Pagini

28 mai 2016

5 lucruri pe care poți să le faci înainte să urăști homosexualii

Sunt în sesiune, momentan. Dar știm cu toții că sesiunea te îndeamnă la cu totul alte lucruri decât învățat serios. După 3 seriale și 2 emisiuni pe care mi-e rușine să le numesc, am respirat puțin, puțin pe internet și hei, tipa asta Liana, pe care eu o știam că prezintă lucruri la un post anonim de la televizor, gen TVR, face o petiție cu 3 milioane de semnături împotriva familiilor gay. Oau, ce oau. Adică oamenii se bat pentru drepturi, liberte, egalite, fraternite în general, dar tipa asta care prezintă lucruri la un post anonim și inutil face o petiție anti lucrurile astea. Și-apoi 3 milioane de oameni triști o urmează, ca și cum viețile lor ar fi diferite după, și ca și cum familiile lor ar depinde de familiile altora. Trist. Dar uite, oamenii ăștia nu știu că există o grămadă de alte rahaturi pe care să le faci în loc să fii hater. Lucruri care chiar te ajută și de care chiar depinzi.

1. Poți să te speli regulat
Pe dinți, pe cap, pe corp.
Am aflat din toate programările mele săptămânale și recent la dentist cât de mult contează să cunoști arta asta a curățatului gurii pe care o folosești ca să palavragești despre ce alegeri fac alții în viața lor personală. E bine și recomandat să te speli de 2 ori pe zi, să freci, să cureți, să clătești cu produse fancy și scumpe, și să împiedici să-ți pierzi dinții de căluț înainte de a înjura oameni care se iubesc. Poate nu cum vrei tu să accepți, dar tot se iubesc. Serios, e mai important să-ți ții dinții în gură și să-ți investești timpul în asta, decât să profiți că-i ai și să-i scoți la iveală în contexte din astea nasoale.
De cap și de corp nici nu mai vorbim. Probabil dacă ai nevoie de argumente pentru așa ceva, ar trebui să facem o petiție împotriva oamenilor nespălați care au tupeul să iasă din casă. Adică ce e mai important? Să miroși a levănțică și să strălucești în soare sau să arunci cu rahat în oameni care nu aruncă cu rahat în tine?

2. Poți să înveți să mănânci cum trebuie
O grămadă de oameni nu mănâncă cum trebuie. De aia grașii se iau de slabi și slabii se iau de grași, și nimeni nu crede că arată așa cum ar trebui să arate, și fugim toți de analize așa cum fugim de căluți turbați. Dar hei, înainte să te iei de niște oameni care se iubesc, învață să mănânci. Pentru că iubirea lor nu-ți dăunează. Dar faptul că ești tu prea gras sau prea slab, da. Și ghici ce, semnătura ta pe o petiție anti cupluri gay nu te ajută. Cât investești energie în hatereala asta ieftină, ai putea să investești în urcat dealuri cu unghi de 45 de grade după ce-ai mâncat conform unor indicații. Indicațiile alea îți merită semnătura.

3. Poți să te relaxezi puțin
Crede-mă. E important să știi să te relaxezi. O petiție anti cineva presupune să fii anti cineva, și să fii anti cineva presupune energie negativă. Gen stres, nervi, mâncat pe dinăuntru, chestii din astea urâte, care te ucid mai repede și de care românii se plâng de la naștere, de care vor să scape, dar pe care nu le elimină niciodată cu adevărat. Tocmai acum e momentul. De ce să vrei să fii hater, când poți să fii pe treaba ta?
Petiție anti? Nu, mersi. De aia există cărțile sau filmele sau textele sau serialele sau teatrul sau opera sau muzica sau Buddha sau berile sau jocurile de societate sau cerul sau site-urile cu ploaie pe fundal. Să te relaxezi. Se căsătoresc doi tipi? Să fie ei sănătoși. Adoptă un copil? Să fie și mai sănătoși? Uită-te puțin la Al Pacino, bea o bere, ascultă clopoței și toate duhurile tale proaste se duc de unde au venit. Sunt ei fericiți, tu ai mai puține riduri și mori mai târziu? Da. Iese toată lumea câștigată? Iese.

4. Poți să-ți faci un scop real în viață.
Da, e uimitor cât de porniți sunt oamenii legat de chestii de genul, chestii care implică să te legi personal de alți oameni. Și da, ești de căcat și vai de tine dacă faci din asta un scop. Iar că semnezi o petiție în sensul ăsta înseamnă că faci din asta un scop. Dar ce crezi? Când maică-ta te-a născut, și-a închipuit c-o să crești un om mare și frumos, care o să aibă în viață un scop mare și frumos, și pentru care n-o să-i pară rău de orele lungi de durerile iadului. Și tu acu ce faci? Militezi împotriva unor oameni care nu iubesc la fel ca tine. Ce căcat ești. Dintre toate lucrurile pe care să te concentrezi în viața ta, gen studii sau muncă sau bani sau pasiuni sau băi cu spumă sau propria ta familie, tu te concentrezi pe cum să condamni lucrurile din viața altora. Pe bune acum, scopul tău real sigur e acolo și te așteaptă. Doar du-te după el.

5. Poți să înveți să iubești și să-i lași pe alții să iubească
Ce vrei tu și ce vor ei. Serios. Cum tu iubești ce vrei, așa poate fiecare să iubească ce vrea. E fix singura chestie de care tre să ții cont. Poate n-a scris dumnezeu în biblie. Dar hei, poate vremurile lui dumnezeu erau diferite. Și poate gândirea lui dumnezeu era diferită. Și poate vrei să gândești și tu pentru tine, în vremurile de-acum.
Nu vă atingeți, nu vă loviți, nu vă afectați, nu vă deranjați. Iubirea ta e iubirea ta, a altuia e a altuia. Gusturile chiar nu se discută, mai ales în materie de așa ceva. Gusturile se discută doar când te afectează direct. Și nu, căsătoria unor oameni de același sex nu te afectează.

Mă reîntorc la introducere în arheologie, cu mențiunea că oamenii răi se dezintegrează mai repede. Și când o să vă dați seama că n-o să vă mai găsească nimeni rămășițele ca să vi le publice frumos, de la cât de urâcioși ați fost, o să fie târziu. Și-o să vă pară rău.


15 apr. 2016

Facultatea de Istorie după un an

Scriam asta după vreo două săptămâni de facultate sau așa.
Pentru că acum, când mai e o lună jumate și termin, m-am sucit, voi scrie asta.  Și pentru că mituri, minciuni, oameni care bagă spaima în boboci, păreriști, neînțeleși, și tot așa. Și pentru că e săptămâna altfel a viitorilor boboci și știu că stă fiecare pe net scriind *am 18 ani. la ce facultate dau?*

1.Toate miturile despre facultatea de istorie sunt discutabile

Oamenii de la istorie se fac profesori de istorie. Bă, da. Am colegi care-au venit exact pentru asta. Dar am colegi care-au venit pentru istoria artei, pentru istoria antică, pentru muzeologie, pentru arheologie, pentru bizantină, pentru Evul mediu, pentru războaie, pentru arhivistică și restul opțiunilor pe care ți le dă facultatea asta. Nu-ți garantează nimeni că nu ieși, până la urmă, profesor. Dar nici nu tre să-ți garanteze nimeni. Tre să știi să-ți faci puțin loc, așa cum îți faci loc în orice alt domeniu. Și profesor de-ai fi, dar măcar nu ești de mate. Mate e nasoală și te urăsc copiii pentru totdeauna.

Oamenii de la istorie beau mult vin sau așa, pentru că le place să bea mult vin sau așa. Îhî. Nu e un loc obscur al alcoolicilor, nu te duci să te scalzi în căzi de vin scump, nu e aplicabil tuturor și-n toate situațiile, dar hei. Avem o cramă naturală la câteva zeci de minute, e Iași în Moldova, serios acum, orice e posibil. Dar nu, nu te așteaptă nimeni cu un păhărel la intrare și nu, nu-ți permiți să vii cu limba încâlcită în sală, și nu, nu facem adunări ale alcoolicilor, facem istorie pe pâine. Faptul că suntem niște oameni deschiși la socializare, în afara facultății, e altceva. Există oameni care beau și nu mai poți discuta cu ei. Și există istoricii, care beau și încă știu toată preistoria. În germană.

Oamenii de la istorie sunt super duper deștepți. E urât să trec asta la mit, dar o trec din lipsă de altceva. Pentru că, cumva, când toți tovarășii mei au auzit de istorie, au crezut brusc că-s super duper deșteaptă. Nu suntem toți super duper deștepți. Așa cum nu pentru toți e reprezentativ ceea ce facem cu viețile noastre. Ăia de la Arte nu-s toți talentați. Ăia de la Medicină nu se gândesc toți întâi la viață, apoi la restul.
E un mediu al oamenilor deștepți, și doctoranzi, și intelectuali, ok, dar nu e un mediu al studenților exagerat de dezvoltați intelectual, cel puțin nu în primul an, cel puțin nu toți.

Și e nasol, pentru că din chestia asta apare altă tâmpenie care n-are nicio treabă cu realitatea.
Oamenii de la istorie știu absolut orice, oricând, oricum legat de istorie. Și, ia zi, la ce oră a început războiul? Cum, nu știi? Păi tu ești la istorie, ar trebui să știi! Fiți serioși. Dacă vrei să afli ceva din istorie, te documentezi singur. Istoria are o sută de mii de specializări și domenii pe care fiecare prof, student sau pasionat se specializează. Poate pare așa, dar istoricul n-are un cap de dimensiunea capului lui Einstein la puterea a zecea, în care adună toată istoria universului pentru toți necunoscătorii de pe stradă. Există cărți bune pentru asta.

Oamenii de la istorie sunt niște morcoviți serioși cu cravată la gât. Ha ha, și dac-ar fi morcoviții serioși în felul în care suntem noi, lumea ar fi mișto. Pentru că da, există o conduită, există o aroganță, există cravate, dar există în plus un umor minunat. Istoricii nu-s chiar așa inabordabili și nodul nu e chiar atât de strâns.
De altfel, suntem cei mai veseli și zgomotoși studenți ai Universității. Matematica nu mai iese la fumat tocmai din cauza noastră. Matematica ne-ar pune în cuști.


2. Toate lucrurile pe care le înveți la o facultate de istorie

M-am dus la istorie crezând c-o să fie fabulos, am fost sută la sută dezamăgită, și-acum sunt 70 la sută fericită, dar asta doar pentru că n-am început încă specializările. Și crede-mă, e o facultate mișto, pentru că.

Înveți foarte multă istorie, dar înveți foarte multă istorie pe barba ta. Că n-ai voie cu conținut de pe internet, și-atunci tre să citești cărți infinite. Că n-ai voie cu conținut plagiat, și-atunci tre să te ducă capul să scrii un proiect cu conținut explicat și reinventat de tine. Că n-ai voie să mergi nepregătit, indiferent că e rândul tău sau nu, și-atunci, în loc să stai să dormi, îți mai dezvolți oleacă niște cunoștințe. Că de-aia te-ai dus, bă, la facultate, nu să te plângi că e greu să iei referatele de pe net, mură-n gură, și să le prezinți relaxat. Sau să dai pe-afară că la tine la facultate nici nu tre să mergi, atât de mișto e.

Înveți istorie, dar trebuie să știi reguli de vocabular și de gramatică, destulă geografie și orientare în spațiu, ceva anatomie, biologie, chimie, minim trei limbi străine, adică engleză, franceză, germană, latină, hai și greacă, dar neapărat slavă. Că ai de făcut proiecte mari cu vocabularul și gramatica ta. Că ai de povestit despre hărți, și spații, și teritorii, și limite de teritorii. Că ai de analizat schelete de morți preistorici. În analiza scheletelor de morți preistorici ai nevoie de formule, și combinații, și elemente din sistemul periodic. Că o parte din cărțile obligatorii sunt în engleză, franceză sau germană. Și că ai o parte de materie care presupune să analizezi texte în latină, și greacă, și slavă, ceea ce e un chin dacă nu le știi.

Prinzi  o conduită din asta obsesiv-compulsivă, pentru care mă declar fan și pentru care alții te vor crede cea mai mare fiță a pământului. Aia e. Că ajungi în medii fancy, așa că înveți să ai o ținută care nu se rezumă mereu la boschetăreală, ceea ce, ca chestie generală, e ok. Că ai un sistem de citare complicat și obligatoriu, așa că înveți să nu mai fii nesimțit și să nu-ți mai atribui tot felul de drepturi pentru tot felul de lucruri pe care le scrii. Că ai profi mai conservatori, așa că înveți să nu mai fii un cocalar de oraș, care se scaldă în coji de semințe și idei de șantier. Că ai profi mai cool, așa că înveți să nu fii un morcovit cu nasul la cer, oricât de multe realizări ai avea. Din astea. Și ai nevoie de din astea.

Și prinzi practică. Ți se oferă practică. Te roagă profii să mergi în practică, profi care-s destul de mișto încât să poți trăi două săptămâni lângă ei. Două săptămâni din alea multe pe care le-ai pierde făcând o grămadă de lucruri inutile, gen bronzul la mare.

Există posibilitatea să-ți schimbi, dezvolți gusturile, tabieturile și alte de-astea.
Muzica clasică o să devină cel mai frumos lucru care te va calma când înveți, citești sau când colegii de cameră te stresează. Biblioteca și anticariatele vor fi casele tale. Muzeul e posibil să fie un viitor loc de muncă. Siturile arheologice la fel. În sensul ăsta, o să mergi la muzică clasică, la film, la teatru, la muzeu, vacanțele în Grecia se vor concentra pe istoria antică, o să-ți iei o bască mov în cap (dacă n-ai deja părul mov, cum îl am eu, heh), și-o să fii un hipster fain care știe lucruri.
(o să ai însă puțin timp liber pentru astea. o să ai notițe și agende în care îți strecori timp oarecum liber printre tot felul de alte treburi. dar o să ai, nu-ți mănâncă viața chiar de tot)

N-ai doar istorie generală, slavă zeilor. Ai opționale, de toate pentru fiecare, de la istorie antică sau modernă sau contemporană la istoria evreilor sau muzeologie sau. Câți bani faci după ce termini și cât de repede ajungi în domeniul pe care ți l-ai dorit nu sunt chiar primele probleme pe care ți le pui când îți completezi fișa se înscriere. Dar da, istoria e un domeniu îngust în care ai impresia că fiecare își dă coate cu celălalt. Aia e. Coate de dat are toată lumea.

3. Toate lucrurile care o să-ți mănânce viața la o facultate de istorie

În principal, istoria o să-ți mănânce viața. Cronologia Romei care are 150 de slide-uri doar și doar cu ani. Anii te vor face să fii ca o carte din aia groasă și veche de telefoane. La fiecare 150 de categorii cu 150 de nume. Evul mediu e cea mai ambiguă și groaznică perioadă, care o să-ți fac creierii franjuri. De Evul mediu în România și de domniile alea fără număr nici să nu aducem vorba.
Organizare, categorizare, subcategorizare la subcategorizare, subpuncte la subcategorizare, cărți și cursuri infinite de sub la sub, xerox-uri, markere și dosare pline cu xerox-uri desenate cu markere. Astea o să-ți mănânce viața.


Dar pe cât de repede vrei să-ți faci bagajele la început, pe cât de greu e să duci facultatea asta în spate, pe cât de puțin timp și somn ai, pe cât de mult îți ia să treci sau nu de sesiune și restanțe, pe cât de înguste sunt domeniile de lucru după ce termini, pe cât de multă muncă și implicare trebuie să arăți, pe atât de fain e, bă. Serios. E alt mediu și e fain. Și nu vrei să-ți irosești atâția ani din viață într-un loc în care nu-i fain. Că de irosit tot îi irosești, dar să nu-i irosești la modul pisicii scârbite de tot ceea ce e în jur, zilnic și nelimitat.


29 mar. 2016

Toate semnele că îmbătrânești prematur

Pubertatea e mișto și-ar trebui să apreciem ce e mișto, când e mișto. Pentru că o grămadă de rahaturi de vieți mature și responsabile după, care te vor face să suferi profund și să vrei să plângi iar din cauza unor coșuri pe frunte, nu din cauza unor facturi care-ți mănâncă viața. N-o să poți să pubertate din nou, oricum. Dar o să poți ori să fii rebelul, anarhistul, excentricul generației tale, ori să fii rebelul, anarhistul, excentricul cu dureri de genunchi. Aia e, unora ni se întâmplă. Pentru că eu am fost mereu baba cu 70 de pisici în acest corp atât de tânăr, știu sigur cum și când ajungi să fii rebelul, anarhistul, excentricul cu dureri de genunchi. Adică să ai 20, dar să prezinți semne de 50.

1. Geanta ta e un dulăpior cu medicamente pentru cel puțin 3 afecțiuni
Nu mi se întâmplă, pentru că eu sunt genul babei care refuză total să ia pastile. Dar am prietene care poartă după ele un dulăpior mobil cu medicamente. În geantă. Da, la fel de rebele în floarea vârstei. Da, n-au terminat medicină sau ceva. Dar da, zici că vin dintr-un viitor unde-au fost deja super bătrâne și știu ce să scoată pentru somn, pentru sinuzită, pentru ficat, pentru cap, te doare capul?, stai, c-aveam eu ceva, să-mi arăți în care parte a capului te doare mai exact. Un bandaj? O pungă de vomă în caz că ți se taie de la atâtă facultate? Puțină apă cu gheață ca să punem pe genunchi? Orice nevoie are corpul tău de zeu în formare, tu și prietenii tăi sunteți pregătiți ca și cum, într-o zi, toate farmaciile din lume ar rămâne fără stoc.
Pentru că, ce să vezi.

2. Simți cum ai cel puțin 3 afecțiuni
Asta clar mi se întâmplă. Nu car o farmacie după mine, car un spital cu boli. Simt cum dacă trec prin fiecare parte a corpului, o durere care n-ar trebui să fie acolo decât peste 40 de ani, fix acolo e.

Poate o să-ți pui ochelari, dar apoi o să-ți dai seama că o să fie mereu nevoie să-ți tot pui ochelari, alți ochelari, și la fiecare pereche nouă o să primești o cutie din aia în care să-ți aduni lacrimile de tânăr îmbătrânit prematur, îhî. Poate o să înțelegi prin ce trecea bunică-ta atunci când simțea ploaia în piciorul ei drept înainte să plouă. Poate o să înțelegi cum e să simți o hartă a vremii în propriul corp. Poate într-o dimineață o să te trezești și-n 5 secunde o să crezi deja c-ai murit ori c-o să mori, pentru că timp de 5 secunde inima ta a bătut prea tare sau a bătut prea încet. În ziua aia, și-n toate zilele, prieteni de-ai tăi mai tineri te vor căra pe toate scările din viața ta, căci scările sunt un blestem al lumii pentru tine. Oh, sufletul meu. Poate o să trăiești cu dureri atât de mari de spate sau de oase sau de cap, încât facultatea o să aștepte, facturile o să aștepte, viața o să aștepte ca ele să treacă. Și ele nu vor mai trece decât la moarte, pentru că tânăr și în forță n-o să mai fii, heh.

3. Singurii oameni treji la 4 dimineața sunteți tu și bunică-ta
Există două lucruri pe care le fac oamenii bătrâni cu viața lor. Scad în înălțime (dubios) și nu mai dorm noaptea (și mai dubios).  Bunică-mea adoarme 3 ore seara sau așa, ca apoi să se ridice în fund și să te privească în liniște cum dormi, cât timp ea nu doarme. Când se face, în sfârșit, 6 e fericită că a ajuns la o oră rezonabilă la care se poate da jos din pat pentru o nouă zi, hei. Tu probabil încă n-o să scazi în înălțime, dar o să prinzi ora 4 dimineața întrebându-te ce faci cu viața ta la ora 4 dimineața. Și aici intervine punctul în care te sfătuiești cu prietenii tăi la fel de îmbătrâniți prematur, cu doctorul de familie, orice alt om bătrân din cercul tău de oameni sau cu, cel mai sigur, bunică-ta. Sau, de ce nu, proful ăla antic de la cursuri, care te vede că adormi la cursuri, care o să-ți zică ce ia el din plante, ca să iei și tu din plante. Pentru că da, și el era treaz la 4 dimineața odată.

4. Singurii copii pe care-i mai suporți sunt ai tăi, iar ăia îs câini, pisici sau pui de elefanți
Evident că ultima generație mișto și norocoasă a fost a mea. Sau a ta. Evident că toți copiii care vin după sunt niște mucoși care se cred buricul pământului și care nu mai știu cum e să bați o minge la bloc și cum e să fii puțin silențios, puțin discret, puțin cu capul pe umeri când ieși din casă și dai de alți oameni. Serios. Am auzit că tinerii mai tineri decât mine încă se simt bine când primesc amendă pe autobuz și le scrie poliția o hârtie c-au luat amendă pe autobuz, haha, atât de mișto. Și sentimentul e cumva reciproc. Copiii te vor simți c-ai îmbătrânit prematur și acru și că vrei să le dai câte 2 palme când îi vezi, pentru cât de enervanți îs. Și nu te vor suporta nici ei.

Sunt atât de babă, încât pot fi oricând găsită la intrarea în facultate băgând spaima restanțelor și vieții răhăcioase de adult în copiii care ajung să ne viziteze ca pe animale la zoo.
De altfel, faptul că copiii tăi sunt niște câini sau niște pisici sau niște pui de elefanți pe care-i numești copii e de-ajuns.

5. Și singurele lucruri pe care preferi să le faci în loc să pierzi nopțile în baruri, ca la 20 de ani și fără bani, sunt să pierzi nopțile în pat cu râuri de mâncare care se topesc în burta ta casnică. Dar pe bune acum. Știi cât de greu e să te motivezi să ieși, s-ajungi în bar, să socializezi frumos, să reușești să duci noaptea până la capăt, să nu faci ceva dubios de care n-o să râzi mai târziu, să nu deranjezi pe nimeni, să nu te deranjeze nimeni, să ajungi înapoi și să te mai simți și bine a doua zi? E greu. Dar știi ce ușor e să vegetezi ca o plantă de pat? Super ușor.
Și oricum. Îmbătrânești. Nopțile astea o să le duci din ce în ce mai puțin. Cât prieteni de-ai tăi beau ceva bere nouă fiță, tu te plângi că te doare genunchiul drept și plângi că personajele tale preferate din serial mor.

6. Memoria ta e atât de proastă, încât începi să crezi că dezvolți alzheimer
De aia vei avea grijă mereu de o agendă mare pentru acasă, o agendă mai mică pentru geantă, o aplicație pe telefon care să-ți amintească chestii, câteva sticky notes pe unde apuci și neapărat un punct făcut cu pixul pe degetul arătător, să știi că tre să plătești căminul mâine. Zile de naștere, ziua în care intră banii, ziua în care tre să mergi să dai banii pe întreținere, ce mâncare tre să mai iei, cum o cheamă pe sora lui pisi, ce program are pisi peste 2 săptămâni, ce program ai tu peste 2 săptămâni, sunt toate acolo, notate cu 4 culori fosforescente.
Uneori uiți agenda mică pentru geantă în geanta cealaltă, dar e ok. De aia există o aplicație pe telefon.

7. Ai impresia că în spatele tău apasă o greutatea cât planeta asta de mare și că viața e lungă, lungă și drama e dramă, dramă și of, de ce le trăiesc eu pe toate. Dar viața o să râdă așa bine de tine, încât atunci când crezi c-ai îmbătrânit deja prematur, nici măcar n-ai început.
Dar tu te gândești deja ce citat vrei pe piatra funerară care va fi cea mai fabuloasă piatră funerară din toate. Pentru că auzi prost, vezi prost, te simți prost, dar îmbătrânești, mori și putrezești cu stil.

Sfârșit.


29 feb. 2016

Femeia, acest sex slab al lumii

Aș ține numai rubrici care nu s-ar mai termina niciodată despre cât de mișto sunt tipele sau și tipele, doar ca să urmăresc câți bărbați aiurea se nasc, și se nasc, și se nasc, și ies la vedere. Și totuși, nu mor unii de mână cu ceilalți. Hei, bărbatule frumos, n-ai vrea să murim împreună? Nu. E ca și cum i-ai auzi zicând ce nasoale sunteți, dar tot cu voi o să murim de mână, vai, ce chin pe noi, acești geniali ai planetei.

La facultatea de istorie există o chestie din asta aproape subtilă de diferențiere între sexul slab și sexul tare, pentru că hei, toată istoria veche se baza, printre alte 100 de mii de principii, pe ideea asta. Femeia sub bărbat, bărbatul peste toți. Dar oamenii au uitat apoi că femeile erau în spatele împăraților și fiilor, că femeile ajungeau să conducă cu ei, că femeile erau ordinea în casă, că femeile erau educația de-acasă a copiilor, că femeile erau plăcere, că femeile se dezvoltă atât de mult, încât bărbații se văd nevoiți să le ironizeze public, ca să nu le accepte ca egale și că după au urmat niște regine destul de mișto care, dacă nu făceau nimic cu viața lor decât să învelească sarmale, nu le mai primeam după 100 de ani ca teme obligatorii de proiecte.

Tot la facultatea de istorie există o specializare care se cheamă arheologie și pe care n-ajung mulți s-o practice, din motive care țin, în mare, de efort, timp și condiții de lucru. Dar până la specializări, există o introducere în arheologie. Un curs la care un profesor îți explică într-un mod acid, cinic și ușor amuzat, și rolul femeii în arheologie. Femeia arheolog e femeie arheolog pentru că face tot ce nu poate să facă bărbatul arheolog, adică să aibă o răbdare infinită, să analizeze, să bibilească oase, bucăți, fire de praf de pe teren. 2 cm de bucată de vas? 10 ore de bibilit. Ceea ce e superb, arheologia are nevoie de 10 ore de bibilit pentru 2 cm de bucată de vas, iar pe câțiva tipi panseluță care n-ar rezista într-un sit nici cât ar face drumul până acolo îi știu chiar eu. Tipul panseluță n-ar putea niciodată să treacă de la tocuri la bocanci de teren, pentru că tipul panseluță oricum nu știe cum se leagă bocancii de teren.

Crecă nici nu tre să mai zic că nu vorbim de niște femei matahale. Vorbim de niște femei pe care muncitorii de la canal n-ar da o privire, pentru că-s sexul foarte slab, care nu rezistă în aburii oalelor din bucătărie. Dar sexul ăla slab s-a format în șanțuri, la 60 de grade în timpul verii, când muncitorul de la canal își topește burta la soare. Hai să nu.

Tot la facultatea de istorie există o specializare care se cheamă istoria artei, cu ramuri spre estetică, vestimentație, coafură și alte aroganțe de-astea total inutile omenirii, îhî. Întâmplarea face ca profesorul coordonator să fie un bărbat, hah. Presupun că asta face din el un sex slab, pentru că astea sunt lucruri pe care doar un sex slab le-ar face, pentru că astea sunt lucruri cu care, în mod normal, s-ar ocupa o femeie, pentru că un bărbat s-ar orienta pe războaie, pentru că un sex tare ar da forțos cu târnăcopul, ar aduce banii în casă și s-ar lovi împăcat peste burtă, pentru că la asta se rezumă cele două genuri. Sexul slab, pentru că și sexul tare, pentru că.
Și tare-aș vrea să cunoaștem împreună cât slab și câtă forță sunt în domnul ăsta, hah.


Exemplele astea există tocmai ca argumente bune când te mai gândești la așa ceva.
Și ca argumente pentru o floare, o bere sau o pătrățică de ciocolată.

21 feb. 2016

Toate lucrurile pe care le faci la sala de sport când nu faci sport

Oh, uite, o postare după ce-am supraviețuit găurii negre a sesiunii, super, cine-ar fi crezut.
Între timp, am început să pășesc, într-un mod total jenibil, într-o sală de fitness sau așa. Pentru că, cumva, cele 10 ore de istorie dintr-o zi (serios. istoria n-a fost iadul. istoria încă e iadul), cele 150 de ore în bibliotecă care m-așteaptă și cele mai mici guri de aer cu mirosul de tămâie al Iașiului nu erau de-ajuns să mă leșine. Pentru că, cumva, când ai lucruri multe care te leșină, mai vrei încă ceva, ca să te leșine complet. Ceea ce nu e bine, copii. Oamenii trebuie să respire și ei alte chestii, cum ar fi roua de pe palmierii unei insule aproape uitate sau ceva tot atât de minunat.
Revenind. Merg la sală și-i văd pe alții cum nu fac sală, heh. Adică dacă te-ai îngrijorat vreodată că te duci și-n prima jumate de oră nu te mai ține inima și vai, ce-o să faci cu tot timpul rămas, uite.

Poți să fii tipa aia care se ia de celelalte tipe
Când ai 50 de kile și picioare de struț, oamenii te displac atât de mult, încât ar fi dispuși să te interzică într-o sală de sport de orice fel ar fi aia, cu poza ta pe ușa de la intrare. Primul pas al struțului în sală scoate la suprafață frustrări feminine și șocuri adânci. Aparatele de fitness se opresc. Ganterele cad zgomotos pe podea. Drama se instalează. O tensiune se-așterne în sufletele noastre. Vine întrebarea. Ia uite-o și pe-asta, ce caută la sală?

Oamenii, adică fetele. Pentru că fetele merg la sală ca să fund, picioare de struț și 50 de kile. Numai și numai. Trag la aparate până se fac râuri de transpirație și grăsime topită. Când pielea începe, în sfârșit, să le-atârne pe os, e timpul să meargă acasă. Nu e ca și cum aș avea eu sau orice alt struț de 50 de kile ce să facem într-o sală de sport. Dar hei, știi de ce au nevoie struții de 50 de kile ca să nu-i ia vântul pe stradă? De mușchi. Și mușchii se fac la sală. Știi de ce are nevoie oricine? De sport. Sportul se face și la sală.
Sala nu e teritoriul graselor și lucratului de fund pentru serile romantice cu pisi. Sala e un teritoriu comun. Hai să nu mai.

Poți să fii tipa aia care ține aparatele ocupate, ganterele în brațe și mingile pe cap
Oamenii obosesc la sală, se înțelege. E greu să dai calorii jos, e greu să-ți faci din propriul fund o minge de bowling, e greu să pui mușchi și da, e greu să te ridici de la aparat înainte să adormi acolo cu suflarea tăiată și ultimele 2 picături de apă în sticlă. De aia vor fi mereu plăntuțe leșinate pe pernele moi ale bicicletelor de dat jos straturi de carne de porc din iarnă. Pentru că plăntuțele cred că dacă ele nu mai pot duce, atunci nimeni nu mai poate duce. Pentru că plăntuțele cred că dacă ele vor doar fund, doar abdomen, doar brațe, atunci doar fund, doar abdomen, doar brațe să fie. 2 ore de sală? 2 ore de fund. Mai are și altcineva nevoie? Nu. Sunt astea un Smeagol al aparatelor? Sunt.

E bine să nu le-arunci o ganteră, e bine să le dai un cot ușor. Crede-mă, pe timpul, banii și cheful tău de lucrat nu vrei să aștepți să se ridice o plăntuță la viață.
(dacă ești un struț, sigur nu vrei, pentru că hei, aparatele pentru struți sunt mai puține decât aparatele pentru dat jos carnea de porc)

Poți să fii tipa aia care știe prea mult sport ca să mai și facă ceva
Ai crede că pentru asta sunt instructorii. Dar nu. Cineva o să fie acolo să umple sala cu energia unei tipe care știe sport la modul neprofesionist, pentru că a învățat cum se programează bicicletele și cum se întinde o saltea, cum se ține spatele și care e poziția mâinilor. Așa că dă pe-afară puțin. Uită-te la mine cât sport știu și tu nu, haha, ce aiurea ții gantera aia. E ca și cum ți-ar da un pseudo-instructor bonus, atât că tu chiar n-ai nevoie de un pseudo-instructor bonus. Poate dacă aduce măcar puțin cu Johnny Depp. În rest, poți să fii propria ta scârbă arogantă și atotștiutoare, care acaparează jumate din sală cu exercițiile ei duper profesioniste.

Poți să te uiți, să mănânci, să pui un selfie cu sala și să te prefaci că-ți ștergi o transpirație imaginară de pe față, în timp ce-ți critici glorios și în gând colegele. Ca și cum vei slăbi doar privindu-le cum măresc vitezele. Bravo, ultimul loc în care să scoți mâncare din geantă era sala și tu ai ajuns acolo. Probabil cel mai amuzant lucru e că singura parte a corpului care pare că face efort e falca dreapta. Dar de ce-ai face asta, de ce-ai comenta glorios pe cineva în timp ce molfăi niște batoane de slăbit inutile, când oricum o faci și-n situații care nu presupun bani, timp, o ganteră în cap și alte chestii de-astea. Gen hei, vacă, știu că tu dai lapte, dar cât te mulgi singură și cât mă uit puțin la petele tale atât de negre, aș vrea să-mi scoți direct o omletă.

Sau poți să mergi la sala de sport și să faci sport.

10 ian. 2016

Sesiunea. Tehnici de supraviețuire

Iată-ne ajunși în această fază deloc frumoasă din facultate. Cât timp oamenii se ocupă cu problemele reale ale lumii, gen pacea mondială și tratarea cancerului, viața unui student se concentrează pe o singură, mare și ca un ghimpe în fund problemă. Sesiunea. Bine, și timpul care nu e, și muzica tare și foarte urâtă din cămin, și faptul că e zăpadă multă și e greu să-ți iei zacusca de-acasă, și toate lucrurile pe care ai vrea să le faci în loc să înveți, și și și. Dar, în principal, sesiunea. Și vai, ce invenție proastă, ce idee tâmpită să bagi materie de trei luni și-un pic într-un examen de o oră sau două, toate examenele în două săptămâni, materia împărțită și dată mai pe fugă, aproape absolut deloc timp să-ți aerisești creierul. Chiar preferam testele săptămânale, pentru că, nu știu de alții, dar la istorie oricum cam așa e sistemul. Și e ok. Știu să-ți zic despre ce-am scris în teste, c-am citit cu grijă și spor. N-o să știu sigur ce-am scris în sesiune, după sesiune.

Dar revenind. Sesiunea e de căcat și, ce să vezi, e un bac la puterea a zecea, la modul că tot bagi materie în tine ca-n tobă, tot ține de cât de bine au dormit profii înainte să-ți corecteze lucrarea sau să-ți dea subiectele, tot nu reușești să rămâi cu ceva, și, mai ales, tot îngrași grămada de porci din lume în două zile. Și-apoi mori fără păr în cap. Din experiență deja. Așa că uite cum să rămâi măcar cu câteva fire de păr prețioase și rebele.

1. Nu e ok să-ți asculți toți profii demoralizatori înainte de sesiune
Nu e ok să asculți pe nimeni care-o să-ți strice motivația, planurile, programul sau o să-ți spună că e bine și-n restanțe, că sunt șanse mari să nu iei din prima, că nu e nevoie să te zbați ca găina la tăiat și să înveți toată bibliografia, pentru că merge și fără. Știi, ca-n liceu, când aveai colegi care-ți ziceau tocilar, pentru că învățai. O să fie și -acum din ăștia. O să fie studenți enervanți de anul doi sau trei sau șapte care-ți vor spune haha, așa învățam și eu la început, haha, ce gândeam oare, haha, nu mai fă.
Dar hei, cred că cel mai important e să știi că sesiunile nu se compară, așa cum facultățile nu se compară, așa cum nu la toate există bibliografie de 30 de cărți pe obiect, așa cum și alea două amărâte de cărți și cursuri pe care le au alții, nu se respectă. Sesiunea mea cu șase examene de teorie istorie credeam că e apogeul. Dar apoi a apărut sesiunea prietenilor de la litere cu opt examene teorie litere. Iar sesiunea de la arte cu un examen teorie? e cât cinci la sută din ale noastre. Nu e ca și cum avem toți același nivel de trecere, învățare și examene.

Să ai 20șiceva de ani și să te mai caci pe tine că nu tre să înveți cât e nevoie în sesiune îi jenibil.

Poate le iei pe toate din prima, poate nu, aia e, dar tre să fii dus cu capul să nu încerci pentru că îți zic unii că nu e mișto să încerci, fii serios.

În ordinea asta de idei demoralizatoare, la istorie, 80 la sută din profi suferă de-o ironie, și-o subtilitate, și-un simț al înțepării în fund atât de bine dezvoltate, încât le-ai vrea și tu la anii lor. Ceea ce e mișto în tot restul timpului, dar nu în sesiune. Sigur fiecare facultate are așa ceva. Proful ăla care înainte de examen cu două săptămâni îți tot spune că va fi amuzant pentru el și că vă vedeți în restanțe. Dar hai să nu. Hai să ne motivăm altfel. Hai să nu vrem să ne ocupăm tot timpul cu restanțe, că nu de-aia suntem profi și studenți. Cât de incredibil e că sunt oameni care găsesc plăcere în asta?

2. Nu e ok să leșini pentru niște examene
Pentru că toate trec, serios. Mai ales examenele. Nu te ține niciun prof legat de facultate cu restanța de la el. La un moment dat chiar se termină, chiar o să-ți dea un cinci sau mai mult până la urmă, chiar o să fie bine și-o să poți pleca în viață să faci lucrurile pe care vrei să le faci în viață. Așa că nu merită să te ucizi încet prin suprasolicitarea ființei tale minunate pentru așa ceva. Merită să te pregătești, da. Dar cu apă multă, ca și cum ți-ai adus râuri acasă, și mâncare bună lângă tine, sau hai, mâncare de orice fel lângă tine, somn neapărat, și-un program decent în care pauzele nu sunt din cinci în cinci ore, când deja nu mai aer de respirat. N-ai crede, dar pauzele fac ca lucrurile să-ți rămână acolo unde ai vrea tu să-ți rămână, în cap.

Aș putea să zic aici că nu e ok nici să îngrași porcii în două zile, dar după două săptămâni de vacanță în care am uitat la propriu că sunt la facultate, aș fi chiar nesimțită s-o zic. Totuși, e un sfat bun. E bine să le iei ușor, ca atunci când mânci carne grasă de Crăciun, dar o mânci cu grijă, că ți se întoarce înapoi, că n-ai nici memorie, nici stomac de elefant. Și ai timp și de bere după.

3. Nu e ok să procrastinezi
Două lucruri poți să faci în sesiune. Sa înveți sau să te apuci de toate lucrurile care te țin din învățat, doar ca să nu înveți. De la curățenie la decolorarea părului la călcatul cămășilor din dulap la orice alt lucru care nu e urgent atunci, pentru că singurul lucru urgent e învățatul. Știu că e greu, și urât, și în unele cazuri, inutil. Dar există situații mai rele în care ai putea fi, gen ai putea sorta gunoaie la o groapă de gunoaie, -30 de grade sau așa, fără mănuși. Un gând din ăsta e tot ce-ți trebuie când vrei să iei pauză mai devreme și vrei să te apuci să dai aiurea cu mătura, să fugi la pisi sau să-ți aprinzi o țigară. Pauzele sunt pentru astea, restul timpului e pentru toba de carte din voi, tovarăși! Procrastinează după examene, c-o să ai tot timpul din lume până la sesiunea următoare.

4. Și e ok să-ți faci absolut toate tabieturile de care ai nevoie și care te ajută
Indiferent că stai la cămin, la gazdă, acasă, la cort în fața facultății. Vrei să înveți la șase dimineața, pentru că atunci reține creierul tău informație multă și grea? Învață la șase dimineața. Vrei să subliniezi cu cinci culori, până arată foile de curs ca niște lucrări de grădiniță? Subliniază cu cinci culori. Vrei să-ți faci rezumate la rezumate la rezumate? Fă-ți și întinde-le covor și mergi pe ele ca un iisus de fiecare dată când vrei să procrastinezi.Vrei să-ți faci 150 de scheme pe care să le lipești pe pereți? Fă-ți 150 de scheme și lipește-le pe pereți. Vrei să-ți pui sonata K448, ca să ai memorie mai bună? Pune-ți sonata K448.Vrei să tacă și musca, că ai nevoie de liniște? Zi-i să tacă. Vrei lumină? Fă-ți lumină. Vrei să bei câte-o gură de lapte de cocos la fiecare jumate de oră? Bea câte o gură de lapte de cocos la fiecare jumate de oră.
Fiecare om care se leagă de tabieturile tale merită o pălmuță peste față.


Atât. Spor, noroc și inspirație.

3 ian. 2016

5 motive pentru care corporatiștii sunt de căcat

Ca să nu ne înțelegem greșit. Nu omul cu job-ul de corporatist (sau orice alt job mâncător de viață), în sine, e de căcat. Probabil omul chiar e foarte mișto, cel mai minunat, pisi cu care te vezi peste zece ani împreună într-o casă mare și frumoasă, colegul care-ți dă în pauze țigări și mâncare, prietenul pe-al cărui umăr îți lași râurile de lacrimi când ai râuri de lacrimi. Mă rog. Omul care parcă n-ar avea vreodată părți proaste. Și totuși. Cea mai mare parte proastă a lui e că are un job, iar job-ul lui e să fie un corporatist cu cartelă la gât într-o companie din asta cu birouri, etaje din sticlă și foarte multe formalități, cămăși călcate bine, termeni dubioși și-un program imposibil. Serios, nu poți să ceri foarte multe de la ei, pentru că.

1. Corporatistul n-are timp.
Niciodată. Absolut ni cio da tă. Dacă programul lui începe de dimineață, o să termine ziua târziu, și-o să doarmă până dimineață iar. Dacă programul lui începe de ziua târziu, o să termine dimineață, și-o să doarmă până ziua târziu iar. Nu poate să facă multe în privința asta, nu e vina lui, n-ai ce să-i ceri și tu ceva în plus, că i se cer destule la muncă. Un zombie intelectual sau așa, a cărui viață se împarte între birou, teste, proiecte, dosare, o pauză de țigară și, în sfârșit, somn. Vrei să vezi, totuși, dacă mai e în viață? Tu, pisi sau tu, prietenul lui de-o viață sau tu, maică-sa, prinde o jumate de oră liberă și fă-ți repede o programare, că nu se știe când mai are timp. 
Și din chestia asta cu timpul, rezultă toate celelalte chestii de căcat din viața corporatistului. Sau invers.

2. Petrece mai multă vreme cu colegii de muncă decât cu tine, colegul lui de viață reală
Cu colegii de muncă și cu calculatorul din dotare. Înainte să te ceară de soție, o să se pună în genunchi în fața monitorului, ca să exerseze. Dacă vrea să-ți ia un cadou, o întreabă pe colega aia cu țâțe mari ce vor femeile. Orice corporatist are o colegă cu țâțe mari. I se face rău și i se încinge creierul? Omul care o să aibă  voie să urce în ambulanță o să fie, evident, un coleg. Pe tine te sună când îți găsesc numărul, adică după ce se face bine și se trezește. Nu știi unde a dispărut prietenul tău de 5 zile? E sigur la birou și mai completează niște teste pe calculator.
Și asta e super frustrant. 

3. Are un program stabil nasol
Dar, de fapt, programul stabil nu e niciodată stabil, ceea ce-l face și mai nasol decât era la început. Programul stabil înseamnă cam toată viața petrecută la birou. La un moment dat, corporatistul rămâne atât de mult după program, încât crede că 12 ore în loc de 8 e un lucru normal, și nu zice vreodată nu. Ai crede că e chiar fericit în cutia lui office micuță, ca și cum s-a născut cu dorința asta, ca și cum lichidul din burta mamei lui n-a fost lichid, a fost cu adevărat o cutie office micuță, ca și cum e mediul lui natural. E mai ușor să scoți un urs din peșteră în mijlocul iernii, decât să-l chemi pe corporatist acasă.
Dacă vrei, poți să-ți iei un scăunel și să privești frumos pe geamul clădirii, ca și cum te-ai uita la rândunele care mâncă pâine. O frumusețe.

Am prins șefi care cereau să stai după program sau colegi care-o făceau cu drag și spor. Nu înțeleg treaba asta. De ce favoruri din astea? Dacă nu mă plătești în  plus, dacă nu-mi dai un sanviș în plus, dacă nu-mi dai un pahar cu apă în plus, că poate-i un un job pe care-l urăsc și leșin când aud vestea, dacă nu scrie că-s obligat, de ce? 
De ce nu putem să avem și viață?

4. E veșnic obosit și aproape veșnic serios
Pentru că are un program nasol, niciodată timp să doarmă și-l strânge puțin nasturele de la gât, știm. Un zâmbet amar apare timp de 2 secunde pe fața prietenului tău când, deodată, capul îi cade de pe umeri pe masă, între farfuria cu carne roșie și paharul cu apă. E deja într-un somn adânc, ca atunci când își permitea să fie un rebel ce pierdea nopțile la petreceri obscure. Ce vremuri. Acum, singurul lucru rămas din spiritul lui rebel înseamnă câte-un mesaj fugitiv în timpul programului. De aia, copii, nu trebuie niciodată să lăsați un job, un om sau un ceva să pună stăpânire pe voi. Pentru că capul vostru trebuie să rămână mereu pe umeri.

5. Cutiuța lor office micuță le dă un aer de morcoveață inutilă
Evident că nu le dă tuturor. Dar ăia care-s foarte inabordabili, aparent superiori și ciufuți, pentru că au un costum la dungă și le lucesc pantofii, ăia sunt groaznici. Nici dacă le-ai cere să-ți arunce o privire, și nu ți-o aruncă.  Haha, de parcă ritmul ăsta de viață robotizat ne-ar ajuta pe noi, cei umili, cu ceva, haha (în afară de bani, dar pana mea, îi faci tu și altfel). Și înțeleg atât de mult cum te schimbă un job sau un mediu sau un om, însă hei, o funcție din asta oficială și 10 cravate nu-ți dau dreptul să fii un fund cu ceilalți oameni care au doar 5 cravate. Funcția ta oficială se oprește cam pe unde ieși din clădire. De-acolo poți să-ți cobori nasul puțin mai jos și să-ți relaxezi morcovul.

Și mai tre să calci și atâtea cămăși.

22 dec. 2015

Oamenii și legea lor anti-fumat

Din fericire, stau cu niște oameni minunați care nu-și bagă morcovi în fund când vine vorba de vicii personale sănătoase sau mai puțin sănătoase. Pentru că sunt prieteni (parte din ei cu copii sau cu probleme de sănătate sau nefumători) care înțeleg că-s deciziile mele, care le au și ei pe ale lor și care îs decenți la cap și realizează că n-o să mai fumez când n-o să mai vreau eu, nu când ar fi ei niște pisălogi enervanți. Ce bine că nu tre să-mi întorc mâna la spate când îs cu ei, ca să nu le vină fum în fețele lor de floricele, ce bine că se ridică de la masă ca să iasă cu mine la țigară, chiar și când nu fumează, și ce bine că nu sunt niște răhăcioși stresanți și isterici care cred că vor muri pentru că-mi inhalează fumul.
Dar nu toți oamenii sunt așa. Oamenii sunt de căcat cu fiecare ocazie pe care-o găsesc ca să fie ei de căcat, și din cauza asta nu vor dormi următoarele 150 de nopți din viață, până vor reuși să fie pe deplin de căcat. Uite, în cazul ăsta, ai impresia că au uitat de la ce-au pornit, adică că li se afumă plămânii inutil când ies la bere și de-aia nu li se mai duce berea pe gât. Ai impresia că nu mai facem din asta ceva pro respirat, facem haideți să vedem cine câștigă astăzi mai multe drepturi în baruri, parcuri și stații de autobuz, copii!

Și niciunul din copii nu înțelege că.

1. E o chestie de respect 
Serios. Faptul că eu vreau să fumez e o alegere personală pe care am gândit-o și pe care o fac pentru că vreau. De obicei, oamenii care fumează știu toate implicațiile faptului că fumează. Nu e ca și cum își imaginează cineva că țigările te vindecă de boli, în loc să te îmbolnăvească. Probabil oamenii care cred asta fumează alte țigări, nu alea pe care ne batem să le interzicem. Chiar știe toată lumea în ce rahat se bagă, planeta nu are nevoie și de babe care vor să te lași de fumat cu exemple gen uite-o pe bunica mea în spital cu cancer, așa o să fii și tu, ha ha.

Am un profesor pe care l-am evitat 80 la sută din timpul meu la facultate, pentru că eu cred că și-a ales greșit meseria. Dar de alea două ori când am ajuns la curs, am auzit la fiecare pauză un *acum știu că vreți să vă otrăviți, așa că mergeți să vă otrăviți, dacă țineți neapărat*.
Nu e ok să fii așa cu alți oameni, doar pentru că oamenii aleg să facă ceva ce tu nu. E fix problema lor și tre să respecți asta, așa că nu fi de căcat. În ordinea asta de idei, ar trebui să interzicem alcoolul, pentru că ni se pare că-i face rău ăluia de lângă masa noastră și c-o să rămână fără ficat sau, mai nasol, ne face nouă rău, pentru că oricând se poate ridica să-ți dea o sticlă peste față.

2. E o chestie de preferință și nu tre să fii nesimțit legat de preferințe
Sunt o scârbă nesimțită și acră, aia e. Dar niciodată legat de ce le place altora să facă cu viețile lor, pentru că ori nu-i știu, și-atunci mă doare-n fund, ori îi știu, și-atunci dacă nu sunt lucruri imorale pe care încerc să le înțeleg, nu mă leg de ele. Fumatul nu e un criteriu, e ceva de care ar trebui să te doară în fund, atât timp cât ai și baruri de nefumători, atât timp cât nu încearcă nimeni să-ți bage o țigară pe gât când mergi pe stradă și atât timp cât nu face parte din viața ta. Crede-mă, fumul din stația de autobuz n-o să-ți facă atâtea boli oribile câte ai tu impresia.

Așa că nu te duci la cineva și-i zici că-i miroase bucătăria a țigări, pentru că cineva nu vine la tine să-ți zică că-ți miroase casa a animale, lumânări arse sau dezodorizant ieftin. Nu te duci la cineva să-i zici că miroase a țigări, pentru că cineva nu vine la tine să-ți zică că miroși a ce-ai mâncat în pauza de prânz. Nu te strâmbi când cineva fumează, pentru că cineva nu se strâmbă când mesteci șaorma pe stradă și-ți curge sosul de usturoi pe bărbie. Nu faci diferențe între tipe mișto care nu fumează și tipe nasoale care da, pentru că atunci fiecare bărbat din lume ar trebui brusc să nu mai aibă burtă de bere și păr pe spate.

3. Nu-i pasă nimănui de toate faptele bune
Prietenii ăia nasoli care-ți scot ochii și-ți zic toate modurile în care o să mori, imaginile groaznice de pe pachete care vor să te trezească la realitate, toți oamenii ăștia care doresc o lume mai sănătoasă, campaniile cu mihaela rădulescu în chiloți, chiar o lege care nu te mai lasă să fumezi, atât de multe zbateri pe uscat și fapte bune, încât ai crede că fumătorii sunt niște pui de aur pupați în fundul lor pufos și prețios de pui de aur. Dar hei, faptele bune nu se fac niciodată cu grimase morcovite și vezi c-o să mori de tânăr, *uite, uite, ia o imagine cu niște plămâni mâncați de cancer ca să vezi cum vor fi și ai tăi, cu plăcere.* Cred că ultima dată când am întâlnit un om care pune problema asta fără să fie un sclifosit răutăcios a fost niciodată. Acum cu chestia asta anti-fumat, sufletele lor s-au aprins ca după masa de Crăciun cu slană și sarmale, când ai ținut 40 de zile de post. În mintea lor e ca și cum ar fi adus pacea în viața tuturor. În mintea lor e ca și cum au făcut-o o faptă bună pentru toată lumea.

Dar încă se fumează și afară, și acasă, și acasă la alții, și pacea nu se simte în aer.

Și sigur, sigur există lucruri mai importante în viețile tuturor decât faptul că unii dintre oameni fumează și trebuie să-i facem să se lase, în timp ce suntem niște enervanți insistenți. Da, e mișto fără fum în bar, fără să te usture ochii, fără să fie aerul greu. Dar ce se întâmplă în bar, rămâne în bar, și restul timpului meu poate-l voi petrece pe munți de țigări lungi și mentolate. Iar asta ar fi doar problema mea.