Pagini

27 apr. 2017

Comunismul, această epocă de aur

Eu m-am născut în 1995, așa că n-am de unde să știu exact cum a fost comunismul, că nu l-am prins direct.

Dar cunosc comunismul pentru că studiez curentul ăsta vreun an la facultate sau mai mult, pentru că am neamuri care-au trăit atunci și le mai place uneori să povestească, pentru că există o grămadă de surse acum din care să te poți informa în privința asta, pentru că, pentru că. Așa că n-am o privire chiar subiectivă, că n-am fost implicată emoțional, n-am trăit acolo, nu știu cum era să cânți pentru Ceaușescu. Dar o privire tot o am, și asta pe care o am e de-ajuns ca să mă facă să nu înțeleg tendința asta dubioasă a oamenilor de-a se duce spre extreme nasoale. Oamenii ăștia bătrâni din autobuze, oamenii ăștia mai tineri care se întâlnesc la piață să discute, oamenii, în general, care-și încheie conversațiile cu în comunism era mai bine.
Nu era. Comunismul e o extremă nasoală care, ca orice altă extremă nasoală, sună atât de mișto, încât vrei să. Dar hei, la noi n-a fost mai bine decât la ceilalți sau decât acum. Tot continuarea unei doctrine urâte era și când a venit Ceaușescu, care nu făcea decât să fie un om bun, cuminte și supus.

Probabil toți părinții, bunicii, străbunicii din lume erau fericiți. Probabil toată lumea de-atunci crede acum că atunci era mai fericită. Dar hei, fericirea nu e așa. Fericirea nu stă într-un job pe care ți-l asigură statul, nu stă într-un apartament, nu stă în rahaturi de-astea pe care un conducător care ți le dădea, putea foarte bine să ți le și ia. Fericirea nu stă în rahaturi de-astea, când astea sunt paravanul epurărilor, a muncii silnice, a limbii de lemn comuniste, a doctrinei, a controlului populației, a armatelor sovietice, a cozilor la pâine, a lipsurilor de orice fel.

Primul centru universitar în care s-au făcut epurări masive a fost Iașiul. Pentru că Iașiul avea cei mai mulți intelectuali care scriau și gândeau împotriva comuniștilor atunci. Faptul că niște oameni mișto au murit pentru c-au crezut că libertatea de gândire mai era o opțiune e chiar trist. Probabil nu toți părinții, bunicii și străbunicii știau asta. Și dacă știau și erau încă fericiți sau dacă știu și-ar mai fi fericiți înapoi, atunci asta e și mai trist.
Ungurii, frați de-ai noștri pe care-i înjurăm cu patos, au murit în dimineața revoluției ungare, când armatele sovietice au intrat în Ungaria și i-au văzut pe oameni că scot capul la geam să vadă ce se întâmplă. Că nu știau săracii cine-a venit. Că credeau că dacă ei zic că nu mai suportă și fac o revoluție pașnică, comuniștii zic și ei, bine, frați, vă lăsăm acum.
Propaganda comunistă din Scânteia scria atât de urât și atât de fals, și totuși atât de convingător despre niște personaje faine ale țării ca fiind cei care trebuie să dispară, încât românii chiar credeau că niște oameni faini trebuie să moară. Pentru că dacă comunismul începea de undeva controlul, o făcea prin propagandă. Și dacă oamenii învățau să facă ceva atunci, învățau să se obișnuiască cu răul. Și dacă oamenii învață să se obișnuiască, atunci greu mai scoți ceva din oasele lor de bătrâni. Comunismul gen.

Și poate nu cădeau blocurile la cutremur atunci, era învățământul mai bine organizat, rezistau florile mai mult în grădinile publice, muncea toată lumea în fabrici și uzine, nu apăreau gropi în străzi, umblau câinii cu covrigi în coadă, dar pentru cine și pentru ce?
Dar de ce să fim oameni care se obișnuiesc într-o stare de opresiune, când putem să fim oameni care obișnuiesc să ajungă la un job pe care-l vor, să stea într-un bloc care nu cade la cutremur, să nu fugă toată viața după covrigii din cozile câinilor, și care vin acasă să scrie liber, să gândească liber, să fumeze o țigară liber, să trăiască liber și să nu se gândească că azi, cei 10 colegi au dispărut și nimeni nu știe unde.

Hai să nu mai.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu