22 nov. 2015

Ghidul oamenilor mari pe care nu ți-l zice nimeni

E noapte și două tipe își plâng viețile una către cealaltă. A fost o săptămână grea și enervant de ocupată, dar oricum știu și ele că se vor vedea dimineață la 24 shop non stop ca să treacă din nou printr-o nouă săptămână grea și enervant de ocupată, pentru că, cumva, săptămânile grele și enervant de ocupate au început și nu s-au mai terminat. Însă vor continua să se plângă, căci asta le rămâne oamenilor să facă în cele zece secunde de pauză din viețile lor chinuite.
(uneori, în cele zece secunde de pauză, prieteni de-ai tăi mai bătrâni îți vor spune că hei, stai așa, încă n-ai crescut destul de mult. o să fie și mai greu. dar astea-s deja alte povești)

Se gândesc amândouă că cel mai rebel lucru pe care-l mai pot face e să mănânce pe ascuns în marile biblioteci sărace și foarte prost organizate ale lui Cuza, și se întreabă reciproc cum au ajuns aici.
Ei bine, copii, totul începe când fiecare dintre noi zice un *ce n-aș da să fiu și eu om mare, ca să fac ce fac oamenii mari*. Și pe principiul ai grijă ce-ți dorești. că ți se întâmplă, căcatul ăsta devine realitate pe nepregătite. Ca o bulă mare de săpun cu dero care-ți pocnește în ochi deodată. De aia trebuie să învățăm cum să ne luăm săpunul din ochi, ca să nu chiorâm. Cum ne intrau pietricele în fund când ne jucam cu puța în nisip, și știam să fugim repede la mama să ni le scoată și să fie viața din nou super ok. Partea nasoală e că-ți vor intra mult mai multe în fund decât pietricele, și că n-o să-ți mai permiți să fugi la mama, dar pentru asta există cele zece secunde de pauză în care să țipi. Sau pentru asta există lucruri pe care să le faci mai mult și altele pe care să le faci mai puțin.

În condițiile asta urâte, nu vrei să pierzi timp și ore de somn.
Serios. Somnul contează. Somnul e sfânt. Somnul îți dă putere cum îi dă satisfacția viață profului sau șefului când ai tu rateuri din lipsă de somn. Probabil una din cele mai nasoale senzații cu care să-ți începi diminețile e când sună alarma și tu simți cum leșini pe dinăuntru. Nu vrei asta, crede-mă, am fost acolo. Nu mai e primul an de liceu în care erați toți mișto pentru că vă culcați la 4 dimineață după ce ajungeați din bar, și-a doua zi te trezeai cu un energizant, că și-așa n-aveai nimic important de pregătit. Și nu, n-aveai. Dar acum o să ai și pentru când frecai menta pe mese-n club.
Eu n-apuc să dorm cât aș vrea, pentru că și-atunci când dorm mă trezesc să verific cât mai am până-mi sună alarma. De la ultimele nopți de anarhie am avut nevoie de jumate de săptămână ca să fiu în regulă. De-aici știu atât de bine cum e să fii neproductiv, și să simți cum corpul tău se închide puțin câte puțin, și s-ajungi să trăiești doar ca să dormi o oră, măcar o oră.

Nu vrei să bei oricât de multă cafea intră în tine.
Vrei, știu. Cu fiecare zi pe care o s-o începi devreme, viața fără cafea o să ți se pară și mai pustiu. Dar cafeaua chiar e nasolă. De la toate hainele pe care-ai vărsat-o înainte s-o bei până la aparatele care rămân fără zahăr și bei o amăreală care-ți face dimineața mai urâtă, și până la crize de inimă, cafeaua e nasoală. Poate-ai crede că e ca-n filme și că-n timp ce vântul îți flutură pletele, un sexos din ăsta trendy intră-n tine și-ți varsă puțin cafeaua, și bam, de-atunci ți-a luat cămașa la spălat și-ați rămas veșnic împreună. Nu e, scuze. De toți banii dați pe cafele îți iei o pernă mare și super fancy care te adoarme direct cum pui capul pe ea, ca să dormi și ca să nu mai ai nevoie de cafea.
Eu beau într-o zi cam câtă cafea aș fi băut forțat în două săptămâni acasă. De-aici știu cât de nasoală e. Pe același principiu, și alte băuturi, după preferințe, vezi, mai ales, bere, că asta  mi se pare că e baza, sau vezi orice fel de nebunii din astea în exces mai au oamenii când pleacă de-acasă și nu se mai întorc.

Nu vrei să fii dezorganizat, împrăștiat sau bezmetic.
Pentru că dacă ești dezorganizat, pierzi timp, bani, aer, viață, o să-ți intre pietricele de toate mărimile în fund, și n-o să mai știi pe unde să le scoți, pentru că nici n-o să mai ai cum. O să rămâi cu trei proiecte mari pe ultima sută și n-o să le faci pe toate decent, nu mai ajungi să-ți plătești chiria și-o să dormi într-un cort făcut din hârtii pentru proiecte eșuate, uiți să iei pâine și, mai rău, mâncare, deci rămâi fără viață în tine, și n-o să mai dormi la noapte chiar deloc, deci e ca și cum ai fi mort. E ca și cum tot vârtejul ăla în care crezi tu c-ai intrat când te-au trimis singur și pe banii tăi în lume, ești, de fapt, tu. E ca și cum ești masochist cu tine.
Și pentru că o să fii foarte enervant pentru alți oameni cu care lucrezi din plăcere sau nu. Dar da, există unii dintre noi care își iau agende, calendare, tot felul de bilețele și ca să le folosească, nu doar de design și fiță, și e ok ca tu să fii unul dintre ei.
Mai am eu vreo trei agende pentru oameni cu intenție și conferințe la care nu vor ajunge niciodată, pentru că sunt puse la 9 dimineața, îhî.

Nu vrei să fii pupincurist.
Sunt sigură că oamenii își pot face așa timp în viața lor, încât să pupe funduri nu de nevoie, ci pentru că sunt funduri care să le placă lor, și sunt sigură că există atâția alți oameni care vor face asta în locul tău deja. Așa că n-o face și tu. E jenibil. Probabil o să pierzi chestii, dar cu toții pierdem la un moment dat, aia e, tu o să pierzi pentru că n-ai pupat funduri urâte, felicitări.

Nu vrei să rămâi singur și trist pe lume.
Așa că atunci când prietenii tăi, pisi sau părinții îți trimit palme insistente și mesaje cu dormi și tu puțin mai mult, nu mai bea atâta cafea, ia-o mai ușor, fă să-ți fie bine și să nu mori, fă-ți timp să ne mai suni, tu ascultă-i.

Nu vrei să mai faci ce făceai și-n liceu.
Adică nu vrei să mai suferi de aerele oamenilor la 17 ani, când purtai blugi cu găuri în fund și când universul se învârtea pe lângă tine și nu invers, când ai straturi infinite de aroganță și când nu știi cum să vorbești cu oamenii, așa că te comporți ca și cum ai avea doi ani. Ești deja la al doilea buletin, doar treci peste.

Nu vrei să te panichezi.
Asta-mi aduce aminte de niște colegi de-ai mei care, după două zile de cursuri și introduceri, s-au întors în Vaslui. Ce crezi că fac acum în Vaslui? Probabil mâncă semințe. Ce crezi c-ar fi făcut în Iași? Probabil mai mult.
Pentru că orice om care se panichează face lucrurile prost, și-atunci o să fie și mai rău. Și, în principal, pentru că toate dubioșeniile astea stresante vor trece, și vor veni altele, și vor trece, și vor veni alte altele, și tot așa, și-o să te saturi să te tot panichezi la fiecare perioadă nouă și uneori nasoală din viața ta. Englezii au o vorbă mișto pe care nu vreau s-o traduc, că e mișto așa. Deal with it. Nici cei mai mari anxioși nu rămân toată viața în grota lor, și nici cele mai nasoale lucruri nu sunt atât de nasoale încât să nu poți trece peste ele cumva, deși faptul că crești și tre să înveți să trăiești cu asta nu e atât de nasol.

Și clar nu vrei să-ți irosești viața doar între somn, cafele și făcut de bani pentru chirie.
Ceea ce e greu, dar vorba profilor mei istorici *noi când mai trăim?*
Pentru că oamenii mari au așa o impresie c-ai ieșit din liceu un pubert și te-aruncă în viață ca pe-un adult deja, și te lasă acolo să te descurci cum te pricepi tu mai bine. Învață să porți o cămașă călcată, învață cum să vorbești la interviuri, învață cum să zici bună ziua consilierului de la bancă, ai grijă de cele cinșpe carduri, fiecare cu rolul lui, verifică mereu dacă te încadrezi în toate termenele-limită, ai grijă să termini toate termenele-limită, nu uita să plătești tot ce trebuie plătit, sună și tu pe-acasă, vezi să nu-ți cadă capul.

Niște profi de-ai mei ar spune că *nu mai trăiți.* Dar tre să fii puțin nebun ca să crezi că se poate așa ceva. Și asta e altă chestie pe care oamenii mari nu ți-o zic, adică că se cacă mult pe ei și că vor încerca mereu să-ți mănânce viața, cum le-au mâncat-o și lor alții. Să pară că acum e punctul culminant din viață, când o să-ți ocupi timpul doar cu rahaturi formale până nu mai ai timp să respiri, iar asta e ordinea lucrurilor de-acum. Da, bine. Tu vei găsi puțin timp să respiri și să alergi în chiloți prin casă, dacă asta îți place, indiferent că-n alea două jumătăți de oră ai fi făcut cinci lucruri pe care tot va trebui să le faci mai încolo.
Cum mi-am lăsat eu weekend-ul ăsta doar pentru făcut un mare nimic. O să regret, o să-mi iasă pe ochi, o să mi-l scoată alții pe ochi, o să-l recuperez mâine noapte, dar hei, noi când mai trăim?

*ca să învârtim puțin cuțitul în rană, există o grămadă de oameni mari care chiar o duc destul de simplu și ușor. dacă nu ești unul din ei, îmi pare rău. mai ai puțin timp să dormi.

Un comentariu:

  1. Și știi de ce? Pentru că la momentul în care cred că au ajuns mari, ei continuă încă să fie mici!

    RăspundețiȘtergere