Am fost în Anglia ca să văd dacă e mai simplu să mori de foame

O să par snoabă pozitivă acum, ca să fiu hateriță în postarea următoare.


E ceva în englezi care te face să ieși din casă cu plăcere și să pierzi vremea. Probabil nu sunt la fel de frumoși fizic ca românii (tipele oricum nu sunt), dar chiar au ceva mișto în ei când zic neața pe stradă, când îți zâmbesc aiurea, când te întreabă femeile de la supermarket dacă ești bine și drăguță, te-ajut cu ceva?, când îți zic taximetriștii c-o să fie în regulă și ziua ta de muncă o să treacă, când vine șeful tău și-ți mai zice o glumă. Pe mine mă obsedează lucrurile astea când ies din casă, și-a fost prima chestie pe care-am observat-o la ei.
Nu te duci la pâine și te gândești că iar e tanti aia care-ți răspunde în scârbă. Nu urci în autobuz cu frică să nu cumva să-l stresezi pe șofer când îi ceri un bilet. Nu te duci să umbli după acte cu panica că iar sunt angajații morcoviți. Nu simți că-s mohorâți și-și numără zilele pe care le mai iau.
Evident, un român o să te pună în temă că să nu-i crezi, că-s niște monstruleți falși, care râd fals și te-ajută fals. Dar asta fac românii în alte țări. Se înjură cu ceilalți români și i-ar bate pe ăia în a căror țară s-au dus, că era acasă prea rău.

Ai zice că da, că asta e datoria lor, că lucrează cu publicul, că clientul nostru-stăpânul nostru și tre să se comporte ok. De acord. Dar oamenii de pe stradă nu lucrează cu niciun public, iar la noi nu se întâmplă asta atât de mult. Știi cum îți zic mulți de la noi că le place ceva la tine sau că-i enervează fața ta? Prin faptul că se holbează. Holbatul e limita.
Sau bine, ai zice că-s așa veseli și drăguți pentru că-și permit să ducă vieți bune și să-și plătească chiria la timp. N-au nimic în spate care-i apasă. Dar nu poți să spui că absolut toată lumea tristă de la noi tre să-și verse oful în capul tău. Că unii din ei nici n-au vieți nasoale, și tot sunt niște săculeți de rahat. Și că unii din ei, oricât de nasoale le-ar fi viețile, nu fac nimic ca să și le schimbe. Poate doar să se plângă.

În ordinea asta de idei, aș fi putut să ies îmbrăcată doar în chiloții lui Superman, că n-ar fi interesat pe nimeni. De fapt, chiar am văzut un tip îmbrăcat în chiloții lui Superman. Era, cel mult, amuzant. Și oamenii i-ar fi făcut, cel mult, poze, dar nici asta. Aș fi putut să merg de mână cu tipe, travestiți, păpuși gonflabile. Aș fi putut să fiu vopsită dubios în cap. Aș fi putut să port pulover în iunie. Să beau o bere în parc. Să stau singură și să desenez rațe. Dar hei, am făcut lucrurile astea și n-a durut pe nimeni în fund. Chiar nu-i interesează ce fac caprele tale.


În rest.
Au autostrăzi, ceea ce e normal. Au bandă doar pentru autobuze. Au muncitori care construiesc fără să le ia ani, ceea ce iar e normal. Au o arhitectură masivă, rece, dar foarte mișto, care, probabil, cade la un cutremur de 10 grade sau așa. Au coșuri de gunoi și coșuri de gunoi pentru răhăței de câine. Știi ce-are fiecare stăpân de câine în buzunar? O pungă pentru răhăței de câine. Au bun simț să oprească la zebră mereu, benzile pentru bicicliști se respectă și găsești rampe pentru oameni cu handicap peste tot.
Au ideea asta că nu e ok pentru femeile însărcinate să muncească de la un anumit număr de luni în sus. Și că nu e ok pentru femei să muncească lucruri de bărbați, când asta le afectează în vreun fel. Nu e peste tot, dar există. Și e ok, pentru că un depozit cu muncă brută nasoală nu e locul în care să fii feministă și să vrei să te bați în cine ridică mai mult.

Au un sistem de sănătate atât de bine pus la punct și pe bani atât de puțini, c-ai crede că e o farsă. Serios, chiar există. Nu știu dacă de-asta, dar moșii aleargă la o vârstă la care presupui c-o să faci pipi în pat, că nu mai poți să mergi. Iar englezoaicele astea care arată toate ca regina, mai au puterea să-și conducă mașinile alea scumpe până la cafeneaua aia scumpă unde iau un mic-dejun scump în grup. Niște regine toate (nici nu e scump, măcar). Dar chiar n-o să le vezi că ocupă autobuzele dimineața, ca s-ajungă în piață să vadă ce mai e pe-acolo.
Și pentru că au sistem de sănătate ok, s-au gândit să facă și-un sistem de ajutoare pentru aproximativ orice. Animale, copii, cupluri care stau în chirie, femei cu cancer, cercetare, oameni fără muncă, veverițele din parc.

Și pentru că sunt o țară ca restul țărilor din lume, totul e mai scump în capitală. Dar asta înseamnă că totul e mai ieftin și decent în părțile care nu sunt capitală. Ieftin înseamnă ma ieftin ca la noi, uneori. Ieftin înseamnă că-ți iei mâncare pe-o săptămână și-ți faci și-un moft, dar nu se cunoaște ca o gaură în buzunar.
Nu e asta amuzant? Că au salarii mult mai mari, dar prețuri (la mâncare, de exemplu) mici? Și că la noi e invers? Sau că un nou născut are un ajutor mai mare decât banii părinților de la muncă? Sau că banii pe care-i muncești acolo în 2-3 zile, înseamnă un salariu minim pe economie pe-o lună aici?

N-au povești și tradiții la fel de multe ca la noi. Nu mâncă exagerat, nu întind mese timp de 3 zile, nu se pregătesc cu o săptămână înainte, nu sunt atât de încântați că sărbătorile vin, și nu e ca și cum ar fi ceva rău. Românii sunt triști din cauza asta. De parcă nu golesc supermarketurile și-acolo, cum fac aici de paște.

pampam.

Mă întorc la liceu cu aceeași groază, după un an

Liceul e  oribil.
Perioada luată la general e foarte mișto pentru mulți dintre oamenii care-au ajuns în punctul ăsta. Anii în care descoperi, înțelegi, te schimbi, citești mai mult și mai bine, vrei să faci din hobby-ul tău un mod de viață, ai planuri, te gândești, te întrebi, cunoști, suferi, trăiești, crești. Minunat. Anii mei de suflet. Dacă n-ar fi fost, aș fi rămas o prostuță ignorantă, cu 5 prieteni, 3 de complezență, care poartă tricouri cu guns n roses și e cheală pe-o singură parte. Nu m-aș fi suportat. Dar m-am format așa de bine în anii ăia, încât acum aș fi dispusă să mă căsătoresc cu mine.
Însă liceul în sine e oribil. Nu faptul că mergeam într-o clasă ca să pierd aiurea vremea m-a făcut să cresc. E un loc din adolescența ta care poate să-ți dea apucături mintale. Uită-te la profii tăi și analizează-i. O să înțelegi.

A11a și a12a au fost coșmarul vieții mele. Nu cred că se mai simțea cineva atât de rău ca mine. Dac-ar mai fi fost un an, aș fi intrat într-o depresie adâncă. Știi cum e să te trezești dimineața și să ai impresia că consumi aer degeaba, irosești viață degeaba, pierzi timp degeaba, te epuizezi într-un loc degeaba, ocupi spațiu degeaba și totuși tre s-o ții la modul ăsta? Așa mă simțeam eu când plecam spre liceu. Ca să fie treaba treabă, în ultimele săptămâni de a12a îmi venea să plâng doar la gândul că mi-am ales un liceu care mă face să mă simt așa. Serios.

Cu 70 la sută șanse să nu facem 3 ore din 5 în ziua aia și să găsesc 2 tampoane lipite pe ușa clasei, scopul meu în viață era să mai tai o zi de pe calendar. Chiar tăiam zile de pe calendar.

Pentru că liceul a fost un loc oribil în care mă duceam pur din obligație. Niște profi lipsiți de cea mai mică urmă de chef (așa ajung profii să fie prin a12a, săracii), dar absolut stresanți și plini de panică, intrau la clasă ca să dicteze, să te streseze și să te umple de panică. Atât. Scrieți copii, numai scrieți. Îndopați-vă. Momentan, ăsta e rolul vostru. Nu știți să faceți altceva. După ce scrieți, dăm repede 3 teste în 2 ore, ca să facem niște note. Să fie. Și-apoi să ne continuăm dictarea.
Dimineața, la ora 9, diriga ne lua la rând și ne arunca cu ouă în cap. Te făcea de super râs, dar hei, măcar ne făcea pe toți.
În dimineața următoare, profa de specialitate nu se mai chinuia să explice de ce. Doar spunea că nu suntem în stare de nimic.

Da, la un anumit interval de timp, profii au chestia asta cu proștilor, nesimțiților sau inconștienților. Spre sfârșit, intervalul de timp însemna săptămânal. Dac-am fi reacționat ca ei, când se enervau, i-am fi legat de scaun și le-am fi pus gume în păr. Glume clasice.

Unii din ei sunt subiectivi și se chinuie să nu-ți arate asta, dar le iese atât de prost. Atestatele sunt  un circ. Dai exagerat de mulți bani pentru lucruri care nici nu există măcar. Colegii tăi sunt foarte nasoli.  Ți se repetă treaba asta cum că nu e nimic de capul tău. Ți se interzice treaba asta cu inițiativa proprie. 2 din 10 atestate la arte sunt aproape originale. În restul de 8 sunt ideile, îndrumările și culorile profilor. Într-un loc în care se presupune că te-ai dus să-ți dezvolți ideile tale personale.
Cel mai prost dintre proști o să-ți găsească un defect, și-a doua zi, tot liceul știe de asta. Secretariatul ăla plin de morcoveală. Absolut fiecare prof crede că te-ai născut cu aceleași cunoștințe pe care le are el acum, și-a doua oară când îi ceri să-ți explice, țipă. E un sistem prost care pune opera de-a12a în a10a și invers. E un sistem prost care te pregătește pentru ce urmează cam deloc.

E un loc oribil și cu organizare inutilă unde mă întorc tot din obligație și tot fără tragere de inimă.

pampam.

Feminismul e ok

Există lucruri pe care le auzi sau prin care treci ca tipă, și de care chiar n-ai nevoie în viață. De obicei, vin de la tipi care s-au născut cu ideea asta că au drept absolut asupra fetelor. Îi știm toți, ne-am săturat de ei. Mici sclave care tre să fie perverse când au ei chef, să facă mâncare când le e lor foame, să desfacă un bax de bere când le e lor sete, să le calce cămașa când pleacă la muncă și să le strângă chiloții, șosetele și farfuriile de la masă. Să le facă neapărat un băiat, să-i anunțe când începe meciul și să nu-i deranjeze când se joacă pe ps3. Să le-accepte fluierăturile, înjurăturile, palmele, violurile, abuzurile, căcaturile. Pentru că noi le cerem mereu. Purtăm fuste și nu facem fasole cu ciolan. N-a mers cu tine, alta la rând.
De ce-ai accepta așa ceva și de ce n-ai inventa o chestie care luptă împotriva ăstora. Adică feminismul. Cât nu ajunge într-o extremă în care alergăm în sânii goi și uităm de ce alergăm în sânii goi, feminismul e ok.

Nu-ți iei mașină ca să poți să oprești la semafor sau zebră și să le zici tipelor chestii care nu se rezumă doar la oh, julieta, ochii tăi frumoși. Să le zici, să le strigi, să le fluieri la modul ăla puțin flirtos și cu zâmbetul pe față. Și oricum, se strigă și se fluieră la vaci, oi sau căluți.
Nu ieși afară în gașca de țărani macho ca să tragi de mânecă fete, să le-analizezi evident ca pe stripteusele alea de le plătești ca să poți face asta, să le ridici fustele și să râzi de ele pentru că nu sunt idealul tău de frumusețe (care probabil e la fel de dubios ca ei).
Nu te caci pe tine la un loc de muncă unde ai colege de sex feminin, și nu-ți închipui că ești șef peste ele, femei slabe și în minoritate ce sunt, care n-ar trebui să munească și care-ar trebui să stea la cratiță. Pentru că există 5 feluri de șefi care vă bagă morcovi în fund la toți în același fel, oricum.
Nu termini relații și-apoi apari când ai chef în viața fostelor tale pe care-ai avut grijă să le faci de 2 lei ultima dată. Poate, poate capeți ceva.
Nu te naști tip ca să fii un zeu plin de tine, să faci un tipar care să te mulțumească cât ai nevoie și să crezi că fetele sunt acolo ca să sex veșnic și să fantezii cu mâncare și bere la infinit.

Nu e mișto să te stresezi că dacă ți se vede un centimetru de umăr gol, o bretea de sutien sau piciorul gol la 50 de grade în iulie, un nebun din ăsta plin de masculinitate o să zică că ți-ai cerut-o. Și nu e mișto să te gândești cu ce-ar fi bine să te îmbraci ca să poți să ieși din casă fără să atragi atenție de genul ăsta. Și nu e mișto să mergi și să-ți zici în minte stai să vezi că ăsta clar face ceva.
Nu fluier băieți pe stradă, nu le zic că-s foarte cocalari, țărani și urât tunși, nu mă opresc în fața lor ca o retardă, nu agăț pe facebook, nu fac nimic care să-i deranjeze. Dar nu e ca și cum contează.

pampam.

7 ani de-acasă

Am 7 ani de-acasă și atât de multă educație câtă poate să primească un om în creștere. Zic bună ziua, mulțumesc, te rog, țin uși deschise, dau locuri uneori, ajut babe să meargă până la colț, le citesc eticheta în supermarket, salut șoferii care opresc la zebră, stau la coadă, nu mă cert pe ultima pungă de orez, nu merg pe banda de bicicliști, încă îmi cunosc profii pe stradă, respect viețile altora, nu fac show-uri despre cât de minunată sunt, nu mă leg de alții aiurea, gesturi de-astea de oameni care n-au devenit nesimțiți total.
Chiar și-așa, oricât de bine-crescut ai fi, cineva o să-ți zică că ești un arogant nesimțit, probabil și vulgar, fără respect și cei 7 ani de-acasă. Cineva, adică oamenii ăștia care cred că cuvintele te duc în iad, falși modești, și care cer respect, deși sunt niște rahați cu principii nasoale. Uite, pentru că i-am făcut rahați sunt prost crescută. Cuvântul în sine e unul vulgar. Dar serios.

Știi oamenii care nu vorbesc urât, pentru că așa e frumos, dar care cred în dumnezeu și-au inventat înjurături cu el? Dumnezeii mă-tii e o chestie fără sens și oribilă când te crezi religios și bine-crescut, dar n-are importanță. E o scăpare. Suntem ființe. Se iartă. Nu e cu organe și morți. Nu te face să pari chiar atât de scârbos. Restul, în schimb, ar trebui să te facă să-ți fie rușine cu tine. Să te duci să te speli la gură imediat ce-ai ajuns acasă.
Ești vulgar pentru că la 5 sau 7 dimineața, când îți sună alarma să pleci la muncă sau la liceu, te trezești greu cu ce pula mea. Pizda mă-sii. Mama mă-sii. Căcat. Morții ei. Te enervează oamenii și le zici că-s muiști. Spui la fund cur. La sâni țâțe. Prietenilor tăi coaie. Și, mai ales, ești fată. Restului de oameni li se mai acceptă lucruri, dar tu, ca fată, îți permiți să faci cam un sfert din ele. Ieși cu boschetari care vorbesc urât și ticul tău verbal e ce căcat. Ești o fată vulgară.
Că nu facem toți căcat, nu ne-am născut din pulă, și astea sunt problemele nostre reale legate de educație. Că dacă-ți ies nervii pe nas zici dumnezeu să ne-ajute să trecem și pe asta, în loc de îmi bag picioarele sau așa.

Sunt într-o țară în care fuck off, fucking fuck, shit fuck, shitty fuck, holy shit și alte variațiuni sunt niște formulări obișnuite, la care nu se mai înroșește nimeni și nu mai sare de fund în sus. În același timp, se mulțumește exagerat și se poartă chestia asta cu hai să nu fim mârlani unii cu alții, să nu ne călcăm pe verde, să ne vedem de caprele noastre. Parcă mă interesează mai mult dacă te comporți ca un căcat decât dacă vorbești ca unul.
Nu cred că vrei să fii așa prost și să ai impresia că oamenii sunt niște distruși pentru că folosesc cuvintele ALEA.

Și poate vulgaritatea începe pentru mine în momentul în care ies cu fustă, dar fără chiloți, fac poștă la bere cu vreun boschetar cu 3 boli pe mâini, și-apoi agăț niște tiriști. A doua zi apar la tv și mă laud cu asta. Tot fără chiloți. Devin o jenibilă din aia care dă din buci pentru bani și primesc numai mesaje cu ce ți-aș face. Mai rău, mi-ar plăcea ce se întâmplă și imaginea mea despre mine ar fi una bună.
Dar bucile plătite ne plac, nu ne deranjează vizual. Sunt și ele o artă. În schimb, ne zicem că vorbim urât și suntem vulgari, pentru că căcat.


Cunosc oameni care desenează, scriu, vând lucruri, le fac, primesc proiecte, oameni mișto, frumoși, deștepți, amuzanți, talentați, devreme acasă. Niciunul din ei nu e modest și cred că dacă fac ceva bine, sau arăt bine, sau am ajuns într-un punct bine în care-mi permit să nu fiu modestă, e fix problema mea cât mă laud sau recunosc asta. Și, de obicei, recunosc. Dar nu e ca și cum o fac ca să-ți scot ochii. O fac pentru că e acolo, e o chestie care-mi iese într-un fel și sunt împăcată cu asta.
Modestia prefăcută, în schimb, există tocmai de-asta. Tocmai ca să scoți ochii altora. Nu crezi nici tu c-arăți nasol azi, dar știi sigur că atragi atenție așa. Nu mai ești nevoit să te lauzi, pentru că te laudă altcineva. Nu mai pici oaia neagră arogantă, pentru că te prefaci că nu ești una. La modul vai, dar ce bine arăți. Oh, mersi, dar azi chiar nu, oh. Cum să nu, mai ești și modestă, ptiu. E așa de bine când ne pupăm fundurile subtil.
Hai să acceptăm că e ok să facem asta, și de lăudăroșii ăștia să zicem că-s proști crescuți.

În aceeași idee de aroganță și nesimțire, e fix problema mea cât respect, pe cine respect și de ce. Așa cum există oamenii ăia cu care n-ai nimic în comun, ăia cu care n-ai ce să vorbești, ăia cu care nu poți să ieși la o bere, ăia a căror față îți spune că nu sunteți pe aceeași lungime, așa sunt și ăștia cărora nu le zici bună. Că n-ai de ce. Nu te inspiră decât la ce treabă avem noi și de ce ne-am vorbi? E un drept. E dreptul tău de-a fi nesimțit din când în când, de-a alege cui să zici bună, și de-a părea cu nasul pe sus.

De aia-s fără cei 7 ani de-acasă, vorbesc urât, sunt arogantă și n-am respect.
Mama mă-sii. Sunteți și voi la fel.

pampam.

Adulții sunt niște babe comuniste

Am aproape 20 de ani și fac lucruri de adulți pe care nu toți adulții le fac. Probabil și tu faci la fel. Ai multe job-uri și mergi la facultate, plătești câtă apă consumi și faci economie la pateu pe pâine. Treci printr-o rutină banală, dar aglomerată, și discuțiile cu prietenii nu mai sunt la nivelul ăla de *uite-o frunză, hai să râdem*, ceea ce-i mișto. Ghici ce.

Cu toate astea, cu toate experiențele scârboase de viață prin care ai trecut, cu toate lucrurile pe care le-ai învățat, cu toate căcaturile, cineva peste 25 de ani se va lua de tine constant. Cât timp ai între 10 și 25 de ani, cineva matur se va lua de tine constant. Nu de cazul ăla clasic și super cunoscut, când ai 16 ani și probleme false. De tine, pur și simplu, ca om mai tânăr și mai nașpa decât el. Mucea ce ești, pubertule, copii care abia descoperă cum să sex, naivilor, proștilor, adolescenților cu coșuri coapte, nu știți ce e viața, aveți de învățat, ce proști sunteți voi, ce adult sunt eu la cei 30 de ani.
Cui îi pasă, serios?
Cui pasă că ai 30 de ani, un job din care-ți plătești chiria și-un mod automat pe care trăiești? Ai învățat să agăți în bar și știi cum funcționează lumea. Unii dintre noi fac lucrurile astea fără să fie bătrâni, și dacă nu sunt niște guru în ale vieții, vor ajunge. Cu toții vom face asta la un moment dat. Aproape toți. Atunci lumea va fi brusc adultă și mișto. Ca și cum faza asta cu adult care n-are coșuri și știe să sex bine te face ceva mișto.
Nu-i pasă nimănui.

Cu atât mai puțin cu cât descoperi cât de neinteresant e să nu mai ai 17 ani, când nu era nevoie să te cunoști pe stradă cu femeia aia de la curent care-ți primește facturile. Și nu era nevoie să-ți iei libere și pauze, pentru că nu mai poți să te împarți între munci. Și nu era nevoie să ai agende cu program peste care nu poți să sari.
Chiar vrei să lași 17 ani, doar pentru că un disperat matur îți zice că haha, ce plod ești încă, vorbim peste 10 ani. E o babă de 30 de ani care-a uitat că era un pubert jenibil cu păr slinos și-un leu în buzunar. E o babă care se ia și de restul babelor de autobuz, și de tine. Doar el e miezul. Nu e ca și cum mori dacă nu ajungi așa. Nu e ca și cum trebuie să ajungi ca el cât mai repede.

Uite un exemplu de banalitate profundă.

Îmi iau liber o zi, înainte să ajung la alea 2 job-uri de adult. E o pregătire sufletească.
Mă trezesc exagerat de dimineață, (un lucru oribil) ca un adult cu muncă. Am echipe cu colegi mișto, dar se întâmplă să ai echipe cu colegi pe care nu-i înghiți. Ca un adult. N-o să fie plăcut. Primesc o listă de sarcini de la șefii mei, pe care trebuie să le fac într-un anumit timp. Adulții au șefi. Sunt niște sarcini ok, dar se întâmplă să ai sarcini nasoale, care te vor face să-ți urăști viața și să vrei să fii boschetar pe punga ta. În unele cazuri, șefii sunt la fel de nasoli ca și colegii, deci te vei simți ca fiecare porc la tăiere pe care l-ai mâncat de fiecare Crăciun. Exact ca un adult.
După 8 sau 12 ore de sarcini și șefi și colegi, ajung acasă. Mânc prost, număr bani de dat și mă plâng la oameni care se plâng la mine. Realizezi cum a trecut timpul și cum nu mai poți să te culci pe banca de la școală. Te întristezi.

În mod normal, faci asta 5 zile din 7. 5 zile din 7 îți repeți mantre și replici motivaționale inventate de tine. La modul hai, rezistă pentru weekend. Hai încă puțin, prietenii tăi te vor alina cu niște butoaie de bere. Hai că poți, o să se termine și-o să ajungi acasă să mânci, să ce vrei tu. Hai, n-o s-o ții toată viața așa. Hai, c-o să fie bine. Hai încă o zi, o zi înseamnă bani.
Hai, că vine o vreme în care ne lovește norocul pe fiecare și-o să ai o muncă relaxantă și plină de plăceri infinite, chestia aia la care visezi și pentru care te pregătești.

Și asta e. Dacă n-ai ajuns vreun artist care-și face programul singur, viața ta se rezumă la weekend și câteva ore libere pe săptămână. Știi diminețile din liceu, când nu te duci la primele 2 ore, că nu se întâmplă nimic, așa că mergeți la o țigară? Nu le mai ai. Doar bucură-te de ele cât timp nu ești încă o babă comunistă. Știi pe enervanții ăia care-ți scot ochii cu faptul că ei cresc, îmbătrânesc și mor mai repede decât tine, iar tu nu? Chiar sunt enervanți. Să nu fii unul din ei. Știi că ai tot timpul să ajungi un iisus înțelept pe lume? Nu e nevoie să te bați cu ăștia în cine e mai zeu.

pampam.

Picioarele lungi sunt uneori nașpa

Tipele cu picioare lungi sunt mișto. Și tipii cu picioare lungi sunt mișto (știi că există tipi cu corpuri la fel sau mai frumoase decât unele corpuri de fete?). Picioarele lungi, în general, sunt mișto. Îți dau o imagine, o statură, te fac să arăți ca o pictură monumentală bună, poți să iei cele mai ok produse de pe rafturile de sus, care-au fost făcute tocmai ca să n-ajungă nimeni la ele, îți vine ușor să sari peste bălțile râuri de lângă trotuar, și te țin să faci pași de uriaș când te grăbești să prinzi autobuzul. Cam de genul ăsta de avantaje ai parte. Sigur, există și alte lucruri de merg să le faci cu picioarele, lucrurile alea, pentru că flexibilitate, dar probabil nu vrei să le auzi. O să ți le zică pisi în nopțile voastre romantice.
Dac-ai fost la arte și-ai auzit 7 ore de aberații din ziua de desen tehnic (haha) cu 9 ore, ai ști acum că picioarele lungi nu sunt chiar o trăsătură care să te facă să arăți bine proporționat. Proful meu de desen spunea c-a văzut o tipă cu picioare atât de lungi, încât era urâtă. Nu există așa ceva.
Există, în schimb, câteva căcaturi prin care nu trebuie să treci tu, omul cu picioare scurte care-ai vrut mereu unele mai lungi. Serios, nu e cine știe ce.

Am 1.70 desculță, 50 de kile și 3 sferturi din mine sunt picioarele. De-asta arăt ca un struț cu cap de om, iar atunci când port 3 straturi de talpă și ajung la 1.75, mă duc spre struț cu picioare de rață. Pentru că ăsta e primul lucru nasol despre picioarele lungi. Talpa de rață cu 39-40 la orice fel de încălțăminte, inclusiv papuci de casă. Arăți ca o rață în tot felul de dubioșenii pe care-ai vrea să le porți în picioare, dar dau foarte urât și ai senzația că mergi ca un retard din cauza asta. Dar chiar mergi ca un retard. Așa că te rezumi la încălțăminte care nu-ți mărește talpa, pentru că ai deja o talpă de bărbat. Adică te rezumi la vreo 4 modele simple și cu format cât mai decent.
Da, de obicei, tot ce vrei să-ți cumperi se oprește pe la 38. Măsură de fete. Când îți găsești cumva un 39, te vor strânge, că așa e modelul și numerele nu se mai potrivesc.
Dacă taică-miu ar fi purtat 40 și nu 42, aș fi putut să iau bocanci de la el.
Nu-ți închipui că poți să lovești pe cineva cu talpa peste față și să-l doară. Pentru că e greu să ridici talpa.

În ordinea asta de idei, o să-ți găsești pantaloni care sunt largi în talie, și buni în lungime, fuste care normal sunt ok, dar pe tine vin undeva puțin mai jos de chiloți, și cămăși scurte la mâneci. Pentru că da, picioare lungi-mâini lungi.

E oribil să mergi în aproape orice fel de mașină, autobuz, tren. E oribil, stresant, dureros și, mai ales, cel mai inconfortabil lucru pentru niște picioare lungi. Pentru că nu încap. Nimeni nu s-a gândit niciodată la oamenii puțin mai înalți care vor muri cu călcâiele la gură în spații strâmte din fabrică.
În tren ți se ating genunchii de genunchii ălora din fața ta, așa că tre să stai puțin pe diagonală. Eventual, atingi praful de pe radiatoare și geamuri. Eventual, te și arzi iarna dacă bagă căldură, și te ia frigul dacă nu. Ultima dată când am mers cu trenul, am înțepenit la propriu.
În avion ți se lovesc picioarele de scaunul din față, pentru că n-ai mereu bani de clase fancy unde primești loc să te muți cu toată casa. Am fost trezită de fiecare dată când treceau tipele alea sexoase cu mâncare și nu puteau de picioarele mele întinse pe culoar.
Mașina e cea mai frustrantă. Că n-ai cum să-ți scoți picioarele pe geam, nici să le urci în tavan, nici să le pui în capul șoferului. Așa că-ți amorțesc genunchii și restul oaselor de care n-ai știut până atunci.

E la fel de oribil să stai 8 ani în banca de la școală. 8 ani de căutat poziții suportabile, fără să-ți întinzi picioarele în față, ca să fii călcat de colegă-ta, și fără să le ții strânse, ca să te lovești de fier, lemn și gume lipite. 8 ani în care dezvolți dureri de moși.

Îți vine greu să faci tot felul de exerciții fizice sus-jos, dreapta-stânga, față-spate, cum ar fi genuflexiunile sau fandările. Pentru că distanța până jos și înapoi ți se pare infinită. Până înainte și înapoi ai impresia că sari obstacole. E ca și cum ai face 100 în loc de 50. Abia atunci începi să te gândești la lungimea corpului tău și totul ți se pare mai dureros. Transpiri instantaneu. Aveam o prietenă de 1.50 care n-a înțeles niciodată de ce genuflexiunile sunt grele pentru mine și mi se par că trec ani până le fac. Faptul că avea 1.50 și jumate din picioarele mele explică multe

Ocupi spațiu. N-ai cum să te faci mereu un ghem și să-ți bagi picioarele sub tine, pentru că ești la un party unde dorm 8 oameni într-un pat. Oamenii mici pot face asta. Picioarele tale lungi se vor crăcăna fix când crezi că le-ai strâns cum trebuie și nu lovești pe nimeni.
N-ai cum să te urci pe umerii lui pisi la un concert, că 15 oameni din spatele tău n-or să mai vadă nimic din concert și-ți vor arunca 15 pahare cu bere în cap.
N-ai cum să iei un cort ieftin când pleci la mare, pentru că n-ai încăpea într-un cort ieftin și mic.
Când te duci la bunică-ta, care are camerele alea de pitici, tre să te-apleci de spate ca să nu stai afară. Și să rămâi aplecat de spate. Nu e foarte relaxant. Și bunică-ta e mică. Te-apleci și pentru ea.


E mișto cu picioare lungi, nu le-aș tăia pe-ale mele. Dar uite, uneori chiar e nasol și n-ai motive să mă urăști pentru niște bețe, să bei 10 bidoane de lapte pe zi, sau să te simți ignorat.

pampam.

5 tipuri de băieți pe care nu vrei să-i cunoști

La ce față am în  majoritatea timpului în care nu arăt fancy, ai crede că nu vorbesc cu mulți tipi pe lună, pe an, pe viață. Nici atât să ies cu ei din plăcere reciprocă. Dar asta se întâmplă, și nu e neapărat pentru că aveam mai multe mașini decât păpuși acum 100 de ani, când mă jucam în scara blocului. Chiar am cunoscut mai mulți tipi decât fete, deși fetele-s mișto, complexe și le iubesc dacă nu sunt proaste, kitschoase sau alte lucruri care fac o tipă să fie nasoală.
Uite, în ultimele luni am dat de un lumber hipster roșcat, un hipiot mustăcios, un cel mai deștept bărbos pe care-l știu, un indian care nu vrea să mă violeze, și-un gay căsătorit cu un gay. Sunt toți niște oameni mișto, care nu fac parte din categoria aia cu bărbații-s toți niște porci la fel.

Știu, însă, 5 feluri de tipi pe care nu-i vrei în viața ta. Sau 5 faze în care să n-ajungi, ca tip. Dac-ai auzit vreodată de fetele alea care devin gay după ce-au cunoscut un număr de tipi, atunci ăștia sunt motivul și cauza.

1. Tipul lame. Penibil. Jenibil
Băieții ăia care se bagă în seamă pentru ceva mai mult decât prieteni, dar au replici jenibile și te fac să plângi. Îți lasă impresia că te uiți la un film urât cu scenariu făcut de copii retarzi, special ca să râdă de tine. Știi reclamele proaste și hidoase la absorbante, care te fac să-ți fie rușine când le urmărești cu cineva? Băieții ăștia le întrec. Dacă n-ar încerca și-a doua oară, ar fi amuzanți.
De la hai la un vin (la tine sau la mine) până la nu te știu, dar vreau să fumez iarbă cu tine și până la pisi, te fac o tură?, cuvintele astea pe care ți le zice un tip la modul serios te fac să te întrebi ce-ai făcut ca să te naști fată. Momentul în care nu știi dacă ești tu de vină că atragi așa ceva, sau dacă sunt ei de vină că n-au depășit 15 ani și-s încă în viață, deci oricum nu poți să te ferești de ei, orice-ai face. Nu le vorbi niciodată, nu vrei. N-o să faci față.

2. Stalkerul din metrou, autobuz, tren sau tramvai. Stalkerul nebun, în general
O fi romantic și frumos să te îndrăgostești pe fugă și când ajungi acasă, să vezi că ești virală pe net. Tipul din 102 a scris că o caută pe fata aia cu ochi de mâță cu care-a schimbat priviri timp de 3 blocaje.

Dar nu e mereu așa. Nu toți oamenii de la metrou care se bagă în seamă la metrou sunt mișto. Așa cum nu toți pletoșii de prin autobuze au 25 de ani, cum îți zic, în loc de 40. Așa cum nu toți nebunii din tramvai sunt niște nebuni frumoși. Clar nu în tramvai. Și așa cum tipul din tren are o iubită acasă.
Imaginează-ți că unii din ei sunt niște dubioși care te văd legată în lanțuri de caloriferul lor pe viață. Îți lasă impresia c-au ieșit din filmele alea ciudate cu obsedați care urmăresc fete vreo 20 de ani și strâng camere întregi de poze cu ele. Apoi le ucid. Serios, uneori băiatul frumos din spatele autobuzului care se uită insistent e nebun. O să cobori și-o să se țină după tine umăr la umăr până-i dai un facebook greșit și te lasă.

Stalkeresc și eu oameni mișto. Printr-o minune, o parte din ei i-am întâlnit și n-am mai fost nevoită să-i stalkeresc vinovată și obsesiv. Probabil o faci și tu. Dar pe restul nu i-aș urmări niciodată ca să-i iau acasă. Nu cu priviri de bolnavă psihic.

3. Labagiul
Labagiul e ori un pubert până-n 20 de ani, ori un mic obsedat peste 30. Ăsta te întreabă cu ce ești îmbrăcată, în loc de bună. Îmi dai o poză? Ceva mai clar n-ai? O poză cu țâțe? Te rooog? Promit că n-o dau la nimeni. Ești perversă? Îmi dai web?

Pubertul până-n 20 vrea poze cu țâțe, pentru că țâțele sunt ceva încă nou și mișto. Stă la cămin și, cu 5 colegi de cameră, n-are mereu parte de ceva real. Nu-i pasă de care. Țâțe să fie.
Iar micul obsedat peste 30 vrea poze cu țâțe de la tipe cât mai tinere. De obicei, e urât și face lucruri plictisitoare cu viața lui. O să-ți trimită un mesaj pe facebook în care să-ți spună că n-a avut ocazia să-și găsească o femeie pe bune, dar oricum vârsta nu contează. Ești frumoasă. Te invită la restaurant, pentru că în bar e prea gălăgie pentru anii lui. Da, e și stalker, îți răscolește pozele, programul, viața, și-un mesaj se va transforma în 10 pe zi.
Poate că de pubert scapi, că ăsta găsește mereu o prostănacă cu țâțe pe net. Dar labagiul matur va fi râia vieții tale, până-i zici că-l chemi pe tata.

4. Țărănoiul. Muncitorul de la canal și drumuri. Neanderthalul
Țărănoiul te întreabă pe stradă dacă ai silicoane. La un moment dat va avea o iubită și copii și nepoți și mi-e milă de toți la un loc. Genul ăsta de țăran se naște ca să facă toate observațiile scârboase despre tine, la care tu nici nu te-ai gândi. Trăiește din asta și tocmai de-aia înveți repede să-l recunoști ca să-l ocolești. Își ia o pungă de semințe și ceilalți prieteni țărani și iese ca să-ți zică că ai genunchi strâmbi sau buci cu valoare. Te fluieră din mașină sau îți ridică fusta din mers. Singurele iubite pe care-o să le aibă sunt fetele alea care poartă colanți transparenți tocmai ca să-și facă buci cu valoare. Echivalentul lor feminin.
Probabil muncitorii de la drumuri se angajează la drumuri ca să se frece pe burtă în timp ce te strigă când treci pe lângă ei. Pentru că nu e ca și cum se angajează ca să facă drumuri.
Poate că neanderthalul nu va muri niciodată.

5. Nesuferitul ăla plin de el
Nu e nici măcar foarte frumos, dar crede că toate tipele au fost făcute pentru el. Dacă-i zici că da, atunci ești disperată după el, îi mânci din palmă și nici măcar n-a făcut ceva pentru asta. Așa e el de la natură. Dacă-i zici că nu, atunci ești proastă, pentru că e un zeu și nu știi ce pierzi. Dacă-l tai în două, curge aurul din el. N-ai niciodată șanse să-l cunoști până nu vrea el să te cunoască. Și nu vrea să te cunoască vreodată, pentru că până la 25 de ani a cunoscut deja tot ce se putea cunoaște. E mai simplu să te iei în brațe cu un urs, așa că du-te și caută un urs. Sau un tip care nu se vomită pe el.

pampam.

Citatele astea motivaționale care nu te fac mai motivat

Fericirea ta depinde doar de tine e un text motivațional de oameni singuratici și antisociali, pe care e ușor să-l înțelegi prost. Tocmai ca să te facă să te simți bine singuratic și antisocial. Tocmai ca atunci când ești trist și gol în camera ta pentru toată viața, să n-ai impresia că asta e ceva greșit, și că dacă-ți faci un ceai și citești ceva mișto, vei fi fericit cu tine. Doar datorită ție. Veșnic. Nu știi încă că fericirea ta depinde de tine abia după ce înveți să te iubești înainte să te iubească alții (ăsta e alt citat motivațional). Dar te simți fericit, pentru că un citat îți spune că poți. Și poți să fii unul din ăia care se laudă cu faptul că n-au nevoie de alți oameni ca să se simtă bine.
Normal că ai. Să te joci cu orele pe calculator, să sex doar ca să sex, să ieși doar ca să muncă și să trăiești cu 72 de pisici sau nici cu atât nu e un mod interesant  de-a profita de timp pe termen lung.

Da, e mișto să-ți bei ceaiul dimineața, să-ți fumezi țigara liniștit, să-ți faci cafeaua cum știi tu, să ieși în parc ca un boem, să fugi să vezi marea, să ajungi la francezi ca să le mânci croisantele, să nu mai lași o carte din mână, să alergi cât vrei la tura ta de alergat zilnică. E mișto să faci toate lucrurile care-ți dau stări din alea zen când ești singur și fericit. Viața ți se pare minunată și te-ai căsători cu tine, dac-ai putea. Ți-ai face copii care ți-ar semăna și n-ai mai avea nevoie de nimeni. Cred și eu asta uneori.
Dar nu e extrema ideală în care vrei să te duci. Te-ai plictisi de glumele tale și ți-ai învăța toate obiceiurile. Normal că ai nevoie de oameni din când în când. Din 10 proști, 2 sigur sunt ok, atât de ok încât te-ai căsători cu ei sau așa. Nu poți să te trezești și să vorbești cu tine în fiecare zi ca să te binedispui. Nu poți să sex doar cu actorii de porno de pe net. Nu e la fel de relaxant să bei bere singur la o masă de 4 persoane. Nu e mișto să trăiești în lumi din cărți și să iei cafeaua cu tine pentru totdeauna.

Nu e nevoie să fii un om lipicios care sufocă alți oameni și le lasă impresia că se dă la ei. Cum fac eu. Dar ăsta e un citat pe care să nu-l iei foarte în serios, mai bine.


Trebuie să-ți dorești ceva foarte foarte foarte mult, și universul o să conspire la asta. Dacă crezi în dumnezeu, atunci trebuie să-ți dorești ceva foarte foarte foarte mult și dumnezeu o să te ajute. Dar eu aleg universul. E un citat jenibil, evident. Să vrei ceva și să nu faci nimic. Pentru că univers, această forță care conspiră la gândurile tale. Dar sună frumos și genul ăsta de spiritualitate amabilă, care te bate pe spate în citate motivaționale încă prinde. Îți dau ce vrei să auzi, dar nu se întâmplă niciodată cum crezi. Imaginează-ți că până acum ai fi avut un copil cu Johnny Depp și-un castel pe insula proprie unde e mereu cald și cresc peștișori cu dorințe în copaci. Dar Johnny Depp nici n-are habar că exiști.

Știi când conspiră universul cu planetele ca să-ți îndeplinească dorințele? Când gândești și-apoi faci tu 80 la sută din ce tre să faci ca să-ți îndeplinești o dorință. Cum ar fi să-ți construiești o rachetă ca s-ajungi pe Lună. Dacă-ți faci racheta și gândești destul de pozitiv, universul e acolo ca să te-ajute pe drum. Ca la tipa din Gravity. Ea a fost aia care a condus până la Pământ, dar universul a fost ăla care n-a omorât-o. Ar fi putut oricând să facă asta. Cum ar putea oricând să te omoare și pe tine. Dar n-o face, pentru că în fiecare seară îți spui cât de mult vrei să vezi din ce e făcută Luna. Sau să ai un copil cu Depp.


Gandhi nu s-a gândit vreodată că va fi citat de oameni care nu sunt atât de profunzi pe cât era el. Singurii oameni tineri pe care i-a întâlnit erau probabil băieții ăia care se călugăresc și depun jurăminte că nu vor vorbi până la moarte. Dar a scos o scuză perfectă care se cheamă trăiește astăzi ca și cum mâine ai muri. Un fel de carpe diem, dar mai lung și mai puțin mainstream. Copiii care pun energizant în bere și așteaptă 1 mai ca să fie rebeli pe nisip îl iubesc pe Gandhi fix pentru cuvintele astea. Până ajung în faza în care carpe diem nu mai înseamnă băutură și manele, vor fi motivați să trăiască liberi și neliniștiți pe băutură și manele. Hipiotul ăla le-a zis să facă așa. În felul în care înțelegi tu asta, e posibil să faci atâtea lucruri azi, încât mâine chiar să mori. Dar se poate spune că măcar ai înțeles citatul ăsta în felul tău personal.
Și nu poți să fii părinte și să urli la copilul tău care-a fugit cu gașca, când îți spune că făcea doar ce a înțeles să facă de la un guru al păcii. E replica ideală. Te lovește pe conștiință. E citatul suprem după care să-ți ghidezi adolescența. E tot ce vrei, numai ce trebuie nu.

Suntem ceea ce vedem în alții nu e motivațional, e o replică pe care ți-o trântește genul ăla de om prost care vrea să te facă prost înapoi, dar să pară mai deștept decât tine. Coelho crecă nu știa nici el ce-i de capul lui când a zis că să fii tu însuți, chiar dacă nu știi cine ești. Și aia cu singurul tău critic ești tu e o chestie care te face să crezi că ești minunat acolo unde ești. Și de multe ori nu ești. Pentru că oamenii nu se autocritică obiectiv. Nu atât de mulți cât e nevoie.

pampam.