11 mai 2014

Limbi străine: joie de vivre sau ce fac cu viața mea

Mai am 2 săptămâni de liceu și mi se pare vis.
Primul motiv pentru care zâmbesc dimineața e că mai am 2 săptămâni de liceu.
Principalul motiv pentru care încep să ignor că-s plictisită, acrită și epuizată maxim e că mai am 2 săptămâni de liceu.

M-am dus la arte că-mi plăcea să pictez și că voiam să fac bani mulți din asta.
La 12 ani am auzit ideea aia cu artiștii sunt niște boschetari care fac foamea. Dă și tu la ceva de oameni normali și de viitor. Da, bine.
În 8 ani la arte auzi de-atât de multe ori, de la gurile astea sparte, că artiștii-s niște boschetari, încât ajungi să crezi că e pe bune, că începi să semeni cu un boschetar, că ăsta e drumul tău în viață, că e ok să se creadă că artiștii-s boschetari.
După 8 ani la arte am la fel de multă încredere în unii din colegii mei care merg în continuare pe arte cum am în faptu' că artiștii nu-s boschetari. Adică multă. Și dacă nu le iese, o să-mi placă tot atât de mult de ei, c-or să fie niște boschetari fericiți care nu s-au zbătut să închidă gurile babelor și care nu se complac în niște birouri dotate și vieți în rând cu lumea, că uite, ies bani frumoși, te-ai ajuns și te știe societatea. Ah, și oricum, un artist, oricât de boschetar ar fi, scoate un ban pe-un portret la mare, cât tu stai și te uiți cum scad bursele, acțiunile, pensiile, pana mea.
Iar dacă tu ești fericit cu un mod de viață formal, artistul e fericit cu un mod de viață nonconformist, altfel, ciudat, dubios, spune-i cum vrei. Da' nu e boschetar pentru că e altfel decât tine și-și permite mâncarea de dimineață în pat.

Dau la asistență socială că-mi plac oamenii, că mai bine te-ajut decât să m-ajuți și că nu mai sper să fac bani mulți din asta, să am casa mea, mașina mea, familia mea, stabilitate, normalitate, ordine în viață, carieră, de-astea.
Că după 30 și ceva de ani de carieră și bani mulți într-un mediu răhăcios, Omul mi-a zis că n-ar fi ok să m-audă și pe mine cum îmi plâng zilele și cum îmi pierd viața cu ceva ce mă face să înjur momentu' în care m-am apucat de-o meserie. Că după 4 ani de liceu la arte, care mi-au ieșit pe gât rău, știu că obligat-forțat nu merge. Și că mă mulțumesc cu chirie, cu transport în comun, cu genul ăsta de muncă care-mi face plăcere, cu prieteni și cu bani cât să-mi fac mofturile, că n-am mofturi scumpe.
Posibil să mor de foame cu plăcerea mea cu tot, da' na, rahaturile se întâmplă și mi se pare mai rahat să fac de-a sila.

M-au iritat oamenii care mi-au zis că mor de foame cu arta.
Mă irită oamenii care-mi zic că mori de foame cu generația asta ratată, care nu știe să facă nimic, care e dusă, fără chef de muncă, nu mai face copii, nu mai ridică stâlpu' familiei, nu mai ține societatea, căcat.
Mă irită babele care-mi zic uite-o și pe asta cu plăcerea ei, câtă inconștiență.
Mă irită babele care mor dacă nu-și freacă un pic grija de cum vrei să-ți faci viața.
Și nu înțeleg de ce să stai pe capu' unei generații de-o bați la cap cu cât de ratată e, că eu nu mă duc la unu' să-i zic lol, ce urât îți stă în costumu' ăsta și ce mă plictisești cu câtă matematică știi. Poate eu îmi iau barcă, fac înconjuru' lumii cu ea, mă spăl în lac, mânc o vrabie și n-am realizat nimic în viață care să te mulțumească pe tine. Poate-mi ajunge să trăiesc, poate nu vreau să mă rup în munci ca tine și poate nu eu tre să accept mai mult c-ai prins tu vremuri grele la care să mă conformez, ci tu s-accepți că eu prind vremuri noi cu care să te obișnuiești.

Și-am mai auzit și idioțenia asta cu noi, oamenii normali care ne mirăm la chestii mișto, da', de fapt, nu ne mirăm, că doar filosofii se mirau, noi doar suntem proști și patetici. Ce dacă am prins un răsărit genial, un lan cu maci, marea pentru prima dată, un colț de liniște care nu-i în oraș, un om frumos, o lucrare bine făcută, și-așa sunt niște prostii la care nu-ți permiți să te miri, că nu te-ai născut filosof.
De când am auzit chestia asta, mi-am distrus bocancii pentru poze din pădure, număr zilele până ajung să mă mir cât de frumoasă-i marea, mă chiorăsc după fiecare răsărit și caut mereu oameni frumoși.

pampam.

7 comentarii:

  1. Poate că ai dreptate, Joe. Poate că, după niște generații care s-au îngrijit mai mult de acumulare și de consum, a venit timpul unor generații care să se gândească și la lume. Poate că viitorul nu va mai însemna doar "Eu", ci va deveni "Noi" ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. păi, vezi? calitate, nu cantitate. poate dai mai departe așa vorbe și la alți bătrânei. mai bătrânei decât tine, desigur

      Ștergere
    2. Desigur, când ne-om aduna la sfatul bătrâneilor ...

      Ștergere
  2. ... Așa că, indiferent ce vei alege (?) să faci în viață, nu uita de hobby-ul tău. Căci așa va rămâne, probabil. Altfel, cât ați pus pentru Bac?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. n-ai cum să uiți de pictat, mai ales după atâția ani la arte unde nu poți să pictezi cine știe ce.
      cât am pus pentru bac...bani, suflet, cap, chef, procentaje?

      Ștergere
    2. Nevermind. Chiar, la ce se dă Bac-ul la Arte? Se lasă cu ... capodopere?

      Ștergere
    3. nu poți să mă lași cu nevermind, că nu dorm bine. îmi pare rău că nu mă duce mintea azi.
      se lasă cu capodopere multe, da' la atestat. la bac e cu de-astea ușurele. ca la uman

      Ștergere