23 feb. 2014

Coada vacii te face mai special

Aștept să plec din Galați. Nici măcar nu contează în ce oraș iau admiterea, scopu' meu în viață e să plec din Galați, pentru că aici nu fac absolut nimic.  

N-am nicio treabă cu oamenii din Galați, nu-mi place orașu', îl fac în 2 ore pe jos, am pornirile alea de adolescenți care se dau cu capu' de tavan când pleacă de-acasă la facultate și mi se pare perfect normal să vreau mai mult. Da, zic merci pentru puținul pe care-l am, da, sunt fericită cu ce am în viața mea (aproximativ), dar da, am voie să fac ceva pentru mine, chiar și când alții n-au ocazia să facă pentru ei. Să vrei să pleci dintr-un oraș în care n-ai vreun rost nu e o chestie de lux.

Îi știu și eu pe copiii ăia care-s făcuți, născuți și crescuți la țâța vacii, care se trezesc la 5 să ducă vacile sau oile sau caii, stau cu ele pe câmp când e nevoie, le mulg, le curăță, le dau de mâncă, fac și pe lângă casă și-apoi, dacă mai reușesc, ajung și pe la școală, cu teme sau nu, cu lecții învățate sau nu. Îi știu, că-i văd de fiecare dată când merg la bunică-mea. Cu mucii la nas și hainele murdare. Și-i știu, că nu-s doar la bunică-mea, iar Moldova e una din cele mai sărace regiuni din țară, iar țara e și asta pe-acolo și tot așa. Da' ăsta e modu' lor de viață. Cu cizmele prin noroi, cu soarele în cap la păpușoi și cu mirosu' de balegă la nas. Dacă mă duci pe mine acolo, n-o să-ți fac nimic de folos. Dacă-i aduci pe ei aici, n-or să știe cum se compostează un bilet.
Tot ce pot să fac pentru ei, fac.
Tot ce pot să fac pentru mine, fac.
Toți care au ocazia să plece din mocirlă, pleacă, cu mine care vreau mai mult sau fără.

Nu poți să-mi reproșezi că, în timp ce alții n-au viață, eu mi-o fac pe a mea. Poate dacă toate hainele mele n-ar ajunge la ei, poate dacă n-ar ști că primesc câte ceva când ăia de la Galați ajung la ei, poate dacă aș fi o insensibilă când dau peste cazuri de genul.

Și ce să vezi, ăia care mâncă măligă cu ceapă la prânz sunt mai fericiți decât mine care mă zbat în rutină de liceu-facultate-bullshit. Pe ăia bunică-mea îi laudă mai mult, că știu să prășească și-o ajută mai mult decât mine. Și e fiecare după cum nimerește. Probabil că o facultate nu mă ajută cu cine știe ce, da' eu, spre deosebire de ei, nu știu să fac altceva, numa' să pun culori și să învăț să scriu sau să fac o haină și nici n-am cum să trăiesc din lapte dat la sticlă în piață și-atunci n-am cum să bat pasul pe loc și încerc și eu ce mă duce. Și tot ce mă duce pe mine se face, teoretic, prin facultate.
Nu pot să merg pe idei de nu fac ceva mai mult, că unii n-au nici atât cât am eu acum, decât atunci când eu o să am prea mult. Și n-am.

Unde mai pui că, în timp ce unu' bea laptele cald proaspăt muls și-și prăjește ouă din coteț, eu aș muri de foame în oraș, că alții au mai puțin și nu fac mofturi și m-am gândit să nu vreau nici eu mai mult în cinstea lor. Și unde mai pui că, așa cum pare că nu mă gândesc la ăia mai săraci când mă sclifosesc, așa pare și că ăla de la țară, în timp ce-și hrănește animalele ca să le mânce, nu se gândește la un copil gunoier.

Da, e urât că nu-mi ajunge orașu' ăsta minunat cât alții, care-au prins vremuri urâte, n-au ce mânca, da' eu n-am cu ce să-i ajut,  mai ales acum și nici nu cred că dacă cineva o duce prost, atunci tre s-o ducem toți așa. Nu pot să frec menta la gându' că unii sunt mai rău ca mine. Nu pot să-ți dau o pâine, dacă încă n-am bani și nu pot nici să le dau în cap ălora care s-au obișnuit să facă copii doar pentru 40 de lei din alocație, da' apoi le arată că puținul lor e mult.

E frumos să te mulțumești cu puținul tău.
E ok să vrei mai mult.
E aiurea când dai pe-afară.

Când o să am din nou un mai mult decât prieten care trăiește prin codru verde și corturi colorate și eu o să mă țin după el, atunci o să fim toți mulțumiți
Și dacă jumate din noi și-ar dedica modu' de viață celor care n-au, atunci ar fi ceva, că-n rest, știm toți să zicem de alții.
pampam.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu