20 feb. 2014

Nici somnambulu' nu mai e ce-a fost

Când mă uitam la desenele alea clasice de pe la sub 10 ani, știam că somnambulu' se trezește, se duce drept, calm, mândru și inconștient la frigider și mâncă sau bea lapte, ia un pic de aer și-apoi se duce drept, calm, mândru și inconștient înapoi la somn.
Acum aflu că stai, că ăla e doar un ideal de somnambul și că nu toată lumea are parte de el.

Anu' trecut mă suna o prietenașa noaptea târziu, eu îi rãspundeam în somn, iar dimineață ajungeam la liceu și-o întrebam băi, ce ți-am zis aseară la telefon, că dacă ți-am vorbit aiurea, atunci să mă ierți, că nu știam ce zic. Și pe bune că dacă mă suni și eu dorm, o să știu că ți-am răspuns, dar n-o să știu ce prostii îndrug și nici cine ești. Astea le aflu când mă trezesc.

În vară, când mă întorceam acasă, un domn îmbrăcat în costum de ofițer-marinar-așa ceva ne luă să ne ducă până la autogară. În mașină era moale și liniște și-am adormit instant și profund, după 2 nopți nedormite și cu gândul că domnu' se respectă prea mult ca să ne ducă în pădure și să ne lege de copaci. Într-un timp m-am trezit că mai apăruse o tipă în față și că, mai important, culegeam mere de pe tavanu' mașinii. Eram o Eva sexi cu hainele pe ea, cu păr scurt și brunet, cu un început de păr pe picioare, nespălată și culegând, cu mâna întinsă în sus, mere pentru vreun Adam. Păcătoasă chiar și-n somn. Cumva, mi-am dat seama și-am deschis ochii și n-am știut dacă să crăp de râs, de rușine sau să-l anunț pe domn că nu-s chiar atât de nebună pe cât par. Nu m-am mai culcat, deși visam la asta.

Luna asta mi-m dat seama că, într-o noapte, căutam un șarpe prin pat. Și-l căutam foarte convinsă că o să-l găsesc, că mă urmărește, cu pilota pe jos, cu cearșafu' la o parte, cu mine învârtindu-mă în pat ca s-ajung în fiecare colț, ca maimuțele-n copaci când se bat pentru femelă. Era verde închis, lucios, alunecos, rece și lung. Nu l-am găsit, firește.
Episodu' s-a repetat în altă noapte când, rămasă cu frustrări, am început din nou să caut ceva prin halatu' de l-am făcut ghemotoc lângă pernă, ca să fie acolo. Nu știu exact ce căutam, dar căutam. N-am găsit, firește.
Acum vreo săptămână dormeam cu televizoru' deschis când am început să mânc gogoșile proaspete și delicioase de lângă pat, care erau pachetu' pentru ziua următoare.
În alte dimineți aflu că noaptea m-am trezit, am aprins toate becurile din casă, m-am uitat confuz și m-am culcat.

E fascinant cum, la un moment dat, încep să realizez că nu fac chiar niște lucruri normale, așa că mă culc înapoi. Dar până să realizez, mi se pare perfect normal și continui ce am de făcut.
Și e enervant cum, deși aș putea să merg doar până la frigider să-mi iau ceva de mâncat, eu mă apuc să culeg mere din mașini și să caut șerpi în pat.
Uneori, când am fanteziile mele preferate, îmi doresc ca ele să devină oarecum palpabile în tot somnambulismul ăsta ciudat, dar nu mă aleg decât cu dimineți triste și singure, cu alarma care sună și 15 minute ca să fiu gata de plecare.
Sper doar să n-ajung în faza în care fac mai mult decât trebuie.

pampam.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu