18 mar. 2015

Despre frumusețe, iubire și alte lucruri subiective

Uite niște idei despre frumusețe care au expirat de ceva timp și-au devenit niște glume ușoare, dar continui să le folosești, deși nimeni nu te mai crede.

Sufletul contează înainte de toate.
Nu, replica asta nu te mai face un om mișto sau profund, serios acum. Într-o lume în care dai add oamenilor în viața ta după o poză de profil și una de la mare, sau într-o lume în care te cuplezi cu cineva după prima poză de pe tinder, singurii oameni care mai zic asta sunt ăia foarte urâți, ăia foarte simpli și ăia foarte mincinoși. Și măicuțele, dar oricum măicuțele se văd doar pe ele între ele, sub niște saci, iar idealul lor de suflet frumos este sufletul lui dumnezeu, deci nu se pun la numărătoare. Poate nu conștientizezi, dar nu e vorba doar de pisi trebuie să fie deștept și cu personalitate mișto, nu contează cum arată, și te-ai scos cu profunzimea sufletului tău. Chiar nu e de-ajuns. E vorba și de ha, ce grasă-i aia, ha, ce bețe are aia, ha, ce sprâncene are ăla. Incă rămâi la fel de neprofund ca și sufletul contează înanite de toate.
E ca și cum le-ai spune fetelor sau tipilor la discuția dintre fete sau tipi despre cum a fost la prima vedere de 2 minute că bă, ce suflet frumos avea ăla sau aia, în loc de bă, atâta de frumos arăta, că-mi venea să plâng. Sau nu.

Fiecare e frumos în felul lui.
Poate chestia asta mai merge din când în când. Ai tinde să zici asta, mai ales că acum o folosesc oamenii care cred în planete, univers și Bob Marley într-un hamac rasta. Știi, oamenii care-ți spun într-un mod pacifist că suntem făcuți din praf de stele și că dacă ne dăm mână cu mânâ, înconjurăm planeta și facem pacea. Dar replica asta folosită de ei nu e decât încă un mijloc prin care încearcă să te încarce cu pozitivismul lor și fanteziile frumoase despre lume.
Și poate că într-o zi o să facem pacea din mână în mână, dar până acolo, replica asta e o consolare proastă, puțin patetică, puțin negândită și greu de crezut. Pentru că uite, bărbații ăștia nu sunt frumoși în niciun fel. Bărbații ăștia și restul cazurilor asemănătoare care mor așa, pentru că se cred atât de frumoși din toate punctele, încât nu vor să schimbe ceva la ei. Și rămân niște urâți care nu au ceva frumos și care nu sunt făcuți din praf de stele. Probabil că și dacă ar trebui să le cauți o trăsătură mișto, n-ai vrea să faci asta.

Dar asta cu frumusețea subiectivă e veșnică. De la tipii cu texte zaharoase la prietenii cu
remarci drăguțe la oamenii de pe stradă cu complimente sau înjurături la întâmplare, și până la țigăncile care m-au scuipat într-o zi, ești frumos sau urât pentru cineva. Peștele tău din balta în care te găsești sau peștele din balta în care nu. De-aia la 20 de ani te întrebi cum ai putut să-l placi pe tipul ăla de la 15. Iubitul prietenei tale e urât, prost și cu glume nașpa. Prietenii tăi sunt cei mai frumoși și îi vrei așa de mult în viața ta, încât restul oamenilor care n-au prieteni chiar atât de frumoși, vor spune că faceți prostioare acasă. Nu poți să înțelegi ce vede fratele tău la iubită-sa cu multe coșuri. Tipele la băieții ăia mârlani. Tipii la fetele alea vulgare și proaste. Ei între ei. Ei nu înțeleg ce-ar vedea cineva la mine. Ce urâtă sunt eu pentru cineva care are gusturi opuse. Și ce mișto sunt pentru oamenii care merg pe stradă cu mine. E atât de simplu. Cu excepția oamenilor cartof de care-ți aduci aminte când ești în depresie și a ălora care par zei mereu, toți urâții sunt frumoși și aproape toți frumoșii sunt uneori și nașpa.

Și-o să iubești subiectiv pe cineva poate așa de dubios, încât prietenii tăi se întreabă ce se întâmplă cu tine. Și-o să mânci subiectiv chestii care sunt scârboase pentru alții, citești cărți bune, dar porcării pentru profa ta de română, bei bere, când oamenii beau cafea, fumezi slim-uri când ești tip, o să te învârți într-un cerc de subiectivism, iar viața ta o să fie atât de mișto cât ai tu impresia că e. Ceea ce e minunat. Probabil unele din astea chiar sunt aiurea, dar până ieși din coconul tău frumos ca să le realizezi, Bob Marley o să fie acolo pentru tine să te susțină și mai mult cu melodii optimiste și praf de stele. Chiar și după.

pampam.



2 comentarii:

  1. Frumusețea stă în ochii celui care privește, iar iubirea este oarbă. Până la urmă totul devine subiectiv, indiferent cât de mult am încerca să ne depărtăm de subiect. Totul este să ai gusturi bune din prima, atunci o să fii sigur/ă că nu o dai în bară de la început. Și mai e ceva: viața ta nu ți-o trăiesc alții! În rest ... muzică și dans. Yeaah!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. aproape niciodată n-ai gusturi bune din prima, deci aproape mereu o dai în bară de la început. în rest, e ok. muzică și dans

      Ștergere