Pagini

26 oct. 2014

Sticle mici, esențe tari

Ninge în București de 8 ore pentru că azi dimineață, de ziua mea și pentru prima data-n 3 ani, mi-am dorit să ningă măcar puțin și cât mai repede. Așa că ninge-n București mai mult decât puțin, viscolit și cu fulgi mari. Adevărat, mi-am dorit și să nu se pună și să se oprească repede, dar nu poți să le ai pe toate.
Când prinzi zăpadă în octombrie ai șansa să faci treaba șoferilor din trafic acum și să-ți consumi energia cu toții dumnezeii. Pentru că încălzirea globală, murim în 10 ani, bocancii de iarna trecută-ți alunecă iarna asta și părul ți se încrețește mai mult decât de obicei, ți-a intrat un fulg în gură și ți-e rece la șale. Sau poți să nu, pentru că probabil și din cauză că acum plouă, în 2 zile iadul alb din București o să devină o fleoșcăială cu băltoace care nu se scurg în canale, iar dacă încălzirea globală se mișcă pe cît de repede crezi, n-o să mai apuci să faci lucruri pentru prima dată atunci când a nins în octombrie. Posibil și de ziua ta. Ninsoarea în octombrie e o esență rece într-o sticlă mare, pe care dac-o dai dracu continuu n-o să se oprească.

Aș fi vrut să-mi iau portocale astăzi, să le decojesc și să las cojile pe mobilă ca să miroasă a portocale, a iarnă din spatele geamului și-a sărbători care nu înseamnă neapărat sărbători, înseamnă că e perioada aia în care-ți face bunică-ta plăcinte și nu mai tre să mânci pateu. Pentru că portocalele sunt niște esențe tari în sticle mici, așa făceau ai mei acasă și mie mi-e dor de-acasă. Cu cât mai multe zile de naștere și ierni în octombrie, cu atât mai mult dor de coji de portocale în casă și acasă.
Mi-am luat  un air wick cu aromă fresh de orange și l-am pus aproape de pat. E un fâsâit mic pentru cameră, dar unul mare pentru mine, nu se compară, dar e, într-un fel, miros de-acasă, și nu de șosete, gunoi sau apartamente închiriate și neprimitoare, demisii de la muncă și 5 lei pentru o săptămână de cheltuială.
O ladă de portocale în plus, iarna, e mereu o rezervă bună. Mai bună și mai bine mirositoare decât una de varză murată, de exemplu. Nu se știe niciodată când n-ai bani de air wick, miroase a gunoi și ai prea mult spațiu pe mobilă.

Mi-am luat niște gem de supermarket, pentru că gemul e o esență tare într-un borcan mic în diminețile reci, proaste, acasă sau nu, cu pampoanele din cap trase într-o parte și-n alta sau cu hainele de muncă încălzite pe calorifer.  Nu se compară cu ăla de care ai grijă când îl faci ca de copii și-apoi îl scoți din debara mândru, dar e, într-un fel, gust de-acasă, și nu de pâine goală, unt sec sau covrigi tari. Pachete de ceai, pentru că ceaiul e esența tare din plicuri mici  care completează gemul, diminețile și amintirile. Salam de biscuiți pentru că din ăla făcut în casă nu mai știe nimeni să facă.
Cărtureștii mi-au dat un semn de carte pentru c-am ales esențele tari din lumile mici de maxim 400 de pagini în loc de esențele tari ale puiului clasic la cuptor. Aș putea să fiu acum o poetă care zice că se hrănește cu cărți. Sau, mai bine, aș putea să zic că cărțile-s mai tari și rămân mai mult.
Și cei mai mișto oameni de i-am întâlnit aici au fost pozitivi dimineața, chiar dacă era 8, astăzi, chiar dacă ningea viscolit și de nicăieri, sau oricând un disperat de viață te înjură că mergi prea încet pe verde. Să fii pozitiv e esență tare.

19 mi se par atât de puțini, o să cadă zăpadă toată noaptea de la balcoane, dar măcar miroase a portocale.

pampam.

20 oct. 2014

Lumea în care carnea e singurul fel de mâncare

Nu mânc multe chestii.
Nu beau multe alte chestii.
Nu mă îmbrac în multe alte chestii.
Nu am mulți prieteni.
Nu vorbesc cu toți oamenii de care dau.
Nu răspund fiecărui boschetar bărbos care mă bagă-n seamă.
Și e urât din partea mea că fac așa.

Unii numesc asta anormalitate, aroganță, alint sau moft.
O prietenă de-a mea îi spune selecție, pretenție sau standarde înalte.
Înclin foarte mult spre a doua variantă.

Există oameni care mâncă carne, chiar dacă le-ar face rău, n-au o problemă cu asta. Sunt oamenii pentru care carnea e un imperiu. Un idol la care se  pun în genunchi și fac plecăciuni dedicate cu furculița într-o mână și pâinea în cealaltă. Rugăciunea lor de început și sfârșit e orice masă fără carne nu e o masă. Și prin asta roagă carne. Oamenii ăștia te vor întreba cu milă și indignare-n ochi și voce dar tu ce mânci dacă nu mânci carne? Ca și cum mâncarea se termină la carne. De fapt, în lumea lor, mâncarea chiar începe și se termină la carne.

Eu nu fac așa ceva. Eu mânc ce-mi face bine.
Nu mânc carne, cu excepția cărnii de pasăre, pentru că nu pot, pur și simplu. Pentru că mi-e greu și nici nu vreau să-mi imaginez cum s-a pus înăuntrul meu toată carnea grasă din ăia 17 ani de carne grasă, prăjită, uleioasă sau untoasă, de-aia de-ți întoarce stomacul pe dos la câteva ore de când ai mâncat și nu știi de ce te zvârcolești în pat. Carnea aia se pune undeva și nu neapărat pe fund, burtă și picioare. Pentru că atunci când molfăi porc, vită, iepure sau alte animale simt cum porcul, vita sau iepurele se face un ghem mestecat de carne și-mi rămâne undeva între gât și stomac, blocat pe drum, fără aer. Și de-aia nu mânc carne. Pentru că nu mai pot, nu-i ok, și pentru că am lucruri mai bune de mâncat. Dar ce ai tu mai bun de mâncat decât o fleică de carne proaspătă de când taie bunică-ta porcul, pârlită pe loc cu tot cu crusta ei proprie de sânge? Îți stă orezul simplu în gât dacă-l iei doar cu iarbă din aia. Și murătura la cartof nu merge singură. Și ce te-apucă acu pastele, că nu te-ai născut la ei, te-ai născut la noi.

Nu mânc salam, că nu-mi sună bine ce bagă-n el și că nu-mi sună bine că mint legat de ce bagă-n el. Dar de ce nu mânci salam? Alții ar vrea, ai tăi se chinuie și tu faci mofturi.
Nu mânc cârnați din același motiv din care nu mânc carne și salam. Cârnații-s tot aia, dar într-o variantă mai compactă și, uneori, mai grasă. Dar de ce nu mânci cârnați? Cârnații ce mai au, împuști o tochitură, mai bagi și-un cârnat, niște brânzică cu mămăliguță întinsă în ulei, așa se mâncă la noi.
Nu mânc fast food pentru că uleiul de la fast food e ultra folosit, o bucată de carne de la fast food nu se va strica niciodată, iar stratul de sare de pe mâncarea de la fast food poate fi luat ca al doilea fel la masă. Nu mânc nimic ce înseamnă chips, snacks sau orice la pungă care arată prea bine ca să fie și ok.
Nu mânc multe chestii și totuși nu mor nici de poftă, nici de chin, nici de foame deloc, stomacul meu e la fel de hrănit ca al ăluia care se îndoapă cu mici gratis din campania de prezidențiale în momentul ăsta.
3 sferturi din oamenii de care-am dat în ultima lună au considerat că am o problemă.
Eu am considerat că problema e la ei și că e cu adevărat trist ca viața ta să însemne doar carne, slănină cu ceapă și kfc și le-am răspuns că mânc mâncare. Am simțit cum nu mă cred. Cum eu sunt copilul muritor de foame de la casa de copii și ei sunt împărații din imperiul lor de carne.


Există oameni care beau 2 litri de cola zilnic.
Eu nu fac așa ceva. Eu beau ceva ce nu-mi dă senzația că mă ucide lent și sigur în următorii ani.
Nu beau decât apă plată, bere, vin și alte de-astea cu alcool în limita bunului simț, ideea e că nu beau niciun fel de suc, energizant sau așa ceva. Că apa cu acid mă face să devin o mica balenă care nu se mai poate mișca, și că restul sunt niște căcaturi cancerigene. Și nu e ca și cum n-aș vrea să încetinesc un cancer dacă tot am ocazia.
Oamenii care beau 2 litri de cola zilnic nu vor înțelege de ce tu nu vrei să bei cu ei cola zilnic și nu te vor asculta când vrei să le explici de ce nu vrei să bei cu ei cola zilnic. Sunt oamenii care cred că mai bine cola decât apă de canal și că mai bine să trăim momentul decât să ne panicăm. Doar că cola nu e cea mai mișto cale prin care să trăiești momentul.
3 sferturi din oamenii de care-o să dau o să-mi zică sau o să țină pentru ei că sunt o sclifosită din aia care nu bea apa decât cu lămâie, că celelalte-mi stau în gât. Pentru că atât înțeleg ei din asta, ce dacă cola e nașpa, poți să bei cola fără zahăr. Și ce dacă sucurile naturale din comerț sunt pline de rahaturi, coloranți și pulpa de fruct nu-i chiar pulpa de fruct. Pe sticlă scrie natural.

Există oameni care, legat de alți oameni și spre deosebire de ăia care n-au standarde deloc, au standarde înalte în teorie, dar nu le pun în practică. La modul, primul venit-primul servit, plângi după un om mișto, frumos și deștept, dar ieși cu un prost, urât, cu care te plictisești și n-ai ce să vorbești mare lucru. Apoi aștepți să pleci de lângă el ca să poți să te plângi de cât de prost, urât și nașpa e.
Eu nu fac așa. Eu plâng după oameni de calitate în teorie, indiferent că-mi ia 100 de ani să-i găsesc și-n practică.
3 sferturi din tipele cuplate de nevoie vor crede că aia tristă sunt eu, nu ele. 3 sferturi din oamenii cu mulți prieteni. 3 sferturi din oamenii care cunosc foarte mulți oameni.


3 sferturi din oamenii de care dau au impresia că ceaiul e doar pentru slăbit, stilul bărbătesc e doar pentru bărbati, că de-aia se cheamă bărbătesc, cancerul e ceva împotriva căruia nu e bine să lupți, și orice nu conține o bucată de carne e pentru rumegătoare. Sau, mai bine, vaci.
Și asta e, de fapt, trist.

pampam.

14 oct. 2014

Am fost în Iaşi. M-am blocat în Buzău. Şi-am transpirat la Parascheva

Sâmbătă dimineaţa eram în tren spre Iaşi. Eu şi babele, copiii, mamele şi soţii lor de la Parascheva.
Sâmbătă după-amiaza eu urcam dealul spre gura mea de relaxare, fără bani în buzunar. Babele, copiii, mamele şi soţii de la Parascheva urcau dealul spre dumnezo, cu bani de cadouri pentru moaşte. Eu m-am dus să stau ca să mă odihnesc. Babele, citez, s-au dus să stea ca să se chinuie și să li se ierte păcatele. Copiii nu știau ce fac. Și soții s-au molipsit de la mame. Sau invers.
Am transpirat și obosit la Parascheva numai cât eram prin trecere. Gândul că e normal ca o religie să te facă să stai în picioare zile și nopți până ești leșinată și rezemată de ziduri la propriu e chiar unul de ignorat. Nici nu bate la ochi a ceva anormal. Credința e chiar mai importantă. Credința cere sacrificii.  Credința de genul ăsta. Dacă e s-o iei așa, nici nu tre să te mai mire că lângă icoane erau expuse spre vânzare și pungile cu semințe. Că oamenii înțeleg prin credință chin. Că unii înțeleg doar mâncare caldă. Că totul e o bișniță.
Duminică noaptea, când nici scaunele din trenuri n-ar mai fi suportat vreo poveste despre minuni sfinte, am început să cred că o oră jumate în tren în câmp e o pedeapsă de la mitropolie pentru cât m-am uitat chiorâș.


Ce poţi să vezi în Iaşi.
Istorie, contrast și-un spirit moldovenesc și vechi, care se păstrează, amestecat cu ceva spirit modern, care se cerea, la modul om fi noi capitală culturală, istorică, ce mai vreți, da' să și arătăm ca una în limitele bunului simț, și asta se vede, pentru că nu te duci în Iași și vezi capitala culturală termopanizată, te duci în Iași și vezi capitala culturală care arată ca o capitală culturală, dar aranjată decent.

Dacă vreodată vrei să vorbești foarte mult cu cineva și n-ai cu cine, mergi în Iași. Din câțiva în câțiva pași o să dai de Ștefan cel Mare călare, de Carol, Ferdinand, tipi din ăștia frumoși și viteji cu nume care nu se mai terminau, de le visai noaptea când era să te-asculte la istorie și te trezeai panicat. Acu o să te asculte ei. Probabil că încă nu ții minte ce-a făcut fiecare și-n care an, dar poate pentru că-i vezi atât de des, asta o să te facă să vrei să citești despre. Să mergi în Iași e unul din pașii tăi spre cum să fii mai cult. Sau puțin cult. Pentru că Iașiul îți inspiră asta când nu ești beat, fumat, mahmur, adormit, boschetar, etc.

Dacă vreodată vrei să te rogi la biserică și e prea plină biserica, mergi în Iași. Biserici, ciuperci după ploaie, tot aia. Multe, mici, mari, dese, vechi, reabilitate, cu turnuri sau fără, cu aur sau fără, rotunde, pătrate, sunt acolo, măcar una din ele tre să fie goală.
Mitropolia Moldovei e una din cele mai impunătoare clădiri pe care le-am văzut față-n față. Arată bine pentru o clădire și rău pentru o biserică. Eu știam că Iisus le vorbea oamenilor și-n câmp, ideea era de ce și ce le vorbea. Nu era nevoie să fie așa. Nu era nevoie să-ți lungești gâtul ca s-o poți cuprinde pe toată într-o privire. Nu era nevoie să facă și religia să pară impunătoare. Nu era nevoie să mai lucreze la ea și s-o mai aranjeze oleacă ca să nu pară veche, distrusă sau săracă. Slujba și Parascheva ar fi fost tot acolo.
Mănăstirea Trei Ierarhi e, în schimb, una din cele mai frumoase clădiri pe care le-am văzut. Nu mișto, ci frumoasă, nu evidentă, ci normală, nu cu foiță de aur, ci cu sculptură veche. Nu era nimeni acolo.

Dacă vreodată vrei să mergi într-un centru vechi care nu e centru vechi doar cu numele, mergi în Iași. O să ai loc să mergi pe jos ca oamenii, liniște, atmosferă și imagine de centru vechi. N-o să iasă chelneri să te tragă de mână, n-o să auzi muzică proastă și tare din toate părțile, n-o să te deranjeze aglomerația aia sufocantă și n-o să te bați în fițe, bănet și gusturi de oameni modești sau infatuați.
Dacă vreodată ești în Iași și vrei să-ți începi zilele bine, mergi în Piața Unirii, ia o pâine pentru porumbeii ăia mulți și coboară spre Iarbă. Iarbă (care nu se cheamă cu adevărat iarbă, cred) mi se pare cea mai insprată idee din Iași. Un fel de pat uriaș, doar că dn iarbă, brazi și apă.
Dacă la Iarbă sunt prea mulți hipsteri falși, mergi în Copou. Oricare din ele 2 parcuri Copou, oricum amandouă arată ca niște mici păduri amenajate pentru oameni care caută mici păduri, umbră, miros de tei și castane.

Atâta că e un oraș în deal și-o să-ți iasă sufletul. Dar o să-ți iasă sufletul și pe alte căi mai puțin mișto, de-aia mai bine te trezești într-o dimineață, te urci în tren și te duci să miroși o carte veche, să dai o tură de Copou sau să vezi câte bucle avea Ștefan în bătaia vântului pe cal. În Iași.

pampam.

10 oct. 2014

9 motive pentru care introvertiţii nu sunt mişto

Pentru că pupincureala asta, pentru că ideea că acum e mişto să fii şi nebun, şi bipolar, şi anxios, şi depresiv, şi cu tulburare de personalitate şi pentru că oameni care vorbesc despre fără să cunoască.

1. Nu, introvertiţii nu sunt mişto pentru că vorbesc puţin, atent şi cu grijă, gândit, ales, planificat, o să povestesc doar chestia aia, restul dramelor care nu mă lasă să dorm, să mânc, să nu-mi cadă părul nu e nevoie să fie povestite. Tocmai asta e problema.
Toate cuvintele pe care un introvertit alege să nu le spună sunt în el. Aproape toate cuvintele pe care un introvertit alege să le spună sunt oficiale. Nu sunt niciodată 50 de cuvinte despre cât de bună era cartea de aseară şi doar 10 cuvinte despre cât de naşpa se simte şi atât. Sunt mereu mai multe şi alea sunt în el. E ca la punga de pufuleţi, că mânci şi mânci şi tot mai găseşti firimiturile cu sare în colţuri cât să mai bagi mâna de câteva ori. Doar că firimiturile se termină, cuvintele nu. Când cuvintele alea nu se termină, se adună, şi când cuvintele alea se adună, începi s-o iei pe câmpii. De-aia nu e mişto că un introverit vorbeşte puţin şi bine. Mai ales pentru el.

2. Nu, introvertiţii nu sunt mişto pentru că se simt mai bine, se distrează mai bine sau trăiesc mai bine singuri. Să te simţi bine singur constant nu sună nici măcar ok, nici măcar ca ceva ce-ai vrea să faci mai mereu, nici măcar ca ceva ce te face să te simţi bine psihic pe termen lung, dar să mai fie ceva mişto. Nu e ideal să strângi chestii în tine şi să mai petreci şi timp de calitate singur, mai mult decât petreci cu ceilalţi. E ca şi cum ai fi un Van Gogh care-şi taie fictiv şi conştient, câte-o parte din el, doar că nu fizică, n-o să fie un cadou pentru vreo damă de companie şi n-o să faci bani după moarte.

3. Nu, introvertiţii nu sunt mişto pentru că devin nişte înţelepţi prin introspecţie obsesivă. Nu ajungi un înţelept dacă analizezi absolut fiecare detaliu al stărilor tale interioare, în special alea proaste. Ajungi un om care desface inutil firele în 100 de alte fire inutile, care e posibil să piardă contactul cu alea reale şi căruia îi trebuie jumătăţi de ore cu ochii pe pereţi, noaptea, făcând scenarii, până adoarme. Te transformi cu uşurinţă într-o Alice în  Ţara Minunilor care vorbeşte cu mâţe şi pălărieri nebuni. Scenariile se împart pe şi dacă, dar dacă, poate că, oare dacă, să vezi că, nu trebuia să, cum am putut să, puteam să, puteam să nu, cât de bine a fost când n-a fost rău. Te faci cu capul singur şi-i faci pe înţelepţi de ruşine. O să fii şi-o Alice cu cearcăne, în plus.

4. Nu, introvertiţii nu sunt mişto pentru că au o lume interioară plină de imaginaţie, vise, visuri, gânduri, poveşti, filme. Se repetă doar faza cu pereţii şi noaptea, la care se pune toată imaginaţia aia de om interiorizat, deci câte închipuiri poţi să ai pe minut. Probabil că-ţi ia 5 minute să faci din ceva ireal o poveste de pus pe tavan şi-o să simţi cum serotonina ta e o fericită. Probabil c-o să-ţi dai seama că uneori prea multă imaginaţie e chiar prea multă. Şi probabil că într-o zi o să fii şi nebun din cauza asta, dar e ok, lumea are nevoie de introvertiţi nebuni şi mişto. Poţi să-ţi tai şi cealaltă ureche, preventiv. Şi să te lauzi cu două mâţe din lumi în care toţi sunt nebuni.

5. Nu, nu e mişto să faci artă din singurătate, supărare şi alte rahaturi de-astea triste. Pentru că da, artistul introvertit n-o să facă flori din interiorul lui înflorit primăvăratec. O să scrie când nu mai poate, o să picteze când simte că dă pe-afară, o să compună când are ceva aiurea de zis, o să facă ceva când e deja destul şi i se varsă paharele. Şi când o să facă artă din bunăstare n-o să placă, pentru că aşa e prea simplu şi prea fără poveste în spate şi simplu nu mai e actual şi e mai uşor să empatizezi cu dramele altora deât cu bunăstarea lor.

6. Nu, introvertiţii nu sunt mişto pentru că iau lucrurile şi le analizează pe toate feţele din nou şi din nou. Sunt nişte obsedaţi pentru care chestia asta obsedantă devine enervantă şi stresantă şi frustrantă, când îţi vine somnul, îţi mai vine ceva de tocat, când ai terminat de tocat, îţi mai vine ceva de tocat a doua oară. Ăsta nu e cel mai ok mod în care poţi s-adormi. Mai bine numeri oi închipuite. Sau mai bine faci ca oamenii care nu sunt introvertiţi mişto şi te pui în pat şi te culci fără să te gândeşti o oră la ce e bine să sau nu. Dacă te pui la mintea ta, n-o să termini niciodată. Şi dacă te pui pe analizat, n-o să termini cu o decizie care să fie decizia aia, minte-suflet-intuiţie-instinct-fără părere de rău-pe viaţă-fără şi dacă... pe tavan.

7. Nu, introvertiţii nu sunt mişto pentru că văd toate detaliile alea pe care nu le văd alţii. Tocmai asta e problema pentru un introvertit tipicar care nu poa să treacă peste, care stă şi-şi umple timpul cu toate astea, care le bagă-n seamă, care le bagă-n minte, tonul vocii tale când mi-ai zis aia, grimasele, îmbrăţişările se clasifică după cât de strânse sunt, cărţile la linie, pătura la dungă, tipul ăla din staţie avea dungă alba la cravată, iaurtul la iaurt, legumele la legume, borcanele la borcane, hainele după culori, o babă avea azi flori la pantofi, balcoanele din fier forjat care cad sunt cele mai frumoase, 3 nuanţe de mov într-o săptămână nu înseamnă aceeaşi culoare de ojă.

8. Loialitatea n-are treabă cu introvertirea, pentru că loialitatea nu e o chestie generală.

9. Nu, introvertiţii nu sunt mişto pentru că ascultă tot şi pe toţi şi oricând. Asta devine la fel de enervant şi de epuizant şi de obositor şi de plictisitor ca şi vorbitul puţin şi cu grijă. O să vorbeşti puţin şi cu grijă, dar nu despre tine şi-o să te simţi la fel de rău. Ca şi cum n-ai vorbit. O să asculţi ca un bun ascultător ce eşti, dar n-o să te asculte nimeni singura data când o să vrei asta. Pentru că tu eşti un bun ascultător care ascultă mereu şi care nu vorbeşte despre el. Ca şi cum n-ai comunica cu alţii şi nu te-ar auzi. Dar o să ţi se acrească şi-atunci o să fii un introvertit care vorbeşte cu mâţe şi-şi taie urechile şi n-o să mai fii mişto. O să fii din nou un ciudat închis în el, anti social, care nu vrea să stea cu oameni.

pampam.

5 oct. 2014

Cum să-i enervezi pe alții

Poți să nu, asta ar fi frumos, dar dacă vreodată te plictisești și n-ai ce face.

Bagă aspiratorul la 10 seara și dă cu el vreo 15 minute, prietenii tăi buni vor fi vecinii ăia care renovează casele veșnic și țânțarii care te bâzâie noapte de noapte, să nu cumva să uiți vreo scamă, scămuță, colț de cameră, prag de ușă, dar să dai fix în camera cuiva care abia ajunge de la muncă, mâncă repede ceva  să-și umple burta și simte cum fiecare sunet  o să i se pună pe creier, de-aia vrea somn, liniște, mai multă liniște decât niște amărâte de scame aspirate. Tu bagă aspiratorul oricum, nu-i nimic, viața e frumoasă și-așa, oamenii te vor aprecia, dumnezo te va aștepta în rai, când o să ajungi la poartă o să-ți dea un baldachin doar pentru c-ai dat cu aspiratorul la Georgiana în camera, în ziua aia, știi tu, știe și el.

Trântește ușile dimineața, poa să fie 7, poa să fie 8, urgențele tale la baie și la frigider și la dulap și la unde pleci tu și întârzii sunt mai importante decât ăia cu care împarți casa. Adică dacă trântești ușile o să se oprească timpul în loc, n-o să mai faci pișu pe tine, wc-ul se pregătește și te-așteaptă, sar hainele direct pe tine, o să iasă din frigider și-o să se pună mâncarea singură pe masă, ușile trântite sunt răspunsul. Cu cât le trântești mai tare, cu atât e mai bine.
Și să nu mergi prin casă, să zdupăi, să ți se audă pașii apăsat, să trepideze plăcile de parchet, cine știe, poate într-o zi revoluționezi tu ceva și descoperi o formulă din aia deșteaptă sau un cod morse nou. Nu contează c-ai deschis și geamul pe frigălăul de la 8 dimineața și intră deja toate claxoanele în casă. Nu contează c-ai aprins și becurile și le-ai uitat aprinse pe unde-ai apucat. tu ia-le pe rând, dar fă-le pe toate, e mai ușor decât pare.

Neapărat să înjuri când faci toate astea. Cu nervi, cu patos, obsesiv, să înjuri, și, dacă se poate, să fie aceeași înjurătură. Poate le transmiți și altora stări de-astea pe care și le dorește oricine. Că dacă nu vor să fie supărați pe viață, atunci sunt niște ciudați triști. Fă-i să te înjure și fă-i să fie supărați pe viață.

Și dacă nu poți cu muncă de-asta fizică, poți să încerci de-astea de bun-simț lipsă. Fii un zgârcioman din ăla, o chitră, un egoist maxim căruia i se mai sparge o venă când împarte ceva și n-are cum să ceară bani. Fii așa cu absolut oricine, dacă reușești, poți să  fii așa și cu tine, atunci e împlinirea pe care o cauți. Să fii zgârcit la tot. Să nu zici neața, că-ți cad dinții din gură, să nu zici noapte bună, că poate-ți cade și limba, poftă bună, bună ziua, un zâmbet, o măslină, îți iei gândul de la ele. Dacă poți să fii un acru țepos, care-și scoate acele, e perfect. Dacă nu, e de-ajuns doar acru, pe cineva tot o să enervezi.
Merge și dacă te-apuci acu să fii un nesimțit care se bate pe cine are mai multe drame în viața lui și alea toate puerile, dacă vorbești la fel de scârbos ca și vânzâtoarele sictirite sau dacă e evident că ai impresia că ești mai mult deștept decât prost, dar e cumva invers.

Să încerci să nu duci gunoiul vreodată în viața ta de om care stă cu alți oameni, lasă-i pe ceilalți sau lasă-l să se împută, să-ți uiți vasele cam până după ce mori sufocat de mirosul de gunoi, uită și resturile, firele de păr și altele ce mai ai tu, n-are importanță că până și animalele își acoperă mizeria.
Să fii tu mai cu moț.

pampam.