20 feb. 2015

Tipuri de oameni care empatizează prost

Uite niște exemple reale și minunate despre cum urlă lumea de empatizanți deștepți, atotștiutori, binefăcători, care sunt acolo mereu nu ca să te bată pe-un umăr, ci doar ca să-ți zică că știu și ei cum e. Atâta că unii dintre ei confundă puțin lucrurile.

Oamenii care (cred) că știu cum e să fii cu un tripat.
(wannabe-urile astea care încă au impresia că ești mișto ori pentru că te tripezi, ori pentru că ești cu un tripat. sau un boschet. sau un violent. sau un ratat care pare boem. problema nu e cu ăștia, ci cu wannabe-urile)
Bă, ideea asta nu se compară cu tine când aveai 17 ani puberți și-un iubit pubert care fuma iarbă, sau, mai rău, prostii de-alea de la spice, de te-ai panicat că e un drogat pentru care o să te ia poliția. Că pe ăla nu trebuia să-l ții în picioare oriunde te-ai duce cu el în public, pentru că e un pic pe câmpii acum, merge de zici că primește electroșocuri, și mai are și-un pet de 2l în brațe, băut pe 3 sferturi. Chiar n-ai de unde să știi. Nu te mai căca pe tine.
N-ai urcat niciodată într-un vagon plin cu un tip care abia se ține pe picioare, și n-ai stat să-l împingi de la spate până la scaun. Și-n tot timpul ăsta, să nu poa să vorbească, dar într-o încercare de a vorbi, să înceapă să țipe și tot vagonul să se uite la tine că-l suporți. O tipă și-un tip cu pupile cât jumate de față. Și la coborâre să-l ajuți să treacă peste alea 3 trepte, în timp ce-n spatele lui e coadă deja și oamenii se uită cu scârbă-n ei și râd arogant.
Dimineață să te întrebi dacă nu răspunde pentru că doarme sau pentru că doarme într-un trip prost.
Asta e să fii cu un drogat uneori, nu e mișto, și tu chiar n-ai de unde să știi.

Oamenii care (cred) că știu cum e să nu mai ai pe cineva foarte apropiat.
Uneori oamenii mă întreabă dacă mi-e dor de mama, în condițiile în care mama nu e. Pentru că, uneori, oamenii sunt foarte proști, oricât de deschisă aș fi eu pe subiectul ăsta. Și sunt. În general, babele fac asta. Huehue, normal că mi-e dor. Dar babele nu știu unde să se oprească. Și continuă. Le aud da, știu cum e, toți trecem prin asta.
Nu, bă, nu toți trecem prin asta, și nu toți trecem prin asta în același mod, clar nu. Nu vorbim de aceleași lucruri. Moartea nu e aceeași în toate cazurile cu moarte, gravitatea nu e, dorul nu e, doliul nu e, iubirea, suferința, condițiile nu sunt aceleași, nimic nu e la fel pentru toți, nimic nu se compară, mama ta e mama ta, mama mea e mama mea și tu n-ai de unde să știi cum e, mai ales atunci când îți închipui. Pentru că noi nu suntem la fel.
Știu că există profunzimile alea cu dragostea de mamă și altele cu mamă, despre care oamenii cred că sunt la fel peste tot. Dar mie mi se par niște profunzimi aiurea, că e ca și cum mi-ai spune că e un tipar prestabilit de iubire, durere sau dor, și că simțim aceleași chestii în același fel, toți la un loc. Ca la gemeni. Sau ca la mașinuțele cu telecomandă. Și asta e o prostie.
Pe bune. Dacă vrei empatie, o îmbrățișare e de-ajuns.

Oamenii care (cred) că știu cum e să nu mai ai bani.
Într-o zi, colega mea de apartament mi-a spus că mă înțelege, că știe cum e, că și ea stă prost cu banii, că colege de suferință și foamete. N-a cheltuit în ultima lună decât 20 de milioane, iar asta e puțin pentru București. S-a chinuit cât a putut. Deci mă înțelege. Am avut un șoc. Colega mea de apartament se întâmplă să-mi fie și prietenă, așa c-am putut s-o huidui cu spasme.
5 lei în portofel timp de o săptămână înseamnă puțin. 4 milioane timp de o lună înseamnă puțin, când întreținerea e jumate din ăștia. Biscuiți la 1 leu timp de un an întreg la liceu înseamnă puțin. Orez și paste timp de 6 luni înseamnă economie. Fără carne. O țigară aprinsă de 2 ori înseamnă economie. Să nu ieși din casă, pentru că sigur dai banii pe ceva înseamnă economie. Să inventezi feluri de mâncare pentru că mai ai în frigider doar 4 chestii mâncabile, dar la care nu s-a gândit nimeni să le combine, pentru că n-a ajuns în faza în care e nevoit s-o facă, din lipsă de altceva, e puțin. Să te tragi de mânecă de unul singur, cu mari eforturi, ca să nu cumperi mai mult de-o cutie de lapte și-un rom, pentru că există posibilitatea să te faci de râs la casă că nu mai ai bani să plătești. Să-l pândești pe gardianul de la metrou dacă e sau nu, ca să poți să sari peste aparatele vieții fără să mai bagi de-o călătorie e economie. Să stai lângă aparat în autobuz e economie.
Astea toate înseamnă puțin, și sper că te rogi deja să nu mai știi vreodată cum e.

pampam.

6 comentarii:

  1. sper să numai știu vreodată cum e.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. surori de suferință. speră și pentru mine!

      Ștergere
  2. Vremuri grele - hrană pentru suflet. Cu unele te vei mai întâlni, cu altele îți doresc să nu ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. și eu îmi doresc să nu, crede-mă

      Ștergere
  3. partea cu saracia, nasoala, dar n-o sa mori din asta:) io in vremurile glorioase de saracie, ieseam din casa, dar nu luam nici un ban la mine:)) era o stare cel putin interesanta, cand, uitand ca nu am luat nici un leu, ma hotaram, dupa mari zbateri interioare sa-mi iau ceva, pufuleti sa zicem, si constatam cu durere cand sa intru-n magazin ca de fapt n-am nici 30 bani. n-o s amori, dar te erodeaza.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. băi, am încercat-o și eu pe asta cu ieșitul fără bani. a fost deprimant, erodant, cum vrei, ideea e că în punctul ăla nu tre să mai ajung niciodată. amin.

      Ștergere