Pagini

25 feb. 2015

1001 de bărboși

E adevărat că eu îmi doream un harem cu 1001 de bărboși frumoși băgați după pereții secreți din casa mea cea mare și luminoasă. Dar fantezii de-astea visam prin pauzele de la liceu, cu fetele, între orele în care făceam nimic și orele în care făceam un nimic mai mare. E de la sine înțeles că deliram între noi de la plictiseală, somn și, mai ales, foame gravă. Nu-mi retrag cuvintele, dar haremul ăla încă nu s-a întâmplat și e la fel de probabil să se întâmple cum e că-mi fac casă mare, luminoasă, cu pereți secreți, și pe plajă anul ăsta. Glumă. Și în niciun caz nu m-aș îmbrăca în pisicuță, nu m-aș da cu roșu la gură și n-aș ieși la vânătoare de tipi, ca nebuna aia mică și sexi de catwoman. Aș fi o pisicuță slăbănogă, deci urâtă.
Dar tipii n-au înțeles asta și, probabil pentru că-și închipuie că-mi fac casă anul ăsta, își închipuie și că-i recrutez fără voia lor. Și pentru că lor le e frică de spații închise, se apără cum pot, săracii.

Uite, tipii ăștia care cred că sari pe ei, că-i placi, că-i iubești și că-i vrei pentru că le-ai zis un bună și-ai tras de-o conversație din politețe, din plăcere, din plictiseală, din prietenie. Din ideea de a fi sociabil, din ideea că așa fac oamenii uneori, și uneori poate e atunci când te holbezi tu ca armăsarul cuceritor, într-un spațiu public, și nu știu ce vrei de la viața mea. Nu bag în seamă toți ciudații care se uită, pentru că, de obicei, motivele pentru care se uită sunt păr, cercei, pandantive, haine și sâni. Dar dacă ești, de exemplu, tipul ciudatului din tren, autobuz, tramvai, metrou sau bar, care face din holbat o plăcere, care aduce aminte de filmele cu maniaci din umbră, atunci n-ai niciun căcat de drept să-ți bagi morcovul în fund și să zici că sar tipele pe tine. Că oricum nu sar.
Eu mă holbez la oameni din 2 motive. Că-mi plac foarte mult sau că nu-mi plac deloc. Îmi asum holbatul, mă opresc dacă devin evidentă, mă aștept ca ăla să-mi zică ceva în orice moment. Dacă-mi zice bună, îi zic bună, și nu cred că vrea să ne căsătorim decât dacă mi-ar spune-o, dar și aia ar fi o glumă slabă. Dacă zice că mă înjură, îi zic scuze și nu m-aș ofusca, pentru că eu eram aia care se holba și pentru c-aș fi o jenibilă.
Adică de ce nu putem să înțelegem toți asta?

Dar nu te pui cu ego-ul țăranului și mândria prostului. Tipii ăștia sunt varianta masculină a tipelor care au impresia că după bună urmează nunta, botezul și au trait fericiți până la adânci bătrâneți. Nu credeam că există, dar da. Cum se purtau lucrurile acum 90 de ani în viața bunică-tii, dar măcar balta de pe vremea bunică-tii n-avea atâția pești ca acum, și era nevoită să-l ia pe primul ion care-i zicea neața.

Sau uite, tipii ăștia care cred că ești o obsedată îndrăgostită sau o obsedată sexual care iar sare pe ei, pentru că complimente și păreri bune, ce mișto ești, bă, ce bine-ți vine basca, ce nas de Adonis. Dar hei, sunt un om tipicar și obsedat de detalii. Îți găsesc ceva ok chiar și dacă nu ești tu zeul. Oamenii, în general, își găsesc chestii ok și complimente nu pentru că-s obsedați, ci pentru că pur și simplu le văd și le zic.
Și, hei, le zic prietenilor mei că-s niște oameni mișto, frumoși și devreme acasă. Și prietenelor. Și oamenilor pe care nu-i știu bine, dar îmi par așa. Totuși, niciodată n-am fost îndrăgostită de ei, și niciodată nu-mi închipui cum ar fi să facem sex, că sexul nu se face cu un compliment, și pentru cucerit tipi random pe stradă sunt prea crispată. Aș putea câteodată s-o zic pe-asta cu după 8 ani de arte am învățat să văd detaliul și frumosul în orice. Atâta că tipii care-și dau impresii de-astea sunt la nivelul ăla de redus, încât ar spune o glumă din aia cu arta sunt ei sau ceva, și-aș începe să plâng din milă pentru ei.

Și oricum, cât de multă încredere în tine să ai, cât de arătos să te crezi, cât de frumos să te fi făcut mama ta, ca să poți să-ți închipui că absolut toate tipele sunt niște obsedate îndrăgostite de tine.
Sau uite, tipii ăștia din extrema cealaltă care-o iau personal, pentru că ce minunați sunt ei și ce disperată ești că i-ai băgat în seamă, deci pisi, să n-o lungim, hai la mine.
Genul pubertului sub 20 de ani cu 3 cuvinte în vocabular sau genul ratatului peste 25 care n-a depășit faza cu pisi, te-am văzut că ești frumoasă, am un vin bun, se cheamă vin la tine.

Poate că e nevoie să-mi scriu pe frunte că nu mă dau la toți bărboșii pe care-i văd, că nu mă dau la toți tipii cu care vorbesc (nici atât, că n-au barbă), că nu vreau la tine, că nu toți tipii sunt mișto, că mulți dintre zeii ăștia sunt mai puțin decât o furnică săracă pe timp de iarnă, că bariera dintre flirt și a fi doar drăguț există și că mă doare-n fix de voi, minunaților. Dar am o frunte prea mica pentru toate astea.
Sau poate că e nevoie ca fiecare umflat de sine din lume să se mai dezumfle câte-un pic.
Hum, decizii, decizii.

pampam.

20 feb. 2015

Tipuri de oameni care empatizează prost

Uite niște exemple reale și minunate despre cum urlă lumea de empatizanți deștepți, atotștiutori, binefăcători, care sunt acolo mereu nu ca să te bată pe-un umăr, ci doar ca să-ți zică că știu și ei cum e. Atâta că unii dintre ei confundă puțin lucrurile.

Oamenii care (cred) că știu cum e să fii cu un tripat.
(wannabe-urile astea care încă au impresia că ești mișto ori pentru că te tripezi, ori pentru că ești cu un tripat. sau un boschet. sau un violent. sau un ratat care pare boem. problema nu e cu ăștia, ci cu wannabe-urile)
Bă, ideea asta nu se compară cu tine când aveai 17 ani puberți și-un iubit pubert care fuma iarbă, sau, mai rău, prostii de-alea de la spice, de te-ai panicat că e un drogat pentru care o să te ia poliția. Că pe ăla nu trebuia să-l ții în picioare oriunde te-ai duce cu el în public, pentru că e un pic pe câmpii acum, merge de zici că primește electroșocuri, și mai are și-un pet de 2l în brațe, băut pe 3 sferturi. Chiar n-ai de unde să știi. Nu te mai căca pe tine.
N-ai urcat niciodată într-un vagon plin cu un tip care abia se ține pe picioare, și n-ai stat să-l împingi de la spate până la scaun. Și-n tot timpul ăsta, să nu poa să vorbească, dar într-o încercare de a vorbi, să înceapă să țipe și tot vagonul să se uite la tine că-l suporți. O tipă și-un tip cu pupile cât jumate de față. Și la coborâre să-l ajuți să treacă peste alea 3 trepte, în timp ce-n spatele lui e coadă deja și oamenii se uită cu scârbă-n ei și râd arogant.
Dimineață să te întrebi dacă nu răspunde pentru că doarme sau pentru că doarme într-un trip prost.
Asta e să fii cu un drogat uneori, nu e mișto, și tu chiar n-ai de unde să știi.

Oamenii care (cred) că știu cum e să nu mai ai pe cineva foarte apropiat.
Uneori oamenii mă întreabă dacă mi-e dor de mama, în condițiile în care mama nu e. Pentru că, uneori, oamenii sunt foarte proști, oricât de deschisă aș fi eu pe subiectul ăsta. Și sunt. În general, babele fac asta. Huehue, normal că mi-e dor. Dar babele nu știu unde să se oprească. Și continuă. Le aud da, știu cum e, toți trecem prin asta.
Nu, bă, nu toți trecem prin asta, și nu toți trecem prin asta în același mod, clar nu. Nu vorbim de aceleași lucruri. Moartea nu e aceeași în toate cazurile cu moarte, gravitatea nu e, dorul nu e, doliul nu e, iubirea, suferința, condițiile nu sunt aceleași, nimic nu e la fel pentru toți, nimic nu se compară, mama ta e mama ta, mama mea e mama mea și tu n-ai de unde să știi cum e, mai ales atunci când îți închipui. Pentru că noi nu suntem la fel.
Știu că există profunzimile alea cu dragostea de mamă și altele cu mamă, despre care oamenii cred că sunt la fel peste tot. Dar mie mi se par niște profunzimi aiurea, că e ca și cum mi-ai spune că e un tipar prestabilit de iubire, durere sau dor, și că simțim aceleași chestii în același fel, toți la un loc. Ca la gemeni. Sau ca la mașinuțele cu telecomandă. Și asta e o prostie.
Pe bune. Dacă vrei empatie, o îmbrățișare e de-ajuns.

Oamenii care (cred) că știu cum e să nu mai ai bani.
Într-o zi, colega mea de apartament mi-a spus că mă înțelege, că știe cum e, că și ea stă prost cu banii, că colege de suferință și foamete. N-a cheltuit în ultima lună decât 20 de milioane, iar asta e puțin pentru București. S-a chinuit cât a putut. Deci mă înțelege. Am avut un șoc. Colega mea de apartament se întâmplă să-mi fie și prietenă, așa c-am putut s-o huidui cu spasme.
5 lei în portofel timp de o săptămână înseamnă puțin. 4 milioane timp de o lună înseamnă puțin, când întreținerea e jumate din ăștia. Biscuiți la 1 leu timp de un an întreg la liceu înseamnă puțin. Orez și paste timp de 6 luni înseamnă economie. Fără carne. O țigară aprinsă de 2 ori înseamnă economie. Să nu ieși din casă, pentru că sigur dai banii pe ceva înseamnă economie. Să inventezi feluri de mâncare pentru că mai ai în frigider doar 4 chestii mâncabile, dar la care nu s-a gândit nimeni să le combine, pentru că n-a ajuns în faza în care e nevoit s-o facă, din lipsă de altceva, e puțin. Să te tragi de mânecă de unul singur, cu mari eforturi, ca să nu cumperi mai mult de-o cutie de lapte și-un rom, pentru că există posibilitatea să te faci de râs la casă că nu mai ai bani să plătești. Să-l pândești pe gardianul de la metrou dacă e sau nu, ca să poți să sari peste aparatele vieții fără să mai bagi de-o călătorie e economie. Să stai lângă aparat în autobuz e economie.
Astea toate înseamnă puțin, și sper că te rogi deja să nu mai știi vreodată cum e.

pampam.

17 feb. 2015

0,1 la sută grăsime. Și slabele plâng câteodată

Am pofte multe, dese, câteodată simple, câteodată nici nu știu să la fac sau să le explic, la orice oră și grave, în sensul că iese urât dacă nu se întâmplă. Plâng, mă umflu balon și mor. Dac-aș fi fost grasă și m-aș fi abținut, atunci aș fi murit în primii ani de viață. Dar m-am născut un struț fericit și, la cât de mult mă îngraș sau la cât de mult vreau o sarcină care mă îngrașă, o să mor la fel. Slăbănoaga aia din glumele cu scobitoarea sau umbrela la restaurant și schiloada aia din lumânările aprinse la biserică ale tipelor care n-au cum să-și facă absolut toate poftele din motive de greutate, ore și diete. Subiectul înjurăturilor. Oaia neagră. De parcă ar fi vina mea. E ok, e bine să refulați.

Grasele mi-ar spune mereu struțule, nu te mai plânge, ești o slabă, toată lumea e a ta, poți să faci, să porți și să mânci ce vrei, când vrei, cum vrei. Ce viață mișto, ce n-aș da și eu să. Pe noi nu ne place nimeni. Noi suntem cele marginalizate. E planeta plină de ispite. Uită-te puțin la noi, nu mai știm ce să facem. Parcă vor alții să rămânem grase. Așa că struțule, nu te mai plânge. N-ai dreptul.
E placa a doua, că prima e aia cu să mori, să leșini, să te îngrași, schelețel! Și le aud pe ambele des.
Să ne înțelegem că n-am o problemă cu toți oamenii grași, și dovadă sunt ăștia cu care umblu, vorbesc sau pe care-i iubesc. Mai degrabă unii grași au ceva cu mine.

Și totuși. Există anumite perioade din viața scobitorilor când tre să se îngrașe, și nu se pot îngrășa cu 0,1 la sută grăsime. Dar ce să vezi.

Poftesc orez cu lapte seara . Grav. Cobor la alea 3 mega image-uri de la bloc după lapte, mă duc la raftu' cu lactate, întind mâna și rămân un struț prost. Pe toate cutiile, sticlele și borcanele de lapte scrie 1,5 la sută grăsime. Sau 1,3, 1,8, ceva. Ca și cum ai face orez cu lapte în apă, dar măcar apa nu se face o zeamă de borș albicioasă cu ceva petic de lapte diluat pe deasupra, ca gheața plutind pe ocean la topire, cum se face laptele cu 1,5 la sută grăsime când îl fierbi.
Zic bă, se întâmplă, a făcut toată lumea orez cu lapte azi, mă întorc mâine dimineață. Poate nu mor.
Dimineață rafturile abia umplute cu marfă nouă, baxuri abia desfăcute, my precious, îmi lucesc ochii. Pe toate cutiile de lapte scrie 1,5 la sută grăsime. Bă, ce naiba, ori îs chioară, ori e revoluție și s-au adunat toți struții din lume și-au luat tot laptele mai gras, ori, ia uite, oamenii chiar se gândesc la grăsuțe și au grijă de ele și le dau variante și le fac viața mai ușoară. Bine, nu la grăsuțe, la alții, în general. Mai buni, mai sănătoși, mai curați. Ce drăguț. Și laptele normal care se fierbe?
Mă întorc resemnată și plâng în interior. Singurul motiv pentru care încă trăiesc e c-am avut niște colege de apartament cu rezerve de lapte gras.
Să mai zic că episodul s-a repetat și-n dimineața în care am rămas fără lapte pentru cereale, adică primul fel de dmineață fără de care viața e pustiu?

Rămân fără iaurt. Al doilea fel de dimineață. Cobor la alea 3 mega image-uri de la bloc după iaurt, mă duc la lactate, întind mâna, rămân proastă. Pe toate paharele de iaurt, și alea mici, și alea mari, și alea ieftine, și alea scumpe, scrie 1,5 la sută grăsime. Pe unele din ele scrie chiar 0,1 la sută grăsime. Pe unele din ele scrie chiar pentru dietă. Iaurtul din ele strigă ia-mă pe mine, eu sunt mai slab, ba nu, ia-mă pe mine, eu sunt și mai slab. Înțeleg mesajul, nimeni nu se mai gândește la viața struților care nu țin dietă, mă resemnez din nou și plâng în interior.

Mă  gândesc că poate se trage de la mega image, poate scot și ei ceva imagine de supermarket căruia îi pasă din toată chestia, na. Mă duc în auchan. În auchan nu există doar 2 rafturi cu iaurt, există un culoar luuung cu frigidere pline de iaurt, 10 rafturi, 20, 50, infinit, pe care scrie 0,1 grăsime, dietetic.
Culoarul următor e cu iaurt dietetic, dar de băut. Și următorul e cu iaurt cu tot cu cereale. Dietetic.
Auchan e nirvana păhărelelor și sticlelor și borcanelor cu chestii dietetice în ele.
Să mai zic de cele 10 feluri de cereale seci care te fac slim, frumos și sănătos, 10 feluri de pâine neagră, pâine neagră cu semințe, pâine neagră cu fulgi, pâine neagră cu pâine neagră, cele 10 feluri de brânză slabă, brânză fără brânză, cele 10 feluri de 0 la sută grăsimi pentru regimul de slăbuți sau e ok? Și de faptul că până și la kfc, mc.donalds și turkish shaorma au meniuri doar cu salate?

Să mai zică cineva acum că e mișto să fii struț.

pampam.

14 feb. 2015

Fifty shades of sado-maso

În prima ordine de idei, după 4 ani de blog care se fac azi, simt nevoia să zic 3 chestii.
90 la sută din oamenii cu care-mi petrec timpul sunt mișto (sau de calitate, pentru intelectuali), iar pe unii din ei i-am cunoscut bloguind, iar asta e minunat.
După 4 ani de blog încă scriu cu greșeli. Ne-am obișnuit cu toții, cred.
Nu vă înecați în zahăr și inimioare, și nici nu dați prea mulți bani pe astea, ca să puteți să rămâneți în viață, ca să plătiți net-ul, ca să mă citiți.

În a doua ordine de idei.
Nu c-aș avea ceva cu copiii și c-aș fi eu foarte mișto. E sf. valentin și-aveam nevoie de-o postare.

Ce făceam eu la 12-14 ani- eram fascinată de primii mei ani la arte, pictam frumos pești multicolori, făceam pișu pe mine la ora de mate, că eram proastă la mate, nu știam să-mi fac toate temele, și parcă mă simțea profu exact când mă prefăceam relaxată, citeam chestii bune ca să iau 10 la română, trăiam drame interioare și mă îndrăgosteam prostește.
Acum ies la o vorbă cu proful pentru care pictam pești, mi-e dor de proful de la ora de mate, deși nu mai fac mate deloc, citesc și fără să caut un 10 la română, meditez pentru dramele interioare și m-am prins cum să aleg oameni de calitate. Toate la timpul lor.
Știam, totuși, că nu barza aduce copiii., dar chiar nu mi se părea fascinant să încerc să-i fac.
Ce fac fetele de 12-14 ani acum- se duc pe 14 februarie să vadă fifty shades of grey.
Dar înțeleg asta. Nu mă afectează direct, gusturi diferite, timpuri diferite, filme diferite, ideologii diferite și fiecare cu barza lui.

Pe ce dădeam eu banii la 12-14 ani- cărți de la Jurnalul Național, reviste cu benzi desenate, bilete la autobuz, mâncare la școală și culori tempera, naiba să le ia, că erau și scumpe, și proaste, și se terminau și repede.
Pe ce dau banii fetele la 12-14 ani- bilete la fifty shades of grey.
O înțeleg și pe-asta, nu mă afectează direct, banii lor, timpul lor, plăcerile lor, că mă gândesc că așa cum dau eu banii inutil pe țigări, sacoșe de dulciuri și infinite perechi de cercei, inele și altele, așa dau fetele astea banii la filme 15+.

Ce făcea comisia vieții acum ceva timp când a apărut Nymphomaniac- îl interzicea în cinematografe. Nici măcar 18+. Sau AP. În condițiile în care ideea filmului nu era doar sex, penis au și tații, bunicii, unchii și prietenii tăi, înveți despre la orele de anatomie, puteai să afli de 10 ori mai multe chestii decât afli din shades (chestii care nu au legătură cu sexul, posesia, dominarea), și, în principal, povestea era foarte mișto, genul ăla care poate-ți dă o revelație, poate nu-ți dă, dar știi măcar c-ai văzut ceva bun. Tre să fii prost să vezi doar vulgaritatea din film și să te dai pudibond din cauza unor lucruri pe care le faci și tu la tine acasă, dar da, l-au interzis.
Ce face comisia vieții acum că apare shades- îl bagă în cinematografe de ziua îndrăgostiților cu 15+. Ca să te duci cu prietenul tău de 14 ani să vedeți cum puteți să vă jucați în cutia cu nisip. Ca să poți să vezi cum o mică virgină neinițiată îl găsește pe posedatu ăsta de sex sado maso, vulpoiul din poveste, și se lasă ea controlată de el cu vătraiu pe spate și eșarfa-n gură. Ce să vrei mai mult la 13 ani decât, cum am auzit-o eu pe ploada asta, să fii controlată de un grey viril, masculin și intimidant.
Plus că e urât și n-are barbă.
Pe-asta n-o înțeleg.

Mă doare-n fix de ce fac plozii la 14 ani, că oricum n-ajung ăștia să-mi plătească pensie. Comparam de dragul scrisului. Mai multe filme de-astea, mai multe ploade perverse pentru toți dubioșii obsedați de ploade perverse pe care i-am cunoscut. Așa să-i ajute planetele. E bine. E o generație deschisă la minte și la altele, iar asta nu e una din problemele mele.
Dar de Nymphomaniac mă doare, pentru că nu se compară. Și pentru că cinemaul e făcut pentru filme, nu pentru încercări de-astea soft-glamour-bdsm, dar, mai ales, comerciale.

pampam.

8 feb. 2015

Despre cum polițiștii intră peste tine-n casă când vor, în 2015, încă

Nu-mi plac polițiștii, jandarmii, paznicii, gardienii, mascații, wbc-iștii și toate neamurile lor (bine, dacă mai sunt, să-i lăsăm pe ăia ok în pace). Mi se par niște infatuați care cred că faptul c-au terminat studii de deștepți și că poartă uniformă călcată îi face mai buni, mai mari, mai tari, mai cu drepturi, mai superiori, mai de luat în seamă, mai uber decât restul. Căcare de sine. Ăștia peste care-am dat eu, în majoritate, erau doar niște proști îmbrăcați oficial, care mergeau ca niște iepuri cu morcovi în fund, la modul eu îs un polițist, hehe, nu te pui tu cu mine. Dar pentru că nu mă interesează de uniforme, și de gradele de pe cămașă, și de studiile dubioșilor ăstora, zic să rămânem doar la proști.

Poliția aia cu care te amenință orice țăran la orice căcat pe care-l faci, ca și cum poliția e acest zeu responsabil al lumii care bagă frica, controlul și ordinea-n tine, fără de care lumea ar fi haos. Ce să vezi, cu ei responsabili, aham, sau fără, lumea e un haos. Uneori, haosul e mai mare cu ei, că-mi aduc aminte cum pentru o tampoanre minoră a fost nevoie de 6 mașini de poliție cu nume și mărimi diferite și 40 de minute de frecuș cu un caiet în mână pentru declarații pe care nici nu le luau. Zici că le notau cu mintea. Și evident că o parte din ei erau acolo ca să-și cumpere țigări de la mega image, cât se bateau șoferii între ei și restul blocau circulația, se înțelege.
Ai luat amendă pe ratb? Chemăm poliția. Ai băut bere la un concert? Chemăm poliția. Ai protestat? Chemăm poliția. Ai râs mai tare pe stradă? Chemăm poliția. Are poliția mereu grijă de tine, vezi tu. O bate pe vecină-ta grav? Cheamă poliția, că oricum ei nu fac nimic, n-au libertatea asta să se bage, nu ține de ei sau de tine, să moară aia, dacă codul lor zice că nu se bagă, atunci nu se bagă. Treaba lor e să dea o amendă, să scrie un avertisment și să ia o declarație. Responsabili, v-am zis.

Totuși, dacă vrei să bați pe cineva și nu te ține, cheamă un jandarm sau un mascat, că ăstora le place maxim. Zici c-atunci când dau cu bastoanele se încarcă cu viață în ei. Cu cât mai multă poftă la lovire, cu atât mai multă viață. Cu cât mai dese, cu atât mai bine. Să fie. E mișto cum un polițist rezolvă (teoretic) cazuri de violență, dar un mascat învață și își scoate o diplomă (cred) ca să bată tocmai pentru că și el vrea să rezolve cazuri. Doar că cu puțin mai multe sechele din copilărie decât un polițist. Dacă mă întrebi, ei, în sinea lor, îs niște bastoane trimise în stradă pentru control, dar dacă lor le place să se creadă omuleți buni, fie.

Sau uite, ia-l pe gardianul de la vreun liceu, poate chiar ăla care la 8 și 5 minute îmi urla în cap mai repede, că e târziu, hai mai repede! Dac-ar ști câte țigări fumate-n baie sau alte dubioșenii a pierdut cât timp urla ca un obsedat. În rest, gardienii de liceu sau alte instituții de-astea, au impresia că știu totul, au puterea supremă și dețin ordinea în mâini. Doar ideea de gardian îi face să urle cu tot sufletul, să fie acolo trup și urlet, să creadă că ei te-au făcut, ei te omoară, că liceul, magazinul, bancomatul e al lor.

Vrei puțină atenție? Chiar puțin mai multă? Ieși afară, caută un loc unde stau niște wbc-iști, o să-i vezi repede, c-au niște mașini cât jumate de bloc, iar ei sunt cât jumate de mașini. Unii dintre ei mâncă șaorme mari, deci na, îi vezi tu în cel mai scurt timp. Uneori poate-o să crezi că vezi în depărtare o ceafă de porc sau așa. Nu e, e un wbc-ist. Treci prin fața lor. O să ai parte de toată atenția, bonus cu fluierături, perversiuni, țărănisme, mârlănii, ceva. Nu-i prinzi niciodată pe picior greșit, deci mergi la sigur. 

Ideea era că, oricât nu-mi plac mie ăștia, n-aș fi putut nici măcar să inventez vreodată că un polițist a intrat peste mine în casă, în ditamai amiaza, fără să bată, fără să întrebe, fără să se prezinte, fără să strige de la ușă băi, ești sechestrată de un nebun care umblă pe-aici, cumva? înainte să intre ca-n pădure. Dar omul chiar a intrat ca țăranul în mijlocul holului, ca și cum are dreptul să facă oricând asta. Stau la 90, și-acum mă gândesc cum nu l-a bătut nimeni din alea 89 de apartamente dinainte. Probabil că dacă aș fi fost în chiloți, uitându-mă la pornache, ar fi interpretat că are dreptul să facă mai multe decât doar să intre.

Și nici n-ajungem iar la partea aia cu în loc să mă simt în siguranță, mă simt amenințată sau așa, nuu.
Da pe bune acu, de unde și până unde?

pampam.

5 feb. 2015

Cum să treci peste un fost în 101 pași

Când mă plictisesc foarte tare și am prea mult timp, după ce mi-am ales deja cele 5 cărți din care tre să plec doar cu una sau când tre să cumpăr așa ceva, pentru că mi se pare ultima șansă pentru cineva, mă duc la raftu' cu cărți motivaționale. De obicei, în Humanitas, pentru că în Cărturești găsesc alte lucruri mai mișto de făcut. Și-ajung în Humanitas, la raftu' cu cărți motivaționale. Mă bat între faza 1-vai, ce cărți banale cu titluri din aceleași cuvinte, care se repetă din 2 în 2 cărți și faza 2-vai, dar eu nu pot să plec de-aici, ia să mă uit și pe-asta puțin, că e cu copertă frumoasă. Am stat așa cam jumate de oră, până când am dat de ghidul ăsta cu copertă foarte roz scris de o tipă care, probabil, se plictisea și ea foarte tare. Pentru că e imposibil să fii lucid și să consumi atâta hârtie pentru o carte atât de groasă în care 1 singur pas penibil e descris pe câteva pagini. Plictiseala a născut un monstru.

M-am gândit să mă iau după ea, dar în mai puține cuvinte, ca să vedeți că e mai simplu decât 101. Puteți s-aveți încredere oricând, că mie nu mi-a luat decât vreo 100 de ani ca să trec peste un singur prinț pe căluț, deci garantez.

1. Imaginează-ți c-ai avut un fost (sau o fostă) foarte prost (sau proastă), urât (sau urâtă), cu umor aiurea, scârbos de pervers și bou cu gusturi nașpa sau orice animal nu-ți place. O să vrei să-l uiți cât mai repede. Lasă că iubirea vieții care nu mai e și nu poți fără, lasă că era o pefecțiune de om, lasă că nu vezi cum ar putea exista viață după, lasă că a fost un nenorocit și nu vrei să treci peste până nu-i arăți cât de nenorocită ești și tu. Imaginează-ți și aia e. Fă-ți povestioare din astea în cap că atunci când ți-a zis te iubi în ploaie, ți-a zis, de fapt, că ți s-a întins machiajul și nu mai ești frumoasă.
Poate o s-o iei puțin razna, dar na, se merită. Știu cazuri în care oamenii au păreri de-astea despre iubirile lor în condițiile în care sunt într-o relație încă. Sau cazuri în care oamenii au păreri de-astea despre iubirile lor după ce nu mai sunt într-o relație, pentru că, nu-i așa, iubirea e oarbă și te face să stai cu un prost urât pervers și să te lovească revelația abia după. Deci n-ar trebui să fie greu s-o faci.

(există și cărți despre controlul minții și alte cele, tot cu pași, multe pagini, coperte colorate și prețuri minunate, dacă nu te descurci. uitarea cere sacrificii)

2. Arde-l, șterge-l, fii rea. Scrisori (dacă mai există așa ceva), poezii (dacă se mai face așa ceva), jurnalele pe care le-ai umlput cu toți nervii de pe lume, cutii cu bomboane expirate și putrezite de la ziua voastră, acadele linse de maxim 2 ori, flori uscate și inimi scămoșate de sf. valentin, tricoul lui de te fâțâiai cu el pe tine, c-ai văzut în filme că-i sexi, conversațiile de pe net care încep cu iubirel, ce faci? și se termină cu pisi, acum, aici și până la infinit te iubesc și-o să mor cu tine de gât, pupicei!, pozele-n chiloți de la web, toate pornachele dintre voi după 10 beri, data nașterii din telefon, facebook-ul din history, adresa din minte, arde-l pe el la figurat și arde tot ce ai despre el la propriu.
(serios acum, asta cu arsul e ceva chestie dovedită și puțin poetică. ți-o zice un psiholog la prima ședință de 50 de lei și tipa asta pe la jumatea ghidului ei fancy)

3. Abține-te din a-l lua la palme, la înjurături, la blesteme cu agheasmă, la roșii coapte când e la bere cu prietenii lui dubioși (abține-te și să te iei de prietenii lui dubioși când îți suflă-n ceafă în autobuz) sau din a lăsa la ușa lui ouă sparte, gumă pe clanță, bilețele cu sper să mori așa cum m-ai omorât tu pe mine, un cort în care te muți, ca să-l urmărești și alte idei de-astea inventive de tipe care vor să treacă peste. O să fii atât de preocupată să nu faci toate astea, încât o să uiți și cum îl cheamă.

4. Sau, pur și simplu, așteaptă. Peste infinite crize de plâns cu sughiț, lungi filme cu dragoste (acest lucru înțelept de masochiste pe care-l fac mereu tipele), zile întregi cu starea generală de profundă deprimare și fața de ceva zombie întors din iad, găleți de înghețată ciocolată+vanilie, atât de multe pachete de șervețele lângă pat ca-n camerele de tipi la adolescență, planuri de omorâre prin somn cu intrare pe geam și sufocare cu perna pe care v-ați ținut capul în același timp, nenorocita aia cu care e acum trebuie stalkerită și avertizată, o să fie bine. E ca și uitat.
Evident că poți să treci peste și fără să faci toate astea. Dar cine ești tu să nu fii o fată tipică?

În cazul în care te gândești la voodoo, șamani, preoți și plante, renunță. Mai bine dai banii pe încă o cutie de înghețată. Sau mai plătești o lună de net, ca să-ți mai povestesc ce-ți zic psihologii pe la ședințe.

5. Redevino ce erai înainte să ajungi o epavă de canapea cu mușchi verde pe ea, și trezește-te într-o dimineață cu o revelație în urma căreia te speli de mușchi, te schimbi și te convingi să treci peste la modul serios, să-ți arunci gălețile de înghețată, să dai ce-a fost în mama mă-sii și să ieși, din peșteră și din nou, la aer și la locul tău sub soare. Dacă nu-ți merge din prima dimineață, mai ai câteva zeci în care să-ți repeți asta. Pe bune.

6-101. O broască râioasă o să apară și-o să se facă un bărbos hipster frumos sau ceva tipă mișto, și n-o să fie nevoie să faci nimic pentru asta, iar viața o să fie din nou bună și tu o să fii super vindecată.

pampam.