi din oameni cu telefoanele filmând și mâinile ridicate. A fost ăsta în fața mea care n-a stat decât 2 ore cu telefonu' filmând. Era ca și cum nuștiucâte nave spațiale ar fi aterizat cu luminițele aprinse și-ar fi uitat să mai plece, că adormiseră extratereștrii cu degetele pe butoane. Sau era ca și cum ai fi plătit pentru un om de-l auzi și vezi live, da' stai să te uiți în telefonu' care filmează cu purici. Ah, stai, asta chiar s-a întâmplat. Sigur te-ajută vizualizările de pe youtube și sigur ți-ai luat bilet pentru like-urile de pe facebook.
După 15 minute au renunțat, dar 15 îs 2-3 melodii și 2-3 glume.

Mi se pare ignoranță maximă să freci telefonul, în timp ce omu' ăla de pe scenă îți zice o vorbă despre cum ar fi drăguț să fii mai bun, dacă asta vrei; sau despre cum ar fi drăguț să fim mai al naibii de fericiți; sau despre ce caută uraganu' Katrina în melodia care urmează; sau despre ce povești au melodiile pentru care ai plătit să le-asculți; sau despre cum îți mulțumește continuu că ești și tu acolo.
Să pierzi cele mai mișto părți și să dai un răspuns de umplutură când cineva te întreabă cum a fost, pentru că tu nu știi exact, na, ai uitat să mai ridici capul din telefon. Trist.

Și-apoi au fost neanderthalii supremi care, după ce nu s-a mai filmat, au băgat blițurile. Nu e asta mișto? Să te trezești că te lovește o lumină dublă-n față, când era mai intim și mai de suflet pe melodiile pe care le-ai așteptat de luni întregi.
Și-apoi ăștia care nu știau sau au uitat, evident, c-au concert seara și că intrarea se face de la 7 la 8, că poate vrea și omu' să intre pe scenă să-ți cânte. Nu, ăștia au venit după 8, vino la 8 jumate dacă vrei, concertu' te-așteaptă, nu deranjezi un rând întreg, pe întuneric, ca s-ajungi la tine la loc, nu, întârzie cu încredere, importantule care ești.
Și-apoi ăștia deștepți care-au venit și ziceau că oricum omu' n-a făcut nimic decât să joace-n dr. House și-atât, iar concertele de genu' sunt calme și liniștite. Da, mă, de-aia pe la 10 toată Sala Palatului dansa retardat pe jazz retardat la fel ca dansul lui Laurie retardat, aham. Deștepții pământului care vin la concerte și nu știu cine și ce cântă.
Și-apoi ăștia care lasă până și-n interior sticle și pungi, împuțiți pe care-i doare spatele să se-aplece după gunoiul lor, c-ascultă jazz și analizează melodiile ca niște culți, da' lovesc cu picioru' într-un bidon și nu se apleacă după el.

Mi-aș da banii din nou, mi-aș închide telefonu' din nou și-aș fi acolo pe bune din nou. Că fiecare concert se termină cu o gură de aer din care te încarci și nu cu o baterie irosită.

pampam.

13 iul. 2014

Am ruinat 6 vieți. 6-n plm.

Sunt o stresată, o crizată și despic firul în 100 de multișor. Dar măcar recunosc, știu că nu-i ok, c-aș muri de stres până la 30 și-ar fi trist să mor doar de stres, și-atunci mă zbat să schimb asta. Mai nou, îmi iese acu' că nu e liceu, nu e bac, nu e perioada aia urâtă, grea și stresantă care-a trecut, mă fâțâi cu trenu' din 2 în 2 zile și prind răsăritu' la 6 cu muzică mișto de tren. Dar na, nu e nevoie să te stresezi tu, că te stresează alții mai stresați și stresanți decât tine, fix când ești tu zen maxim, fix când ai crezut că nu mai mori din asta, fix când nu-i momentu'.
Adică de ce să vrei să fii mai bine, când poți să fii un stresat enervant și obositor care mâncă zilele altora și-și consumă timpul prost?

Aveam tren București-Galați la 8:20, azi dimineață. Mă trezesc la 7:00, că așa zisă taică-meu, că așa zisă gazda din București, că aveam timp și că mai era o oră și 20 de minute și nu-s genul care se mută cu cortul în gară sau autogară ca s-aștepte trenu' sau mașina. La 7:15 eram gata. Până la 7:25 am fost forțată să beau lapte, n-are treabă c-am intoleranță la lactoză, uneori cred că bunică-mea și-a făcut clone pe care le-a trimis în lume să mă oblige să mânc mereu și orice. Pe la 7:30 am plecat.
Practic, am fi putut pleca la 7:15. Practic, nu s-a întâmplat nimic, dar totul e o dramă.
Când am ieșit din bloc trece autobuzul magic care duce la gară și taică-meu începe și se crizează că uite, cu 3 minute dacă plecam mai devreme îl luam, vezi ce înseamnă să te trezești târziu și să nu pleci mai devreme? mai bine plec cu o oră înainte și să stau acolo, gata, ăsta s-a dus.
Evident că începe și gazda.
Evident că eu tac, pentru că nu mă prind unde apare vina mea.

Nu mai vine niciun autobuz magic. Luăm altu', coborâm și așteptăm iar. Încă nu vine niciun autobuz magic.
Taică-meu: hm, vezi ce înseamnă, asta e, ghinionu', dacă plecam mai repede, acu' stai și-aștepți.
Gazda: acu' eram deja la gară.

Vine autobuzu' magic, ajungem la gară.
Gazda: hai la o masă, ceva. (se gândește mai bine) ah, da' cât e ceasu', oare? aoleu, e 8:10, hai mai repede la casa de bilete că se-nchid, măriți pasu'.

Evident că gara aia e cât un oraș întreg și casa de bilete pentru România e la mama dracu', pusă după casa de bilete internaționale, sala de așteptare, magazine. Ajungem la aia, 3 bilete, aia zice vai, vai, pleacă trenu' și nu-mi mai dau voie să vă vând bilete (ce e prostia asta, oricum?). Lu' taică-meu îi cade fața, gazdei îi cade fața, prietenei mele îi cade fața. Eu râd. Pentru că, pana mea, e un tren, ok, l-am pierdut, și, unde-i problema? Nu trebuia s-ajungem nicăieri, nu era nimic fixat, numa' acasă, oricând. Hai se ne omorâm între noi, nu mai există 2 trenuri spre Galați, nu, ne-am pierdut viețile acum cu chestia asta, suntem ruinați, am rămas fără case, haine, bani, vai de capul nostru, nu există nici mașini spre Galați, de parcă deja ne luasem biletele și le-am pierdut, ce păcat suprem, se prăbușește lumea peste noi și eu sunt vinovată pentru toate.

Zic hai să luăm mașina, asta e, calmați-vă, e un tren, vă stresați aiurea, plus că e și mai ieftin la mașină. Le-a luat ceva să proceseze informațiile astea complicate și să se hotărască dacă vor să miște picioarele de acolo.
La 9:30 mă așezam, la 10:25 plecam și la 2 am fost aici, în viață și acasă.
Dar în timpul ăsta mi-am dat seama cât îmi doresc să plec de-acasă, s-a aprins taică-meu, gazda, hai să ne stresăm și pe altele dacă tot am avut motivul ăsta de doi lei, hai să țipăm ca maimuțele și să ne luăm unii de alții, s-a aprins maică-sa minunatei mele prietene, iubitu', duamne, ajungi cu o oră mai târziu și nu ajungi cu trenu', dramă și tragedie, asta era, sună telefoanele, cum ai ajuns acolo, cine a putut să facă asta, cade iar lumea peste noi, pf, e Georgiana care a îndrăznit să se trezească cu doar o oră și 20 de minute înainte de tren, nu ești în stare să te trezești, ce ratată, ne strică toate viețile, nu merită nicio privire măcar, ne-a făcut să dăm cu 20 de lei mai puțin și să mergem cu aer condiționat în mașină, pf, exil.

Nu vorbesc cu nimeni de la 11. Îți ia prea mult din timp, plăcere, viață și energie să te încarci cu oameni de genu' și cu stările lor. Nu vreți să muriți doar din stres. Nu vreți să fiți triști. Nu vreți să vă consumați din prostii de-astea de le fac ăștia niște chestii uriașe. Nu vreți s-aveți părinți stresanți, gazde rele, cunoștințe crizate și prieteni care dau importanță la nimicuri.

pampam.

8 iul. 2014

Crecă uneori e bine să te cenzurezi

Stăteam pe-o bancă și vine tipu' ăsta voluntar și zice dacă vrem să răspundem la niște întrebări.
Mă gândesc că pf, nu e chiar momentu' potrivit, e seara mea în care mă plâng de rahaturile mele, fac asta rar și când o fac n-am chef s-apară cineva care-mi fură timpu', dar meh, o fi ca la ăia care vin cu sondajele și termină repede.
Zic ok.

Întrebarea 1. Ce-ați schimba la oraș ca să fie mai bun?
Zic curățenie.
Ăla zice mirat, neîncrezător și flegmatic curățenie?!
Gândesc că bă, da, degeaba te strâmbi tu așa, sună banal și în trend, da' na, cred că dacă reușești să te abții s-arunci un gunoi pe jos și poți să-l ții până la un coș, atunci ești un om ok care are grijă de el și de lume și de lumea în care se foiește și e un om bun, căruia îi pasă, se întreține și îi întreține și pe alții, și dac-am fi așa majoritatea, am fi un oraș mai bun, ce nu ți se pare normal în asta?
Zic da, curățenie.
Ăla zice ok.

Întrebarea 2. Ce l-ai întreba pe dumnezeu dac-ai avea puterea asta?
Gândesc că lol, ce ironie, și ce facem dacă nu cred în dumnezeu, adică prima dată nu tre să mă întrebi dacă cred în dumnezeu?  deja ai plecat pe ideea că-s credincioasă, de ce are toată lumea impresia că trebuie să crezi în asta, sau poate eram de altă religie și mă jigneai profund când îmi ziceai de dumnezeul vostru, era frumos? tu de ce crezi în dumnezeu, ți s-a arătat, dovedit, te păcălești, ai un argument pentru?
Zic l-aș întreba de ce-i malefic și sadic.
Ăla zice malefic și sadic? Hum.
Gândesc că ce hum, frate? ție nu ți se pare că-și bate joc ca-n bancurile proaste și n-ai senzația că râde de tine când ești tu ăla din bancu' prost care nu se mai termină și nu înțelegi ce cauți acolo, crecă de-aia se și zguduie ceru' când plouă, că râde sadicu' ăla.
Nu mai zic nimic.

Întrebarea 3. O întrebare la care n-ați găsit răspuns?
Zic despre ce?
Ăla zice despre orice.
Gândesc că lol, nu mai folosi cuvântu' ăsta, că-i periculos, să-i zic ceva de sex? ah, nu, nu pot, ar fi ciudat. la ce n-am găsit eu răspuns? ce-mi place dunărea seara. nu pot să-l întreb de maică-mea, nici de dumnezeu' lui, săracu', n-are niciun răspuns pentru întrebările mele, tăcere penibilă.
Zic de ce suntem atât de închiși și înapoiați la minte?
Ăla zice ai fost și în alte orașe, ai văzut cum sunt alți oameni?
Gândesc că nu, frate, am cunoscut doar gălățeni, am trăit în peșteră.
Zic da, normal, sunt peste tot așa.
Ăla zice ai fost și-n vest?
Gândesc pfoa, ce mă seci, de parcă m-ai întrebat de fiecare om în parte, ziceam așa, în mare, o părere, în lumea ta frumoasă nu e nimeni închis și înapoiat la minte? treci peste.
Zic nu, n-am fost, bine, poate ăia sunt mai ok, da' vorbesc de ăștia închiși la minte.
Ăla zice închiși și înapoiați din ce punct de vedere?
Gândesc ce căcat nu înțelegi din asta, ce să-ți explic mai mult de atât, n-ai cum să nu te prinzi de ce vreau să zic aici.
Zic închiși la...minte, habar n-am, nu acceptăm lucruri, ne doare de viața altuia și când auzi de ce face cu viața lui nu reușești s-accepți, de ce ne privește ce fac ceilalți dacă tot vorbim rău după, uite de exemplu relațiile homosexuale sau aleger
Ăla nu mă lasă să termin și zice homosexuale, aha, deci chestii noi.
Gândesc bă, nu-s chiar noi, da' mă rog.
Zic da, chestii noi.

Întrebarea 4. Ce teme vreți să abordați la întâlnirile cu voluntari?
Gândesc că alta? ai zis că erau 3, nu joci corect, deja nu mai pot să mă uit  în ochii tăi, mă uit la cer, nu știu, pana mea, oricum plec, nu particip, ceva de tineri.
Prietena mea zice arte.
Ăla zice arte, bun, avem cursuri de chitară, muzică.
Gândesc că omule, sunt movă-n cap și am pe tricou chestii cusute de mine, de ce crezi c-aș fi vreodată la muzică?
Zic nu, am fost la pict

Ăla nu mă lasă să termin, ne ia numele și mail-urile, mă gândesc că ce brânză faci tu cu ele, nu vreau să ți le dau, i le dau până la urmă, ne invită la un concert și la o discuție mai largă, mă gândesc că da, mă, ok, nu venim, lasă-ne, că vreau și eu să plec acasă, să beau apă și să mă bag în pat.
Pleacă.

Și-apoi vine tipa asta cu băiatu' ei cu sindrom down și-l așează pe bancă. Ok. Doar că începe să ne lovească, să tragă de genți, să arunce cu sticle și să muște la propriu.
Gândesc că ce se întâmplă? e normal? copiii ăștia nu tre să fie lângă alți copii la fel, cu care se înțeleg? e ok să fii mamă și să-l lași să-i muște pe unii în oraș? de ce fac femeile asta, pe bune, chinui vieți, copilu' ăsta nu e fericit, nici tu, n-am cum să plec, nu e ok, n-aș da naștere niciodată unui copil bolnav, ești o femeie egoistă care voia neapărat un copil, în orice condiții, pana mea, îți face plăcere să-l vezi așa? nici măcar nu pari fericită, calmează-l și tu puțin dacă tot ești aici, că pe mine m-ai lua la rost când i-aș spune să nu mai muște sau să lase geanta.
5 minute n-am scos o vorbă.

pampam.

6 iul. 2014

Bac

Am plâns până m-am căcat pe mine și mi-am umplut mâneca de muci.
Pentru toate lucrările oamenilor proști, pe care-i cunosc personal, notate cu 8 și pentru lucrările mele care, luate după barem, au punctaj decent, dar n-au și după mâna corectorului. Am înțeles ce-am greșit la simulări, nu înțeleg ce s-a întâmplat la bac, ceea ce-i trist.
Intru la taxă.
Nu scriu despre bac.

Sper să moară într-o zi rahatu' ăsta.

pampam.