Femeia, acest sex slab al lumii

Aș ține numai rubrici care nu s-ar mai termina niciodată despre cât de mișto sunt tipele sau și tipele, doar ca să urmăresc câți bărbați aiurea se nasc, și se nasc, și se nasc, și ies la vedere. Și totuși, nu mor unii de mână cu ceilalți. Hei, bărbatule frumos, n-ai vrea să murim împreună? Nu. E ca și cum i-ai auzi zicând ce nasoale sunteți, dar tot cu voi o să murim de mână, vai, ce chin pe noi, acești geniali ai planetei.

La facultatea de istorie există o chestie din asta aproape subtilă de diferențiere între sexul slab și sexul tare, pentru că hei, toată istoria veche se baza, printre alte 100 de mii de principii, pe ideea asta. Femeia sub bărbat, bărbatul peste toți. Dar oamenii au uitat apoi că femeile erau în spatele împăraților și fiilor, că femeile ajungeau să conducă cu ei, că femeile erau ordinea în casă, că femeile erau educația de-acasă a copiilor, că femeile erau plăcere, că femeile se dezvoltă atât de mult, încât bărbații se văd nevoiți să le ironizeze public, ca să nu le accepte ca egale și că după au urmat niște regine destul de mișto care, dacă nu făceau nimic cu viața lor decât să învelească sarmale, nu le mai primeam după 100 de ani ca teme obligatorii de proiecte.

Tot la facultatea de istorie există o specializare care se cheamă arheologie și pe care n-ajung mulți s-o practice, din motive care țin, în mare, de efort, timp și condiții de lucru. Dar până la specializări, există o introducere în arheologie. Un curs la care un profesor îți explică într-un mod acid, cinic și ușor amuzat, și rolul femeii în arheologie. Femeia arheolog e femeie arheolog pentru că face tot ce nu poate să facă bărbatul arheolog, adică să aibă o răbdare infinită, să analizeze, să bibilească oase, bucăți, fire de praf de pe teren. 2 cm de bucată de vas? 10 ore de bibilit. Ceea ce e superb, arheologia are nevoie de 10 ore de bibilit pentru 2 cm de bucată de vas, iar pe câțiva tipi panseluță care n-ar rezista într-un sit nici cât ar face drumul până acolo îi știu chiar eu. Tipul panseluță n-ar putea niciodată să treacă de la tocuri la bocanci de teren, pentru că tipul panseluță oricum nu știe cum se leagă bocancii de teren.

Crecă nici nu tre să mai zic că nu vorbim de niște femei matahale. Vorbim de niște femei pe care muncitorii de la canal n-ar da o privire, pentru că-s sexul foarte slab, care nu rezistă în aburii oalelor din bucătărie. Dar sexul ăla slab s-a format în șanțuri, la 60 de grade în timpul verii, când muncitorul de la canal își topește burta la soare. Hai să nu.

Tot la facultatea de istorie există o specializare care se cheamă istoria artei, cu ramuri spre estetică, vestimentație, coafură și alte aroganțe de-astea total inutile omenirii, îhî. Întâmplarea face ca profesorul coordonator să fie un bărbat, hah. Presupun că asta face din el un sex slab, pentru că astea sunt lucruri pe care doar un sex slab le-ar face, pentru că astea sunt lucruri cu care, în mod normal, s-ar ocupa o femeie, pentru că un bărbat s-ar orienta pe războaie, pentru că un sex tare ar da forțos cu târnăcopul, ar aduce banii în casă și s-ar lovi împăcat peste burtă, pentru că la asta se rezumă cele două genuri. Sexul slab, pentru că și sexul tare, pentru că.
Și tare-aș vrea să cunoaștem împreună cât slab și câtă forță sunt în domnul ăsta, hah.


Exemplele astea există tocmai ca argumente bune când te mai gândești la așa ceva.
Și ca argumente pentru o floare, o bere sau o pătrățică de ciocolată.