București, decât o capitală

(știi că ești în bucurești când nu există doar. există decât decât)

Ai 2 variante când te muți în București. Să-ți placă atât de mult încât să vrei să rămâi. Sau să-ți placă atât de puțin încât să vrei să pleci. Și ai 2 factori importanți de care depinde asta. Zona și oamenii din zonă. În rest, ține de tine dacă te adaptezi sau dacă nu.

De exemplu.

Centru vechi istoric. Mai ales istoric.
Ține de tine dacă o să te obișnuiești cu faptu' că centru vechi istoric nu e mereu nici vechi, nici istoric. Că uneori găsești mai multă istorie la metrou. Că uneori e doar un centru în care terasele se îngrămădesc una-n alta, se bat în meniuri ș ocupă 3 sferturi din pavaj vara, muzica e din aia comercială și dac-o iei de la un capăt la altu' simți că intri într-un vârtej cu oameni mulți care vorbesc mult și se uită la tine mult. Că trebuie să aștepți să se termine sezonul ca să poți să vezi un centru vechi istoric pe bune, în care ai cum să respire(trecând peste toate maghernițele termopanizate și fandosite), pe baba aia cu antichități, pe ăia care cântă, pe clădirile alea mișto, pe detaliile de la clădirile mișto, pe magazinele alea care arată ca pe vremea bunică-tii, pe Lipscani sau ce mai vrei tu să vezi sau să auzi în centru vechi, fără terase, muzică comercială și foarte mulți oameni pe metru pătrat.
(în rest, da, e un oraș al barurilor multe, diverse și-n mare parte mișto și pentru ăla care vrea 3 mici la preț de 2, și pentru ăla hipster care vrea vibe-uri, vama veche aproape sau să-și arate pălăria nouă, și pentru corporatist, și pentru oricine)

Traficul vieții.
Ține de tine dacă o să înțelegi vreodată traficul din capitală, de preferat înainte să mori călcat. Țăranul de oraș sau șoferul de București care și-a luat cumva carnetul, nimeni nu e sigur cum, unii bănuiesc, are o singură regulă pe care-o respectă în trafic și aia e că nu există reguli de respectat în trafic. E mai haos decât haosul în sine. În cazul în care te mai miră ceva în traficuldin București, asta înseamnă că n-ai stat destul aici. Si-n cazul în care nici pe minunatul organ al legii nu-l mai miră nimic, atunci e grav.
Poți să te adaptezi la faptul că era să fii călcat pe verde de 2 ori în aceeași zi, cu poliția lângă tine, în timp ce un șofer ieșea la bătaie spre polițist sau nu. E fix problema ta. Nu e nici a țăranului care nu oprește la roșu pentru el și verde pentru tine, nici a polițiștilor care, în timpul unui accident, intră până la mega image să-și cumpere niște țgări, ci fix a ta că ești un prost din provincie care vrea să treacă pe verde, că așa era acasă la el.
Partea bună a traficului de sus? Nu există. Partea bună a traficului? Metroul de jos. Cu cât stai mai mult jos, cu atât ai șanse mai multe la viață. În cazul în care trebuie totuși să treci la semafor, asigură-te de 10 ori. Până te doare gâtu de-atâta dreapta-stânga. Uneori merge și cu priviri de scârbă spre șoferi, dar alteori e mai bine să nu riști. Țăranul de oraș e dispus să se dea jos din mașină chir și-n timpul mersului doar ca să-ți arate el cine e și ce poate.

Taxi-urile.
Ține de tine dacă ți se pare în regulă să le lași bacșiș taximetriștilor. De fapt, nu. Ține de tine dacă respecți regula asta sau nu, pentru că da, cumva a ajuns o regulă. Chiar și-atunci când te-ai urcat într-o firmă proastă, care-ți ia dublu  decât face. Minim 1 leu, maxim cât se poate. Și dacă nu lași, așteaptă-te la priviri urâte, înjurături misogine și degete din mijloc. Până ajungeți în faza asta, e de preferat să ai mereu un caiet la tine. O să scrii poveștile de viață alea taximetriștilor, glumele, sfaturile, bancurile, înjurăturile pentru Ponta și alte de-astea. Pentru că taximetriștii sunt la fel de sociabili ca-n restul orașelor. Doar că aici distanțele pe care-i suporți îs mai mari.
Bine, câteodată nu ține de tine dacă lași sau nu, pentru că poate ajungi undeva la mama dracu și n-ar fi înțelept să te cerți cu taximetristul pe 5 lei dacă nu vrei să pățești altele în camp și să-ți strice un taximetrist fanteziile tale cu câmpuri.

Bucureștenii.
Ține de tine dacă o să te înțelegi vreodată cu bucureștenii infatuați, de preferat înainte să mori cu nervii, disperații ăia care cred că Bucureștiul e cel mai mișto oraș din țară, țara depinde de el și nu mai e nimic la fel, iar ei sunt cei mai mișto oameni pentru că-s bucureșteni care stau în București.
După 4 luni, sunt omul norocos pentru care 70 la sută din oamenii peste care-am dat au fost mișto, drăguți sau buni la suflet, frumoși, deschiși și pozitivi. Dar 30 la sută ăla de aroganți proști de capitală, face cât restul aroganților proști din restul orașelor mari. Proști care nu se cred proști, evident. De la Galațiul e la țară, nu? la moldovenii-s niște oameni ratați și leneși care beau și fac sex pe sarmale pentru că-s moldoveni, un fel de evrei din 2014, le-am auzit pe toate.
Și probabil că te-aștepți de la un bucureștean prost crescut care se sufocă în propriile aere să-ți facă de-astea. Mai grav e că poți să te-aștepți și de la unu care vine de unde vii și tu. Și-atunci nu știi ce e mai aiurea. Că Bucureștiul are puterea să schimbe oamenii așa urât sau că oamenii-s la un nivel atât de jos încât îi schimbă un oraș la modul ăsta.

Accentul, provincia, etichetele superficiale de tot felul și alte glume (proaste) de-ale bucureștenilor.
Ține de tine dacă le dai palme în gând, în realitate sau deloc.

Nirvane ale Bucureștiului și alte lucruri mișto.
O haină de hipioți dintr-un magazin hipiot cu firma la vedere pornește de la aproximativ 100 de lei în sus. Un hipiot n-ar avea niciodată bani sau dorință de așa ceva. Și oricum, aceeași haină e câțiva lei la un sh. Și astea sunt mult mai multe.
O carte bună de un autor bun și cu copertă mișto din Cărturești sau Humanitas pornește de la aproximatv 20 de lei în sus. Aceeași carte e câțiva lei la anticariat. Și astea-s tot mult mai multe, miros mai bine și nu te înghesuie nimeni la raftul de cărți.
Mâncarea de supermarket te face să crezi că banii te urăsc și au ceva cu tine, așa că fug ca de drac din portofelul tău. Aceeași mâncare la țărani face un total cât jumate din ăla de la supermarket. Ăștia nu crecă-s mai mulți, dar piața e cât un sfert de oraș mic și măcar merită să mergi o stradă-n plus pentru ei.
Absolut orice nimic mai mare sau mai mic(de la jucării antice la reviste vintage la piese de mobilier la aparate foto la haine la scule) din magazinele mari, scumpe și cu etichetă îl găsești la talcioc la prețuri la care nici nu se compară. Plus că, dacă ai impresia că te-ai născut acum 100 de ani, atunci sigur talciocul e o amintire din aia de când erai plod și plecai în weekend dimineața să te uiți la piese de mașini și rățuște cu cheie în apă.

Herăstrăul dimineața, Cișmigiul vara, Gara de Nord oricând, poveștile din Gara de Nord, arhitectura veche cu spirit comunist, colțurile alea în care n-au ajuns multinaționalele, străduțele obscure și alea cu pub-uri construite pe locuri cu povești, imaginația ăstora care le fac, atmosfera din ele, Muzeul Țăranului, și Muzeul Satului, târgurile, controlorii care cred că te sperie cu poliția și-apoi renunță plus restul locurilor din spatele bulevardelor principale.

pampam.