10 dec. 2015

Viața la cămin e ca lupta din tranșee

Glumesc. Căminul e ok. Nu ai chiar atâtea motive pentru care să-l urăști, cum auzi că-l urăsc oamenii de obicei. Da, nici mie nu-mi place la cămin, dar doar la al meu și doar din motive care țin aproape strict de atmosferă și lucruri pe care nu le fac aici, dar le făceam la gazdă cu oamenii de la gazdă sau le fac cu alți oameni la casele altor oameni. Oricum.

Căminul e locul ăla în care te bagă pe tine și pe încă unu, patru, șapte oameni necunoscuți, uneori total opuși, într-o cameră cu două, cinci, opt paturi, două dulapuri și două mese, ca să vă împărțiți timpul, spațiul și viața timp de un an. Nu e amuzant. N-ai aproape nimic din ce ai acasă. De aia nu e pentru oricine, serios. Căminul e un fel de inițiere din aia cu probe dubioase de-avea Harap-Alb până ajungea să mânce carne multă la ospăț și să pupe prințesa pe obraz. Așa și oamenii. Lucruri pe care începi să le descoperi, cu care tre să te obișnuiești și care o să-ți iasă pe nas, dar care țin mai mult de trai în comun într-un spațiu limitat, decât condiții răhăcioase. În rest, decent. Cred că ideea e ori să-ți consumi toți nervii în prima lună, ori să încerci să petreci cât mai puțin timp la cămin.

Ceea ce eu reușesc cu aproape succes. Cât nu umblu ca un căluț responsabil, viața mea se împarte între două cămine și restul apartamentelor găștii, iar dintre toate astea, la mine în cameră ajung cel mai puțin. În principal pentru somn, mâncare și spălat.
Dar în timpul în care n-o să te duci pe capul prietenilor tăi cu camere închiriate care par scoase din 2050, în această locuință regală a ta vei descoperi că.

Paznicii de la intrare sunt niște tați în uniformă.
Știu cât vor fetele să scape mai repede de tata, și să-l lase acasă, și să-l audă numai la telefon, știu. Plănuiesc să se mai întâlnească doar la nuntă sau așa. Să nu mai vadă când ajungi târziu, să nu te mai miroasă, să nu mai inventeze maică-ta scuze jalnice pentru tine. Dar hei, pentru asta sunt paznicii de la intrare. Ai ajuns târziu? Te măsoară din priviri, simți cum te ceartă, simți cum te ceartă și te privesc urât în ceafă. Îl auzi atunci pe taică-tu de-acasă cum zice *de-aia te-am trimis eu la facultate?*
A venit pisi să te vadă? Îl măsoară și pe pisi din priviri, să vadă de la cine ai venit tu aseară târziu. Pleci undeva? Ar avea curajul să te întrebe unde pleci și la cât ajungi. Mergi cruciș, miroși a țigări, ai blugii rupți în fund? E mereu acolo să-ți scoată ochii subtil. Și nu, nu e drăguț. E ca și cum o armată de tați stau în umbra ta până ajungi ca de fiecare dată când intri în cămin să ai o pornire din asta schizofrenică, de oameni care nu mai au nici măcar un nerv în viață. Dar nu poți să faci asta, pentru că atunci paznicul ar fi acolo ca să-l sune pe taică-tu.

Vei avea și colege de cameră sau de cămin care sunt niște soacre bătrâne.
La băieți nu e mereu cazul ăsta, pentru că pe băieți îi doare în fund. În cel mai rău caz, o să te comenteze pe tine, ca pisi a colegului lor de cameră. Dar pentru că nu poți să stai la băieți mereu, o să continui să te întorci în fiecare seară la babele din cameră, din baie, din bucătăie, care-ți vor asculta atente poveștile și care au așa o impresie că viața ta e și a lor, deciziile tale sunt și ale lor, felul în care îți petreci și organizezi timpul le privește și pe ele și tot așa. Niciodată nu se termină totul după ce treci de privirea gardianului. Mai sunt și gurile fetelor.

Poți să le dai peste nas din primele zile ca să se calmeze. Poți să le zici că nu le privește. Sau poți foarte bine să dai din cap și să treci peste. Oricum ar fi, ideea e că vor înțelege că viețile voastre personale sunt viețile voastre personale. Într-un caz ideal, o să fiți câțiva oameni care se vor super înțelege și-atunci când ți se rupe inima în două, o să li se rupă și lor inima în două. Dar în restul cazurilor, o să fie nasol și-o să vrei să stai cât mai mult la prietenii tăi cu camere din 2050.

Există oameni care, în natura lor, sunt niște jegoși împuțiți.
Așa că nu te aștepți să vii într-un loc special al panseluțelor, unde miroase a levănțică și cresc floricele din pereți, pentru că nu e un loc așa decât în primele 10 minute de dimineață, când îl curăță săracele femei. Au trecut aproape trei luni de stat la cămin, dar încă mă întreb ce-i face pe oameni să nu tragă apa după ei.
Poate unii dintre noi ar spune *hurr durr, dar ăla nu e un cămin de fete?* Oh, ba da, și ce? Fetele sunt și ele jegoase și împuțite, și înoată prin grămezi de mizerie în bucătărie ca să-și gătească borș de ceapă cu geamul închis, și nu trag apa, și înfundă chiuvete cu pletele lor de fecioare pe care nu le strâng, și varsă borșul de ceapă pe aragaz, și-l lasă acolo. După ce-și bagă gunoaiele pe la duș, merg și se fac frumoase, iar peste câțiva ani, cine știe, vor fi chiar morcovitele care-ți vor semna un act sau care-ți vor preda un curs în liceu. Cât de tare?

Nu există fițe.
În cazul în care cineva mai crede că poți să faci mofturi la cămin și-n cazul în care mai există oameni care, atunci când zic cămin nu se gândesc la asta ca la cea mai umilă casă din studenție. Nu poți să mofturi și să fițe. Un milion dai, de un milion primești. Pat ai, saltea ai, duș ai (e o țeavă, dar vine apă pe ea), aragaze ai (vai de capul lor, dar încă funcționabile parțial), wc ai, chiuvetă ai, căldură ai, un geam pe care să vezi cum răsare soarele dimineața ai, strictul necesar în formele lui mai proaste și foarte modeste, dar aia e. Și, ca-n toate cazurile pe care le mai știi, toate upgradările se fac pe bani, nu pe cât de mult te caci pe tine că e rama de la pat din metal și nu lemn.
Da, condițiile chiar ar putea să fie mai bune, da, se iau bani pe-o parte și nu se mai investesc pe cealaltă, da, e și-aici un sistem prost și aranjat, dar nu e ca și cum poți să te mai cerți cu cineva și pe chestiile astea.

N-ai liniște sau intimitate sau lumină sau geamul deschis sau loc sau ocazia să sari în chiloții tăi preferați în mijlocul camerei când, cât și cum ți-ar dori sufletul. Și asta e cel mai nasol când stai cu oameni, pentru că programe diferite, stări diferite, chefuri diferite. Și pentru că pe oameni nu-i doare mereu de câtă liniște vrei tu, atât timp cât ei n-au nevoie de ea, sau mai știu eu ce nevoi personale. Așa că e posibil să auzi lăutărească la unșpe noaptea, petreceri cu oameni care se dezbracă la provocări, niște nebune să-ți bată în țeavă la mijlocul nopții, o colegă să te întrebe dacă mai ai de lucrat, c-ar vrea să doarmă sau tot felul de cazuri din astea. Niște rebeli ar spune că nu vii la cămin pentru liniște și pentru lucrat. Dar rebelii din ziua de azi sunt, de obicei, proști.
Sau poate planetele chiar te vor iubi și n-o să fii un caz din trist. Totuși, dacă da, nu ești singur, crede-mă. Pe 3 din 4 wc-uri se poartă conversații care încep cu *m-am săturat*. E ok, data viitoare când ceva frumos se întâmplă în viața ta, mergi la prieteni să sari în chiloți. Te vor înțelege.

Dar căminul e o experiență. Poți s-o încerci de dragul experiențelor și-al poveștilor. Sau poți să nu treci prin toate astea, și-n loc să le zici altora cum era când nu găseai un wc curat ca să faci pipi, să cauți să le zici băi, ce mișto era când ne adunam seara toți la masă și aveam un moment de relaxare între prieteni în bucătăria noastră închiriată.


5 comentarii:

  1. Daa ... tin minte cum si eu, în calitate de pisoi, am vizitat o pisi care locuia la cămin. Si mai tin minte cum le-a rugat frumos pe colege să plece, ca să... Daaa, de treabă colege!...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ain't no time fo' that, mate

      Ștergere
    2. Lucrurile se întâmplă, nu se planifică..

      Ștergere
  2. Am stat 2 saptamani la camin in Cluj, stiu perfect ce zici. Abia astept sa stau asa un an, doi. E penal, jur :)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. *recunoscând entuziasmul care acum nu mai e, hah*

      Ștergere